CFR începe desființarea a cinci gări din județul Suceava, sistând vânzarea de bilete la Vatra Dornei, Ițcani, Vama, Câmpulung Est și Frasin

O decizie recentă luată de către Adu­narea generală a acționarilor Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA prevede desființarea a peste 50 de stații CFR, numite „puncte de lucru”. Cinci stații dintre acestea sunt situate pe raza județului Suceava: Vatra Dornei (”Gara Mare” - str. Podu Verde 17), Suceava-Nord (Ițcani), Vama, Câmpulung Est și Frasin.

Gara Mare Vatra Dornei

Hotărârea numărul 9 din 15.02.2023 (CLICK AICI) nu precizează când va intra în vigoare prevederea, ci prezintă lista celor 58 de gări/halte sau agenții despre care specifică faptul că „vor fi desființate” punctele de lucru ale CFR Călători, în esență la casele de bilete.

Dacă în cazul unor stații CFR precum Vama și Frasin măsura închiderii punctelor de lucru ale CFR Călători ar fi oarecum de înțeles, în cazul gărilor de la Vatra Dornei, Suceava-Ițcani și de la Câmpulung Est, decizia este destul de surprinzătoare.

CITEȘTE ARTICOLUL COMPLET PE ObiectivDeSuceava.ro!


Sondaj de opinie desfășurat în Vatra Dornei în perioada Ianuarie - Februarie 2023. Vezi ce răspunsuri interesante au dat dornenii chestionați!

Firma privată SmartCityHub a desfășurat în perioada Ianuarie-Februarie 2023 un sondaj de opinie în Municipiul Vatra Dornei care a reliefat câteva aspecte interesante despre modul în care văd dornenii localitatea în care trăiesc.

Sondaj Opinie Vatra Dornei

Conform comunicatului de presă transmis, în perioada 10.01.2023 - 12.02.2023 firma mai sus menționată a derulat o activitate prin care s-a realizat un sondaj de opinie în Municipiul Vatra Dornei, cu scopul de a evalua percepția locuitorilor asupra câtorva aspecte de bază cum ar fi traiul de zi cu zi și infrastructura orașului respectiv drumuri, școli, parcuri, parcări, spital, sistemul centralizat de energie termică.

Suntem informați de către SmartCityHub SRL că ”sondajul reprezintă o imagine de moment și poate fi baza de plecare pentru o analiză pe termen mediu și lung, pentru a observa evoluția atitudinii comunității locale, a percepției și gradului de implicare în viața cetății. Acest sondaj NU a fost comandat de niciun partid politic, sau o altă entitate, fiind o inițiativă a companiei noastre, fără nici o intenție de comercializare sau monetizare a rezultatelor. Percepția comunității locale este importantă pentru compania noastră, având în vedere că ne dorim să fim parte a dezvoltării locale, să punem umărul în ceea ce Municipiul Vatra Dornei poate fi!

Vă prezentăm în continuare rezultatele sondajului:

Percepția Locuitorilor

Aspecte Metodologice

Viața în Vatra Dornei

Economie în Vatra Dornei

Educație în Vatra Dornei

Cultură în Vatra Dornei

Drumuri în Vatra Dornei

Parcuri în Vatra Dornei

Locuri Joacă în Vatra Dornei

Parcări reședință în Vatra Dornei

Parcări Publice în Vatra Dornei

Spital în Vatra Dornei

Încălzire în Vatra Dornei

Aflăm din comunicat că SmartCityHub este o firmă apărută de curând în Vatra Dornei: ”Am ales să părăsim Bucureștiul și să ne relocăm în minunata Bucovină, mai precis în Municipiul Vatra Dornei. Deși suntem o companie tânără, ne mândrim totuși cu realizările în domeniul consultanței pentru zona publică și nu numai. Specialitatea noastră este dezvoltarea locală, transformarea digitală a serviciilor publice, sintetic fiind vorba de modernizarea administrației publice locale pe toate cele șase verticale Smart City.

Am ales să nu comentăm în nici un fel rezultatele sondajului, fiecare este liber să-și tragă propriile concluzii. Vă așteptăm părerile în secțiunile de comentarii de pe site / facebook!

O dorneancă a fost tâlhărită în fața casei sale, de un individ cu fața acoperită.

O femeie a fost tâlhărită la Vatra Dornei de un individ care a urmărit-o. Dorneanca a fost atacată chiar în fața casei sale, de un individ cu fața acoperită. Victima a sunat imediat la 112 și polițiștii au reușit să-l identifice pe atacator.

Femeie tâlhărită la Vatra Dornei

După efectuarea cercetărilor, s-a constatat că individul a urmărit persoana vătămată pe traseul spre locuința acesteia, iar în momentul în care femeia a ajuns în fața casei acesta și-a tras gluga de la haină pe cap și a acostat-o pe persoana vătămată.

Tânărul i-a smuls femeii din mână punga de cumpărături și poseta cu bunurile personale, iar după comiterea faptei a fugit cu bunurile sustrase printre blocuri. Întrucât la scurt timp după săvârșirea infracțiunii, autorul a observat o patrulă de poliție ce circula în apropierea locuinței sale, acesta s-a deplasat la imobilul unde domiciliază persoana vătămată și a abandonat bunurile sustrase într-un loc întunecos situat în apropierea ușii de acces a casei.

Cu ocazia audierii, numitul David P. S. a recunoscut comiterea faptei, față de acesta dispunându-se măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca procurorul de caz să propună Judecătoriei Vatra Dornei arestarea preventivă.

Vezi ce știe ChatGPT despre Vatra Dornei! Am luat la întrebări aplicația ”minune” de inteligență artificială și am rămas surprinși! 🙂

Pentru că se discută intens perioada aceasta despre ChatGPT și despre ce impact ar putea avea în viitor astfel de aplicații ”minune”, am devenit curioși și am pus inteligența artificială la treabă. 🙂

Așadar, am întrebat ChatGPT-ul ce ne poate spune în general despre Vatra Dornei, despre istorie, obiective turistice, locuri de muncă, date demografice. Răspunsurile se pot vedea în imaginile de mai jos și veți constata că în viziunea ”inteligenței artificiale” suntem bine de tot. Poate de fapt acest ChatGPT prezice viitorul?! Mai știi ... 😁🤓 

NOTĂ: Câteva detalii despre ChatGPT, în caz că nu vă este cunoscut subiectul: Ce este Chat GPT, la ce poate fi folosit în lumea reală și de ce a început să ridice semne de întrebare

Vatra Dornei pe ChatGPT

Am continuat jocul și am întrebat ce ne poate spune despre istoria municipiului nostru stațiune:

Istorie Vatra Dornei ChatGPT

Stăm foarte bine și din punct de vedere turistic, în viziunea ChatGPT: Avem izvoare termale, castel medieval, obiective turistice care mai de care, etc. 😀

Turism Vatra Dornei ChatGPT

Obiective Turistice Vatra Dornei ChatGPT

Dacă cumva nu se știe, ”Vatra Dornei oferă o gamă variată de locuri de muncă pentru oamenii talentați și dedicați, care doresc să lucreze într-un oraș frumos și prosper.” Detalii mai jos:

Locuri de Muncă Vatra Dornei ChatGPT

I-am mai cerut să ne dea câteva date demografice despre Vatra Dornei, capitol la care a nimerit datele destul de bine: Vârsta medie a populației din Vatra Dornei este de aproximativ 40 de ani. Orașul are o rată a natalității scăzută și o rată a mortalității relativ ridicată, ceea ce duce la o îmbătrânire a populației.

Date demografice Vatra Dornei - ChatGPT

Concluzionând, aplicația ”minune” mai are încă multe de învățat, însă ce este interesant e că aplicația corectează foarte repede datele eronate pe măsură ce acestea îi sunt semnalate. Oricum, începutul pare destul de promițător și probabil în viitor datele vor fi mult mai exacte.
VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei