Un bătrân de 85 de ani a murit într-un incendiu la Dorna Candrenilor

Ieri dimineață, în jurul orei 04.20, Poliția Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată telefonic prin 112 că la un imobil din Dorna Candrenilor a izbucnit un incendiu.

La locuința care luase foc și care îi aparținea lui Alexandru C., de 85 de ani, au intervenit pompierii cu trei autospeciale cu apă. Ei au localizat și stins incendiul. Aceștia au stabilit ca și cauză probabilă a incendiului jar sau scântei de la un coș de fum deteriorat.


Imobilul în suprafață de 40 de metri patrați, construit din lemn, a ars în proporție de 50%, valoarea prejudiciului fiind estimată la suma de 15.000 de lei. În urma incendiului a rezultat decesul proprietarului, Alexandru C., care locuia singur și care a fost găsit de echipajele de pompieri care au intervenit la fața locului căzut în locuință, fiind decedat, prezentând arsuri și intoxicație cu fum.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Vatra Dornei în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „distrugere din culpă” și „ucidere din culpă”, ce urmează a fi soluționat de Postul de Poliție Dorna Candrenilor.


Noi fantasmagorii marca Gheorghe Flutur: ”Spital Nou la Vatra Dornei ”, ”Aerodromul Floreni Modernizat”, ... (VIDEO)

Pe principiul bine-cunoscut ”am venit, am bifat câteva declarații pompoase și-am plecat”, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat sâmbătă la Vatra Dornei, într-o conferință de presă, că este nevoie să fie construit un nou spital în stațiune care să răspundă nevoilor acestei zone de munte, arătând că este riscant să trimiți 110 kilometri un pacient până la Spitalul Județean de Urgență Suceava.

El a explicat că acest nou spital ar trebui să aibă între 11 și 15 secții și că acum spitalul are șase secții de specialitate.

„Nu au secție de urologie, de bolnavi cronici, de recuperări. E stațiune turistică, iar Bazinul Dornelor înseamnă circa 50.000 de locuitori care au nevoie de acest spital”, a spus Flutur.

Gheorghe Flutur Ilie Bonches
Sursă Imagine: NewsBucovina.ro
El a arătat că în acest sens va face demersuri la Compania Națională de Investiții pentru a se identifica fonduri pentru acest spital.

La rândul său, primarul de Vatra Dornei, Ilie Boncheș, a declarat că în parteneriat cu CJ Suceava, cu Guvernul și Parlamentul se vor face investițiile necesare în municipiu, deci treaba-i bună și dormim liniștiți în continuare să visăm la spitalul cel nou 😀!

Legat de Aerodromul de la Floreni, mini aeroportul din Țara Dornelor, după cum l-a numit Flutur, acesta a declarat că a avut discuții cu primarul de Dorna Candrenilor și cu cel de Vatra Dornei să se găsească posibilitatea să se mai achiziționeze teren pentru a se prelungi la 850 de metri pista pentru a putea decola și ateriza avioane de dimensiuni mici.

„Aici căutăm fonduri, fie pe programele de transport fie prin Compania Națională de Investiții, pentru modernizarea aerodromului Floreni. Sunt vitale aceste investiții în infrastructură pentru dezvoltarea zonei Dornelor și în special dezvoltarea turistică”, a declarat președintele Flutur.

Lăsând gluma la o parte, normal că Vatra Dornei are nevoie de multe lucruri, asta știm și noi, nu trebuie să ne spună domnul Flutur. Problema este că de prea multă vreme mereu doar se vorbește, fără fapte și măsuri concrete. Se aruncă periodic fantasmagorii în spațiul public fără mari perspective reale de realizare, doar așa că dă bine la cetățenii alegători. A se vedea și declarațiile de la finalul anului trecut când același domn promitea cu nonșalanță autostrăzi fără număr, centură ocolitoare pentru Vatra Dornei prin munți cu nu știu câte tuneluri și câte și mai câte.

Se pare că și astăzi domnul Flutur a vizionat, la pas, așa zisele variante de rute ocolitoare ale municipiului Vatra Dornei după ce în urmă cu două zile a făcut același lucru și la Gura Humorului în vederea pregătirii pentru realizarea centurilor ocolitoare la profil de autostradă ca parte a proiectului Autostrada Nordului.

Mai puține vorbe și mai multe fapte stimabililor ! Până la urmă, ca să încheiem optimist, Doamne ajută să ne înșelăm și să vedem realizate toate aceste investiții ! Vă invităm să vizionați în videoclipul de mai jos declarațiile făcute de Gheorghe Flutur și Ilie Boncheș ... sunt cu adevărat ”spumoase”, mai ales ultimul minut ! 😀






Locuinţă afectată de un incendiu la Dorna Candrenilor

Joi seara, în jurul orei 18.00, pompierii şi poliţiştii au fost anunţaţi despre izbucnirea unui incendiu la locuinţa unui bărbat de 48 de ani, din comuna Dorna Candrenilor.

Imaginea este doar de exemplificare

La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei, care au localizat şi stins incendiul în urma căruia a fost afectată o parte din peretele ce desparte două încăperi, precum şi plafonul dintre parter şi etaj. Valoarea totală a pagubei a fost estimată la 7.000 de lei, din fericire nefiind înregistrate victime omeneşti.

Din primele verificări efectuate a rezultat că în cursul după-amiezii proprietarul casei a făcut foc într-o sobă de bucătărie, pentru a se încălzi atât bucătăria, cât şi holul de la intrare în locuinţă. În jurul orei 17.40, proprietarul a simţit miros de fum şi a început să verifice de unde vine acest miros. A descoperit astfel că luase foc peretele despărţitor dintre hol şi bucătărie, cât şi plafonul de lângă coşul de fum.

În urma cercetărilor întreprinse după lichidarea incendiului, pompierii militari au stabilit că acesta a izbucnit din cauza coşului de fum amplasat necorespunzător.


Inspectorii sanitari au suspendat activitatea unei pensiuni din zona Vatra Dornei

O reclamaţie venită din partea unor turişti nemulţumiţi de condiţiile de cazare şi masă, a dus la suspendarea activităţii unei pensiuni din zona Vatra Dornei după ce la controlul efectuat de către DSP Suceava s-a constatat că unitatea de turism nu a pus în aplicare unele măsuri stabilite în urma unui control anterior.

Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, medicul Liliana Grădinariu, a explicat că reclamaţia a fost verificată de inspectori ai Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Suceava şi în timpul controlului au constatat că unitatea de turism respectivă, care fusese sancţionată cu amendă de 5000 de lei în luna august pentru neasigurarea supravegherii stării de sănătate a angajaţilor prin efectuarea analizelor medicale periodice, nu a respectat recomandările inspectorilor sanitari făcute la data respectivă.

Pensiune Vatra Dornei inchisa

“Au fost consemnate măsuri şi recomandări cu termen imediat de aplicare”, a spus Grădinariu adăugând că în timpul verificărilor s-a constatat că în unitatea de turism nu fuseseră efectuate operaţiuni de curăţenie şi dezinfecţie, produsele biocide nu erau utilizate corespunzător, iar precolectarea şi evacuarea deşeurilor solide din spaţiile destinate cazării, precum şi prelucrarea, depozitarea, păstrarea şi desfacerea alimentelor erau necorespunzătoare.

Ea a precizat că unitatea de turism şi alimentaţie publică a fost sancţionată cu amendă în valoare de 10 000 de lei pentru neremedierea deficienţelor constatate la controlul anterior.

“La începutul anului, s-a emis decizia de suspendare a activităţii unităţii de turism cu alimentaţie publică, în urma constatării că din nou nu au fost respectate măsurile şi recomandările făcute de DSP Suceava”, a mai spus Grădinariu.


Wizz Air va avea zboruri din Suceava spre Viena începând din luna iulie

Președintele Consiliul Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că de la începutul lunii iulie 2020 compania Wizz Air va opera zborul Suceava – Viena, și retur. Gheorghe Flutur a precizat că biletele de avion se pun în vânzare începând de astăzi, iar primul zbor va fi pe 3 iulie 2020.

Wizz Air va opera două curse aeriene săptămânale, în zilele de luni și vineri. Zborul Viena - Suceava va decola la ora 18:50 și va sosi la Suceava la ora 21:20. Cursa aeriană Suceava – Viena va decola de pe aeroportul Ștefan cel Mare la ora 21:55 și va ajunge în Austria la 22:30, ora Vienei. Zborurile vor fi operate cu o aeronavă Airbus cu 230 de locuri.


„Este a șasea destinație externă de pe aeroportul Suceava. Cu Wizz Air avem aproape 900.000 de pasageri în patru ani transportați de la Suceava și din Suceava. Și pot să spun că până la începerea acestor zboruri spre Viena va fi gata și terminalul 2 din aeroport. Și sunt optimist că pasagerii acestor curse vor fi și turiști, dar și oameni de afaceri caare să investească în județul Suceava. Mai ales că astăzi am depus la Ministerul Dezvoltării documentația pentru autorizarea parcului industrial Bucovina 1 din apropierea aeroportului”, a declarat Gheorghe Flutur.


Ne-am luat încă o țeapă ?! Se pare că nu va fi autostradă de la Suceava spre Baia Mare și nici măcar drum expres până la Bistrița

Licitația pentru toate cele trei loturi (doar studiu de fezabilitate, nu de proiectare sau execuție) din drumul rapid – nu din autostradă, cum spun politicienii când vor să epateze – de la Suceava la Satu Mare a fost suspendată.

Termenul final de depunere a ofertelor pentru fiecare din cele trei loturi trebuia să fie pe 8 ianuarie. De fapt, de ani de zile, toți politicienii ne spun numai minciuni în ce privește această “Autostradă a Nordului”. A fost votată anul trecut chiar și o lege pentru construirea acestei autostrăzi care să lege Bucovina cu Vama Petea. Ce nu spun politicienii este că pot fi date și 100 legi pe tema asta, atâta vreme cât Autostrada Nordului nu este prevăzută în Master Planul General pentru Transporturi (și nu este) finanțarea unei astfel de lucrări nu se va face cu fonduri de la Uniunea Europeană niciodată.


Guvernanții, inclusiv fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc, știau de acest lucru, dar au încercat prin scoaterea la licitație a studiilor de fezabilitate să mai obțină niște bani europeni. Chiar și așa, UE ar putea în cel mai bun caz finanța studiile de fezabilitate doar pentru ce este trecut în Master Plan, în care pentru porțiunea Suceava – Bistrița este prevăzut un drum tip TransRegio sau EuroTrans, adică un drum cu două benzi pe sens sau cu o bandă și una „de urgență” (adică mai îngustă, de cel mult 2,5 metri lățime, cum e cel de la Târgu Frumos spre Iași) sau, uneori, cu o bandă obișnuită și un acostament mai „generos” (cum e drumul de la Iacobeni spre Cârlibaba). Dar nici măcar acest tip de drum nu se știe dacă va fi făcut prea curând.


Vatra Dornei găzduiește în acest weekend Cupa Mondială de Sanie pe Pârtie Naturală

Vatra Dornei găzduiește în perioada 17 Ianuarie – 19 Ianuarie 2020 una dintre cele mai importante competiții din România la sporturile de iarnă, respectiv una dintre etapele Cupei Mondiale de Sanie pe pârtie naturală. Evenimentul sportiv, de altfel unic în țara noastră, este organizat de către Federația Română de Bob și Sanie (F.R.B.S) cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului și în parteneriat cu Primăria municipiului Vatra Dornei, Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava, sub patronajul Federației Internaționale de Sanie (FIL).


Cu siguranţă, competiţia va fi una extrem de strânsă, dar şi foarte spectaculoasă pentru publicul prezent, deoarece pe pârtia de la Vatra Dornei se vor întrece peste 80 de sportivi, printre care campionii mondiali şi europeni. În total, 13 națiuni participă la a 3 a etapă a Cupei Mondiale de Sanie pe piste naturale, iar pentru România concurează două sportive la proba de sanie feminin și un echipaj la proba de dublu.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuț Stroe, îi felicită pe organizatori deoarece au reuşit să facă din acest eveniment de talie mondială o tradiţie la noi în ţară. De altfel, domnul ministru a răspuns invitației Federației Române de Bob și Sanie și și-a anunțat prezența sâmbătă, 18 ianuarie, la pârtia de sanie din Vatra Dornei pentru a urmări manșele de concurs din cadrul Cupei Mondiale.

„Este o onoare pentru România să găzduiască o nouă etapă de Cupă Mondială la Sanie pe pistă naturală și mă bucur să văd încet, încet, începe să devină tradiție prezența țării noastre în calendarul organizatoric al Federației Internaționale de Sanie. Faptul că această competiție se organizează la noi, tot la Vatra Dornei, la fel ca în edițiile precedente, arată entuziasmul, implicarea și profesionalimul celor ce manageriază acest sport, dar și al celor ce fac posibilă o organizare cât mai bună la nivel local. Este o competiție extrem de atractivă atât pentru sportivii noștri, cât și pentru turiști și localnici. Urez succes tuturor participanților, să aibă un concurs cât mai bun, fără accidentări și fără accidente, să se bucure din plin de această experiență sportivă. Fie ca cel mai bun să câștige!”, a precizat Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului.

Timp de o lună s-a lucrat intens la pregătirea pârtiei, iar acum stratul de gheață măsoară peste 40 de centimetri și este excelent pentru desfășurarea concursului. Pârtia Bucovina din Vatra Dornei este amplasată la altitudinea de 960 de metri și se află între cele două pârtii de schi ale stațiunii, Veverița și Parc. Aici, competițiile sunt extrem de spectaculoase, pista de sanie fiind una dintre cele mai rapide și tehnice din Europa. Spre deosebire de anii trecuți, startul a fost coborât în virajul 3. “Acesta este de fapt un avantaj, deoarece pista era destul de lungă. Datorită reducerii traseului, ne așteptăm la o competiție foarte strânsă și la un timp de coborâre rapid, de aproximativ 1 minut”, a explicat directorul sportiv FIL, Andreas Castiglioni.

După primele două etae care s-au desfășurat în Obdach–Winterleiten (Austria) și Passeiertal (Italia), în clasamentul general al Cupei Mondiale, la proba de sanie simplu masculin, conduce Thomas Kammerlander (AUT / 255 puncte), fiind urmat de Michael Scheikl (AUT / 245 puncte), Patrick Pigneter (ITA / 225 puncte) și Alex Gruber (ITA / 220 puncte). La proba de simplu feminin, Evelin Lanthaler (ITA) deține maximum de puncte, respectiv 300 de puncte, urmată de Tina Unterberger (AUT / 240 puncte) și Greta Pinggera (ITA / 215 puncte). La dublu, Patrick Pigneter / Florian Clara (ITA) sunt la conducere cu 285 de puncte, în fața rușilor Pavel Porshnev / Ivan Lazarev (240 puncte) și Patrick Lambacher / Matthias Lambacher (ITA / 215 puncte).

Sănierii români au obținut rezultate remarcabile în sezoanele competiționale desfășurate în anii trecuți pe pârtia Bucovina. Echipa României s-a remarcat în anul 2015 atunci când a ocupat locul trei la Cupa Mondială de Sanie de la Vatra Dornei în proba pe echipe, în timp ce în anul 2016 țara nostră s-a clasat pe locul patru la aceeași probă.

Ultimele pregătiri pentru desfășurarea Cupei Mondiale de Sanie
Vă așteptăm începând de vineri, 17 ianuarie, la Pârtia Bucovina pentru a-i urmări și încuraja pe cei peste 80 de sportivi care se vor întrece pe gheață.
Publicată de Federația Română de Bob și Sanie pe Joi, 16 ianuarie 2020

La desfășurarea acestui concurs își aduc aportul Consiliul Judeţean Suceava, Primăria Municipiului Vatra Dornei, Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava, Serviciul Salvamont Vatra Dornei, Servicul de Ambulanţă Vatra Dornei, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava, SMURD Vatra Doreni şi Jandarmeria Montană Vatra Dornei.

Programul Cupei Mondiale de Sanie de la Vatra Dornei poate fi consultat AICI !

SURSĂ ARTICOL: Sport Total FM

Lucrările la șoseaua de centură a Dornei, ce va tăia munții, vor începe ... cândva !? (PAMFLET)

Stimați dorneni țineți minte ziua de astăzi, 10 Decembrie 2019, pentru că este ziua în care domnul Flutur s-a suflecat, apoi a bătut cu pumnul în masă la directorul CNAIR, venit în vizită la Suceava și astfel s-au aprobat șosele de centură pentru mai toate municipiile sucevene deci și pentru Vatra Dornei, plus autostrăzile A7 (Siret - București) și A8 (Satu Mare - Suceava), dintr-un foc așa.


După cum se vede este o zi mare, iar toată presa locală vuiește și aclamă realizările, de fapt promisiunile, mărețului nostru conducător de județ. Vă prezentăm în acest sens câteva declarații:

În ceea ce privește Autostrada Nordului A8 Suceava – Dej – Satu Mare a fost prezentată etapizarea proiectului și tratarea în primă fază a centurilor ocolitoare de pe traseu: Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei. Acum se discută despre transferarea unor bani de la POIM la POR pentru ca aceste centuri să fie eligibile. În perioada imediat următoare vor veni specialiști din cadrul CNAIR pentru a discuta la concret realizarea centurilor”, a declarat Flutur în NewsBucovina.ro

Cea mai bună veste este aceea că se va construi autostrada Siret – Suceava – Ploieşti (A7), care va fi finanţată din fonduri europene. Studiile de fezabilitate pentru tronsoanele Siret – Suceava, de 41 de kilometri şi Suceava – Paşcani, de 60 de kilometri, vor fi scoase la licitaţie până la sfârşitul acestei luni”, a spus şeful administraţiei judeţene în Monitorul de Suceava.



Și mai citim în continuare din NewsBucovina.ro:

Pentru șoseaua de centură a municipiului Câmpulung Moldovenesc sunt două proiecte, unul al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, cu o lungime de 18,7 kilometri pe la baza pârtiei de schi din Rarău cu ieșire la Pojorâta, iar un altul cu o lungime de 10,5 kilometri, al autorității locale, de la Podul Bucătarului urmând malul stâng al râului Moldova până la Sadova.

La Gura Humorului, proiectul este unul local și prevede realizarea unei variante de ocolire de 7,5 kilometri care să înceapă de la sensul giratoriu de pe DN 17, traseul urmând malul stâng al râului Moldova, cu pod peste pârâul Humor și cu ieșirea în DN 17 în apropierea orașului Frasin.

La Vatra Dornei, proiectul prevede o centură ocolitoare de 3,8 kilometri care presupune construcția a două tuneluri. Astfel, aceasta ar începe de la Argestru și va avea un tunel de 207 metri și un altul de 2280 (?!) de metri.

Nu putem decât să ne bucurăm la auzul acestor vești minunate și abia așteptăm cu toții să inaugurăm cele două tuneluri ale șoselei noastre ocolitoare, cei care le vom prinde bineînțeles. După ce se spune în proiect se pare că la Dorna vor fi lucrări făcute aproape în premieră în România, cel puțin în ultimii ani. Vă imaginați un pic cum va fi Dorna cu traficul greu scos din centru ... vis, ce să mai vorbim ! AICI găsiți detalii despre un proiect de variantă ocolitoare pentru Vatra Dornei ... nu știm dacă de acesta vorbește și Gheorghe Flutur dar e posibil.

Singurul lucru care ne pune pe gânduri și ne cam trezește din acest vis minunat este că aceste promisiuni au fost făcute de stimabilul domn Flutur. Stilul plin de ”pompoșenie” al acestuia de a face politică este binecunoscut și din păcate noi dornenii îl cunoaștem cam cel mai bine ... promisiuni cu duiumul, realizări spre zero !



Mai mult de atât, când ne trezim din visare dăm de realitățile cotidiene care ne aduc și mai mult cu picioarele pe pământ. Trăim dragi dorneni în orașul lui nea Ilie, suntem chiar municipiu stațiune în care căldura și apa caldă e cu porția și nu avem nici măcar un bloc anvelopat termic, infrastructura tot praf e chiar dacă s-a mai asfaltat câte ceva și s-au pus pavele peste pavele, spațiile verzi sunt neîngrijite și lăsate în administrarea vacilor ”maidaneze”, prea multe clădiri sunt în paragină, investițiile și agrementarea turistică sunt la pământ, mizeria și dezordinea sunt la ele acasă, etc. ... orașul pare lăsat de izbeliște, asta e realitatea cruntă în care trăim și dacă o ținem tot așa, șoseaua ocolitoare promisă de Flutur chiar va fi necesară pentru că tot mai mulți vor alege să ocolească Dorna noastră iubită, ce odată chiar a fost Perla Bucovinei.

PS: Vine și gazul în Vatra Dornei, stați liniștiți ... de data asta se ocupă Flutur personal ... Detalii AICI !



PSD Vatra Dornei a propus reducerea cu 25% a prețului gigacaloriei pentru luna ianuarie 2020

În cadrul ședinței de Consiliu Local din data de 26 noiembrie 2019 organizată la Primăria Vatra Dornei, consilierii PSD Vatra Dornei au propus reducerea cu 25% a prețului gigacaloriei măcar pentru luna ianuarie, luând în considerare următoarele:

- disconfortul urbanistic creat în anul 2019;
- lipsa apei calde din apartamente pe o durată de 8 luni;
- întârzierile în furnizarea agentului termic în luna octombrie;
- economiile realizate prin nefurnizarea agentului termic și al apei calde timp de 8 luni;


Alte subiecte ridicate de consilierii locali PSD
- Lipsa agentului termic sau temperatura foarte scăzută de la anumite blocuri
- Nu s-au făcut verificări periodice ale pompelor și schimbătoarelor de căldură. Ca urmare se înregistrează nenumărate intervenții și reparații.




S-au confirmat de către executivul local următoarele:
- Pierderile de agent termic se vor înregistra în continuare pentru că acestea apar pe rețelele secundare.
- Instalațiile blocurilor sunt afectate din cauza utilizării timp de peste 7 ani a apei netratate (stația de dedurizare a fost deconectată).
- Cazanele vechi nu ar mai fi funcționat încă un an. (Este un lucru normal, atât timp cât centrala a funcționat timp de 7 ani cu apă netratată).

26 noiembrie 2019
COMUNICAT DE PRESĂ
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT - VATRA DORNEI
----------------------------
P.S.D....
Publicată de PSD Vatra Dornei pe Marţi, 26 noiembrie 2019




Rezultate Alegeri Prezidențiale 2019 pentru Localitățile din Țara Dornelor (Turul II)

Vă prezentăm mai jos rezultatele înregistrate de candidații rămași în cursă în cadrul turului II al Alegerilor Prezidențiale 2019 pentru localitățile din Țara Dornelor, conform numărătorilor paralele efectuate de partide. Trendul este aproximativ la fel cu cel național cu toate că se observă rezultate interesante în unele localități:




Rezultate Alegeri Prezidențiale 2019 pentru Localitățile din Țara Dornelor (Turul I)

Vă prezentăm mai jos rezultatele înregistrate de principalele forțe politice în cadrul turului I al Alegerilor Prezidențiale 2019 pentru localitățile din Țara Dornelor, conform numărătorilor paralele efectuate de partide. Trendul este aproximativ la fel cu cel național cu toate că se observă rezultate interesante în unele localități:




Caz Șocant la Dorna Candrenilor: Copil abia născut omorât de propria mamă ... Femeia și-ar mai fi îngropat încă doi copii în curtea casei !

Caz șocant descoperit de polițiști în Dorna Candrenilor. O femeie în vârstă de 37 de ani, mamă a trei copii, a născut un copil pe care l-a băgat într-un sac menajer pe care l-a legat. În urma audierilor a rezultat că femeia, ingineră la o multinațională, și-ar mai fi îngropat în curte în ultimii doi ani încă doi copii.

Echipe de polițiști criminaliști și judiciariști se află la fața locului, unde, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava fac cercetări, în curtea familiei.


Casa familiei Pardău, unde s-ar fi petrecut ororile
Din primele date rezultă că femeia a născut acasă, probabil în cursul zilei de luni, iar copilul trăia. Sunt totuși detalii care trebuie stabilite în cadrul anchetei demarate de polițiști și de procurorul criminalist de caz.

Femeia a atras atenția după ce a fost văzută brusc fără burtă, deși era cu sarcină avansată. Informația a ajuns și la urechile unui polițist judiciarist dornean, care a făcut verificări și a constatat că aceasta nu s-a prezentat la Spitalul municipal Vatra Dornei sau în altă parte, pentru a naște. Polițistul a făcut verificări și s-a prezentat la poarta familiei, luni seară. Ce a urmat a fost șocant și pentru anchetatori.


A fost găsit sacul închis în care era copilul mort iar femeia a recunoscut aparent senin totul. Femeia în vârstă de 37 de ani este căsătorită iar bărbatul acesteia se afla acasă.

Femeia se numește Ana Pardău și avea o imagine bună în sat. Femeia se află încă în îngrijire la spital, astfel că cel puțin deocamdată nu s-a pus problema de reținere sau alte măsuri față de ea. De altfel, pentru încadrarea exactă a faptei, sunt așteptate și rezultatele necropsiei privind copilul născut luni.




Petru Ariciuc, postare virală pe Facebook despre proiectul ”Lunca Dornelor” și starea actuală a Dornei

Postare virală pe facebook a șefului Salvamont Vatra Dornei, Petru Ariciuc. Este vorba despre un text, ce reflectă foarte bine situația actuală a stațiunii Vatra Dornei, însoțit de fotografii sugestive cu starea în care a ajuns zona ”Lunca Dornelor” odată ce actuala administrație a renunțat mult prea ușor la proiectul complexului de agrement ce ar fi trebuit construit în zonă.


Domnul Ariciuc a făcut în postarea sa mai multe afirmații care pun serios pe gânduri, iar una dintre ele reflectă foarte bine starea de fapt: ”Lunca Dornei e Dorna: tristă, obosită, îmbătrânită. Și ea, care avea atâția fii destoinici și atâtea fete mândre, rămâne fără copii și e stearpă ca balastrul din Luncă.” Vă invităm să citiți mai jos textul complet al postării ce s-a viralizat rapid pe facebook ... este real și pe alocuri chiar cutremurător:



Dragi dorneni, fii și fiice ale Bucovinei,
-------------------------------
Ceva e putred în Dorna.
De aceea trebuie să stăm puțin de vorbă.
------------------------------
Comunitatea noastră își trage numele de la Dorina, o fată tânără și frumoasă de care, după cum spune legenda, s-a îndrăgostit Dragoș Vodă.
Dar frumoasa Dorna de altădată e acum îmbătrânită de griji și oboseală. Și nicăieri nu se vede mai bine acest lucru decât în Lunca Dornei. Mulți tineri nu știu unde se află locul acesta. Unii dintre voi nici nu au auzit de el. Dar cei mai în vârstă știu de frumusețea ei de altădată. De locul în care, tineri și plini de emoție și pasiune, se țineau de mână îndrăgostiții. De acordurile de chitară ce pluteau pe lac. De râsetele și dansurile care umpleau noaptea.
Acum, acest loc este sterp. Peste focul tinereții, acum cresc boscheți; peste veselie, gunoaie și bălți infecte în urme de tractor. Și un morman de pietriș steril tronează acum ca un rid peste frumusețea ascunsă a Dornei.

Nunțile care se țineau lanț aici și focul tinereții au plecat odată cu copiii noștri. Un preot din Dorna îmi povestea că, în fiecare an când merge cu Ajunul, toți oamenii sunt bucuroși că „s-au întors copiii acasă” și timp de câteva zile, orașul se umple de viață. Dar, când merge cu Boboteaza, toți îs întristați. „Unde-s copiii?”, întreabă el. „Aaa, părinte, pai au plecat înapoi la muncă. Ce să facă aici?” Și pe fețele lor se vede tristețea Dornei.

Lunca Dornei e Dorna: tristă, obosită, îmbătrânită. Și ea, care avea atâția fii destoinici și atâtea fete mândre, rămâne fără copii și e stearpă ca balastrul din Luncă. Parcul de biciclete pentru copii și tineri e o groapă de gunoi. Imaginile vorbesc de la sine. Aici a hotărât administrația locală că trebuie să-și trăiască pasiunea tinerii noștri și puținii turiști care mai trec pe aici: printre gunoaie, boscheți și balastru. Dar este speranță !

În urmă cu câțiva ani, dl. Constantin Huțanu, primar pe atunci, a demarat proiectul COMPLEX DE AGREMENT LUNCA DORNELOR . Acesta era un proiect de dezvoltare a turismului, care însemna construirea de piscine moderne și tobogane cu apă și cascade, spa, terenuri de sport, bowling și discotecă, adaptate pentru toate vârstele. Proiectul a fost aprobat în 2008 și totul era pregătit pentru a începe construcția. Din nefericire, proiectul COMPLEX DE AGREMENT LUNCA DORNELOR s-a transformat în Nada Florilor din Fălticeni. Cătălin Nechifor, pe atunci președintele Consiliului Județean Suceava, a menționat că” norocul Fălticeniului a fost ghinion pentru Vatra Dornei, dl. Boncheș a refuzat acest proiect și, la o lună de la învestire, l-a anulat.”

Și, din nou, noi, dornenii, am avut de suferit de pe urma orgoliilor de partid. Așadar, datorită acestor orgolii, dornenii au acum mai multe opțiuni de agrement: Figa, Gura Humorului, Fălticeni și, mai nou, Botoșani. Din nefericire, nu și Vatra Dornei.
Nu le cerem celor din administrația locală să facă ceva; au demonstrat că fie nu pot, fie nu vor. Le cerem doar să nu le pună piedici celor care pot și vor și să nu dărâme ce construiesc alții.

Salutăm inițiativa d-lui. Boncheș de a construi drumuri. Dar drumurile acelea trebuie să ducă undeva. Și, din păcate, la noi, drumurile duc doar mai departe. Dorna, din Perla Bucovinei, a ajuns destinație de tranzit. Dorna nu are nevoie doar de drumuri, Dorna are nevoie de oameni.
Am încredere că dornenii îi vor reda Dornei cea frumoasă strălucirea de altădată, pentru că doar în noi trăiește ceva ce crește doar la munte: spiritul bucovinean, pe care nici un boschet nu poate să-l înghită.

Pe cei care vă amintiți de vechea Luncă, vă invit să povestiți mai jos de frumusețea ei de altădată. Și pe toți, și tineri, și mai în vârstă, vă întreb: cum credeți că se poate da viață acestui spațiu sterp?
Concluzionăm astfel că modul catastrofal în care s-a gestionat proiectul ”Lunca Dornelor” se poate extrapola cu ușurință la nivelul întregii Dorne și arată stilul haotic de lucru din ultimii ani, caracterizat prin lipsă de interes și implicare greoaie în rezolvarea problemelor orașului, prin proiecte puține și făcute pe genunchi, fără o viziune clară de dezvoltare și parcă menite doar să ia ochii electoratului ce pare tot mai puțin interesat de soarta orașului și care se mulțumește ”că măcar se face ceva”, după cum scria cineva într-un comentariu pe facebook. Mai jos puteți vedea și postarea originală a șefului Salvamont:







Guvernul PSD a reușit deblocarea proiectului de aducțiune a gazului metan la Vatra Dornei

Conducta de gaze naturale Pojorâta - Vatra Dornei a fost declarată de către guvern proiect de importanță națională.


"În şedința de astăzi, Guvernul a aprobat un proiect de hotărâre, iniţiat de Ministerul Economiei, prin care conducta de transport gaze naturale Pojorâta - Vatra Dornei a fost declarată proiect de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale. Este vorba despre un proiect în valoare estimată de peste 27 de milioane de lei, inclus în planul naţional de dezvoltare şi modernizare al Transgaz, plan aprobat de ANRE, rezultând astfel dimensiunea strategică națională a acestui proiect. Este un proiect care odată finalizat va crea premisa interconectării sistemului de transport gaze naturale din partea de nord-vest a ţării cu sistemul de transport gaze naturale din partea de nord-est a României, definit astfel ca un proiect de importanţă naţională", a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, la finalul şedinţei de Guvern.

Barbu a mai precizat că proiectul prevede interconectarea conductei de gaze naturale din partea de nord vest a ţării cu cea din partea de nord est.



Este un proiect care, odată finalizat, va crea premisa interconectării sistemului de transport gaze naturale din partea de NV al ţării cu sistemul de gaze naturale din partea de NE al ţării. Prin acest proiect se va asigura acces la gaze naturale pentru toate localităţile aflate pe traseul conductei. Vorbim de aproximativ 35.000 de locuitori, 12 şcoli gimnaziale, cinci licee, trei spitale şiz eci de cabinete medicale”, a adăugat Nelu Barbu.

Proiectul de aducțiune a gazului metan în Vatra Dornei a fost permanent în atenția parlamentarilor PSD de Suceava și a reprezentanților PSD dorneni și demersurile întreprinse au început să capete contur odată cu vizita la Vatra Dornei, în cursul anului 2017, a ministrului PSD al Economiei de la acea vreme, domnul Mihai Fifor.

Guvernul PSD a demonstrat încă o dată că nevoile locuitorilor din Țara Dornelor sunt importante și primează în fața jocurilor politice, necontând absolut deloc că atât la nivel local cât și la nivel județean este administrație liberală. Pe lângă hotărârea de astăzi, doveditoare în acest sens sunt și proiectele PNDL finanțate de Guvern, care se desfășoară în această perioadă în municipiul stațiune.




Kaufland România a redeschis magazinul din Vatra Dornei într-un nou format

Kaufland România a redeschis magazinul din Vatra Dornei, de pe str. 22 Decembrie nr. 24, singurul hipermarket din oraș, într-un format nou, modernizat și extins. Spațiul magazinului a fost mărit cu 675 mp, ajungând astfel la o suprafață totală de 4170 mp și una de vânzare de 2320 mp.

Design-ul a fost modernizat, iar hipermarket-ul are fațadă vitrată, cu pereți de sticlă, ce conferă o atmosferă luminoasă, asemenea unui mall, și o experiență de cumpărături mai plăcută.

Ca noutate, hipermarket-ul oferă clienților începând de astăzi un raion cu pește proaspăt. Alte raioane au fost extinse, pentru a oferi un sortiment mai bogat și variat – precum cel de Legume Fructe și vitrina cu servire asistată. În sortimentele disponibile au fost introduse articolele vrac pentru produse congelate și au fost extinse cele de băuturi, produse cosmetice și drogherie.



Spațiul dedicat parcării a fost dublat, astfel că acum clienții au la dispoziție 200 de locuri, din care șase sunt destinate părinților și nouă persoanelor cu dizabilități. Tot în exterior, magazinul va avea un punct Grill modernizat după cel mai nou concept Kaufland.

Kaufland România, unul dintre cei mai mari angajatori privați din țară, asigură peste 70 de locuri de muncă în Vatra Dornei prin acest magazin și sprijină astfel dezvoltarea comunității locale.

Cu ocazia redeschiderii, clienții sunt așteptați în noul magazin cu oferte speciale. Programul de lucru este de la 8:00 până la 21:00 de luni până sâmbătă, iar duminică în intervalul 8:00-18:00.




Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în 7 țări și o rețea de 126 de magazine în România. În 2019, Kaufland România a primit pentru a treia oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. ”Strategia noastră are ca scop îndeplinirea dorinţele clienților cu accent pe garanţiile şi serviciile noastre, varietate, un nivel ridicat de calitate şi, bineînţeles, preţuri atractive.” Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro.



Subiectul asfaltării discutabile din Vatra Dornei a fost preluat pe larg în presa națională

Municipiul stațiune Vatra Dornei a ajuns vestit la nivel național dar nu din punct de vedere turistic cum normal ar trebui să se întâmple ci datorită modului discutabil în care se fac lucrările de asfaltare cu care s-au tot lăudat reprezentanții administrației locale. Totul a început de la niște filmări postate pe Facebook în care se semnala faptul că asfaltul abia turnat pe str. Dornelor nu a făcut deloc priză și se putea ridica cu mâinile fără prea mult efort ... adică covorul asfaltic chiar era ca un covor 😊 . De aici au început discuțiile ... pe de o parte cetățenii Dornei și chiar unii experți în domeniu care susțin că nu este normal ca asfaltul abia turnat să se desprindă atât de ușor și pe de altă parte reprezentanții primăriei care susțin că lucrarea nu este gata și că părțile de asfalt cu probleme oricum vin tăiate când se face bordurarea și restul lucrărilor ?!




Mai multe detalii despre problema semnalată puteți vedea în filmulețul de mai jos postat pe pagina Radio Dorna:



Administrația locală a oferit un răspuns printr-un comunicat de presă care poate fi citit mai jos:





Subiectul s-a viralizat foarte rapid pe rețelele sociale și nu a fost decât un pas până ca acesta să apară în presa și chiar la televiziunile naționale. Vă prezentăm mai jos câteva articole care au apărut pe acest subiect:

ANTENA 1: Asfaltul de milioane de euro, abia turnat pe o stradă, poate fi ridicat de pe jos cu mâinile goale (VIDEO)
Imaginile zilei au fost filmate în Vatra Dornei. Asfaltul abia turnat pe o stradă din oraş poate fi ridicat de pe jos cu mâinile goale. E ca un covor care se descompune bucată cu bucată.

B1 TV: Imaginile ZILEI vin de la Vatra Dornei! Asfalt abia turnat, SMULS CU MÂNA de pe drum (VIDEO)
Imaginea zilei vine de la Vatra Dornei. Acolo, asfaltul abia turnat pe o stradă din oraş poate fi ridicat de pe jos cu mâinile goale. E ca un covor care se descompune bucată cu bucată. Localnicii sunt revoltaţi. Primarul însă, are altă teorie.

ADEVARUL.RO: Asfaltare de mântuială la Vatra Dornei: Ce s-a turnat se îndepărtează cu mâna goală (VIDEO)
Monitorizarea lucrărilor de asfaltare de la Vatra Dornei, indică lucrări de mântuială: asfaltul abia turnat pe o stradă din oraş poate fi ridicat cu mâinile goale.

COTIDIANUL.RO: Dacă nici asta nu-i asfaltare, atunci care ?
Asfaltare de mântuială la Vatra Dornei. Imagini postate pe Facebook arată cum asfaltul abia turnat pe o stradă poate fi ridicat cu mâinile goale.

GÂNDUL.INFO: Lucrare în bătaie de joc la Vatra Dornei. Asfaltul pe care se circulă deja se poate îndepărta cu mâinile goale - VIDEO
La Vatra Dornei drumurile au fost reparate recent cu o investiţie provenită din fonduri europene. Un fost consilier local a intenţionat să demonstreze că aşa-zisa reparaţie nu este altceva decât o lucrare de mântuială. Asfaltul este uşor manevrabil, se ridică şi se rupe cu mâinile goale.

DCNEWS.RO: Asfaltul abia turnat pe o şosea din România se face bucăţi cu mâna (VIDEO)
Asfaltarea s-a făcut recent, însă primăria oraşului a fost deja bombardată de cetăţeni cu reproşuri. Aceştia cred că asfaltul a fost turnat fără ca drumul să fie curăţat înainte. Acuzaţiile sunt respinse, însă, de primar.

OBIECTIVDESUCEAVA.RO: Asfalt care zboară când bate vântul, plătit din bani europeni, considerat lucrare de calitate de primarul dornean Ilie Boncheș
Străzile din Vatra Dornei sunt praf. Cu mare pompă, primarul liberal Ilie Boncheș a anunțat la începutul primăverii că are aproape 15 milioane de lei dintr-un proiect european și începe reabilitarea drumurilor din orașul-stațiune. Zilele trecute, dornenii revoltați l-au chemat pe Boncheș să-i arate cum asfaltul “european” e doar un maglavais, trântit direct în praf, care se desprinde cu mâna goală. Boncheș a încercat să-i prostească pe oamenii revoltați spunându-le că toată treaba e în regulă, că mai urmează instalarea unor borduri și turnarea unui strat de uzură. Oamenii au râs de el și i-au explicat ca la copiii mici că bordurile se pun înainte de asfaltare și că degeaba pune strat de uzură, dacă stratul de bază zboară când bate vântul




După cum se vede problema este destul de gravă și confirmă încă o dată modul dezastruos în care s-a administrat orașul în ultimii ani. Oricum, asfaltările din Vatra Dornei au fost mai mereu cu probleme, un exemplu recent în acest sens fiind lucrările făcute în toamna anului trecut în cadrul ”nefericitului” proiect de fluidizare a traficului, asfaltul turnat în zona pieței și în zona Lukoil nerezistând nici măcar o iarnă. Din câte se pare dornenii și-au cam pierdut răbdarea cu această administrație, o dovadă în acest sens fiind avalanșa de nemulțumiri semnalate în mediul online și nu doar pe acest subiect. Hilar este că din câte se aude domnul primar nici nu se gândește să se dea la o parte dorindu-și cu tupeu un nou mandat. Pesemne se gândește că Dorna nu este încă ”îngropată” de tot !!!




Magazinul LIDL Vatra Dornei a fost inaugurat astăzi

Magazinul LIDL Vatra Dornei a fost inaugurat astăzi, 30 mai 2019. Aceasta este a șaptea unitate comercială deschisă de la începutul anului și a 244-a locație operată la nivel național.

Noua unitate este situată pe Str. Republicii, Nr. 10A și are o suprafață de vânzare de 1.100 de metri pătrați, iar procesul de execuție a noului magazin se află în linie cu strategia de sustenabilitate care face parte din modelul de business Lidl, prin folosirea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor și în conformitate cu normele de protecție a mediului. Astfel, în continuarea demersurilor de dezvoltare durabilă asumate de companie, Lidl adoptă o serie de soluții și tehnologii moderne, care asigură standardele înalte de eficiență energetică. De exemplu, în unitate sunt instalate sisteme de iluminat cu LED, cu senzor de prezență și sisteme de recuperare a căldurii, integrate în instalațiile de ventilație.




”Inaugurarea acestui magazin continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente. Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețea fiind produse în România”, este precizat în comunicatul companiei.

Deschiderea unității din Vatra Dornei, județul Suceava, îi așteaptă pe clienți cu promoții și acțiuni speciale. În ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar și la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri și altele.

Lidl, parte a grupului Schwarz, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 30 de țări din întreaga lume și operează aproximativ 10.500 de magazine și peste 150 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.




Conducere nouă la organizația PSD Vatra Dornei

Sâmbătă, 16.03.2019, a avut loc la Vatra Dornei conferința de alegeri a organizației municipale PSD Vatra Dornei ca urmare a demisiei din motive personale a fostului președinte, Gheorghe Apetrii. În cadrul evenimentului au fost prezenți aproximativ 100 de delegați, iar singurul candidat pentru funcția de președinte a fost inginerul Ariciuc Petru, director în cadrul Direcției de Cultura și Turism din Primăria Vatra Dornei. Acesta a fost ales cu unanimitate de voturi.

La aceste alegeri au fost prezenți președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, vicepreședintele Ciobanu Sorin, consilierul județean Paul Bereholschi, primarii PSD din Bazinul Dornelor, precum și foștii președinți ai organizației locale Constantin Huțanu și Roman Boca. Președintele Ioan Stan le-a precizat celor prezenți că reușita consilierului județean Gheorghe Apetrii în administrarea cu succes a organizației locale PSD Vatra Dornei a avut la bază un secret și anume ”munca în echipă și respectul”, acesta regretând demisia acestuia din motive personale.


În discursul său ținut înainte de alegeri, Apetrii Gheorghe a ținut să sublinieze faptul că printre cele mai importante lucruri care trebuie evidențiate din raportul de activitate al organizației municipale PSD Vatra Dornei se numără Comitetul Executiv Județean organizat în luna august la Vatra Dornei, tabăra Tineretului Social Democrat, câștigarea alegerilor parlamentare cu un scor de 51%, un scor important fiind obținut și la Referendumul pentru Familia Tradițională, totodată urându-i succes noului președinte, Ariciuc Petru și precizând faptul că va rămâne alături de familia PSD Vatra Dornei, fiind votat în acest sens prim-vicepreședinte al organizației.


Președintele nou ales, Ariciuc Petru a ținut să le mulțumească celor prezenți pentru încrederea acordată, i-a asigurat de întreaga sa susținere și de faptul că este pregătit să se implice total pentru buna funcționare a organizației PSD Vatra Dornei și pentru a se obține rezultate cât mai bune în viitoarele campanii electorale.




Bărbatul care a suferit arsuri grave în incendiul de la Panaci a murit în spital

Un bărbat de 58 de ani care a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corpului şi se afla internat pentru tratament de specialitate în Spitalul Clinic de Urgenţă ”Bagdasar Arseni” din Bucureşti a murit în urma complicaţiilor suferite. În urma necropsiei efectuate luni s-a stabilit că moartea acestuia a survenit în urma unei insuficienţe organice multiple, în urma arsurilor cu flacără grad II-III pe circa 40% din suprafaţa corporală.

Incendiul în urma căruia bărbatul şi-a găsit sfârşitul a avut loc în după-amiaza zilei de 7 ianuarie, fiind semnalat în jurul orei 16.00 de un vecin din satul Buciniş al comunei Panaci, care a sunat la 112 şi a anunţat că arde o casă din care proprietarul nu a mai putut ieşi. La sosirea echipajelor de pompieri de la Vatra Dornei ardeau podeaua din bucătărie şi alte materiale combustibile, cu pericol de propagare la întreaga locuinţă cu două niveluri. Proprietarul Eugen Chifu, un bărbat în vârstă de 58 de ani, fusese scos din locuinţă de către vecini înainte de sosirea militarilor de la ISU.

CITEȘTE CONTINUAREA: MONITORUL DE SUCEAVA

Incident șocant într-un imobil din Vatra Dornei. Un bebeluș a murit, iar un copil de doi ani este rănit

ACTUALIZARE ORA 15:00: Evenimentul de la Vatra Dornei în urma căruia un copil de un an și două luni a murit nu a fost generat de o explozie, ci de un incendiu izbucnit din cauza jocului copiilor cu focul. Din câte se pare fetița de un an și 2 luni a avut parte de un sfârșit cumplit, după ce frățiorul ei a luat jar din sobă și l-a pus în pătuțul copilei, cei doi fiind lăsați singuri acasă.



„După cercetările efectuate de către pompieri și polițiști s-a constatat că nu a fost nicio explozie, așa cum s-a anunțat la 112, ci un incendiu. Cauza probabilă de izbucnire a acestuia a fost stabilită ca fiind joaca copiilor cu focul”, a menționat ISU Suceava.

Potrivit primelor investigații, mama copiilor se afla în curte și a auzit un zgomot puternic, ceea ce a făcut ca inițial să se anunțe la 112 că a existat o explozie. În urma acestui eveniment un copil în vârstă de un an și două luni a murit și fratele său în vârstă de doi ani și opt luni a suferit arsuri.

VEZI VIDEO AICI

ȘTIREA INIȚIALĂ: O explozie s-a produs duminică, într-un imobil din Vatra Dornei. În interiorul locuinţei, pompierii au găsit un copil de un an şi două luni decedat. Mama copilului şi încă un copil de aproape trei ani au fost răniţi.

Reprezentanţii ISU Suceava au anunţat, duminică, producerea unei explozii neurmate de incendiu într-un imobil din Vatra Dornei, relatează news.ro.

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje. În interiorul imobilului a fost găsit decedat un copil de un an şi două luni. Mama acestuia şi un alt copil de doi ani şi opt luni au fost răniţi, fiind transportaţi la spital.



”Vin colegii de la Criminalistică şi împreună vom face cercetări în aceasta privinţă”, au precizat reprezentanţii ISU.

Potrivit acestora, deocamdată nu se cunosc împrejurările în care s-a produs deflagraţia.




VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei