Primarul Ilie Boncheș a considerat că este suficientă reducerea cu 30% a impozitului pe clădirile nerezidențiale, chiar dacă plafonul maxim era de 50%

Primarul Ilie Boncheș a considerat că este suficientă reducerea cu 30% a impozitului pe clădirile nerezidențiale, chiar dacă plafonul maxim era de 50%
În ședința de Consiliu Local al municipiului Vatra Dornei desfășurată joi, 25 iunie 2020, a existat un proiect pe ordinea de zi prin care se propunea acordarea unor facilități fiscale la plata impozitelor și taxelor locale.

Ilie Bonches

Mai exact, este vorba despre o reducerea a impozitului pentru clădirile nerezidenţiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosinţă printr-un contract de închiriere, comodat sau prin alt tip de contract pentru desfăşurarea unor activităţi economice către alte persoane fizice sau juridice, după caz, dacă în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă, ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, proprietarii sau utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică sau deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea parţială a activităţii economice. Proprietarii clădirilor au obligaţia ca, până la data de 15 septembrie 2020 inclusiv, să depună la organul fiscal local o cerere de acordare a reducerii,  însoţită de o declaraţie pe propria răspundere.

Primarul Ilie Boncheș a propus ca reducerea acordată să fie de 30%, asta în timp ce plafonul maxim până la care se putea urca era de 50%, conform OUG 69 / 2020 emisă de guvern. Chiar dacă în cadrul ședinței de consiliu s-a propus de către consilierii PSD un amendament prin care se dorea acordarea reducerii maxime de 50%, în contextul lipsei altor măsuri de ajutorare a celor afectați de pandemie, din păcate acesta nu a trecut, consilierii PNL majoritari votând împotrivă sau abținându-se.

Într-un final, având în vedere că amendamentul a picat, s-a votat în unanimitate acordarea reducerii de măcar 30%, conform dorinței inițiale a primarului Boncheș și a consilierilor PNL, precizând-se de către aceștia că derularea proiectelor aflate în curs sunt mai importante și că s-a acordat deja mai mult decât jumătate din procentul care era permis.

În proiectul adoptat de consiliu se mai precizează că în cazul în care persoanele fizice sau juridice care se încadrează pentru reducere au plătit impozitul anual pe clădiri datorat pentru anul 2020, integral/parţial, până la primul termen de plată, acestea pot solicita restituirea, în termenul de prescripţie a dreptului de a cere restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare sau se pot compensa cu alte categorii de debite indicate de contribuabil sau cu debitele aferente anului urmator.

Vă prezentăm mai jos și momentul din ședința de consiliu în care s-a discutat acest proiect. Filmarea este preluată de la Monitorul de Dorna.


A emis și organizația PSD Vatra Dornei un comunicat pe tema ședinței de consiliu local. Îl puteți citi mai jos:

🇹🇩COMUNICAT DE PRESĂ PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT - VATRA DORNEI 25 iunie 2020 ✅COMUNICAT DE PRESĂ În data de 25 iunie...

Publicată de PSD Vatra Dornei pe Joi, 25 iunie 2020

Și pe pagina de facebook a primăriei au apărut detalii despre acest proiect:

ℹ️În contextul pandemiei generată de coronavirusul SARS-CoV-2, Consiliul Local a aprobat in ședința de astăzi, 25 Iunie,...

Publicată de Primaria Municipiului Vatra Dornei pe Joi, 25 iunie 2020

Că e bine cu reducerea de 30% sau că era mai bine aplicarea procentului maxim de 50%, asta doar dornenii vor ”cântări” și se vor pronunța.

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei