Pastorala de Paște a IPS Pimen: “Toate s-au răsturnat cu josul în sus, educația tineretului și statutul familiei”

În Pastorala de Paște, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților Pimen vorbește despre “o lume foarte frământată, tulburată sufletește, o lume care tot mai mult pare că se înstrăinează de respectarea și împlinirea legilor și poruncilor lui Dumnezeu”.

El spune că, în comparație cu regimul comunist ateu, “astăzi se pare că toate s-au răsturnat ( … ) cu josul în sus, educația tineretului în școală, statutul familiei, legiuit de Dumnezeu care înseamnă căsătoria dintr-un bărbat și o femeie și nu ca în Sodoma care a fost pedepsită cu ploaie de pucioasă și foc din cer de la Dumnezeu, nedreptatea și hoția sunt la ele acasă”.

Pimen îi cheamă pe credincioși să se străduiască “să străbată hățișul atâtor stări de lucruri nefirești luând pildă de la înaintașii care au trăit în timpul regimului comunist – ateu; să ne pilduim de la mărturisitorii și martirii credinței noastre creștine care au umplut temnițele, de la cei care au dus crucea trăirii creștine în afara temnițelor, țara întreagă fiind o ˮtemnițăˮ în care omul nu avea dreptul și libertatea de gândire și înfăptuire pentru păstrarea a tot ce înseamnă valoare de ordin religios, moral, cultural și chiar economic”.

Vă prezentăm mai jos textul integral al Pastoralei de Paşte a ÎPS Pimen:

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu – Tatăl, iar de la noi arhierească binecuvântare.

IUBIŢI CREDINCIOŞI,

Bucuria sărbătorii Învierii Domnului este darul lui Dumnezeu; această bucurie sfântă o trăim în adâncul inimii noastre şi o mărturisim cu salutul pascal: „Hristos a înviat!ˮ la care răspundem: „Adevărat a înviat!ˮ; încredinţarea noastră nestrămutată în adevărul faptului Învierii este temeluită pe înseşi cuvintele Mântuitorului spuse apostolilor Săi: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va înviaˮ (Mat. 17, 22 – 23).

Mântuitorul după ce a înviat, S-a arătat, pe rând, până la înălţarea Sa la cer, femeilor mironosiţe, apostolilor şi fraţilor, adică oamenilor adunaţi în jurul apostolilor, „prin multe semne doveditoare […] vorbind despre împărăţia lui Dumnezeuˮ (F.A. 1, 3).

Faptul învierii Mântuitorului ne-a dat încredinţarea neclintită că şi noi vom învia cu trupul la obşteasca înviere (I Cor. 15 – 20); această încredinţare ne-a fost împărtăşită şi în cuvintele: „Aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoiˮ (Ioan 6, 40); de aici înţelegem că viaţa noastră nu se sfârşeşte odată cu moartea trupului, ci ea continuă, sufletul fiind nemuritor; la obşteasca înviere sufletul se va uni cu trupul care va fi un „trup duhovnicescˮ (I Cor. 15, 44); dacă la obşteasca înviere toate trupurile vor învia, nu toate trupurile se vor împărtăşi de slava lui Dumnezeu; credinţa cea dreaptă, faptele de milostenie, viaţa de sfinţenie chezăşuiesc învierea spre viaţa veşnică întru fericire (Ioan 5, 29).

În limbajul Sfintei Scripturi şi cel al slujbelor pentru cei morţi, moartea noastră cu trupul se numeşte adormire, iar trezirea din acest somn se numeşte înviere. La obşteasca înviere, nu numai omul ci şi întreaga creaţie a lui Dumnezeu, cerul şi pământul se vor împărtăşi de veşmântul duhovnicesc, de o înnorire, după cum spune Mântuitorul în Sfânta Sa Evanghelie (Mat. 19, 28); atunci va fi „cer nou şi pământ nouˮ, după cum citim în Cartea Apocalipsa (21, 1).

Faptul „înnoiriiˮ omului şi al întregii creaţii, credincioşii Bisericii noastre îl mărturisesc prin pregătirea pentru întâmpinarea marii sărbători a Învierii Domnului; astfel, fac ordine şi curăţenie în casele lor de locuit şi chiar în gospodărie, văruiesc atât interiorul cât şi exteriorul caselor cu var care are culoarea albă, simbolul luminii slavei lui Dumnezeu şi, odată cu aceasta, se înnoiesc şi cu haine pentru trup, iar pentru suflet se înnoiesc prin Sfânta Taină a Pocăinţei, mărturisindu-şi păcatele şi se împărtăşesc cu Preasfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos; în timpul slujbei la biserică ţin în mână lumânarea aprinsă.

Chipul înnoit al omului înviat şi al întregii creaţii ne este sugerat, înfăţişat în sfintele icoane, pictate după canoanele – regulile sfintei noastre Biserici Ortodoxe; nimbul de aur care înconjoară capul sfântului, fondul de aur al icoanei arată tocmai starea de sfinţenie, de înnoire petrecută după obşteasca înviere; în icoana ortodoxă totul este înfăţişat într-un fel, exprimat în cuvinte consacrate, anume: „dematerializat dar nu derealizat; realist dar nu naturalistˮ; totul este duhovnicesc şi nimic pământesc (I Cor. 15, 44); privindu-le şi rugându-ne înaintea lor înţelegem şi simţim că trupurile lor sunt cu adevărat temple ale Duhului Sfânt; sfinţii sunt înfăţişaţi în stare de rugăciune, de rugăciune împreună cu celelalte persoane sfinte pictate pe pereţii sfântului locaş de închinare; ei se roagă împreună cu noi, simţim, deci, duhul de comuniune între ei, între ei şi noi şi, cu toţii împreună, înălţând către Domnul rugăciuni de cerere, de laudă, de mulţumire şi slăvire a lui Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului, purtătorul de grijă, ajutătorul şi Mântuitorul tuturor celor care-L iubesc, Îl cinstesc şi-L mărturisesc prin faptele de milostenie, de ajutorare a ˮfraţilor prea mici ai Mântuitoruluiˮ (Mat. 25, 40).

DREPTMĂRITORI CREŞTINI,

Trăim într-o lume foarte frământată, tulburată sufleteşte; o lume, care tot mai mult pare că se înstrăinează de respectarea şi împlinirea legilor şi poruncilor lui Dumnezeu, porunci şi legi care sunt ca nişte făclii călăuzitoare pe calea vieţii pământeşti, pe calea vieţii care duce la dobândirea împărăţiei lui Dumnezeu. Psalmul 118 este una din călăuzele, unul din dascălii, povăţuitorii şi pedagogii care ne învaţă cum să trăim viaţa noastră pământească pentru a putea dobândi pe cea cerească. Poruncile lui Dumnezeu, împlinindu-le, ne dau pricepere, înţelepciune, tărie sufletească în toate cele pe care le gândim şi le înfăptuim.

Greu a fost de trăit creştineşte în timpul regimului comunist – ateu, dar astăzi se pare că este şi mai greu; toate s-au răsturnat, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „cu josul în susˮ: educaţia tineretului în şcoală, statutul familiei, legiuit de Dumnezeu care înseamnă căsătoria dintr-un bărbat şi o femeie şi nu ca în Sodoma care a fost pedepsită „cu ploaie de pucioasă şi foc din cer de la Dumnezeuˮ (Fac. 19, 24), „nedreptatea şi hoţia sunt la ele acasăˮ şi multe, multe fapte străine şi chiar potrivnice legilor lui Dumnezeu, dăunătoare atât trupului cât şi sufletului omului şiˮ nu în ultimul rând, naturii creaţiei lui Dumnezeu prin poluarea atmosferei şi modificările genetice care şubrezesc sănătatea şi scurtează viaţa tuturor: a oamenilor, a animalelor, a plantelor, ş.a.

Să ne străduim, cu ajutorul lui Dumnezeu, să străbatem hăţişul atâtor stări de lucruri nefireşti luând pildă de la înaintaşii noştri care au trăit în timpul regimului comunist – ateu; să ne pilduim de la mărturisitorii şi martirii credinţei noastre creştine care au umplut temniţele, de la cei care au dus crucea trăirii creştine în afara temniţelor, ţara întreagă fiind o „temniţăˮ în care omul nu avea dreptul şi libertatea de gândire şi înfăptuire pentru păstrarea a tot ce înseamnă valoare de ordin religios, moral, cultural şi chiar economic.

Facem amintire în acest cuvânt pastoral doar de o singură persoană fără a uita pe majoritatea covârşitoare a fiilor Bisericii şi ai neamului nostru românesc, anume de Părintele Patriarh Justinian care a stat dârz la cârma corabiei Bisericii, conducând-o pe valurile vieţii, atât de învolburate, cu înţelepciune şi dăruire apostolică; astfel, a asigurat slujirea în biserici a Sfintelor Taine, păstrarea şi îngrijirea valorilor de patrimoniu naţional, desfăşurarea neîntreruptă a învăţământului teologic, a publicaţiilor bisericeşti; a povăţuit clerul şi credincioşii ca în slujirea şi trăirea vieţii lor, să fie prezentă şi slujirea socială, ajutarea celor aflaţi în lipsuri şi necazuri; a promovat dragostea pentru muncă, ca fiind „cea mai de preţ comoară pentru omˮ (Pilde 12, 27).

IUBIŢI CREDINCIOŞI,

Să trăim cu deplina încredinţare să nu ne împuţinăm sufleteşte, „Dumnezeu nu se lasă batjocoritˮ (Gal. 6, 7), ştiind că „porţile iadului nu vor birui Biserica lui Hristosˮ (Mat. 16, 18).

Rog pe Bunul Dumnezeu ca Sărbătoarea Sfintelor Paşti să o trăiţi cu pace, sănătate, întru bucuria mântuirii !

În ziua luminată a Sfintelor Paşti vă întâmpin cu salutul pascal: HRISTOS A ÎNVIAT!

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul statornic rugător, PIMEN ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR