O nouă ediţie a Festivalului „Cântecul Cetinii” la Dorna Arini

Comuna Dorna Arini va găzdui, în perioada 17-18 august, o nouă ediţie a Festivalului „Cântecul Cetinii”. Aşa cum am aflat de la primarul Ioan Moraru, festivalul este cel mai longeviv eveniment de acest gen din zona Dornelor, programul este unul destul de variat, ziua de sâmbătă fiind dedicată muzicii uşoare, iar cea de duminică folclorului.


Sâmbătă, de la ora 19.00, partea de antren şi momente vesele va fi asigurată de trupa Spitalul 9, recitalurile serii fiind semnate de Freddy şi Tara, cunoscută şi din colaborarea cu DJ-ul Liviu Hodor. Seara va fi completată de talentele locale, printre care se numără Ana Maria Bârgăoanu şi Cosmina Ţâcşa şi de o discotecă în aer liber.

Duminică, de la ora 14.00, pe scena amplasată pe terenul de sport al şcolii din localitate vor evolua Ansamblurile “Brăduleţul” din Dorna Arini, “Dorna Dorului” din Vatra Dornei, “Balada” din Bistriţa, “Vatra” din Botoşani, “Străjerii Bucovinei” din Pojorâta, “Arcanul” al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, dar şi “Arcuşul” din Sărata Galbenă – Republica Moldova, comună cu care Dorna Arini este înfrăţită.


“Nu vor lipsi nici soliştii de renume, astfel că la ediţia de anul acesta ne vor încânta Adriana Bucevschi, Alexandru Brădăţan şi Angelica Flutur, invitatul special fiind cunoscutul interpret din Republica Moldova Ion Paladi. Sper să avem vreme bună, că de restul ne ocupăm noi”, ne-a declarat primarul Ioan Moraru.



O nouă structură pentru atragerea fondurilor europene a fost constituită la iniţiativa senatorului Bereanu

La Vatra Dornei s-a constituit în cursul zilei de ieri o nouă structură asociativă pentru atragerea fondurilor europene. Constituirea comitetului de iniţiativă pentru înfiinţarea noii structuri s-a făcut la iniţiativa senatorului PSD Neculai Bereanu, la şedinţa de la Vatra Dornei fiind prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, deputatul PNL Dumitru Pardău, 37 de primari şi reprezentanţi ai primăriilor din judeţul Suceava, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale şi ai mediului de afaceri. Senatorul Neculai Bereanu a precizat că întâlnirea de la Vatra Dornei a fost organizată pentru a informa administraţiile publice locale şi reprezentanţii mediului de afaceri despre posibilitatea de a atrage fonduri europene în exerciţiul bugetar 2014 – 2020.


Noua structură ar urma să se intituleze „Pactul Teritorial Pentru Investiţii Teritoriale Integrate Suceava”, iar membrii acestei asociaţii urmează că participe activ atât la definirea strategiei teritoriale, cât şi la alocarea ulterioară a fondurilor pentru dezvoltare şi la selecţia proiectelor semnificative pentru dezvoltarea zonei. Şedinţa de la Vatra Dornei a fost organizată de o firmă de consultanţă implicată în promovarea dezvoltării regionale şi teritoriale precum şi în identificarea soluţiilor pentru realizarea unei strategii de dezvoltare locală şi teritorială axată pe o abordare integrată care implică investiţii în cadrul mai multor axe prioritate din unul sau mai multe programe operaţionale.

În cadrul discuţiilor, reprezentanţii firmei de consultanţă au precizat că noua structură va putea să beneficieze de fonduri nerambursabile în mod direct, pe care le va gestiona în conformitate cu strategia şi bugetele pe care şi le stabileşte. De asemenea, senatorul Neculai Bereanu a ţinut să precizeze că la noua structură asociativă pot să adere şi Grupurile de Acţiune Locală din judeţul Suceava, iar de viitoarele finanţări europene gestionate de partenerii în cadrul „Pactului Teritorial Pentru Investiţii Teritoriale Integrate Suceava” vor putea beneficia şi oraşele şi municipiile.

„Este necesar să avem o strategie comună pentru dezvoltarea zonei de munte a judeţului şi sunt convins că apoi vom avea posibilitatea să putem promova proiecte pentru obţinerea fondurilor necesare dezvoltării economice a localităţilor şi a zonei”, a spus Bereanu.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a salutat iniţiativa înfiinţării acestei asocieri, care poate să contribuie la atragerea fondurilor europene. Nechifor a arătat că una dintre preocupările majore ale administraţiilor publice locale trebuie să fie promovarea de proiecte şi iniţiative prin care să se creeze locuri de muncă noi.




Un şofer băut a produs o tamponare după ce a pătruns pe contrasens

Un şofer băut a pierdut controlul asupra volanului şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune laterală cu o autoutilitară. Accidentul a avut loc vineri, Poliţia municipiului Vatra Dornei fiind sesizată la ora 16.20 despre faptul că pe DN 17, în interiorul comunei Dorna Candreni, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar unul din conducătorii auto este sub influenţa băuturilor alcoolice.


Din cercetări s-a stabilit că Alin V., de 31 ani, din municipiul Vatra Dornei, în timp ce conducea autoturismul, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune laterală cu autoutilitara condusă de Ilie I..

S-a procedat la testarea conducătorilor auto implicaţi în eveniment, ocazie cu care s-a stabilit că Alin V. avea o alcoolemie de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde în prezenţa personalului medical a refuzat să i se recolteze probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.




Vatra Dornei găzduiește pentru a cincea oară consecutiv naționalele de alergare montană

În acest weekend, municipiul Vatra Dornei va fi pentru a 5-a oară consecutiv, gazda finalelor Campionatului Național de Alergare Montană, competiție ce se află la al 6-lea an de când este organizată în România. La acest concurs național vor fi prezenți peste 150 de sportivi din toată țara, printre care se vor afla și atleți din județul Suceava, cu șanse reale de a termina concursul pe podium, atât la juniori, cât și la seniori.


Traseul este unul dificil și va fi amenajat pe Dealul Negru, cu o buclă de 4,5 kilometri, cu diferență de altitudine, plecarea și sosirea urmând să fie la capătul telefericului, cu o coborâre de 2 kilometri pe sub teleferic și urcare pe pista de mountain bike. În același timp, traseul va fi unul diferit și inedit față de edițiile trecute, fiind identic din toate punctele de vedere cu cel de la Campionatul Mondial de Alergare Montană, ce va avea loc în luna septembrie, în Polonia.

Dorneanul Andrei Leancă și suceveanca Cristina Casandra, cu șanse la medalii

Proaspăt campion european de alergare montană la juniori și campion național în proba de 10.000 de metri, sportivul Andrei Leancă, antrenat la CSM Dorna Vatra Dornei de Cristian Prâsneac pornește în cursă ca favorit la câștigarea unei medalii la juniori și de ce nu, la titlul național.

În același concurs, dar la senioare, Cristina Casandra revine în competițiile oficiale după o pauză de un an, cauzată de două accidentări mai grave și speră o clasare în primele patru la individual și o medalie la echipe, acolo unde CSM Suceava a luat bronzul la ediția trecută, fapt ce i-ar aduce un loc în lotul României pentru mondiale.

„Ne dorim ca atleții din județul Suceava să obțină cel puțin două sau trei medalii. Andrei Leancă este foarte bine pregătit, demonstrând acest lucru și la europene și de aceea îmi doresc să câștige titlul național și mai apoi să facă o figură frumoasă la mondiale. Cele patru locuri la fiecare categorie, ce vor duce la mondiale se pare că sunt foarte importante pentru sportivii din țară, o parte din ei venind cu 10-12 zile înainte la Vatra Dornei, pentru a se pregăti cât mai bine”, a declarat antrenorul dornean Cristian Prâsneac, cel ce este și directorul de concurs al naționalelor de alergare montană.

Vatra Dornei are șansa de găzdui două competiții internaționale în următorii doi ani

Acest Campionat Național de Alergare Montană va fi organizat pentru al 5-lea an de Federația Română de Atletism, Primăria și Consiliul Local Vatra Dornei și Clubul Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei. Implicat în organizarea acestui eveniment național, președintele CSM Dorna Vatra Dornei, Mircea Rusu este de părere că această continuitate a naționalelor în Vatra Dornei vine după ce Federația Română de Atletism a apreciat eforturile organizatorilor locali din anii trecuți, când concursul a fost o reușită din toate punctele de vedere.


„Este o onoare pentru noi că avem din nou posibilitatea de organiza acest eveniment sportiv și de a face cunoscut orașul Vatra Dornei la nivel național. În același timp este o apreciere a federației față de modul în care s-au desfășurat lucrurile la edițiile anterioare. Ne dorim ca acest concurs să fie perfect, mai ales din punct de vedere organizatoric, deoarece avem șansa să organizăm aici în 2014, Campionatul Balcanic și în 2015, Campionatul European de Alergare Montană”, a declarat președintele clubului CSM Dorna Vatra Dornei, Mircea Rusu. Federația Română de Atletism a câștigat dreptul de organizare a Campionatului Balcanic din 2014 și a Campionatului European din 2015, competiții ce foarte probabil vor avea loc în județul nostru, la Vatra Dornei.



40 de studenţi europeni, în contact cu tradiţiile şi cultura din Bucovina

40 de studenţi din mai multe state europene au participat la Universitatea de vară AEGEE (Association des États Generaux des Etudiants de l'Europe - Asociaţia Studenţilor Europeni), în zilele de 1 și 2 august itinerarul tinerilor ajungând şi în nordul Moldovei. Vatra Dornei a fost gazda evenimentului internațional Moldavian Traddictions, un proiect desfășurat de filialele AEGEE Iași şi AEGEE Chișinău care doreşte să aibă ca finalitate promovarea tradițiilor și locurilor din Moldova și Republica Moldova în rândul studenților europeni.


Startul Universității de vară s-a dat în Chișinău, pe 22 iulie, în prezența oficialităților moldovene și a continuat cu o vizită la Tiraspol. Participanții au străbătut un drum de 1.100 de km, 450 de km pe teritoriul Republicii Moldova și 650 de km pe teritoriul României. Cei 40 de studenţi au luat contact cu elemente din tradiția României și a vecinilor de peste Prut, iar organizatorii au prezentat participanților fragmente din istoria națională și monumente reprezentative fiecărei localități vizitate.

Totodată, s-au desfășurat diverse activități culturale, precum lansări de carte, seminarii pe tema Parteneriatului Estic la Iași, cât și drumeții montane în Piatra Neamț - Vatra Dornei - Gura Humorului, iar la Suceava participanții au luat parte la o ultimă cină românească într-o atmosferă tradițională.

Tradiţie, dar şi aventuri montane, la Vatra Dornei

În prima zi petrecută la Vatra Dornei, participanții s-au deplasat pe Rarău, unde au făcut tiroliană și escaladă, după care a avut loc Seara Europeană, o activitate în cadrul căreia studenţii au prezentat câte un produs specific țării pe care o reprezintă.

În a doua zi din program, studenții au făcut rafting pe râul Bistrița și echitație, iar a doua parte din zi a fost rezervată pentru turul orașului, în cadrul căruia au putut afla istoria locului și a clădirilor.

Vernisajul expoziției de pictură a lui David Croitor, la care au luat parte la orele amiezii, a oferit studenților ocazia să asculte descrierea peisajelor și clădirilor reprezentative. Manifestarea a avut loc la Salonul Alb al Casei de Cultură ,,Platon Pardău” Vatra Dornei în prezența artistului care a răspuns la întrebările venite din partea tinerilor dornici să afle povestea din spatele combinațiilor de culori.

Potrivit lui Florin Grigoriu, coordonatorul proiectului AEGEE Summer University 2013, Moldavian Traddictions, „vizita la Vatra Dornei s-a dorit a fi pentru cei prezenţi o combinaţie între tradiţie şi aventură montană, organizatorii bucurându-se de sprijinul autorităţilor locale şi al sponsorilor din regiune, astfel că succesul peste aşteptări a fost asigurat”.
Programul proiectului a continuat cu vizitarea mănăstirilor Sucevița, Moldovița, Voroneț, dar și cu un atelier de olărit la Marginea, unde cei prezenți au putut să realizeze diverse vase din lut.


La finalul șederii lor în Bucovina, participanții au fost impresionați de valoarea culturală a locului, exprimându-și dorința de a reveni pentru a vedea și alte zone neacoperite de programul Universității de vară.

Pe data de 4 august studenții s-au întors la Iași, unde a avut loc o ceremonie de încheiere a Universității de vară, fiecare participant împărtășind din experiența românească.


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei