REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 VATRA DORNEI - JUDEȚUL SUCEAVA (Articol în curs de actualizare)

11 decembrie 2016, zi crucială pentru viitorul României. Cetățenii cu drept de vot sunt așteptați la urne ca să decidă viitorul țării. Votul fiecăruia poate schimba majorități sau poate face diferența dintre un partid parlamentar și unul care nu reușește să atingă pragul de 5%.

În circumscripţiile electorale din ţară vor fi aleşi în total 308 deputaţi şi 134 de senatori, dintre care în circumscripţia electorală nr. 35, a județului Suceava, vor fi aleşi 4 senatori şi 10 deputaţi.




În aceast articol vă prezentăm rezultatele înregistrate la Alegerile Parlamentare 2016 în localitățile din Bazinul Dornelor și în întreg județul Suceava.



REZULTATE PRELIMINARE




VATRA DORNEI - CAMERA DEPUTAȚILOR

PARTID TOTAL PROCENT
PSD 2647 46,17%
PNL 1392 24,28%
ALDE 284 4,95%
PMP 489 8,53%
USR 327 5,70%
UDMR 15 1,08%
ALȚII 579 10,10%
TOTAL 5733 100,00%


VATRA DORNEI - SENAT

PARTID TOTAL PROCENT
PSD 2688 46,78%
PNL 1386 24,12%
ALDE 338 5,88%
PMP 381 6,63%
USR 382 6,65%
UDMR 19 0,33%
ALȚII 552 9,61%
TOTAL 5746 100%


BROȘTENI - CAMERA DEPUTAȚILOR

PARTID TOTAL PROCENT
PSD 954 50,24%
PNL 392 20,64%
ALDE 118 6,21%
PMP 84 4,42%
USR 70 3,69%
UDMR 8 0,42%
ALȚII 273 14,38%
TOTAL 1899 100%



CÂRLIBABA - CAMERA DEPUTAȚILOR

PARTID TOTAL PROCENT
PSD 181 32,61%
PNL 265 47,75%
ALDE 21 3,78%
PMP 41 7,39%
USR 11 1,98%
UDMR 4 0,72%
ALȚII 32 5,77%
TOTAL 555 100%

CIOCĂNEȘTI - CAMERA DEPUTAȚILOR

PARTID TOTAL PROCENT
PSD 153 27,13%
PNL 303 53,72%
ALDE 30 5,32%
PMP 25 4,43%
USR 11 1,95%
UDMR 1 0,18%
ALȚII 41 7,27%
TOTAL 564 100%

COȘNA - CAMERA DEPUTAȚILOR

PARTID TOTAL PROCENT
PSD 306 58,62%
PNL 125 23,95%
ALDE 11 2,11%
PMP 42 8,05%
USR 17 3,26%
UDMR 1 0,19%
ALȚII 20 3,83%
TOTAL 522 100%

CRUCEA - CAMERA DEPUTAȚILOR

PARTID TOTAL PROCENT
PSD 508 68,01%
PNL 83 11,11%
ALDE 40 5,35%
PMP 16 2,14%
USR 30 4,02%
UDMR 0 0,00%
ALȚII 70 9,37%
TOTAL 747 100%

DORNA ARINI - CAMERA DEPUTAȚILOR

PARTID TOTAL PROCENT
PSD 496 49,55%
PNL 231 23,08%
ALDE 82 8,19%
PMP 73 7,29%
USR 37 3,70%
UDMR 0 0,00%
ALȚII 82 8,19%
TOTAL 1001 100%

DORNA CANDRENILOR - DEPUTAȚI

PARTID TOTAL PROCENT
PSD 849 68,30%
PNL 209 16,81%
ALDE 42 3,38%
PMP 45 3,62%
USR 32 2,57%
UDMR 2 0,16%
ALȚII 64 5,15%
TOTAL 1243 100%

IACOBENI - CAMERA DEPUTAȚILOR

PARTID TOTAL PROCENT
PSD 253 31,27%
PNL 425 52,53%
ALDE 62 7,66%
PMP 20 2,47%
USR 6 0,74%
UDMR 1 0,12%
ALȚII 42 5,19%
TOTAL 809 100%

PANACI - CAMERA DEPUTAȚILOR

PARTID TOTAL PROCENT
PSD 386 53,24%
PNL 201 27,72%
ALDE 22 3,03%
PMP 58 8,00%
USR 20 2,76%
UDMR 1 0,14%
ALȚII 37 5,10%
TOTAL 725 100%

POIANA STAMPEI - CAMERA DEPUTAȚILOR

PARTID TOTAL PROCENT
PSD 699 68,40%
PNL 163 15,95%
ALDE 24 2,35%
PMP 37 3,62%
USR 34 3,33%
UDMR 1 0,10%
ALȚII 64 6,26%
TOTAL 1022 100%

ȘARU DORNEI - CAMERA DEPUTAȚILOR

PARTID TOTAL PROCENT
PSD 555 42,46%
PNL 391 29,92%
ALDE 40 3,06%
PMP 186 14,23%
USR 35 2,68%
UDMR 2 0,15%
ALȚII 98 7,50%
TOTAL 1307 100%

PREZENȚA LA VOT ÎN LOCALITĂȚILE DIN BAZINUL DORNELOR

După cum toată lumea probabil știe, astăzi, 11 Decembrie, este ziua în care în țara noastră are loc scrutinul dedicat Alegerilor Parlamentare 2016, iar românii sunt așteptați la urne pentru a alege componența viitorului Parlament, respectiv să voteze listele propuse de partide pentru Senat și Camera Deputaților.




Dacă nu știți încă cărei secții de votare sunteți arondați, puteți afla cu ușurință acest lucru de AICI. În acest articol vă vom ține la curent, pe tot parcursul zilei, cu prezența înregistrată la urne în secțiile de votare din Bazinul Dornelor și astfel puteți vedea cât interes arată dornenii acestor alegeri.






Prezența la vot înregistrată până


la ora
21:00

VATRA DORNEI 41,85 %
BROȘTENI 36,99 %
CÂRLIBABA 37,20 %
CIOCĂNEȘTI 47,09 %
COȘNA 42,82 %
CRUCEA 44,43 %
DORNA ARINI 42,00 %
DORNA CANDRENILOR 51,52 %
IACOBENI 45,68 %
PANACI 40,21 %
POIANA STAMPEI 56,47 %
ȘARU DORNEI 38,31 %
TOT JUDEȚUL SUCEAVA 36,94 %
TOATĂ ROMÂNIA 39,49 %






Prezența la vot în secțiile de votare din Vatra Dornei


la ora
21:00

Rezultatele finale ale concursului de directori pentru școlile din Bazinul Dornelor

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava a publicat vineri, 9 decembrie, rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea funcţiei de director/director adjunct în şcolile din judeţ, după soluţionarea celor 12 contestaţii înregistrate. Dintre acestea, cinci au fost respinse, iar şapte au fost analizare de comisii din alte judeţe. În urma reevaluării, şase dintre candidaţi au primit punctaje mai mari, iar un candidat a fost depunctat, însă fără a fi schimbate ierarhiile iniţiale.

Ultima etapă a concursului - validarea în Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar a rezultatelor finale şi transmiterea acestora la minister – este programată în data de 16 decembrie 2016. Mandatele directorilor promovaţi au o durată de patru ani.




Una dintre unitățile de învățământ din zonă unde s-a dus o ”luptă” acerbă pentru ocuparea postului de director a fost Liceul Teoretic ”Ion Luca” Vatra Dornei unde s-au înscris la concurs actualul director, prof. Paul Bereholschi și doamna profesoară Delia Drăgan. În urma rezultatelor mai bune obținute la concurs, prof. Bereholschi a reușit să-și păstreze postul de director chiar dacă au fost depuse și anumite contestații de către contracandidata sa. Vă prezentăm mai jos rezultatele tuturor candidaților care au concurat pentru posturile de directori din zona Dornelor:







Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !




ALEGERI PARLAMENTARE 2016: Ghidul alegătorilor la scrutinul din 11 decembrie (VIDEO)

Peste 18,2 milioane de români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sunt aşteptaţi duminică între orele 7.00 şi 21.00 pentru a-i alege pe cei care îi vor reprezenta în Parlament. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă la ora 7.00

În circumscripţiile electorale din ţară vor fi aleşi 308 deputaţi şi 134 de senatori, iar în circumscripţia electorală nr. 43 pentru cetăţenii români cu domiciliul în afara ţării vor fi aleşi 2 senatori şi 4 deputaţi.

Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.




Pot vota în ţară cetăţenii români care îndeplinesc următoarele condiţii: au domiciliul sau reşedinţa în România şi au vârsta de cel puţin 18 ani, dacă această vârstă a fost împlinită până în ziua alegerilor inclusiv.

Nu pot alege debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie şi persoanele cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.

Alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa. În cazul în care, în ziua votării, alegătorii se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiaşi circumscripţii electorale, aceştia pot vota la orice secţie de votare din cadrul circumscripţiei electorale unde îşi au domiciliul sau reşedinţa.

Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în România care în ziua votării se află în ţară îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare organizate în România în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării: a) cartea de identitate; b) cartea electronică de identitate; c) cartea de identitate provizorie; d) buletinul de identitate; e) paşaportul diplomatic; f) paşaportul diplomatic electronic; g) paşaportul de serviciu; h) paşaportul de serviciu electronic; i) carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare.

Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi operatorii de calculator pot vota în secţia de votare în care activează, dacă au domiciliul sau reşedinţa pe raza circumscripţiei electorale în care se află secţia de votare respectivă.

Candidaţii pot vota în orice secţie de votare de pe raza circumscripţiei electorale în care candidează.

Votarea se desfăşoară duminică, 11 decembrie 2016, între orele 7.00 şi 21.00. La ora 21.00, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea localului secţiei de vot. Alegătorilor care la ora 21.00 se află în sala unde se votează li se permite să îşi exercite dreptul de vot.

Accesul alegătorilor în sala de votare are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor. Fiecare alegător prezintă actul de identitate şi, după caz, documentul care dovedeşte reşedinţa operatorului de calculator al biroului electoral al secţiei de votare, care înscrie codul numeric personal al alegătorului în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal.

În cazul în care alegătorul nu figurează în lista electorală permanentă existentă în secţia de votare respectivă, Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal semnalează dacă: a) persoana care s-a prezentat la vot a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv; b) persoana care s-a prezentat la vot şi-a pierdut drepturile electorale; c) persoana care s-a prezentat la vot este arondată la altă secţie de votare; d) persoana care s-a prezentat la vot este omisă din lista electorală permanentă, are domiciliul sau reşedinţa în raza teritorială a secţiei de votare respective şi dacă a formulat o solicitare de a fi înscrisă în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă; e) persoana care s-a prezentat la vot şi-a mai exercitat dreptul de vot la acelaşi scrutin.

În baza rezultatelor generate de Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, a comunicărilor efectuate prin intermediul acestuia şi a verificării actului de identitate, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare: a) opreşte de la votare persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării, persoana care şi-a pierdut drepturile electorale şi persoana care a optat să voteze prin corespondenţă; b) îndrumă alegătorul să voteze la secţia de votare la care este arondat, în cazul în care este arondat la altă secţie de votare; c) îndrumă alegătorul să voteze la secţia de votare unde a fost arondat conform reşedinţei, în cazul în care acesta a fost înscris în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă; d) înscrie în lista electorală suplimentară persoana care s-a prezentat la vot, este omisă din lista electorală permanentă, are domiciliul sau reşedinţa în raza teritorială a secţiei de votare respective; în cazul în care persoana omisă este înscrisă în lista electorală permanentă existentă la altă secţie de votare, preşedintele biroului electoral al acelei secţii de votare va fi notificat de către sistemul informatic în acest sens şi va radia persoana respectivă din lista electorală permanentă; după ce alegătorul semnează în lista electorală suplimentară îi încredinţează buletinele de vot şi ştampila cu menţiunea „VOTAT”; e) înscrie în lista electorală suplimentară persoana care s-a prezentat la vot, are domiciliul sau reşedinţa în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiaşi circumscripţii electorale; f) permite alegătorului care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi este înscris în lista electorală permanentă să voteze; în acest sens, după ce alegătorul semnează în lista electorală permanentă îi încredinţează buletinele de vot şi ştampila cu menţiunea „VOTAT”.




Alegătorii votează separat, în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea „VOTAT” în patrulaterul care cuprinde lista de candidaţi sau numele candidatului pe care îl votează. Ştampila cu menţiunea „VOTAT” trebuie să fie rotundă şi astfel dimensionată încât să fie mai mică decât patrulaterul în care se aplică.

După ce au votat, alegătorii îndoaie buletinele de vot astfel ca pagina albă care poartă ştampila de control să rămână în afară şi le introduc în urnă, având grijă să nu se deschidă. Îndoirea greşită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat. În cazul în care buletinul de vot se deschide în aşa fel încât secretul votului nu mai este asigurat, acesta se anulează şi se dă alegătorului, numai o singură dată, un nou buletin de vot, făcându-se menţiune despre aceasta în procesul verbal al operaţiunilor de votare.

Ştampila cu menţiunea „VOTAT”, încredinţată pentru votare, se restituie preşedintelui, care o aplică pe actul de identitate, menţionând şi data scrutinului. În cazul alegătorilor care votează pe baza cărţii de identitate, pe versoul acesteia se aplică un timbru autocolant cu menţiunea „VOTAT” şi data scrutinului.

În situaţia în care alegătorul, din motive bine întemeiate, constatate de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate semna în lista electorală permanentă, preşedintele face o menţiune în lista electorală, confirmată prin semnătura sa şi a unui alt membru al biroului electoral.

Sunt nule şi nu intră în calculul voturilor valabil exprimate: buletinele de vot la care ştampila este aplicată pe mai multe patrulatere (indiferent de menţiunile înscrise de alegător); buletinele de vot la care ştampila este aplicată în afara patrulaterelor; buletinele de vot la care ştampila este aplicată pe mai multe patrulatere, chiar dacă una dintre ştampile a fost tăiată. Se consider[ vot valabil exprimat: buletinele de vot pe care ştampila a fost aplicată în interiorul unui singur patrulater; buletinele de vot pe care ştampila aplicată depăşeşte limitele patrulaterului, dar opţiunea alegătorului este evidentă; buletinele de vot pe care ştampila a fost aplicată de mai multe ori în interiorul aceluiaşi patrulater; buletinele de vot pe care ştampila a fost aplicată în interiorul unui singur patrulater şi în afara patrulaterelor; buletinele de vot pe care ştampila a fost aplicată în interiorul unui singur patrulater, dar pe buletin sunt înscrise diferite menţiuni ale alegătorului.

Au dreptul la urnă mobilă cetăţenii cu drept de vot din circumscripţia electorală respectivă care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate. Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, însoţită de copii ale actelor din care rezultă starea de sănătate ori de invaliditate, înregistrată la cea mai apropiată secţie de votare de locul în care se află în ziua votării, ca o echipă formată din cel puţin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării – ştampilă cu menţiunea „VOTAT” şi buletine de vot – la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea. În cazul cetăţenilor care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare, cererile scrise se pot transmite prin intermediul altor persoane sau prin intermediul personalului de specialitate din unităţile medicale unde se află internaţi, după caz.

De urnă mobilă beneficiază şi persoanele reţinute, deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă ori asupra cărora s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale. Procedura de exercitare a dreptului de vot de către această categorie de alegători este stabilită prin decizie a Biroului Electoral Central. În aceste condiţii pot vota numai persoanele care sunt înscrise în listele electorale permanente ale circumscripţiei electorale în care au loc alegeri.







Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !




Casa de Cultură Vatra Dornei a găzduit o întâlnire electorală cu candidaţii PSD pentru Alegerile Parlamentare - VIDEO

Casa de Cultură „Platon Pardău” Vatra Dornei a găzduit Duminică, 4 decembrie 2016, o întâlnire electorală cu candidaţii PSD Suceava pentru Alegerile Parlamentare din 11 decembrie 2016.


Dornenii au fost prezenţi în număr mare la acest eveniment, sala fiind arhiplină. Din partea Partidului Social Democrat au participat candidaţii de pe listele PSD pentru Senat şi Camera Deputaţilor, în frunte cu presedintele Organizaţiei Judeţene Ioan Stan urmat de Virginel Iordache, Maricela Cobuz, Alexandru Rădulescu, Emanuel Havrici, Alina Popa cât şi reprezentanţii zonei Dornelor Gheorghe Apetrii şi Mihaiela Marinca.

Totodată pe scena Casei de Cultură au fost prezenţi şi primarii PSD din bazinul Dornelor respectiv Viluţ Mezdrea (Poiana Stampei), Dorin Rusu (Crucea), Gavril Pardău (Coșna), Vasile Cozan (Panaci), Dănuţ Candrea (Dorna Candrenilor), Ioan Moraru (Dorna Arini) cât şi actualul deputat Cezar Cioată.




Întâlnirea a fost deschisă de preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Vatra Dornei, Gheorghe Apetrii care i-a prezentat pe candidaţii PSD și i-a invitat să ia cuvântul.

Preşedintele Ioan Stan, deschizătorul listei Partidului Social Democrat pentru Senat a precizat faptul că pe listele PSD Suceava se regăsesc oameni valoroşi care au performat în domeniile lor de activitate, în educaţie, sănătate, silvicultura cat şi pe plan economic. De asemenea presedintele Stan a amintit încă o data că în următorul mandat doreşte să fie cât mai aproape de locuitorii Ţării Dornelor, în acest sens deschizând şi un cabinet parlamentar unde vor fi preluate toate problemele şi sugestiile localnicilor. Acesta a menţionat foarte hotărât că printre primele proiecte pentru care va face demersuri va fi aducţiunea gazului metan la Vatra Dornei.

În cadrul întâlnirii au mai luat cuvântul medicul Maricela Cobuz, care a precizat că reformele din sănătate vor reprezenta o prioritate în mandatul domniei sale, profesorul Alexandru Rădulescu, născut în Vatra Dornei şi fost presedinte al Consiliului Judeţean Suceava care a amintit sprijinul oferit de Catalin Nechifor în calitate de presedinte al Consiliului Judeţean, acesta manifestându-şi dorinţa ca împreună cu toţi parlamentarii PSD să contribuie cât mai mult la dezvoltarea întregului judeţ.

Locul 2 de pe lista pentru Senat, profesorul Virginel Iordache a reamintit câteva dintre problemele sistemului de învătământ dorind-şi ca pe viitor să contribuie cât mai mult la îmbunătăţirea educaţiei folosindu-se de experienţa acumulată de-a lungul anilor.

Inginerul silvic Emanuel Havrici a punctat faptul că în timpul guvernărilor PSD, România a avut creştere economică, Partidul Social Democrat fiind singurul partid care a fost mereu aproape de cetăţeni, pe când guvernarea „tehnocrată” a distrus aproape tot ceea ce a construit guvernul Ponta.

Ultimii care au luat cuvântul au fost reprezentanţii zonei Dornelor, respectiv profesoara Mihaiela Marinca care a vorbit despre valorile social-democrate şi de ce este important ca dornenii să aiba încredere în programul de guvernare propus de PSD.

De asemenea, candidatul pentru Camera Deputaţilor, inginerul Gheorghe Apetrii a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru participare, îndemnându-i ca pe 11 decembrie 2016 să aibă încredere şi să voteze echipa Partidului Social Democrat Suceava.

Vă invităm să vizionați mai jos fotografii și un material video cu întâlnirea PSD de la Casa de Cultură pentru a vedea astfel în întregime declarațiile invitaților:






Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !




Proiectul cultural ”DORNA WINTER FEST” demarează sâmbătă la Vatra Dornei

Sâmbătă, 10 decembrie, se inaugurează primul Târg de Iarnă de la Vatra Dornei. Locaţia aleasă de organizatori este Platoul Izvorului Sentinela, din spatele Cazinoului, unde va fi creat un spaţiu de agrement.


Târgul face parte din cadrul proiectului cultural “Dorna Winter Fest”, ce se va derula până la finalul lunii februarie 2017 şi care va cuprinde, pe lângă acest târg şi World Snow Day (15 ianuarie 2017), Campionatul Mondial de Sanie pe Pistă Naturală (3-5 februarie), Serbările Zăpezii (3-5 februarie, 10-12 februarie, 17-19 februarie) şi foarte multe alte activităţi care vor avea loc pe pârtii. Programul manifestărilor va fi disponibil, începând cu 8 decembrie și pe www.dornawinterfest.ro




Evenimentul „Târg de Iarnă la Vatra Dornei” va avea loc pe parcursul lunii decembrie şi va debuta oficial pe 10 decembrie, în Parcul Municipal, în zona Izvorului Sentinela, cu un spectacol de folclor şi colinde.

În această zonă va fi creat un spaţiu de agrement pentru dorneni şi turişti deopotrivă, vor fi montate 20 de căsuţe de lemn, repartizate pe următoarele sectoare: Food, Handmade, Meşteri Populari, Cadouri şi Decoraţiuni, Produse Tradiţionale (turtă dulce, dulceţuri, siropuri, etc.). Totodată, unii dintre meşterii prezenţi la eveniment vor confecţiona la faţa locului obiecte şi podoabe, aceste ateliere permiţând publicului să redescopere frumuseţea artei, tradiţiilor şi obiceiurilor populare româneşti.

Cea mai frumoasă căsuţă din târg va fi premiată. Astfel, în perioada 10-25 decembrie dornenii vor putea alege prin vot, la faţa locului, cea mai frumoasă casută, ţinând cont de cel mai frumos decor, produsele preferate, dar şi cea mai călduroasă servire.

- Căsuţa lui Moş Crăciun. Spiriduşii (tinerii VDT) vor pregăti sosirea lui Moş Crăciun în târg şi îşi vor decora noua Casuţă, aşteptându-i pe cei mici, cu bradul împodobit şi daruri multe. Anul acesta copiii îşi vor putea lăsa scrisorile cu dorinţe şi gândurile bune în cutia poştală din Casa Moşului.

La acestea se vor adăuga, pentru a crea o frumoasa imagine de poveste de iarnă:

- Bradul lui Moş Crăciun.

- Brazii Copilăriei - (o parte dintre ei vor fi împodobiţi de către primărie, iar ceilalţi, printr-un concurs, vor fi decoraţi de către elevii şcolilor gimnaziale din oraş şi din Ţara Dornelor, cel mai frumos brad urmând a fi premiat).

- Scena şi agrementul muzical - Pe tot parcursul lunii decembrie, în cadrul târgului vor avea loc numeroase spectacole muzicale, coregrafice şi de divertisment, spectacole care vor fi susţinute de tineri artişti dorneni, membri ai ansamblurilor locale, dar şi reprezentanţi ai şcolilor locale.

- Orăşelul Copiilor - Organizând Targul de Iarnă, Orăşelul Copiilor va fi şi el amenajat tot în această locaţie, pentru acesta urmând a-şi da concursul tinerii VDT. Ei vor amenaja Pădurea Fermecată din vecinătatea Izvorului Sentinela, delimitată în două zone, pe categorii de vârstă.

- Mini patinoar - Cel mai atractiv punct in cadrul Targului de iarnă va fi Mini Patinoarul care va fi instalat în faţa Izvorului Sentinela, şi pe care vor avea acces copii cu varsta de pâna la 10 ani. În cadrul serilor muzicale, pe patinoar vor avea loc Carnavaluri şi Baluri Mascate.

O parte importantă din aceste evenimente va fi pregătită de tinerii VDT, cei care vor fi, de altfel, şi parteneri oficiali in desfăşurarea târgului. Evenimentele din cadrul Târgului de Iarnă vor fi completate, pentru o mai bună ofertă culturală a staţiunii în perioada sărbătorilor de iarnă, cu celelalte evenimente culturale tradiţionale ale municipiului.







Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !




Cătălin Nechifor și Gheorghe Apetrii, alături de primarii PSD din Bazinul Dornelor, îi îndeamnă pe dorneni să aibă încredere în Partidul Social Democrat

Candidații Partidului Social Democrat pentru Camera Deputaților, Cătălin Nechifor și Gheorghe Apetrii, alături de primarii PSD din Bazinul Dornelor, Viluț Mezdrea, Gavril Pardău, Dănuț Candrea, Ioan Moraru, Vasile Cozan și Dorin Rusu au fost invitații lui Mihai Cioată în cadrul emisiunii Orion Electoral de weekend-ul trecut.


Pe parcursul emisiunii cei doi candidați au prezentat argumente care ar trebui să-i convingă pe dorneni ca pe 11 decembrie să voteze Partidul Social Democrat, iar fiecare primar PSD și-a prezentat proiectele care au fost realizate cu ajutorul guvernului Ponta și al Consiliului Județean condus de Cătălin Nechifor și ceea ce își doresc să realizeze cu ajutorul viitorului guvern și al viitorilor parlamentari PSD.




Vă invităm să vizionați înregistrarea emisiunii electorale pentru a putea vedea astfel toate declarațiile făcute de invitați în cadrul acesteia:






Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !




Corneliu Popovici, PMP Suceava: ”Solicităm liderilor PNL ai județului să renunțe la mita electorală înainte de alegeri, iar sucevenilor le cerem să nu se lase cumpărați”

Legea alegerilor parlamentare, adoptată anul trecut de parlamentarii PSD și PNL după ce și-au dat mâna pe sub masă, este făcută pentru ei și evident, împotriva partidelor nou înființate. Vor să rămână veșnic la putere, să alterneze PSD cu PNL, unii să fie la guvernare, ceilalți doar să mimeze opoziția.

Cine a mai văzut să nu poți face campanie electorală în timpul campaniei electorale, dar să poți face campanie electorală în afara perioadei legale prevăzute de lege?! Scopul a fost unul singur: să inducă populația mai puțin informată în eroare, astfel încât la vot să se prezinte numai nucleele dure ale celor două mari partide, care domină din 2012 încoace Parlamentul cu peste 70%: PSD și PNL.




Ca și când această lege proastă nu le-ar fi fost de ajuns, conducătorii județului și municipiului Suceava, au găsit încă o soluție de a amăgi electoratul, oferind cadouri în numele Primăriei sau Consiliului Județean. Primarii PSD și PNL ai comunelor au dat ajutoarele sociale venite de la Uniunea Europeană exact în buza campaniei. Oamenii necăjiți sunt bucuroși că primesc pungile cu alimente și merg să voteze cu partidul primarului, neștiind că nu PSD sau PNL le oferă aceste ajutoare, ci Uniunea Europeană. Din aceleași motive, și primarul Ion Lungu va oferi cadourile de sfârșit de an cu trei săptămâni mai devreme: cumpărarea bunăvoinței sucevenilor înainte de alegeri.

Asemenea practici sunt și incorecte moral și ilegale, iar Partidul Mișcarea Populară cere sucevenilor să nu se lase cumpărați încă o dată, să nu-și vândă votul și chiar libertatea.

Potrivit Codului Penal, articolul 386: "Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi". La fel pot fi sancționați și cei care primesc astfel de bunuri.

De aceea, PMP face apel la suceveni nu doar să nu primească bani, pungi cu alimente, haine, jucării sau alte bunuri de la politicieni, dar și să anunțe astfel de cazuri la numărul unic de urgență 112, atât în ziua votului, cât și în săptămâna care a mai rămas până la alegeri.

Corneliu POPOVICI
Partidul Mișcarea Populară
Președinte Organizația Suceava






Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !




Centrala termică din Vatra Dornei mai are combustibil pentru 50 de zile

Prefectura Suceava a comunicat că, în prezent, centrala termică din Vatra Dornei are asigurat stocul de combustibil pentru aproximativ 50 de zile. Instituția a făcut anunțul după două ședințe operative care au avut loc la primăriile din Vatra Dornei și Cîmpulung Moldovenesc, în prezența prefectului Constantin Harasim și a subprefectului Ionuț Crețuleac.

La întîlniri au mai participat, printre alții, primarii din cele două municipii, Ilie Boncheș, respectiv, Mihăiță Negură, reprezentanți ai Poliției și șefa Secției Cîmpulung a Drumurilor Naționale, Liliana Dranca.




Prefectul a vrut să afle, în principal, cum s-au pregătit cei de la Drumuri Naționale pentru intervenții pe timp de iarnă și a primit asigurări că poate fi gestionată orice situație. Constantin Harasim a solicitat Poliției Rutiere o prezență mai activă în teren pentru a vedea dacă mijloacele de transport care tranzitează Pasul Tihuța și Mestecănișul sînt echipate pentru iarnă și pentru a restricționa accesul mașinilor dotate necorespunzător. De asemenea, prefectul a cerut înființarea unui punct intermediar de intervenție cu material antiderapant în zona Pasului Mestecăniș.

CITEȘTE MAI MULTE PE: SVnews.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !




Duminică, ora 13, la Casa de Cultură Vatra Dornei va avea loc o întâlnire electorală cu candidații PSD Suceava

Organizațiile locale ale Partidului Social Democrat din Bazinul Dornelor organizează DUMINICĂ, 4 DECEMBRIE 2016, ORA 13:00, o întâlnire electorală cu candidații PSD Suceava pentru Alegerile Parlamentare din 11 Decembrie 2016. Întâlnirea va avea loc la Casa de Cultură ”Platon Pardău” din Vatra Dornei și sunt invitați să participe toți cei interesați de Programul de Guvernare al Partidului Social Democrat.


Din partea PSD sunt așteptați să participe candidații de pe listele PSD Suceava pentru Camera Deputaților și Senat, atât cei de pe plan local, respectiv Gheorghe Apetrii și Mihaiela Marinca, cât și restul candidaților suceveni în frunte cu președintele organizației județene Ioan Stan, urmat de Maricela Cobuz, Virginel Iordache, Alexandru Rădulescu, Emilian Havrici și alții.










Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !




Strat de zăpadă de 25 de cm și viscol puternic în Pasul Tihuța

Nu plecați la drum decât dacă este neapărat nevoie - sunt recomandările șoferilor, dar voalat şi ale autorităților depășite de stratul gros de zăpadă. În Pasul Tihuța lucrează non-stop 10 mașini, dar viscolește puternic și drumul este unul de coșmar. Stocurile de sare au fost epuizate !

De aproape 20 de ore ninge continuu și, de la ora 9:00 suntem sub avertizare de cod portocaliu. Noaptea a fost una de coșmar pentru șoferii care au avut de trecut prin jud. Bistrița-Năsăud, autoritățile fiind, din nou, luate prin surprindere de zăpezi !




„Așa ceva nu am văzut în viața mea! Fac zilnic drumul până în Vatra Dornei, dar peste o noapte mai cumplită decât cea trecută nu am dat niciodată! Pe valea Bârgăului era stratul de zăpadă de 10 centimetri pe șosea! Nu au dat cu plugul, nu au aruncat nici un pic de sare! Nu este posibil așa ceva! Am trecut Pasul Tihuța unde mă așteptam să fie probleme pentru că viscolea, dar pe Bârgău a fost cumplit! Am trecut de Tihuța, dar am ramas blocat în Suseni că nu mai puteau merge TIR-urile ! E bătaie de joc”, povestește revoltat un șofer.

La acestă oră drumarii au intervenit anemic pe Valea Bârgăului, au îndepărat o parte din zăpadă cu plugul și au aruncat ceva nisip, însă fără sare.

„Este zăpadă frământată pe drum, topită de circulație în mare parte. Se circulă în coloană cu 20 la oră”, a povestit pentru Bistrițeanul.ro un alt șofer.

Drumul spre Cluj este și el unul de coșmar la această oră. „Din Gherla nu este dat cu nimic pe drum. E totul alb. Se circulă îngrozitor, iar în zona Becleanului e gheață pe drum, ești ca la patinoar. Așa ceva nu am mai văzut de multe vreme”, povestește un alt șofer care se îndreaptă spre Bistrița.

Probleme există în continuare în Pasul Tihuța, nu însă din pricina drumarilor care acționează aici cu 10 utilaje și au folosit deja 150 de tone de antiderapant, ci din cauza zăpezii abundente, stratul de zăpadă ajungând la 25 de cm și a viscolului puternic, în unele zone nefiind vizibilitate deloc.

CITEȘTE MAI MULTE PE: Bistriteanul.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !




RIO Bucovina angajează Fochist pentru punctul de lucru din Vatra Dornei

RIO Bucovina, parte a TYMBARK MASPEX ROMANIA - unul dintre liderii de piata la nivel national, angajeaza Fochist pentru punctul de lucru din Vatra Dornei.

Candidatul ideal:
- studii medii sau scoala profesionala;
- experienta domeniul tehnic reprezinta un avantaj;
- cunostinte mecanice si electrice;
- abilitati de lucru in echipa, abilitati de comunicare, seriozitate.

Cei interesati ne pot contacta la numarul de telefon 0374.124.046.







SC ADRIA SRL angajează gestionar depozit și șofer distribuție în Vatra Dornei

Detalii Anunț: SC ADRIA SRL angajează gestionar depozit și șofer distribuție în Vatra Dornei. Cei interesați își pot trimite CV-ul, însoțit de o fotografie, la adresa de e-mail: secretariat@autoadria.ro.

SC ADRIA SRL, este o societate înfiinţată în anul 1991, ce are ca principal obiect de activitate comercializarea de piese auto, lubrifianţi, anvelope, accesorii, scule şi vopsele auto.




Telefon: 0756 223 377

E-mail: secretariat@autoadria.ro



Șeful Ocolului Silvic Dorna Candrenilor și-a pierdut viața în urma unui groaznic accident rutier - VIDEO

Un cumplit accident de circulație, în care și-a pierdut viata șeful Ocolului Silvic Dorna Candrenilor, Dinu Popescu, a avut loc miercuri, 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, între localitățile Sărmășag și Sălăjeni pe Drumul European 81.

Conform GraiulSalajului.ro, accidentul a avut loc la ora 23.35, când Dinu Popescu, de 47 de ani din Vatra Dornei, ar fi adormit la volan și astfel a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod. Impactul, din păcate, i-a fost fatal. Când au ajuns la locul accidentului, personalul de pe ambulanța de la Secția de Ambulanță Șimleu Silvaniei nu a putut decât sa constate decesul șoferului.




La tragicul eveniment au fost prezenți și pompierii care au descarcerat trupul neînsuflețit al victimei dintre fiarele mașinii, martorii oculari declarând că trupul victimei era într-o stare de neimaginat, leziunile produse fiind groaznice. Puteți vedea mai jos și un reportaj video despre accident preluat de pe ZTV.ro:



După cum am precizat, Dinu Popescu era șeful Ocolului Silvic Dorna Candrenilor, iar pe lângă aceasta era implicat în mai multe activități cu caracter silvic și de protecție a mediului desfășurate în Bazinul Dornelor. Una dintre ultimele activități de care s-a ocupat cu succes pe plan local a fost organizarea concursului ”Cel mai bun pădurar” care a avut loc în luna octombrie la Vatra Dornei.

Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei și prietenilor le transmitem sincere condoleanțe !






Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !




Tăriceanu anunță că ALDE are un program concret pentru dezvoltarea economică și socială a județului Suceava

Președintele ALDE și al Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, a fost prezent astăzi, de Ziua Bucovinei, într-o vizită în Suceava, la invitația liderului județean al acestui partid, deputatul Alexandru Băișanu. După ce a vizitat doi agenți economici din județ, Călin Popescu Tăriceanu și Alexandru Băișanu au prezentat în cadrul unei conferințe de presă Programul pentru dezvoltarea economică și socială a Moldovei, Promold, în care sunt incluse și mai multe proiecte concrete pentru județul Suceava.

Tăriceanu a precizat că acest program include măsuri concrete pentru dezvoltarea Moldovei, ținând cont de decalajele existente între această regiune și celelalte zone ale țării. „Acest program pleacă de la o analiză obiectivă a situației Moldovei, având în vedere că la o serie de indicatori stă destul de prost. Moldova are cel mai mare procentaj de populație rurală, și este zona cu cel mai scăzut venit pe locuitor. Mai mult, nu numai indicatorii economici, ci și cei sociali sunt la fel, și aici vorbim de accesul la utilități, rețele de apă curentă sau drumuri”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.




Având în vedere această situație, el a arătat că ALDE vine cu un program care are la bază investițiile în infrastructura întregii zone, de la cea din sănătate și până la învățământ, care va fi dezvoltată atât din fonduri publice, cât și europene. Liderul ALDE a mai spus că o altă prioritate va fi atragerea de investiții private, pentru crearea de locuri de muncă, însă acestea să fie mai bine plătite. Călin Popescu Tăriceanu a subliniat că la finalul programului, ALDE și-a luat angajamentul să susțină un program de investiții pentru următorii patru ani în valoare totală de 48 de miliarde de euro.

Tăriceanu a precizat că programul propus de ALDE și obiectivele cuprinse în cadrul acestuia au fost concepute în urma discuțiilor cu cetățenii, „sunt măsuri concrete, pentru că noi nu am intrat într-o competiție populistă cu PNL, cum ar fi povestea cu dublarea salariilor”. ”După ce PNL s-a opus creșterii cu 15% a salariilor profesorilor, ei spun că vor face o majorare cu 100%. E o chestiune strict din registrul lucrurilor populiste. În comparație, noi avem o strategie bazată pe creștere economică”, a spus Tăriceanu.

În același timp, el a mai afirmat că dezvoltarea Moldovei va presupune și dezvoltarea infrastructurii rutiere, astfel încât întreaga zonă să devină atractivă pentru oamenii de afaceri. Călin Popescu Tăriceanu un alt domeniu care va fi sprijinit este agricultura, care are un potențial de dezvoltare în această zonă. „Contăm pe prezența ALDE în Parlament și în viitorul Guvern, pentru transpunerea în realitate a punctelor din programul nostru pentru dezvoltarea Moldovei”, a declarat președintele ALDE Suceava.

Pe de altă parte, Tăriceanu a spus că ALDE va sprijini în mod special capitalul autohton și firmele românești, subliniind că propunerea este ca de anul viitor să nu mai existe privilegii pentru firmele străine. „Acest sistem trebuie să înceteze. De exemplu, anul acesta toate schemele de ajutor introduse de mine când eram premier este acordat pentru firme străine. Și mă revoltă faptul că în România ajungem să dăm tot ajutorul pentru investitorii străini. Susțin în continuare atragerea de investitori străini, însă nu e posibil ca aceștia să fie privilegiați. Sunt firme puternice din România care au au primit nici un ajutor și care puteau să se dezvolte și mai mult dacă se întâmpla acest lucru”, a mai adăugat Tăriceanu.

Prezent alături de acesta în cadrul conferinței de presă, liderul ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, a ținut să amintească, pentru început, că Ziua Bucovinei se sărbătorește anul acesta, pentru prima dată, ca urmare a aprobării unui proiect de lege pe care el l-a inițiat. „La nivel național am observat că președintele României nu mai este președintele tuturor românilor și invit la ceremonii doar pe cine dorește. Noi am considerat că ar fi minunat să-l invităm pe Călin Popescu Tăriceanu în județul Suceava pentru a arăta că bucovinenii sunt ospitalieri și pot lăsa luptele politice la o parte”, a arătat Băișanu.




Făcând referire la programul de dezvoltare pentru zona Moldovei, Alexandru Băișanu acesta include mai multe priorități pentru județul Sucevaa. El a dat ca exemplu proiectul pentru drumul expres Suceava – Roman și legătura cu viitoarea autostradă Iași – Târgu Mureș, dar și stimularea investițiilor și a dezvoltării de parcuri industriale pentru crearea de locuri de muncă. Băișanu a precizat că o atenție deosebită trebuie acordată dezvoltării Universității Ștefan cel Mare Suceava, iar pentru aceasta ALDE va susține realizarea campusului universitar pe cele 30 de hectare din comuna Moara.

Un alt proiect susținut de viitorii parlamentarii ALDE Suceava va fi și cel pentru construcția de centuri ocolitoare pentru Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Vatra Dornei și Gura Humorului. Nu în ultimul rând, liderul ALDE Suceava că printre proiectele propuse de acest partid sunt și cele pentru redeschiderea trecerilor de frontieră pietonale cu Ucraina, dar și dezvoltarea de centre de achiziții de animale. De precizat că la finalul vizitei în județul Suceava, Călin Popescu Tăriceanu a participat la manifestările organizate în comuna Bosanci pentru sărbătorirea unirii Bucovinei cu țara.

CITEȘTE MAI MULTE PE: SVnews.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !




Gheorghe Apetrii și Ioan Stan îi îndeamnă pe dorneni să voteze PSD la alegerile din 11 decembrie

La postul local de televiziune Orion TV au început să fie difuzate primele serii de emisiuni electorale dedicate alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016. Invitații lui Mihai Cioată din cadrul unei prime ediții a emisiunii Orion Electoral difuzată în weekend-ul trecut au fost Ioan Stan, candidatul PSD la Senatul României și Gheorghe Apetrii, candidatul Partidului Social Democrat la Camera Deputaților.




Pe parcursul emisiunii, cei doi invitați au prezentat mai multe motive pentru care, în opinia lor, Partidul Social Democrat este singura soluție viabilă pe care românii o pot alege în acest moment și i-au îndemnat pe dorneni ca la alegerile parlamentare din acest an să voteze listele PSD pentru Senat și Camera Deputaților. Vă prezentăm mai jos materialul video cu întreaga emisiune în care puteți vedea toate declarațiile făcute de către cei doi reprezentanți PSD:







Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !




Programul proiectului „Crăciun în Bucovina” 2016 a fost definitivat de Consiliul Județean


Consiliul Județean Suceava a finalizat definitivat programul ediției de anul acesta a proiectului „Crăciun în Bucovina”. Evenimentele vor începe pe 28 noiembrie 2016, de Ziua Bucovinei, cu deschiderea târgului de Crăciun de pe esplanada Casei de Cultură Suceava și se va încheia pe 13 ianuarie 2017 cu sărbătorile de iarnă pe stil vechi.




În broșura care a fost tipărită pentru a promova acest proiect, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, are un mesaj pentru turiști, în care spune că „puternic conturată pe harta culturală a României, Bucovina strălucește prin valorile sale materiale şi spirituale, prin stilul ei propriu şi unitar, prin marea sa bogăţie şi diversitate. Lasă-te atras de farmecul acestui spaţiu plin de măreţie şi solemnitate şi vino să-i cunoşti oamenii, să-i vezi frumuseţile şi să-i descoperi misterele! Aceasta este Bucovina, Grădina tradiţiilor ... Odată ce ai părăsit aceste meleaguri, după ce i-ai descoperit frumuseţea inedită şi magia, îţi va fi de-a dreptul imposibil să-i uiţi peisajele pure, oamenii simpli şi ospitalieri, cultura spirituală şi civilizaţia”.

Manifestările incluse în cadrul proiectului continuă pe 5 și 6 decembrie 2016 cu două concerte de colinde, „Poveste de Crăciun” și „Colindă Suceava!” care se vor desfășura pe esplanada Casei de Cultură din Suceava. Apoi, de pe 7 – 10 decembrie a.c., în mai multe localități, printre care Calafindești, Mănăstirea Humorului, Fundu Moldovei sau Vatra Dornei vor avea loc șezători de iarnă.

În cadrul proiectului va fi organizat și un concert de Crăciun pe care interpreta Paula Selling îl va susține în data de 22 decembrie 2016, de la ora 19:00, la Muzeul de Istorie din Suceava.

Pentru prima dată, anul acesta, va fi organizat „Festivalul internațional de datini și obiceiuri de Anul Nou – După datina străbună”. Evenimentul va avea loc pe 27 decembrie 2016 în municipiul Suceava și va începe, de la ora 11:00, cu parada măștilor, pe traseul stadionul Areni – esplanada Casei de Cultură. Apoi, de la ora 13:00, în centrul Sucevei va începe spectacolul de datini și obiceiuri de Anul Nou, în cadrul căreia va fi prezentată „Malanca Bucovinei”, cu formații din județul Suceava și regiunea Cernăuți.

De precizat că potrivit programului, în toate localitățile din județul Suceava vor avea loc acțiuni și spectacole de Crăciun și de Anul Nou, în cadru cărora turiștii vor putea să cunoască tradițiile și obiceiurile din Bucovina.

Ediția de anul acesta a proiectului Crăciun în Bucovina se va încheia cu sărbătorile de iarnă pe stil vechi, evenimentele urmând să aibă loc în perioada 7 – 13 ianuarie 2017, în localitățile Cornu Luncii, Rîșca și Drăgușeni.

Vă prezentăm mai jos broșura oficială a evenimentului care cuprinde și programul complet al manifestărilor:



SURSA: SVnews.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !




Ioan Stan: „De fiecare dată când a venit guvernarea PSD a fost creștere economică”

Președintele PSD Suceava, Ioan Stan a subliniat în cadrul unui interviu pentru postul județean de televiziune Nest TV că de fiecare dată când a venit guvernarea PSD a fost creștere economică, iar reprezentanții Partidului Social Democrat au întâlniri zilnice cu oamenii din fiecare localitate, sunt pregătiți să le spună oamenilor ce au realizat ei, ce a realizat guvernarea PSD.

„Noi, cei din PSD, știm să ne asumăm responsabilitatea pentru întreg județul. Dacă le promitem, ducem la îndeplinire. Spun acest lucru, având în vedere că partidul nostru, de câte ori a fost la guvernare a făcut ce a promis și nu s-a bazat niciodată pe uitarea cetățenilor. Noi am făcut, de asta mergem în fața oamenilor cu fapte concrete”, a spus candidatul PSD, Ioan Stan.




„Guvernarea PSD a însemnat întotdeauna lucruri bune pe care le-au resimțit oamenii. Ceea ce au făcut cei din PDL, astăzi PNL, nu cred că este foarte simplu de uitat pentru cetățeni. Când a venit Victor Ponta, după o guvernare dezastruoasă a trebuit să relanseze economia. Să nu uităm că am ieșit din criză în timpul guvernării Ponta, am avut cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, guvernarea Ponta n-a mai făcut împrumut de la Banca Mondială, în comparație cu adversarii noștri care doar în ultima perioadă luaseră 20 de miliarde. Ei au făcut terenuri în pantă, au făcut piscine fără apă, lucruri fără niciun rezultat. Dacă România avea deficit bugetar de 5,5, în timpul guvernării Ponta a ajuns la 1,5. Sunt multe măsurile pe care Ponta le-a luat, iar oamenii le cunosc”, a declarat Ioan Stan.

Șeful PSD Suceava a mai spus că există oameni valoroși în PSD care ar putea să dețină funcția de premier, însă până atunci este foarte important ce își doresc oamenii.

Legat de strategia folosită în această campanie electorală Stan a precizat că la PSD nu va exista nici un fel de lansare oficială a candidaților, menționând că ”am ales să mergem direct la fiecare om ... fără festivisme, lansări, autocare, baloane”.

CITEȘTE MAI MULTE PE: SuceavaLive.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !




Traian Băsescu vine la Suceava să lanseze candidaţii PMP pentru alegerile parlamentare

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu va fi prezent sâmbătă la Suceava la lansarea candidaţilor PMP Suceava pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Preşedintele PMP Suceava, Corneliu Popovici, a declarat că legătura lui Băsescu cu acest judeţ ”a fost întotdeauna una specială” arătând că pe când era şef de stat a sprijinit enorm judeţul Suceava, de la prezenţa sa repetată în timpul inundaţiilor până la susţinerea directă a unor proiecte de dezvoltare a infrastructurii.




”Vor zice unii că nu avea nici o atribuţie. Și totuşi, a făcut-o, ştim bine lucrul acesta. Dacă Traian Băsescu nu câştiga alegerile pentru Primăria Municipiului Bucureşti în 2000, fostul Partid Democrat condus de Petre Roman nu reuşea să intre în Parlament. Cu rezultatul obţinut de Traian Băsescu la Capitală, scorul PD la nivel naţional s-a ridicat la 8 procente. În 2001, Băsescu a preluat conducerea partidului, relansându-l. În doar patru ani, PD a crescut enorm, în anii de opoziţie la guvernul Năstase. PSD îşi dorea desfiinţarea PD. Traian Băsescu a încheiat cu Teodor Stolojan Alianţa DA. Au trimis să candideze în teritoriu pe aproape toţi parlamentarii, inclusiv la Suceava, dar ”locomotiva” a fost el. Ajunşi la guvernare, miniştrii fostului PD în Cabinetul Tăriceanu au avut cele mai grele portofolii pentru aderarea la Uniunea Europeană. După ce România a devenit membru UE, Tăriceanu a exclus PD de la guvernare. Iar opoziţie, iar frustrări ! Acum, liberalii erau cei care voiau Partidul Democrat desfiinţat. Traian Băsescu a continuat să lupte. Au urmat două suspendări din funcţie, pe mâna PSD şi PNL. PD s-a unit cu fracţiunea care a rămas fidelă lui Traian Băsescu şi au format împreună PDL. În 2008, a câştigat, din nou, alegerile parlamentare. ”Verde-nrourat”, imnul PDL, a fost predestinat acestui partid”, a spus Popovici.

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !




VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei