Vatra Dornei, exemplu negativ într-un reportaj Pro TV despre domeniile schiabile din România (VIDEO)

În cadrul Știrilor Pro TV de aseară a fost difuzat un reportaj care a avut în prim plan și municipiul Vatra Dornei. Mai exact, este vorba despre o campanie de presă desfășurată de Pro TV care își dorește să arate modul defectuos prin care s-a încercat dezvoltarea domeniului schiabil din țara noastră, fiind făcută în acest sens o comparație cu Austria care, spre diferență de noi, își valorifică la maxim acest potențial. Realizatorii precizează că am fi putut avea în România 2000 de kilometri de pârtie, pe munții noștri, dacă am înțelege că din turism putem să facem bani și mai ales dacă ne-am apuca de treabă.


Din păcate această situație aproape dezastruoasă se aplică și stațiunii Vatra Dornei, în reportajul realizat de Pro TV fiind bine reflectată lipsa de viziune și poate neputința tuturor celor care s-au tot succedat ”la putere” în orașul nostru și mai sus sau au avut legătură și încă au cu acest domeniu. Pe lângă aceasta este regretabil că există și mari probleme de comunicare care ne decredibilizează și mai mult și probabil ar trebui luată în calcul varianta ca astfel de interviuri să fie date de către cineva care să ”aibă cuvintele la el” atunci când trebuie, pentru că riscăm altfel să ne facem și mai mult de râs.

Vă prezentăm mai jos detalii despre acest reportaj, atât în format video cât și text:




Bucovina: un colt de rai. Calimani, Rarau, Giumalau, Suhard sunt munti pe care noi romanii am putea sa amenajam partii, sa schiem, sa atragem turisti, sa dam de munca oamenilor din zona. Din pacate, in nordul tarii partiile sunt putine si foarte scurte.
Vatra Dornei are cele mai lungi partii din nordul tarii. Din pacate aici se vede cel mai bine modul in care facem noi romanii turism. Sunt 3 partii paralele cu 3 proprietari care nu reusesc sa bata palma intre ei si sa uneasca partiile si sa faca un domeniu schiabil mai mare.
Cu toate ca sunt 3 partii in localitate, cu greu dai de ele. Un indicator ruginit te indreapta catre teleferic, asa cum se numea pe vremuri instalatia de urcat pe munte. Odata ajuns in parcare trebuie sa-ti urci echipamentul in carca pana la telescaun.
O instalatie construita in vremurile de glorie ale comunismului te urca pe partia Dealul Negru. Luca Bonches e administratorul telescaunului si actionar la firma care-l detine.
Ne punem pe drum spre varful muntelui. 25 de minute. Atat dureaza urcatul cu telescaunul de jos din vale pana sus in Dealul Negru. In 25 de minute ai timp sa admiri peisajul, dar si sa ingheti pur si simplu pe acest scaun de lemn plin de gheata, un scaun care are 35 de ani.
Din pacate asta este nivelul turismului care se face aici. Un turism de inceput de anii '80. In 25 de minute iti cam piere cheful de schiat. Instalatia poate cara 240 de oameni pe ora. De sarbatori, coada a fost uriasa. S-a stat o ora si jumatata pentru o urcare.
Ilie Bonches este primar in Vatra Dornei si fratele administratorului de la teleschi. Si primarul, acum la al doilea mandat, este actionar la firma care detine telescaunul si se lauda ca urca muntele de 10 ori pe zi cu telescaunul.
Bani au venit in acest loc din fonduri europene. Mai bine de un milion de euro. S-a construit o pista de tubing si doua instalatii de teleschi care zac in zapada.
Ilie Bonches, primar Vatra Dornei: "Pentru ca a fost o investitie gresita. E un fel de groapa cu lei. E pentru sportivi de performanta. Si avem prea putini turisti care vor sa schieze acolo." Prin urmare, instalatia sta nefolosita. In Austria, in Tirol, pe fiecare vale sau versant pe unde se poate schia e partie si in fiecare statiune, se construiesc instalatii noi. 1.800.000 de oameni aleg in fieacare an sa schieze in acest loc.
La Vatra Dornei, primarul nu stie clar cati turisti le calca pragul.
In localitate sunt alte doua partii: Parc si Veverita, cu administratori diferiti si separate intre ele de un sant pe care tursitii il traverseaza cu schiurile in carca. Partia Veverita apartine primarie si a fost construita pe fonduri europene: 3 milioane de euro. Este una dintre cele mai bune din Romania, dar scurta, 800 si ceva de metri.
Petru Ariciuc este seful Salvamontului din zona si se ocupa si de administrarea partiei. Se chinuie sa-i convinga pe proprietarii celor 3 partii sa le uneasca, sa faca aici un domeniu schiabil.
Puse cap la cap, partiile din localitate ajung la 5 km si jumatate. Daca le-ar uni si ar construi legaturi intre ele s-ar putea schia aici pe aproape 10 km. Legatura s-ar face prin padure si din primele calcule nu ar trebui sa coste prea mult. Deocamdata, oportunitatea e analizata.
...
Primarii nostri inca mai cauta solutii, se impotmolesc in birocratie si batalii politice, se investec bani multi degeaba, iar oamenii locului se vaita ca nu au unde sa munceasca.
In Vatra Dornei sunt 700 de someri inregistrati, in Campulung 1200, iar in tot judetul Suceava peste 15.000. In Austria, oamenii au inteles ca pot sa traiasca foarte bine din turism. La noi, nu.



La final, nu putem decât să ne exprimăm mâhnirea. Avem un potențial extraordinar dar din păcate cei care trebuiau să-l valorifice nu au fost în stare să o facă. Unii poate au impresia că suntem ”foarte tari” și se mulțumesc cu faptul că avem 2-3 pârtii, că am făcut anul ăsta cum am făcut, cu foarte mulți bani investiți, un mult lăudat și pompos numit ”Winterfest” și niște Serbări cu un program cel puțin discutabil care ne-au umplut totuși câteva zile orașul cu turiști. Când suntem însă puși în balanță cu alții ajungem la concluzia amară că suntem încă departe de turismul profesionist care se face prin alte locuri și mai avem foarte mult până să recuperăm, sigur dacă vom putea recupera vreodată, că în stilul asta de automulțumire e foarte greu atâta timp cât Vatra Dornei arată mai rău ca înainte de 1989 și trăiește mai mult din amintiri. Sperăm totuși ca acest reportaj să fie un duș rece pentru cei implicați și să primească astfel imboldul necesar de a se apuca serios de treabă cât mai urgent.

CITEȘTE MAI MULTE PE: StirileProTV.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !




Apele Române trimit utilaje pentru dislocarea gheţurilor de pe râurile Dorna şi Bistriţa

Şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, a declarat astăzi că Administraţia Naţională Apele Române va trimite utilaje suplimentare în judeţ pentru dislocarea podurilor de gheaţă de la confluenţa râurilor Dorna şi Bistriţa, pentru prevenirea unor inundaţii în această zonă. Gheorghe Flutur a spus că astăzi, la Vatra Dornei, a avut loc o şedinţă comună a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi a Comitetului Local din municipiul Vatra Dornei, pentru a vizualiza pe teren situaţia exactă a zăpoarelor de pe râurile Dorna şi Bistriţa, şi de la confluenţa acestora.




Flutur a precizat că începând de astăzi Apele Române vor începe să spargă podurile de gheaţă cu utilajele şi angajaţii din judeţul Suceava, urmând ca în perioada următoare în zonă să fie aduse două utilaje grele pentru intervenţii mai complexe. „Este vorba despre două excavatoare cu braţ hidraulic pentru dislocarea gheţarilor din zona cu blocaje, de la confluenţa celor două râuri. În urma întâlnirii de astăzi de la Dorna au fost stabilite zonele în care vor acţiona cele două utilaje. Vreau să mulţumesc celor de la Apele Române că au înţeles urgenţa şi că trebuie să intervenim de pe acum, pentru că se anunţă iar încălzirea vremii şi nu vrem să ajungem la evaluări de pagube”, a spus Flutur, care a mai adăugat că „în continuare trebuie făcut culoar spre Rusca şi Dorna Arini, prin dinamitarea podurilor de gheaţă, cu atenţie şi supraveghere din partea Agenţiei de Protecţie a Mediului, pentru a nu se distruge fauna”.

În acelaşi timp, preşedintele CJ Suceava a precizat că pentru prevenirea unor inundaţii, pentru viitor se are în vedere construcţia unui baraj în amonte de Vatra Dornei, pe râul Dorna, care va avea rolul de a opri zăpoarele, astfel încât să se evite blocajele de gheţuri de la confluenţa cu râul Bistriţa. „Vrem să evităm astfel ceea ce s-a întâmplat anul acesta. Acum a fost un an cu alternativă bruscă îngheţ-dezgheţ, care a dus la o situaţie ce nu s-a mai întâlnit. Râul Dorna Dorna s-a dezgheţat mai repede decât Bistriţa, iar acolo a apărut situaţia fără precedent în care Bistriţa îngheţată nu a putut primi gheţarii de pe Dorna”, a explicat Gheorghe Flutur. El a mai spus că alte lucrări care vor trebui făcute, împreună cu Primăria Vatra Dornei, sunt cele de consolidare a digurilor din zonele cu locuinţe şi din zona industrială.

CITEȘTE MAI MULTE PE: SVnews.ro




Un dornean a fost găsit spânzurat într-o anexă a gospodăriei sale

La data de 7 februarie 2017, la ora 16.47, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost anunțată despre faptul că Ionel D., de 65 de ani, din comuna Saru Dornei, a fost găsit spânzurat într-o anexă a gospodăriei.

În urma cercetărilor făcute de polițiști a reieșit faptul că Ionel D. locuia împreună cu fiul său, într-un casă situată pe raza comunei Saru Dornei. In ziua de 7 februarie a.c., fiul a observat că tatăl său a lipsit de acasă fără vreun motiv o perioadă mai lungă de timp, astfel că a început să îl caute în apropierea locuinței. La un moment dat, l-a găsit pe bărbat spânzurat într-o anexă a gospodăriei situată în apropierea casei, fără a prezenta semne vitale.

Fiul persoanei decedate a declarat că tatăl său consuma frecvent băuturi alcoolice și nu se afla în relații de dușmănie cu vecinii sau alte persoane. Cu ocazia verificărilor făcute la locul faptei nu au fost observate urme de răvășire sau de altă natură în locuința decedatului, iar în urma ­e­xaminării cadavrului nu au fost găsite urme de violență.

Oamenii le­gii au dispus efectuarea unei necropsii pentru stabilirea cauzei decesului. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „ucidere din culpă”.

CITEȘTE MAI MULTE PE: ObiectivDeSuceava.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !




Primarul Boncheș își dorește un utilaj de spart gheața, pentru a se evita pe viitor producerea de inundații

Primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș, a declarat presei, luni, că inundațiile care s-au produs la sfârșitul săptămânii trecute ar fi putut fi evitate dacă ar fi avut în dotare un utilaj pentru a sparge gheața.

Edilul șef a precizat că municipalitatea a dorit să achiziționeze un astfel de utilaj din fonduri europene, dar nu a putut face acest lucru pentru că nu s-au deblocat programele de finanțare pentru exercițiul bugetar 2014 — 2020.

Potrivit primarului, în unele țări există utilaje cu brațe lungi care sunt folosite de pe mal, pentru a sparge gheața din mijlocul apei, înainte să ajungă la grosimi de 50 — 60 de centimetri.




Totodată, primarul a spus că mulți proprietari ai gospodăriilor inundate în Vatra Dornei au încheiate polițe de asigurare obligatorii și, de aceea, a făcut apel la Prefectura Suceava să evalueze cât mai repede pagubele produse, pentru ca oamenii afectați să fie despăgubiți.

La sfârșitul săptămânii trecute, din cauza zăpoarelor formate pe râurile Dorna și Bistrița apele au ieșit din matcă și au inundat câteva zeci de case, anexe și curți din zonă.

CITEȘTE MAI MULTE PE: Agerpres.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !




Parlamentarii suceveni ai PSD îi transmit lui Flutur că susțin toate proiectele județului, indiferent de culoarea politică a primarilor

După ce președintele Consiliului Ju­dețean Suceava, Gheorghe Flutur, a cerut public tuturor parlamentarilor să susțină proiectele importante ale județului și să obțină la dezbaterea bugetului fondurile necesare pentru aceste proiecte, parlamentarii suceveni ai Partidului Social Democrat au transmis un comunicat de presă în care arată că „Așa cum am menționat în comunicatele de presă și în întâl­nirile directe cu ceilalți parlamentari suce­veni, prioritatea parlamentarilor social de­­­­mocrați rămâne realizarea / finalizarea obiectivelor fiecărei Unități administrativ-teritoriale din județ indiferent de culoarea politică a celor ce conduc aceste comunități”.





De asemenea, parlamentarii PSD afirmă că „am susținut și am reușit cuprinderea în bugetul actual al finanțării în mare măsură a unor obiective de importanță județeană precum pârtia de ski de la Câmpulung, șoseaua de centură a Sucevei (chiar dacă unii în mod de­magogic au promis finalizarea lor încă de anul trecut). Menționăm că județul Suceava a obținut și cea mai mare sumă pentru echilibra­rea bugetelor locale, fapt extrem de important pentru toate UAT-urile. Avem o certitudine și în cazul finanțării finalizarii Spitalului Municipal Fălticeni și a extinderii conductei de gaz până la Vatra Dornei. Astfel este de­mons­trat fap­tul că guvernul PSD realizează lucruri concrete pentru judetul Suceava spre deosebire de promisiunile neonorate ale fostului guvern tehnocrat”.

De asemenea, parlamentarii PSD îi comunică liderului PNL Suceava că „își exprimă dispoziția pentru o comunicare directă, firească (după cum a solicitat chiar dumnealui într-o convorbire cu liderul PSD Suceava, fapt nerespectat după cum rezultă din ultimele sale in­tervenții din presa locală)”, se arată în în­cheierea comunicatului emis de grupul parla­mentarilor PSD suceveni.

CITEȘTE MAI MULTE PE: ObiectivDeSuceava.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !




ANUNȚ: Vând BMW Seria 5, 520d 177 CP

Detalii Anunț: Vând BMW 520d 177 CP, Cutie Manuala. Autoturismul se afla intr-o stare perfecta optic / tehnic, interior curat si ingrijit , fara uzura, 217 000 km reali.




Dotări: Scaune electrice și incalzite, Faruri Bi-Xenon, Senzori parcare fata + spate, Senzori ploaie + lumini + presiune pneuri, Sistem de navigatie / magazie 6 CD / Aux, Comenzi volan, Trapa electrica, Dublu-climatronic, Pilot automat, Culoare Gri



VIN: WBANX31000C089954  ;  Tara de origine: Romania

Vezi detalii și AICI ! Nu se acceptă variante !

Preț: 11.300 Euro neg.

Telefon: 0741 309 052







ANUNȚ: Vând 4000 mp teren în Dorna Arini

Detalii Anunț: Vând 4000 mp teren în Dorna Arini, pentru construcții / pensiune, priveliște excelentă, liniște, deschidere la DN cu asfalt, rețea electrică, posibilități apă.


Preț: 7 Euro / mp (negociabil)

Telefon: 0741 692 461

E-mail: mihaicatargiu@yahoo.com







Vatra Dornei lovită de inundații ca urmare a încălzirii vremii ~ Vezi FOTO-VIDEO

Urmare a temperaturilor crescute şi a precipitaţiilor sub formă de ploaie din ultima perioadă, pe parcursul zilei de 4 februarie a.c. s-au înregistrat creşteri rapide ale debitelor în bazinele râurilor Dorna şi Bistriţa. Temperatura crescută a favorizat topirea zăpezilor de pe versanţi şi a gheţurilor din albii. Apa revărsată din albia râurilor a inundat 16 case, 33 de anexe şi 18 curţi, toate din municipiul Vatra Dornei. De asemenea, 4 turişti au fost evacuaţi de la o pensiune, care era în pericol să fie inundată.

Sursă Fotografii: Radio Dorna




Încă de la primele semne de creştere a debitelor, la nivelul Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei s-au pregătit tehnica şi mijloacele de intervenţie şi a fost crescută capacitatea operaţională prin chemarea la serviciu a militarilor aflaţi în tura liberă. Prin Dispeceratul comun ISU-SAJ au fost informaţi membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava şi toate primăriile din zona ameninţată cu privire la pericolul producerii de inundaţii, urmând ca preşedinţii comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă să asigure permanenţa la nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale. Echipaje ale lucrătorilor SGA, ale pompierilor militari şi ale poliţiştilor au monitorizat permanent zonele, operaţiune care, de altfel, este efectuată pe toată perioada sezonului rece.

La sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a fost activat Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, cu reprezentanţi ai pompierilor militari suceveni, Instituţiei Prefectului, SGA, Poliţiei şi Jandarmeriei.

În zona Vatra Dornei s-au deplasat subprefectul Ionuţ Creţuleac şi generalul de brigadă Ion Burlui, inspectorul şef al ISU Suceava. 30 de pompieri militari au intervenit cu 3 autospeciale şi 4 motopompe, pentru evacuarea apei şi pentru ridicarea unor diguri din saci de nisip, în zonele în care apa ameninţa gospodăriile. Au mai intervenit lucrători ai Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Vatra Dornei, cu primarul şi viceprimarul municipiului, precum şi primarul şi voluntari ai comunei Dorna Candrenilor, cu utilaje şi accesorii specifice. Echipajele structurilor implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă au rămas mobilizate în teren în sprijinul populaţiei şi pe timpul nopţii.

Din ordinul prefectului Constantin Harasim, duminică dimineaţă (5 februarie a.c.), echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava se va deplasa la Vatra Dornei pentru a interveni cu material exploziv asupra podului de gheaţă de pe râul Bistriţa.

SURSA: SVnews.ro

Situaţia este în continuă evoluţie şi vă vom ţine la curent cu alte informaţii de interes. În mediul online au apărut mai multe imagini și articole despre acest subiect. Puteți vedea mai jos câteva dintre acestea:

















Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !




VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei