Directorul MinBucovina Vatra Dornei, numit director general al Cupru Min

Numirea lui Gheorghe Iordache, fostul director al SC MinBucovina SA Vatra Dornei, în funcţia de director general al Cupru Min SA Abrud, a provocat nemulţumirea celor aproape 500 de angajaţi ai societăţii. Asociaţia „Salariaţii Cupru Min” SA Abrud şi Sindicatul Andezitul Roşia Poieni Abrud au trimis o scrisoare Ministerului Economiei prin care se declară nemulţumiţi că a fost adus un director din afara unităţii.


Oamenii ameninţă cu proteste în cazul în care în care conducerea societăţii nu va fi asigurată de un angajat al Cupru Min. Până luni, 20 mai, funcţia de director al societăţii a fost deţinută de Lucian Vasilache.

Dorneanul Gheorghe Iordache este cel care a condus destinele MinBucovina în ultimii cinci ani, perioadă marcată de probleme serioase. Iordache a preluat societatea după ce aceasta a intrat în procedură de insolvenţă, iar în perioada mandatului său a fost vândută cariera de cupru Mănăila şi platforma Iacobeni, destinată prelucrării cuprului. Vânzarea s-a făcut pe 11 august 2011, iar noii proprietari sunt chinezii de la SC SINB International Grup SRL București.




Aberatii ale legislatiei. Colegiul uninominal Vatra Dornei e reprezentat de doi deputati din USL

Legislaţia actuală în materie electorală şi care nu sancţionează traseismul politic al parlamentarilor a determinat o aberaţie. Astfel, un colegiu uninominal, nr. 9 din judeţul Suceava, ce include Vatra Dornei şi zona din apropiere, este acum reprezentat de doi deputaţi membri ai USL şi ai Alianţei de Centru Dreapta, după ce deputatul PPDD Cezar Cioată s-a înscris în Partidul Conservator.

Cezar Cioată a anunţat la începutul săptămânii că se înscrie în PC şi astfel el devine membru al Alianţei de Centru Dreapta PNL-PC şi, implicit, membru al USL.


În colegiul respectiv postul de deputat a fost câştigat cu peste 50 la sută din voturi de deputatul PNL Dumitru Pardău.

Pardău a obţinut 61,86 la sută din voturi, fiind urmat de candidatul PPDD, Cezar Cioată, cu 18,99 la sută din voturi.

La distribuirea mandatelor, în acest colegiu s-a suplimentat un post de deputat pentru PPDD, în baza legii electorale în condiţiile în care PPDD obţinuse în judeţ 11,82 la sută din voturi. Legea a acordat mandatul suplimentar PPDD, dar în acest caz, prin înscrierea lui Cioată în USL, s-a ajuns ca un colegiu uninominal să fie reprezentat de doi deputaţi USL.

În judeţul Suceava, în urma alegerilor parlamentare din decembrie 2012, USL a câştigat la Camera Deputaţilor 59,41 la sută din voturi, ARD a obţinut 23,13 la sută din voturi, iar PPDD 11,82 la sută din voturi.




Din Vatra Dornei, în Italia, pe podiumul Campionatului European de karate Traditional pentru copii

Mai mulţi copii din municipiul Vatra Dornei, membri ai clubului sportiv „Fudo” din localitate, au reuşit performanţa de a urca pe podiumul Compionatului European de karate Traditional pentru copii, care s-a desfăşurat în perioada 15-19 mai a.c., în oraşul Caorle, regiunea Veneţia (Italia).

La competiţia la care au participat peste 450 de sportivi din 28 de ţări europene s-au aflat şi cincipracticanţi de Karate-do tradiţional de la clubul din Vatra Dornei, Bianca Giosu, Luiza Frăţiman, Roxana Tofan, Rareş Candrea şi Paul Candrea, care fac parte şi din lotul naţional, fiind selectaţi ca urmare a rezultatelor obţinute în cadrul Campionatului naţional.

Întrecerea a avut loc pe grupe de vârstă, iar micuţii karateca din Vatra Dornei au reuşit să obţină medalii la categoriile lor.


La proba de karate pe echipe, grupa 6-7 ani, Bianca Giosu, Luiza Frăţiman şi Roxana Tofan s-au clasat pe locul I, iar la grupa 8-9 ani, Rareş Candrea s-a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la proba „ippon Kumite”

Locul II a fost obţinuit la proba „enbu mixt” de către Bianca Giosu şi Paul Candrea (grupa 6-7 ani). Bianca Giosu a obţinut locul al II-lea şi la proba de „ippon kumite” şi locul al III-lea la proba „Kata”. Tot la Kata, sportivii dorneni au obţinut şi un loc IV prin Luiza Frăţiman ( grupa 6-7 ani).

„Urmare a rezultatelor obţinute, aceşti sportivi vor reprezenta România si la Campionatul Mondial de Karate Tradiţional care se va desfăsura în orasul Praga, în luna decembrie a acestui an”, a transmis preşedintele clubului sportiv „Fudo”, Florin Roşca, care a ţinut să mulţumească Primăriei Vatra Dornei şi tuturor celor care au contribuit ca deplasarea în Italia să fie posibilă, dar şi părinţilor care au fost alături de mişcarea de karate tradiţional.




Funcţionarii de la Primăria Vatra Dornei trebuie să plătească o amendă de 80.000 de lei

Cinci funcţionari din Primăria Vatra Dornei vor avea de plătit 80.000 de lei. Decizia a fost luată de actualul primar, Ilie Boncheş, după ce Curtea de Conturi i-a cerut să stabilească persoanele care se fac răspunzătoare pentru amenda aplicată anul trecut de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice. Sancţiunea a fost aplicată Primăriei din Vatra Dornei pentru că a atribuit lucrări de patru milioane de euro, inclusiv TVA, pentru proiectarea, modernizarea, repararea şi întreţinerea drumurilor şi străzilor fără respectarea tuturor cerinţelor legale.


Este vorba de acea licitaţie cu cântec din 10 februarie 2011 şi care a fost câştigată de SC Asfalt Super SRL Prahova, o firmă de buzunar controlată de omul de afaceri Gheorghe Şulţ şi care fusese înfiinţată cu doar câteva zile înainte de licitaţie. Persoanele care sunt bune de plată au făcut parte din comisia de licitaţie din 2011. Vor avea de plătit suma de 80.000 de lei preşedinta comisiei de licitaţie, Cristina Lostun, care lucrează la compartimentul de urbanism, directorul economic în Primăria Vatra Dornei la acea vreme, Saveta Ciocan, actual director CEC, Mirela Simionescu, de la compartimentul achiziţii publice, Marcel Nacu, de la compartimentul urbanism şi juristul Primăriei Vatra Dornei, Petronela Vlasa.

Neregulile descoperite de ANRMAP

Reprezentanţii de la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) au concluzionat că atribuirea unor lucrări de patru milioane de euro, inclusiv TVA, pentru proiectarea, modernizarea, repararea şi întreţinerea drumurilor şi străzilor s-a făcut fără respectarea tuturor cerinţelor legale. „Întrucât ofertantul SC Asfalt Super SRL nu a îndeplinit criteriile de calificare referitoare la standardele de asigurare a calităţii şi standardelor de protecţie a mediului (ISO 9001/2001, ISO 14001), oferta depusă de acesta era inacceptabilă”, se arată în raportul de control întocmit de reprezentanţii ANRMAP.

Ca urmare a acestei încălcări, declararea drept câştigătoare a firmei SC Asfalt Super SRL s-a făcut în mod incorect. Pentru această încălcare a legii, „autoritatea contractantă a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 80.000 de lei”. Reprezentanţii ANRMAP au mai descoperit şi o altă neregulă. Mai exact, Primăria Vatra Dornei a publicat anunţul de atribuire după expirarea termenului de 48 de ore de la finalizarea procedurii, aspect pentru care s-a considerat că suficient este un avertisment.

Mai trebuie spus că licitaţia a fost organizată cu încălcarea prevederilor Legii 215/2001 a Administraţiei Publice Locale. La secţiunea lucrări publice, această lege prevede următorul aspect: „Lucrările de construcţie şi reparaţii de interes public finanţate din bugetele comunelor, oraşelor sau judeţelor, se execută doar pe baza unor documentaţii tehnico-economice, avizate sau aprobate de Consiliul Local”. Ori, în acest caz nu s-a întâmplat acest lucru.

Un alt act normativ încălcat este Legea 273/2006 a Finanţelor Publice, referitor la aprobarea proiectelor de investiţii locale. Conform acestui act normativ, pot fi cuprinse în programul de investiţii publice numai obiectivele pentru care sunt asigurate integral surse de finanţare. Ori, în şedinţa de Consiliu Local din 24 februarie 2011, când s-a votat bugetul pe anul respectiv, nu s-a făcut referire la sumele necesare pentru lucrările de reparaţii stradale. Mai mult, licitaţia se desfăşurase deja de două săptămâni, pe 10 februarie 2011.




La Vatra Dornei se va infinta un centru de cercetări montane al Academiei Romane

La Vatra Dornei va fi deschis Centrul de Economie Montană al Institutului Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu”. Decizia aparţine Academiei Române, care va avea în subordine noul centru.


Centrul va fi realizat la Vatra Dornei deoarece aici se regăsesc şi alte entităţi specializate pentru zonele de munte, cum ar fi Centrul de Formare şi Inovaţii pentru Dezvoltare în Carpaţi – CEFIDEC, al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Centrul de practică montanologică al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi, Centrul de Formare şi instruire ecologică al Universităţii Ecologice Bucureşti, o bază a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, Federaţia Agricultorilor de Munte „Dorna”, sediile Forumului Montan din România şi Asociaţiei Naţionale pentru Dezvoltare Rurală Montană „Romontana”, organisme de pionierat pentru România.

„Este o realizare excepţională pentru judeţul Suceava şi munţii României”, a spus profesor universitar doctor Radu Rey, care şi-a propus să facă din Ţara Dornelor „o zonă emblematică pentru munţii României, cu semnificaţie specială pentru întreaga zonă montană din Sud-Estul Europei”.

Cercetare cu bani europeni

Proiectul are o valoare totală de circa 7 milioane euro, sumă cu care va fi asigurată baza materială şi infrastructura ştiinţifică necesare centrului în care vor lucra 30 de cercetători ştiinţifici. „Această nouă instituţie prin care Academia Română vine în judeţul Suceava va genera, în timp, efectele directe şi colaterale atât sub aspectul locurilor de muncă, dar mai ales prin prestigiul ce se obţine pentru Bucovina şi România şi prin proiectele de dezvoltare ulterioare, care sunt previzibile”, a mai spus Radu Rey.


Proiectul mai include şi construirea unei „Reţele naţionale de cercetare montanologică”, o „universitate montană” deschisă pentru studenţii, doctoranzii, masteranzii şi cercetătorii din România şi din zona de Sud-Est a Europei.



Atleţii dorneni premiaţi la Zalau

Atleţii Clubului Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei şi-au demonstrat forma sportivă în care se află la acest moment, în plin sezon competiţional la Crosul „Ziua Sportului TenarisSilcotub”, ce a avut loc la Zalău. Dintre atleţii pregătiţi la Vatra Dornei de antrenorul Cristian Prâsneac, la juniori, Andrei Leancă a dominat cursa şi a trecut primul linia de sosire după cei 10 kilometri parcurşi.


În concursul rezervat copiilor, unde cursa a fost de 3 kilometri, Clubul CSM Dorna, Vatra Dornei a reuşit să câştige aurul la fete prin sportiva Alina Paula Vîntu, în timp ce la băieţi, Daniel Claudiu Mihăescu a terminat pe primul loc, urmat pe podium de colegul său Miron Alexandru.


Mulţumit de evoluţia elevilor săi, antrenorul Cristian Prâsneac speră ca aceste rezultate să le fi ridicat moralul, dar şi premiile atractive, o tabletă şi smartphon-uri pe care le-au primit la premiere, cu o săptămână înaintea Campionatului Naţional de pistă pentru copii, ce va avea loc la Cluj.



Sala de Evenimente Lordinu a fost inaugurata - VIDEO

In weekend-ul 11 - 12 Mai 2013, Sala de Evenimente Lordinu a fost inaugurata oficial, devenind astfel prima sala din zona Dornelor dedicata exclusiv evenimentelor. Sala a fost amenajata pe perioada ultimelor 7 luni in cladirea fostului Cinema din Vatra Dornei si forma acesteia, de tip amfiteatru, este cu adevarat deosebita si o face sa devina unica in zona din acest punct de vedere.

Inaugurarea s-a desfasurat pe parcursul a doua zile. Sambata, 11 Mai, a avut loc deschiderea oficiala in prezenta Primarului Municipiului Vatra Dornei, Ilie Bonches, a numerosilor invitati din mediul de afaceri dornean si a viitorilor miri care au ales sa-si petreaca evenimentul special din viata lor in aceasta locatie, iar Duminica, 12 Mai, a fost asa numita Zi a Portilor Deschise cand toti cei interesati au putut vizita sala.

Evenimentul de lansare a inceput cu taierea panglicii de inaugurare de catre Primarul Bonches si conducerea Lordinu, apoi a continuat cu o slujba de sfintire efectuata de catre un sobor de preoti, iar in cele din urma toti invitatii au fost tratati cu un bufet suedez pe un fond muzical asigurat de organizatori.

Odata cu aceasta deschidere oficiala Sala de Evenimente Lordinu si-a prezentat si firmele colaboratoare alaturi de care va oferi viitorilor clienti un pachet complet de servicii. Astfel au fost prezenti reprezentantii firmei de aranjamente si decoratiuni Bogadi Mariage Vatra Dornei care au asigurat si decorul salii cu ocazia inaugurarii, reprezentantii Flaviu Pop Photography care ofera servicii foto-video pentru orice tip de eveniment si reprezentantii Cofetariei Bristena.

Astfel, odata ce viitorii miri aleg Sala Lordinu pentru petrecerea evenimentului lor, acestora le sunt recomandate si firmele colaboratoare mai sus mentionate astfel incat toti clientii pot beneficia de pachete de servicii de cea mai buna calitate si la preturi avantajoase.


In filmuletul urmator puteti viziona imagini oferite de Orion TV de la evenimentul de lansare plus interviuri cu conducerea Salii Lordinu si cu administratorii Bogadi Mariage Vatra Dornei si Flaviu Pop Photography. Vizionare Placuta !


Pentru mai multe detalii despre Sala de Evenimente Lordinu si colaboratorii sai, accesati link-urile de mai jos:




Sute de pompieri se luptă cu incendiile de pădure la Dornişoara și Gura Haitii - VIDEO

Peste 120 de pompieri militari și 130 de angajați ai ocolului silvic Suceva, se luptă de două zile să stingă incendiile de pădure izbucnite în localităţile Dornişoara, respectiv Gura Haitii.


Forţele de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Suceava acţionează pentru stingerea incendiului de fond forestier izbucnit în localitatea Dornişoara, în zona denumită Piciorul Zgârciului.

Având în vedere complexitatea misiunii, la locul de manifestare al incendiului, celor 70 de pompieri militari suceveni li s-au alăturat efective ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă ale judeţelor Bistriţa, Neamţ şi Iaşi, cu un total de 72 de militari, precum şi 30 de lucrători de la ocoalele silvice Tihuţa-Colibiţa şi Dorna Cândrenilor.

Şi în comuna Şaru Dornei, satul Gura Haitii, continuă intervenţia pentru localizarea şi lichidarea incendiului de fond forestier, produs în după-amiaza zilei de vineri, 9 mai şi care a cuprins o suprafaţă de aproximativ 15 hectare.

Pe parcursul zilei de ieri, s-au realizat două dispozitive de intervenţie cu ajutorul motopompelor (unul dintre acestea pe o lungime de aproximativ 3 km, pe o pantă cu o înclinaţie de circa 40 de grade), precum şi o fâşie de demarcaţie cu o lăţime de 4 metri, pentru limitarea incendiului.

La acţiunea de stingere a incendiului, celor 55 de pompieri militari suceveni le-au venit în sprijin 100 de angajaţi ai ocoalelor silvice Crucea, Breaza, Broşteni, Pojorâta şi Vatra Dornei, precum şi 10 pompieri civili ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Şaru Dornei.





Străzile municipiului turistic Vatra Dornei, invadate de gropi

Străzile din municipiul Vatra Dornei, calea de acces a şoferilor care se deplasează pe DN 17, spre Ardeal, dar şi cartea de vizită a oraşului pentru numeroşii turişti care ajung în zonă în mai toate perioadele anului, au ajuns într-o stare deplorabilă. Nu răzleţ, ci aproape de la un capăt la altul, degradarea şoselei, care nu este de ieri de azi, accentuându-se în perioada de iarnă grea recent încheiată. Aşa se face că dacă pe DN 17 calitatea şoselei este încă, în general, bună, traversarea municipiului staţiune se transformă într-un coşmar.


Primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheş, se declară conştient de situaţia foarte delicată. El a precizat din start că administraţia locală din Vatra Dornei se află într-o situaţie financiară foarte grea, însă se fac eforturi pentru ca toate gropile să fie plombate. De altfel, de câteva zile s-a început deja decaparea zonelor ciuruite de gropi.

„Suntem conştienţi că nu putem să ne primim turiştii cu drumurile pline de gropi, şi de aceea am demarat această campanie de refacere a drumului, în limita unui buget minim, cu bani puţini şi multă înţelegere din partea unor firme. Deja am început plombarea gropilor şi se lucrează şi în aceste zile dinainte de sărbători”, a declarat primarul.

El a precizat că strada Mihai Eminescu, cea care trece prin faţa primăriei, a fost deja plombată şi se circulă în condiţii acceptabile. La rând urmează celelalte artere importante, a dat asigurări Ilie Boncheş.

Din păcate, având în vedere situaţia actuală a administraţiei locale, pentru porţiunea de drum din municipiu nu există şi perspectivele unei ample lucrări de modernizare a drumului.

Cert este că, în ultimii ani, în municipiul Vatra Dornei s-au făcut foarte puţine investiţii, cu atât mai mult cu cât oraşul staţiune este cea mai importată atracţie turistică din judeţ. Un mare dezavantaj a fost legat de faptul că în ultimii ani primarii s-au aflat tot timpul în opoziţie. Până la alegerile locale de anul trecut, primarul Ioan Moraru a reprezentat PNL, în timp ce acum, în perioada guvernării USL, noul primar Ilie Boncheş este din partea PDL.




Rezultate Cupa Golden Brau la minifotbal, desfasurata la Vatra Dornei

Baza sportivă Yanis Stadium din Vatra Dornei a găzduit în week-end-ul trecut Cupa Golden Brau la minifotbal, o competiţie organizată de firma Maxi Sport din localitate. Turneul a fost unul de cel mai înalt nivel, de aceea întrecerea a fost aleasă să fie urmărită pe viu de însuşi Răzvan Burleanu, conducătorul forului european şi preşedintele Federaţiei Române de Minifotbal, de vicepreşedinţii Paul Costaş, Ioan Onicaş şi Gabi Bădescu, dar şi de Tiberiu Lajos, selecţionerul echipei naţionale a României la minifotbal.


Organizatorul turneului, Ionel Spânache, a reuşit să convingă să participe la competiţia de la Vatra Dornei câteva dintre cele mai bune formaţii de minifotbal din ţara noastră, în frunte cu multipla campioană naţională Magic Iaşi, Fenix Piatra Neamţ, Design Construct Braşov, Ductil Buzău, Oxford Iaşi, Abcoz Galaţi sau Salamandra Zalău. Judeţul Suceava a fost reprezentat în concurs de titrata Railex, dar şi de de două grupări dornene aflate la început de drum, precum Maxi Sport şi Aqua Carpatica.

În urma luptei acerbe din faza grupelor, formaţiile Magic Iaşi, Design Construct Braşov, Fenix Piatra Neamţ şi Railex Suceava au obţinut calificarea în careul de aşi. În semifinale, Fenix Piatra Neamţ a trecut cu scorul de 5-2 de Design Construct Braşov, în vreme ce Railex Suceava a dispus cu 3-0 de multipla campioană naţională Magic Iaşi, după o evoluţie încântătoare. Formaţia patronată de Ilie Lahman şi-a menţinut nivelul ridicat al jocului şi în marea finală, pe care a avut ghinionul să o piardă în urma executării loviturilor de departajare, 3-4 cu Fenix Piatra Neamţ. Cei de la Railex s-au consolat însă cu faptul că doi dintre echipierii lor, Ionel Nemeş şi Andrei Irimia au fost desemnaţi drept cel mai bun jucător al turneului, respectiv golgeterul competiţiei.

„Cu întreceri de acest gen încercăm popularizarea acestui frumos sport la Vatra Dornei. Competiţia a fost de un înalt nivel, meciurile au fost spectaculoase, ceea ce a făcut ca fiecare partidă să fie urmărită în mod constant de 400-500 de spectatori. Cum era şi normal, de cea mai mare susţinere s-au bucurat echipele dornene Maxi Sport şi Aqua Carpatica, care au lăsat o impresie frumoasă”, a declarat managerul turneului, Ionel Spânache. Aşa cum îi stă bine unei competiţii de o asemenea anvergură şi distincţiile puse la bătaie de organizatori au fost pe măsură, pe lângă tradiţionalele cupe, diplome şi medalii, echipele laureate şi cei mai buni jucători ai turneului fiind premiaţi cu echipament sportiv de firmă şi multe alte produse din partea sponsorilor.




Boicot al cluburilor din Suceava, Fălticeni şi Vatra Dornei la turneul de şah de la Câmpulung Moldovenesc

Zeci de copii din mai multe localităţi ale judeţului Suceava au participat la cea mai importantă competiţie de şah din judeţ. Cupa Primăverii a avut loc la Hotelul Zimbru din Câmpulung Moldovenesc, în duminica Floriilor, dar reuşita întrecerii a fost umbrită de absenţa mai multor cluburi, respectiv cele din Vatra Dornei, Fălticeni şi Suceava. Maestrul sportului Mihai Burduja, organizatorul acestui concurs, speră ca această sincopă să nu se mai repete şi în viitor, deşi în privinţa Palatului Copiilor din Suceava are mari rezerve.


„Deşi invitat, nici de data aceasta Palatul Copiilor din Suceava, care are antrenor plătit cu normă întreagă, nu a participat la concurs. Cum motivează conducerea Palatului neparticiparea copiilor la nici unul din concursurile organizate, câte patru pe an, de peste zece ani, la Câmpulung Moldovenesc?”, s-a întrebat maestrul Burduja.

Cupa Primăverii a revenit jucătorilor de la CSM „Rarăul” Câmpulung Moldovenesc, antrenaţi de maestrul Mihai Burduja, care au cucerit cinci locuri întâi, cinci locuri doi şi şase locuri trei. Locul al doilea a fost ocupat de şahiştii de la Clubul copiilor şi elevilor din Gura Humorului, antrenor inginer Maricel Tiron, care au obţinut un loc întâi, trei locuri doi şi un loc trei.

O remarcă specială pentru cei 14 copii, antrenaţi de profesorul Dumitru Negură, de la Şcoala Gimnazială din Argel, care au cucerit trei locuri întâi, şi două locuri doi, dar şi pentru cei 12 copii din Costişa, antrenor Gheorghe Nicolaescu, care au plecat acasă cu două locuri trei.

Chiar dacă Palatul Copiilor din Suceava a lipsit de la competiţie, totuşi Suceava a fost reprezentată de doi jucători antrenaţi de profesorul Victor Teodoriu. Dintre aceştia, Luca Creţu, la doar patru ani şi jumătate, a impresionat pe toată lumea după ce a obţinut locul I la categoria sub opt ani şi diploma de cel mai tânăr participant.

Sponsorii concursului au fost „Assist” Suceava, care a făcut posibilă premierea generoasă a jucătorilor clasaţi pe locurile I, II, III şi a premiilor fair-play (fete şi băieţi) şi restaurantul „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc, care a asigurat delicioase plăcinte moldoveneşti şi sucuri. Diplomele, medaliile şi cupele (locurile I, II, III) au fost asigurate de Direcţia judeţeană pentru Sport şi Tineret Suceava, o contribuţie importantă la bunul mers al acţiunii având şi Mihăiţă Negură, primarul din Câmpulung Moldovenesc.




Femeie din Dorna Arini, adusa la spital in coma de gradul III

Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată telefonic, duminică, de către medicul de gardă al Spitalului Municipal Vatra Dornei, despre faptul că a fost adusă cu ambulanţa P. Felicia, de 50 ani, din comuna Dorna Arini, care se află în comă și cel mai probabil a fost agresată, însă leziunile sunt vechi de mai multe zile, urmând a fi transferată la U.P.U. din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava.


Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, la Spitalul Vatra Dornei, cea în cauză nu a putut fi investigată, stabilindu-i-se următorul diagnostic : „comă gr. III, suspect hematom emisferic stâng, t.c.c. acut deschis, posibil agresiune, h.t.a. etilism cronic”.

„În urma audierii fiicei soţilor P., R.Cristina, care locuiește împreună cu părinții și soțul ei R.Marius, a rezultat că în seara de 22.04.2013, în jurul orei 22.00, a izbucnit un scandal pe fondul consumului de alcool între tatăl P.Dragoș și mama sa P.Felicia, ocazie cu care cei doi s-au lovit reciproc. Nu au coborât la parterul imobilului ca să vadă ce se întâmplă, deoarece cei doi soți obișnuiau să se mai certe pe fondul consumului de băuturi alcoolice. A doua zi a observat că mama sa prezenta vânătăi la nivelul ochilor, ocazie cu care i-a povestit că a fost bătută de P.Dragoș”, precizează sursa citată.

P.Felicia este cunoscută ca şi consumatoare de băuturi alcoolice, iar în cursul zilei de 27.04.2013, în jurul orei 17.00, a consumat dintr-o sticlă de 3 litri, cu etichetă de votcă, un lichid de culoare albastră, moment în care a fost surprinsă de fiica sa, care i-a luat recipientul. P.Dragoș a declarat că sticla de 3 litri din care a băut soţia sa conţinea antigel, era aproape plină și se afla iniţial în garaj. „În dimineața de 28.04.2014, ora 09.30, R.Cristina a găsit-o pe mama sa întinsă în pat în stare de inconștiență, după care l-a anunțat pe tatăl ei P.Dragoș, acesta din urmă solicitând echipajul de ambulanță”, arată IPJ Suceava.

Cercetările sunt continuate în vederea clarificării tuturor aspectelor cazului și în funcție de evoluția stării de sănătate a victimei și a datelor rezultate din cercetări se vor dispune măsurile ce se impun. Legat de aspectele de lovire asupra lui P.Felicia, cadrele Poliţiei municipiului Vatra Dornei s-au sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunii prev. si ped. De art. 180 alin. 1 indice 1, din C.P. şi se va dispune procedural, arată IPJ Suceava.




O fată a murit după ce a fost lovită de un autoturism

O fată în vârstă de 14 ani care a fost rănită grav, în localitatea suceveană Poiana Stampei, a murit, sâmbătă după-amiază, la Spitalul din Vatra Dornei, pentru acest caz fiind solicitat iniţial şi un elicopter SMURD care să o transporte la Bucureşti.


Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat, pentru Mediafax, că o fată în vârstă de 14 ani din comuna Poiana Stampei a fost rănită grav după ce a fost lovită de un autoturism pe DN 17. El a spus că fata a traversat strada prin loc neregulamentar când a fost acroşată de un autoturism.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, în acest caz s-a solicitat elicopterul SMURD care ar fi trebuit să o ducă pe fată la Spitalul de Copii din Bucureşti. Directorul Spitalului din Vatra Dornei, Aurel Scurtu, a declarat că fata a murit la spital, după cum arată Agenţia de presă Mediafax. El a precizat că aceasta a ajuns la spital în stare foarte gravă, cu comă de gradul III-IV şi cu tensiune mică. Scurtu a arătat că s-au făcut manevre de resuscitare atât pe ambulanţă, cât şi la spital, dar copila a murit la scurt timp. Şoferul implicat în accident va fi cercetat pentru ucidere din culpă.




Bărbat omorât de un șofer care a părăsit locul accidentului

Un bărbat în vârstă de 70 de ani din Dărmănești a fost omorât de un autoturism, pe drumul județean 174, în interiorul comunei Șaru Dornei, de către un șofer care a părăsit ulterior locul accidentului.

Evenimentul a avut loc joi dimineață, în jurul orei 7:00.


Echipa operativă a Poliției, deplasată la locul accidentului, cu ocazia primelor cercetări, a stabilit că în jurul orei 07.30, O.Mircea de 70 ani, din comuna Dărmănești, cu reședința în comuna Șaru Dornei, a fost găsit decedat, în afara părții carosabile, a D.J. 174, la o diferență de nivel de 3 metri.

În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că cel în cauză, a fost văzut de mai multe persoane deplasându-se în 24.04.2013, în jurul orelor 22.00, pe drumul județean către reședința sa, respectiv la familia P.Dumitru dar părea a fi sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, s-a stabilit că cel în cauză a consumat băuturi alcoolice în mai multe baruri din centrul comunei.

Există posibilitatea ca accidentul să fi avut loc la 24.04.2013, dar datorită configurației terenului (diferența de nivel) victima nu putea fi observată din drum de către alți trecători.

La fața locului au fost identificate câteva cioburi din sticlă și plastic iar victima prezenta unele leziuni care ar putea fi fost produse ca urmare a unui accident de circulație.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale producerii evenimentului.



SURSA: Newsme.ro

Rampa de rumeguș din Vatra Dornei, cuprinsă de flăcări

Pompierii militari de la Detaşamentul Vatra Dornei au intervenit ieri la ora 19.51 în municipiul Vatra Dornei pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la vechea rampă de rumeguş a oraşului.

La locul intervenţiei ardeau deşeuri de rumeguş şi vegetaţie uscată pe o suprafaţă de aproximativ 1500 mp cu posibilităţi de propagare la casele situate în apropiere. Pompierii militari au reuşit lichidarea incendiului în mai puţin de două ore.


Cauza probabilă de incendiu a fost autoaprindere.


SURSA: Newsme.ro

Angajate de la schimb valutar şi pariuri, înşelate prin metoda „şmen”

Angajata unei case de schimb valutar din municipiul Suceava şi operatoarea de la o casă de pariuri din municipiul Vatra Dornei au fost înşelate prin metoda „şmen”, faptele având loc la un interval de aproximativ trei ore.


Într-un prim caz, miercuri, în jurul orei 12.30, Andreea M., în vârstă de 26 de ani, din municipiul Suceava, angajată la o casă de schimb valutar din Suceava, a sesizat poliţia că a fost înşelată cu 1.000 de lei. În urma verificărilor s-a stabilit că, în jurul orei 12.00, victima a fost abordată de un bărbat care i-a solicitat să-i schimbe suma de 2.200 de lei, formată din bancnote de 200 şi 500 lei, în bancnote de 100 şi 50 lei. Tânără a acceptat să-l ajute pe bărbatul necunoscut şi i-a schimbat banii aşa cum a cerut acesta.

Autorul a aplicat apoi metoda „şmenului”. I-a spus femeii că ar vrea să-i schimbe banii în bancnote şi mai mici, i-a luat banii înapoi, după care a revenit la înţelegrea iniţială. Detaliul este că din suma de 2.200 de lei individul a „tras” bancnote reprezentând 1.000 de lei, iar angajata de la schimb valutar nu a mai numărat banii şi a doua oară.

„După plecarea autorului, partea vătămată a numărat banii primiţi de la cel în cauză şi a constatat că a primit doar suma de 1.200 lei, restul de 1.000 lei fiind lipsă, moment în care a sesizat că a fost înşelată”, se arată într-un comunicat al poliţiei.

Aproximativ trei ore mai târziu, în jur de 15.00, Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de către Elena G., de 28 ani, din comuna Pojorâta, operator la o casă de pariuri sportive din municipiul Vatra Dornei, despre faptul că o persoană necunoscută a înșelat-o cu suma de 500 lei

Victima a relatat cum în casa de pariuri a intrat un bărbat care i-a solicitat să-i schimbe suma de 1.000 lei, şi apoi încă cinci sute de lei. Individul a zăpăcit-o pe tânără până când a reuşit să-i tragă din teanc suma de 500 de lei. I-a returnat apoi banii, fără că victima să realizeze lipsa bancnotelor.




Incendiu pe zece hectare de exploatare forestieră

Pompierii militari din Vatra Dornei au intervenit ieri după-amiază pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o exploatare forestieră aparţinând Ocolului Silvic Privat Tihuţa Colibiţa, din zona "Piciorul Zgârciului" în satul Dornişoara, comuna Poiana Stampei. Incendiul s-a extins pe o suprafaţă de zece hectare, operaţiunea fiind dificilă din cauza lipsei surselor de apă.


Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, plutonierul major Dan Moroşanu, a declarat că intervenţia în zonă a fost dificilă, în condiţiile în care exploatarea respectivă se află la 10 kilometri de mers pe jos, pompierii fiind ajutaţi să stingă focul şi de lucrătorii silvici, în total aproximativ o sută de persoane luptându-se cu flăcările.

De asemenea, în zonă nu există sursă de apă, astfel că s-a intervenit cu lopeţi, topoare şi drujbe pentru stingerea focului. În jur de zece hectare de exploatare forestieră au fost afectate de incendiu. Pe cele zece hectare se aflau preponderent cioate şi resturi forestiere. Aseară, în jurul orei 20.00, pompierii şi cei care le-au sărit în ajutor erau aproape de lichidarea incendiului.




În acest week-end Vatra Dornei e capitala minifotbalului românesc

Baza sportivă Yanis Stadium din Vatra Dornei va găzdui în acest week-end Cupa Golden Brau la minifotbal, o competiţie organizată de firma Maxi Sport din localitate. Turneul se anunţă unul de anvergură, mai ales că întrecerea va fi urmărită pe viu de însuşi Răzvan Burleanu, conducătorul forului european şi preşedintele Federaţiei Române de Minifotbal.


Organizatorul turneului, Ionel Spânache, a reuşit să convingă să participe la competiţia de la Vatra Dornei câteva dintre cele mai bune formaţii de minifotbal din ţara noastră, în frunte cu multipla campioană naţională Magic Iaşi, care se va lupta pentru cucerirea trofeului cu campioanele unor judeţe în care acest sport a luat un mare avânt, precum Zalău, Buzău şi Braşov. Suceava va fi reprezentată în concurs de galonata Railex, dar şi de de două grupări dornene deloc de lepădat, precum Maxi Sport şi Aqua Carpatica.

„Cu ajutorul unor turnee de acest gen încercăm popularizarea minifotbalului în Vatra Dornei. Sunt sigur că spectatorii care vor onora cu prezenţa această competiţie nu vor avea ce regreta, întrucât vor avea ocazia să vadă la lucru cei mai buni jucători din România”, a declarat Ionel Spânache.

La o competiţie atât de puternică şi distincţiile puse în joc deorganizatori sunt pe măsură, pe lângă tradiţionalele cupe, diplome şi medalii, echipele laureate şi cei mai buni jucători ai turneului urmând să fie premiaţi cu echipament sportiv de firmă şi multe alte produse din partea sponsorilor.

Iată şi programul Cupei Golden Brau de la Vatra Dornei:

Faza grupelor: Vineri, orele 17.00 – 23.00 şi sâmbătă, orele 9.00- 14.00.

Sferturi de finală: Sâmbătă, orele 16.00 – 20.00.

Semifinale: Duminică, orele 10.00 – 12.00.

Finala mică: Duminică, orele 13.00 – 14.00.

Finala mare: Duminică, orele 14.00 – 15.00.




Individul care a lovit cu scaunul în cap un tânăr din Neagra Sarului a fost arestat pentru 29 de zile

Tribunalul Suceava a dispus arestarea preventivă a lui Alexandru Iordache, de 22 ani, din Neagra Sarului, pentru tentativă la omor calificat. Tânărul este acuzat că împreună cu trei amici ar fi bătut doi fraţi din Neagra Sarului, Iordache fiind cel care ar fi produs cele mai mari „daune”, lovindu-şi una din victime cu un scaun în cap


Tribunalul din Suceava a admis cererea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Alexandru Iordache, de 22 de ani, din Neagra Sarului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat, individul fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

In noaptea de 13 spre 14 aprilie a.c., Poliţia municipiului Vatra Dornei, a fost sesizată prin 112 despre faptul că, mai mulţi tineri din comuna {aru Dornei, aflaţi în stare de ebrietate, provoacă scandal în discoteca Night Club din satul Neagra Sarului.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între fraţii Ionuţ Dascălu, de 30 de ani, Cristian Dascălu, de 26 de ani, pe de o parte şi Alexandru Iordache, de 22 de ani, Marius Andro, de 25 de ani, Petrişor Tarcă, de 22 ani, toţi din localitate şi Vasile Bordei, de 28 de ani din comuna Preuteşti, a avut loc o altercaţie.

În urma schimbului de lovituri Ionuţ Dascălu a fost internat la Spitalul Judeţean Suceava şi examinat medico-legal stabilindu-i-se diagnosticul „traumatism cranio cerebral acut deschis prin lovire cu un corp contondent, posibil cu un scaun şi prin mijloace contondente pumn sau picior, leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie”, iar Cristian Dascălu a fost internat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral acut deschis, afirmativ agresiune, stare de ebrietate”. Cristian Dascălu a fost externat în seara de 14 aprilie 2013 din Spitalul Municipal Vatra Dornei, nu a fost examinat medico-legal, însă a solicitat efectuarea de cercetări faţă de Alexandru Iordache.




Gheorghe Flutur îi cere lui Vosganian să deblocheze lucrările la tronsonul de gaz metan Pojorâta - Vatra Dornei

Senatorul PDL de Suceava Gheorghe Flutur l-a interpelat pe ministrul Economiei, Varujan Vosganian, cu privire la finanțarea și graficul lucrărilor la magistrala de gaz metan Frasin - Câmpulung Moldovenesc - Vatra Dornei. Flutur a arătat că investiţia s-a blocat pe tronsonul Pojorâta- Vatra Dornei. El a spus că în vederea finalizării execuției magistralei de gaz metan Câmpulung Moldovenesc - Vatra Dornei există un angajament ca Transgaz să continue lucrările, pe lungimea de 33 de kilometri, între localitățile Pojorîta și Vatra Dornei.


„În aceste condiții, îi cer ministrului Varujan Vosganian să precizeze care este situația finanțării, graficul de continuare a lucrărilor și termenul de finalizare a investiției și să ia toate măsurile pentru respectarea acestor termene”, a declarat senatorul PDL de Suceava. Flutur a subliniat că această investiţie este extrem de importantă întrucât prin aducerea gazului metan vor crește veniturile la bugetele locale, se vor dezvolta serviciile, infrastructura turismului în mod special şi va creşte atractivitatea localităților pentru potențialii investitori.

USL, somata să se implice în finalizarea investiţiei

Gheorghe Flutur a arătat că în timpul mandatului său de preşedinte al Consiliului Judeţean în 2010, cu finanțare guvernamentală, s-au finalizat lucrările la conducta de gaz metan Frasin – Câmpulung Moldovenesc, iar în anul 2011 s-au obținut fonduri în valoare de 26 milioane lei pentru ca Transgaz se înceapă lucrările la tronsonul care a mai rămas până la Vatra Dornei. Gheorghe Flutur solicită şi USL-ului să se implice efectiv pentru continuarea lucrărilor în vederea finalizării acestei investiții, extrem de necesară pentru o buna parte a județului Suceava.

„Trebuie reamintit faptul că investiția este parte a proiectului "Suceava - Utilități și mediu la standarde europene". Folosit de PSD ca agent electoral în mai multe campanii electorale, proiectul a împovărat bugetul a 61 de localități din județ, fără ca majoritatea dintre ele să fi avut cel mai mic beneficiu. Datoriile anuale se ridică de la sume de peste 150.000 Euro - cum ar fi Pojorâta, până la peste un milion de Euro - în cazul municipiului Vatra Dornei”, a mai spus senatorul Gheorghe Flutur.




VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei