ℹ️ Vineri, 20.11.2020, a avut loc în Sala Oglinzilor, ședința ordinară a Consiliului Local al municipiului Vatra Dornei. Ordinea de zi propusă a cuprins un număr de 21 de proiecte de hotărâre din care au fost aprobate 20, unul fiind retras (nr. 7), pentru că sunt necesare unele modificări ale documentației.👉 Ordinea de zi poate fi consultată aici: https://bit.ly/2IKB0xl✅ - Cele mai multe discuții au fost la punctele 1 și 2 care au vizat desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local în cadrul Consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ din municipiul Vatra Dornei cât și reprezentanții Comisiilor pentru Evaluarea Calității în Educație. Din păcate ni s-a furnizat încă o mostră de aroganță din partea alianței PNL-PMP care după ce și-au împărțit ”frățește” comisiile în ședința trecută, acum au procedat cam la fel și cu aceste desemnări, fără a se ține prea mult cont de reprezentativitatea dată în consiliul local de votul dornenilor.De asemenea, inclusiv la Spitalul Vatra Dornei au trebuit desemnați doi membri în cadrul consiliului de administrație și bineînțeles că s-a considerat că cele două locuri sunt potrivite doar pentru liberali. E păcat că se procedează așa, fără a se ține cont prea mult de competențe, dar dacă domniile lor consideră că așa este corect...!❗️ Chiar dacă au apărut aceste discuții și nemulțumiri, cei 5 consilieri reprezentanți ai PSD Vatra Dornei au votat favorabil toate proiectele de pe ordinea de zi considerând că interesul comunității primează și nu disputele politice. Ne-am arătat mereu dorința de colaborare pentru binele comunității dornene și chiar dacă până acum nu a fost considerat important lucrul acesta, sperăm în continuare la o abordare mai constructivă din partea ”puterii”.✅ - Un alt lucru important de precizat este încetarea mandatului de consilier local al d-lui Petru Ariciuc care își va continua activitatea în cadrul primăriei ca director al departmentului de Turism și Salvamont. Din păcate cele două funcții sunt incompatibile (director în primărie și consilier local) și din acest motiv a trebuit să intervină demisia din Consiliul Local, locul său fiind preluat în următoarea ședință de către doamna profesoară Mihaiela Marinca.❗️ Cu toate acestea, PETRU ARICIUC va rămâne în continuare același om implicat pentru Dorna, pentru turismul dornean, va participa în continuare la ședințele de consiliu atât din postura administrativă pe care i-o oferă funcția de șef de departament în cadrul primăriei, cât și din cea politică ca lider al organizației PSD Vatra Dornei.✅ - În finalul ședinței consilierii locali PSD au ridicat unele probleme ale orașului care au fost sesizate de către cetățeni:- CLAUDIU COZIANU a semnalat că sunt unele probleme cu căldura în zona Aleea Dornelor dar și pe alte străzi;- ADRIAN ȚARCĂ a semnalat lipsa coșurilor de gunoi de pe strada Unirii dar și de pe alte străzi precum și existența unor probleme cu iluminatul public, în sensul că sunt foarte multe becuri arse. De asemenea a solicitat modernizarea și actualizarea informațiilor de pe site-ul primăriei, fiind secțiuni care sunt nemodificate de ani de zile.- ADRIAN DRANCA a atras atenția că varianta ocolitoare a localității (strada Foresta / Chilia / Bistriței) are probleme de execuție a lucrărilor de reabilitare, cea mai mare fiind lipsa înclinației asfaltului spre canalele de captare a apei pluviale, consecințele acestui lucru fiind vizibile după fiecare ploaie, când strada se umple de apă.Cu drag de Dorna,Consilierii locali PSD
📝 Comunicat PSD Vatra Dornei - Ședința Ordinară a Consiliului Local Vatra Dornei din 20.11.2020 ℹ️ Vineri, 20.11.2020,...
Publicată de PSD Vatra Dornei pe Vineri, 20 noiembrie 2020