Vatra Dornei intră de la miezul nopții în scenariul galben de incidență COVID-19

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a hotărât ca municipiul Vatra Dornei să intre în scenariul galben începând cu data de 01.01.2020, ora 00:00, incidența cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile fiind de 2,96 la mia de locuitori. Dat fiind că incidența este foarte aproape de 3, rămâne de văzut dacă ne vom menține în scenariul galben sau vom trece iar în scenariul roșu cât de curând.


Vă redăm textul cuprins în hotărârea CJSU nr. 113 din data de 31.12.2020:

Se dispun începând cu data de 01.01.2021, ora 00.00, pentru municipiul Vatra Dornei și începând cu data de 02.01.2021, ora 00.00, pentru comunele Coșna, Iacobeni și Stroiești, pentru o perioadă de 14 zile, unități administrativ-teritoriale prevăzute în Anexa nr. l la prezenta hotărâre (unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este între 1,5 și 3/1000 de locuitori) următoarele măsuri:

a) În aplicarea prevederilor art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

b) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00 – 23:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri;

c) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 Ia H.G. nr. 1065/2020, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00-23:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri;

d) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;

e) În aplicarea prevederilor art. 10 pct. 2 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020 activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 06:00 - 23:00.


Anexa nr. l la Hotărârea CJSU Suceava nr. 113 din data de 31.12.2020

SURSA: CJSU Suceava

Dorneanca Marilena Cuciurean va participa la ediția a doua a emisiunii Survivor România difuzată la Kanal D

Ajuns la cel de-al doilea sezon, „Survivor Romania”, cel mai intens reality show al momentului, se pregătește sa-și trimită în „arenă” luptătorii, în jungla din Republica Dominicană. 12 Faimoși și 12 Războinici se vor lupta într-o competiție ce forțează toate limitele. Rezistența fizică și psihică, pregătirea sportivă, abilitatea de a se integra în echipă, puterea de adaptare la condiții dintre cele mai neprielnice, departe de confortul de acasă și de cei dragi, toate acestea îi vor duce pe concurenți cât mai departe în competiție.

Încă necunoscuți publicului larg, curajoși și hotărâți în demersul lor, cei 12 Războinici au profesii, povești de viață și preocupări foarte diferite, dar pe toți îi conduce dorința de a demonstra că sunt niște luptători și că merită să se afle la Survivor România sezonul 2.


Dorneanca Marilena Cuciurean va face parte din echipa ”Războinicilor”, are vârsta de 25 de ani, este multiplă campioană la sanie bob, sport pe care l-a practicat timp de șase ani. În prezent este instructor fitness și deține propria ei sala de sport la Vatra Dornei, locul unde îi învață și pe alții cum să se disciplineze și să obțină rezultate.

M-am înscris la Survivor România pentru că sunt o fire competitivă, plină de energie, îmi plac provocările și adrenalină. Cred în abilitățile mele și în capacitatea de a duce orice provocare până la capăt!”, a declarat aceasta.


Tânăra dorneancă și-a anunțat participarea la emisiune și pe facebook: ”Dragii mei prieteni, ÎN CURÂND voi participa la cea mai tare aventură și experiență din viața mea “SURVIVOR ROMÂNIA “! O sa am nevoie de susținerea și sprijinul vostru!





ISU ”Bucovina” Suceava a deschis un nou punct de lucru în comuna Crucea

Luni, 21 decembrie a.c., a avut loc festivitatea de deschidere a unui nou Punct de lucru al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (I.S.U.) „Bucovina” al județului Suceava, în comuna Crucea.


Festivitatea s-a bucurat de prezența reprezentanților autorităților locale și ai instituțiilor și societăților comerciale, care au contribuit la reușita acestui proiect.

Deschiderea Punctului de Lucru Crucea a fost posibilă cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Crucea, care a asigurat atât spațiile, cât și dotarea necesară a acestora, pentru găzduirea tehnicii și a pompierilor militari. În cadrul subunității funcționează o autospecială cu apă și spumă, care este dotată cu modul pentru descarcerare, și o ambulanță SMURD, încadrate cu echipaje ale Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei.


Înființarea Punctului de Lucru Crucea a avut în vedere asigurarea unui răspuns operativ şi eficient pentru gestionarea tipurilor de risc dintr-o zonă bine stabilită, care s-a aflat până în prezent sub incidența Raionului de Intervenţie din cadrul Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei. Astfel, se va reduce considerabil capacitatea de răspuns în situații de urgență a subunității pompierilor militari din Vatra Dornei, care înregistra timpi medii de răspuns de peste 50 minute, în raza unității administrativ-teritoriale Broșteni, și de peste 25 de minute, în raza unității administrativ-teritoriale Crucea.

Noua subunitate a I.S.U. „Bucovina” Suceava va sigura răspunsul în situații de urgență pentru trei unități administrativ-teritoriale, respectiv orașul Broșteni, comuna Crucea și comuna Dorna Arini (parțial), totalizând 16 localități arondate (Broșteni, Cotârgași, Dârmoxa, Frasin, Haleasa, Holda, Holdița, Lungeni, Neagra, Pietroasa, Crucea, Chiril, Cojoci, Satu Mare, Rusca și Sunători).


Numărul total al populației pentru care se asigură răspuns în situații de urgență este de 1.987 de locuitori, în sectorul de bază (comuna Crucea), și 8.793 locuitori în sectorul de intervenție, suprafața administrativ-teritorială atribuită subunității fiind de 622 km2.

Mai multe fotografii: 👇

PUNCTUL DE LUCRU CRUCEA Luni, 21 decembrie a.c., a avut loc festivitatea de deschidere a unui nou Punct de...

Publicată de ISU „Bucovina" Suceava pe Marţi, 22 decembrie 2020

Dornenii care locuiesc pe străzile nou asfaltate vor plăti de anul viitor mai mult la impozit, conform unui proiect ce a trecut cu votul consilierilor PNL, PMP și USR+

Conform unui comunicat de presă emis de organizația locală PSD Vatra Dornei, ieri s-a votat în Consiliul Local un proiect de modificare a zonării municipiului Vatra Dornei prin care toate străzile asfaltate în ultima perioadă, îndeosebi în acest an electoral, au fost trecute într-o clasă superioară de impozitare, considerându-se că nivelul de confort s-a mărit. Astfel, locuitorii din zonele respective vor plăti cu până la aprox. 40% mai mult (diferența de la zona B la A),  pentru că așa este ”echitabil”, după cum s-a susținut de către unii reprezentanți ai executivului.


Proiectul a trecut cu voturile consilierilor PNL, PMP și USR+, în timp ce consilierii PSD s-au opus, aceștia propunând chiar și un amendament, ce a picat la vot, prin care solicitau ca această rezonare să se amâne măcar un an pentru străzile asfaltate în 2020. Mai multe detalii pe acest subiect puteți citi în comunicatul de mai jos, iar lista cu noua zonare a municipiului o puteți consulta AICI !


ASFALTĂRILE ”ELECTORALE” DIN ACEST AN VIN LA PACHET CU CREȘTERI DE TAXE ȘI IMPOZITE LOCALE, ODATĂ CU MODIFICAREA ZONĂRII MUNICIPIULUI!

Ieri, 17.12.2020, a avut loc Ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Vatra Dornei pe luna decembrie în cadrul căreia au fost discutate un număr de 27 de proiecte (Ordinea de zi). Cele mai multe discuții le-au generat trei dintre acestea, consilierii locali ai PSD Vatra Dornei venind cu mai multe întrebări dar și cu propuneri pertinente care din păcate nu au fost luate în seamă, coaliția locală formată din PNL, PMP și USR+ alegând să susțină proiectele în forma inițială. În comunicatul de azi ne vom referi la cele două proiecte legate de taxele și impozitele locale și va urma încă un comunicat legat de problema pierderilor generate de centrala termică în 2019.

1. PROIECT DE HOTĂRÂRE PRIVIND APROBAREA MODIFICĂRII ZONĂRII MUNICIPIULUI VATRA DORNEI (pentru calculul taxelor și impozitelor locale);

Pe scurt, toate străzile care au fost asfaltate în ultima perioadă au fost trecute într-o clasă superioară de impozitare ca urmare a creșterii gradului de ”confort”! Cu toate că grupul PSD Vatra Dornei a propus prin consilierul local Adrian Dranca un amendament care prevedea ca străzile ce au fost asfaltate în 2020 să fie ”păsuite” măcar un an de la creșterea impozitului, acest lucru nu a fost acceptat de către consilierii PNL, PMP și USR+ care au considerat că dornenii din acele zone sunt buni de plată imediat ce s-a simțit miros de asfalt pe strada lor. S-a mai atras atenția că amânarea impozitării mărite cu aproape 40% (din zona B în A) ar putea fi considerată chiar și o compensație morală pentru timpul îndelungat în care s-a suportat glodul și mizeria, iar inclusiv faptul că traversăm o perioadă dificilă de pandemie, care a lăsat urme asupra multor familii dornene ar trebui să dea de gândit, însă nimic nu a contat, susținându-se mereu că trebuie bani la bugetul local, indiferent de alte circumstanțe.

Așadar, noua zonare a municipiului votată de către consilierii locali PNL, PMP și USR+ poate fi consultată AICI !

2. PROIECT DE HOTĂRÂRE PRIVIND STABILIREA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE APLICABILE ÎN ANUL FISCAL 2021;

Încă din campania electorală, PSD Vatra Dornei a susținut că va propune scăderea cotei de impozitare pentru clădirile nerezidențiale de la 1,3% la 1,1%, atât pentru persoanele fizice cât și pentru cele juridice. Ne-am ținut de cuvânt și în ședința de astăzi am inițiat, prin consilierul local Adrian Țarcă, un amendament la proiectul de stabilire a taxelor și impozitelor pe anul 2021, care prevedea această scădere a cotei (Vatra Dornei are cota cea mai mare posibilă de impozitare la acest capitol, marja putând fi situată, conform normelor legale, între 0,2% - 1,3% !).

Din păcate, cele 5 voturi ale consilierilor locali PSD nu au fost suficiente pentru a trece acest amendament, ceilalți consilieri (PNL, PMP, USR+) considerând că marja de 1,3% este cea mai bună de aplicat pentru bugetul local, necontând orice alte argumente care au fost aduse (pandemia și efectele ei, o mai bună gestionare a cheltuielilor administrației, supraimpozitarea clădirilor și terenurilor neîngrijite și alte măsuri care ar putea compensa impactul bugetar.) Așadar, dornenii sunt buni de plată în continuare la ”cel mai înalt nivel”, fiind impozitați și în 2021 cu unele dintre cele mai mari cote din județ, chiar dacă unele servicii publice lasă mult de dorit față de alte localități.


📜 Comunicat de Presă: ASFALTĂRILE ”ELECTORALE” DIN ACEST AN VIN LA PACHET CU CREȘTERI DE TAXE ȘI IMPOZITE LOCALE, ODATĂ...

Publicată de PSD Vatra Dornei pe Vineri, 18 decembrie 2020

În imaginile de mai jos vă prezentăm lista străzilor pentru care s-a modificat zonarea, iar detalii mai exacte găsiți AICI :




Vă invităm să vizionați înregistrarea integrală a ședinței de Consiliu Local pusă la dispoziție de Radio Dorna:


Incendiu puternic izbucnit noaptea trecută în comuna Șaru Dornei - FOTO / VIDEO

Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu puternic, care a izbucnit noaptea trecută, în comuna Șaru Dornei.


Din cauza orei târzii, incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere, iar flăcările au cuprins construcții anexe din două gospodării, dar și trei autoturisme. Au ars un garaj și o magazie, corp comun, pe aproximativ 130 mp, și o altă construcție anexă, corp comun, compusă din adăpost de animale și o magazie, pe 45 mp. Flăcările s-au propagat și la o magazie din gospodăria învecinată, care a ars pe 40 mp. În incendiu au ars și 3 autoturisme, două aflate în garaj, iar al treilea, parcat în apropiere.


Au mai ars bunuri de uz casnic, scule și unelte diferite, circa 15 metri cubi lemn de foc și altele. S-au degradat elemente de tâmplărie din PVC (două uși și patru ferestre) și aproximativ 80 mp din izolația exterioară a unei case de locuit. Incendiul a izbucnit de la unul dintre autoturisme, care se afla în garaj, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat două case de locuit și restul anexelor gospodărești, cu bunurile aferente.





Acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice pe raza județului Suceava

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Suceava desfășoară acțiuni în vederea prevenirii și combaterii ilegalităților în domeniul silvic, dar și pentru depistarea transporturilor ilegale de material lemnos și pomi de Crăciun.

Acțiunile sunt coordonate la nivel național și se desfășoară pe raza întregului județ, în colaborare cu angajați ai Gărzii Forestiere, Direcției Silvice, și lucrători de jandarmi.


În cadrul acestor acțiuni sunt instituite filtre rutiere pe drumurile publice care vizează controlul circulației materialului lemnos pentru a se stabili dacă se respectă prevederile legale în vigoare și verificarea legalității documentelor de proveniență și însoțire a materialului lemnos și a pomilor de Crăciun.

Zilnic sunt instituite 5 puncte fixe de control pe raza județului, acționându-se în sistem integrat împreună cu lucrători de jandarmi dar și specialiști ai Direcției Silvice. De asemenea, la nivelul fiecărei subunități sunt organizate filtre în trafic pe toată perioada zilei.

În plus, două echipe mobile formate din polițiști din cadrul Biroului Delicte Silvice și specialiști ai Gărzii Forestiere monitorizează traseele de deplasare uzitate în mod frecvent de transportatorii de material lemnos.

Acțiunile au ca principal rol creșterea vizibilității organelor de control și descurajarea activităților ilicite în domeniul silvic, dar și verificarea, identificarea și sancționarea celor care nu respectă legislația în domeniu. 


În ultimele două zile (vineri și sâmbătă), 161 de polițiști, jandarmi și specialiști din cadrul Direcției Silvice și Gărzii Forestiere au fost implicați în activități de prevenire și combatere a delictelor silvice.

Au fost desfășurate 36 de acțiuni punctuale și au fost organizate 50 de filtre rutiere pe raza județului. 

Au fost constatate 4 infracțiuni (furt, fals material in înscrisuri oficiale, uz de fals și fals informatic toate prevăzute de Codul Penal, infracțiunile de fals fiind în legatură cu falsificarea avizelor de însoțire a materialului lemnos și raportarea in aplicația SUMAL).

Au fost aplicate 84 de sancțiuni contravenționale, toate la Legea 171/2010 și OUG 195/2002 în valoare de 54.810 lei. 

Au fost verificate 370 de vehicule și au fost confiscați 62 metri cubi material lemnos în valoare de cca. 19.000 lei. 

Acțiunile polițiștilor au fost sprijinite și de activiști de mediu și persoane care au dat dovadă de spirit civic semnalând suspiciuni privind transportul de material lemnos pe drumurile publice, reacția fiind una promptă și efectuându-se verificări în fiecare situație.


Astfel, la 12.12.2020, în jurul orei 16:34, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un activist de mediu, cu privire la faptul că pe DN 17, dinspre Com. Vama, sat Prisaca Dornei spre Câmpulung Moldovenesc, circulă un camion care transportă material lemnos, existând suspiciunea unui transport ilegal.

S-a procedat la verificarea în baza de date și ulterior în aplicația inspectorul pădurii, stabilindu-se că la data de 12.12.2020, ora 15.54 a fost eliberat codul unic SUMAL pentru cantitatea de 7,77 mc brad lemn rotund, 8,36 mc molid lemn rotund, total 16,13 mc.

De asemenea s-a procedat și la verificarea remorcii, rezultând că la data de 12.12.2020 ora 15.54, a fost emis codul unic SUMAL pentru cantitatea de 27,98 mc molid lemn rotund și 1,97 mc brad lemn rotund, total 29,95, transportul deținând avizele necesare. 

Pentru cubajul încărcăturii și verificări suplimentare, ansamblul rutier încărcat cu material lemnos a fost condus la centrul de colectare a fructelor de pădure Sadova, fiind inventariat de către reprezentanții OS Pojorâta, rezultând faptul că încărcătura corespunde cu cea din acte. 


Polițiștii vor continua activitățile de prevenire și combatere a delictelor silvice prin instituirea filtrelor specifice, patrule în fondul forestier național precum și controale la depozitele de profil și vor aplica sancțiuni dacă situația va impune acest fapt.


Rata de infectare scade în județul Suceava, dar crește numărul pacienților cu forme severe și grave de COVID din spitale

Potrivit statisticii județene, în județul Suceava un număr de 91 de localități au rată de infectare 0 sau până în 1,5 cazuri la mia de locuitori, aferentă „scenariului verde” alte 18 au rată de infectare cuprinsă între 1,5 și 3 la mia de locuitori, iar cinci localități, peste 3 cazuri la mia de locuitori.


Între localitățile cu rată de infectare peste 3 la mia de locuitori conduce municipiul Rădăuți, cu o rată de 4,06 la mia de locuitori.

Orașul Gura Humorului are o rată de infectare de 3,32 la mia de locuitori, în timp ce comuna Burla are o rată de infectare de 3,54 la mie, comuna Bălăceana de 3,38 la mie, iar Fundu Moldovei 3,02 la mia de locuitori.

Între localitățile din județ unde rata de infectare este sub 3 la mia de locuitori se numără municipiile Suceava, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei.


În județ continuă să evolueze două focare, unul la Unitatea de Asistență Medico – Sanitară Vicovu de Sus cu trei cazuri, iar al doilea la Centrul Social de Primire, Asistare și Îngrijire a Persoanelor Vârstnice – Vatra Dornei, cu 11 cazuri.

În județ rata de infectare a scăzut la 1,45 la mia de locuitori.


Chiar dacă rata de infectare scade și ar fi foarte interesant în acest sens să se comunice și numărul testelor efectuate care dă această rată, numărul pacienților cu forme severe și grave de coronavirus din Spitalul Județean Suceava a crescut semnificativ de vineri și până duminică. Dacă în cursul zilei de vineri în Spitalul Județean erau 56 de astfel de pacienți, numărul acestora a crescut la 74, sâmbătă și la 91, duminică.


Potrivit Prefecturii Suceava, în Spitalul Județean Suceava erau internați, duminică, 465 pacienți, dintre aceștia 163 fiind diagnosticați cu Covid-19, 65 pacienți erau în zona tampon și 237 de pacienți cu alte afecțiuni (non-Covid). Din cei 163 pacienți diagnosticați Covid-19, 9 prezintă forme ușoare, 63 au forme medii ale boli, 72 prezintă forme severe, iar 19 prezintă forme grave și sunt internați în secția de anestezie și terapie intensivă. Dintre pacienții cu forme grave, trei sunt ventilați neinvaziv și opt ventilați invaziv).


Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, duminică, de 385 paturi libere, din care 65 pentru pacienți Covid-19, 199 în sectorul non-Covid și 121 pentru zona tampon.

La unitatea de terapie intensivă a Spitalului Județean Suceava este disponibil un pat pentru pacienți Covid și sunt 24 ventilatoare libere, din care 10 pentru pacienții Covid-19, și 14 pentru pacienții non-Covid.

În Spitalul Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 80 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (8 cu forme ușoare, 70 prezentând forme medii și 2 pacienți în formă critică) și 4 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 7 locuri în sectorul Covid. La unitatea ATI sunt internați 2 pacienți.


La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați un număr de 30 pacienți diagnosticați cu Covid-19, dintre aceștia 28 prezintă forme medii și 2 forme gravefiind libere un număr de 5 locuri în sectorul Covid.

În Spitalul Municipal Vatra Dornei sunt internați un număr de 21 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (17 prezentând forme medii și 4 cu forme grave) și 2 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere un număr de 6 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului sunt internați un număr de 25 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (13 cu forme ușoare și 12 prezentând forme medii) și 2 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere un număr de 16 locuri în sectorul Covid. 


La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret este internat 1 pacient diagnosticat cu Covid-19 cu formă medie a bolii, fiind libere un număr de 24 locuri în sectorul Covid.

Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 la nivelul județului Suceava este de 320, iar totalul persoanelor suspecte de infecție cu noul coronavirus este de73.

Citeşte mai multe pe Monitorul de Suceava și NewsBucovina.ro

Înalt Preasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împlinește azi 65 de ani

Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului a împlinit sâmbătă 65 de ani. Ierarhul a fost felicitat cu această ocazie de Patriarhul Daniel.

Arhiepiscopul Teodosie s-a născut în 12 decembrie 1955, în Vatra Dornei, jud. Suceava. La botez a primit numele de Macedon.


A urmat şcoala primară în Dorna – Arini, Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ (1971-1976) şi Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1976-1980), cu licenţă în Teologie.

Cursuri de doctorat, specializarea Studiul Biblic al Vechiului Testament şi Limba ebraică, la acelaşi Institut (1977-1981) şi la Universitatea Birmingham – Anglia (1 octombrie 1992 – 1 aprilie 1993); în paralel, a îndeplinit mai multe încredinţări: cântăreţ bisericesc la mănăstirea Antim din Bucureşti (noiembrie 1982 – octombrie 1986); asistent la Secţia Practică, Facultatea de Teologie din Bucureşti (din 1 octombrie 1986).

A fost închinoviat ca frate la schitul Crasna, jud. Prahova (1987) şi tuns în monahism (1990) cu numele Teodosie; hirotonit ierodiacon pe seama Paraclisului Sfânta Ecaterina al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, iar mai târziu ieromonah (martie 1992), când a fost şi hirotesit protosinghel; la începutul anului 1994 a fost hirotesit arhimandrit; la 22 martie 1994 a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu titlul Snagoveanul şi hirotonit arhiereu în 3 aprilie 1994.

În iulie 1999 a obţinut titlul de doctor în Teologie al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, cu teza: Cartea Psalmilor şi importanţa ei pentru viaţa pastoral-misionară a Bisericii; doctor în Muzică (2005).

La Bucureşti a desfăşurat o impresionantă activitate în toate domeniile vieţii bisericeşti, ceea ce a făcut ca, în 21 februarie 2001, Colegiul Electoral Bisericesc să-l aleagă în istoricul scaun arhiepiscopal de la Tomis (Constanţa); la 8 aprilie 2001, în Duminica Floriilor, a avut loc întronizarea la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.

S-a implicat în activitatea pastoral-misionară şi de asistenţă socială la Bucureşti şi Constanţa; a reactivat mănăstiri şi schituri, a înfiinţat aşezăminte monahale; s-a implicat în înfiinţarea unei Şcoli de cântăreţi bisericeşti la Seminarul Teologic din Bucureşti, a trei noi seminarii teologice monahale la mănăstirile Căldăruşani, Cernica şi Pasărea, şi a unui seminar în Giurgiu.


A înfiinţat Seminarul Teologic Dionisie Exiguul şi Şcoala de cântăreţi bisericeşti Gherontie Nicolau, amândouă în Constanţa; supraveghează procesul de învăţământ al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Universitatea Ovidius din Constanţa ca profesor şi, o vreme, şi ca decan; conducător de doctorat; a participat ca delegat al Bisericii noastre la activităţi pastorale şi culturale în SUA şi în Europa.

A desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică, ce s-a concretizat în temeinice lucrări precum: Cartea Psalmilor şi importanţa ei în viaţa pastoral-misionară a Bisericii (teză de doctorat publicată în 2001 şi 2008), Muzica Vechiului Testament (2001), Viaţa iudeilor oglindită în Psaltirea lui David (2001), Psaltirea cu explicaţii şi adnotări asupra termenilor biblici (2001), Psaltirea ilustrată (2002), Mărturii ale vieţii creştine dobrogene (2004), Mitropolia Tomisului (în colaborare cu Adrian Rădulescu, 2004); numeroase studii şi articole în diferite periodice bisericeşti; este membru în diferite asociaţii şi organizaţii bisericeşti, culturale şi sociale.

Semnal de alarmă pentru Vatra Dornei: Numărul nașterilor din acest an a fost de aproape 3 ori mai mic decât cel al deceselor!

În tot cursul anului trecut, în județul nostru s-au înregistrat sub 6.000 de decese, iar în perioada ianuarie – octombrie a acestui an au murit 7.248 de suceveni. Și indicativul mortalității infantile din județ continuă să fie peste media națională

Pandemia de Covid-19 a făcut ca numărul deceselor în rândul sucevenilor să crească foarte mult în acest an față de 2019. Dacă în tot cursul anului trecut în județul nostru s-au înregistrat sub 6.000 de decese, în perioada ianuarie – octombrie a acestui an au murit 7.248 de suceveni.


Potrivit datelor statistice privind principalele fenomene demografice din județul Suceava, date publicității de Direcția de Sănătate Publică, în județ s-a înregistrat în intervalul ianuarie – octombrie 2020 un spor natural negativ, înregistrându-se mai multe decese decât nașteri.

Doar în cursul lunii trecute, la nivelul județului nostru s-au născut 474 de copii şi s-au înregistrat 717 decese, iar până la sfârșitul lunii octombrie s-au născut 6.693 de copii, raportat la 7.248 de decese.
De menţionat că  de la începutul anului, doar în zona Rădăuţi s-a înregistrat un spor natural pozitiv, numărul naşterilor depăşindu-l pe cel al deceselor, în această zonă înregistrându-se în perioada menționată 1.959 nașteri și 1.408 decese. Cel mai mare spor negativ s-a înregistrat în zona Fălticeni, unde au fost doar 1.022 de nașteri și 1.474 decese, după care urmează zona Vatra Dornei cu 168 de nașteri și 483 de decese.


În zona Sucevei, în perioada ianuarie-octombrie 2020, s-au născut 2.083 de copii și s-au înregistrat 2.228 de decese. Diferență mare între numărul nașterilor și cel al deceselor s-a înregistrat și în zona Câmpulung Moldovenesc, unde s-au născut 303 copii, de la începutul anului și până la sfârșitul lunii octombrie, iar 567 suceveni au pierdut lupta cu viața.

S-a finalizat modernizarea parcării din zona stadionului municipal Vatra Dornei

S-a finalizat modernizarea parcării aflată în zona stadionului municipal Vatra Dornei. Investiția a avut o valoare de peste 500.000 de lei, fondurile fiind asigurate în totalitate de la bugetul local.


Parcarea are în noua configurație o capacitate de 90 de locuri pentru autoturisme și alte patru locuri pentru autocare. „Am finalizat lucrările la parcarea din fața stadionului municipal și a sălii de sport. Odată cu această lucrare, care s-a efectuat din bugetul local al primăriei în totalitate, în sumă de 545.000 de lei, am reușit să schimbăm modul în care arată locul din fața stadionului și din apropierea sălii de sport. Am reușit astfel să creăm 90 de locuri de parcare pentru autoturisme și patru locuri de parcare pentru autocare”, a declarat Marius Rîpan, viceprimarul municipiului Vatra Dornei.


Important de precizat că în această parcare nu va mai fi permis traficul greu, ceea ce înseamnă că tirurile, camioanele sau alte autovehicule de mare tonaj nu vor mai avea acces în noua parcare.

Scenariul incidenței COVID în Vatra Dornei: Sâmbătă era GALBEN, marți s-a anunțat ROȘU, azi devine din nou GALBEN

Ba e roșu, ba e galben, scenariul pe baza căruia se aplică măsurile preventive anti COVID în Vatra Dornei.

La finalul săptămânii trecute eram anunțați de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, că municipiul Vatra Dornei va trece din scenariul roșu de incidență în scenariul galben (VEZI AICI). ”Bucuria” a ținut doar vreo trei zile, până marți, când am fost anunțați că hotărârea se modifică și Vatra Dornei revine în scenariul roșu (VEZI AICI).


Iată că astăzi s-a emis un nou comunicat prin care CJSU Suceava ne mută din nou în scenariul galben, pentru că joi a fost declarat un focar de Covid-19 la Centrul Social de Primire, Asistare și Îngrijire Persoane în Vârstă din localitate, iar focarele nu se iau în calcul pentru stabilirea ratei de infectare pe baza căreia se impun restricțiile. Astfel, incidența calculată la nivelul municipiului Vatra Dornei este 2,72 la mie, deci sub trei și din acest motiv rămânem deocamdată în scenariul galben, conform hotărârii inițiale luate în data de 05.12.2020.

Din păcate, focarul care se înregistrează la Centrul social de primire, asistare și îngrijire a persoanelor vârstnice din Vatra Dornei, este în acest moment cel mai mare din județul Suceava, fiind active un număr de 11 cazuri. Situația focarelor din județ este următoarea:

Sursa foto: NewsBucovina.ro

Vă reamintim măsurile valabile în localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este între 1,5 și 3 / 1000 de locuitori (scenariul galben), deci valabile și pentru Vatra Dornei:

a) În aplicarea prevederilor art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

b) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020 activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00 – 23:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri;


c) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 Ia H.G. nr. 967/2020, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00 – 23:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri;

d) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;

e) În aplicarea prevederilor art. 10 pct. 2 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020 activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 06:00 – 23:00.

SURSA: CJSU Suceava și NewsBucovina.ro

Rezultate Alegeri Parlamentare 2020 înregistrate în municipiul Vatra Dornei

Vă prezentăm rezultatele înregistrate în Vatra Dornei la alegerile parlamentare de duminică, conform numărătorii paralele realizate de partide. Se observă surprize majore în rezultatele obținute, atât prin scorul slab obținut de PNL în comparație cu alegerile locale, necontând foarte mult că au avut un "om al locului" pe lista de deputați cât și rezultatul surprinzător al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) care a reușit să depășească USR-PLUS, situându-se pe locul 3 în top după PSD, care a reușit să-și conserve scorul obținut la locale, chiar înregistrând o ușoară creștere. De asemenea, se observă un mare eșec și pentru PMP-ul local care în decurs de aprox. 2 luni a reușit "performanța" să coboare de la aprox. 15% la locale la un 5-6% acum, iar la nivel național este foarte posibil să nu facă pragul de accedere în parlament.


REZULTATE SENAT


IMPORTANT: Comunicat Biroul Electoral Central privind exercitarea dreptului de vot în data de 6 Decembrie 2020

Biroul Electoral Central aduce la cunoştinţa opiniei publice că alegătorii îşi pot exercita dreptul de vot în data de 6 decembrie 2020 între orele 07:00-21:00.


Alegătorii care, în data de 6 decembrie 2020, ora 21:00, se află în sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot, îşi pot exercita dreptul de vot până cel mult la ora 23,59, astfel cum este detaliat în Decizia Biroului Electoral Central nr. 85 din 23.11.2020.

În intervalul 6 decembrie 2020, ora 5:00 - 7 decembrie 2020, ora 1:00, alegătorii, inclusiv cei din localităţile carantinate, se vor putea deplasa la secţiile de votare/de la secţiile de votare, fără restricţii şi fără prezentarea documentelor doveditoare ale motivului deplasării.


De la această regulă, fac excepţie persoanele izolate sau carantinate, potrivit legii, acestea având posibilitatea să îşi exercite dreptul de vot prin intermediul urnei speciale.

Familia Crucianu din Neagra Şarului, care produce brânzeturi tradiţionale montane, are în plan să investească 30.000 de euro într-o linie de iaurturi

Compania Dany Lily, care produce brânzeturi tradiţionale montane din Călimani, într-o fabrică cu o capacitate de procesare de 2.000 de litri de lapte/zi din localitatea Neagra Şarului (Suceava), vrea să investească 30.000 de euro într-o linie nouă, în care să producă iaurturi, potrivit reprezentanţilor firmei.

Sursă Foto: TaraDornelor.ro

Avem în potrofoliu nouă produse, precum brânză, caş, caşcaval, şvaiţer, dintre care cinci sunt atestate ca produse tadiţionale montane, pentru că ne aflăm în zona Munţilor Călimani şi hrana pentru cele 70 de vaci este curată. Acum, avem în desfăşurare un proiect cu fonduri europene prin care vrem să investim 30.000 de euro într-o linie nouă, în care să producem iaurturi“, spune Adrian Crucianu, administratorul companiei Dany Lily.



Rata de infectare Covid-19 în Vatra Dornei, localitățile limitrofe și restul județului Suceava - 30.11.2020

Numărul de cazuri de Covid-19 în evoluție în județul Suceava a scăzut, de la 1.789 în data de 27 noiembrie, la 1.682 de cazuri în data de 30 noiembrie. Conform datelor transmise, luni, de Prefectura Suceava, cele mai multe cazuri în evoluție, în ultimele 14 zile, sunt în municipiul Suceava – 466 de cazuri, din care două în focare. Urmează municipiul Rădăuți, cu 121 de cazuri în evoluție; Fălticeni cu 85 de cazuri în evoluție, Gura Humorului – 79 de cazuri, din care 18 în focare; Câmpulung Moldovenesc – 71 de cazuri, Vatra Dornei – 70 de cazuri și Siret – 44 de cazuri, din care 13 în focare.

Vă prezentăm situația infectărilor din Vatra Dornei și localitățile limitrofe:


La această dată, în spitalele din județul Suceava sunt 62 de locuri disponibile pentru pacienții cu Covid-19, dintre care 20 sunt în Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. La Terapie Intensivă Covid nu este nici un loc disponibil. Dintre cei 20 de pacienți internați aici, 15 sunt ventilați neinvaziv. În spitalele din județ sunt internați 371 de pacienți confirmați cu Covid-19 și alți 76 suspecți de infectare, care așteaptă rezultatul testului în zona tampon. În izolare la domiciliu sunt 436 de suceveni cu Covid-19, cu forme asimptomatice sau ușoare de boală. În carantină sunt 647 de suceveni.


Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ-teritoriale, din cele 114 unități administrativ-teritoriale 4 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 13 au câte un caz în evoluție, 39 au sub cinci cazuri în evoluție, 28 au sub zece cazuri în evoluție, iar 30 au peste zece cazuri în evoluție.

Situația din toate localitățile județului Suceava poate fi consultată mai jos:


Tânăr din Cârlibaba, prins cu țigări de contrabandă de peste 165.000 de lei

Aproape 280.000 bucăți țigarete de contrabandă confiscate de polițiști în urma unui control în trafic!

Contrabandă țigări Cârlibaba - Emanuel Danciu
Sursă imagini: Monitorul de Suceava

La data de 28.11.2020, la ora 16.40,  echipajul Compartimentului Rutier C-lung Moldovenesc, în timp ce efectua activități de control trafic pe DN 17 Pojorâta, a oprit pentru control autoutilitara Citroen Jumper condusă de un bărbat de 29 de ani, din com. Cârlibaba, singur în mașină, care se deplasa cu viteza de 90 km/h.

După verificarea interiorului spațiului de încărcare s-a observat că în spatele unor lăzi din plastic se aflau mai multe colete voluminoase, în urma controlului stabilindu-se faptul că sunt transportate țigări de proveniență extracomunitară, fără documente de proveniență, aspecte confirmate și de către conducătorul auto.

Autoutilitara a fost indisponibilizată și condusă la sediul subunității unde s-a procedat la inventarierea coletelor stabilindu-se că în interiorul acestora se aflau 13.996 pachete de țigări de proveniență extracomunitară. Prejudiciul se estimează la circa 165.000 lei, reprezentând valoarea accizelor și taxelor datorate statului.


Țigările și autoutilitara au fost indisponibilizate la sediul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc. În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de „contrabandă”, urmând a se dispune măsuri procesuale prin unitatea de parchet competentă.

VIDEO - Urs atras de camera de filmare. Imagini inedite surprinse în Parcul Național Călimani

Imagini interesante surprinse în Parcul Național Călimani. Un urs a fost filmat în timp ce descoperă și analizează o cameră video de monitorizare.


Specialiștii spun că acesta ar fi fost atras de mirosul celui care a instalat echipamentul video.

După ce analizează câteva secunde obiectul, ursul pleacă în continuare în căutare de hrană. În ultima perioadă, camerele de supraveghere ce sunt deținute de Romsilva au surprins tot mai multe animale sălbatice în ipostaze amuzante sau inedite.



Accident cu doi răniți provocat de un tânăr care a intrat cu mașina pe contrasens

Un tânăr de 23 ani, din comuna Cârlibaba, în timp ce conducea autoturismul, duminică noapte, pe DN 17, din direcția Vatra Dornei către Câmpulung Moldovenesc, pe fondul vitezei excesive, într-o curbă periculoasă la dreapta, a pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune frontală cu o autoutilitară, condusă de un bărbat de 45 ani, din municipiul Vatra Dornei.


În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto de 23 de ani, respectiv vătămarea uşoară a conducătorului de 45 de ani, ambii fiind transportaţi la Spitalul municipal Vatra Dornei.

Șoferul de 23 de ani nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza leziunilor suferite din accident, i s-a recoltat o probă de sânge la Spitalul municipal Vatra Dornei.

Conducătorul auto de 45 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.


În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă ”.

Mai multe companii amendate pentru că vindeau măști neconforme, printre ele aflându-se Lidl, Kaufland, Profi, Penny, Lukoil

Unele dintre cele mai mari companii de retail din România, precum Lidl, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Profi, Dedeman, DM, mari lanţuri farmaceutice, cum ar fi Sensiblu şi Help Net, precum şi benzinăriile Lukoil România se află pe lista companiilor amendate pentru comercializarea măştilor neconforme, se arată în raportul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), obţinut de AGERPRES.


ANPC, prin sucursalele sale teritoriale, a derulat în perioada 23 octombrie - 23 noiembrie controale pentru verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea măştilor.

Potrivit raportului, au fost controlaţi 599 operatori economici, la un număr de 396 dintre aceştia (66%) constatându-se nerespectarea prevederilor legale în vigoare; la 79 de operatori economici controlul nu a fost finalizat.

Au fost verificate un număr de 35.180.666 măşti în valoare 19.763.739 lei, din care 32.997.026 măşti în valoare de 19.459.353 lei (peste 93%) nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.

Urmare a deficienţelor constatate, organele de control au dispus următoarele măsuri: oprirea temporară de la comercializare a 31.931.598 de bucăţi de măşti în valoare de 12.740.657 lei până la remedierea neconformităţilor constatate; oprirea definitivă şi scoaterea de la comercializare a 725.448 bucăţi de măşti în valoare de 3.152.544 lei; aplicarea a 668 sancţiuni contravenţionale, din care 237 avertismente şi 431 amenzi contravenţionale în valoare de 2.908.000 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.


Printre companiile care au fost sancţionate pentru comercializarea măştilor neconforme se află diverse puncte de lucru din ţară ale marilor retaileri prezenţi în România, precum Lidl, Rewe (Penny), Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Dedeman, Profi, DM, dar şi compania petrolieră Lukoil România.

De asemenea, raportul arată că au fost amendate şi marile reţele de farmacii Help Net şi Sensiblu.

Printre neregulile constatate se află lipsa totală sau parţială a elementelor de identificare şi caracterizare, lipsa traducerii în limba română, lipsă instrucţiuni de utilizare, lipsă menţionare compoziţie material, lipsă declaraţie conformitate, lipsă marcaj de conformitate CE.

Pe 13 noiembrie, Paul Anghel, director general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a anunţat că România a emis, prin sistemul RAPEX, o alertă pentru măşti neconforme aflate pe piaţă, care poartă marcajul CE, dar nu sunt certificate.

DNA Suceava a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea unui număr de 14 inculpați ... vezi cine sunt aceștia!

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 26 și 27 noiembrie 2020, a unui număr de 14 inculpați în legătură cu presupusa fraudare a examenelor de obținere a permiselor de conducere și înmatricularea autoturismelor.


OBREJA RADU IONUȚ, șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat (2 fapte),
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,
- luare de mită (4 fapte),
- dare de mită,
- spălare a banilor,

MARTIN MIHAIL, de ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de:

- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată,
- favorizarea făptuitorului,
- luare de mită,
- acces ilegal la un sistem informatic,

BLÎNDU CRISTIAN, ofițer de poliție în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, Compartimentul regim permise de Conducere și Examinări, pentru comiterea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,
- spălare a banilor,

BUTNARIU PAUL ALEXANDRU, personal contractul în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,
- luare de mită (2 fapte)


MACOVICIUC NICOLAE-CEZAR, agent de poliție și examinator în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, Compartimentul regim permise de Conducere și Examinări, pentru comiterea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,
- spălare a banilor,

MIHĂIESCU IULIAN-FLORIN, agent de poliție și examinator în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, Compartimentul regim permise de Conducere și Examinări, pentru comiterea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,
- luare de mită (2 fapte)
- spălare a banilor,

MIHĂIESCU LEON-IONUȚ, agent de poliție și examinator în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, Compartimentul regim permise de Conducere și Examinări, pentru comiterea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,
- luare de mită (2 fapte),

PASCAL ANAMARIA, agent de poliție și examinator în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, Compartimentul regim permise de Conducere și Examinări, pentru comiterea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,
- luare de mită,

PERIJOC GHEORGHE IONEL, agent de poliție în cadrul M.A.I. – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, pentru comiterea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat(2 fapte),
- complicitate la luare de mită (6 fapte)


Persoană fizică, instructor auto autorizat și administrator al unei școli de șoferi, pentru comiterea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,
- complicitate la luare de mită (3 fapte),

Persoană fizică, pentru comiterea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat (2 fapte),
- complicitate la luare de mită (5 fapte),

Persoană fizică, instructor auto autorizat, pentru comiterea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat (2 fapte),
- complicitate la luare de mită (2 fapte),

Persoană fizică, pentru comiterea a două infracțiuni de spălare a banilor,

Persoană fizică, pentru comiterea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,
- complicitate la luare de mită.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauze, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

Așa cum am arătat anterior, în perioada 2018 - 2020, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Suceava ar fi funcționat o grupare infracțională condusă de inculpatul Obreja Radu Ionuț, în calitatea menționată mai sus, în care, alături de polițiști și funcționari, ar fi fost cooptate mai multe persoane printre care instructori auto și angajați ai Registrului Auto Român (R.A.R.). Gruparea, structurată pe mai multe paliere, ar fi acționat în scopul obținerii de sume de bani în legătură cu fraudarea examenelor practice pentru obținerea permiselor de conducere și în legătură cu înmatricularea autoturismelor.


Promovarea candidaților s-ar fi asigurat contra unor sume de bani cuprinse între 300-1500 euro la traseu, 3.000-6.000 euro la examinarea teoretică.

La înmatricularea autoturismelor, membrii grupului urgentau / facilitau / asigurau fără programare, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 200-1.000 euro, omologarea / verificarea R.A.R. precum și înmatricularea provizorie și definitivă a autoturismelor.

O situație specială este cea a inculpatului Obreja Radu-Ionuț, persoană care, în anumite zile, în funcție de numărul de candidați care fraudau proba teoretică, putea încasa cu titlu de mită peste 20.000 euro.

În marea majoritate a situațiilor, sumele de bani primite cu titlu de mită erau predate în cursul aceleiași zile unei persoane de încredere din anturajul acestuia (inculpat în cauză), responsabil cu “albirea banilor”. Concret, pentru a ascunde natura ilicită a sumelor de bani obținute cu titlu de mită, persoana respectivă fie achiziționa diverse imobile al căror proprietar era în fapt inculpatul Obreja Radu-Ionuț fie transforma sumele de bani în valută convertibilă pe piața neagră a schimbului ilegal de valută.

Inculpatul Martin Mihail, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, ar fi asigurat protecție juridică activității infracționale de corupție derulată la nivelul serviciului de permise (SPCRPCÎV) Suceava, structură al cărei exponent era inculpatul Obreja Radu Ionuț. Protecția juridică, asigurată de ofițerul DGA pe parcursul anului 2020 ar fi constat în divulgarea, fără drept, a unor informații la care avusese acces în virtutea atribuțiilor , informații menite să îl favorizeze pe Obreja Radu Ionuț, șeful Compartimentului permise Suceava și pe complicii săi. Concret:

- l-ar fi informat pe șeful Compartimentului permise despre autorizarea a cinci investigatori sub acoperire într-un dosar penal în care acesta din urmă era vizat de procurorii anticorupție.

- i-ar fi oferit date despre pregătirea unei acțiuni de constatare în flagrant a unei infracțiuni de corupție,

- l-ar fi informat despre autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică și stadiul cercetărilor într-un dosar penal în care șeful Compartimentului permise și complicii săi erau vizați de procurorii anticorupție

- i-ar fi transmis informații legate de un apel telefonic TELVERDE primit de DGA Suceava, ce conținea date concrete despre comiterea unor activități infracționale corupție în legătură cu obținerea permisului de conducere. Devoalarea acelor informații ar fi modificat conduita persoanei denunțate, ceea ce a îngreunat tragerea la răspundere.


La data de 18 august 2020, ofițerul de poliție Martin Mihail ar fi pretins, printr-un intermediar, de la șeful Compartimentului permise Obreja Radu Ionuț, un autoturism de teren, iar la data de 8 noiembrie 2020 ar fi și primit autoturismul, cu titlu gratuit, în schimbul omisiunii sesizării din oficiu și furnizarea unor informații nedestinate publicității cunoscute în virtutea atribuțiilor de serviciu. Conduita ofițerului l-ar fi pus la adăpost pe șeful compartimentului permise și pe complicii săi de o eventuală răspundere penală pentru activitatea infracțională de corupție desfășurată în legătură cu permiselor de conducere.

Tuturor inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 27 noiembrie 2020, cei 14 inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză se mai desfășoară acte de urmărire penală față de un număr de 18 persoane.

Procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei