Săptămâna Patimilor - Sfânta și Marea Sâmbătă

In Sfanta si Marea Sambata praznuim ingroparea Mantuitorului si pogorarea Sa la iad. Sambata Mare este o taina, pentru ca desi sambata inseamna odihna, ea este totusi o lucrare. Apostolul Petru spune ca S-a pogorat la iad si "a propovaduit si duhurilor tinute in inchisoare" (I Petru 3: 19). Deci, in rastimpul dintre moarte si inviere, cand trupul Sau zacea in mormant, Hristos a coborat cu sufletul Lui indumnezeit printre cei adormiti, tinuti pana atunci sub stapanirea celui rau, si le-a propovaduit cuvantul Evangheliei. Insa nu toti mortii au raspuns la chemarea lui Hristos. Au fost multi care nu puteau sa inteleaga cuvintele Sale din cauza invartosarii lor spirituale, sau auzindu-L, nu voiau sa-I primeasca indemnul.

In iad, Hristos vesteste eliberarea celor legati de diavol, a celor care au crezut in cuvintele Sale. Sfantul Epifanie al Ciprului graieste: „Ieri L-au lovit, astazi loveste El locuinta iadului cu fulgerul dumnezeirii. Ieri L-au legat, astazi El strange in obezi pe tiranul diavol cu legaturi nedezlegate. Ieri L-au osandit, astazi daruieste libertate celor osanditi. Ieri slujitorii lui Pilat L-au batjocorit, astazi portarii iadului L-au vazut si s-au cutremurat. (Sfantul Epifanie al Ciprului, Cuvant la ingroparea Trupului Dumnezeiesc al Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos).

Cand se spune ca Iisus a coborat la iad nu trebuie sa se creada ca este vorba de locul de osanda a celor pacatosi, ci pur si simplu de imparatia mortilor, unde zaceau dreptii si pacatosii. Este acel seol biblic, unde salasluiau sufletele celor adormiti, indiferent de comportarea lor in viata (Natalia Manoilescu, Iisus Hristos Mantuitorul in lumina Sfintelor Evanghelii).




Taina Sambetei celei Mari este redata in Sinaxarul acestei zile astfel: "In mormant cu trupul, in iad cu sufletul ca un Dumnezeu, in rai cu talharul si pe tron impreuna cu Tatal si cu Duhul ai fost, toate umplandu-le, Acela ce esti necuprins Hristoase, Dumnezeule!". Fiul lui Dumnezeu care s-a facut Om pentru mantuirea noastra, nu s-a despartit de trupul Sau din mormant si nici de sufletul Sau coborat la iad.

Trupul Sau fiind unit cu dumnezeirea Sa, trecere printr-o schimbare desavarsita de induhovnicire. Din acest motiv, trupul Mantuitorului nu intra in descompunere si poate trece cu el prin usile incuiate, dupa Invierea Sa.

Iar sufletul Mantuitorului coboara la iad, dar nu ca sufletul unui simplu om, ci ca sufletul lui Dumnezeu-Omul, deci unit cu dumnezeirea Sa. Si prin puterea Sa dumnezeiasca ridica din iad pe toti cei care l-au asteptat cu credinta. Coborarea la iad este o lucrare mantuitoare, o lucrare de zdrobire a portilor iadului.

Biserica marturiseste ca Hristos prin pogorarea Sa la iad a sfaramat portile iadului, ca aceasta inchisoare sa ramana neputincioasa. Nu spune ca le-a deschis, pentru ca acest lucru lasa sa se inteleaga ca ele pot fi inchise din nou. Insa, zdrobirea ne descopera ca nimeni nu mai poate reface acel lucru nimicit de Hristos.

Sfantul Ioan Damaschin, autorul Canonului Sfintelor Pasti, spune: "Desi Hristos a murit ca un om, iar sufletul Sau S-a desprins din preacuratul Sau trup, dumnezeirea Lui a ramas nedespartita de amandoua, adica atat de trup, cat si de suflet". Astfel, Hristos se pogoara in iad nu in postura de rob, ci de Stapan al vietii si al mortii, Biruitor al iadului, Izbavitor al celor aflati aici.

CITEȘTE MAI MULTE PE: CrestinOrtodox.ro



Pastorala de Paște a IPS Pimen: “Toate s-au răsturnat cu josul în sus, educația tineretului și statutul familiei”

În Pastorala de Paște, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților Pimen vorbește despre “o lume foarte frământată, tulburată sufletește, o lume care tot mai mult pare că se înstrăinează de respectarea și împlinirea legilor și poruncilor lui Dumnezeu”.

El spune că, în comparație cu regimul comunist ateu, “astăzi se pare că toate s-au răsturnat ( … ) cu josul în sus, educația tineretului în școală, statutul familiei, legiuit de Dumnezeu care înseamnă căsătoria dintr-un bărbat și o femeie și nu ca în Sodoma care a fost pedepsită cu ploaie de pucioasă și foc din cer de la Dumnezeu, nedreptatea și hoția sunt la ele acasă”.

Pimen îi cheamă pe credincioși să se străduiască “să străbată hățișul atâtor stări de lucruri nefirești luând pildă de la înaintașii care au trăit în timpul regimului comunist – ateu; să ne pilduim de la mărturisitorii și martirii credinței noastre creștine care au umplut temnițele, de la cei care au dus crucea trăirii creștine în afara temnițelor, țara întreagă fiind o ˮtemnițăˮ în care omul nu avea dreptul și libertatea de gândire și înfăptuire pentru păstrarea a tot ce înseamnă valoare de ordin religios, moral, cultural și chiar economic”.




Vă prezentăm mai jos textul integral al Pastoralei de Paşte a ÎPS Pimen:

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu – Tatăl, iar de la noi arhierească binecuvântare.

IUBIŢI CREDINCIOŞI,

Bucuria sărbătorii Învierii Domnului este darul lui Dumnezeu; această bucurie sfântă o trăim în adâncul inimii noastre şi o mărturisim cu salutul pascal: „Hristos a înviat!ˮ la care răspundem: „Adevărat a înviat!ˮ; încredinţarea noastră nestrămutată în adevărul faptului Învierii este temeluită pe înseşi cuvintele Mântuitorului spuse apostolilor Săi: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va înviaˮ (Mat. 17, 22 – 23).

Mântuitorul după ce a înviat, S-a arătat, pe rând, până la înălţarea Sa la cer, femeilor mironosiţe, apostolilor şi fraţilor, adică oamenilor adunaţi în jurul apostolilor, „prin multe semne doveditoare […] vorbind despre împărăţia lui Dumnezeuˮ (F.A. 1, 3).

Faptul învierii Mântuitorului ne-a dat încredinţarea neclintită că şi noi vom învia cu trupul la obşteasca înviere (I Cor. 15 – 20); această încredinţare ne-a fost împărtăşită şi în cuvintele: „Aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoiˮ (Ioan 6, 40); de aici înţelegem că viaţa noastră nu se sfârşeşte odată cu moartea trupului, ci ea continuă, sufletul fiind nemuritor; la obşteasca înviere sufletul se va uni cu trupul care va fi un „trup duhovnicescˮ (I Cor. 15, 44); dacă la obşteasca înviere toate trupurile vor învia, nu toate trupurile se vor împărtăşi de slava lui Dumnezeu; credinţa cea dreaptă, faptele de milostenie, viaţa de sfinţenie chezăşuiesc învierea spre viaţa veşnică întru fericire (Ioan 5, 29).

În limbajul Sfintei Scripturi şi cel al slujbelor pentru cei morţi, moartea noastră cu trupul se numeşte adormire, iar trezirea din acest somn se numeşte înviere. La obşteasca înviere, nu numai omul ci şi întreaga creaţie a lui Dumnezeu, cerul şi pământul se vor împărtăşi de veşmântul duhovnicesc, de o înnorire, după cum spune Mântuitorul în Sfânta Sa Evanghelie (Mat. 19, 28); atunci va fi „cer nou şi pământ nouˮ, după cum citim în Cartea Apocalipsa (21, 1).

Faptul „înnoiriiˮ omului şi al întregii creaţii, credincioşii Bisericii noastre îl mărturisesc prin pregătirea pentru întâmpinarea marii sărbători a Învierii Domnului; astfel, fac ordine şi curăţenie în casele lor de locuit şi chiar în gospodărie, văruiesc atât interiorul cât şi exteriorul caselor cu var care are culoarea albă, simbolul luminii slavei lui Dumnezeu şi, odată cu aceasta, se înnoiesc şi cu haine pentru trup, iar pentru suflet se înnoiesc prin Sfânta Taină a Pocăinţei, mărturisindu-şi păcatele şi se împărtăşesc cu Preasfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos; în timpul slujbei la biserică ţin în mână lumânarea aprinsă.

Chipul înnoit al omului înviat şi al întregii creaţii ne este sugerat, înfăţişat în sfintele icoane, pictate după canoanele – regulile sfintei noastre Biserici Ortodoxe; nimbul de aur care înconjoară capul sfântului, fondul de aur al icoanei arată tocmai starea de sfinţenie, de înnoire petrecută după obşteasca înviere; în icoana ortodoxă totul este înfăţişat într-un fel, exprimat în cuvinte consacrate, anume: „dematerializat dar nu derealizat; realist dar nu naturalistˮ; totul este duhovnicesc şi nimic pământesc (I Cor. 15, 44); privindu-le şi rugându-ne înaintea lor înţelegem şi simţim că trupurile lor sunt cu adevărat temple ale Duhului Sfânt; sfinţii sunt înfăţişaţi în stare de rugăciune, de rugăciune împreună cu celelalte persoane sfinte pictate pe pereţii sfântului locaş de închinare; ei se roagă împreună cu noi, simţim, deci, duhul de comuniune între ei, între ei şi noi şi, cu toţii împreună, înălţând către Domnul rugăciuni de cerere, de laudă, de mulţumire şi slăvire a lui Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului, purtătorul de grijă, ajutătorul şi Mântuitorul tuturor celor care-L iubesc, Îl cinstesc şi-L mărturisesc prin faptele de milostenie, de ajutorare a ˮfraţilor prea mici ai Mântuitoruluiˮ (Mat. 25, 40).

DREPTMĂRITORI CREŞTINI,

Trăim într-o lume foarte frământată, tulburată sufleteşte; o lume, care tot mai mult pare că se înstrăinează de respectarea şi împlinirea legilor şi poruncilor lui Dumnezeu, porunci şi legi care sunt ca nişte făclii călăuzitoare pe calea vieţii pământeşti, pe calea vieţii care duce la dobândirea împărăţiei lui Dumnezeu. Psalmul 118 este una din călăuzele, unul din dascălii, povăţuitorii şi pedagogii care ne învaţă cum să trăim viaţa noastră pământească pentru a putea dobândi pe cea cerească. Poruncile lui Dumnezeu, împlinindu-le, ne dau pricepere, înţelepciune, tărie sufletească în toate cele pe care le gândim şi le înfăptuim.

Greu a fost de trăit creştineşte în timpul regimului comunist – ateu, dar astăzi se pare că este şi mai greu; toate s-au răsturnat, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „cu josul în susˮ: educaţia tineretului în şcoală, statutul familiei, legiuit de Dumnezeu care înseamnă căsătoria dintr-un bărbat şi o femeie şi nu ca în Sodoma care a fost pedepsită „cu ploaie de pucioasă şi foc din cer de la Dumnezeuˮ (Fac. 19, 24), „nedreptatea şi hoţia sunt la ele acasăˮ şi multe, multe fapte străine şi chiar potrivnice legilor lui Dumnezeu, dăunătoare atât trupului cât şi sufletului omului şiˮ nu în ultimul rând, naturii creaţiei lui Dumnezeu prin poluarea atmosferei şi modificările genetice care şubrezesc sănătatea şi scurtează viaţa tuturor: a oamenilor, a animalelor, a plantelor, ş.a.

Să ne străduim, cu ajutorul lui Dumnezeu, să străbatem hăţişul atâtor stări de lucruri nefireşti luând pildă de la înaintaşii noştri care au trăit în timpul regimului comunist – ateu; să ne pilduim de la mărturisitorii şi martirii credinţei noastre creştine care au umplut temniţele, de la cei care au dus crucea trăirii creştine în afara temniţelor, ţara întreagă fiind o „temniţăˮ în care omul nu avea dreptul şi libertatea de gândire şi înfăptuire pentru păstrarea a tot ce înseamnă valoare de ordin religios, moral, cultural şi chiar economic.

Facem amintire în acest cuvânt pastoral doar de o singură persoană fără a uita pe majoritatea covârşitoare a fiilor Bisericii şi ai neamului nostru românesc, anume de Părintele Patriarh Justinian care a stat dârz la cârma corabiei Bisericii, conducând-o pe valurile vieţii, atât de învolburate, cu înţelepciune şi dăruire apostolică; astfel, a asigurat slujirea în biserici a Sfintelor Taine, păstrarea şi îngrijirea valorilor de patrimoniu naţional, desfăşurarea neîntreruptă a învăţământului teologic, a publicaţiilor bisericeşti; a povăţuit clerul şi credincioşii ca în slujirea şi trăirea vieţii lor, să fie prezentă şi slujirea socială, ajutarea celor aflaţi în lipsuri şi necazuri; a promovat dragostea pentru muncă, ca fiind „cea mai de preţ comoară pentru omˮ (Pilde 12, 27).

IUBIŢI CREDINCIOŞI,

Să trăim cu deplina încredinţare să nu ne împuţinăm sufleteşte, „Dumnezeu nu se lasă batjocoritˮ (Gal. 6, 7), ştiind că „porţile iadului nu vor birui Biserica lui Hristosˮ (Mat. 16, 18).

Rog pe Bunul Dumnezeu ca Sărbătoarea Sfintelor Paşti să o trăiţi cu pace, sănătate, întru bucuria mântuirii !

În ziua luminată a Sfintelor Paşti vă întâmpin cu salutul pascal: HRISTOS A ÎNVIAT!

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul statornic rugător, PIMEN ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR




Campania de ajutorare a celor 120 de „orfani” ai regretatului părinte Negrea s-a bucurat de un succes deosebit

Campania de ajutorare a copiilor sărmani de la Vatra Dornei, rămași fără un sprijin de nădejde după plecarea dintre noi a părintelui Mihai Negrea, s-a bucurat de un succes deosebit, mulţi oameni de bine din judeţ, dar și din alte părţi ale ţării mobilizându-se pentru a le aduce acestora hrană, dulciuri, hăinuţe, materiale de curăţenie și bani, necesari pentru plata cheltuielilor zilnice de întreţinere.

„Mulţumesc tuturor celor care au venit în ajutor copiilor de la Vatra Dornei și îmi doresc foarte mult să continue această acţiune, care s-a dovedit de un real folos micuţilor de la Casa Vladimir, care au avut parte de multe bucurii în această perioadă, datorită vouă. Campania a căpătat o amploare deosebită datorită Monitorului de Suceava, primul cotidian care a susţinut această iniţiativă, iar apelul de ajutorare a ajuns apoi în toată ţara, fiind aduse bunuri inclusiv din Bistriţa, Mangalia sau din Oradea. Este impresionant ce s-a întâmplat, cum de atâţia oameni s-au oferit să-i ajute pe cei 120 de copii din Vatra Dornei, nu am cuvinte suficiente să îmi exprim recunoștinţa”, a spus Andrei Viorel, tânărul sucevean care a iniţiat această campanie, cu rezultate deosebite.

Demersul său este remarcabil în condiţiile în care nici el nu are o situaţie bună, ci se zbate să supravieţuiască şi să facă ceva, el însuşi crescând în centrele de plasament până la 18 ani, când a trebuit să înfrunte viaţa pornind de la zero.

Ajutoarele oferite cu atâta generozitate și primite cu multă bucurie se vor termina nu peste mult timp. Să hrănești zi de zi 120 de guri flămânde, ale unor tineri în plină dezvoltare, este un efort considerabil, la fel ca și plata utilităţilor, a salariilor personalului, asigurarea curăţeniei, a rechizitelor necesare pentru ca aceștia să meargă la școală, să obţină note bune – ceea ce și fac. Tocmai de aceea, după sărbătorile de Paști, Andrei Viorel este decis să reia demersurile de strângere de fonduri și ajutoare materiale ori alimentare pentru micuţii de la Casa Vladimir din Vatra Dornei.

Cei care vor să obţină informaţii suplimentare ori să contribuie cu produse îl pot contacta direct pe Andrei, la numărul de telefon 0742 707 196 sau, dacă vor să facă donaţii băneşti, au această posibilitate direct în contul Asociaţiei Creştin Filantropice Sfinţii Voievozi Mihai şi Gavril: RO45RZBR0000060012128463, deschis la Raiffeisen Vatra Dornei.

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro



De Paște, peste 1000 de polițiști vor asigura menținerea ordinii și a liniștii publice în județ

Având în vedere fluxul sporit de persoane ce se va înregistra în locurile publice în perioada următoare şi în seara de Înviere, poliţiştii suceveni vor acţiona cu efective sporite pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică la nivelul tuturor localităţilor, precum şi pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale. De asemenea, efective sporite de poliţişti rutieri vor acţiona pe drumurile publice pentru asigurarea fluidităţii traficului dar şi pentru organizarea unor activităţi specifice asociate evenimentelor cultural – religioase.


În perioada 14 – 17 aprilie, peste 1.000 de poliţişti vor fi angrenaţi în acţiuni de menţinere a ordinii şi liniştii publice.

În medie, în această perioadă vor acţiona zilnic 250 de poliţişti din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale , investigarea criminalităţii economice, intervenţie rapidă.




Cei mai mulţi poliţişti vor fi mobilizaţi în noaptea de Înviere . Peste 350 de poliţişti vor fi prezenţi la datorie.

Vor fi organizate 125 de patrule auto şi acţiuni preventive în zona celor 346 de lăcaşuri de cult unde se vor organiza slujbe religioase, la nivelul judeţului.

142 de poliţişti vor acţiona în ţinută civilă pentru prevenirea infracţiunilor cu violenţă şi a infracţiunilor contra patrimoniului.

Pe toată perioada sărbătorilor, zilnic vor acţiona 10 autospeciale de poliţie rutieră cu aparate radar, 182 de poliţişti rutieri fiind prezenţi pe drumurile judeţene, naţionale şi europene pentru a se asigura că sucevenii şi turiştii pot petrece în siguranţă sărbătorile şi beneficiază de o călătorie fără evenimente rutiere.

Polițiștii de la transporturi sunt prezenți pe trenurile de călători pentru a asigura o călătorie în siguranță pentru cei care aleg să se deplaseze cu acest mijloc de transport. De asemenea, pentru prevenirea faptelor antisociale aceștia asigură patrularea în staţiile şi triajele de cale ferată.

Poliţiştii sunt prezenţi la datorie pentru prevenirea faptelor antisociale, menţinerea liniştii publice şi pentru a-i descuraja și sancționa pe cei care încalcă regulile de conduită socială.

Pentru o vacanță liniștită și Sărbători de Paști în siguranță Poliția Română vă recomandă:

– aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate !
– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi!
– nu răspundeţi la provocări cu violenţă, încercaţi să evitaţi conflictele !
– în caz de urgenţă, sunaţi la numărul 112, suntem la datorie !

Conducătorilor de autovehicule le recomandăm următoarele:

– înainte de plecarea la drum este necesară verificarea stării tehnice a autovehiculului.
– nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi !
– nu consumaţi alcool şi apoi vă urcaţi la volan !
– adaptaţi în permanenţă viteza la condiţiile de drum !

Poliţiştii suceveni vă urează: SĂRBĂTORI ÎN SIGURANŢĂ !

SURSA: VivaFM.ro



Un camion cu bușteni a rupt un podeț de pe DJ 174E (zona Panaci - Dârmoxa) - FOTO / VIDEO

Miercuri seară, în jurul orei 22.00, la aproximativ doi kilometri de la ieșire din satul Dârmoxa spre Panaci, pe DJ 174E, un podeț aflat deja într-o stare precară a cedat sub greutatea unui camion încărcat cu zeci de metri cubi de lemn, relatează DinuZara.com

Localnicii din Dârmoxa riscă acum să rămână aproape izolați față de restul lumii, asta pentru că și drumul spre Broșteni se află într-o stare jalnică și este impracticabil pentru autoturisme. Din Dârmoxa fie spre Broșteni, fie spre Panaci se poate circula îndeosebi cu mașini de teren.

DJ 174E se află în administrarea Consiliului Județean Suceava. Anul trecut drumul a fost cât de cât reparat, dar în sezonul rece a fost din nou distrus în special de transportatorii de lemne care folosesc camioane de mare tonaj.










MAI MULTE DETALII ȘI FOTOGRAFII PE: DinuZara.com



Parohia Ciocăneşti și-a lansat site de prezentare

Credincioşii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ - Ciocăneşti, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, au posibilitatea să afle noutăţile din comunitate prin intermediul site-ului www.ciocanesti.ro.





Acesa a fost lansat zilele trecute şi a fost realizat la iniţiativa părintelui paroh Ilie Rusu, care a considerat că poate fi un mijloc de comunicare eficient mai ales cu cei plecaţi din Valea Bistriţei Aurii. „Pagina noastră de internet cuprinde informaţii actuale, dar şi din trecut, despre biserica parohială. Printre secţiunile de pe site amintim: monografie, podoabe, despre activitatea preotului, evenimentele religioase şi relaţiile parohiei. Apoi, site-ul aminteşte de localitatea Ciocăneşti, incluzând multe fotografii cu peisaje şi casele vestite de aici. Nu lipsesc nici cele despre activităţile culturale, «Muzicamerfest», obiceiuri, festivaluri, dar şi despre credincioşi de azi şi de ieri, articole, cuvântări, predici şi programul liturgic parohial. Un capitol - fereastră - aparte a site-ului este despre familia preotului, cu amintiri şi realizări, pentru a accentua importanţa familiei în pastoraţia şi desăvârşirea credincioşilor“, a spus pr. paroh Ilie Rusu.

CITEȘTE MAI MULTE PE: Doxologia.ro



Sirenele care anunţă situaţiile de urgenţă vor fi testate în perioada 18 - 21 Aprilie

Săptămâna viitoare, între 18 şi 21 aprilie, începe cel mai amplu exerciţiu de testare a sirenelor care anunţă situaţiile de urgenţă. Într-una din cele patru zile, sirenele vor suna alternativ, în judeţul Suceava, între orele 10:00-15:00.

IGSU va desfăşura săptămâna viitoare un amplu exerciţiu, la nivel naţional, pentru testarea şi verificarea unor echipamente din componenţa sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă – PROCIV 2017.

În perioada 18-21 aprilie a.c., în localităţi din ţară, inclusiv în cele din judeţul Suceava, va fi declanşat mecanismul de înştiinţare a autorităţilor privind iminenţa producerii unor evenimente deosebite şi vor fi acţionate echipamentele dedicate de avertizare/alarmare a populaţiei din zone posibil a fi afectate de dezastre, prin intermediul semnalelor acustice.




Simulările vor începe marţi, 18 aprilie a.c., iar timp de patru zile vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înştiinţare către autorităţi, cât şi modul de funcţionare a mijloacelor de alarmare a populaţiei (sirene) existente la nivelul comunităţilor.

În perioada vizată, locuitorii judeţului Suceava vor auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10:00-15:00. De asemenea, în funcţie de caracteristicile tehnice, vor fi testate şi echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populaţie.

Recomandăm cetăţenilor să rămână calmi şi să urmărească informările inspectoratului pentru situaţii de urgenţă. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma „EXERCIȚIU”.

La nivelul judeţului Suceava, există 150 de sirene de alarmare publică, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situaţii de protecţie civilă, modul de acţionare a acestora fiind realizat local sau centralizat, din dispecerate.

Responsabilitatea menţinerii în stare de operativitate a sistemului de înştiinţare-alarmare revine autorităţilor publice locale, iar reprezentanţii inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă derulează, periodic, acţiuni de verificare în teren.




Critici la adresa administrației locale pe rețelele de socializare odată cu anunțul proiectului de reglementare a circulației

Primăria Municipiului Vatra Dornei a anunțat ieri că are în vedere implementarea în perioada următoare a unui proiect de reglementare a circulației rutiere și pietonale. Ca urmare a articolului prezentat pe site-ul nostru despre acest subiect (VEZI AICI), reacțiile dornenilor activi în mediul online nu au întârziat să apară și cei mai mulți dintre aceștia sunt destul de critici față de modul în care actuala administrație gestionează problemele orașului și față de oportunitatea acestui proiect sugerând că poate altele ar trebui să fie prioritățile administrației locale, cel puțin în acest moment.




Vă redăm mai jos câteva din comentariile postate, iar dacă doriți să vă spuneți părerea despre acest proiect sau despre activitatea administrației o puteți face în secțiunea de comentarii din josul articolului:












































MIRCEA DRAGAN: ”Da un lucru minunat dar daca ar reusi mai intai sa aduca gurile de canal la nivel cu asfaltul, sa aduca la acelasi nivel toate denivelarile ramase dupa ultimile sapaturi in asfalt, sa umple gropile din carosabil ptr a nu fi nevoit sa le ocolesti etc etc. Dar cred ca acestea sunt ptr primarie lucruri prea marunte si suma ptr remedierea lor este prea mica ca sa constituie un contract din care sa se traga niste foloase”
MARIUS ROTARU: ”Destepţi mai sunteţi, puneţi domnilor semafoare cu buton şi educaţi pietonii cum să-l folosească, străzile nu au denivelări destule, mai adăugaţi cateva şi dumneavoastră, succes ! Banii care ii cheltuiţi pentru denivelările acelea şi pentru indicatoarele pe care le veţi monta, munca oamenilor, etc ., ... Un semafor cât ar costa ?”
FELICIA STEOROBELEA MURESAN: ”Exact asta ne lipsea, ca in rest "avem" de toate. E "plin" de cosuri stradale pentru gunoi, de gropi de ne suna capul cand trece cate o masina (pentru cei ce stau pe DN17), ne umple praful casele tot cand trec TIR-urile si mai bate si vantul, cand ploua geamurile sunt pictate de noroiul pe care il arunca rotile masinilor (nu este canalizare pentru apa de ploaie) ca apa de ploaie se aduna pana la jumatatea drumului, etc. Mai bine ar mai trece unii pe la scoala de soferi inca odata.”
JYONI TUDOR GROSARIU: ”Faceti ceva pe str. Dornelor ca e dezastru cu parcarile de autovehicule anapoda pe interzis dar nimeni nu ia nici o masura, ptr. ce platim politie comunitara sau strada Dornelor nu-i in orasul Vatra Dornei ????” ... ”Da, ceva bun pe Unirii e cam haotic cu circulatia daca se monteaza tot denivelare de cauciuc degeaba se cheltuie niste bani aiurea”
MARIUS BACIU: Sa parchezi in centrul orasului este un miracol si daca ai parcat devine un miracol sa poti iesi teafar din parcare. Strazile principale din oras sunt aglomerate de masinile parcate iar pietonii abia de reusesc sa gaseasca pe unde sa treaca chiar daca exista marcaje. Una peste alta nimeni nu verifica cine si cat a platit pentru parcare. In fapt nu plateste nimeni nici tichet de parcare si nici amenda. Te intrebi la ce e bun un proiect daca nu exista o administrare unitara a orasului. Intersectia de la stadion e atat de periculoasa incat te intrebi cum de nu sunt accidente zilnice acolo. Basca, nici politia nu mai sta prin zona ca pe vremuri. Sa redam orasul pietonilor si turistilor ! Asta ar fi un proiect viabil daca cei din administratia locala si-ar pune mintea la contributie. Strazile secundare sunt vai de capul lor. Dar alegerile abia ce s-au consumat anul trecut asa ca mai e timp de promisiuni. 2020 este inca departe si toti cei din Primarie dorm linistiti.
ILIE RUSOIU: ”La podul de la Gară Mare nu va gândiți, e cel mai periculos loc din oraș și nu este indicator de atenționare pentru trecerea de pietoni”
CRISTI POPESCU: ”Ok ... dar strada Miristei cand o sa fie asfaltata oare ?”
OREZIA GAMALAU: ”Cred ca trebuiau acoperiti niste bani !!!!!!! Dar de asfaltarea strazii Lumea Noua cand se face ????? De fapt ca si alte strazi . Ptr asta nu sunt bani ???? Sau nu aveti cine sa va faca proiectele ptr obtinerea banilor ???? Sunt atatia la primarie , claie gramada in birouri , si nu aveti un proiectant capabil ????? Pacat d-le primar de promisiunile pe care le-ati facut !!!!! De ce d-le primar nu veniti in fiecare zi cu masina pe str . noastra sa vedeti cum e . Nu sunteti capabili de nimic numai de activitati unde se pot musamaliza banii ☺☺☺☺☺☺”

Astfel, se pare că tot mai mulți dorneni încep, încetul cu încetul, să-și cam piardă răbdarea și doresc să vadă cât mai rapid rezultate concrete privind o bună administrare a orașului nostru, mai ales că cei care ne conduc acum s-au bucurat de o largă încredere la ultimele alegeri locale, chiar dacă și în precedentul mandat nu s-a mișcat mai nimic.

Legat de proiectul reglementării circulației suntem de părere că reprezentanții Primăriei ar trebuie să vină în perioada următoare cu mai multe detalii legate de acesta, respectiv să aflăm pe ce bază s-a decis oportunitatea și urgența acestui proiect, care este valoarea lucrărilor, eventual cine face toate aceste lucrări și orice altceva va considera administrația locală că este de interesul opiniei publice ... doar astfel se va lăsa loc la cât mai puține interpretări și se va putea justifica necesitatea acestui proiect.



Primăria Vatra Dornei va implementa în perioada următoare un proiect de reglementare a circulației rutiere și pietonale

În vederea asigurării siguranței și fluidității circulației, Primăria Municipiului Vatra Dornei va implementa în perioada imediat următoare un proiect de reglementare a circulației rutiere și pietonale. În cadrul proiectului se vor desfășura următoarele lucrări :

  • REAMENAJARE TRECERI PENTRU PIETONI IN URMĂTOARELE LOCAŢII:
- Strada Mihai Eminescu, în zonele: Spitalul Municipal Vatra Dornei, Liceul Teoretic Ion Luca, Şcoala Gimnazială nr. 4, Intersecţia cu strada Luceafărului.
- Strada Unirii, în zonele: Centru comercial Penny, Magazin Tania, Grădiniţa.
- Strada Republicii, în zona: Şcoala Gimnazială nr. 1.
  • SENS UNIC STR. UNIRII - URCARE ȘI STR. 22 DECEMBRIE – COBORÂRE
  • SENS GIRATORIU LA PIAŢĂ
  • BANDĂ DE PRESELECȚIE - CALEA TRANSILVANIEI (în zona interesecției cu Str. Republicii)

Lucrările de amenajare a trecerilor pentru pietoni au început pe strada Unirii (zona Market Tania) și vor continua cu celelalte străzi incluse în proiect.





În zona trecerilor pentru pietoni vor fi montate praguri pentru limitarea vitezei. În scopul prevenirii accidentelor rutiere vor fi reamenajate trotuarele în zona trecerilor pentru pietoni prin pavaje din pavele de beton sau asfalt, fapt care va determina:
- reducerea gradului de expunere a pietonilor la accidente ca urmare a reducerii lăţimii străzii, în zona trecerii pentru pietoni, (de exemplu pe str. Mihai Eminescu de la 10,50 m la 7,0 m) ;
- îmbunătăţirea vizibilităţii pieton / vehicul în mişcare ca urmare a blocării fizice a posibilităţilor de oprire/staţionare/parcare a vehiculelor în imediata apropiere a trecerilor pentru pietoni (mărirea câmpului vizual)
- îmbunătăţirea vizibilităţii indicatoarelor rutiere „trecere pentru pietoni", prin montarea acestora la noua limită dintre partea carosabilă şi trotuar.




Femeile însărcinate ar putea beneficia de consultații și analize gratuite, conform unui proiect de lege (VIDEO)

Toate gravidele ar putea beneficia de gratuitate pentru consultaţiile, investigaţiile şi tratamentele necesare unei evoluţii normale a sarcinii dacă proiectul de lege depus de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru va fi aprobat de Camera Deputaților. Proiectul a trecut de Comisia de Sănătate şi va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor (decizională), după cum precizează deputatul pe pagina sa de socializare. Adoptarea acestui demers legislativ va duce atât la îmbunătăţirea monitorizării sarcinilor, constituind astfel o măsură de prevenţie pentru patologia materno-fetală şi va constitui un sprijin pentru multe femei, în special salariate, ce amână aducerea pe lume a unui copil din considerente economice.

Deputatul Ciuhodaru prezintă și 10 argumente pentru adoptarea acestui proiect:




1. România înregistrează valori record ale mortalităţii materne şi infantile.

2. O femeie din 2600 moare în timpul sarcinii, aceleaşi valori fiind raportate de Iran, faţă de media europeană de doar un deces la 8900 de sarcini.

3. Peste jumătate din decesele materne sunt cauzate de hemoragii majore (35%) şi hipertensiune (18%).

4. Deşi la nivel declarativ statul asigură consult medical gratuit femeilor însărcinate practic ,,oferta” de consultaţii şi investigaţii este extrem de limitată şi durează doar câteva zile la început de lună.

5. Se ajunge la situatia în care viitoarele mame trebuie să plătească multe din serviciile medicale iar cheltuielile pot ajunge chiar peste şase salarii minime pe economie.

6. Două din trei gravide nu se prezintă niciodată la medic pentru că nu dispun de sumele necesare.

7. Mortalitatea infantilă din prima zi de viaţă e similară celei din Tongo sau Samoa.

8. În România un copil mai mic de un an moare la fiecare 5 ore iar principala cauză a acestui flagel este prematuritatea. În fiecare an se nasc peste 20000 de prematuri în România iar rata prematurităţii a ajuns la 9%.

9. Modelul actual de fertilitate arată o scadere de un copil pentru fiecare româncă iar tot mai multe femei în special salariate amâna aducerea pe lume a unui copil din considerente economice.

10. Aşa am ajuns la un minim istoric de doar 195.000 de nou-născuţi anual.

Acest proiect de lege corectează măcar o parte din aceste consecinţe nefaste şi introduce într-adevăr politici demografice în cadrul unui program naţional de stimulare a natalităţii şi de corecţie a sănătăţii reproducerii.

Proiectul a fost elaborat dupa modelul din Marea Britanie care a introdus aceste gratuităţi încă din 1948 în National Health Service realizând una din cele mai mici mortalităţi infantile din lume.




Măsuri de apărare împotriva incendiilor la lăcaşurile de cult, în perioada Sărbătorilor Pascale

În perioada premergătoare Sărbătorii Învierii Domnului, cadrele de specialitate ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava au efectuat activităţi de instruire şi informare preventivă la lăcaşurile de cult din judeţ. Pompierii militari au prezentat personalului obiectivelor vizate măsurile de prevenire a incendiilor, ce trebuie respectate pe timpul manifestărilor religioase la care asistă public numeros.

Inspectorii de prevenire au recomandat personalului clerical, ca premergător activităţilor religioase din noaptea de Înviere, să transmită enoriaşilor măsurile minimale care trebuie respectate, pentru un climat de siguranţă pe timpul desfăşurării acestor evenimente. Nu în ultimul rând, pompierii au acordat asistenţă tehnică de specialitate, acolo unde a fost cazul, în vederea efectuării demersurilor intrării lăcaşurilor de cult în legalitate din punct de vedere al avizării / autorizării privind securitatea la incendiu.




De asemenea, personalul operativ din subunităţile de intervenţie din judeţ a efectuat, la rândul lui, activităţi de recunoaştere la lăcaşurile de cult, în vederea verificării măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi starea de funcţionare a mijloacelor de primă intervenţie existente la aceste obiective.

Pericolul apariției unui incendiu la lăcaşurile de cult este determinat de mai multe particularităţi, ca exemplu: multifuncţionarea obiectivului, corelată cu o largă categorie de ocupanţi şi cu pericole specifice de incendiu (săli de expunere, muzee, săli de depozitare a obiectelor de patrimoniu, spații pentru pelerini, ateliere de pictură, ateliere de fabricare a lumânărilor, sectoare zootehnice, etc.); existenţa unui număr mare de materiale uşor combustibile; existenţa unor reţele electrice de iluminat şi forţă ramificate, îmbătrânite şi suprasolicitate de cele mai multe ori, a unor diverse sisteme de încălzire – de la sobe cu acumulare de căldură şi până la centrale termice electrice, fiecare cu pericole specifice de incendiu; nerespectarea, de către personalul monahal, precum şi de către vizitatori și enoriași, a normelor de prevenire a incendiilor.

În perioada Sărbătorilor Pascale, când bisericile sunt frecventate de un număr sporit de credincioşi, pentru evitarea incendiilor, pompierii militari recomandă:




– aducerea la cunoştinţa credincioşilor, de către slujitorii bisericii, a regulilor ce trebuie respectate în biserică, în vederea prevenirii incendiilor (în special privind utilizarea lumânărilor la slujbe) şi privind modul de comportare în cazul izbucnirii unui incendiu în biserică, în scopul păstrării calmului;

– limitarea accesului credincioşilor în biserici peste capacitatea acestora, în scopul evitării producerii unor accidente;

– amenajarea unor locuri pentru arderea lumânărilor, amplasarea acestora la distanţă de siguranţă faţă de materialele combustibile, de preferinţă în tăvi metalice umplute cu apă sau nisip şi supravegherea acestora în permanenţă;

– interzicerea exploatării instalaţiilor şi aparatelor electrice (de încălzire, ventilare etc.) cu defecţiuni sau improvizaţii;

– evacuarea din interiorul lăcaşurilor de cult, înainte de începerea slujbelor religioase cu public numeros, a covoarelor, mochetelor, scaunelor şi băncilor nefixate de pardoseală şi menţinerea, în permanenţă în stare liberă a căilor de evacuare.

– dotarea corespunzătoare cu mijloace de primă intervenţie în caz de incendiu şi verificarea la termene a celor existente;

– păstrarea unei distanţe de siguranţă între lumânările aprinse ţinute în mână şi persoanele din apropiere, pentru a nu incendia din neatenţie hainele sau părul acestora;

– depunerea lumânărilor aprinse să se realizeze numai în locurile special amenajate, în afara lăcaşurilor de cult;

– evitarea blocării căilor de acces rutier către lăcaşul de cult prin parcarea autoturismelor personale în curtea interioară sau străzile adiacente.




LOC DE MUNCĂ: Angajăm Reprezentant Vânzări pentru zona Vatra Dornei

Detalii Anunț: Angajăm reprezentant vânzari (sisteme acoperișuri, tâmplărie PVC) pentru zona Vatra Dornei. Căutăm o persoană responsabilă, punctuală, cu capacitate de organizare, abilități de comunicare, dorință de a învăța, spirit de echipă, cunoștințe operare calculator.

Trebuie să ai:
- experiență într-un post similar de cel puțin 1-3 ani;
- permis conducere categoria B;
- abilități de prezentare a detaliilor tehnice (din domeniul construcțiilor);

Îți oferim un mediu de lucru plăcut și stimulativ într-o echipă tânără și energică, un pachet salarial motivant și prime pentru performanță.

Așteptăm CV-ul tău pe email office@pimtab.ro sau sună la 0748 518 013.



Comedia ”PRENUMELE” se joacă pe scena Casei de Cultură Vatra Dornei

Teatrul Municipal "Bacovia" din Bacău revine la Vatra Dornei cu o nouă comedie ! "PRENUMELE" este spectacolul la care sunteți invitați miercuri, 12 aprilie 2017, de la ora 17.00. Biletele se găsesc la Casa de Cultură "Platon Pardău" Vatra Dornei.

Piesa PRENUMELE de Matthieu Delaporte și Alexandre de la Patelliere, în regia lui Răzvan Săvescu, vine cu un umor franțuzesc ușor de digerat și de reperat. În spatele unor glume aparent nevinovate între prieteni stau lucruri nespuse ce, cumva, reușesc să iasă la suprafața, să stârnească hohote de râs și să va binedispună.

Distribuția: Elisabeth Garaud – Florina Găzdaru, Pierre Garaud – Valentin Braniște, Claude Gatignol – Bogdan Buzdugan, Vincent Larchet – Bogdan Matei, Anna Caravati – Adelaida Perjoiu

Scenografia: Cristina Ciobanu



O dorneancă șefă de șantier în Italia, la doar 29 de ani ... A construit cel mai lung iaht de pe Mediterana

Vapoarele au devenit pasiunea ei, iar locul său de muncă nu este un birou cochet dotat cu laptop ultimul răcnet, ci o hală imensă, unde se construiesc ambarcaţiuni. Oricât ar părea de masculin, acest job îi vine mănuşă Alexandrei Tărniceru, o tânără frumoasă de numai 29 de ani născută în Vatra Dornei, pentru care afacerile în domeniul naval s-au dovedit cea mai bună alegere în viaţă.

Alexandra şi-a croit drum în această lume rezervată bărbaţilor fără premeditare. La 25 de ani figura ca partener în afacerea cu vapoare a unui prieten, dar numai cu numele. Când acesta a decis să abandoneze businessul, tânăra, în loc să lase firma să se ducă pe apa sâmbetei, a ales să-i sufle vânt în pupa şi s-o urce pe coama valului. Iar decizia ei s-a dovedit de bun augur. Imediat ce a preluat frâiele şi s-a implicat în companie, aceasta a crescut ca Făt-Frumos.

Alexandra a avut multe de învăţat, căci nu e floare la ureche, mai ales ca femeie, să deprinzi tainele construcţiei de structuri metalice pentru ambarcaţiuni. Totul a fost nou pentru ea în această lume, fiindcă domeniul studiat în facultate şi joburile de după absolvire n-aveau nimic de-a face cu domeniul naval: “Am studiat marketing, turism, m-am ocupat de lucruri felurite, un bar într-o zonă bună din Capitală, o firmă specializată în servicii de curăţenie”, ne-a mărturisit ea. Un ajutor important pe drumul ei către succes a fost mâna de lucru. Alexandra lucrează exclusiv cu români, chiar dacă halele în care con- struieşte de la zero iahturi şi vapoare se află în Italia. Sunt oameni specializaţi pe marile şantiere navale din Constanţa, Mangalia, Giurgiu, pe care i-a recrutat personal. “Nu am ajuns singură la nivelul actual, unul de care sunt mândră, având în vedere comenzile. Eu sunt doar o femeie, însă în spatele meu se află o întreagă echipă, căreia îi mulţumesc, o echipă capabilă să onoreze comenzi pe mai multe şantiere din Italia. De ce aici? Pentru că reputaţia noastră, a românilor, este o garanţie a calităţii în domeniu şi găsim toată infrastructura ce înlesneşte munca noastră. În Italia sunt şantiere de tradiţie. În România ne-ar fi fost mult mai greu”, a explicat frumoasa dorneancă.




E greu pentru o femeie să răzbească în lumea aceasta ? Ne-am fi aşteptat ca Alexandra să se fi lovit de zidurile ridicate de convingerile misogine ale unora dintre bărbaţii cu care vine în contact prin natura meseriei, însă realitatea este alta. La polul opus, am putea spune. Apariţia ei la negocieri este un element surpriză care-i aduce multe avantaje: “Contractorii sunt uimiţi când descoperă la negocieri o femeie, nici eu nu am mai întâlnit alta în branşă. M-am obişnuit, partea bună este că nu-şi permit să se certe cu mine cum s-ar fi certat cu un bărbat”, a recunoscut Alexandra, adăugând că nu se dă în lături să iasă din birou pentru a fi alături de muncitori, pe şantier.

Până în prezent, echipa sa a predat 20 de vase, iar penultimul vapor construit de firma sa şi trimis mai departe pentru a fi mobilat, utilat şi apoi livrat beneficiarului este o lucrare aparte, de 106 metri lungime, care a necesitat multe luni de muncă. Este cel mai mare iaht construit de români în vreun port la Marea Mediterană ! “Nu ştiu cine va fi beneficiarul, însă a fost o comandă specială, de care suntem mândri şi pe care sperăm să o putem admira pe apă”, ne-a dezvăluit afacerista.

Cea mai mare dorinţă a Alexandrei, după ce a cunoscut succesul în domeniul naval ? “Visul meu e să ajung să am propriul şantier”, spune tânăra, care a pariat şi a riscat multe pentru această afacere. Practic, a intrat în business fără garanţia că va reuşi, fără pregătire, doar cu o voinţă uriaşă de a-şi depăşi limitele şi de a învăţa ceva nou. “Mi-am urmat cu încredere munca, fără teama de eşec şi sper să reuşesc să o dezvolt. Cred că am moştenit simţul antreprenorial de la părinţi”, a încheiat tânăra.


Pentru cei care nu știu, Alexandra este fiica fostului deputat dornean Petru Tărniceru care, printre altele, a candidat și pentru funcția de primar al municipiului Vatra Dornei la ultimele alegeri locale. Îi transmitem și noi Alexandrei felicitări și mult succes în continuare !

CITEȘTE MAI MULTE PE: Libertatea.ro



Acțiune de curățare si igienizare a spațiilor verzi din municipiul Vatra Dornei

Primăria Municipiului Vatra Dornei organizează marți 11 Aprilie 2017, începând cu ora 12:00, o acțiune de curățare si igienizare a spațiilor verzi din municipiul Vatra Dornei. La această acțiune vor participa elevii Școlii Gimnaziale nr. 1, Școlii Gimnaziale nr. 2, Școlii Gimnaziale nr. 4, Liceului Teoretic Ion Luca și Liceului Tehnologic Vasile Deac.

Sunt invitați cât mai mulți cetățeni să se alăture acestei acțiuni prin activități de curățenie în curți, grădini, căi de acces, spațiile din jurul clădirilor.







Gheorghe Flutur și-a depus oficial candidatura pentru un nou mandat în fruntea PNL Suceava

Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, președintele organizației județene a PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat oficial că și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea liberalilor suceveni. Flutur a anunțat că în cadrul Colegiului Director al PNL Suceava, care a avut loc ieri și la care au participat 160 de reprezentanți ai organizațiilor din județ, au fost validate candidaturile pentru 91 de organizații, celelalte având termen încă o săptămână pentru definitivarea do­cumentelor.




“Alegerile de jos în sus au mers foarte bine la Suceava. Pe 22 aprilie vom avea Conferința județeană de alegeri și îmi anunț astăzi depunerea candidaturii la funcția de președinte al organizației județene. Aștept să-și depună candidatura alți candidați, așa cum e firesc”, a declarat Flutur.

De asemenea, Gheorghe Flutur a spus că în ședința Colegiului de ieri au avut loc discuții privind viitorul politic al PNL, atrăgând atenția că “partidul trebuie să-și clarifice chestiunea conducerii naționale, să-și ­cla­rifice linia doctrinară pe care o urmează și trebuie să trecem la o opoziție fermă, cu ținte precise”. Flutur a precizat că partidul se află acum în “precampanie” și că urmează să se dezbată în teritoriu platformele celor care vor candida la șefia partidului, pentru ca apoi, în luna iunie, cei 5.000 de delegați la Congresul național să aleagă conducerea PNL.

La conferința de presă a lui Gheorghe Flutur a fost prezent și Ludovic Orban, unul dintre candidații la funcția de președinte al Partidului Național Liberal. Acesta s-a întâlnit ieri cu membrii Colegiului director al PNL Suceava și a declarat că mizează pe sprijinul liberalilor suceveni în aceste alegeri, arătând că Suceava va avea cea mai numeroasă delegație la Congresul care va avea loc pe 17 iunie 2017. Orban a promis că va reveni la Suceava pentru a le prezenta liberalilor suceveni moțiunea pe care o va avea pentru câștigarea președinției PNL. ”Am mare încredere în colegii mei, primari, viceprimari, consilieri, președinți de filiale, pentru că aceștia sunt în legătură directă cu cetățenii. Ei știu cel mai bine căile prin care PNL poate să revină pe locul meritat, și anume să fie cel mai puternic partid din România”, a declarat Ludovic Orban.

CITEȘTE MAI MULTE PE: ObiectivDeSuceava.ro



Telenovela aducerii gazului metan la Vatra Dornei continuă: ”Transgaz nu a depus nici o documentație pentru traversarea fondului forestier”

Ministrul Apelor și Pădurilor, Adriana Petcu, susține într-un răspuns adresat deputatului PSD de Suceava, Cătălin Nechifor, că Transgaz nu a depus până în prezent nici o documentație pentru traversarea fondului forestier în vederea reluării lucrărilor la conducta magistrală de gaz natural care să conecteze la rețeaua națională municipiul Vatra Dornei se arată într-un articol publicat pe NewsBucovina.ro.

În răspunsul ministrului Apelor și Pădurilor se arată că Regia Națională a Pădurilor - Romsilva a emis avizul nr. 475/2016 pentru ocuparea temporară a terenului în suprafață de 12,3536 ha din fondul forestier proprietate publică a statului, în vederea realizării obiectivului “Conductă de transport gaze naturale Câmpulung Moldovenesc - Vatra Dornei”.




”Cooperarea defectuoasă dintre Transgaz și Regia Națională a Pădurilor­ Romsilva este cauzată de refuzul Transgaz de a achita obligațiile bănești pe care le datorează mai multor direcții silvice, ca urmare a unor ocupări temporare anterioare. În acest sens, pentru rezolvarea acestor neînțelegeri au avut loc o serie de întâlniri, atât cu reprezentanții autorităților administrației publice centrale care răspund de silvicultură, cât și cu reprezentanții Guvernului. Menționăm că, până în prezent, nu s-a ajuns la o soluție, motiv pentru care există acțiuni în instanță inițiate de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva”, precizează Petcu.

Totodată, ministrul Apelor și Pădurilor subliniază că până în prezent la Ministerul Apelor și Pădurilor nu a fost depusă documentația aferentă obiectivului “Conductă de transport gaze naturale Câmpulung Moldovenesc – Vatra Domei”, în vederea avizării ocupării temporare a terenului din fondul forestier național.

Adriana Petcu arată că, potrivit legislației, competența aprobării ocupării temporare a terenurilor din fondul forestier național cu suprafețe de peste 10 ha aparține Guvernului.

Deputatul PSD de Suceava, Cătălin Nechifor, a interpelat, în Parlament, miniștrii Apelor și Pădurilor, Adriana Petcu și al Energiei, Toma Petcu, dar și Transgaz și Romsilva privind realizarea conductei magistrale de gaz spre Vatra Dornei, arătând că proiectul ”Utilităţi și mediu la standarde europene în judeţul Suceava” este coordonat parţial de Transgaz într-o cooperare defectuoasă cu Romsilva.

El a amintit că în anul 2004, Consililul Judeţean Suceava și un număr de 61 de localităţi din judeţ au semnat un acord de împrumut bancar, cu garanţii guvernamentale, în valoare de 86,3 milioane de euro, prin care s-a dorit construirea unui sistem de alimentare cu gaz natural în localităţi, dar și construirea unui număr de sisteme de termie în principalele localităţi urbane ale judeţului, respectiv Suceava, Rădăuţi, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei.




”Iată că după atâţia ani situaţia este încă neclară, paradoxal că doar municipiul Rădăuţi beneficiază de un sistem modern de termie care furnizează apă caldă menajeră, dar și agent termic pe perioada de iarnă, în timp ce Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului au fost blocate în dorinţa de a avea o gigacalorie ieftină și un sistem modern”, a spus Nechifor.

El i-a rugat pe miniștrii Apelor și Pădurilor, Adriana Petcu și pe cel al Energiei, Toma Petcu, să analizeze diferendul dintre Transgaz și Romsilva, deoarece de-a lungul timpului au fost foarte multe blocaje, în special pe tronsonul de munte al reţelei de gaz metan, între Câmpulung Moldovenesc, Pojorâta și Vatra Dornei unde lipsesc 26 de km și nu s-a reușit până acum scoaterea temporară din domeniul silvic a unei suprafeţe de 14 hectare de pădure.

”Drept urmare și astăzi, după atâţia ani, putem spune că nu avem construită reţeaua de gaz către Vatra Dornei, în condițiile în care centrala termică de cogenerare este finalizată din 2007, chiar dacă Transgaz și-a asumat construcţia acestei magistrale încă din 2009, când prin Hotărâre de Guvern, semnată de primul ministru de la acea dată, domnul Emil Boc, s-a transferat parţial către Transgaz reţeaua deja construită din fonduri împrumutate, prin proiectul coordonat de Consiliul Judeţean și localităţile asociate, cu obligaţia ulterioară a Transgaz de a face investiţiile prognozate”, a spus Nechifor.

El a arătat că în această situaţie se poate spune că în continuare la Vatra Dornei va fi ”frig și preţuri ridicate pentru gigacalorie”.

Astfel, după cum am precizat și în titlu, telenovela aducerii gazului metan la Vatra Dornei continuă și din păcate nu prea într-un sens pozitiv. Nu ne rămâne decât să așteptăm în continuare un final fericit pentru că doar asta putem face, să trăim cu speranța și cu veșnicele promisiuni ale tuturor celor care s-au tot succedat la putere și nu i-a interesat mai deloc de această problemă a dornenilor. Concluzia e simplă ... două mari companii de stat, Transgaz și Romsilva, ”se luptă între ele” și nu reușesc să ajungă odată la un acord, iar dornenii sunt cei care suferă !

CITEȘTE MAI MULTE PE: NewsBucovina.ro



PSD Suceava își va alege conducerea județeană în 27 mai, iar până în 13 mai trebuie alese conduceri în organizațiile unde sunt interimate, deci și la Vatra Dornei

Organizația județeană PSD Suceava își va alege noua conducere în data de 27 mai, a anunțat, joi seara, președintele interimar al organizației, senatorul Ioan Stan, care a menționat că această decizie a fost adoptată în Comitetul Executiv al partidului.

El a mai spus că vor fi alese conduceri, până în data de 13 mai, și în organizațiile municipale și orășenești unde în prezent sunt interimate.

Astfel, vor fi alegeri în organizațiile municipale Suceava, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, dar și în orașele Gura Humorului, Salcea și Liteni.




Ioan Stan a precizat că el va candida pentru funcția de președinte al organizației județene PSD Suceava.

Stan asigură conducerea interimară a organizației județene PSD Suceava din vara anului trecut după ce fostul președinte al organizației, actualul deputat Cătălin Nechifor, a demisionat din funcție după ce în urma alegerilor locale PSD nu a reușit să câștige conducerea Consiliului Județean Suceava.

Conducerea organizației municipale PSD Vatra Dornei este asigurată, interimar, de consilierul județean Gheorghe Apetrii, după ce în urma rezultatelor alegerilor locale de anul trecut s-a decis dizolvarea biroului organizației dornene, iar fostul președinte Roman Boca a demisionat din toate funcțiile deținute în PSD.

CITEȘTE MAI MULTE PE: NewsBucovina.ro



Ani grei de închisoare pentru violatorii de la Cârlibaba

La mijlocul lunii septembrie 2016, o femeie de 29 de ani a fost violată de şase indivizi de etnie rromă într-o magazie de pe raza comunei sucevene Cârlibaba. Fiul victimei, în vârstă de 10 ani, se afla într-o baracă, la doar câţiva metri de locul unde mama sa era abuzată sexual. Violatorii au fost condamnaţi în total la 41 de ani de închisoare.

Judecătoria Vatra Dornei a dat o primă condamnare în cazul violului în grup comis în toamna anului 2016, pe raza comunei sucevene Cârlibaba. Astfel, Adrian Alexandru Cardoş şi Ludovic Radu Varga au fost condamnaţi la câte opt ani şi şase luni de închisoare, în timp ce Florin Sergiu Pop, Marian Petre, Florin Petre şi Alin Mihai Atudoroaie, s-au ales fiecare cu câte şase ani de închisoare. Magistraţii dorneni au mai stabilit că inculpaţii nu au voie să se apropie de victimă la o distanţă de mai puţin de 200 de metri, pe o perioadă de patru ani după ce îşi vor executa pedepsele.




Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei i-au trimis în judecată pe inculpaţii Alexandru – Adrian Cardoş (de 23 de ani), din Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj, Ludovic – Radu Varga (de 29 ani), din comuna Ileanda, judeţul Sălaj, Sergiu – Florin Pop (de 24 de ani), Marian Petre (de 29 de ani), Petre Florin (de 34 de ani), toţi trei din comuna Remeţi, judeţul Maramureş şi Alin – Mihai Atudoroaie (de 35 de ani), din comuna Drăguşeni, judeţul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

De asemenea, inculpaţii Alexandru – Adrian Cardoş, Ludovic – Radu Varga, Sergiu – Florin Pop şi Marian Petre au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”, iar inculpatul Alexandru – Adrian Cardoş şi pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”.

Totul a început la mijlocul lunii septembrie 2016, când cei şase indivizi au intrat într-o baracă în care locuiau doi fraţi din judeţul Maramureş, împreună cu cei doi copii ai lor, un băiat de 10 ani (fiul femeii) şi o fată de 12 ani (fiica fratelui victimei). Cei şase l-au tâlhărit pe bărbat şi au violat-o pe sora acestuia în vârstă de 29 de ani.

Tribunalul Suceava i-a arestat preventiv pe inculpaţii Radu Ludovic Varga, Sergiu-Florin Pop, Marian Petre şi Florin Petre, toţi trei din comuna Remeţi, judeţul Maramureş, pe Alexandru-Adrian Cardoş, din Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj şi pe Alin-Mihai Atudoroaie, din comuna Drăguşeni, judeţul Botoşani, sub aspectul comiterii infracţiunilor de viol şi tâlhărie.

CITEȘTE MAI MULTE PE: Adevarul.ro



VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei