Parcul din Vatra Dornei a fost reabilitat

Lucrările de reabilitare a parcului din Vatra Dornei s-au încheiat, cheltuielile ajungând la nu mai puţin de 10 milioane de euro.


Recepţia finală a inclus şi modernizarea pârtiei de schi, a străzii Negreşti şi plantarea aşa-zişilor pomi ornamentali, după cum îi numeşte chiar primarul Ilie Boncheş.

El nu s-a arătat prea încântat de soiul arborilor respectivi şi nici de costul mare al lucrărilor: „Pentru zona noastră geroasă, de 6 luni de iarnă pe an, nu ştiu câţi vor rezista. În mare parte sunt bine venite dar preţurile au fost cam prea ridicate, se mai putea negocia. La lucrări de 10 milioane de euro, trebuia să arate ca o bijuterie oraşul, nu numai zona parcului. Au fost cred că nişte negocieri, după părerea mea politice, nu gospodăreşti-administrative”.





In timp ce era la munca s-a trezit cu cioata unui copac în spate

Poliţiştii dorneni au fost anunţaţi prin apel al 112 că, în pădure în comuna Iacobeni, în zona „Ciotina” aflată în administrarea Ocolului Silvic Iacobeni a avut loc un accident de muncă.


Locul producerii accidentului se află la aproximativ 2 km spre nord faţă de drumul forestier Ciotina, în amonte pe pârâu într-o parcelă unde poliţiştii au găsit resturi de material lemnos provenite din exploatare, respectiv arbori doborâţi şi legaţi la un TAF.

Pe malul drept al pârâului Surduc, în dreptul TAF-ului şi la o distanţă de aproximativ 7 - 10 metri faţă de acesta, pe versant, a fost găsit Vasile S. de 34 ani, din comuna Iacobeni, conştient, acuzând dureri puternice la spate şi piciorul stâng. La locul accidentului a sosit şi un echipaj de ambulanţă care l-a transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei.

În timpul acordării primului ajutor victima a declarat verbal că a fost surprinsă de rădăcina unei cioate care s-a rostogolit spre pârâu în timp ce împingea un arbore secţionat din apropierea acelei cioate. Din declaraţiile verbale ale lui Dumitru G., administratorul societăţii rezultă faptul că Vasile S. este angajat al societăţii ca muncitor forestier şi efectua lucrări de exploatare a lemnului împreună cu tafistul Ilie M. şi muncitorul Mirel S.,
toţi din comuna Iacobeni” ne-a spus inspectorul principal Ionuţ Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).

Bărbatului i s-a stabilit diagnosticul „suspect fractură de bazin” şi a fost transferat la Spitalul Judeţean Suceava.

Potrivit IPJ, cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârşirii unui accident de muncă şi în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale şi evoluţia stării de sănătate a victimei se va dispune procedural.





În lipsa finanţărilor, aqualand -ul de la Vatra Dornei va rămane numai pe hîrtie

Încă un proiect nerealist moare înainte de a se naşte - este vorba despre Lunca Dornei, o investiţie de agrement în valoare iniţială de 8 milioane de euro. Dornenii şi turiştii statiunii trebuie să-şi ia gîndul de la aqualand –ul care includea mai multe piscine acoperite şi în aer liber, saune, ştranduri şi jacuzzi.


Primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheş, spune că la sărăcia în care se zbate oraşul, proiectul era “de-a dreptul megaloman” avînd în vedere că administraţia locală trebuia să contribuie cu 5 milioane de euro. El nu exclude, totuşi, varianta unui parteneriat public – privat pentru o bază de agrement de dimensiuni mai reduse.

„Era imposibil să-l continuăm. Am fost obligaţi prin Hotarâre de CL să-l oprim. Ne-am lămurit şi trebuie să găsim un alt proiect pentru Vatra Dornei, mai modest şi mai real pentru cheltuielile pe care ni le putem permite. O să acceptăm şi un parteneriat şi obligatoriu trebuie ceva făcut. Noi nu avem bani şi nici nu văd surse rapide de finanţare. Dacă nu-l retrăgeam de la ADR N-E eram eliminaţi de la proiecte pentru următorii 5 ani. Proiectul o să reapară intr-o formă mai mică şi cu o proporţie normală pentru punga noastră”, a delcarat primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheş.





Virgil Pohoaţă, reprezentantul minorităţii rome, şi-a dat demisia din Consiliul Judeţean.

Alesul judeţean, Virgil Pohoaţă, liderul Partidei Romilor din judeţul Suceava, şi-a dat, ieri, demisia din Consiliul Judeţean. Pohoaţă a ajuns consilier judeţean pe listele PDL, graţie unei înţelegeri electorale semnate înainte de alegerile locale din iunie 2012, de acest din urmă partid şi Partida Romilor.


Demisia a fost anunţată în plenul şedinţei extraordinare a deliberativului judeţean, Virgil Pohoaţă motivându-şi gestul prin aceea că, din fotoliul pe care l-a ocupat, nu a putut să facă ceva pentru minoritatea romă.

„Am luat mai demult hotărârea de a mă retrage din Consiliul Judeţean, fără a avea de reproşat ceva, cuiva, din acest consiliu. Dar sunt obligat măcar să-mi fac datoria. Faptul că reprezint o minoritate în Consiliul Judeţean, prin parteneriatul politic pe care l-am avut cu PDL, şi nu am reuşit să fac ceva pentru această minoritate, mă obligă să îmi dau demisia din funcţie”, a spus Virgil Pohoaţă în faţa consilierilor judeţeni, mulţumind colegilor şi reprezentanţilor executivului că l-au „suportat” şi cerându-şi iertare dacă „a greşit”.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor a declarat că nu va comenta demisia, aceasta fiind un act unilateral de voinţă. „Respect decizia domnului Pohoaţă şi îl asigur de dorinţa noastră de a colabora în continuare, deoarece minoritatea romă este la fel importantă ca şi celelalte minorităţi din judeţul Suceava”, a reliefat şeful administraţiei judeţene sucevene, Cătălin Nechifor.

Locul lui Pohoaţă în deliberativul judeţean va fi luat de următorul plasat pe lista de supleanţi ai PDL la alegerile din iunie 2012, Doru Slevoacă.





Catalin Nechifor la Vatra Dornei: "Pe 9 decembrie, dati-mi-i pe Dumitru Pardau - deputat si pe Neculai Bereanu - senator"

Cateva sute de persoane au participat la Casa Culturii din Dorna, la lansarea candidatilor USL pe zona de munte. Liderul Partidei Romilor din judetul Suceava, Virgil Pohoata, a fost si el prezent.

Ilie Bonches, primarul municipiului Vatra Dornei:


“Sunt mandru sa fiu aici la evenimente fericite. Nu puteam lipsi de aici cand avem in mijloc dorneni adevarati care chiar daca locuiesc in alta parte nu au uitat de Dorna. Multumesc in mod deosebit presedintelui CJ Suceava, Catalin Nechifor, deputatul Dumitru Pardau si sper sa multumesc in curand si lui Nicu Bereanu, senatorul nostru.”

Roman Boca, presedintele PSD Vatra Dornei:

“Sunt mandru ca am ajuns pana acum sa ne vedem pe scena cu candidati deosebiti. De ce vrem sa iasa candidatii USL? Ca sa avem sprijin si la nivel de Bucuresti. Sa avem guvernul USL la nivel de tara. Sa avem un tatic si la Bucuresti nu doar in comune si nu doar la CJ. As vrea ca cei doi parlamentari care vor fi sa faca lobby pentru Dorna pentru ca avem mare nevoie de sprijin la nivel central. Am vazut bannere cu “Sa ascultati inima”. Indemnul meu e sa va ascultati ratiunea. Cu inima poti vota doar cand esti indragostit. Dorna are nevoie de bani si de oameni cu ratiune. Nu va lasati prietenii si rudele sa strice voturile pe partide sau candidati care nu au nici un fel de relevanta pe esicherul politic.”

Radu Surugiu, candidatul USL pe colegiul din partea PNL Suceava pe colegiul 10 în Camera Deputaților:

“De cateva saptamani, am ocazia sa stau de vorba cu oamenii si sa le ascult problemele. Azi am fost la o intalnire a oamenilor de afaceri din Dorna. M-am regasit in aceleasi probleme pe care cei din Dorna le-au ridicat. Zona de munte are nevoie de o echipa pentru ca are alte nevoi decat zona de ses.”

Ioan Moraru, primarul comunei Dorna Arini:

“Stim cat de greu ne-a fost sa aducem proiecte. Cel mai greu e sa primim bani. In functie de cine vom avea in fruntea tarii si judetului, zona noastra poate prospera. Multumesc presedintelui CJ ca s-a schimbat atmosfera in institutia pe care o conduce si avem cu cine discuta la nivel de judet. Chiar daca am fost primar de opozitie, cand am avut nevoie de Pardau am simtit sprijinul sau. Ma gandesc ca acum cand facem echipa si ca om al Dornei, ne va sprijini si va face mai mult ca oricand ca Dorna sa fie perla Bucovinei. Il recomandam cu caldura pe Nicu Bereanu. Am referinte foarte bune de la toti cei cu care am lucrat. Nu e un smecher de oras. E un om care se tine de cuvant.”

Neculai Bereanu, candidatul USL pentru funcţia de senator în Colegiul nr. 1 Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc – Gura Humorului:

“Cred ca am ajuns la o maturitate incat sa ma implic in politica mare a judetului. Am hotarat sa candidez ca sa facem in asa fel incat pe 9 decembrie sa ducem schimbarea pana la capat. Sa ne organizam si sa conducem si sa facem legi bune pentru oameni si primari. Institutiile statului sa functioneze mult mai bine. Vreau sa fiu senatorul primarilor din zona de munte, asa incat Mestecanisul sa nu fie granita Dornei cu judetul Suceava. Sa limpezim apele pe 9 decembrie. Rugamintea mea ar fi ca Dorna sa aiba un parlamentar in Senat si unul in Camera Deputatilor. Nu am sa votez o lege stramba niciodata si voi sustine zona.”

Dumitru Pardau, candidatul USL la Senat in Colegiul 9 Vatra Dornei:

“Postura mea e diferita de a celorlalti candidati. Am si realizari si nerealizari ca parlamentar. Simtim zi de zi ca localitatile din zona se intrepatrund. Cu oamenii si cu afacerile. Cat am fost parlamentar am avut ca tinta sa dezvolt toata zona. Nu poti uita o localitate in favoarea alteia.

Tot ce am reusit sa fac nu am facut singur. Doar impreuna cu primarii, consilierii locali si cu Guvernul. E campania in care am intrat cel mai optimist pentru ca ma simt intr-o echipa care vrea cu adevarat sa sprijine Dorna. Ce am reusit in cateva luni cu sprijinul lui Nechifor nu am reusit ani la rand. Simt ca fac echipa normal, fara alt efort si fara a ma duce jenat la CJ. Nu sunt dusmanul nimanui. Vreau sa fac echipa cu toti primarii si consilierii locali. Avem multe lucruri de facut si trebuie luate pe rand. Cel mai important lucru, cumuland numarul de mandate USL trebuie sa iasa numarul pentru a face guvernul USL.”

Catalin Nechifor, presedintele CJ Suceava:

“Nu vreau sa fiu tatic decat pentru baiatul meu. Nu vreau sa fiu nici macar colonel. Ne-am obisnuit in politica cu mamuci si tatuci. Erau tatucul Flutur si mamuca Udrea. Am vazut cat de mult ne-au ajutat in zona de munte. Tatucul Gheorghe si mamuca Elena nu au facut nimic, desi puteau sa o faca. noi suntem oameni. Ce am facut aceste zile, la CJ si la Guvern au fost lucruri pentru oameni si nu vreau sa tinem cont de culoarea politica a primarilor. Exemplul este Vatra Dornei.

Din pacate, si tatuca Gheorghe si mamuca Elena ne-au lasat cu investitii fara sens si cat rau au facut Romaniei cu taieri de pensii si cresteri de TVA. Am alocat pentru Dorna 21 miliarde lei pentru nevoile de aici. Stiu ca sunt proiecte bune aici care vor avea succes. Nu am facut-o pentru primar, ci pentru oamenii din Dorna.

Mergem mai departe cu investitii si bani pentru oameni. Vrem sa mergem pe calea normalitatii. Cei care traiesc in Romania sunt oameni cu sanse egale. Ne tinem de cuvant si in plan judetean si in plan national cu guvernul Ponta. Suntem pregatiti sa ne tinem de cunat mai departe. Un Guvern stabil inseamna ameni seriosi si un program stabil de guvernare. E ptr prima data cand stim cine va face guvernul si cine va fi premier. Sondajele dau USL castigator.

De la 1 ianuarie, vom face lucruri importante pentru educatie si pentru sanatate si locuri de munca. Pentru asta va rog sa ganditi cu atentie, cu ratiune. Nu va fi egal ce vom face aici daca nu vom avea oameni in Parlament de partea puterii care sa ne ajute cu legi importante si cu legatura cu Guvernul.

Cred ca singura solutie, si va rog sa va ganditi bine pentru 9 decembrie, e USL. Ne tinem de cuvant si mergem mai departe cu ce am promis. Pe 9 decembrie, dati-mi-l pe Dumitru Pardau deputat pentru ca vorbesc limba dornenilor cu el. Dati-mi-l si pe Bereanu senator ca sa avem senator in zona de munte.

Ce ar insemna daca nu ar fi USL sa faca guvernarea ? Cine sa o faca ? Merkel ? Obama ? Cine sunt ceilalti ? Cum poti face un Guvern cu Oana Zavoranu si toti cei arestati pe la Bistrita ca au dat bani lui Diaconescu ca sa fie candidati ?





Primarul PDL din Vatra Dornei SUSŢINE candidaţii USL

Primarul PDL al municipiului Vatra Dornei, Ilie Boancheş, a participat, sâmbătă, la lansarea candidaţilor USL din colegiile din zonă, anunţând că îi va susţine, la o săptămână după ce primarul PDL al Sucevei, Ion Lungu, a anunţat că-l susţine în alegeri pe liderul PNL Suceava, Alexandru Băişanu.


Prezent la lansarea candidaţilor USL din zona Vatra Dornei, Neculai Bereanu pentru Senat şi Dumitru Pardău pentru Camera Deputaţilor, primarul PDL al municipiului Vatra Dornei a spus că este mândru să fie prezent la astfel de evenimente fericite.

"Nu puteam lipsi de aici când avem în mijloc dorneni adevăraţi care chiar dacă locuiesc în altă parte nu au uitat de Dorna", a spus Boancheş, care a precizat că îşi doreşte ca cei doi candidaţi ai USL să fie aleşi pentru că sunt oameni apropiaţi de zonă.

Candidatul USL pentru Senat în colegiul de munte al judeţului Suceava, Neculai Bereanu, a spus că doreşte să fie senatorul primarilor din această zonă astfel încât Mestecăniş să nu fie o graniţă virtuală a judeţului Suceava şi a promis că nu va vota niciodată vreo lege "strâmbă" care să afecteze populaţia.

La rândul său, deputatul PNL Dumitru Pardău, candidat pentru un nou mandat, a spus că este campania electorală în care a intrat cel mai optimist pentru că se află într-o echipă care vrea cu adevarat sa sprijine Dorna.

La adunarea electorală a USL a fost prezent şi contracandidatul din partea ARD a lui Dumitru Pardău, Ovidiu Milici, candidat din partea Forţei Civice. El a stat în spatele sălii mai multe minute, după care a rămas în zona Casei de Cultură din localitate unde se desfăşura acţiunea electorală USL.

În urmă cu o săptămână, primarul PDL al municipiului Suceava, Ion Lungu, a participat la lansarea candidaturii la Camera Deputaţilor a liderului PNL Suceava, Alexandru Băişanu, şi a anunţat că îl sprijină pe acesta în alegeri.




Deputatul Dumitru Pardău spune că USL poate să obţină un scor de 60% în judeţul Suceava

Deputatul PNL din Colegiul Vatra Dornei, Dumitru Pardău, consideră că USL poate să obţină la alegerile parlamentare din judeţul Suceava cel puţin 60% din voturile alegătorilor suceveni. Dumitru Pardău, care candidează din partea USL pentru un nou mandat în Colegiul nr. 9 Vatra Dornei, a spus că este optimist şi încrezător în şansele sale şi ale colegilor din USL de a câştiga alegerile parlamentare.


Pardău a subliniat că îşi doreşte o campanie civilizată şi constructivă, precizând că are printre priorităţi sprijinirea mediului de afaceri, în special a turismului şi dezvoltarea gospodăriilor ţărăneşti, prin continuarea acordării de subvenţii. Dumitru Pardău a precizat că subvenţiile pentru agricultură vor creşte în perioada următoare. Deputatul liberal a mai adăugat că unul dintre proiectele cele mai importante pe care le va susţine în viitorul mandat va fi dezvoltarea unui domeniu schiabil în masivul Călimani.

„Este soluţia ideală pentru dezvoltarea turismului în această zonă. Nu suntem împotriva investiţiilor mai mici pentru a realiza pârtii de schi în alte localităţi turistice, dar cred că cel mai important lucru este realizarea domeniului schiabil din Călimani. Am discutat despre acest proiect şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, care a anunţat că îl va sprijini, şi ne vom implica pentru ca această investiţie să fie prinsă în buget”, a spus Dumitru Pardău.

El a mai adăugat că printre obiectivele sale se numără şi dezvoltarea municipiului Vatra Dornei, arătând că actualul Guvern USL a alocat deja 15 miliarde de lei vechi pentru termoficarea oraşului.

„Sunt optimist din acest punct de vedere, pentru că împreună cu primarul municipiului Vatra Dornei, domnul Boncheş, şi cu sprijinul domnului Cătălin Nechifor s-a obţinut suma de 15 miliarde de lei vechi pentru plata datoriilor, în vederea continuării asigurării încălzirii în Vatra Dornei şi a asigurării iluminatului public. O altă preocupare pe care o am, şi care ştiu că există şi la nivelul Consiliului Judeţean, este şi cea legată de promovarea proiectelor şi asigurarea sprijinului financiar în aşa fel încât Vatra Dornei să redevină staţiunea cunoscută cu ani în urmă”, a mai declarat Dumitru Pardău.





Fiul fostului primar din Vatra Dornei, noul director al Oficiului de Plăţi şi Dezvoltare Rurală

Oficiul Judeţean de Plăţi, Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP)Suceava, instituţia prin care se accesează proiecte europene din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, va avea un nou şef, Mihai Liviu Moraru, în vârstă de 30 de ani, fiul fostului primar din municipiul Vatra Dornei, Ioan Moraru. Acesta şi-a adjudecat postul de director gradul II în urma concursului susţinut la Ministerul Agriculturii, care a constat într-o probă scrisă şi un interviu.

Mihai Liviu Moraru provine din sistem, el lucrând la Agenţia de Plăţi, Dezvoltare Rurală şi Pescuit încă din 2006. El a început să lucreze ca inspector debutant la compartimentul Recuperare datorii, iar din decembrie 2009 şi până în prezent a ocupat funcţia de şef al acestui departament.


Mihai Liviu Moraru a absolvit Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, Facultatea de Horticultură şi Arhitectură Peisageră, după care a urmat un master cu calificarea Management în agroturism şi alimentaţie publică.

Mihai Liviu Moraru are domiciliul în Vatra Dornei, însă în ultima perioadă de timp a locuit la Bucureşti. El urmează să-şi preia postul de săptămâna viitoare.

În ultima perioadă de timp, activitatea de la OJPDRP Suceava a fost coordonată de Paul Constantin Murariu, care este şef al Serviciului Verificări Cereri Finanţare din cadrul instituţiei.





Dumitru Pardău: Am fost alături întotdeauna de locuitorii din zona de munte a judeţului

Deputatul PNL din colegiul Vatra Dornei, Dumitru Pardău, care candidează din partea USL pentru un nou mandat, consideră că prin întreaga sa activitate ca parlamentar a demonstrat că a fost întotdeauna alături de locuitorii din zona de munte a judeţului. Dumitru Pardău a subliniat faptul că, fiind „un om al locului”, cunoaşte toate problemele pe care le au atât primăriile din colegiul în care candidează, cât şi populaţia din localităţile pe care le reprezintă în Parlamentul României.


Pardău a arătat că în ultimii patru ani a reuşit să-i sprijine pe primarii care au promovat proiecte pentru dezvoltarea localităţilor pe care le conduc. „Activitatea de parlamentar presupune legiferare, şi dacă se caută, sunt unul cu o prezenţă foarte bună în plenul Parlamentului. Dar în acelaşi timp, activitatea de parlamentar presupune şi activitate în teritoriu, care înseamnă discuţii cu oamenii şi sprijinirea primarilor şi a primăriilor pentru realizarea proiectelor pentru fiecare localitate. Toţi trebuie să tragem în aceeaşi direcţie. Şi vreau să fac în continuare echipă cu primarii, viceprimarii, consilieri locali, indiferent de culoarea politică a acestora. Iar acum sunt motivat parcă mai mult decât oricând. Voi lucra şi voi sprijini toţi primarii şi, repet, nu am ţinut şi nu voi ţine cont din ce partid sunt aceştia. Iar un ultim exemplu este alocarea sumei de 1,5 milioane de lei pentru municipiul Vatra Dornei, pentru sistemul de termoficare”, a declarat Dumitru Pardău.

El a subliniat că în perioada celui de-al doilea mandat de deputat, în fiecare localitate a Colegiului Vatra Dornei au fost realizate sau sunt în curs de implementare proiecte pentru dezvoltare. Dumitru Pardău spune că oricine poate să vadă aceste proiecte, care sunt realizate în colaborare cu primarii. „Tot ce am am reuşit, am reuşit împreună cu primarii. Sunt adeptul ideii că nimic nu poţi să faci singur. Am şansa ca toţi primarii din Colegiul nr. 9 să fie foarte buni, existând chiar o anumită concurenţă între ei, pentru că toţi vor să facă cât mai multe lucruri bune pentru localitatea pe care o conduc. Iar acest lucru mă obligă şi pe mine la aceeaşi atitudine. Şi vreau să subliniez că nu am de gând să plec din zonă. Aici vreau să rămân şi vreau să rămână ceva după mine. Atunci când vorbesc de realizări, acestea pot fi confirmate de primarii localităţilor, de oamenii, iar ele pot fi văzute cu ochiul liber de oricine vrea, fiind fie finalizate, fie în curs de realizare. Şi în toate proiectele cu care m-am identificat am urmărit bunăstarea oamenilor din zona de munte. Dacă cineva ar vrea să facă o comparaţie pentru fiecare localitate, s-ar putea compara care era situaţia în 2004, când am obţinut primul mandat de deputat, şi care este situaţia în momentul de faţă. Sunt localităţi în care schimbarea este radicală”, a mai spus deputatul PNL.

El a amintit că în localităţile colegiului său au fost realizate proiecte pentru asfaltări şi betonări de drumuri, reţele de apă şi canalizare, staţii de epurare, parcuri, baze sportive, modenizarea şi dotarea şcolilor, la acestea adăugându-se sprijinul acordat pentru biserici şi pentru primării. „Nu trebuie uitate nici investiţiile în reabilitarea spitalului şi în modernizarea maternităţii din Vatra Dornei, precum şi dotarea acestei unităţi spitaliceşti cu un lift pentru bolnavi. Am ţinut să sprijin toate aceste proiecte pentru că sunt investiţii care odată realizate au ca finalitate creşterea confortului şi a bunăstării oamenilor din localităţile colegiului”, a spus Pardău, care a precizat că valoarea totală a sumelor atrase în Colegiul Vatra Dornei în perioada celui de-al doilea mandat de deputat se ridică la aproximativ 36 de milioane de euro.

Exploatarea de uraniu de la Crucea, salvată în urma unui amendament la Legea bugetului de stat făcut de Dumitru Pardău

Deputatul PNL Dumitru Pardău a ţinut să precizeze că în ultima perioadă a observat că unii contracandidaţi de-ai săi folosesc exploatarea de uraniu de la Crucea ca subiect politic împotriva lui. Dumitru Pardău a subliniat faptul că menţinerea activităţii la mina de la Crucea a fost una dintre priorităţile sale de bază, lucru demonstrat şi prin faptul că în anul 2011 a reuşit să salveze această exploatare, care era în pericol să fie închisă.

„Un aspect special în activitatea din ultimul meu mandat l-a reprezentat obţinerea unui buget corespunzător pentru Compania Naţională a Uraniului Crucea, ştiut fiind faptul că în zona Dornelor există singura exploatare de uraniu din ţară. În urma explicării importanţei acestei activităţi am reuşit să obţin bugetul necesar funcţionării în anul 2012 a acestei companiei. A fost dificil, pentru că în luna octombrie a anului 2011, Guvernul, fără să cunoască situaţia reală, a hotărât să aloce un buget zero pentru CNU Crucea pentru anul 2012. Acesta este adevărul. Asta însemna să nu mai fie asigurată nici un fel de finanţare, ceea ce presupunea închiderea exploatării de uraniu din Crucea. În cele din urmă am reuşit să-i fac pe cei de la Ministerul Finanţelor şi de la Ministerul Economiei să înţeleagă importanţa acestei exploatări”, a declarat deputatul PNL.


Dumitru Pardău a mai spus că cei care îl critică în legătură cu exploatarea minieră de la Crucea nu ar trebui să folosească din punct de vedere politic acest subiect. „Cei care mă critică în zona aceea nu cunosc că dacă nu interveneam şi nu mă implicam, în 2012 mina de la Crucea era închisă. În 2008 am promis că voi sprijini această exploatare mineră, m-am ţinut şi mă voi ţine în continuare de cuvânt”, a declarat Dumitru Pardău.

El a făcut un apel către contracandidaţii săi din Colegiul Vatra Dornei să participe la o competiţie electorală corectă. „Urez succes tuturor candidaţilor şi sper să fie o competiţie corectă. În ceea ce mă priveşte, nu am fost şi nu voi fi adeptul jignirilor şi al atacurilor la persoană”, a încheiat Dumitru Pardău.



Neculai Bereanu a intrat oficial în cursa pentru postul de senator în colegiul de munte al judeţului

Candidatul USL pentru funcţia de senator în Colegiul nr. 1 Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc - Gura Humorului, Neculai Bereanu, a intrat în mod oficial în cursa electorală pentru Parlamentul României. Lansarea candidaturii lui Neculai Bereanu pentru funcţia de senator în colegiul de munte al judeţului Suceava a avut loc sâmbătă seara, la Casa Culturii din Câmpulung Moldovenesc, în prezenţa a câtorva sute de persoane, în cadrul aceluiaşi eveniment având loc şi lansarea candidaturii liberalului Radu Surugiu pentru funcţia de deputat în Colegiul nr. 10 Gura Humorului – Câmpulung Moldoveneasc.

Alături de cei doi au venit pentru a-i susţine în cursa electorală preşedintele Consiliului Judeţean şi al PSD Suceava, Cătălin Nechifor, liderul PNL Suceava, Alexandru Băişanu, deputatul Dumitru Pardău, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, liderul PNL Iaşi, Relu Fenechiu, secretarul de stat în Ministerul Mediului şi Pădurilor Mugurel Cozmanciuc şi liderul UNPR Suceava, Cătălina Vartic, precum şi primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură.


Acesta din urmă şi-a declarat susţinerea faţă de cei doi candidaţi ai USL, îndemnându-i pe câmpulungeni ca pe 9 decembrie 2012 să voteze cu Neculai Bereanu pentru Senat şi cu Radu Surugiu pentru Camera Deputaţilor. În ceea ce-i priveşte pe Cristian Adomniţei, Relu Fenechiu şi Mugurel Cozmanciuc, aceştia şi-au declarat susţinerea totală faţă de Radu Surugiu pentru funcţia de deputat în Colegiul nr. 10, sublinind că acesta este un tânăr care merită să fie votat, care va sprijini în mod sigur toate localităţile colegiului în care candidează şi care va face o echipă foarte bună cu Neculai Bereanu.

Bereanu: Am să fac tot posibilul ca această zonă a Câmpulungului să revină la identitatea pe care a avut-o mai demult

Candidatul USL pentru funcţia de senator în Colegiul nr. 1 din zona de munte a judeţului, Neculai Bereanu, a anunţat că îşi doreşte să-i reprezinte pe câmpulungeni în Parlamentul României, pentru a face tot ceea ce îi stă în putinţă să redea Câmpulungului identitatea pe care a avut-o în trecut.

„Am un sentiment de amărăciune şi de necaz faţă de ceea ce se întâmplă astăzi aici, în Câmpulung Moldovenesc. Constatăm că după o perioadă de patru ani de guvernare PDL, zona Câmpulung a ajuns o zonă fără identitate, fără locuri de muncă şi neglijată. Şi am marea rugăminte să observăm că a apărut o speranţă. Această speranţă se numeşte USL. Şi am început cu luna iunie, când în Câmpulung a câştigat un primar gospodar şi destoinic, în această zonă mai avem primari USL care pot să ne reprezinte cu demnitate şi cu ajutorul lui Dumnezeu am câştigat şi Consiliul Judeţean prin domnul preşedinte Cătălin Nechifor”, a spus Bereanu.

El a subliniat că această echipă, primari – preşedinte al CJ Suceava, trebuie completată cu viitorii parlamentari USL din această zonă a judeţului. „În ceea ce mă priveşte, mulţi mă cunosct. De cinci – şase ani de zile ne întâlnim des în această zonă. Pot să vă spun că am să vă reprezint cu demnitate şi am să fac tot posibilul ca această zonă a Câmpulungului să revină la identitatea pe care a avut-o mai demult. Cu locuri de muncă, cu gospodari care să-şi întreţină familiile, cu oameni care să-şi poată creşte copiii şi care să aibă salarii şi pensii decente. Vă sfătuiesc şi vă rog ca pe 9 decembrie să ne acordaţi un vot de încredere, astfel încât să aveţi parlamentarii care să vă reprezinte cu demnitate în Parlamentul României”, a mai spus Bereanu.

Cătălin Nechifor: Neculai Bereanu şi Radu Surugiu formează echipa de parlamentari pe care o merită această zonă

În discursul său, preşedintele PSD Suceava şi al Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, i-a îndemnat pe câmpulungeni şi pe locuitorii din această zonă a judeţului să voteze echipa de parlamentari pe care o merită acest colegiu, formată din Neculai Bereanu – senator şi Radu Surugiu – deputat.

„Am venit aici să vorbesc de două nume pe care vreau să le aveţi aproape de inima dumneavoastră de bucovineni. Neculai Bereanu, candidat pentru funcţia de senator, un om serios, de ispravă, în care am foarte multă încredere. Este un om care e apropiat de zonă, pe care îl ştiţi foarte bine, care a fost lângă dumneavoastră şi căruia eu personal vreau să-i dedic ziua de 9 decembrie ca fiind ziua victoriei. Lângă el şi lângă experienţa lui avem un candidat la Camera Deputaţilor în persoana lui Radu Surugiu, un tânăr pornit pe treabă. Sunt convins că împreună pot să fie echipa pe care o merită această zonă. Meritaţi cu adevărat un senator puternic şi un deputat puternic aici la Câmpulung”, a spus liderul PSD Suceava.

La rândul său, preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a garantat pentru Neculai Bereanu şi Radu Surugiu, subliniind că cei doi vor forma echipa de parlamentari care „va aduce lumină în Câmpulung, va sprijini primarul, Consiliul Local şi în primul rând va sprijini cetăţenii”.

Nechifor: „Nu vă lăsaţi păcăliţi de PDL!”

Preşedintele PSD Suceava le-a mulţumit câmpulungenilor şi locuitorilor din această zonă a judeţului pentru votul pe care l-au acordat USL-ului la alegerile locale de anul acesta. „Votul pe care ni l-aţi acordat atunci înseamnă o responsabilitate pentru noi, cei aleşi la nivel local şi judeţean. Şi vreau să vă spun cu tot respectul că datorită dumneavoastră şi celor care au fost în Parlament, acum avem un Guvern USL. Un Guvern responsabil, care din prima clipă în care a venit la guvernare a încercat şi a făcut reparaţii morale faţă de cei care au avut de suferit ani buni din cauza PDL-ului şi a lui Boc, a lui Băsescu, a lui Flutur, a lui Udrea şi a altora ca ei”, a spus Nechifor.

El a adăugat că USL a reuşit să mărească salariile, să reîntregească pensiile, subliniind că actualul Guvern condus de Victor Ponta a anunţat deja că va majora pensiile începând cu data de 1 ianuarie 2013.

„Mai sunt foarte multe alte decizii care s-au luat în plan politic. Şi mă refer şi la modalitatea în care se va calcula impozitul pentru persoanele care au salarii mici. Cei care au salarii sub 750 de lei vor plăti un impozit de 8%, cei care au salarii sub 1.000 de lei plătesc doar 12% impozit, şi asta înseamnă mai mulţi bani în buzunar, iar cei care au salarii mai mari plătesc ca acum, 16%. Asta înseamnă solidaritate şi spirit corect faţă de români, pentru că patru ani de zile am fost în situaţia în care am fost călcaţi efectiv în picioare”, a declataz Cătălin Nechifor.

El i-a îndemnat pe alegătorii din zona Câmpulung Moldovenesc să nu se lase păcăliţi de PDL, care la alegerile parlamentare şi-a schimbat sigla, numele politic şi culoarea. „Nu vă lăsaţi păcăliţi de PDL! Nu mai sunt portocalii, sunt albaştri. Albaştri de ce? Că de foame nu cred că sunt. Ei vin din nou în încercarea de a păcăli electoratul. Sunt convins că nu se va întâmpla lucrul acesta, pentru că avem lângă noi foarte mulţi oameni capabili şi serioşi”, a mai spus Nechifor.





Vasilica Steliana Miron: „PDL şi USL nu mai sunt partide politice, ci sunt conglomerate de interese financiare”

Candidatul PP-DD în Colegiul nr. 1 de Senat Vatra Dornei, Vasilica Steliana Miron, a anunţat că a aflat de la analiştii politici că PP-DD va sprijini Guvernul PDL după alegeri. „Am aflat tot de la analişti că Blaga îl vrea pe Videanu premier. Sunt sigură că PP-DD va sprijini Guvernul Videanu în următoarea condiţie: Guvernul să fie în exil pe plajele de la Saint Tropez, unde este un cunoscut al locului”, precizează Vasilica Steliana Miron.

Aceasta a avut o atitudine la fel de ironică şi faţă de USL, subliniind că după prezentarea cu mare fast a programului electoral al USL şi-a dat seama „că singura alianţă pe care USL poate să o facă este cea cu PP-DD”. Vasilica Steliana Miron spune că USL vrea ca în patru ani să construiască cinci autostrăzi „fără să aibă habar” de sursa de finanţare. „Cred că se gândesc să valorifice o parte din

tezaurul aflat la ruşi şi a cărui restituire este în platforma program a PP-DD. USL vrea să confişte averile dobândite ilicit. Bănuiesc că se gândesc la cei de la PDL, pentru că averile lor nu pot să şi le confişte singuri. Nu ar fi posibil din punct de vedere juridic. Ar trebui astfel să le doneze, dar în aceste condiţii ar exploda PIB-ul României, iar misiunile FMI şi ale Băncii Mondiale de implementare a austerităţii ar eşua, condiţie de neacceptat pentru aceste organisme internaţionale. Şi pentru acest punct din platforma program ar fi nevoiţi să facă alianţă cu PP-DD, în condiţiile în care confiscarea averilor trebuie să se facă prin respectarea tradiţiilor istorice ale neamului, în sensul aplicării măsurii complementare a decapitării posesorului averii. De aceea PP-DD a solicitat şi recuperarea sabiei lui Ştefan cel Mare de la turci”, a spus Vasilica Steliana Miron.

Vasilica Steliana Miron: Sucevenii trebuie să-şi voteze conducătorii şi nu stăpânii

Candidatul PP-DD Suceava în Colegiul nr. 1 de Senat din zona de munte a judeţului, Vasilica Steliana Miron, consideră că pentru prima dată, la alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012, sucevenii trebuie să-şi voteze conducătorii şi nu stăpânii. Vasilica Steliana Miron a declarat că programele electorale ale PDL şi USL nu sunt altceva decât o repetare ciclică a promisiunilor neonorate din campaniile anterioare.

„Lipsa de viziune în economie, îngenuncherea acesteia în faţa oligarhilor de aici şi de afară, prăbuşirea sistemului de sănătate, prăbuşirea calităţii învăţământului, dispreţuirea corpului didactic, prăbuşirea siguranţei cetăţenilor, căpuşarea până la distrugere a tot ce aparţine statului pun în pericol inclusiv existenţa statului unitar, precum şi viaţa socială din interiorul acestuia. Şi totuşi ei vor să continue, numai pentru simplu fapt că şi-au securizat spectrul politic. PDL şi USL nu mai sunt partide politice, ci sunt conglomerate de interese financiare, politice şi economice cărora noi, marea masă a poporului, trebuie să le fim slujitori umili. Pe 9 decembrie 2012, pentru prima dată nu vă votaţi stăpânii, ci conducătorii”, a spus Vasilica Steliana Miron.





Averile şi firmele candidaţilor din colegiul Vatra Dornei - Câmpulung Moldovenesc - Gura Humorului pentru Senat

Colegiul uninominal nr. 1 pentru Senat este format din localităţile Vatra Dornei, Pojorâta, Dorna Arini, Crucea, Stulpicani, Ostra, Broşteni, Panaci, Şaru Dornei, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, Coşna, Iacobeni, Ciocăneşti, Cârlibaba, Breaza, Moldova Suliţa, Izvoarele Sucevei, Moldoviţa, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Păltinoasa, Capu Câmpului, Frasin, Mănăstirea Humorului, Vama, Frumosu, Vatra Moldoviţei, Sadova şi Fundu Moldovei.


STELA ACATRINEI, candidat PRM - avere şi interese:

Stela Acatrinei, candidat PRM în colegiul pentru Senat Vatra Dornei - Câmpulung Moldovenesc - Gura Humorului, deţine patru terenuri, toate moştenite. Este vorba de un teren agricol de 1,8 hectare şi un teren intravilan de 1.000 mp în Şcheia, un teren de 4,5 hectare în satul Păltiniş din comuna Panaci şi 1,5 hectare de pădure în satul Neagra Şarului din comuna Şaru Dornei.

Stela Acatrinei deţine şi trei locuinţe: un apartament de 56 mp în Suceava, un apartament de 64 mp în satul Neagra Şarului din comuna Şaru Dornei şi o vilă de 116 mp în Suceava, toate cumpărate.

Stela Acatrinei are un depozit bancar de 30.458,12 lei, un depozit de 3.130 de euro şi l-a împrumutat pe Andrei Acatrinei cu suma de 20.000 de lei. În schimb, Stela Acatrinei a împrumutat de la Stela Rodica Cheptea suma de 70.000 de lei.

În 2011, Stela Acatrinei a încasat venituri de 37.200 de lei de la SC Manager Adfin Consulting SRL.

Stela Acatrinei are acţiuni în valoare de 200 de lei la SC Bucovina Turism SA şi face parte din "Asociaţia Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Naşterea Maicii Domnului Catrinari".


NECULAI BEREANU, candidat USL (PSD) - avere şi interese

Conform declaraţiei de avere, Neculai Bereanu nu deţine terenuri, clădiri sau autovehicule.

Bereanu a împrumutat firma SC Nek Industri SRL cu 130.000 de lei şi firma SC Bearings Expert SRL cu 305.000 lei. Neculai Bereanu trebuie să înapoieze până la sfârşitul anului 2012 două împrumuturi de 64.700 de euro şi 22.000 de dolari contractate de la persoane fizice în noiembrie 2011.

În 2011, Neculai Bereanu a încasat un venit de 5,247 de lei de la firma Nek Industri SRL Şcheia şi 1.955 lei de la Consiliul Judeţean.

Tot în 2011, Bereanu a vândut mere către SC Agrana Juice România Vaslui SRL în valoare de 60.005,65 lei. Oare de unde or fi fost culese merele având în vedere că Bereanu nu a trecut niciun teren în declaraţia de avere?

Neculai Bereanu este administrator şi asociat unic al firmei SC Nek Industri SRL şi administrator al SC Bearings Expert SRL, firmă la care deţine şi 33% din părţile sociale.


CRISTIAN ANTON IRIMIE, candidat ARD (PDL) - avere şi interese

Irimie nu deţine terenuri dar deţine patru locuinţe: două apartamente de câte 56 de metri pătraţi în Suceava, un apartament de 33 de metri pătraţi în Bucureşti şi o vilă de 153 de metri pătraţi în Suceava.

Cristian Irimie deţine două autoturisme, un Volvo S40 fabricat în 2002 şi un Chervolet Aveo fabricat în 2008.

Cristian Irimie are două credite scadente în 2015, unul de 30.000 de euro şi altul de 49.000 de lei.

În 2011, Cristian Irimie a încasat indemnizaţii de 7.253 de lei de la Consiliul Economic şi Social, indemnizaţii de 57.675 de lei de la Ministerul Sănătăţii şi salarii de 37.650 de la Spitalul Judeţean Suceava iar soţia lui a încasat salarii de 88.793 lei.


MALNASI GABOR, candidat UDMR - avere şi interese

Candidatul UDMR Malnasi Gabor este pensioar, are o locuinţă de 250 de metri pătraţi în Neagra, oraşul Broşteni, şi un autoturism Opel Vectra fabricat în 1995. Malnasi Gabor a încasat anul trecut venituri din pensie de 20.600 de lei.

Malnasi Gabor este membru fondator al "Asociaţiei etnoculturale Hadik Andras din Bucovina".


STELIANA VASILICA MIRON, PPDD - avere şi interese

Steliana Vasilica Miron deţine la Rădăuţi un teren agricol de 2.600 de metri pătraţi şi un teren intravilan de 850 de metri pătraţi. Candidatul PPDD deţine în Rădăuţi o locuinţă de 220 de metri pătraţi construită în 2006.

Steliana Vasilica Miron deţine două autoturisme, un Hyundai Tucson fabricat în 2007 şi un Jeep Grand Cherokee fabricat în 2009.

Steliana Vasilica Miron are bijuterii în valoare de 40.000 de euro achiziţionate în perioada 2000-2012.


În 2011, Steliana Vasilica Miron a realizat venituri de 40.000 de lei de la cabinetul de avocatură iar soţul ei, Cătălin Miron, a realizat venituri de 300.000 de lei.


Citeste mai mult pe DinuZara.com

LOC DE MUNCA - Caut femeie pt. ingrijire fetita

Caut femeie pentru ingrijire temporara fetita de 4 ani.

Relatii la telefon: 0745 101 048




Tabara de schi la Saru Dornei

Clubul Copiilor „Salt” din Iasi organizeaza la Saru Dornei, in judetul Suceava, o tabara de schi adresata copiilor cu varste peste 7 ani. Tabara va avea loc in perioada 7-11 ianuarie 2013, micii schiori urmand sa fie initiati in acest sport al zapezii de catre instructorul Claudiu Petre, ranger in Parcul National Calimani. Lectiile de schi vor avea loc pe partia Saru Dornei, iar cazarea si masa vor fi asigurate de catre Pensiunea Izvorul Bucovinei.



Cei care doresc sa participe la acest eveniment sportiv o pot face in schimbul unei taxe de 850 de lei/ copil, cu o reducere de 5% pentru frati. Acest pret acopera transportul, cazarea, 3 mese/ zi, curs de schi pentru incepatori, echipament, program de jocuri si concursuri.

Inscrierile se fac in limita a 10-14 locuri, platind un avans de 30% pana la data de 5 decembrie. Mai multe detalii puteti obtine la tel. 0722.395.578 sau pe www.salt-exploratori.blogspot.ro




SURSA: Insport.ro

Prima ninsoare din acest sezon în Pasul Tihuţa

Prima ninsoare din acest sezon în Pasul Tihuţa, pe DN 17, în judeţul Bistriţa-Năsăud, s-a înregistrat miercuri dimineaţă, pe carosabil depunându-se un strat de zăpadă de circa un centimetru grosime, iar drumarii au intervenit cu 32 de tone de sare.


În Pasul Tihuţa a început să ningă miercuri dimineaţă, în jurul orei 5.00, iar zăpada s-a depus într-un strat de circa un centimetru.

"S-a depus zăpada într-un strat de circa un centimetru fiindcă este frig, sunt minus 2 grade Celsius. Nu cred că se va topi. De îndată ce am văzut că ninge şi că îngheaţă, am aruncat pe drum 32 de tone de sare. Nu au fost probleme, s-a circulat bine, dar deja şoferii trebuie să se pregătească de iarnă", a declarat Vasile Curtean, şeful Districtului Piatra Fântânele din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj.


Pasul Tihuţa se află la aproximativ 1.200 de metri altitudine şi face legătura între judeţele Bistriţa-Năsăud şi Suceava, pe DN 17.



Un tanar din Vatra Dornei a intrat in atentia procurorilor, dupa ce a fost prins cu substante narcotice

Un tânăr de 21 de ani din municipiul Vatra Dornei, judeţul Suceava, a intrat în atenţia procurorilor BCCO, după ce a fost prins cu substanţe narcotice asupra lui.

Potrivit purtătorului de cuvânt din cadrul IPJ Suceava, insp.princ. Ionuţ Epureanu, totul a avut loc pe parcursul zilei de joi după ce „în urma unor informații deținute la nivelul Biroului de Investigații Criminale

din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei a rezultat faptul că tânărul comandă prin intermediul altor persoane din localitate substanțe narcotice și plante etnobotanice pe care le primește prin intermediul firmelor de curierat rapid”.

În acest sens, s-a dispus constituirea unei echipe operative, care, în urma verificărilor efectuate a constat că pe data de 2 noiembrie, tânărul primise un nou colet prin intermediul firmei de curierat rapid, ambalat într-o folie dublă din material plastic. Pachetul a rămas în incinta sediului firmei de curierat până joi, în jurul orelor 17:00, când a fost ridicat de destinatar.

„În momentul în care acesta a părăsit sediul firmei, a fost interceptat și oprit de o echipă din cadrul Biroului de Investigații Criminale, care l-a condus la sediul Poliției Municipiului Vatra Dornei în vederea continuării cercetărilor, iar în urma examinării coletului
aflat în posesia lui și a conținutului acestuia, s-a constatat că în interior se află mai multe țiple din plastic transparent, în care se află substanțe de culori diferite, granulate, dar şi recipiente cu diferite cantități de substanță vegetală uscată”, ne-a mai declarat Ionuţ Epureanu.

De asemenea, în acelaşi colet, organele de poliţie au mai descoperit plicuri preambalate cu diverse denumiri de piaţă astfel că „având în vedere cele constatate au fost sesizaţi procurorii din cadrul BCCO Suceava competenți în soluționarea cauzei fiind luată măsura ridicării procedurale a coletului și a conținutului acestuia în vederea continuării cercetărilor”.





Primăria Vatra Dornei este executată silit

Investiţiilor edilitare li s-a pus capac la Vatra Dornei până la sfârşitul anului. Administraţia locală dorneană are conturile de dezvoltare blocate din cauza datoriilor cu titlu executoriu care totalizează 4 milioane de lei


Primarul Ilie Boncheş declară că trebuie restituite şi alte 55 de milioane de lei împrumutate din bănci, care au fost folosite mai mult pentru investiţii directe şi nu pentru co-finanţări.

Potrivit acestuia auditul intern a scos la iveală „nereguli şi chiţibuşuri” în derularea unor contracte ale Primăriei, care vor fi în curând prezentate pe site-ul administraţiei locale: „Avem Colas care a executat lucrări, aproximativ 700.000 de lei, avem Romib spre 7 milioane. Mi s-a părut că sunt lucrări care au fost negociate prea puţin. Anumite chiţibuşuri au costat enorm de mult, un wc de exemplu costă 90.000 de euro, cel din parcare este închis şi la ora actuală, un vestiar de pe Runc costă 130.000 de euro, şi alte lucrări care au fost de slabă calitate, cu zeci de mii de euro. Mult prea scumpe pentru felul în care arată”.





Ilegalităţi pe bandă rulantă la pârtia de sanie de stradă din Vatra Dornei

Pârtia de sanie de stradă din parcul Staţiunii din Vatra Dornei se transformă într-un şir nesfârşit de ilegalităţi. Chiar dacă lucrările au fost sistate ca urmare a lipsei autorizaţiei de construcţie, nimeni nu a ţinut cont de acest lucru. În bătaie de joc faţă de lege, chiar în văzul tuturor, lucrările au continuat.

Doar prezenţa unui fotograf a fost un eveniment total neplăcut, iar muncitorii care se aflau pe „şantier” au fugit prin pădure abandonând utilajele. La faţa locului au fost chemaţi şi poliţiştii, sesizaţi prin serviciul de urgenţă 112, care au constatat că s-au executat lucrări. Cazul a ajuns şi la urechile reprezentanţilor Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Suceava, care au concluzionat că, într-adevăr, s-a lucrat fără drept la pârtia de sanie de stradă din Vatra Dornei.


Toate aceste date vor fi conexate la dosarul întocmit în urmă cu câteva săptămâni, în baza plângerii depusă de Liviu Cepoi, fost vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport din România şi fost mare campion la sanie.

Una dintre aceste plângeri a ajuns şi la Prefectura Suceava, care nu a făcut altceva decât să confirme că lucrările la pârtia de sanie de stradă din Vatra Dornei se execută în afara cadrului legal.

„Instituţia Prefectului judeţului Suceava a transmis Consiliului Local al Municipiului Vatra Dornei necesitatea reanalizării HCL nr. 111 din 28 septembrie 2012 motivat de faptul că Statul Român este proprietarul suprafeţei respective şi nu municipiul Vatra Dornei”, se arată în adresa Prefecturii Suceava.

Cu alte cuvinte, consilierii locali din Vatra Dornei au votat transmiterea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 0,94 hectare de teren din Parcul Staţiunii către Clubul Sporturilor de Iarnă fără a avea dreptul s-o facă. Este o situaţie jenantă pentru o Primărie, mai ales una de talia celei din Vatra Dornei, care nu ştia că respectivul teren nu-i aparţine, ci se află în proprietatea statului român, iar pentru a-l avea în custodie este nevoie de o Hotărâre de Guvern.

Este de neimaginat cum primarul Ilie Boncheş tolerează asemenea abateri flagrante de la litera legii şi cum toată lumea ridică din umeri când se pune în dezbatere acest subiect.

Care a fost justificarea pentru transmiterea terenului în administrarea CSI Vatra Dornei

Decizia de transmitere a dreptului de administrare a unei suprafeţe de teren de 0,94 hectare din Parcul Staţiunii din domeniul public al Primăriei Vatra Dornei către Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, prin Clubul Sporturilor de Iarnă (CSI) în vederea construcţiei pârtiei de sanie de stradă, a fost luată în şedinţa de Consiliu Local din 28 septembrie 2012.

Pretextul acestui transfer a fost o decizie a Congresului Federaţiei Internaţionale de Sanie din 15-16 iunie 2012, care a avut loc la Riga, în Letonia. Aici s-ar fi ajuns la un acord ca pe 1-4 martie 2013 să se deruleze o etapă de Cupă a Europei pentru sportivii de la sanie pe pârtie naturală, mai cunoscută sub numele de sanie de stradă, pentru ca în 2014 să aibă loc Campionatul Mondial de Juniori.

Ceea ce au omis să spună cei implicaţi în acest proiect este faptul că aceste două competiţii internaţionale au fost acceptate pentru derulare la Cârlibaba şi nu la Vatra Dornei.

Primarul din Cârlibaba, Gabriel Danciu, a trimis o adresă la Primăria Vatra Dornei, prin care oferă toate detaliile în acest sens.

„Având în vedere că la Vatra Dornei există un potenţial în sporturile de iarnă, respectiv sanie, probă olimpică, pentru a nu crea concurenţă între cele două localităţi, am decis a ne pregăti într-o ramură nouă, sanie de stradă (pe pârtie naturală), implicându-ne cu investiţii de 2 miliarde de lei vechi şi imobilizând un teren de 7 hectare. Precizăm că toate aceste investiţii le-am realizat din 2010, cu ajutorul Federaţiei de Bob şi Sanie şi ANST. Menţionăm că până în prezent la Cârlibaba s-au organizat două ediţii a Campionatului Naţional de Sanie de Stradă, lucru devenit deja tradiţie, fapt demonstrat prin introducerea în Calendarul Competiţional Internaţional a celor două concursuri (n.r. – etapa de Cupa Europei din 2013 şi Campionatul Mondial de Juniori din 2014)”, se arată în adresa trimisă de primarul Gabriel Danciu către administraţia din Vatra Dornei.





Stoguri de fân, incendiate intenţionat la Neagra Şarului

Mai multe stoguri de fân au fost incendiate intenţionat în satul Neagra Şarului, comuna Şaru Dornei, autorul dând foc unui stog chiar în timp ce pompierii stingeau flăcările.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, miercuri, la ora 16:21, Detaşamentul Vatra Dornei a fost solicitat să intervină pentru lichidarea incendiului la trei stoguri de fân (aproximativ trei tone). Stogurile erau ale unor localnici, iar flăcările ameninţau să se extindă la fondul forestier.


În timp ce acţionau la faţa locului, pompierii au fost sesizaţi că la circa 400 de metri a fost incendiat un alt stog de fân, aparţinând unui alt sătean.

Pompierii dorneni, împreună cu voluntarii serviciului pentru situaţii de urgenţă al comunei Şaru Dornei, au reuşit să lichideze incendiile în jurul orei 20:00.

Potrivit ISU Suceava, toate incendiile au avut aceeaşi cauză, respectiv „folosirea unei surse de aprindere cu flacără în mod intenţionat”.

Cercetările au fost preluate de poliţie pentru identificarea celui care a provocat incendiile.





Incendiu la o gospodărie din Argestru

O gospodărie din localitatea suceveană Argestru a fost afectată de un incendiu izbucnit, azi-noapte, din cauza scînteilor provenite din coşul de fum al centralei termice.

Focul a distrus acoperişul casei, magazia de lemne şi anexa centralei termice. Totodată, s-au degradat centrala şi plafonul dintre parterul şi etajul I al locuinţei.


Pentru stingerea incendiului au acţionat 14 pompieri de la Detaşamentul din Vatra Dornei. Ei s-au deplasat la locul intervenţiei cu trei autospeciale. Misiunea lor a durat mai bine de două ore.




VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei