Ing. Gheorghe Apetrii consideră că redobândirea statutului de Perla Bucovinei poate fi realizată, însă pe lângă readucerea la viață a simbolului Dornei, Cazinoul, este nevoie și de o nouă viziune administrativă

Inginerul Gheorghe Apetrii, președintele PSD Vatra Dornei, consideră că redobândirea statutului de Perla Bucovinei poate fi realizat, iar aducerea la viață a simbolului Dornei, Cazinoul, constituie un pas important făcut în acest sens. Mai este însă nevoie și de o nouă viziune administrativă pentru ca acest lucru să poată fi cu adevărat posibil, a concluzionat candidatul PSD la Primăria Vatra Dornei.

Inginerul Gheorghe Apetrii, alături de primarii de comune din Bazinul Dornelor, de consilierii locali și de alți membrii ai organizației locale PSD au participat ieri la evenimentul de inaugurare a Centrului Muzeal ”Cazinoul Băilor” și au subliniat apoi importanța zilei de ieri pentru comunitatea dorneană printr-un comunicat de presă pe care vi-l prezentăm în continuare:

Ziua Bucovinei a avut în acest an o însemnătate deosebită pentru toți dornenii. Pe lângă celebrarea istorică a unirii Bucovinei cu țara mamă, am sărbătorit astăzi, cu mare entuziasm și bucurie, mult așteptata inaugurare a Centrului Muzeal "Cazinoul Băilor", o realizare arhitecturală impresionantă pentru Vatra Dornei.

Complexul nou inaugurat, redenumit Palatul Dornelor, devine acum o veritabilă comoară istorică și culturală, oferind un spațiu deosebit pentru întâlniri, evenimente și schimburi culturale.

Felicitări Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pentru implementarea acestui proiect remarcabil și de asemenea felicitări dornenilor, care au așteptat cu nerăbdare acest moment special.

Astăzi, s-a făcut pentru Dorna un pas important în redobândirea statului de "Perlă a Bucovinei", cel mai important simbol al orașului fiind readus la viață. Mai avem însă nevoie și de o nouă viziune administrativă, pentru ca acest lucru să devină cu adevărat posibil!

Organizația PSD Vatra Dornei

Președinte Ing. GHEORGHE APETRII

 

PR. DR. DOCENT MIHAI VALICĂ: „Palatul Dornelor”, între istorie și a face istorie în Țara de Sus a Moldovei

Articol publicat de Pr. Dr. Docent Mihai Valică pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților cu ocazia evenimentului de inaugurarea a Centrului Muzeal ”Cazinoul Băilor”, redenumit în Palatul Dornelor. Vă invităm să-l studiați:

Dragi români din Țara de Sus a Moldovei,

Este destul să privim armonia și simetria superbă a acestui monument de arhitectură înfrățit cu „peisajul atât de molcom și domol”[1], precum moldovenii, ca să putem înțelege strategia înțeleaptă de supraviețuire a românilor din Țara de Sus în Imperiul Austro-Ungar, prin artă, arhitectură, cultură, și spiritualitate, prin tradiții seculare în Țara de Sus a Moldovei[2], redenumită „Bucovina – Buchenland”, adică „Țara Fagilor”, de către de către ocupant (1775).

Prin această nouă denumire, noii stăpâni doreau parcă să sugereze și să anticipeze faptul că pentru ei era prioritar fagul, bogățiile, mai recent gazul, petrolul și pădurile, și mai puțin importanți moldovenii, de pe aceste meleaguri.

În plus, această redenumire știrbea atât din demnitatea moldovenilor, cât și din testamentul Sfântului Ștefan cel Mare, care a poruncit pentru vecie: „Moldova nu este a voastră, ci a urmașilor voștri și a urmașilor urmașilor voștri, în veacul veacului”! De aceea, urmașii Sfântului Ștefan se numesc cu mândrie „moldoveni”, iar cei care nu cunosc istoria imperiului austro-ungar, cu toate atrocitățile lui, se numesc cu aroganță neavenită „bucovineni”, spune D-l Președinte al Academiei Române, Ion Aurel POP.

În Imperiul habzburgic, proprietățile mănăstirești și episcopale, care reprezentau 63% din teritoriul ocupat, inventariate prin Hotărârea imperială din 19 Iunie 1783 și reglementate prin „Regulamentul Duhovnicesc” din 1786 de Împăratul Iosif al II-lea, au fost constituite într-un „Fond Bisericesc religionar greco-oriental”. Acest Fond a fost administrat de funcționarii publici ai Statului austriac, iar veniturile erau destinate exclusiv Bisericii Ortodoxe din Țara de Sus[3].

Așadar, proprietățile bisericești ortodoxe nu au fost nici secularizate, nici confiscate și nici „încamerate”, adică venitul financiar rezultat în urma administrării nu făcea parte din visteria Statului austriac, ci intra în visteria Fondului Bisericesc.

Așa a fost posibil ca Fondul bisericesc să cumpere din „Domeniile Camerale” ale Statului austriac, de la Câmpulung și Jucica foarte multe proprietăți. Printre acestea se numără și terenul pentru construirea „Cazinoului”, a parcului de 35 ha, din Vatra Dornei, pe care s-a construit apoi Policlinica Balneară, hotelul Carol, și multe alte vile[4], cum stă ca mărturie istorică, contractul de vânzare – cumpărare, încheiat la Viena cu nr. 55 din 13 Iunie, 1870.

„Cazinoul” a fost construit între anii 1896-1898 și inaugurat pe 10 Iulie 1899 într-o atmosferă festivă, în cântările orchestrei de la Viena, privind încheierea unor lucrări edilitare din Vatra Dornei, care serveau pentru sănătatea și demnitatea românilor.

După glorie și decădere, după naționalizare și retrocedare, „Pavilionul Central al Băilor” sau „Palatul de Cură al stabilimentului balnear”[5], cum a fost numită această construcție dintr-un început, apoi bagatelizat impropriu „Cazinou”, nu a fost proiectat pentru această destinație și nu s-a jucat „ruletă” sau alte jocuri de noroc niciodată[6], ci a fost numit așa, doar fiindcă era construit după modelul Cazinoului din Baden Baden. Clădirea aceasta a renăscut astăzi din cenușa vremurilor (g)rele, parcă mai frumoasă și mai strălucitoare de cum a fost.

Întrucât chiar arată acum ca un adevărat palat, propun ca astăzi, 28 Noiembrie 2023, să fie „botezat” și sfințit cu numele de „Palatul Dornelor”, care devine astăzi un centru multicultural, de referință la nivel național.

De ziua Țării de Sus a Moldovei, 28 Noiembrie 2023, „Palatul Dornelor” este dedicat tuturor românilor, de pe ambele părți ale Prutului și din toate provinciile românești, ca simbol al renașterii, al unității și al speranței în reîntregirea noastră națională, culturală și spirituală, cu deschidere spre universalitate. Unirea de la 1918, precum și renovarea acestui „Palat al Dornelor” sunt „triumful României, nicidecum al Bucovinei”[7].

Și totuși, în alte vremuri și sub alt regim, în contrast cu imperiul austro-ungar, străin de neam și de credință, care cel puțin a creat, a recunoscut și a administrat proprietatea Fondului Bisericesc, Statul comunist român, a naționalizat toate bunurile Fondului Bisericesc prin Decretul – Lege 273/1949, provocând răni adânci în trupul strămoșesc al Bisericii lui Hristos. Printre aceste bunuri a fost preluat samavolnic și acest edificiu. Ulterior, „Statul democrat”, de după 1989, a continuat politica predecesorilor săi, retrocedându-ne, în schimb, o ruină, în 2004, aceasta, în ciuda faptului că Ordonanța de Urgență a Guvernului 94/2000, ordonanță aprobată cu modificări prin Legea 501/2002, în baza cărora s-a făcut retrocedarea, preciza ca aceasta să se facă la starea fizică a „imobilului din momentul naționalizării sau prin despăgubiri financiare echivalente” (vezi și Ordonanța de Urgență nr. 184/2002, art. 1, alin. 2).

Din păcate, în ultima parte a celor 55 de ani (1949-2004) de „aflare în proprietate” a administrației locale, clădirea a stat timp de 18 ani în ruină, fiind folosită de partidele politice pe post de „minge electorală, dispute și promisiuni”.

Clădirea a fost retrocedată prin Decizia guvernamentală nr. 437 din 14 Octombrie 2004, la inițiativa și pe cheltuiala exclusivă a Catedralei „Sfânta Treime” din Vatra Dornei, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire IPS PIMEN, și cu speranța că va primi compensații bănești pentru reabilitarea lui, conform legilor în vigoare. Este de evidențiat faptul că terenul aferent, în suprafață de 35 de hectare, a fost redus la 0,38%. Adică 1328 mp, ce cuprinde aria construită și un metru adiacent ca „zonă de protecție”. Nu o zecime, nu o sutime, ci a treia parte dintr-o sutime. Zero virgulă treizeci și opt la sută! Demersul a fost parte a documentației Catedralei „Sfânta Treime”, înregistrată cu nr. 2076/03.10.2002 la Comisia de Retrocedare. Dosarul cuprindea și actele și dovezile justificative pentru încă alte 1567 de clădiri, dintre care, până în prezent, au fost retrocedate doar cinci.

Din 2004 și până-n 2018, deci, timp de încă paisprezece ani, această clădire emblematică, retrocedată Bisericii, a stat în „moarte cerebrală”, ce-i drept, dar, totuși, cu lumânarea speranței aprinsă că va veni și Ziua cea Mare. Această zi a venit pe data 14 Mai 2018, când vrednicul de pomenire IPS Arhiepiscop PIMEN a semnat contractul de reabilitare și renovare.

Apoi, renovarea a fost continuată și desăvârșită prin osteneala și jertfa arhitecților, a inginerilor și a muncitorilor, sub directa supraveghere și binecuvântare a IPS Arhiepiscop CALINIC, care a suplimentat fondurile financiare cu aproape nouă milioane Roni. Mii de mulțumiri tuturor.

În acești 14 ani, așa-zisa opinie publică pretindea ca Biserica să renoveze „Cazinoul” cu banul văduvei. Dacă Administrația Locală, în 18 ani, nu a reușit cu banul public și cu diverse subvenții de la bugetul de stat decât să-l țină doar „în picioare”, proptit de o schelă și locuit de șerpi, ciuperci devoratoare, plin de mucegai și de igrasie, cum ar fi reușit Biserica, deposedată de bunurile ei, cu un oraș fără industrie, cu foarte mulți șomeri, cu tinerii plecați din țară, și cu o populație sărăcită și îmbătrânită, să-l repare și să-i dea strălucirea de odinioară!?!

Biserica deposedată de 192.158 ha de pădure, nu a primit de la Statul democrat român nici măcar un metru pătrat de pădure, prin reconstituire, care presupune restitutio in integrum, după uzanțele internaționale, practicat de țările cu adevărat democrate.

Însă, prin constituire, adică o pomană dată în „rate electorale”, pentru a le „închide gura”, la toate cultele religioase din țară, ca să nu se facă „discriminare”, indiferent dacă acestea au avut sau nu păduri, prin Legea 1/2000, art. 29, alin. 3, indice 1, și parohiile ortodoxe au primit 16.226,7 ha pentru 560 unități de cult, adică 0,011%, din cât a posedat Fondul Bisericesc. În mod [ne]paradoxal[!] și această infimă „pomană” a fost luată înapoi de Romsilva prin procese intentate doar parohiilor ortodoxe. Abia ca urmare a altor zeci de procese lungi, stresante și costisitoare cu „Statul democrat român și majoritar ortodox”, unele parohii au intrat în proprietatea celor 30 de ha de pădure. În schimb, celelalte etnii și confesiuni au beneficiat de restitutio in integrum!

Retrocedarea in integrum a bunurilor mobile și imobile ale Fondului Bisericesc ar putea constitui o sursă financiară suficientă pentru a susține activitatea culturală, misionară și diaconal- filantropică a Bisericii.

Cultura pentru suflet, precum și activitatea diaconal-filantropică a Bisericii nu sunt producătoare de bani, ci, dimpotrivă, necesită multe cheltuieli pentru a păstra idealuri și a crea valori perene, mult mai importante decât cele materiale, în domeniul civic, spiritual și moral al unei societăți, valori duhovnicești inestimabile ale unui nații, cele care aduc „cinstea și slava neamului” la judecată de Apoi (Apocalipsa 21, 26). Altfel, dacă introducem concurențial cultura și filantropia creștină în economia de piață liberală, va rezulta o cultură imorală de tip globalist și neomarxist și o activitate socială după chipul și asemănarea recentă a „azilelor groazei”, care urmăresc doar profitul financiar, cu orice preț!

Pentru a evita asemenea derapaje imorale, Biserica Ortodoxă Română cere în continuare să îi fie retrocedate acele bunuri materiale de care a fost deposedată în mod samavolnic, în decursul istoriei, întrucât a demonstrat că este creatoare de valori materiale, culturale, artistice, arhitecturale, spirituale, și morale inestimabile. De exemplu, la nivel local, dacă am exclude, prin absurd, doar monumentele edilitare construite de Fondul Bisericesc Ortodox Român: „Palatul Dornelor”, internatul de la școala nr. 4, cele patru vile preluate de Sindicatele proletare, vechea poștă, Palatul Național – Biblioteca „G. T. Kirileanu”, „Casa Vladimir”, Spitalul/secția de [boli] infecțioase, Maternitatea, și altele, vom constata, cu ușurință, că orașul Vatra Dornei nu s-ar fi ridicat decât la nivelul unei comune de tip medieval!

Pentru cei ce se mândresc cu ocupația austriacă, și mai apoi austro-ungară, a Țării de Sus a Moldovei, care a durat timp de 144 de ani, sau pe de altă-parte, cu aceea mai îndelungată a Transilvaniei, folosind cu emfază și mândrie denumirea de „Bucovina”, neacceptând să-i numești „moldoveni”[8], și eronat afirmând că, sub ocupația străină, provinciile românești s-au dezvoltat economic, supun atenției lor doar o statistică privind venitul pe cap de locuitor în imperiul Austro-Ungar, între anii 1870-1910.

Astfel, printre cele 14 provincii de sub jurisdicția Austriei, Bucovina se afla în 1910 pe penultimul loc, urmată doar de Dalmația, regiune de țărm stâncos în proporție de 85%. Iar printre cele 8 regiuni aflate sub jurisdicția Ungariei, Transilvania, care deși avea la 1910 un PIB/cap de locuitor cu 30% mai mare decât Bucovina, se afla tot pe penultimul loc, urmată doar de Croația-Slavonia, regiunea rămasă de asemenea în subdezvoltare la acea vreme[9]. Pe scurt, în clasamentul întocmit după PIB-ul pe cap de locuitor la anul 1910, în ultimii ani de pace înainte de destrămarea imperiului, Transilvania și Bucovina ocupau „glorioasele” poziții a 19-a și a 21-a din totalul de 14+8=22 provincii.

Transilvania și Bucovina cu câmpii extrem de mănoase și cu mine de aur[10], argint, fier, păduri, ape minerale[11], etc, au fost ținute în exploatare, în persecuții religioase sub tunurile generalului Bukov (1762)[12], în reprimarea ucigașă a răscoalei lui Horia, Cloșca și Crișan (1784)[13], în presiuni de tot felul, pentru a-i converti pe ortodocși la catolicism, dovada fiind mulțimea de martiri ardeleni, maramureșeni și năsăudeni uciși în temnițele confesionale de la Kufstein[14].

Numeroasele evenimente marcante și dureroase, consemnate de istorie, ne arată că românii erau tratați cu dispreț, cu ură confesională, și erau condamnați în propria lor țară la subdezvoltare și sărăcie, din partea stăpânirii austro-ungare. Această atitudine continuă și în zilele noastre, dacă ne amintim de problema recentă de blocare a intrării României în spațiul Schengen. De aceea, se cuvine și avem datoria să nu uităm istoria și calvarul românilor sub Imperiul Austro-Ungar și de noile șicane.

Iar, până la Judecata de Apoi, când vor fi trase la răspundere toate națiile și conducătorii pentru faptele lor (Avdie 1, 15), să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să-i ierte pe toți prigonitorii neamului nostru, pentru atrocitățile săvârșite de aceștia asupra românilor de pretutindeni, și să-i lumineze cu Lumina lui Hristos!

Vatra Dornei

Pr. Prof. Dr. Docent Mihai VALICĂ

SURSĂ ARTICOL ȘI BIBLIOGRAFIE: ArhiepiscopiaSucevei.ro