Crescătorii mici de animale din zone defavorizate cer schimbarea unor condiții de eligibilitate pentru Măsura 21 – Bovine, care presupune un sprijin acordat acestora pentru perioada în care au fost afectați de pandemia de COVID – 19. Mai exact, micii crescători de animale își doresc scăderea pragului pentru eligibilitate de la 5 la 3 sau maxim 4 capete de bovine adulte. Pentru moment, numai crescătorii de animale care au avut, la data de 1 iulie, înscrise în exploatație peste 5 capete de vaci de lapte sau de carne (ori bivolițe adulte) – animale adulte, de minim 24 de luni, pot să beneficieze de ajutorul plătit din fonduri europene prin Măsura 21.
Fermierul Pintilie Buzilă din Vatra Dornei, județul Suceava, este pensionar și crește împreună cu familia mai multe bovine, dar numai 4 sunt vaci cu lapte adulte.
Acesta a spus pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO, că deși anul trecut a avut și 5 animale adulte, anul acesta a renunțat la una dintre vacile de lapte, tocmai pentru că a fost un an greu. Din păcate, în luna iulie a anului în curs, avea un efectiv de 4 vaci cu lapte adulte și nu poate beneficia de banii europeni prin Măsura 21.
”Îmi doresc ca pentru Măsura 21 să fie scăzut pragul de la 5 capete de bovine adulte, la 4 sau chiar 3, pentru a beneficia și noi, fermierii din zonele defavorizate de subvenții. Culmea este că anul trecut am avut 5 vaci, dar anul acesta am scăzut efectivul la 4 pentru că a fost un an foarte greu. Nu sunt singurul fermier care susține acest lucru, am văzut mesajul unui alt fermier din Brașov, pe Facebook. Dânsul solicită ce solicităm și noi, aici, în zonă. Am 4 vaci cu lapte și tineret, dar fiind o zonă defavorizată nu se face nimic. La Brașov se mai face câte ceva. La noi, anul acesta având o așa secetă în primăvară, după aceea a plouat, dar a plouat prea mult, nu s-a făcut nimic. De regulă la noi nu se face porumbul, nimic, abia dacă s-a făcut puțină pășune pentru animale. Alte subvenții în afară de subvenția la hectar nu mai avem”, ne-a spus Pintilie Buzilă din Vatra Dornei.