Mihai Liviu Moraru provine din sistem, el lucrând la Agenţia de Plăţi, Dezvoltare Rurală şi Pescuit încă din 2006. El a început să lucreze ca inspector debutant la compartimentul Recuperare datorii, iar din decembrie 2009 şi până în prezent a ocupat funcţia de şef al acestui departament.
Mihai Liviu Moraru a absolvit Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, Facultatea de Horticultură şi Arhitectură Peisageră, după care a urmat un master cu calificarea Management în agroturism şi alimentaţie publică.
Mihai Liviu Moraru are domiciliul în Vatra Dornei, însă în ultima perioadă de timp a locuit la Bucureşti. El urmează să-şi preia postul de săptămâna viitoare.
În ultima perioadă de timp, activitatea de la OJPDRP Suceava a fost coordonată de Paul Constantin Murariu, care este şef al Serviciului Verificări Cereri Finanţare din cadrul instituţiei.
Bine ai venit pe VatraDorneiLive.ro! Centralizăm noutățile care apar în zona Vatra Dornei sau au legătură cu aceasta și vi le prezentăm într-un cadru cât mai organizat. Mulțumim că ne urmăriți!
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu