Se afișează postările cu eticheta Sport. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sport. Afișați toate postările

Atleta dorneană Claudia Costiuc a obținut trei medalii la Campionatul Național Universitar de Atletism Indoor de la Bacău

Municipiul Bacău a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute Campionatul Național Universitar de Atletism Indoor. Competiția, organizată de Ministerul Educației prin Federația Sportului Școlar și Universitar, în parteneriat cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, a reunit studenți de la 16 centre universitare din România.

Claudia Costiuc & Cristian Prâsneac

Printre laureați s-a numărat și sportiva dorneană Claudia Costiuc, legitimată la CSM Dorna Vatra Dornei, unde este antrenată de Cristian Prâsneac. Claudia a reprezentat Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia și a obținut trei medalii la finalul competiției:

  • Aur la 400 de metri
  • Aur la 4x400 metri ștafetă
  • Argint la 800 de metri

Claudia este studentă în anul I la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității 1 Decembrie 1918 Alba Iulia.

SURSA: SVNews.ro

Vatra Dornei va găzdui, în premieră pentru România, primul Campionat Balcanic de Ciclocros

Federația Română de Ciclism anunță organizarea la Vatra Dornei, în premieră pentru România, a primei ediții a Campionatului Balcanic de Ciclocros, pe 20 ianuarie 2024.

Cătălin Sprinceană, preşedintele Federației Române de Ciclism a precizat referior la această premieră:Pe 20 ianuarie 2024 vă aşteptăm în număr cât mai mare la Vatra Dornei, în Bucovina, pentru primul Campionat Balcanic de Ciclocros organizat vreodată, nu numai în România şi de asemenea pentru ultima etapă din Cupa României la Ciclocros, Vatra Dornei CX Cup powered by Aqua Carpatica, în sezonul 2023-2024. De asemenea, suntem bucuroși că nordul țării revine pe harta evenimentelor importante de ciclism, într-o locație de poveste.

Balkanik Cyclo-Cross 2024 în Vatra Dornei

Competiția organizată de Asociația Clubul Sportiv ”APedalForward” în parteneriat cu Federația Română de Ciclism, cu Uniunea Ciclistă Balcanică și cu Agenția Națională pentru Sport se adresează sportivilor din cele 12 Federații Naționale membre ale BCU:

ALBANIAN CYCLING FEDERATION

CYCLING FEDERATION OF BOSNIA AND HERZEGOVINA

BULGARIAN CYCLING UNION

CYPRUS CYCLING FEDERATION

HELLENIC CYCLING FEDERATION

KOSOVO CYCLING FEDERATION

CYCLING FEDERATION OF NORTH MACEDONIA

MOLDAVIAN CYCLING FEDERATION

MONTENEGRO CYCLING FEDERATION

ROMANIAN CYCLING FEDERATION

CYCLING FEDERATION OF SERBIA

TURKISH CYCLING FEDERATION

Bogdan Brînză, președintele ACS a Pedal Forward a declarat:Ideea Campionatului Balcanic la Vatra Dornei a venit după ce am participat la mai multe evenimente de Ciclocros ca manager al sportivei noastre, Wendy Bunea. Ne-am dat seama că Vatra Dornei poate fi cadrul perfect pentru un concurs mare de CX și ne-am pus pe muncă. Totul se desfășoară în oraș, aducem ciclismul în centrul comunității și-l transformăm în motiv de festival. Pe zona pietonală din fața Centrului Muzeal Palatul Dornelor ( cazinoul Dornean restaurat și readus comunității după 33 de ani) ne dăm întâlnire cu cei mai buni rideri de ciclocros din Balcani. Ei vor parcurge un traseu tehnic, posibil acoperit de zăpadă, prin vechiul parc al Stațiunii Vatra Dornei.

Cursa va putea fi urmărită de spectatori și de turiștii aflați în acel moment la Vatra Dornei, atât fizic cât și pe ecranul instalat în zona de start. Tot acolo vom avea parte de un mic festival de folclor și de un brunch pus la cale de partenerii noștri de la Asociația Țara Dornelor. După festivitatea de premiere a curselor de ciclism (CX, MTB și copii), avem nightrun pe traseul de CX, pe nocturnă. Încheiem cu o petrecere în aer liber unde vom recunoaşte participanții după caciulile colorate primite în kit-ul de participare, oferite de partenerul nostru, Himalaya.

Obiectivul nostru este să punem Vatra Dornei și Bucovina pe harta ciclismului din Sud Estul Europei. Suntem încantați de modul în care autoritățile locale și județene (Primăria Vatra Dornei și Consiliul Județean Suceava) sprijină acest eveniment și de modul în care se implică alături de noi, cât și de sprijinul extraordinar dat de mediul de afaceri Dornean. Vatra Dornei CX Cup powered by Aqua Carpatica susține și o cauză socială, partenerul nostru Woom Bikes România ne oferă 10 biciclete pentru copiii de la Asociația Filantropică Creștină Sfinții Voievozi Mihail și Gavril, Vatra Dornei, asociație înființată cu scopul de a ajuta copiii și familiile nevoiașe din Vatra Dornei. Ȋn perioada sărbătorilor de iarnă, vom face un mic eveniment la Cazinou pe 29 sau 30 decembrie unde 10 copii vor primi biciclete şi căști, oferite de Woom Bikes Romania şi dulciuri de la Kandia. Ȋi vom invita pe toți cei care pun umărul la proiectul nostru de a transforma Vatra Dornei în centrul ciclismului și al sporturilor montane din Nordul României.

Campionat Balcanic Ciclocros Vatra Dornei

Mai multe detalii despre eveniment pot fi citite pe FederatiaDeCiclism.ro !

 

Pârtia „Veveriţa” a fost gazda concursului naţional de schi alpin pentru copii „Bucuriile Zăpezii”

În perioada 6-9 februarie, pe pârtia „Veveriţa” din staţiunea Vatra Dornei s-a desfăşurat ediţia a XI-a a Concursului naţional de schi alpin pentru copii „Bucuriile Zăpezii”, competiţie sportivă organizată de Clubul Copiilor Vatra Dornei şi inclusă în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

La startul concursului au fost prezenţi 76 de copii înscrişi la cercurile de schi alpin sau cu profil sportiv din cadrul cluburilor şi palatelor copiilor, însoţiţi de 12 cadre didactice, care au reprezentat 10 palate şi cluburi ale copiilor din opt judeţe şi municipiul Bucureşti. Alături de micii sportivi au fost prezenţi la Vatra Dornei şi numeroşi părinţi şi bunici, veniţi din întreaga ţară pentru ai încuraja pe concurenţii favoriţi.


La finalul celor două zile de concurs, prima zi fiind dedicată antrenamentelor şi acomodării cu pârtia, elevii dorneni, singurii reprezentanţi ai judeţului Suceava, pentru că doar în staţiunea Vatra Dornei există un cerc de schi la Clubul Copiilor, au obţinut rezultate excelente, clasându-se pe locuri fruntaşe: Timeea Dobrincu (fete 2012-2013) - Locul 3 slalom uriaş; Ludovic Boncheş (băieţi 2012-2013) - Locul 1 slalom uriaş, Locul 2 slalom, Locul 1 în clasamentul general; Nicolas Rîpan (băieţi 2010-2011) - Locul 1 slalom uriaş, Locul 2 slalom, Locul 2 în clasamentul general; George Lutaniuc (băieţi 2010-2011) - Locul 3 slalom, Locul 4 slalom uriaş, Locul 3 în clasamentul general; Sara Moroşan (fete 2008-2009) - Locul 2 slalom, Locul 1 slalom uriaş, Locul 2 în clasamentul general; Rareş Hinţi (băieţi 2008-2009) - Locul 1 la toate probele; Lucas Rîpan (băieţi 2008-2009) – Locul 2 la toate probele; Eliza Şuşcă (fete 2006-2007) – Locul 1 slalom, Locul 2 slalom uriaş, Locul 1 în clasamentul general; Luisa Frăţiman (fete 2006-2007) - Locul 3 la toate probele; Iustin Pintescu (băieţi 2006-2007) – Locul 1 la toate probele.


Vatra Dornei găzduiește în acest weekend Cupa Mondială de Sanie pe Pârtie Naturală

Vatra Dornei găzduiește în perioada 17 Ianuarie – 19 Ianuarie 2020 una dintre cele mai importante competiții din România la sporturile de iarnă, respectiv una dintre etapele Cupei Mondiale de Sanie pe pârtie naturală. Evenimentul sportiv, de altfel unic în țara noastră, este organizat de către Federația Română de Bob și Sanie (F.R.B.S) cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului și în parteneriat cu Primăria municipiului Vatra Dornei, Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava, sub patronajul Federației Internaționale de Sanie (FIL).


Cu siguranţă, competiţia va fi una extrem de strânsă, dar şi foarte spectaculoasă pentru publicul prezent, deoarece pe pârtia de la Vatra Dornei se vor întrece peste 80 de sportivi, printre care campionii mondiali şi europeni. În total, 13 națiuni participă la a 3 a etapă a Cupei Mondiale de Sanie pe piste naturale, iar pentru România concurează două sportive la proba de sanie feminin și un echipaj la proba de dublu.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuț Stroe, îi felicită pe organizatori deoarece au reuşit să facă din acest eveniment de talie mondială o tradiţie la noi în ţară. De altfel, domnul ministru a răspuns invitației Federației Române de Bob și Sanie și și-a anunțat prezența sâmbătă, 18 ianuarie, la pârtia de sanie din Vatra Dornei pentru a urmări manșele de concurs din cadrul Cupei Mondiale.

„Este o onoare pentru România să găzduiască o nouă etapă de Cupă Mondială la Sanie pe pistă naturală și mă bucur să văd încet, încet, începe să devină tradiție prezența țării noastre în calendarul organizatoric al Federației Internaționale de Sanie. Faptul că această competiție se organizează la noi, tot la Vatra Dornei, la fel ca în edițiile precedente, arată entuziasmul, implicarea și profesionalimul celor ce manageriază acest sport, dar și al celor ce fac posibilă o organizare cât mai bună la nivel local. Este o competiție extrem de atractivă atât pentru sportivii noștri, cât și pentru turiști și localnici. Urez succes tuturor participanților, să aibă un concurs cât mai bun, fără accidentări și fără accidente, să se bucure din plin de această experiență sportivă. Fie ca cel mai bun să câștige!”, a precizat Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului.

Timp de o lună s-a lucrat intens la pregătirea pârtiei, iar acum stratul de gheață măsoară peste 40 de centimetri și este excelent pentru desfășurarea concursului. Pârtia Bucovina din Vatra Dornei este amplasată la altitudinea de 960 de metri și se află între cele două pârtii de schi ale stațiunii, Veverița și Parc. Aici, competițiile sunt extrem de spectaculoase, pista de sanie fiind una dintre cele mai rapide și tehnice din Europa. Spre deosebire de anii trecuți, startul a fost coborât în virajul 3. “Acesta este de fapt un avantaj, deoarece pista era destul de lungă. Datorită reducerii traseului, ne așteptăm la o competiție foarte strânsă și la un timp de coborâre rapid, de aproximativ 1 minut”, a explicat directorul sportiv FIL, Andreas Castiglioni.

După primele două etae care s-au desfășurat în Obdach–Winterleiten (Austria) și Passeiertal (Italia), în clasamentul general al Cupei Mondiale, la proba de sanie simplu masculin, conduce Thomas Kammerlander (AUT / 255 puncte), fiind urmat de Michael Scheikl (AUT / 245 puncte), Patrick Pigneter (ITA / 225 puncte) și Alex Gruber (ITA / 220 puncte). La proba de simplu feminin, Evelin Lanthaler (ITA) deține maximum de puncte, respectiv 300 de puncte, urmată de Tina Unterberger (AUT / 240 puncte) și Greta Pinggera (ITA / 215 puncte). La dublu, Patrick Pigneter / Florian Clara (ITA) sunt la conducere cu 285 de puncte, în fața rușilor Pavel Porshnev / Ivan Lazarev (240 puncte) și Patrick Lambacher / Matthias Lambacher (ITA / 215 puncte).

Sănierii români au obținut rezultate remarcabile în sezoanele competiționale desfășurate în anii trecuți pe pârtia Bucovina. Echipa României s-a remarcat în anul 2015 atunci când a ocupat locul trei la Cupa Mondială de Sanie de la Vatra Dornei în proba pe echipe, în timp ce în anul 2016 țara nostră s-a clasat pe locul patru la aceeași probă.

Ultimele pregătiri pentru desfășurarea Cupei Mondiale de Sanie
Vă așteptăm începând de vineri, 17 ianuarie, la Pârtia Bucovina pentru a-i urmări și încuraja pe cei peste 80 de sportivi care se vor întrece pe gheață.
Publicată de Federația Română de Bob și Sanie pe Joi, 16 ianuarie 2020

La desfășurarea acestui concurs își aduc aportul Consiliul Judeţean Suceava, Primăria Municipiului Vatra Dornei, Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava, Serviciul Salvamont Vatra Dornei, Servicul de Ambulanţă Vatra Dornei, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava, SMURD Vatra Doreni şi Jandarmeria Montană Vatra Dornei.

Programul Cupei Mondiale de Sanie de la Vatra Dornei poate fi consultat AICI !

SURSĂ ARTICOL: Sport Total FM

”Dorna Vatra Dornei” este campioana de toamnă în seria de munte a Ligii a 5-a - VIDEO

„Dorna Vatra Dornei” este campioana de toamnă în seria de munte a Ligii a 5-a. Echipa condusă de Relu Buliga şi-a trecut în cont a şaptea victorie consecutivă de la startul actualului sezon, după ce a câştigat, pe teren propriu, cu scorul de 6-1, în faţa Forestei Moldoviţa.






CITEȘTE MAI MULTE PE: Intermedia TV





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Andrei Leancă, medalie de bronz la Maratonul de la Bucureşti, categoria tineret

La sfârşitul săptămânii trecute, la Bucureşti s-a desfăşurat a IX ediţie a Maratonului Bucureştiului şi Campionatul Naţional de Maraton. CSM Dorna Vatra Dornei a fost reprezentată la competiţie de tânărul sportiv Andrei Leancă. Elevul antrenorului Cristian Prâsneac a avut o comportare deosebită reuşind să cucerească medalia de bronz la categoria tineret. Andrei Leancă a parcurs cei 42km şi 195 de metri în 2 ore 46 de minute şi 7 secunde.

Sportivul a obţinut această medalie după un an şi patru luni de pauză, el având dublă legitimare cu CSM Dorna Vatra-Dornei şi CSU Cluj-Napoca. Rezultatul ne dă speranţe pentru Campionatul Naţional de Cros din 22 octombrie de la Băile Felix. O performanţă la acest concurs îl poate duce pe Andrei în lotul naţional al României care va participa la Campionatul Balcanic de Cros din 5 noiembrie, campionat care va avea loc în Serbia” a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.

CITEȘTE MAI MULTE PE: SVnews.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Delia Andreea Ivaş, prima româncă antrenoare la Federaţia Internaţională de Bob şi Skeleton

Seria rezultatelor de excepţie pentru sportivii dorneni practicanţi ai sporturilor de iarnă continuă. Delia Andreea Ivaş, cea care în 2008 câştiga la Winterberg Cupa Europei la skeleton, înregistrând primul rezultat remarcabil pentru România la această disciplina olimpică, reuşeşte o nouă premieră pentru sportul românesc. Ca o recunoaştere a unei cariere de 11 ani pe gheaţă în Cupa Europei, Cupa Intercontinentală şi Cupa Mondială, cu o pregătire completă în domeniu, fiind absolventă a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Braşov, a şcolii de antrenori şi având masterat în management sportiv, la doar 28 de ani, Delia a fost cooptată ca antrenor de pistă în echipa Federaţiei Internaţionale de Bob şi Skeleton (IBSF). Este primul român intrat în galeria antrenorilor de elită la skeleton.




Octavian Pungovschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei, a declarat pentru Monitorul de Suceava: “Se pare că este anul premierelor pentru Bucovina. Organizăm primul Campionat Mondial din România la sporturile de iarnă, avem o campioană mondială la skeleton-starturi, Maria Marinela Mazilu, care a devenit la sfârşitul săptămânii trecute şi campioană naţională, avem prima antrenoare a IBSF.Federaţia Internaţională de Bob şi Skeleton selecţionează antrenori din rândul sportivilor cu mare experienţă de concurs, care ştiu aproape toate pârtiile din lume, care vorbesc foarte bine limba engleză şi au o calificare în skeleton sau bob. Antrenorii selectaţi primesc o grupă formată din doi sau trei sportivi proveniţi din ţări mai puţin experimentate şi care nu au antrenor experimentat. Din România au mai concurat şi alţi antrenori, dar Delia a fost singura acceptată. Prima competiţie la care a fost repartizată Delia Iavaş este Cupa Intercontinentală, în care vor concura şi cei doi sportivi ai României (seniori), cel mai probabil şi ei fiind repartizaţi în grupa Deliei, dorneanca fiind numită antrenor şi din partea Federaţiei Române de Bob şi Sanie. Antrenorul de lot nu este neapărat şi antrenor federal. Federaţia noastră are un singur antrenor federal pentru toate disciplinele: bob, sanie, skeleton, sanie pe pistă naturală”.

Delia Ivaş a început să facă sport din clasa a patra, handbal - sport pe care l-a practicat până în clasa a XI-a, când profesorul Octavian Pungovschi i-a îndreptat paşii spre skeleton, sport pe care îl practică de atunci, cei doi pregătind împreună lotul Românei la sanie pe pistă naturală.

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Pregătiri intense pentru găzduirea Campionatului Mondial de seniori la sanie pe pistă naturală

Oficialităţile locale şi Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei au început într-un ritm alert pregătirile pentru organizarea Campionatului Mondial de seniori la sanie pe pista naturală, care se va desfăşura pe pista naturală de sanie “Bucovina” din Vatra Dornei, în perioada 2-5 februarie 2017. Competiţia este cu atât mai importantă cu cât este primul Campionat Mondial de seniori organizat vreodată în România la sporturile de iarnă.

Staţiunea suceveană a fost desemnată de Congresul Federaţiei Internaţionale de Sanie să organizeze această competiţie pentru modul exemplar în care a organizat Campionatul Mondial de sanie juniori şi etapele de Cupă Mondială la sanie. Sufletul organizării acestor competiții este profesorul Octavian Pungovschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei.




“Cea mai importantă competiţie care s-a desfăşurat până acum în judeţul Suceava este Campionatul Mondial de Sanie pe pistă naturală – seniori. Este singurul Campionat Mondial de seniori la sporturile de iarnă care s-a organizat până acum în România şi ne mândrim cu acest lucru. Vrem să ne mândrim şi după ce se va desfăşura concursul, motiv pentru care ne ”agităm” mai multe persoane implicate în organizare. Este foarte multă muncă la pârtie, sunt foarte multe probleme de rezolvat în ceea ce priveşte organizarea, este foarte mult de lucrat la publicitatea evenimentului. Vrem să fim la nivelul foarte ridicat pe care îl impune o astfel de competiţie şi să putem spune că dacă nu a fost cel mai bine organizat campionat mondial de sanie pe pârtie naturală, măcar să fim cât mai aproape de această situaţie”, a declarat profesorul Octavian Pungovschi pentru Monitorul de Suceava.

Directorul Clubului Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei a precizat că zilele trec foarte repede pentru cei implicaţi în organizare, fiind foarte multe probleme care trebuie rezolvate.

„Mai sunt aproximativ 130 de zile până la eveniment, iar unele lucruri nu prea s-au făcut ori s-au făcut în stilul românesc. Lumea fost în concediu, dar de la mijlocul lunii septembrie am început să lucrăm intens. Sunt unele probleme care sunt cunoscute şi rezolvarea lor a fost stabilită de la etapele de cupă mondială, dar sunt şi unele pretenţii suplimentare.

Trebuie să finalizăm cât mai repede reamenajarea căilor de acces, care trebuie să fie suficient de late încât să poată încăpea mijloacele de salvare ale Salvamontului, ATV-urile cu personalul pentru mentenanţă, să încapă şi spectatorii. Sportivii vor avea un traseu separat. Această nouă cale de acces necesită lucrări care trebuie finalizate înainte de a da îngheţul şi, având în vedere că pârtia are 1.015 metri, sunt multe porţiuni unde volumul de muncă este foarte mare.

La virajul 10 va fi o tribună. Nu va fi una foarte mare, majoritatea spectatorilor asistând la acest concurs pe lungimea pârtiei, fiecare viraj având spectaculozitatea lui.

Printre elementele suplimentare care ni s-au cerut este asigurarea unui cort de dimensiuni foarte mari în care vor servi masa în regim catering sportivii, arbitrii, antrenorii, invitaţii şi spectatorii care vor veni la pârtie, care din experienţa competiţiilor anterioare se ridică la o medie de 3.000.

Competiţia trebuie transmisă în direct de un post de televiziune cu acoperire naţională, care trebuie să îndeplinească mai multe condiţii”, a mai declarat prof. Octavian Pungovschi.






Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


O sportivă a Clubului Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei va participa la Campionatul Mondial de Bob pe Roţi

În perioada 8-11 septembrie, în Piaţeta Cazino din staţiunea Mamaia se va desfăşura Campionatul Mondial de Bob pe Roţi. Deşi, la prima vedere, acest sport pare unul greu de asociat unei staţiuni de vară, provocarea pe care Asociația Litoral – Delta Dunării a primit-o s-a transformat dintr-o ambiţie într-un vis, cu ocazia acestui campionat, staţiunea Mamaia având posibilitatea de a se promova în faţa a aproape 20 de ţări participante, aproximativ 250 de sportivi oferind turiştilor şi constănţenilor un spectacol sportiv unic.

Chiar dacă România nu are o tradiţie în skeleton, dorneanca Maria Marinela Mazilu a reuşit câteva performanţe remarcabile în acest sport şi se va număra printre reprezentantele României la Campionatul Mondial de Bob pe Roţi de la Mamaia.




“Maria Marinela Mazilu, cea mai titrată sportivă a Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei, este multiplă campioană naţională la skeleton, maestru al sportului, participantă la două ediţii ale Jocurilor Olimpice (Vancouver - 2010 şi Sochi - 2014). A câştigat etapa de Cupa Europei de la St. Moritz şi este singurul sportiv al Federaţiei Române de Bob şi Sanie care a adus României două medalii la Campionate Mondiale doi ani consecutiv. Maria este refăcută după o accidentare şi este determinată să obţină primul titlu de campion mondial la Campionatul Mondial de Bob şi Skeleton - starturi, competiţie ce se va desfăşura în perioada 8-11 septembrie, la Mamaia. Este o premieră organizatorică deosebită pentru federaţia noastră. Mă mândresc cu faptul că sunt vicepreşedinte al acestei federaţii şi îi urez succes sportivei noastre care de un an s-a făcut bucovineancă”, a declarat pentru Monitorul de Suceava prof. Octavian Pungovschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei.

Maria Marinela Mazilu a practicat mai multe discipline sportive, începând cu judo, atletism, pe care încă îl mai practică şi datorită căruia a fost selecţionată la skeleton. A debutat în acest sport în septembrie 2007. O atrage acest sport deoarece este foarte complex, trebuie să fii şi un bun atlet şi în acelaşi timp un bun pilot de sanie.

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Vatra Dornei va găzdui primul Campionat Mondial de seniori organizat în România la sporturile de iarnă

Pe pista Bucovina din Vatra Dornei se va desfășura, între 2 și 5 februarie 2017, Campionatul Mondial de sanie pe piste naturale.

Competiția este cu atât mai importantă cu cât este primul Campionat Mondial de seniori organizat vreodată în România la sporturile de iarnă.

În luna ianuarie 2016, pentru al 4–lea an consecutiv, pe aceeași pistă s-a derulat o etapă de Cupă Mondială la sanie.

Sufletul organizării acestor competiții este OCTAVIAN PUNGOVSCHI, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei.

CITEȘTE MAI MULTE PE: ZiarulDePeNet.ro.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Cicliştii s-au întrecut la Vatra Dornei - VIDEO

Zeci de sportivi amatori şi profesionişti au luat parte în weekend la cea de a doua ediţie a Dorna XCO. În urma competiţiei care a avut loc sâmbătă la Vatra Dornei, la categoria elite au urcat pe podium Kelem Arpad de la NoMad Merisa CSTB, Attila Madaraş de la Dinamo BikeExper Racing Team, iar pe locul al treilea, de la aceeaşi echipă, s-a clasat Alexandru Stancu.

Competiţia la categoria fete a fost câştigată de Linda Trif, de la Garage Racing.

La masculin, la categoria 18-29 de ani, pe primul loc s-a clasat ieşeanul Ionuţ Roman de la Piciu Team.

La categoria 30-39 de ani a câştigat tot un ieşean, Eugen Mocanu de la HPM Cycling Team, iar locul întâi la Masters+ 40 i-a revenit lui Alexandru Vasiliu, de la aceeaşi echipă HPM Cycling Team.


CITEȘTE MAI MULTE PE: ZiarulEvenimentul.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Dornenii au ieşit complet din cărţile promovării

Etapa a XVIII-a a Ligii a IV-a a adus o nouă victorie pentru liderul Şomuz Fălticeni, care a dispus pe teren propriu de Viitorul Liteni cu ajutorul golurilor marcate de Gliz şi Ionesi. Derby-ul rundei, care a opus ocupantele poziţiilor a doua şi a treia s-a încheiat cu succesul echipei din Siret, învingătoare în deplasarea de la Vatra Dornei.

Rezultate înregistrate în etapa a XVIII-a:

Ştiinţa Vicovu de Sus – Progresul Frătăuţii Vechi 0-3
Viitorul Vereşti – CS Gura Humorului 0-1
Bradul Putna – Şomuzul Preuteşti 3-0
Dorna Vatra Dornei – Rapid CFR II Zimbrul Siret 2-3
Victoria Vatra Moldoviţei – Moldova Drăguşeni 4-0
Bucovina Milişăuţi – Recolta Fântânele 2-3
Şomuz Fălticeni – Viitorul Liteni 2-1




Clasament

1. Şomuz Fălticeni                   18   16   1   1   51-10     49 pct
2. Rapid II Zimbrul Siret         18   13   3   2   55-12     42 pct
3. Dorna Vatra Dornei           18   12   0   6   56-20     36 pct
4. Şomuzul Preuteşti                18   11   1   6   44-27     34 pct
5. Victoria Vatra Moldoviţei    18   10   3   5   33-30     33 pct

CITEȘTE ARTICOLUL COMPLET PE: MonitorulSV.ro





Elevi din Bazinul Dornelor medaliaţi la Campionatul Naţional de Schi Fond şi Biatlon

În lunile februarie şi martie s-a desfăşurat la Harghita-Băi şi Bucin, judeţul Harghita, Campionatul Naţional de Schi Fond şi Biatlon pentru juniori şi cadeţi, în cadrul căruia şi-au dau concursul 250 de participanţi de la 11 cluburi sportive, proveniţi din cadrul mai multor şcoli gimnaziale din ţară, dintre care cinci din Bazinul Dornelor (Şcoala Gimnazială Panaci, Şcoala Gimnazială Poiana Stampei, Şcoala Gimnazială Crucea şi şcolile gimnaziale Nr. 1 şi Nr. 4 Vatra Dornei). Sportivii dorneni au adăugat în palmaresul lor mai multe medalii de aur, argint şi bronz, succesul lor datorându-se în egală măsură şi antrenorilor lor inspiraţi: prof. Adrian Potîngă (director), Magdalena Mercedes Potîngă, Andrei Potîngă şi Zoltan Agoştan.

În prima etapă a competiţiei au concurat 130 de sportivi, aparţinând următoarelor cluburi sportive: CSŞ Vatra Dornei, CSŞ Râşnov, CSŞ Predeal, CSŞ Sinaia, CSŞ Baia Spriei, CSŞ Bistriţa, CSŞ Miercurea-Ciuc, CSŞ Braşovia, CSŞ Gheorgheni, CSŞ Fundata, CSŞ Topliţa.




De la CSŞ Vatra Dornei au participat 20 de sportivi, dintre care s-au evidenţiat următorii: Cassian Verdeşescu-Buzilă, Mihaela Negrea, Alexandra Morozan, Paul Cosmin Rusu, Cristian Bulugheană (Şcoala Gimnazială Panaci); Valentin Spânu (Şcoala Gimnazială Poiana Stampei); Alexandru Flocea (Şcoala Gimnazială Pojorâta); Roxana Aiftimiei (Şcoala Gimnazială Crucea); Eliza Bejenaru (Şcoala Gimnazială Nr. 1 Vatra Dornei); Andreea Mezdrea şi Ionel Răzvan (Şcoala Gimnazială Nr. 4 Vatra Dornei). Aceşti elevi au fost distinşi cu 11 medalii, dintre care una de aur, cinci de argint şi cinci de bronz.

În etapa secundă a Campionatului Naţional de Schi Biatlon, desfăşurat la Harghita-Băi şi organizat de Federaţia Română de Schi Biatlon, au participat 120 de sportivi proveniţi de la aceleaşi cluburi sportive. Sportivii suceveni au câştigat 14 medalii: şapte de aur, trei de argint şi patru de bronz.

Cea de a treia etapă, cea a Campionatului Naţional de Schi Fond, a provocat la competiţie 150 de sportivi, sucevenii obţinând 14 medalii: două de aur, opt de argint şi patru de bronz.




„Adresăm toate felicitările şi toate urările noastre de bine domnilor profesori antrenori şi tuturor sportivilor, dorindu-le multă sănătate şi multe victorii la următoarele competiţii”, au transmis prof. Mirela Verdeşescu-Buzilă – directoarea Şcolii Gimnaziale Panaci şi prof. Sandu Verdeşescu-Buzilă – consilier educativ.

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro





Performanţe remarcabile pentru atletul dornean Andrei Dorin Rusu

Braşovul a găzduit de curând, cea de-a V-a ediţie a Semimaratonului Internaţional Intersport, competiţie la care a participat cu succes şi sportivul Andrei Dorin Rusu, antrenat la Clubul Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei de Cristian Prâsneac. La finalul celor 21 de kilometri, Andrei Dorin Rusu a reuşit să câştige medalia de argint la categoria open, după basarabeanul Vitali Gheorghiţă, şi în acelaşi timp s-a impus la tineret, la categoria sub 22 ani.

„Sunt foarte încântat de cursa făcută de Andrei Dorin Rusu, care după acest semimaraton greu, cu o diferenţă mare de nivel, ne dă mare încredere pentru competiţiile viitoare de obiectiv. Astfel ne-am propus să facem baremul pentru Campionatul Mondial de juniori I în proba de 10.000 de metri şi să obţinem o medalie la Campionatul European de Alergare Montană.”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.

CITEȘTE MAI MULTE PE: SVnews.ro





Un fost mare biatlonist, născut la Vatra Dornei, s-a stins din viață

Inima a încetat să-i mai bată lui Mihai Rădulescu, unul dintre cei mai valoroși biatloniști ai României, multiplu campion național și balcanic.

Născut în 24 iulie 1962, la Vatra Dornei, Mihai Rădulescu a făcut liceul la Predeal, după care a concurat pentru ASA Brașov (clubul armatei).

Participant, cu lotul României, la mai multe ediții ale Campionatelor Mondiale și Jocurilor Olimpice, Mihai Rădulescu are în palmares, printre altele, un excelent loc 13 cu ștafeta țării noastre, din care au mai făcut parte Gheorghe Berdar, Imre Lestyan și Vladmir Todașcă, la J.O. de la Sarajevo - 1984.



De asemenea, a fost component de bază al echipei militare care a reprezentat România la Spartachiada Armatelor Prietene, eveniment găzduit de Predeal în 1987.

După retragerea din activitatea competițonală, Mihai Rădulescu a fost un apreciat antrenor.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

SURSA: Mytex.ro





Dornenii pierd teren în fruntea campionatului

Performera etapei a XV-a în Campionatul de juniori al Ligii Inter Conti este formaţia Viitorul Liteni, care a reuşit să aplice cea de-a doua corecţie stagională liderului Dorna Vatra Dornei.

Prima clasată rămâne totuşi cu un avans liniştitor în fruntea ierarhiei şi datorită faptului că două dintre principalele urmăritoare, Rapid II Zimbrul Siret şi Progresul Frătăuţii Vechi, s-au anihilat reciproc în această rundă.



Cel mai consistent succes al etapei a XV-a a fost repurtat de Şomuz, 10-1 în confruntarea cu Victoria Vatra Moldoviţei, rezultat în urma căruia formaţia fălticeneană a urcat pe poziţia secundă în clasament.

Rezultate înregistrate în etapa a XV-a:

Şomuzul Preuteşti – CS Gura Humorului 4-1
Rapid CFR II Zimbrul Siret – Progresul Frătăuţii Vechi 1-1
Moldova Drăguşeni – Viitorul Vereşti 2-2
Recolta Fântânele – Bradul Putna 0-1
Viitorul Liteni – Dorna Vatra Dornei 2-0
Şomuz Fălticeni – Victoria Vatra Moldoviţei 10-1
Bucovina Milişăuţi – Ştiinţa Vicovu de Sus 3-0

Clasament

1   Dorna Vatra Dornei          15  11   2   2   44-13     35 pct
2   Șomuz Fălticeni               15  10   1   4   43-27     31 pct
3   Rapid II Zimbrul Siret     15   9    3   3   47-15     30 pct
4   Progresul Frătăuții Vechi 15   9    2   4   75-21     29 pct
5   Viitorul Liteni                  15   8    3   4   50-26     27 pct
...

CITESTE MAI MULT PE: MonitorulSV.ro






Stadionul din Vatra Dornei a ajuns în stare jalnică

Stadionul din Vatra Dornei a ajuns în ultima perioadă într-o stare jalnică, iar cantonamentele pe care echipele de fotbal din România le efectuau iarna sau vara în această staţiune au devenit o amintire, relatează Monitorul de Suceava.

Peisajul de la stadion este unul dezolant, iar fiecare lună care trece nu face altceva decât să mai pună câte un pic de sare pe rana deschisă a acestui oraş.



Vremurile când echipa reuşea să ajungă până în al doilea eşalon valoric al fotbalului românesc par o utopie în ziua de astăzi. În urmă cu 30 de ani, Minerul Vatra Dornei a promovat în Divizia B, dar a rezistat doar un an de zile. La partide asistau pe atunci mii de spectatori, iar atmosfera era una de sărbătoare.

Revenind la zilele noastre, trebuie spus că suprafaţa de joc nu a mai fost îngrijită şi are aspect de orezărie în anumite zone, iar şansele să fie refăcută se micşorează cu fiecare oră care trece. De altfel, cu cât se degradează mai mult cu atât costurile pentru refacerea suprafeţei de joc vor fi mai ridicate.

Nici tribunele nu arată mai bine, rugina fiind la ea acasă pe structura metalică. Sunt cel puţin 15 ani de când singura tribună a stadionului nu a mai văzut o pensulă de vopsea, şi nu este exclus ca la o examinare mai atentă să prezinte şi pericol pentru siguranţa puţinilor spectatori care se mai încumetă să asiste la meciurile echipei locale de fotbal, Dorna Vatra Dornei. De altfel, din lipsă de fonduri, echipa se zbate acum în mediocritate. Ani la rând, Dorna Vatra Dornei a terminat pe locul I în Liga a V-a şi a obţinut promovarea în eşalonul superior, dar din lipsă de bani a renunţat la locul câştigat pe terenul de joc şi a preferat să revină în ultimul eşalon valoric al fotbalului din România.

Ilie Boncheş, primarul din Vatra Dornei, recunoaşte că stadionul este într-o stare care nu poate reprezenta un motiv de mândrie pentru oraş. „Gardul a fost distrus de o avocată, care a intrat cu maşina. Din păcate, până în primăvară nu se poate face nimic. Aşteptăm să vină dezgheţul şi să ne apucăm de treabă. Este de reabilitat mult la stadion. Noi avem idei şi un proiect pentru refacerea bazei sportive, dar să vedem cât ne putem întinde”, a menţionat Ilie Boncheş.

CITESTE MAI MULT PE: MonitorulSV.ro






Atletul dornean Dorin Andrei Rusu a devenit dublu campion național de juniori

La sfârşitul săptămânii trecute, Sala de Atletism a Complexului „Lia Manoliu” din Bucureşti a găzduit etapa finală a campionatului Naţional de Atletism indoor pentru juniori I. Sportivul Andrei Dorin Rusu atlet legitimat la Clubul Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei a avut o comportare deosebită reuşind să câştige probele de 1.500 şi 3.000 metri.

Atletul pregătit de Cristian Prâsneac a câştigat clar ambele curse, în proba de 1500 m timpul înregistrat a fost de 4 minute şi 54 secunde cu un avans de două secunde fata de sportivul Mădălin Geban de la Universitatea Craiova, iar în cursa de 3000 m timpul realizat a fost de 8 minute şi 30 secunde la aproape două secunde de sportivul Chis Laviniu de la CSM Oradea.

„Sunt foarte mulţumit de aceste două titluri de campion naţional şi mai mult, în ambele curse sportivul pregătit de mine a realizat recorduri personale. Sper ca după aceste două titluri de campion naţional să facem o figură frumoasă pe 12 martie la Campionatul Balcanic de cros care are loc în localitatea Cuprijna din Serbia. Aş vrea să mulţumesc celor de la Vila Iulia din Vatra Dornei şi bineînţeles Primăriei Municipiului Vatra Dornei pentru sprijinul acordat” a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.






CITESTE MAI MULT PE: SVnews.ro


Vatra Dornei a găzduit Campionatul Naţional de Sanie pe pârtie naturală

La aproape o lună de zile de la a treia etapă de Cupă Mondială la sanie pe pârtie naturală, Pârtia de sanie Bucovina din Vatra Dornei a găzduit în perioada 12-13 februarie Campionatul Naţional de Sanie pe pârtie naturală. Aşa cum era de aşteptat, sănierii de la Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei s-au impus în cele trei probe, simplu feminin, simplu masculin şi dublu, unii dintre juniori cu rezultate remarcabile concurând şi în probele rezervate seniorilor.

Chiril – Rarău, drumul spre medalii de la sanie cu role la sania pentru gheaţă

Adrian Filimon, sănier legitimat la Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei, ne-a spus că a fost un concurs reuşit pentru că în primul rând vremea a ţinut cu practicanţii acestui sport.



„Ne-am întors de curând din Italia, de la Campionatul European de Sanie, unde am ocupat locul VII pe echipe, rezultat care ne mulţumeşte. Antrenamentele specifice le facem la Vatra Dornei pe gheaţă pe timp de iarnă, iar pe timp de vară ne antrenăm cu sania cu role pe drumul Chiril - Rarău şi facem pregătire specifică pentru a avea condiţie fizică. Pregătirea din vară se reflectă iarna în competiţia pe gheaţă. Practic acest sport de la 14 ani, la început am făcut sanie clasică 7 ani, iar din 2006 practic sanie pe pistă naturală. Sania clasică e acea sanie pe pârtia de bob pe care toată lumea o numeşte jgheab, e de viteză mai mare, de o sensibilitate mai mare. Aici noi nu urcăm pe pereţi, avem doar talpa de gheaţă, avem mantinela din lemn. Deosebirea este că aici avem gheaţă naturală, în timp ce la sania clasică avem gheaţă artificială. Noi încercăm să atragem tot mai mulţi sportivi spre sania pe pistă naturală, mulţi vin vara, dar renunţă iarna, când e mai frumos şi mai spectaculos”, ne-a spus Adrian Filimon.

Juniorii dorneni au luat toate medaliile

De la Ioana Magdalena Ismană am aflat că la acest final de Campionat Naţional a fost mult mai uşor decât la etapa de Cupă Mondială, când a fost deschizătoare de pârtie. Motivul ar fi lipsa emoţiei pe care o ai când cobori şi ştii că te văd cei mai buni antrenori şi sportivi. Se antrenează la CSI Vatra Dornei cu profesorul Vladimir Todaşcă de un an, la competiţia de sâmbătă având ca obiectiv ocuparea unui loc pe podium, pe care şi l-a îndeplinit.

“A venit şi vremea să culegem roadele muncii noastre. La sfârşitul sezonului de iarnă 2016 am câştigat titlurile de campioni naţionali, atât la junioare, prin Nicoleta Burlui, cât şi la juniori, prin Petrică Pilug. Avem şi medaliile de argint şi de bronz la aceleaşi categorii. Într-un cuvânt, am luat toate medaliile la categoria juniori. Un rezultat excepţional care încununează un proiect început în urmă cu trei ani”, ne-a spus profesorul Vladimir Todaşcă, antrenorul lotului de juniori la sanie de la Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei.

Anişoara Hutopilă, dublă campioană naţională în 2016

Dubla campioană naţională în 2016, Anişoara Hutopilă, ne-a spus că a avut un sezon satisfăcător, ultima competiţie de sanie găzduită de Vatra Dornei în această iarnă a fost foarte bine organizată, a fost o gheaţă excepţională, mai bună ca la Cupa Mondială, dar a avut şi emoţii pentru că a avut concurenţi bine pregătiţi în rândul seniorilor.

“Mă bucur că am obţinut titlul de campioană naţională la simplu şi în proba de dublu şi sper ca Federaţia Română de Bob şi Sanie să ne susţină pentru a putea participa la etapa de Cupă Mondială de la Umhausen, Austria, care va avea loc în perioada 19-21 februarie, unde avem ca obiectiv locul IV pe echipe, poziţie pe care am ocupat-o la etapele la care am participat”, a precizat Anişoara Hutopilă.

Sportivii de top au concurat relaxaţi

Şi directorul Clubului Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei, profesorul Octavian Pungovschi, s-a arătat bucuros că această ultimă competiţie care a încheiat sezonul de sanie 2015-2016 s-a desfăşurat în cele mai bune condiţii, dar şi-a exprimat şi mâhnirea faţă de modul în care este tratat acest sport în alte cluburi.

“Mă bucur că avem gheaţă cel puţin la nivel de Cupă Mondială, chiar puţin mai bună decât am avut în urmă cu o lună. Sportivii noştri de top s-au întors de la Campionatul European şi de la etapa de Cupă Mondială din Italia şi au concurat relaxaţi, fără presiune. Concurenţa a fost mai mult între ei, concurenţii veniţi de la cluburile din ţară fiind în mare majoritate începători. Traseul a fost acelaşi ca la etapa de Cupă Mondială, dar timpii obţinuţi de sportivii noştri care au participat şi la această competiţie sunt cu 2 – 3 secunde mai buni decât la Cupa Mondială. Asta datorită pregătirii, înainte de etapa de Cupă Mondială temperaturile ridicate nepermiţând utilizarea pârtiei de sanie, şi lipsei presiunii, la Cupa Mondială fiind ştacheta destul de ridicată. Atunci intervine o anumită presiune psihică asupra concurenţilor, miza fiind destul de mare. Ne pare rău că nu au mai participat şi concurenţii de la Sinaia. În primul an în care competiţia a fost găzduită de Vatra Dornei chiar ne-au luat toate locurile I, dar e aceeaşi politică pe care eu am spus-o mereu şi care nu mi se pare corectă: vor să vină să ia medalii şi dacă nu iau medalii nu mai vin. Ca să iei medalii trebuie să te pregăteşti, să te lupţi. Conştienţi de valoarea sportivilor de la CSI Vatra Dornei, cei de la Sinaia au spus că pentru locurile 5 – 6 nu vin. Şi nu au venit”, a precizat Octavian Pungovschi.

CITESTE MAI MULT PE: MonitorulSV.ro






Leonard Cepoi, locul 9 la sanie la Jocurile Olimpice de Iarnă pentru Tineret

Prima ediţie a Jocurilor Olimpice de Iarnă pentru Tineret a consemnat un rezultat foarte bun obţinut de un sportiv dornean. Leonard Cepoi, în vârstă de 17 ani, împliniti pe 9 ianuarie, a reuşit să termine concursul de sanie în top 10. La finalul celor două manşe ale concursului care s-a derulat în localitatea norvegiană Lillehamer, sportivul originar din Vatra Dornei s-a clasat pe locul 9 din cei 22 de concurenţi prezenţi la start.

Leonard Cepoi a cumulat în cele două manşe un timp de 1 minut, 37 de secunde şi 236 de miimi, reuşind să se claseze în faţa unor sportivi care provin din ţări cu tradiţie în sanie, precum SUA, Ucraina, Suedia sau Slovacia. Titlul olimpic a fost cucerit de letonul Kristers Aparjods, în timp ce medalia de argint i-a revenit germanului Paul-Lukas Heider, podiumul fiind completat de canadianul Reid Watts.

Trebuie spus că la aceste Jocuri Olimpice de Iarnă suceveanul nu a concurat pentru România, aşa cum era firesc, ci pentru Republica Moldova. Acest lucru s-a întâmplat după ce conducerea Federaţiei Române de Sanie a preferat să facă o serie de jocuri murdare, trimiţând la concurs un sportiv care în final nu a terminat cursa. Andrei Turea s-a răsturnat în prima manşă şi a fost descalificat. În afara lui Turea, doar un alt sportiv nu a mai terminat cursa, respectiv reprezentantul Bulgariei. În felul acesta, sportivi din Turcia au reuşit să depăşească echipa României.

Leonard Cepoi este antrenat de tatăl său, Liviu Cepoi, fost sportiv de performanţă, ocupant al locului 4 la dublu sanie la Jocurile Olimpice de Iarnă din 1992 de la Albertville, dar şi medaliat la etape de Cupă Mondială.

„Pot spune că a fost un concurs foarte strâns, pentru că aici au venit cei mai buni reprezentanţi ai naţiunilor. Emoţiile ca antrenor şi ca tată sunt foarte mari, incomparabile cu cele pe care le-am trăit ca sportiv. Îmi pare bine că a mers pe trasa optimă şi a fost constant pe tot concursul. Nu a prins prima grupă valorică pentru că nu a participat la toate concursurile din această iarnă, iar asta l-a costat poate un loc sau două. Una peste alta, este un rezultat care îmi dă speranţe mari pentru viitor, iar sosirea este cea mai importantă, timpii intermediari nu sunt esenţiali. A avut şi o viroză pe care a învins-o şi a putut participa la concurs, şi pe această cale vreau să-i mulţumesc medicului echipei României, Dan Tănase”, a arătat Liviu Cepoi.

CITESTE MAI MULT PE: MonitorulSV.ro






VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei