Virgil Pohoata in insolventa

Virgil Pohoaţă, preşedintele Partidei Romilor din judeţul Suceava, a cerut în nume propriu declanşarea procedurii de insolvenţă pentru firma Forgil SRL, unde este administrator unic. Firma, care gestiona în urmă cu câţiva ani colectarea şi distribuţia fructelor de pădure în Bazinul Dornelor a acumulat datorii de aproape 20 de miliarde de lei vechi, la bănci şi la stat, pe care nu mai poate să le achite: “Eu cred că în trei ani mă voi redresa”, dă asigurări Virgil Pohoaţă

Liderul judeţean al Partidei Romilor, omul de afaceri dornean Virgil Pohoaţă, a ajuns, se pare, la fundul sacului. Fiind în mod constant un simpatizant al Partidului Social Democrat, pe listele căruia a şi activat o vreme în Consiliul Judeţean, mereu doritor să apere cauza romilor din judeţ, indiferent cât de buni sau răi sunt aceştia, Virgil Pohoaţă a încercat, de asemenea, să demonstreze că o persoană de etnie romă poate să facă şi afaceri de succes. Lucrurile au mers bine până acum doi ani pentru firma Forgil SRL, care se ocupă cu recoltarea fructelor şi a ciupercilor de pădure. Două împrumuturi angajate la bănci, care nu au putut fi restituite conform contractelor de credit, au dat peste cap afacerea Forgil.
În aceste condiţii, Virgil Pohoaţă, administrator unic al societăţii, a cerut zilele trecute la Tribunalul Suceava deschiderea procedurii de insolvenţă a SC Forgil SRL, societate înfiinţată în 1992, având ca obiect principal de activitate colectarea produselor forestiere nelemnoase din flora spontană.

Conform cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă semnată de Virgil Pohoaţă, “în vederea dezvoltării acestei activităţi, am contractat credite pentru investiţii la BRD Suceava şi BCR Suceava. Acestea s-au bazat pe previziuni corecte la data contractării doar că, urmare a crizei economice, precum şi a condiţiilor de mediu din ultimii ani, veniturile din recoltarea şi valorificarea fructelor de pădure au scăzut foarte mult. În prezent suntem în imposibilitatea plăţii ratelor scadente şi a dobânzilor, având restanţe de peste şase luni, valoarea totală a creditelor contractate şi scadente fiind de 1.800.000 lei. Totodată, înregistrăm datorii restante la bugetul de stat de peste 190.000 lei. Deşi am creditat societatea din toate sursele posibile, inclusiv împrumuturi personale, cu peste 560.000 lei, nu am reuşit să menţinem trendul pozitiv al afacerii. Unica şansă de redresare a societăţii este reorganizarea judiciară”, concluzionează Virgil Pohoaţă.

Patronul din Vatra Dornei a adăugat, într-o declaraţie telefonică, o serie de lămuriri suplimentare: “Am cumpărat un activ în 2008 şi, din cauza crizei, am încasat-o. Nimic nu a mai mers. Nici pe activitatea de turism nu am mai obţinut profit, pentru că pe strada unde avem o pensiune, de doi ani, se lucrează ori la canalizare, ori la termoficare, de aceea nu a mai venit niciun client. Sunt totuşi optimist şi cred că, în baza unui plan de reorganizare, în trei ani mă voi redresa”, a declarat Virgil Pohoaţă.


Distributie butelii de aragaz la domiciliu

Distributie la domiciliu butelii de aragaz marca Rompetrol. Montajul este gratuit !

Nume Firma: S.C.Adar Gas S.R.L.

Administrator: Clem Bogdan

Telefon: 0230 372 111

E-mail: alexandravleju@yahoo.com

A accidentat o femeie şi a fugit, dar a fost prins după numai 100 de metri

Un şofer care a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni şi şi-a continuat deplasarea a fost oprit de poliţie după numai câteva secunde, ghinionul său fiind că un echipaj al oamenilor legii se afla în zonă. Totul s-a întâmplat luni, în jurul orei 14.55, pe strada Dornelor din municipiul Vatra Dornei.

Din ancheta poliţiei rezultă că Nichifor P., un şofer în vârstă de 59 de ani, localnic, aflat la volanul unui autoturism, a acroşat-o pe trecerea de pietoni pe Laura I., o dorneancă în vârstă de 32 de ani, după impact continuându-şi deplasarea. Poliţia precizează că şoferul a fost oprit la aproximativ 100 de metri de locul accidentului, de patrula aflată în zonă.

Bărbatul a fost verificat cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.
Pe numele şoferului s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

Din fericire, victima şoferului a scăpat cu leziuni uşoare, care nu-i pun viaţa în pericol.


Turul Ciclist ajunge astazi la Vatra Dornei

Caravana cicliştilor este asteptată să ajungă la Vatra Dornei în jurul orei 17.15, linia de sosire fiind postată în dreptul primăriei din localitate.

Turul Ciclist al României va ajunge astăzi la Vatra-Dornei, odată cu finalul etapei a II-a. Programată pe traseul Târgu Mureş – Reghin – Bistriţa – Vatra Dornei, etapa secundă din “Mica Buclă” se va desfăşura pe o distanţă de 175 de kilometri, rutierii fiind asteptaţi să ajungă în staţiunea dorneană în jurul orei 17.15, linia de sosire fiind amenajată în dreptul primăriei din localitate.

Caravana celei de-a 47 ediţii a Turului Ciclist al României va poposi la noapte în Vatra Dornei, mâine, cu începere de la orele 13.15 urmând să fie dat startul celei de-a treia etape, programată pe o distanţă totală de 137 de kilometri, pe traseul Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc – Gura Humorului – Fălticeni – Suceava.
Etapa regină se va desfăşura însă miercuri, când rutierii se vor întrece pe traseul Suceava – Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Suceviţa – Rădăuţi – Siret – Bucecea – Botoşani, aceasta fiind şi cea mai lungă etapă din tur, însumând 226 de kilometri şi trei puncte de căţărare de categoria A, toate postate la peste 1.000 de metri altitudine.

La ediţia din acest an a Turului Ciclist al României au luat startul un număr total de 90 de ciclişti, reprezentând nu mai puţin de 15 echipe din Romania (5), Grecia (2), Ucraina (2), Italia (2), Bulgaria, Germania, Turcia şi Israel.
Competiţia a debutat sâmbătă cu prologul de la Deva, câştigat de ciclistul, italian Angelo Ciccone, component al echipei San Marco Concrete, acesta fiind şi primul purtător al tricoului galben.


Găsit carbonizat, după ce şi-a dat foc la casă

Un bărbat din comuna Dorna Candrenilor a murit, ieri după-amiază, după ce şi-a dat foc la casă, din câte se pare, întreg scandalul pornind de la o ceartă între proprietar şi soţia acestuia.

Incendiul a fost anunţat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, în jurul orei 17:30, la faţa locului fiind trimise două autospeciale din cadrul Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei.

Flăcările cuprinseseră acoperişul casei şi ameninţau să se extindă la întreaga locuinţă şi la alte două imobile învecinate.

Pompierii au reuşit să lichideze incendiul, fiind distrus acoperişul pe circa 72 de metri pătraţi, mansarda şi mobilierul.

Din păcate, pentru proprietarul casei şi cel care a provocat incendiul, Gheorghe N., în vârstă de 42 de ani, nu s-a mai putut face nimic, acesta fiind găsit carbonizat.

Pagubele materiale au fost estimate la circa 25.000 de lei, iar valoarea bunurilor salvate (casele din apropiere) la 300.000 de lei.


Incendiu la o gospodărie din Vatra Dornei

Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei a intervenit vineri, 04 iunie cu o autospecială pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Vatra Dornei, strada Runc, la o casă de locuit aparţinînd unui localnic.

La sosirea echipajului de pompieri ardea interiorul bucătăriei pe o suprafaţă de 12 mp, precum şi mobilier şi materiale textile, existînd pericolul de extindere la întreaga gospodărie. Focul a distrus bunuri casnice, materiale textile şi obiecte de mobilier şi a cauzat degradarea finisajului interior al casei. Pompierii au salvat restul gospodăriei în valoare de aprox. 200.000 lei, iar pierderile materiale s-au evaluat la 1.000 lei. Nu s-au înregistrat victime omeneşti.

Se pare că scînteile apărute la coşul de fum au reprezentat cauza probabilă a incendiului.

SURSA: Newsme.ro

Restricţii marţi şi miercuri în judetul Suceava

Etapele a II-a, a III-a şi a IV-a a Turului Ciclist al României, care vor avea loc luni, marţi şi miercuri, vor traversa judeţul Suceava, motiv de restricţii în trafic.

"În ziua de marţi, 08.05, începând cu ora 14:00 şi până la trecerea închizătorului de coloană, accesul oricăror participanţi la trafic, cu excepţia autospecialelor de intervenţie (salvare, pompieri, politie) înspre DN 17 (Frasin - Gura Humorului) şi DN 2E (Gura Humorului - Fălticeni) va fi restrictionat in totalitate, pentru a se asigura traseul liber.

Aceeaşi restricţie se va institui şi în ziua de miercuri, 09.05, însă începând cu ora 11:30, pe traseul DN 17 (Suceava - Paltinoasa - Gura Humorului - Frasin - Cimpulung Moldovenesc)", a precizat pentru Europa FM subinspector Hlaghi Vasile Adrian, şeful Politiei Rutiere Gura Humorului.

Etapa a II-a a Turului Ciclist al României porneşte de la Târgu Mureş, trece prin Reghin, Bistriţa şi se încheie la Vatra Dornei.

Etapa a III-a porneşte de la Vatra Dornei pe traseul Câmpulung - Gura Humorului - Fălticeni - Suceava.

La ediţia din acest an a Turului Ciclist al României vor fi prezenţi 90 de sportivi. Caravana ciclistă va avea în componenţă peste 60 de autovehicule şi aproximativ 250 de persoane, după cum precizează organizatorii.


Grefiera de la Parchet acuzată de acte de corupţie a stat pentru prima oară faţă în faţa cu anchetatorii

Angelica Mariana Bulughiană, grefiera-dactilograf de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei acuzată că ar fi măsluit acte din dosare penale, pentru a-i proteja pe anumiţi indivizi cercetaţi de procurori, a stat, ieri, pentru prima dată faţă-n faţă cu magistraţii care au pus-o sub învinuire.

Bulughiană (43 de ani) a venit, ieri dimineaţă, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, la audieri, după ce, în ultima lună, a fost internată la un spital din Cluj.

Grefiera s-a prelevat de dreptul de a nu da declaraţii şi nu a poposit prea mult la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Anchetatorii nu vor încă să dea detalii despre acest caz, însă, din informaţiile noastre, nu este exclus ca cercetările să fie declinate la Serviciul Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, existând indicii că în spatele acţiunilor grefierei se află chiar unul dintre procurorii cu care lucra, situaţii în care competenţa nu mai aparţine Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Angelica Mariana Bulughiană, care lucrează la Parchetul Vatra Dornei de mai bine de 10 ani, s-a internat în spital încă din data de 30 aprilie a.c..
Coincidenţă sau nu, femeia s-a învoit de la serviciu şi s-a dus la spital exact cu câteva ore înainte ca procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava să vină în control la Parchetul de la Vatra Dornei.
Controlul nu era unul de rutină, ci viza exact lipsa mai multor dosare din interiorul instituţiei şi suspiciunile de corupţie asupra grefierei Bulughiană.
Când procurorul general Mandici a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, grefiera nu mai era. Se învoise.

Ulterior, s-a aflat că Angelica Mariana Bulughiană s-a internat la spitalul din Vatra Dornei, iar pe 3 mai s-a externat, spunând că merge să se interneze la o clinică din Cluj.
S-a întors zilele trecute la Vatra Dornei, iar ieri a răspuns citaţiei de a se prezenta la audieri.

ARTICOL COMPLET: MonitorulSV.ro

Bilanţul acţiunii desfăşurate în perioada 31 mai -5 iunie 2010 în pădurile din Bazinul Dornelor

Un şef de ocol silvic, un şef de district şi un pădurar s-au ales cu dosar penal şi vor fi cercetaţi pentru un lanţ întreg de infracţiuni, se arată într-un comunicat remis, ieri, de către Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), care prezintă bilanţul acţiunii desfăşurate în perioada 31 mai -5 iunie 2010 în pădurile din Bazinul Dornelor, la care au participat peste 100 de oameni ai legii, marea majoritate aduşi din alte judeţe, precum şi un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Bilanţul acţiunii cuprinde şi confiscarea a peste 1000 de metri cubi de material lemnos în urma celor 35 de controale desfăşurate în zona Vatra Dornei, la instalaţii de debitat lemn rotund şi ocoale silvice de stat şi privat, precum şi constarea a 14 infracţiuni.

Au fost confiscaţi 311 metri cubi de cherestea, 660 de metri cubi de lemn de lucru şi 171 metri cubi lemn de foc, în valoare totală de peste 291.000 de lei, se precizează în comunicatul IGPR.

Pentru neregulile constatate s-au aplicat 59 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 247.600 de lei, şi a fost ridicat un atestat de exploatare în vederea suspendării activităţii unei societăţi comerciale.

În urma acţiunii, a fost închis un gater, care funcţiona fără autorizaţie.

Poliţiştii au mai confiscat, pe lângă cei peste 1.143 de metri cubi de material lemnos, un tractor şi un TAF, a căror valoare se ridică la 31.300 de lei.

Printre cei care s-au ales cu dosar penal în urma acţiunii coordonate direct de IGPR se numără şi administratorul unei societăţi comerciale din Vatra Dornei, care a „uitat” să treacă în contabilitatea firmei veniturile realizate din vânzarea materialului lemnos, învârteli prin care a prejudiciat statul cu peste 170.000 de lei.

Patronul unei alte societăţi de profil va da cu subsemnatul la poliţie, fiind suspectat de falsificarea borderourilor de achiziţie a materialului lemnos.

De asemenea, în urma verificării provenienţei materialului lemnos depozitat în curtea societăţii, s-a stabilit că acesta provine de la un ocol silvic, cu complicitatea şefului de ocol, a şefului de district şi a pădurarului titular de canton.

Aceştia din urmă sunt cercetaţi pentru fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, neglijenţă în serviciu, primire de foloase necuvenite şi două infracţiuni la Legea Codului Silvic.

Administratorul unei firme de exploatare şi comercializare a materialului lemnos, cu sediul în localitatea Ciocăneşti, face parte şi el din lista de exemple oferite de Poliţia Română, acesta fiind bănuit că în perioada ianuarie 2009 – februarie 2010 a efectuat livrări de mărfuri (materiale lemnoase), fără a aplica T.V.A. pe facturi. Astfel, societatea nu a colectat TVA-ul aferent, ceea ce a dus la rambursări ilegale de la bugetul de stat în sumă de peste 54.000 de lei.


Arhiepiscopia Sucevei, cel mai mare proprietar de păduri

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a obţinut la sfârşitul anului trecut în instanţă 166.000 de hectare de teren împădurit.

Valoarea celor 166.000 de hectare de pădure este de peste două miliarde de euro.După nouă ani de litigiu cu statul român, Fondul Bisericesc Bucovinean a ajuns cel mai mare proprietar de păduri din România, cu o suprafaţă totală de aproximativ 250.000 de hectare.

Pe lângă acestea mai deţine şi un patrimoniu imobiliar, în care intră domeniile de 10.000 de hectare de teren arabil, pe care se cultivă cerealele şi legumele necesare mănăstirilor şi a bisericilor.

„Fondul a recâştigat Cazinoul din Vatra Dornei şi a depus cereri de retrocedare pentru toate celelalte bunuri aflate în proprietatea sa înainte de 1945", a declarat Vasile Tudor, avocatul care a reprezentat Arhiepiscopia Sucevei în instanţă. În plus, biserica mai revendică şi alte proprietăţi care au fost confiscate în perioada regimului comunism.
„Fondul are în proprietate păduri, mine, fabrici, obiective turistice, dar nu deţine încă acest patrimoniu. Am făcut demersuri la toate instituţiile abilitate, sunt procese pe rol, aşteptăm să primim ceea ce este al nostru", a subliniat Cătălin Axinte, consilierul economic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

„Dacă proprietatea de aproape 200.000 de hectare a fost retrocedată în forma aceasta, asistăm la cel mai mare act de corupţie din România pentru că e vorba de o avere de peste două miliarde de euro", a declarat Orest Onofrei, fost prefect al Sucevei.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor au motivat faptul că aceste proprietăţi le aparţin şi nu se pot limita la calitatea de administrator. Trebuie să redevină proprietari.


Iadul şoferilor de pe DN17 reîncepe luna viitoare

Lucrările de modernizare la drumul naţional 17 care face legătura dintre Suceava şi Vatra Dornei vor fi reluate începând cu 1 iulie.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Gheorghe Flutur, lucrările vor demara de luna viitoare după ce Compania de Drumuri Naţionale va relua plăţile către prestatorii de servicii. În urmă cu trei luni, firma care se ocupa de modernizarea tronsonului între Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc a sistat munca din cauza neplăţii datoriilor.

Termenul de finalizare a lucrărilor de modernizare a DN 17 este până la sfârşitul lunii septembrie 2010 când lucrarea va fi recpeţionată iar şoferii nu vor mai fi nevoiţi să stea minute în şir la nenumăratele semafoare care dirijau temporar traficul pe DN17.


Poliţia a confiscat 1.100 metri cubi de lemn, un tractor şi un TAF

   O cantitate de peste 1.100 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 3 miliarde de lei vechi, a fost confiscată în urma controalelor realizate în această săptămînă, în zona Vatra Dornei, pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice. De asemenea, au fost aplicate 59 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproape 2,5 miliarde, iar o societate comercială a rămas fără atestatul de exploatare a lemnului. Totodată, a fost suspendată activitatea unui gater pentru că funcţiona fără autorizaţie şi s-au confiscat un tractor şi un TAF în valoare de peste 300 de milioane de lei vechi.

   Zilele acestea, în Bazinul Dornelor au fost efectuate 35 de controale, atît la unităţi de debitare a lemnului, cît şi la ocoale silvice de stat şi private. Verificările au fost efectuate de poliţişti de la IGP şi din inspectoratele judeţene Maramureş, Harghita, Covasna, Neamţ şi Suceava împreună cu lucrători silvici şi comisari de la Garda de Mediu şi de la Garda Financiară. Echipele de control de la sol au fost sprijinite aerian de un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor.


JOB Vatra Dornei - Functionar Materii Prime Poiana Negri

CANDIDATUL IDEAL:

Studii medii;
Cunostinte de operare in Microsoft Excel si Word;
Disponibilitate la program in schimburi;
Abilitatea de a lucra cu cifre;
Abilitati de organizare, planificare;
Bune abilitati de comunicare, corectitudine si spirit de echipa.

RESPONSABILITATI / BENEFICII:

• Gestioneaza stocurile de materii prime, ambalaje si chimicale
• Întocmeşte la timp actele necesare referitoare la bunurile receptionate.
• Raspunde de completarea la timp a rapoartelor catre celelalte departamente
• Raspunde de integritatea spatiilor repartizate
• Va intocmi pentru fiecare tip de material miscarile necesare in SAP
• Va asista impreuna cu persoanele delegate din departamentul FINANCIAR la verificarile lunare ale stocului
• Are obligatia de a aranja stocul astfel incat acesta sa fie usor de numarat si de urmarit.

MAI MULTE DETALII: eJobs.ro

JOB Vatra Dornei - Supervizor Asigurarea Calitatii - Poiana Negri

Descrierea postului:

• Planifica, organizeaza, coordoneaza si controleaza activitatea de asigurare a calitatii, in scopul asigurarii unor produse si servicii la un nivel calitativ ridicat, conform standardelor Companiei, pe liniile de productie;.
• Asigura analiza si rapoartele necesare in legatura cu performanta microbiologica si de igiena a produsului, proceselor, ambalajelor si materiilor prime, indeplinirea targetelor si standardelor.
• Intocmeste planurile si programul de validare-revalidare a liniilor

Cerinte:

• Studii superioare domeniul biologie/microbiologie, preferabil experienta in microbiologia alimentara
• Experienta anterioara de minim 2 ani in microbiologie
• Cunostinte tehnice de specialitate (microbiologie, biologie, igiena alimentelor);
• Cunostinte de operare PC si limba engleza nivel avansat

MAI MULTE DETALII: BestJobs.ro

Evaziune de un milion de lei la o firmă din zona Dornelor

   Conturile unei firme din zona Vatra Dornei au fost blocate după ce inspectorii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava au constatat, în urma unui control, că societatea în cauză nu a plătit către bugetul de stat o sumă de aproape un milion de lei (10 miliarde de lei vechi), reprezentând impozit pe profit, taxa pe valoare adăugată şi impozit pe dividende. Verificările inspectorilor fiscali au vizat activitatea firmei din perioada 2008 – 2009, printre neregulile constatate numărându-se şi nerespectarea prevederilor legale cu privire la condiţiile de scutire la plata impozitului pe profit pentru investitorii din zona defavorizată.

De asemenea, la firma respectivă s-a constatat că în perioada verificată s-au înregistrat cu întârziere venituri de 2,3 milioane de lei, motiv pentru care s-a recalculat impozitul pe profit şi s-au stabilit penalităţi de întârziere. Pe lângă aceste nereguli, inspectorii au constatat că în primul trimestru al anului 2009 firma a majorat cheltuielile în mod nejustificat cu suma de 170.000 de lei. Inspectorii fiscali au stabilit că firma trebuie să plătească o diferenţă de impozit pe profit de 330.000 de lei (3,3 miliarde de lei vechi).

Nu în ultimul rând, în urma controlului s-a constatat că administratorul firmei a ridicat mai multe sume de bani din conturi pentru diverse cumpărături, care nu au putut fi justificate prin documente legale. Potrivit prevederilor legale, sumele cheltuite au fost considerate dividende încasate, impozitul aferent sumelor cheltuite fără justificare fiind stabilit la 240.000 de lei (2,4 miliarde de lei vechi). În total, inspectorii fiscali au stabilit că firma trebuie să plătească sume suplimentare la bugetul de stat în valoare de 970.000 de lei (9,7 miliarde de lei vechi), condiţii în care DGFP Suceava a blocat conturile societăţii şi a pus sechestru pe bunuri.


175 lei pe lună pentru un câine la Vatra Dornei !

   Recent înfiinţatul adăpost pentru animale de pe strada Chilia din Vatra Dornei, şi care în prezent adăposteşte 80 de câini strânşi de pe străzile municipiului, a primit ieri aprobarea de finanţare, organizare şi desfăşurare a activităţii din partea Consiliului Local. Totodată, consilierii dorneni şi-au dat acordul de principiu pentru cumpărarea terenului aferent acestuia.

Cheltuielile lunare pentru cei 80 de câini aflaţi acum la adăpostul de animale sunt, conform celor declarate de primarul municipiului Vatra Dornei, Ioan Moraru, de 14.000 lei, ceea ce înseamnă un cost de 175 lei pentru fiecare câine. Cheltuiala înseamnă bani pentru mâncare, îngrijire medicală, dar şi pentru cei doi supraveghetori şi un medic veterinar angajaţi de primărie.


Dornenii vor plăti apă rece mai scumpă

Dornenii vor plăti apă rece mai scumpă de la 1 iulie, preţul acesteia urmând să ajungă la 2,65 lei/mc. Consilierii locali nu au prea încântaţi de această veste, motiv pentru care au anunţat că vor organiza o dezbatere publică pe această temă.

Conform unei adrese venite din partea operatorului judeţean de apă şi canalizare, SC Acet SA, societate ce are semnat cu administraţia locală dorneană un contract de Delegare a Gestiunii Serviciilor Publice de Alimentare cu Apă şi de Canalizare, Consiliul Local Vatra Dornei a fost informat în şedinţa ordinară de ieri că preţul la apă şi canalizare va creşte foarte mult.

Vestea nu i-a bucurat deloc pe consilierii dorneni, motiv pentru care, în cel mai scurt timp, la Casa de Cultură va fi organizată o dezbatere publică pe această temă. Preţul pe care ACET îl propune de la 1 iulie 2010 la nivelul întregului judeţ la apă este de 2,65 lei/mc, de la 1 ianuarie 2011 de 2,86 lei/mc şi de 2,98 lei/mc de la 1 ianuarie 2012. Nici preţul la canalizare nu va fi unul mic, de la 1 iulie 2010 acesta urmând a fi de 1,39 lei/mc, de la 1 ianuarie 2011 de 1,51 lei/mc şi de 1,87 lei/mc de la 1 ianuarie 2012. În prezent, pentru populaţie, preţul la apă este în Vatra Dornei de 2,34 lei/mc şic 1,12 lei/mc la canalizare. Pentru persoanele juridice preţul este în prezent de 1,97 lei/mc la apă şi de 0,94 lei/mc la canalizare.


Un batran de 71 de ani a facut accident cu scuterul

Marti, 01 Iunie in jurul orei 11.00, un accident s-a petrecut pe strada Unirii din municipiul Vatra Dornei. Poliţia informează că Vladimir Coman, în vârstă de 71 de ani, localnic din Vatra Dornei, aflat pe un moped, s-a angajat fără să se asigure în depăşirea unei maşini staţionate în faţa sa, moment în care a fost acroşat de un autobuz care intrase regulamentar în depăşirea autoturismului oprit.

Bătrânul de 71 de ani a fost diagnosticat cu un traumatism cranio cerebral acut deschis şi cu contuzie cerebrală medie, la o primă estimare medicii apreciind că are nevoie de aproximativ zece zile de îngrijiri medicale, cu precizarea că starea sa se poate schimba pe fond de tensiune arterială şi diabet zaharat.


SKIWORKSHOP 2010 Vatra Dornei - 3-5 septembrie 2010

Scoala de schi Euroski Vatra Dornei are deosebita plăcere de a vă invita să participati la SKIWORKSHOP2010, stagiu de pregătire anual în domeniul sporturilor de iarnă.

SKIWORKSHOP2010 reprezintă un stagiu adresat atât monitorilor de schi, snowboard si sporturi de alunecare pe zăpadă din Romania, specialistilor în discipline sportive de iarnă, cât si altor persoane interesate de domeniul snowsport, în scopul dezvoltării cunostintelor teoretice si aprofundării metodice specifice, stabilirii unei comunicări constructive între specialistii domeniului si gestionarea noutătilor în asigurarea serviciilor de agrement hibernal.

Pentru înscrieri si detalii consultati invitatia de participare si completati formularul de înscriere accesand site-ul EUROSKI.RO !

Controale de la Biroul Silvic in Vatra Dornei si in tot judetul Suceava

   Activitatea unui gater din zona Vatra Dornei a fost suspendată pentru că unitatea funcţiona fără autorizaţie. Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Poliţiei Române, măsura a fost dispusă în urma unei acţiuni executate, ieri, pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice. Conform sursei citate, tot în urma verificărilor făcute pentru protejarea fondului forestier din bazinul Dornelor, au mai fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2,1 miliarde de lei vechi. De asemenea, s-au confiscat peste 400 de metri cubi de material lemnos.
Acţiunea a fost coordonată de poliţiştii Biroului Silvic din cadrul Direcţiei de Ordine Publică a IGP, iar la ea au participat mai bine de 100 de poliţişti, lucrători silvici şi comisari de la Garda de Mediu şi de la Garda Financiară. Pînă pe 5 iunie, poliţişti şi specialişti silvici vor efectua verificări la mai multe ocoale silvice private şi de stat din judeţul Suceava. Echipele de control de la sol sînt sprijinite aerian de un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor.


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei