Femeile însărcinate ar putea beneficia de consultații și analize gratuite, conform unui proiect de lege (VIDEO)

Toate gravidele ar putea beneficia de gratuitate pentru consultaţiile, investigaţiile şi tratamentele necesare unei evoluţii normale a sarcinii dacă proiectul de lege depus de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru va fi aprobat de Camera Deputaților. Proiectul a trecut de Comisia de Sănătate şi va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor (decizională), după cum precizează deputatul pe pagina sa de socializare. Adoptarea acestui demers legislativ va duce atât la îmbunătăţirea monitorizării sarcinilor, constituind astfel o măsură de prevenţie pentru patologia materno-fetală şi va constitui un sprijin pentru multe femei, în special salariate, ce amână aducerea pe lume a unui copil din considerente economice.

Deputatul Ciuhodaru prezintă și 10 argumente pentru adoptarea acestui proiect:




1. România înregistrează valori record ale mortalităţii materne şi infantile.

2. O femeie din 2600 moare în timpul sarcinii, aceleaşi valori fiind raportate de Iran, faţă de media europeană de doar un deces la 8900 de sarcini.

3. Peste jumătate din decesele materne sunt cauzate de hemoragii majore (35%) şi hipertensiune (18%).

4. Deşi la nivel declarativ statul asigură consult medical gratuit femeilor însărcinate practic ,,oferta” de consultaţii şi investigaţii este extrem de limitată şi durează doar câteva zile la început de lună.

5. Se ajunge la situatia în care viitoarele mame trebuie să plătească multe din serviciile medicale iar cheltuielile pot ajunge chiar peste şase salarii minime pe economie.

6. Două din trei gravide nu se prezintă niciodată la medic pentru că nu dispun de sumele necesare.

7. Mortalitatea infantilă din prima zi de viaţă e similară celei din Tongo sau Samoa.

8. În România un copil mai mic de un an moare la fiecare 5 ore iar principala cauză a acestui flagel este prematuritatea. În fiecare an se nasc peste 20000 de prematuri în România iar rata prematurităţii a ajuns la 9%.

9. Modelul actual de fertilitate arată o scadere de un copil pentru fiecare româncă iar tot mai multe femei în special salariate amâna aducerea pe lume a unui copil din considerente economice.

10. Aşa am ajuns la un minim istoric de doar 195.000 de nou-născuţi anual.

Acest proiect de lege corectează măcar o parte din aceste consecinţe nefaste şi introduce într-adevăr politici demografice în cadrul unui program naţional de stimulare a natalităţii şi de corecţie a sănătăţii reproducerii.

Proiectul a fost elaborat dupa modelul din Marea Britanie care a introdus aceste gratuităţi încă din 1948 în National Health Service realizând una din cele mai mici mortalităţi infantile din lume.




Măsuri de apărare împotriva incendiilor la lăcaşurile de cult, în perioada Sărbătorilor Pascale

În perioada premergătoare Sărbătorii Învierii Domnului, cadrele de specialitate ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava au efectuat activităţi de instruire şi informare preventivă la lăcaşurile de cult din judeţ. Pompierii militari au prezentat personalului obiectivelor vizate măsurile de prevenire a incendiilor, ce trebuie respectate pe timpul manifestărilor religioase la care asistă public numeros.

Inspectorii de prevenire au recomandat personalului clerical, ca premergător activităţilor religioase din noaptea de Înviere, să transmită enoriaşilor măsurile minimale care trebuie respectate, pentru un climat de siguranţă pe timpul desfăşurării acestor evenimente. Nu în ultimul rând, pompierii au acordat asistenţă tehnică de specialitate, acolo unde a fost cazul, în vederea efectuării demersurilor intrării lăcaşurilor de cult în legalitate din punct de vedere al avizării / autorizării privind securitatea la incendiu.




De asemenea, personalul operativ din subunităţile de intervenţie din judeţ a efectuat, la rândul lui, activităţi de recunoaştere la lăcaşurile de cult, în vederea verificării măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi starea de funcţionare a mijloacelor de primă intervenţie existente la aceste obiective.

Pericolul apariției unui incendiu la lăcaşurile de cult este determinat de mai multe particularităţi, ca exemplu: multifuncţionarea obiectivului, corelată cu o largă categorie de ocupanţi şi cu pericole specifice de incendiu (săli de expunere, muzee, săli de depozitare a obiectelor de patrimoniu, spații pentru pelerini, ateliere de pictură, ateliere de fabricare a lumânărilor, sectoare zootehnice, etc.); existenţa unui număr mare de materiale uşor combustibile; existenţa unor reţele electrice de iluminat şi forţă ramificate, îmbătrânite şi suprasolicitate de cele mai multe ori, a unor diverse sisteme de încălzire – de la sobe cu acumulare de căldură şi până la centrale termice electrice, fiecare cu pericole specifice de incendiu; nerespectarea, de către personalul monahal, precum şi de către vizitatori și enoriași, a normelor de prevenire a incendiilor.

În perioada Sărbătorilor Pascale, când bisericile sunt frecventate de un număr sporit de credincioşi, pentru evitarea incendiilor, pompierii militari recomandă:




– aducerea la cunoştinţa credincioşilor, de către slujitorii bisericii, a regulilor ce trebuie respectate în biserică, în vederea prevenirii incendiilor (în special privind utilizarea lumânărilor la slujbe) şi privind modul de comportare în cazul izbucnirii unui incendiu în biserică, în scopul păstrării calmului;

– limitarea accesului credincioşilor în biserici peste capacitatea acestora, în scopul evitării producerii unor accidente;

– amenajarea unor locuri pentru arderea lumânărilor, amplasarea acestora la distanţă de siguranţă faţă de materialele combustibile, de preferinţă în tăvi metalice umplute cu apă sau nisip şi supravegherea acestora în permanenţă;

– interzicerea exploatării instalaţiilor şi aparatelor electrice (de încălzire, ventilare etc.) cu defecţiuni sau improvizaţii;

– evacuarea din interiorul lăcaşurilor de cult, înainte de începerea slujbelor religioase cu public numeros, a covoarelor, mochetelor, scaunelor şi băncilor nefixate de pardoseală şi menţinerea, în permanenţă în stare liberă a căilor de evacuare.

– dotarea corespunzătoare cu mijloace de primă intervenţie în caz de incendiu şi verificarea la termene a celor existente;

– păstrarea unei distanţe de siguranţă între lumânările aprinse ţinute în mână şi persoanele din apropiere, pentru a nu incendia din neatenţie hainele sau părul acestora;

– depunerea lumânărilor aprinse să se realizeze numai în locurile special amenajate, în afara lăcaşurilor de cult;

– evitarea blocării căilor de acces rutier către lăcaşul de cult prin parcarea autoturismelor personale în curtea interioară sau străzile adiacente.




LOC DE MUNCĂ: Angajăm Reprezentant Vânzări pentru zona Vatra Dornei

Detalii Anunț: Angajăm reprezentant vânzari (sisteme acoperișuri, tâmplărie PVC) pentru zona Vatra Dornei. Căutăm o persoană responsabilă, punctuală, cu capacitate de organizare, abilități de comunicare, dorință de a învăța, spirit de echipă, cunoștințe operare calculator.

Trebuie să ai:
- experiență într-un post similar de cel puțin 1-3 ani;
- permis conducere categoria B;
- abilități de prezentare a detaliilor tehnice (din domeniul construcțiilor);

Îți oferim un mediu de lucru plăcut și stimulativ într-o echipă tânără și energică, un pachet salarial motivant și prime pentru performanță.

Așteptăm CV-ul tău pe email office@pimtab.ro sau sună la 0748 518 013.



Comedia ”PRENUMELE” se joacă pe scena Casei de Cultură Vatra Dornei

Teatrul Municipal "Bacovia" din Bacău revine la Vatra Dornei cu o nouă comedie ! "PRENUMELE" este spectacolul la care sunteți invitați miercuri, 12 aprilie 2017, de la ora 17.00. Biletele se găsesc la Casa de Cultură "Platon Pardău" Vatra Dornei.

Piesa PRENUMELE de Matthieu Delaporte și Alexandre de la Patelliere, în regia lui Răzvan Săvescu, vine cu un umor franțuzesc ușor de digerat și de reperat. În spatele unor glume aparent nevinovate între prieteni stau lucruri nespuse ce, cumva, reușesc să iasă la suprafața, să stârnească hohote de râs și să va binedispună.

Distribuția: Elisabeth Garaud – Florina Găzdaru, Pierre Garaud – Valentin Braniște, Claude Gatignol – Bogdan Buzdugan, Vincent Larchet – Bogdan Matei, Anna Caravati – Adelaida Perjoiu

Scenografia: Cristina Ciobanu



O dorneancă șefă de șantier în Italia, la doar 29 de ani ... A construit cel mai lung iaht de pe Mediterana

Vapoarele au devenit pasiunea ei, iar locul său de muncă nu este un birou cochet dotat cu laptop ultimul răcnet, ci o hală imensă, unde se construiesc ambarcaţiuni. Oricât ar părea de masculin, acest job îi vine mănuşă Alexandrei Tărniceru, o tânără frumoasă de numai 29 de ani născută în Vatra Dornei, pentru care afacerile în domeniul naval s-au dovedit cea mai bună alegere în viaţă.

Alexandra şi-a croit drum în această lume rezervată bărbaţilor fără premeditare. La 25 de ani figura ca partener în afacerea cu vapoare a unui prieten, dar numai cu numele. Când acesta a decis să abandoneze businessul, tânăra, în loc să lase firma să se ducă pe apa sâmbetei, a ales să-i sufle vânt în pupa şi s-o urce pe coama valului. Iar decizia ei s-a dovedit de bun augur. Imediat ce a preluat frâiele şi s-a implicat în companie, aceasta a crescut ca Făt-Frumos.

Alexandra a avut multe de învăţat, căci nu e floare la ureche, mai ales ca femeie, să deprinzi tainele construcţiei de structuri metalice pentru ambarcaţiuni. Totul a fost nou pentru ea în această lume, fiindcă domeniul studiat în facultate şi joburile de după absolvire n-aveau nimic de-a face cu domeniul naval: “Am studiat marketing, turism, m-am ocupat de lucruri felurite, un bar într-o zonă bună din Capitală, o firmă specializată în servicii de curăţenie”, ne-a mărturisit ea. Un ajutor important pe drumul ei către succes a fost mâna de lucru. Alexandra lucrează exclusiv cu români, chiar dacă halele în care con- struieşte de la zero iahturi şi vapoare se află în Italia. Sunt oameni specializaţi pe marile şantiere navale din Constanţa, Mangalia, Giurgiu, pe care i-a recrutat personal. “Nu am ajuns singură la nivelul actual, unul de care sunt mândră, având în vedere comenzile. Eu sunt doar o femeie, însă în spatele meu se află o întreagă echipă, căreia îi mulţumesc, o echipă capabilă să onoreze comenzi pe mai multe şantiere din Italia. De ce aici? Pentru că reputaţia noastră, a românilor, este o garanţie a calităţii în domeniu şi găsim toată infrastructura ce înlesneşte munca noastră. În Italia sunt şantiere de tradiţie. În România ne-ar fi fost mult mai greu”, a explicat frumoasa dorneancă.




E greu pentru o femeie să răzbească în lumea aceasta ? Ne-am fi aşteptat ca Alexandra să se fi lovit de zidurile ridicate de convingerile misogine ale unora dintre bărbaţii cu care vine în contact prin natura meseriei, însă realitatea este alta. La polul opus, am putea spune. Apariţia ei la negocieri este un element surpriză care-i aduce multe avantaje: “Contractorii sunt uimiţi când descoperă la negocieri o femeie, nici eu nu am mai întâlnit alta în branşă. M-am obişnuit, partea bună este că nu-şi permit să se certe cu mine cum s-ar fi certat cu un bărbat”, a recunoscut Alexandra, adăugând că nu se dă în lături să iasă din birou pentru a fi alături de muncitori, pe şantier.

Până în prezent, echipa sa a predat 20 de vase, iar penultimul vapor construit de firma sa şi trimis mai departe pentru a fi mobilat, utilat şi apoi livrat beneficiarului este o lucrare aparte, de 106 metri lungime, care a necesitat multe luni de muncă. Este cel mai mare iaht construit de români în vreun port la Marea Mediterană ! “Nu ştiu cine va fi beneficiarul, însă a fost o comandă specială, de care suntem mândri şi pe care sperăm să o putem admira pe apă”, ne-a dezvăluit afacerista.

Cea mai mare dorinţă a Alexandrei, după ce a cunoscut succesul în domeniul naval ? “Visul meu e să ajung să am propriul şantier”, spune tânăra, care a pariat şi a riscat multe pentru această afacere. Practic, a intrat în business fără garanţia că va reuşi, fără pregătire, doar cu o voinţă uriaşă de a-şi depăşi limitele şi de a învăţa ceva nou. “Mi-am urmat cu încredere munca, fără teama de eşec şi sper să reuşesc să o dezvolt. Cred că am moştenit simţul antreprenorial de la părinţi”, a încheiat tânăra.


Pentru cei care nu știu, Alexandra este fiica fostului deputat dornean Petru Tărniceru care, printre altele, a candidat și pentru funcția de primar al municipiului Vatra Dornei la ultimele alegeri locale. Îi transmitem și noi Alexandrei felicitări și mult succes în continuare !

CITEȘTE MAI MULTE PE: Libertatea.ro



Acțiune de curățare si igienizare a spațiilor verzi din municipiul Vatra Dornei

Primăria Municipiului Vatra Dornei organizează marți 11 Aprilie 2017, începând cu ora 12:00, o acțiune de curățare si igienizare a spațiilor verzi din municipiul Vatra Dornei. La această acțiune vor participa elevii Școlii Gimnaziale nr. 1, Școlii Gimnaziale nr. 2, Școlii Gimnaziale nr. 4, Liceului Teoretic Ion Luca și Liceului Tehnologic Vasile Deac.

Sunt invitați cât mai mulți cetățeni să se alăture acestei acțiuni prin activități de curățenie în curți, grădini, căi de acces, spațiile din jurul clădirilor.







Gheorghe Flutur și-a depus oficial candidatura pentru un nou mandat în fruntea PNL Suceava

Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, președintele organizației județene a PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat oficial că și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea liberalilor suceveni. Flutur a anunțat că în cadrul Colegiului Director al PNL Suceava, care a avut loc ieri și la care au participat 160 de reprezentanți ai organizațiilor din județ, au fost validate candidaturile pentru 91 de organizații, celelalte având termen încă o săptămână pentru definitivarea do­cumentelor.




“Alegerile de jos în sus au mers foarte bine la Suceava. Pe 22 aprilie vom avea Conferința județeană de alegeri și îmi anunț astăzi depunerea candidaturii la funcția de președinte al organizației județene. Aștept să-și depună candidatura alți candidați, așa cum e firesc”, a declarat Flutur.

De asemenea, Gheorghe Flutur a spus că în ședința Colegiului de ieri au avut loc discuții privind viitorul politic al PNL, atrăgând atenția că “partidul trebuie să-și clarifice chestiunea conducerii naționale, să-și ­cla­rifice linia doctrinară pe care o urmează și trebuie să trecem la o opoziție fermă, cu ținte precise”. Flutur a precizat că partidul se află acum în “precampanie” și că urmează să se dezbată în teritoriu platformele celor care vor candida la șefia partidului, pentru ca apoi, în luna iunie, cei 5.000 de delegați la Congresul național să aleagă conducerea PNL.

La conferința de presă a lui Gheorghe Flutur a fost prezent și Ludovic Orban, unul dintre candidații la funcția de președinte al Partidului Național Liberal. Acesta s-a întâlnit ieri cu membrii Colegiului director al PNL Suceava și a declarat că mizează pe sprijinul liberalilor suceveni în aceste alegeri, arătând că Suceava va avea cea mai numeroasă delegație la Congresul care va avea loc pe 17 iunie 2017. Orban a promis că va reveni la Suceava pentru a le prezenta liberalilor suceveni moțiunea pe care o va avea pentru câștigarea președinției PNL. ”Am mare încredere în colegii mei, primari, viceprimari, consilieri, președinți de filiale, pentru că aceștia sunt în legătură directă cu cetățenii. Ei știu cel mai bine căile prin care PNL poate să revină pe locul meritat, și anume să fie cel mai puternic partid din România”, a declarat Ludovic Orban.

CITEȘTE MAI MULTE PE: ObiectivDeSuceava.ro



Telenovela aducerii gazului metan la Vatra Dornei continuă: ”Transgaz nu a depus nici o documentație pentru traversarea fondului forestier”

Ministrul Apelor și Pădurilor, Adriana Petcu, susține într-un răspuns adresat deputatului PSD de Suceava, Cătălin Nechifor, că Transgaz nu a depus până în prezent nici o documentație pentru traversarea fondului forestier în vederea reluării lucrărilor la conducta magistrală de gaz natural care să conecteze la rețeaua națională municipiul Vatra Dornei se arată într-un articol publicat pe NewsBucovina.ro.

În răspunsul ministrului Apelor și Pădurilor se arată că Regia Națională a Pădurilor - Romsilva a emis avizul nr. 475/2016 pentru ocuparea temporară a terenului în suprafață de 12,3536 ha din fondul forestier proprietate publică a statului, în vederea realizării obiectivului “Conductă de transport gaze naturale Câmpulung Moldovenesc - Vatra Dornei”.




”Cooperarea defectuoasă dintre Transgaz și Regia Națională a Pădurilor­ Romsilva este cauzată de refuzul Transgaz de a achita obligațiile bănești pe care le datorează mai multor direcții silvice, ca urmare a unor ocupări temporare anterioare. În acest sens, pentru rezolvarea acestor neînțelegeri au avut loc o serie de întâlniri, atât cu reprezentanții autorităților administrației publice centrale care răspund de silvicultură, cât și cu reprezentanții Guvernului. Menționăm că, până în prezent, nu s-a ajuns la o soluție, motiv pentru care există acțiuni în instanță inițiate de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva”, precizează Petcu.

Totodată, ministrul Apelor și Pădurilor subliniază că până în prezent la Ministerul Apelor și Pădurilor nu a fost depusă documentația aferentă obiectivului “Conductă de transport gaze naturale Câmpulung Moldovenesc – Vatra Domei”, în vederea avizării ocupării temporare a terenului din fondul forestier național.

Adriana Petcu arată că, potrivit legislației, competența aprobării ocupării temporare a terenurilor din fondul forestier național cu suprafețe de peste 10 ha aparține Guvernului.

Deputatul PSD de Suceava, Cătălin Nechifor, a interpelat, în Parlament, miniștrii Apelor și Pădurilor, Adriana Petcu și al Energiei, Toma Petcu, dar și Transgaz și Romsilva privind realizarea conductei magistrale de gaz spre Vatra Dornei, arătând că proiectul ”Utilităţi și mediu la standarde europene în judeţul Suceava” este coordonat parţial de Transgaz într-o cooperare defectuoasă cu Romsilva.

El a amintit că în anul 2004, Consililul Judeţean Suceava și un număr de 61 de localităţi din judeţ au semnat un acord de împrumut bancar, cu garanţii guvernamentale, în valoare de 86,3 milioane de euro, prin care s-a dorit construirea unui sistem de alimentare cu gaz natural în localităţi, dar și construirea unui număr de sisteme de termie în principalele localităţi urbane ale judeţului, respectiv Suceava, Rădăuţi, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei.




”Iată că după atâţia ani situaţia este încă neclară, paradoxal că doar municipiul Rădăuţi beneficiază de un sistem modern de termie care furnizează apă caldă menajeră, dar și agent termic pe perioada de iarnă, în timp ce Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului au fost blocate în dorinţa de a avea o gigacalorie ieftină și un sistem modern”, a spus Nechifor.

El i-a rugat pe miniștrii Apelor și Pădurilor, Adriana Petcu și pe cel al Energiei, Toma Petcu, să analizeze diferendul dintre Transgaz și Romsilva, deoarece de-a lungul timpului au fost foarte multe blocaje, în special pe tronsonul de munte al reţelei de gaz metan, între Câmpulung Moldovenesc, Pojorâta și Vatra Dornei unde lipsesc 26 de km și nu s-a reușit până acum scoaterea temporară din domeniul silvic a unei suprafeţe de 14 hectare de pădure.

”Drept urmare și astăzi, după atâţia ani, putem spune că nu avem construită reţeaua de gaz către Vatra Dornei, în condițiile în care centrala termică de cogenerare este finalizată din 2007, chiar dacă Transgaz și-a asumat construcţia acestei magistrale încă din 2009, când prin Hotărâre de Guvern, semnată de primul ministru de la acea dată, domnul Emil Boc, s-a transferat parţial către Transgaz reţeaua deja construită din fonduri împrumutate, prin proiectul coordonat de Consiliul Judeţean și localităţile asociate, cu obligaţia ulterioară a Transgaz de a face investiţiile prognozate”, a spus Nechifor.

El a arătat că în această situaţie se poate spune că în continuare la Vatra Dornei va fi ”frig și preţuri ridicate pentru gigacalorie”.

Astfel, după cum am precizat și în titlu, telenovela aducerii gazului metan la Vatra Dornei continuă și din păcate nu prea într-un sens pozitiv. Nu ne rămâne decât să așteptăm în continuare un final fericit pentru că doar asta putem face, să trăim cu speranța și cu veșnicele promisiuni ale tuturor celor care s-au tot succedat la putere și nu i-a interesat mai deloc de această problemă a dornenilor. Concluzia e simplă ... două mari companii de stat, Transgaz și Romsilva, ”se luptă între ele” și nu reușesc să ajungă odată la un acord, iar dornenii sunt cei care suferă !

CITEȘTE MAI MULTE PE: NewsBucovina.ro



PSD Suceava își va alege conducerea județeană în 27 mai, iar până în 13 mai trebuie alese conduceri în organizațiile unde sunt interimate, deci și la Vatra Dornei

Organizația județeană PSD Suceava își va alege noua conducere în data de 27 mai, a anunțat, joi seara, președintele interimar al organizației, senatorul Ioan Stan, care a menționat că această decizie a fost adoptată în Comitetul Executiv al partidului.

El a mai spus că vor fi alese conduceri, până în data de 13 mai, și în organizațiile municipale și orășenești unde în prezent sunt interimate.

Astfel, vor fi alegeri în organizațiile municipale Suceava, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, dar și în orașele Gura Humorului, Salcea și Liteni.




Ioan Stan a precizat că el va candida pentru funcția de președinte al organizației județene PSD Suceava.

Stan asigură conducerea interimară a organizației județene PSD Suceava din vara anului trecut după ce fostul președinte al organizației, actualul deputat Cătălin Nechifor, a demisionat din funcție după ce în urma alegerilor locale PSD nu a reușit să câștige conducerea Consiliului Județean Suceava.

Conducerea organizației municipale PSD Vatra Dornei este asigurată, interimar, de consilierul județean Gheorghe Apetrii, după ce în urma rezultatelor alegerilor locale de anul trecut s-a decis dizolvarea biroului organizației dornene, iar fostul președinte Roman Boca a demisionat din toate funcțiile deținute în PSD.

CITEȘTE MAI MULTE PE: NewsBucovina.ro



Ani grei de închisoare pentru violatorii de la Cârlibaba

La mijlocul lunii septembrie 2016, o femeie de 29 de ani a fost violată de şase indivizi de etnie rromă într-o magazie de pe raza comunei sucevene Cârlibaba. Fiul victimei, în vârstă de 10 ani, se afla într-o baracă, la doar câţiva metri de locul unde mama sa era abuzată sexual. Violatorii au fost condamnaţi în total la 41 de ani de închisoare.

Judecătoria Vatra Dornei a dat o primă condamnare în cazul violului în grup comis în toamna anului 2016, pe raza comunei sucevene Cârlibaba. Astfel, Adrian Alexandru Cardoş şi Ludovic Radu Varga au fost condamnaţi la câte opt ani şi şase luni de închisoare, în timp ce Florin Sergiu Pop, Marian Petre, Florin Petre şi Alin Mihai Atudoroaie, s-au ales fiecare cu câte şase ani de închisoare. Magistraţii dorneni au mai stabilit că inculpaţii nu au voie să se apropie de victimă la o distanţă de mai puţin de 200 de metri, pe o perioadă de patru ani după ce îşi vor executa pedepsele.




Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei i-au trimis în judecată pe inculpaţii Alexandru – Adrian Cardoş (de 23 de ani), din Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj, Ludovic – Radu Varga (de 29 ani), din comuna Ileanda, judeţul Sălaj, Sergiu – Florin Pop (de 24 de ani), Marian Petre (de 29 de ani), Petre Florin (de 34 de ani), toţi trei din comuna Remeţi, judeţul Maramureş şi Alin – Mihai Atudoroaie (de 35 de ani), din comuna Drăguşeni, judeţul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

De asemenea, inculpaţii Alexandru – Adrian Cardoş, Ludovic – Radu Varga, Sergiu – Florin Pop şi Marian Petre au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”, iar inculpatul Alexandru – Adrian Cardoş şi pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”.

Totul a început la mijlocul lunii septembrie 2016, când cei şase indivizi au intrat într-o baracă în care locuiau doi fraţi din judeţul Maramureş, împreună cu cei doi copii ai lor, un băiat de 10 ani (fiul femeii) şi o fată de 12 ani (fiica fratelui victimei). Cei şase l-au tâlhărit pe bărbat şi au violat-o pe sora acestuia în vârstă de 29 de ani.

Tribunalul Suceava i-a arestat preventiv pe inculpaţii Radu Ludovic Varga, Sergiu-Florin Pop, Marian Petre şi Florin Petre, toţi trei din comuna Remeţi, judeţul Maramureş, pe Alexandru-Adrian Cardoş, din Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj şi pe Alin-Mihai Atudoroaie, din comuna Drăguşeni, judeţul Botoşani, sub aspectul comiterii infracţiunilor de viol şi tâlhărie.

CITEȘTE MAI MULTE PE: Adevarul.ro



Posturi de conducere în poliţia suceveană scoase la concurs

Mai multe posturi de conducere în poliţia suceveană au fost scoase la concurs. Este vorba de patru posturi de adjuncţi ai şefilor unităţilor de Poliţie din municipiile Vatra Dornei, Rădăuţi, Suceava și Câmpulung Moldovenesc.

Examenele vor avea loc pe 26 aprilie şi 27 aprilie, iar candidaţii trebuie să aibă obligatoriu gradul de comisar şef.

Astfel, pe 26 aprilie Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava organizează concurs pentru funcţia de adjunct şef poliţie la Poliţia Municipiului Rădăuţi şi la Poliţia Municipiului Suceava, iar pe 27 aprilie la Poliţia Municipiului Câmpulung Moldovenesc şi la Poliţia Municipiului Vatra Dornei.




Micii producători de lapte, sprijiniți cu 11 milioane de euro

Crescătorii de vaci de lapte vor primi un sprijin financiar excepțional în valoare totală de 11 milioane euro, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în ședința de miercuri.

Este vorba despre acordarea de finanțare europeană, în valoare de 5,448 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă FEGA, și de finanțare națională, în aceeași sumă, pentru micii fermieri, afectați de o criză severă în sectorul laptelui din cauza prelungirii embargoului impus Rusiei până la finele anului 2017 și a scăderii cererii de produse din partea Chinei.




Actul normativ transpune Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor.

De ajutorul financiar beneficiază producătorii care dețin un efectiv de vaci de minimum 3 și maximum 9 capete, inclusiv, identificate și înregistrate în Registrul Național al Exploatațiilor la data depunerii cererii și care, totodată, au livrat/vândut direct minimum 4 tone lapte în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016.

Suma cuvenită fiecărui producător de lapte se calculează de către A.P.I.A. prin împărțirea sumei totale la efectivul eligibil de vaci de lapte.

Pentru obținerea ajutoarelor financiare, producătorii de lapte depun solicitările la centrul județean al APIA, respectiv al municipiului București, până la data de 2 mai 2017, inclusiv.

Plățile se efectuează până la data de 30 iunie 2017, iar resursele financiare se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017.




”De Paște, împărțim zâmbete !” o campanie desfășurată și în acest an de grupul VDT (Vatra Dornei Tineret)

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, grupul VDT - Vatra Dornei Tineret vă invită să vă alăturați campaniei desfășurată an de an în această perioadă, care constă în strângerea a cât mai multe alimente (de preferat mai greu perisabile), care vor fi donate familiilor cu o situație financiară precară.

Alimentele pot fi aduse la Casa de Cultură ”Platon Pardau” din Vatra Dornei sau la sediul VDT.

Pentru mai multe informații și detalii folosiți următoarele numere de telefon:

Lazăr Maria (VDT): 0743 593 225

Casa de Cultură: 0230 372 267

Detalii despre această acțiune găsiți și pe pagina de facebook a evenimentului !



Lumina Sfântă va ajunge în județul Suceava cu un avion privat de la București

Președintele Consiliului Județean Su­ceava, Gheorghe Flutur, a anunțat ieri că a fost finalizată procedura pentru adu­cerea Luminii Sfinte pe Aeroportul “Ste­­fan cel Mare” din Sucea­va: ”Im­preu­nă cu cei de la Arhiepiscopia Sucevei și Ră­dăuților am avut discuții și am stabilit că, cu sprijinul Bucovina Fly Club, un avion de mici dimensiuni va merge la București, cu doi reprezentanți ai Ar­hie­piscopiei Sucevei și Rădăuților. Vor aștepta pe aeroportul din capitală cursa care va veni din Israel – Tel Aviv, ce va duce Lumina Sfântă de la Ierusalim, de la mor­mântul Mântuitorului, sâmbătă seara. Arhiepiscopia va fi cea care va organiza distribuția Sfintei Lumini că­tre parohii, protopopiate și către alte zone din țară. Sâmbătă, 15 aprilie, în­ce­pând cu ora 19.30, pe Aeroportul Su­ceava așteptăm cursa care va veni cu Lumina Sfântă”, a de­clarat președintele Consiliului Jude­țean Suceava, Gheorghe Flutur.




Conform surselor Obiectiv de Suceava, avionul care va aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi pilotat de omul de afaceri sucevean Da­niel Mitric, patronul firmei Auto Mi­tric, un pasionat de aeronautică și care are în proprietate avioane pretabile la astfel de curse.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paști la Ierusalim, când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 și 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an și care în primele minute nu frige. Lumina este oferită apoi credincioșilor de către Patriarhul Ierusalimului.




Universitatea din Suceava a derulat la Vatra Dornei programul educațional ”'Practica pedagogică - Altfel'”

Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava a derulat, pentru al patrulea an consecutiv, programul educațional 'Practica pedagogică — Altfel'. Programul este dedicat studenților din cadrul specializării 'Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar' și urmărește diversificarea modalităților de formare specializată a viitorilor profesori prin intermediul unor stagii alternative de practică pedagogică.

În perioada 29 martie — 1 aprilie, studenții FSE au avut posibilitatea să cunoască, în cadrul Centrului de formare continuă al USV din Vatra Dornei, particularitățile de desfășurare a orelor specifice mediului rural și urban din zona de munte a județului Suceava. Gazdele activității au fost Școlile și Grădinițele din Neagra Șarului și Șarul Dornei, aflate sub coordonarea domnului profesor Marius Giosu, precum și Școala nr. 4 din Vatra Dornei, coordonată de prof. Doina Moroșan.

Activitatea a facilitat dobândirea de experiențe semnificative de învățare pentru studenți, menite să conducă la reorganizarea demersului cognitiv de abordare a unei situații școlare reale. În același timp, micii preșcolari și școlari au avut posibilitatea să interacționeze cu studenții USV și să dobândească noi repere necesare în dezvoltarea personală și socială. Stagiul de practică pedagogică a fost coordonat de profesorii mentori conf. univ. dr Otilia Clipa și lect. univ. dr. Oana Hrișcă, de la Facultatea de Științe ale Educației, și Inspectorul pentru învățământul preșcolar din cadrul ISJ Suceava, profesor Daniela Răileanu.




Practica pedagogică a presupus participarea studenților la lecții și analizarea acestora în timp real, dar și oferirea de noi experiențe senzoriale școlarilor, prin intermediul surprizelor dulci și a celor colorate, pregătite de participanți. Fiind o oportunitate de învățare experiențială, practica pedagogică desfășurată în zona Vatra Dornei a reprezentat pentru studenți, dar și pentru profesorii implicațI, un binevenit moment de reflecție profesională și reinventare personală într-un spațiu educațional nonformal.

Vizita la Centrul de Informare al Parcului Național Călimani și parcurgerea traseelor turistice montane au facilitat exersarea proiectării a numeroase activități educaționale (re)creative destinate elevilor din învățământul preșcolar și au permis relevarea de noi valențe formative a educației de tip nonformal.

O dată cu finalizarea activităților acestei ediții a programului educațional Practica pedagogică — Altfel, Facultatea de Științe ale Educației a primit încă o dată confirmarea faptului că studenții, viitori profesori, au înțeles importanța învățământului educațional modern. Acesta nu poate fi decât unul în care totul începe și se termină cu cel care învață.

Pentru că astfel de acțiuni permit, pe de o parte, exersarea abilităților pedagogice și, pe de altă parte, trăirea unor valori fundamentale umane precum generozitatea, cooperarea, responsabilitatea, gratitudinea, ne dorim să le repetăm și în viitor și, odată cu aceasta, să facem ca EDUCAȚIA de CALITATE să fie POSIBILĂ și ACCESIBILĂ oricărui COPIL.




De Sărbătorile Pascale se anunță turiști în județ, însă infrastructura rutieră are probleme (VIDEO)

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a prezentat miercuri, într-o conferinţă de presă, programul „Paştele în Bucovina”, aflat la cea de-a noua ediţie, precizând că acest proiect a fost iniţiat de el în primul mandat. Şeful administraţiei judeţene a arătat că programul se află în plină desfăşurare, amintind de unele acţiuni care au avut loc deja, precum Festivalul de cântece religioase „Buna Vestire” de la Fundu Moldovei, Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate de la Ciocăneşti sau Târgul de Paşti de la Gura Humorului.




Preşedintele Consiliului Judeţean a declarat că judeţul este pregătit să primească turiştii în număr cât mai mare, arătând că în ultima vreme s-a lucrat mult la refacerea drumurilor: „Încercăm să ne organizăm cât mai bine. Drumurile au fost cele mai afectate după perioada de iarnă grea. Am vorbit cu cei de la drumuri naţionale să înceapă reparaţiile. Noi am demarat reparaţiile la drumurile judeţene, în special la drumurile care duc la mănăstiri, Moldoviţa, Vatra Moldoviţei, Pojorâta, Fundu Moldovei, Izvoarele Sucevei, Mălini, Slatina. Acum avem ca prioritate Frasin-Stulpicani-Ostra. În unele locuri am început să turnăm şi covoare asfaltice, precum zona Horodniceni”, a spus Flutur.

El a mai menţionat că interesul turiştilor pentru zona Bucovinei este foarte mare, subliniind că gradul de ocupare în pensiunile din zona Gura Humorului este de 97%, la Suceviţa de 95%, la Câmpulung Moldovenesc de 92%, la Putna de 90%, la Vama de 85% iar la Vatra Dornei de 70%. (suntem tot mai ”la coadă”, după cum se vede) „Sper ca până de Paşte gradul de ocupare să atingă 100%”, a concluzionat şeful administraţiei judeţene.


Citește mai multe pe: MonitorulSV.ro



Moarte groaznică pentru un bărbat care s-a tăiat accidental cu o drujbă

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a avut parte de o moartă groaznică după ce s-a tăiat accidental cu o drujbă în zona inghinală, iar hemoragia i-a fost în scurt timp fatală. Nenorocirea s-a petrecut luni în comuna Crucea, în timp ce bărbatul lucra în pădure la amenajarea unei stâne pentru sezonul cald.

Din primele cercetări ale anchetatorilor de la Poliția municipiului Vatra Dornei rezultă că bărbatul, Mihăiță Cojocaru, s-a deplasat în pădure împreună cu un alt localnic din Crucea, unde a tăiat un arbore. În timp ce fasona lemnul, într-un moment de neatenție, acesta a atins cu drujba pornită zona inghinală a piciorului stâng. Bărbatul care îl însoțea a încercat să oprească sângerarea, însă din păcate hemoragia era foarte puternică. Când echipajul SMURD de la Vatra Dornei a ajuns la fața locului bărbatul era deja decedat.




Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă ancheta. Lămuriri suplimentare sunt aşteptate de la necropsia efectuată de medicii legişti.

Barbat din Vatra Dornei prins în trafic cu țigări de contrabandă

Un barbat din Vatra Dornei a fost prins in trafic cu tigari de contrabanda. Marti, in jurul orei 21.55, o patrula din cadrul Politiei municipiului Vatra Dornei, a oprit pentru control pe strada Argestru din localitate, autoturismul condus de un localnic de 51 de ani. In urma verificarii interiorului masinii, politistii au identificat 1.400 pachete cu tigari netimbrate, de provenienta extracomunitara, despre care, barbatul a declarat ca le-a achizitionat de la o persoana necunoscuta cu intentia de a le comercializa.

Tigarile in valoare de circa 15.400 lei au fost confiscate, iar autoturismul, proprietatea unei femei din municipiul Vatra Dornei, a fost indisponibilizat la sediul politiei.Politistii au intocmit in cauza dosar penal, sub aspectul savarsirii infractiunii de contrabanda, ce va fi solutionat procedural.



Un bărbat a fost găsit mort în albia râului Bistrița

La data de 1 aprilie 2017, în jurul orei 12.30, polițiștii din Vatra Dornei au fost anunțați telefonic de Marcela F. despre faptul că Vasile C., de 41 de ani, din comuna Ciocănești, concubinul său, nu a mai ajuns la domiciliu, cu toate că se îndrepta spre casă. In urma cercetărilor și verificărilor făcute de agenți a reieșit că Vasile C. a lucrat pe raza județului Vaslui, iar în seara de 31 martie a.c. a venit acasă cu un autoturism de ocazie, care l-a luat din locul Puciosu, comuna Iacobeni și l-a adus până în satul Botoș, comuna Ciocănești, lăsându-l în dreptul locuinței, care se află la circa 500 de metri de DN 18, urmând a traversa și râul Bistrița Aurie pe o punte ­pie­tonală suspendată pe cabluri meta­lice. Înainte de a coborî din autoturism a sunat-o pe concubina sa, să vină înaintea lui deoarece are un bagaj greu de dus. Concubina a venit înaintea lui, dar nu l-a mai întâlnit. Aceasta l-a căutat, dar nu și-a făcut griji prea mari, crezând că bărbatul îi face o farsă.




La fața locului s-a stabilit faptul că puntea pietonală suspendată pe cabluri are o lungime de 26 de metri, iar parapeții punții aveau o înălțime de 67 de centimetri. În timpul deplasării puntea se balansează foarte tare, provocând un dezechilibru persoanei care o traversează.

Având în vedere aceste aspecte s-a procedat la căutarea pe albia râului Bistrița Aurie în aval, apa având un volum mare în urma topirii zăpezilor, iar la o distanță de circa 1,5 kilometri a fost găsit cadavrul lui Vasile C. și la aproximativ trei kilometri bagajul acestuia. La exa­minarea sumară a cadavrului, acesta nu prezenta leziuni ori urme de violență. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Vatra Dornei de către o firmă specializată, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei morții. Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunii de „ucidere din culpă”.

CITEȘTE MAI MULTE PE: ObiectivDeSuceava.ro



Două incendii de vegetaţie provocate de două bătrâne au afectat livezi şi fâneţe

Două incendii de vegetaţie care s-au extins cu repeziciune au afectat livezi şi păşuni ale unor proprietari din Vatra Dornei și Poiana Stampei, existând pericolul de extindere la pădurile din apropiere. Incendiile au fost provocate de două localnice, care au dat foc resturilor adunate în urma curăţeniei de primăvară şi care în urma acţiunii lor s-au ales cu dosare penale pentru distrugere din culpă.

Luni la prânz, Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată telefonic de o bătrână de 84 de ani, din municipiu, despre faptul că în livada sa a izbucnit un incendiu, cu pericol de propagare spre zona împădurită. La faţa locului au ajuns rapid pompierii din cadrul Detaşamentului Vatra Dornei, care au reuşit lichidarea incendiului. Cercetările poliţiştilor au stabilit faptul că în acea zi, în jurul orelor 12.30-12.40, bătrâna s-a dus în livada sa de lângă casă, unde are amenajată o groapă de gunoi, şi a dat foc la resturile menajere. Din cauza vântului, focul a fost scăpat de sub control şi a aprins vegetaţia joasă din livada femeii, extinzându-se în livada vecină, unde a ars o suprafaţă de aproximativ 800 de metri pătraţi de vegetaţie uscată, focul apropiindu-se de zona împădurită deţinută de aceeaşi proprietară. Doar intervenţia pompierilor a făcut ca flăcările să nu se extindă la zona împădurită din apropiere, aceştia stabilind drept cauză probabilă de producere a incendiului focul deschis în spaţii deschise. Pe numele bătrânei care a pus focul a fost deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă.




În aceeaşi zi, în jurul orei 14.30, a fost semnalată izbucnirea unui incendiu la marginea unei păduri din comuna Poiana Stampei. Pompierii dorneni care au intervenit la faţa locului au constatat în momentul sosirii că ardeau un gard şi un copac, focul extinzându-se pe o suprafaţă de aproximativ 2 hectare de iarbă uscată, aflată în apropierea pădurii. Alături de pompieri au intervenit localnici voluntari, împreună cu silvicultori, care au reuşit localizarea şi stingerea incendiului. De asemenea, pompierii au stabilit cauza incendiului ca fiind focul deschis lăsat nesupravegheat.

În urma cercetărilor făcute de poliţişti s-a stabilit că în jurul orei 14.00 o femeie de 68 de ani, din comuna Poiana Stampei, a făcut curăţenie pe o fâneaţă care-i aparţine, dândfoc la nişte gunoaie şi resturi de vegetaţie uscată. Din cauza vântului, focul s-a extins la un gard din lemn uscat, la un molid şi pe suprafaţa de 2 ha de iarbă necosită aparţinând femeii, dar şi la terenurile cu fânaţ aparţinând unor vecini, prejudiciul fiind de circa 200 de lei. Pe numele femeii a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de distrugere din culpă.
Pompierii atenţionează asupra pericolului reprezentat de arderea nesupravegheată a resturilor în urma curăţeniei de primăvară, care pot provoca incendii greu de stins, cu pagube însemnate.

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro



VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei