Mina achiziționată de OFZ este de fapt o carieră de mangan din Dorna Arini ... Vezi cine erau proprietarii !

Acum câteva zile am publicat un articol în care vă informam că o companie slovacă care produce feroaliaje, mai exact OFZ, a cumpărat o mină în zona Vatra Dornei pentru un milion de euro. La momentul respectiv nu se știau mai multe detalii dar între timp s-a aflat că este vorba de fapt despre achiziția unei cariere de mangan din Dorna Arini. Firma care deţinea cariera se afla de mai mulţi ani în insolvenţă şi era deţinută, printre alţii, de fostul director al MinBucovina și Cupru Min, Gheorghe Iordache, şi de actualul primar al comunei Ciocăneşti, Radu Ciocan, fost director de exploatare minieră.

"OFZ, a.s. a cumpărat compania Florexym-Trade Impex, companie care deţine cariera Ulm, unde se găseşte zăcământ de mangan de grad scăzut, în Vatra Dornei, Suceava. Vom angaja circa 30 de persoane. Deocamdată nu vedem probleme majore în ceea ce priveşte asigurarea personalului necesar, deşi cunoaştem lipsa de forţă de muncă calificată în România, la fel ca şi în alte ţări din Europa Centrală şi de Est" a declarat pentru ECONOMICA.NET, Branislav Klocok, CEO al companiei slovace OFZ, a.s.


Aflată în insolvenţă din toamna lui 2016, oferta slovacilor a fost prezentată administratorului judiciar la începutul anului trecut. Slovacii au cumpărat activele şi activele miniere ale Florexym, drepturile şi licenţele miniere şi părţile societăţii.

Florexym Trade a intrat în insolvenţă în septembrie 2016, iar acţionarii companiei au fost: Ana-Maria Bălan, cu 70% din părţile sociale şi Gheorghe Iordache şi Radu Ciocan, fiecare cu câte 15%. Planul de reorganizare al societății poate fi accesat AICI.

Gheorghe Iordache, fost director general al MinBucovina, dar şi al Cupru Min, şi-a deschis în august 2012 o afacere în domeniul exploatărilor neferoase. Iordache exploata şi vindea mangan, conform propriilor afirmaţii, la un combinat metalurgic din Slovacia şi în China, potrivit publicaţiei Monitorul de Suceava. La sfârşitul lui 2016, Iordache a fost fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, potrivit Adevărul.

Celălalt acţionar, Radu Ciocan, este primarul comunei Ciocăneşti din 2012. Contactat de ECONOMICA.NET, Ciocan spune că şi-a păstrat părţile sociale în companie în speranţa că afacerea va merge.



"Până a fi primar, am lucrat în minerit 20 de ani, la Iacobeni, ca director de exploatare. Le-am păstrat pe ideea că poate va merge vreodata şi vor fi şi beneficii. Eu sper să funcţioneze şi această firmă, pentru faptul că, chiar dacă e pe teritoriul altei comune, înseamnă locuri de muncă pentru zonă şi e păcat să nu funţioneze", a povestit primarul.

Acesta mai spune că înainte de revoluţie, peste 90% din producţia de mangan a ţării era produsă la Iacobeni, şi foarte puţin se producea la Răzoare, în Maramureş.




"Pe vremuri, manganul mergea farte bine, pentru că meargea Sidexul la Galaţi şi lua mult minereu de mangan. De când Galaţiul nu mai ia, singura şansă este desfacerea în exterior", a mai precizat Radu Ciocan, care spune despre cariera de la Ulm că e o carieră mică, dar care poate fi o afacere pentru o companie.

CITEȘTE MAI MULTE PE: Economica.net

Centenarul Unirii Basarabiei cu România, celebrat la Vatra Dornei la inițiativa Liceului Teoretic ”Ion Luca” - VIDEO

Marți, 27 martie 2018, la Vatra Dornei, a fost organizată o manifestare de amploare pentru a celebra 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Evenimentul a fost inițiat de Liceul Teoretic ”Ion Luca” din localitate, în parteneriat cu Primăria Municipiului Vatra Dornei, toate școlile gimnaziale din oraș, Liceul Tehnologic „Vasile Deac” și Asociația Culturală „Pro Basarabia și Bucovina”.

Inițiatorii (prof. Liviu Carp și conducerea Liceului Teoretic „Ion Luca”) au considerat că ziua de 27 martie este un bun prilej pentru ca întreaga comunitate să fie alături de generația tânără, pentru a transmite ce înseamnă respectul față de înaintași, iubirea de locurile natale, recunoștința pentru cei care s-au sacrificat pentru neam și țară, precum și încrederea în viitorul nostru și al copiilor noștri.





Pentru a marca importanța unei generații de excepție care, acum 100 de ani, a făcut posibilă înfăptuirea Marii Uniri, au luat cuvântul dl. Ilie Boncheș primarul Municipiului Vatra Dornei, dl. Ciprian Vrînceanu , profesor de istorie la Liceul Teoretic „Ion Luca”, dna Paraschiva Abutnăriței, reprezentantă a Asociației Culturale „Pro Basarabia și Bucovina”, eleva Andreea Arsene, din partea Consiliului Școlar al Elevilor de la Liceul Teoretic „Ion Luca” precum și elevii – excelenți recitatori, Uță Minerva-Ștefana, de la același liceu și Barbir Vasile de la Școala Gimnazială nr. 4.

La finalul manifestării, care a avut loc în centrul municipiului Vatra Dornei, sute de elevi, cadre didactice, reprezentanți ai Consiliului Local, invitați din comunitate și simpli trecători și-au dat mâna pentru a dansa Hora Unirii, fluturând steaguri și baloane tricolore. Elevii Liceului Teoretic „Ion Luca” au distribuit trecătorilor semne de carte inscripționate, realizate sub coordonarea dnei prof. de istorie Liliana Cernușcă și a consilierului educativ, prof. Andreia Păștinaru.





Elevii dorneni s-au prins astazi in Hora Unirii!
Posted by Liceul "Ion Luca" Vatra Dornei - Pagina Oficiala on 27 Martie 2018




Proiectul ”Let’s Start-up Afacerea Ta” prezentat și la Vatra Dornei pe 12 Aprilie 2018

Camera de Comerț și Industrie Suceava organizează și la Vatra Dornei o conferință de prezentare a proiectului Let’s Start-up Afacerea Ta !, cod MySmis 104999, și toți cei cu inițiativă antreprenorială sunt invitați să participe. Evenimentul va avea loc Joi, 12 Aprilie 2018, ora 13:00, în sala de conferințe a Policlinicii Dorna Medical (Str. Mihai Eminescu nr. 19, Vatra Dornei).


Proiectul Let’s Start-up Afacerea Ta! este implementat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani în calitate de beneficiar și de Acquisition Career Management S.R.L., Asociația PartNET – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă, Camera de Comerț și Industrie Suceava, Asociația pentru Integrare și Dezvoltare Comunitară – INDECO și Asociația Consensual, în calitate de parteneri și este cofinanțat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operațional Capital Uman 2014 - 2020, Schema de ajutor de stat Romania Start Up Plus.




Obiectivul general al proiectului constă în creșterea gradului de ocupare și dezvoltarea mediului antreprenorial cu profil non agricol din zona urbană a regiunii Nord-Est, prin stimularea și sprijinirea inițiativei antreprenoriale pentru 750 de persoane, respectiv înființarea unui număr de 91 de întreprinderi (start-up-uri) și crearea de 182 de noi locuri de muncă.

Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 36 de luni, în intervalul 16 ianuarie 2018 – 15 ianuarie 2021, iar principalele rezultate preconizate sunt: o campanie de informare la nivelul Regiunii NE, 750 de persoane selectate în grupul țintă‚ care vor participa la programe de formare antreprenorială, 60 de cursuri de formare antreprenorială organizate în cele 6 județe din Regiunea NE, 6 concursuri județene de evaluare a planurilor de afaceri, 91 de planuri de afaceri aprobate, 91 de stagii de practică organizate, 91 de întreprinderi înființate și funcționale, 182 de persoane angajate, 91 de ajutoare de minimis în valoare de 171.652 lei acordate.

Valoarea totală a proiectului este de 22.252.034,98 lei, din care 18.870.838,05 lei este contribuția Uniunii Europene și 3.330.147,89 lei reprezintă contribuția din bugetul național.

Având în vedere faptul că locurile sunt limitate, sunteți rugați să vă confirmați prezența prin completarea talonului de înscriere de aici.

Pentru mai multe detalii puteți contacta reprezentanții Camerei de Comerț la numerele de telefon 0230 521 506 sau 0743 657 413, prin e-mail la office@ccisuceava.ro, sau direct la sediul Camerei de Comerț și Industrie Suceava din str. Universității nr. 15-17, etaj 1, camera 10. Detalii găsiți și în videoclipul de mai jos:




Telefonul Zilei
Jurnalistul Mihai Cioată discută la "Telefonul Zilei" cu reprezentantul Camerei de Comerț, Carol Cîrcu, despre Conferința de prezentare a proiectului "Let’s Start-up Afacerea Ta"
Posted by Orion Media Vatra Dornei on 25 Martie 2018



O mină de mangan de lângă Vatra Dornei cumpărată de o companie slovacă cu sub 1 milion de euro

Producătorul slovac de feroaliaje OFZ a cumpărat o mină de mangan de lângă Vatra Dornei pentru mai puțin de 1 milion de euro. Potrivit companiei slovace, mina risca falimentul, iar cumpărarea acesteia va asigura obținerea de mangan pentru minimum 20 de ani.

OFZ produce feroaliaje, aliajele care conțin mangan având cea mai mare pondere pentru companie. După finalizarea achiziției, manganul de la Vatra Dornei va acoperi circa o cincime din consumul OFZ.




Potrivit slovacilor, mina este o "sursă stabilă" de mangan pentru companie, iar cumpărarea acesteia va permite OFZ să realizeze, anual, economii de jumătate de milion de euro.

"Scopul nostru este acela de a deveni mai independenți, ceea ce înseamnă să controlăm întregul proces de producție, de la extragerea materiilor prime până la produsul finit", explică Branislav Klocok, director operațional OFZ.

Potrivit lui Klocok, prețul este "sub 1 milion de euro", pe considerentul că mina riscă falimentul, iar OFZ a rămas acum singurul său client.

Nu este indicat ce mină face obiectul tranzacției, dar în aceeași zonă există și compania Minbucovina, intrată în faliment în vara anului 2008, în condițiile în care avea circa 1.300 de angajați și 32 active. Compania a intrat mai întâi în insolvență la cererea statului, pentru recuperarea unei datorii de 1,4 milioane euro, reprezentând un ajutor de stat în cazul căruia Consiliul Concurenței a decis că trebuie returnat în decembrie 2007, neavând aprobarea Comisiei Europene pentru a fi acordat.

Ulterior, compania minieră a fost băgată în faliment cu argumentul că datoriile societății erau mult mai mari decât capitalul social.

CITEȘTE MAI MULTE PE: Profit.ro



Eveniment caritabil pentru susținerea lui Mihnea Coman - 30 Martie 2018, ora 19:00 - Salon Le Baron

Rotary Club "Dorna" Vatra Dornei organizează un eveniment caritabil pentru susținerea lui Mihnea Coman pe data de 30 Martie 2018, ora 19:00, la Salon Le Baron din Dorna Arini.


Pentru intrarea la eveniment nu este stabilită o taxă de participare, participanții fiind rugați să susțină cazul prin donații !

Mai multe informații se pot obține la tel: 0736 391 112 , 0744 396 435 sau 0743 657 413





Pentru cei care încă nu cunosc cazul lui Mihnea Coman vă prezentăm în continuare câteva detalii preluate de pe pagina de facebook Toti Impreuna Pentru Mihnea și dacă veți dori să donați aveți toate detaliile necesare:

#TotiImpreunaPentruMihnea

"Pe 27 februarie 2011 a venit pe lume minunea noastra Mihnea, cadou de ziua lui tati. Totul a...
Posted by Toti Impreuna Pentru Mihnea on 2 Martie 2018



Lucrările de reparații asfaltice pe DN 17B (spre Poiana Largului) continuă și în 2018 ... Reabilitarea totală, estimată la 400 milioane de lei, nu are încă un termen

Costul lucrărilor de modernizare a drumului național DN 17 B de la Vatra Dornei la Poiana Largului se ridică la 400 de milioane de lei, potrivit unui răspuns transmis de Ministerul Transporturilor la o solicitare formulată în Parlament de deputatul PSD de Suceava Cătălin Nechifor.

În răspunsul prezentat, luni, în plenul Camerei Deputaților, secretarul de stat Maria Magdalena Grigore, arată că în anul 2017 a fost semnat un contract subsecvent cu S.C. Fibracis SRL în baza căruia s-au executat lucrări de reparații asfaltice pe suprafete întinse pe sectorul de drum național DN 17B, între localitățile Chiril și Crucea.




„Sectoarele cu îmbrăcăminte din beton de ciment de pe DN 17B au durata de utilizare depășită. Astfel, pe acest sector de drum au început în 2017 și vor continua până la finalizare în 2018, executarea de îmbrăcaminți bituminoase subțiri (lam bituminos), care vor asigura deplasarea în condiții optime”, arată secretarul de stat.

Ea a adăugat că pentru sectorul de drum național DN 17B, situat între localitățile Vatra Dornei – Poiana Largului (intersecția cu DN 15), a fost întocmit Studiul de fezabilitate “Reabilitare DN 178 km 3+750 – km 86+689”. Valoarea totală estimată a obiectivului, avizată în C.T.E. – C.N.A.l.R. S.A., pentru cei 82,939 km, este de 400.342. 170 lei (cu TVA).

„Potrivit strategiei Companiei Naționale de Administrare a lnfrastructurii Rutiere, în politica de investiții în infrastructura rutieră se va avea în vedere asigurarea fondurilor pentru continuarea și finalizarea lucrărilor începute în anii precedenți. În acest sens, obiectivul a fost propus pentru includere în etapa a X-a de modernizare a drumurilor naționale din România”, se mai arată în răspunsul Ministerului Transporturilor pentru deputatul Cătălin Nechifor.

CITEȘTE MAI MULTE PE: NewsBucovina.ro



Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate de la Ciocănești, a XV-a ediţie între 24 - 25 Martie 2018

Comuna suceveană Ciocăneşti va găzdui, în perioada 24 – 25 martie 2018, cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate, eveniment ce face parte din manifestările incluse în programul ”Paștele în Bucovina”

Evenimentul este organizat de Primăria şi Consiliul Local Ciocăneşti, Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural “Bucovina” prin Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Asociaţia Culturală FairPlay Gura Humorului.

Iniţiat în urmă cu 15 ani, cu scopul de a menţine şi de a promova unul dintre cele mai răspândite şi cunoscute meşteşuguri din Bucovina, ce se păstrează cu sfinţenie în acest spaţiu, fiind transmis din generaţie în generaţie, Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate are un program variat, care cuprinde, în afara tradiţionalelor concursuri de ouă încondeiate şi de încondeiat ouă, expoziţii, lansări de carte, o serie de activităţi cu caracter informativ, precum şi spectacole ce promovează folclorul specific.




După deschiderea oficială programată sâmbătă, 24 martie, la ora 11,30, pe Platoul „Ştefan cel Mare”, de la ora 12,00 vor avea loc trei concursuri de încondeiat ouă: Concursul „Tradiţie-Valoare Sacră”, ediţia a VI-a, găzduit de Şcoala Gimnazială Ciocăneşti; Concursul de încondeiere a ouălor „Dr. Anton Setnic”, ediţia a III-a, şi Concursul de încondeiere a ouălor „Înv. Novac Norbert”, ediţia a II-a, ambele desfăşurându-se la Casa de Cultură „Florin Gheucă”.

Tot la ora 12,00 va începe Simpozionul „Influenţa istoriei poporului român asupra evoluţiei artei încondeierii ouălor”, lansarea ultimelor apariţii editoriale care poartă semnătura scriitorilor Gheorghe Paţa, Elena Alina Andruhovici, Gheorghe Vicol, Sorin Poclitaru, urmată de spectacolul oferit de Cristi Milici – vioară şi Andreea Lupescu – nai. La ora 14,30, va avea loc inaugurarea Centrului pentru tineret „Casa Şezătorii” din Botuş. Ziua se va încheia cu festivitatea de premiere a participanţilor la concursurile de încondeiat şi spectacolele susţinute de Ştefania Iacob şi Ştefan Hruşcă.

Prima parte a zilei de duminică, 25 martie, este dedicată Târgului de ouă încondeiate şi Târgului meşterilor populari, de la ora 13,00 fiind programată, la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Botuş, aniversarea la împlinirea a 100 de ani a doamnei Leontina Dranca. De la ora 14,00, pe Platoul „Ştefan cel Mare” va avea loc spectacolul de cântece patriotice şi religioase susţinut de David Ţăran, Ana Maria Chiloti, Georgiana Lobonţ, Oana Bozga Pintea şi cunoscutul solist din nordul Bucovinei, Grigore Gherman.

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro



Poliţiştii, cu ghiocei şi broşuri la căminul de bătrâni din Vatra Dornei

Între 5 și 16 martie, polițiștii suceveni au derulat o campanie de informare a persoanelor vîrstnice în ceea ce privește modalităţile de prevenire a violenţei intrafamiliale şi de promovare a ordinului de protecţie.

Conform IJP, activităţile au fost canalizate în special în mediul rural, dat fiind faptul că situaţiile conflictuale sînt mai cunoscute şi mai pregnante în această zonă.



În cadrul acestei acțiuni, polițiștii dorneni au mers și la Căminul de Bătrâni de pe lîngă Mănăstirea „Sfîntul Dimitrie” din Vatra Dornei, unde au purtat discuţii cu 20 de persoane vîrstnice instituţionalizate, în majoritate femei.

Polițiștii le-au oferit acestora ghiocei şi ciocolată, dar şi broşuri cu recomandări preventive şi precizări vizînd emiterea ordinului de protecţie.

IJP Suceava a menționat că anul trecut aproape 100 de părinţi au fost agresaţi de către copiii lor. În multe dintre cazuri autorii şi victimele locuiesc în acelaşi imobil, iar cele mai multe victime au peste 65 de ani.

CITEȘTE MAI MULTE PE: RadioTOP.ro



Incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Panaci

Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, sprijiniți de 8 lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Panaci, cu o motopompă, au intervenit luni 19.03.2018 pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Panaci. Ora anunțării incendiului la 112 a fost 9:37.

La sosirea echipajelor, ardeau un garaj și două anexe, construcții corp comun, din lemn, cu învelitoare din azbociment, și exista pericolul de propagare la o magazie, la un adăpost de animale și la un atelier de tâmplărie.




Incendiul a fost lichidat la ora 11:58. A ars corpul comun pe o suprafață de aproximativ 64 de metri pătrați și s-au degradat acoperișul și un perete (pe 30 de metri pătrați) de la o magazie învecinată.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: jar sau scântei căzute dintr-o sobă fără acumulare de căldură / amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de sistemul de încălzire.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul magaziei, adăpostul de animale și atelierul de tâmplărie, cu bunurile aferente.





TÂRGUL AGRO EXPO BUCOVINA 2018, între 22 și 25 Martie, în parcarea Selgros Suceava

În perioada 22 – 25 martie 2018, va avea loc cel mai mare şi important eveniment agricol din zona Moldovei, Târgul Agro Expo Bucovina.


Cea de-a XVI-a ediţie a târgului este organizată în parcarea Selgros Suceava de către Camera de Comerţ şi Industrie Suceava în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava, Consiliul Judeţean Suceava, Instituţia Prefectului Suceava, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Suceava și Centrul Cultural Bucovina.

Și această ediție, speră organizatorii, va fi asemenea celor din anii trecuți, cea mai complexă manifestare de acest gen din zona de Nord-Est a României, având ca scop promovarea agriculturii din ţara noastră, a potenţialului zootehnic autohton, a produselor tradiţionale şi a echipamentelor şi utilajelor agricole.




Elementul de noutate la ediția din acest an constă în diversificarea spațiului expozițional prin utilizarea unor spații acoperite, iar spațiile outdoor fiind utilizate atât pe spațiu betonat cât și pe spații verzi.

„Deoarece ne dorim să venim în sprijinul fermelor românești mici și mijlocii, a gospodăriilor țărănești, ale tuturor fermierilor, agricultorilor şi procesatorilor de produse agroalimentare, din programul Agro Expo Bucovina 2018 nu putea lipsi organizarea celei de a X-a ediții a Forumului Economic ”AGRICULTURA ÎNCOTRO?”. Specialiști ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ai Prefecturii și Consiliului Județean Suceava, a Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Suceava, Centrul de Economie Montană, precum și alți reprezentanți ai principalelor instituții centrale și județene, împreună cu participanții la Forumul Economic ”AGRICULTURA ÎNCOTRO?” ce se va derula în data de 23 martie 2018, începând cu ora 09:00, la sediul Camerei de Comerț și Industrie Suceava.”, transmit reprezentanţii CCI Suceava.

Lansarea oficială a Agro Expo Bucovina 2018 va avea loc joi, 23 martie, în parcarea Selgros Suceava, iar vizitatorii vor avea ocazia, timp de patru zile, să se informeze și să obțină sfaturi avizate de la cei peste 60 de expozanți din țară și străinătate specializați în maşini, utilaje şi tehnologii pentru industria alimentară, produse alimentare, legume şi fructe, conserve, echipamente de protecţie pentru industria alimentară, igienizare, detergenţi, dezinfectanţi pentru industria alimentară, instalaţii frigorifice, utilaje forestiere, maşini, utilaje şi unelte agricole, anvelope şi piese de schimb pentru tractoare şi utilaje agricole, seminţe şi material săditor, îngrăşăminte şi pesticide, tehnologii şi echipamente pentru irigaţii, animale de rasă şi păsări, tehnologii de creşterea animalelor, incubatoare, maşini şi echipamente pentru abatorizare, furaje, nutreţuri, concentrate, aditivi, premixuri, metode de hrănire, sisteme de distribuţie a hranei, instrumente, tratamente şi medicamente de uz veterinar, echipamente de încălzire şi aer condiţionat, silozuri, uscătoare şi mijloace de transport a cerealelor, flori şi plante de apartament, pentru grădini, parcuri şi sere, echipamente şi unelte pentru grădinărit și multe altele.




Vizitați Târgul Național de Agricultură și Industrie Agroalimentară AGRO EXPO BUCOVINA 2018, de joi până duminică, între orele 10 – 18 și participați la cele mai frumoase spectacole oferite vizitatorilor.

AgroExpo Bucovina 2018

Târgul AgroExpo Bucovina vă așteaptă în perioada 22-25 martie 2018 în parcarea Selgros Suceava situată pe drumul european E58, strada Cernăuți 118.
Pentru mai multe detalii accesați: http://www.agro-expo.ro/

Posted by AgroExpo Bucovina on 13 Martie 2018

CITEȘTE MAI MULTE PE: VivaFM.ro



ANUNT : Vând apartament 3 camere decomandat, modernizat și utilat

Detalii Anunț: Vând apartament complet decomandat situat pe strada Unirii, cu vedere la strada, cu o suprafața totala de 50 mp, la etaj 4 din 4, la 1 minut de Penny, 5 minute de parc și pârtie, 10 minute de centru (mers pe jos).

Apartamentul este finisat ultramodern și dispune de următoarele dotări:



- racordat la centrala orașului
- izolat termic exterior si interior
- usa metalică
- parchet
- gresie și faianța
- gemuri termopan
- complet mobilat și utilat
- mobila la comanda pentru fiecare camera
- șemineu fals
- Bucătărie tip bar

Apartamentul este compus din hol, bucătărie, sufragerie, dormitor mic și dormitor mare, debara și baie. Se poate viziona și ocupa oricând, mai multe relații la telefon sau prin mesaj .

Preț: 40.000 Euro

Nume: Oniciuc Daniela

Telefon: 0730 691 517

E-mail: oniciuct@yahoo.com



Dorna Medical a inaugurat un echipament ultramodern de Rezonanţă Magnetică (RMN) la Rădăuţi

Societatea Dorna Medical a inaugurat, ieri, la Rădăuţi, în incinta Spitalului Municipal „Sf. Doctori Cosma şi Damian”, un centru de imagistică medicală de înaltă performanţă dotat cu un echipament ultramodern de Rezonanţă Magnetică (RMN). Echipamentul de Rezonanţă Magnetică achiziţionat de Dorna Medical pentru locaţia din Rădăuţi este unul din cele mai noi aparate de 1,5 Tesla și valorează peste un milion de euro.

Inovaţia acestor echipamente, pe lângă tehnologia de achiziţie paralelă pe toate direcţiile, o reprezintă faptul că nu este necesară repoziţionarea pacientului, se optimizează fluxul de lucru, prevenind astfel eventualele erori de operare, scăzând şi timpul de examinare.




La festivitatea prilejuită de inaugurare, proprietarul Dorna Medical, Roman Boca, a declarat: „Astăzi pentru rădăuţeni şi pentru cei din zonă este o zi istorică în medicina locală. De ce ? Pentru că Dorna Medical a instalat în incinta spitalului rădăuţean un aparat de rezonanţă magnetică. Este vârful în ceea ce priveşte investigaţiile paraclinice, de imagistică de înaltă performanţă, ajutând astfel toţi medicii care au nevoie să-şi investigheze pacienţii pentru stabilirea unui diagnostic corect, şi pentru stabilirea unui tratament corect. Pentru spital achiziţia unui astfel de aparat ar fi fost un efort foarte mare, la licitaţia la care am participat pentru închirierea unui spaţiu am câştigat noi, cei de la Dorna Medical, şi am avut un termen pentru a instala acest aparat. Nu este uşor, este o investiţie de peste un milion de euro, ne-am încadrat în termenele stabilite, şi de luni va funcţiona în totalitate pentru pacienţi. Primii 15 pacienţi vor beneficia de servicii gratuite, apoi vom intra în contractele pe care le avem, inclusiv cu Casa de Asigurări Suceava. Societatea noastre are trei RMN-uri în momentul de faţă, urmează şi alte investiţii, să vedem poate vom merge pe Bucureşti, pe Cluj, pe Iaşi, societatea trebuie să se dezvolte. Prin deschiderea acestui centru de imagistică am creat 7-8 locuri de muncă în Rădăuţi şi cu siguranţă vor mai fi şi alte localităţi, pentru că Dorna Medical, ca să funcţioneze, trebuie să pregătească oameni, să angajeze oameni, pentru a respecta standardele de calitate pe care ni le-am impus”.

La rândul său, managerul spitalului rădăuţean, Traian Andronachi, a precizat: „Pot spune că s-a îndeplinit un vis pentru bazinul demografic deservit de Spitalul Municipal Rădăuţi. După finalizarea procedurii de licitaţie firma Dorna Medical a fost declarată câştigătoarea acestei licitaţii şi, ca urmare a îndeplinirii clauzelor contractuale, astăzi a avut loc deschiderea, poate, a celui mai performant centru de imagistică în rezonanţă magnetică din întreaga Moldovă. Aparatul care va funcţiona în cadrul spitalului rădăuţean este unul dintre cele mai performante aparate de acest fel din România”.

La festivitate au participat primarul municipiului Rădăuţi, Nistor Tatar, viceprimarul Bogdan Loghin, preşedintele-director general al Casei de Asigurări Suceava, Cristi Bleorţu, directorul DSP Suceava, Cătălina Zorescu, medici, consilieri locali.

Puteți vizualiza mai jos fotografii de la acest eveniment:




Dorna Medical a inaugurat la Radauti un nou Centru de Imagistica medicala de Inalta performanta. Cel mai nou echipament...

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro



Dezastru la simularea evaluării naționale în județul Suceava

În județul Suceava, doar 46,57% dintre elevii de clasa a VIII-a care au susținut simularea evaluării naționale au reușit să obțină medii peste 5.

Potrivit Inspectoratului Școlar, la proba de Limba și Literatura Română s-au prezentat 6.732 de candidați, iar 67,17% au avut note de promovare. 8 elevi au fost notați cu 10. Au mai fost 570 de note între 9 și 9,99, 858 între 8 și 8,99, 952 între 7 și 7,99, 957 între 6 și 6,99, 1.177 între 5 și 5,99, 827 între 4 și 4,99, 760 între 3 și 3,99, 413 între 2 și 2,99 și 210 între 1 și 1,99.



La proba de Matematică au fost prezenți 6.715 candidați, iar 33,64 au luat note peste 5. 15 elevi au fost notați cu 10. Au mai fost 146 de note între 9 și 9,99, 219 între 8 și 8,99, 360 între 7 și 7,99, 452 între 6 și 6,99, 1.067 între 5 și 5,99, 700 între 4 și 4,99, 1.144 între 3 și 3,99, 1.378 între 2 și 2,99 și 1.234 între 1 și 1,99.

Notele obținute la simularea evaluării naționale nu se contestă și nu se trec în catalog decît în situații excepționale în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățămînt, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.

Examenul propriu-zis va fi susținut în luna iunie.

CITEȘTE MAI MULTE PE: SVnews.ro



PSD Suceava consideră că PNL ar trebui să recunoască realizările guvernării PSD-ALDE

Comunicat de presă PSD Suceava: ”Dorim să prezentăm sucevenilor câteva repere ale guvernării social-democrate din 2017:

- România a avut în 2017 o creștere economică record, peste 7%, și cea mai mare contribuție la această creștere a avut-o industria, + 23% (sursa Eurostat).

- Puterea reală de cumpărare a românilor a crescut în 2017 cu circa 11%, la pensionari cu peste 14,6%, luându-se în calcul și inflația.

- Indicele câștigului salarial net în 2017 față de 2016 a fost de 109,9% (sursa INS).




- 2017 a fost anul adoptării salarizării unice și a creșterii de salarii. Cheltuielile cu salariile bugetarilor au fost mai mari cu 9 miliarde lei în 2017 față de 2016. Anul 2018 se înscrie în același trend, în primele 3 luni salariile bugetarilor au crescut cu aproximativ 25%, cei din sănătate obținând o creștere mult mai mare.

- În 2017 salariul minim a fost majorat la 1450 lei brut, iar la 1 ianuarie 2018 la 1900 lei brut.

- Valoarea punctului de pensie a crescut în 2017 la 1000 lei, iar în 2018 va crește la 1100 lei. Pensia minimă a crescut în 2017 de la 400 lei la 520 lei și va ajunge la 640 lei la 1 iulie 2018.

- În noul exercițiu financiar european 2014-2020, în anul 2017 absorbția fondurilor europene a ajuns la 11%, în condițiile în care acreditarea Autorităților de Management a fost finalizată abia în luna august. Este o performanță asemănătoare celei înregistrate de un alt guvern social-democrat, care în perioada 2012-2015 a reușit să absoarbă peste 89% din totalul fondurilor europene alocate. În 2017 România a fost campioana absorbției de fonduri europene pentru subvenționarea agriculturii, peste 4,2 miliarde euro.

- Locurile de muncă nou create (conform INS) în 2017 au depășit 150000, iar numărul salariaților (cf. Conturilor Naționale) a crescut cu 225000 în 2017 față de 2016.

Guvernarea social-democrată menține același obiectiv esențial, creșterea calității vieții tuturor românilor. Astfel, programul de guvernare al PSD pentru perioada 2018-2020 are o strategie coerentă, cu măsuri concrete, ce vizează investiții în infrastructura de transport, infrastructura de alimentare cu apă, canalizare, infrastructura educațională, infrastructura sanitară, infrastructura culturală, infrastructura de servicii administrative, infrastructura de servicii de ordine și siguranță publică și națională, infrastructura de servicii juridice.




Probabil, aceste rezultate ale guvernării social-democrate, coerența programului de guvernare al PSD pentru perioada următoare și mai ales lipsa totală a unei viziuni sau a unui program propriu de guvernare, îi determină periodic pe parlamentarii liberali suceveni (sau pe cei care îi ajută în demersul lor) să inunde presa suceveană cu comunicate de presă și declarații politice în care neagă realitatea. Deși recunosc creșterea economică, deplâng faptul că românii nu trăiesc bine. Remarcă starea precară de sănătate a românilor (invocând o statistică ciudată, conform căreia 70% dintre români și-au pierdut cel puțin un dinte), deși guvernul lor PNL-PDL nu a investit în sănătate, dimpotrivă, a închis spitale. Se plâng de absorbția redusă de fonduri europene uitând că în perioada 2008-2012 guvernarea PNL-PDL a avut fantastica rată de absorbție de 2%.

De asemenea, am dori să menționăm pentru colega noastră, deputat liberal, (n.r. Angelica Fădor) că pentru Consiliul Județean e simplu să aloce resurse financiare și de timp pentru evenimente simbolice și simpozioane în condițiile în care guvernul PSD-ALDE i-a asigurat, prin PNDL 2, finanțarea de aproape 50 milioane euro pentru 8 drumuri județene, 1 milion euro pentru reabilitarea unei școli din subordine, precum și sumele necesare pentru creșteri substanțiale ale salariilor tuturor angajaților.

Considerăm că parlamentarii liberali trebuie să posede o minimă obiectivitate în recunoașterea realizărilor guvernării PSD și să nu adopte nedemna situare pe poziția celui care atunci când vede pentru prima dată o girafă, spune că așa ceva nu există.”

Purtător de cuvînt al PSD Suceava, Alexandru Rădulescu




O idilă pe Facebook cu o dorneancă cu profil fals l-a golit de 40.000 Euro, susține un bărbat din Deva

Poliţiştii din Vatra Dornei au în lucru un dosar în care fac cercetări faţă de o femeie din localitate, acuzată de înşelăciune, reclamantul fiind un bărbat din Deva. Cei doi nu s-au văzut vreodată la ochi, având doar lungi discuţii în mediul online. Bărbatul, în vârstă de 52 de ani, care lucra în Germania, aflat în căutarea perechii, a început o relaţie virtuală cu o femeie care s-a ascuns în spatele profilului de Facebook „Pagina Bunicii”, suspendat între timp. În poza de profil este o femeie relativ tânără, care pare a avea o perucă pe cap. Cert este că bărbatul chiar a crezut că vorbeşte cu femeia din acea poză.




Bărbatul susţine că i-a trimis femeii din Vatra Dornei 40.000 de euro, însă a putut deocamdată să dovedească că i-a trimis prin transfer bancar suma de 750 de euro, fără a o vedea vreodată la ochi. Când a ajuns la Vatra Dornei, pentru o primă întâlnire, bărbatul a constatat că la numărul de telefon primit de la iubita de pe Facebook nu mai răspunde nimeni. Idila virtuală s-a transformat în scurt timp într-un dosar penal al judiciariştilor de la Poliţia Vatra Dornei.

Poliţia municipiului Vatra Dornei a înregistrat plângerea penală pe data de 23 februarie, atunci când bărbatul s-a prezentat la unitatea de poliţie şi a relatat ce i s-a întâmplat. Cel puţin până acum, bărbatul a putut dovedi că i-a trimis respectivei femei suma de 750 de euro, deşi el susţine că i-a trimis 40.000 de euro, banii pe care i-a câştigat în ultimii ani muncind în Germania. Bărbatul susţine că a crezut că va începe o viaţă nouă cu femeia din judeţul Suceava şi de aceea i-a trimis atât de mulţi bani.

El a relatat că a intrat în discuţii cu „Pagina Bunicii” anul trecut. Femeia respectivă i-a spus că este dintr-o localitate de lângă Vatra Dornei, că este divorţată şi s-a arătat dispusă să înceapă o nouă relaţie. Pe parcurs, bărbatul a început să-i trimită bani prin Western Union.

De fiecare dată, femeia i-a spus că nu poate ridica ea banii, dar trimite un vecin. Respectivul vecin a ridicat banii şi i-a dat ulterior femeii. După investigaţiile pe care le-au făcut, judiciariştii dorneni au reuşit să dea de persoana care a ridicat banii, iar ulterior şi de femeia în posesia căreia a ajuns suma de 750 de euro.




Femeia are şi ea în jur de 50 de ani, și bineînțeles că nu are nici o legătură cu cea din poza de la profil. Aceasta a fost audiată de poliţişti, recunoaşte că a primit cei 750 de euro, dar declară că ea nu i-a cerut bani bărbatului, ci el s-a oferit de fiecare dată să-i trimită respectivele sume.

În aceste condiţii, poliţiştii nu au făcut încă o încadrare exactă a faptei pentru care va fi pusă sub acuzare dorneanca. Iubitul deziluzionat reclamă infracţiunea de înşelăciune, însă poliţiştii urmează să stabilească dacă este vorba de o înşelăciune ori doar de o infracţiune de abuz de încredere. Asta se va putea stabili în principal pe baza extraselor discuţiilor din mediul online dintre cei doi.

Oricum, cazul prezentat în acest material denotă multă naivitate din partea victimei. Poliţiştii suceveni au transmis în nenumărate rânduri avertismente cu privire la înşelăciunile din mediul online, care sunt în creştere în ultimii ani. O minimă verificare, chiar şi prin simple căutări pe internet ori cel mult cu câteva telefoane date, ar preveni înşelăciuni de acest gen, transmit poliţiştii.

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro



Amenzi de peste 45.000 de lei, aplicate joi de poliţiştii rutieri

Serviciul Rutier Suceava a organizat joi o acţiune pe DN 17, pe traseul Suceava – Gura Humorului – Frasin – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei – Poiana Stampei – Bistriţa, pentru reducerea riscului rutier datorat vitezei excesive sau neadaptate, la care au participat poliţişti atestaţi să desfăşoare activităţi pe linie de poliţie rutieră din cadrul I.P.J. Suceava și I.P.J. Bistriţa Năsăud - sectorul de drum DN 17 din raza de competenţă.



Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, în cadrul acţiunii au fost aplicate 113 sancţiuni contravenționale aplicate, în valoare de 45.810 lei, din care 75 pentru încălcarea regimului legal de viteză, şi au fost reţinute 11 permise de conducere, din care 5 pentru viteză şi 6 pentru depăşiri neregulamentare.

Un bărbat din Republica Moldova a fost înregistrat de aparatul radar din dotarea poliției în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în localitatea Molid, cu viteza de 126 km/h, în localitate. A fost sancționat contravențional și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării.

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro



Incendiu puternic la Complexul comercial din Broșteni

Un puternic incendiu a izbucnit în dimineața zilei de vineri la Complexul Comercial din centrul orașului Broșteni. Primii martori au observat flăcările în zona acoperișului, alarma la 112 fiind dată în jurul orei 5.30.

La fața locului au intervinit pompierii de la Detașamentul Vatra Dornei, cu 5 autospeciale cu apă și cu o autoscară mecanică. De asemenea, au acordat sprijin echipaje de la Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Broșteni, Crucea și Borca.

Incendiul a fost localizat la acoperișul clădirii care are în jur de 1000 mp. Primele evaluări de la fața locului arată cu au ars aproximativ 1200 mp de acoperiș și 400 de mp de la etajul clădirii.




Cauza incendiului este în curs de stabilire și fiecare proprietar de spațiu comercial urmează să-și evalueze pagubele suferite.

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro

Dorna Candrenilor, Poiana Stampei și încă două comune sucevene au intrat în rândul stațiunilor turistice

Ministerul Turismului a promovat în şedinţa de Guvern de joi o Hotărâre de Guvern care acordă statutul de staţiuni turistice de interes local mai multor localități din județul Suceava.

Astfel, potrivit Ministerului Turismului, au primit statutul de stațiune turistică de interes local localitățile Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, Cacica și Solca.

Potrivit sursei citate, această decizie are o însemnătate deosebită pentru administraţiile locale. Toate localităţile incluse în staţiunile turistice de interes naţional sau local vor beneficia de un punctaj sporit în obţinerea de finanţări pentru proiectele regionale.

În comunicat se mai arată că până în acest moment, în ţara noastră erau atestate 43 de staţiuni turistice de interes naţional şi 57 staţiuni de interes local.



Guvernul arată că prin declararea acestor localități stațiuni turistice va fi un impact pozitiv determinat de creşterea circulaţiei turistice şi totodată a cifrei de afaceri a investitorilor din turism.

Astfel, investitorii din domeniul turismului pot accesa finanţări structurale europene pentru construirea de structuri de primire turistice, iar prin realizarea acestor proiecte, localitățile se vor dezvolta din punct de vedere turistic, ceea ce va determina o creştere a numărului turiştilor de pe piaţa internă şi externă.

CITEȘTE MAI MULTE PE: NewsBucovina.ro



Proiect pentru protejarea izvoarelor de apă minerală, demarat de școala din Panaci

Clubul Green Impact de la Școala Gimnazială Panaci a dat startul primului său proiect, având ca temă „Izvoarele de apă vie”. Proiectul își propune evidențierea, valorificarea și protejarea izvoarelor de apă minerală naturală, așa-numitele borcuturi, de pe suprafața comunei Panaci. Principalele activități au în vedere realizarea unei hărți unde să fie localizate și denumite izvoarele comunei, urmând ca pentru fiecare dintre acestea să fie amplasat câte un panou informativ, cu numele izvorului, caracteristicile și beneficiile apei, precum și măsurile de protecție care se impun.




„Proiectul va servi comunitatea deoarece nimeni până acum nu a scos în evidență aceste izvoare, ele fiind cunoscute doar de localnici, însă se dorește includerea lor în circuitul turistic, alături de alte elemente naturale sau culturale pe care comuna Panaci le deține”, a transmis Mirela Verdeșescu-Buzilă, directoarea Școlii Gimnaziale Panaci.

Din Grupul Green Impact al școlii fac parte 37 de membri, elevi ai claselor V-VIII, coordonați de profesorii Mirela Verdeșescu-Buzilă și Sandu Verdeșescu-Buzilă și sprijiniți de Primăria și Consiliul Local, primarul Vasile Cozan având rol de ambasador al clubului.

Reprezentanții clubului au mai menționat că scopul principal al proiectului este de a-i implica pe copii în dezvoltarea comunității lor, determinându-i să învețe, să aprecieze patrimoniul natural și cultural al locurilor în care s-au născut, să învețe să identifice comorile locale.

Green Impact este un program al Fundației Noi Orizonturi, dezvoltat cu sprijinul partenerilor săi, Romanian American Foundation și Lidl.

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro



Se zvonește că un magazin LIDL va apărea în locul pieţei din Vatra Dornei

Jurnalistul sucevean Sandrinio Neagu susține printr-un articol postat pe site-ul său că este doar o chestiune de câteva săptămâni până când piaţa agroalimentară din Vatra Dornei va dispărea, în locul acesteia urmând a fi construit un magazin LIDL.

Acesta mai spune că un proiect de Hotărâre de Consiliu Local ar fi fost introdus și apoi retras de pe ordinea de zi a ședinței din luna februarie a acestui an și odată făcut acest pas, e greu de crezut că lucrurile se vor schimba, mai fiind probabil nevoie de niște avize înainte ca totul să devină realitate.




Pentru a putea construi se pare că LIDL va cumpăra terenul, în suprafață de aproximativ 6000 mp, de la Primăria Vatra Dornei, actualul proprietar al terenului.

Din datele pe care jurnalistul susține că le are, până în prezent nu a fost făcută publică o altă locaţie în care ar urma să-şi desfăşoare activitatea piaţa agroalimentară, dar una din variantele puse în discuţie este terenul unde funcţiona sediul pentru achiziţia fructelor de pădure al firmei administrată de Virgil Pohoaţă, fost lider al Partidei Romilor pe judeţul Suceava.

Totuși, situația terenului în cauză este destul de complicată după ce firma lui Pohoață a intrat în faliment. Terenul, în suprafață de circa 4.000 mp, este proprietatea Primăriei Vatra Dornei și a fost concesionat către firma lui Pohoaţă. Ori, în condițiile în care firma este în faliment, cel mai probabil trebuie așteptat ca bunurile să fie valorificate, iar abia apoi terenul ar putea reintra în posesia Primăriei Vatra Dornei.

Rămâne să vedem în perioada următoare cât de veridică este această știre, pe care o găsiți AICI și dacă LIDL ia în considerare Vatra Dornei pentru deschiderea unui magazin în viitorul apropiat însă cum niciodată nu iese fum fără foc, este foarte probabil că ceva ”se coace” la nivelul administrației locale !

Mai este totuși important de precizat că despre construirea unui magazin LIDL în Vatra Dornei se zvonește de multă vreme și s-au tot vehiculat, de-a lungul timpului, mai multe variante de zone, ba în locul Autogarei Severin, ba în zona de lângă Kaufland, ba în locul fostului Dorna Shopping Center (lângă Hotel Intus), etc. ... se pare că până la urmă zvonurile se vor confirma.




Pentru cei care nu știu, LIDL este o companie germană cu prezență globală și cu o istorie de aproape 90 de ani. Evoluția companiei este marcată de o expansiune rapidă pe întreg teritoriul Europei în ultimele decenii, iar din anul 2017 și pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Activând în 30 de țări din lume, cu mai mult de 215.000 de angajați, se numără printre primii 10 comercianți de produse alimentare la nivel mondial. Lidl este unul dintre cele mai mari lanțuri de magazine din Europa, cu peste 100 de centre logistice, care asigură aprovizionarea pentru aproximativ 10.000 de magazine.

Lidl Romania a încheiat anul 2017 cu 220 de unități în rețeaua locala, dintre care peste 15 au fost inaugurate în ultimul an. În legătură cu planurile pentru 2018, reprezentanții companiei au declarat pentru Wall-Street.ro: ”Continuam investițiile în România, iar în 2018 vom continua ritmul de extindere a rețelei de magazine, asumându-ne și pentru acest an deschiderea a cel putin 15 unități. În 2016 am atins pragul de 200 de magazine, iar următorul prag, pe termen mediu, este să depășim 300 de unități. Expansiunea în România include și investițiile în centrele logistice ale companiei. În acest moment, Lidl are patru depozite (la Lugoj, Nedelea, Iernut și Chiajna), iar cel de-al cincilea este în curs de construire, la Roman”.



O lege PSD–ALDE care, printre altele, ar facilita și aducerea gazului la Vatra Dornei a provocat dezbateri aprinse între Deputatul Cătălin Nechifor și reprezentantul Ministerului Mediului

Dezbaterile de ieri din Comisia de administraţie publică privind un proiect de lege iniţiat de parlamentari PSD şi ALDE care prevede posibilitatea ca pentru investiţii publice să se permită scoaterea temporară sau definitivă din fondul forestier de suprafeţe de pădure, a generat certuri între reprezentantul Ministerului Mediului şi membrii comisiei, după ce reprezentantul Ministerului Mediului a spus că nu susţine acest proiect, deşi Guvernul a transmis aviz favorabil.

Un minister vine în plenul comisiei şi susţine contrar punctului de vedere al Guvernului. Ministerul joacă pe alte lungimi de undă” a spus preşedintele de şedinţă, care a adăugat că situaţia este o premieră.

În schimb, reprezentantul Ministerului Mediului a spus că punctul de vedere este emis de direcţia tehnică şi că nu are legătură cu programul de guvernare, subliniind că pe actuala legislaţie se pot face astfel de intervenţii pentru lucrări publice. Mai mult, reprezentantul Ministerului Mediului a arătat că, din 2005, au fost introduse foarte multe erori în interiorul zonelor protejate şi că acestea au fost corectate prin zonare.




În cadrul dezbaterilor, vicepreşedintele Comisiei, deputatul PSD de Suceava Cătălin Nechifor, i-a cerut reprezentantului Ministerului Mediului să spună câte astfel de situaţii au fost avizate de minister, dar nu a primit răspuns.

Aflu că ministerul a descoperit astăzi apa caldă. Vreau să îmi spuneţi câte cazuri aţi rezolvat până acum, câte astfel de situaţii în care aţi scos temporar din fondul forestier o anumită suprafaţă şi s-au efectuat lucrări publice?” a întrebat Nechifor.

El i-a transmis reprezentantului Ministerului Mediului că este sigur că la Suceava astfel de situaţii nu au fost.

Ştiu că la Suceava nu s-a putut. Din 2004 suntem cu o ţeavă de gaz prin care dorim să ducem căldură, într-un final, la Vatra Dornei şi din 2004 nu reuşim să trecem prin fondul forestier, pentru că suntem blocaţi în totalitate. La Suceava, acea suprafaţă de teren e deţinută, parţial, de statul român, parţial sunt proprietari privaţi, parţial e Fondul Bisericesc din Bucovina, care este în litigiu. Vă întreb cum putem rezolva prin soluţia dumneavoastră această situaţie ţinând cont că, din 2004, oamenii din Vatra Dornei – în condiţiile în care am avut finanţare, Transgaz şi-a asumat prin hotărâre de guvern continuarea lucrărilor – sunt şi acum în situaţia de fi pinguini în Vatra Dornei” a spus Nechifor.

El a mai arătat că şi la Suceviţa, care este o localitate turistică de interes naţional, se doreşte dezvoltarea unei pârtii şi nu se poate pentru că se află în aceeaşi situaţie.

Mă deranjează că veniţi cu un punct de vedere care este în totalitate diferit de poziţia Guvernului şi vă rog să punem în prim-plan şi nevoia autorităţilor de a putea derula proiecte de interes public, de a putea face dezvoltare, ţinând cont şi de problema durabilităţii” a mai spus Nechifor.

CITEȘTE MAI MULTE PE: CraiNou.ro



Înscrierea la ora de religie nu se mai face anual, ci o dată pentru toată perioada de școlarizare

Ministrul Educației, suceveanul Valentin Popa, a operat de curând o schimbare importantă în sistemul de învățământ care îi vizează mai mult pe părinți decât pe elevi. Și anume, înscrierea la ora de Religie a elevilor care vor să urmeze această disciplină se va face o dată, pentru toată perioada de școlarizare sau până la schimbarea opțiunii, și nu anual ca până acum.

Ministerul Educației a publicat la începutul acestei săptămâni în Monitorul Oficial Ordinul nr. 3.218 din 16 februarie 2018 pentru modificarea Metodologiei de organizare a predării disciplinei Religie în învățamântul preuniversitar.



Conform noii metodologii, părinții care vor ca odraslele lor să urmeze ora de Religie la școală trebuie să depună o cerere care este valabila pe toată perioada de școlarizare sau până când își schimbă opțiunea. Până acum, părinții care voiau Religie în școală își înscriau copiii anual la această oră.

După cum se știe, Religia nu mai este obligatorie în școală începând din 2014. La acea vreme, Curtea Constituțională a decis că era neconstituțional articolul din legea educației care spunea: "La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie".

CITEȘTE MAI MULTE PE: Puterea.ro



VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei