Detalii Anunț: Caut sa inchiriez garsoniera / casa in Vatra Dornei sau in localitatile limitrofe.
Nume: Dan
Telefon: 0755 686 878
E-mail: danutzvd@yahoo.com
Accident teribil în localitatea Neagra Şarului, comuna Şaru Dornei, unde doi oameni şi-au pierdut viaţa după ce maşina în care se aflau a zburat pur şi simplu de pe şosea. Nenorocirea s-a petrecut ieri, în jurul prânzului, iar cele două victime nu au avut nici o şansă de supravieţuire, fiind scoase decedate dintre fiarele contorsionate ale autoturismului.
Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul consilierului local din Vatra Dornei, Roman Boca.
Lucrările la magistrala de gaz natural care va lega Vatra Dornei la reţeaua naţională de gaz, ce au fost sistate întrucât au existat probleme legate de traversarea fondului forestier, ar putea fi reluate, o solicitare în acest sens fiind făcută de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor.
Doi soţi au murit marţi la amiază după ce maşina cu care circulau a zburat de pe drum, a lovit un gard şi s-a oprit în anexa unei locuinţe.
Un bărbat în vârstă de 37 de ani s-a stropit cu benzină şi şi-a dat foc, după care a intrat în sediul postului de poliţie şi în sediul Primăriei din Poiana Stampei, instituţii vecine, aflate în aceeaşi clădire. Momentele de coşmar s-au petrecut ieri dimineaţă, bărbatul, Ioan Popa, suferind arsuri grave. În încercarea de a-l ajuta, şeful de post din Poiana Stampei a suferit şi el arsuri, din fericire uşoare. Ioan Popa a fost preluat de un elicopter SMURD cu arsuri pe 99% din suprafaţa corpului, dar nu a mai putut fi salvat.
Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a ajuns la spital, după ce ar fi băut acid dintr-o baterie auto.
De la o uşă lăsată deschisă, un bărbat în vârstă de 51 de ani și-a înjunghiat nora, de 26 de ani, respectivul fiind arestat preventiv în cursul zilei de sâmbătă, sub acuzaţia de tentativă de omor.
La data de 9 mai a.c., un echipaj de poliție din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a oprit în traffic, pe DN 17, pe raza localităţii, o autoutilitară condusă de un bărbat de 46 ani, din judeţul Timiș, în care se mai afla un pasager, de 41 ani, din același județ.
Un şofer care a încercat să evite câteva gropi de pe o stradă din Vatra Dornei a intrat într-o maşină condusă regulamentar de un şofer beat. În după amiaza zilei de vineri, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin ,,112”, despre faptul că pe strada Unirii din localitate a avut loc o tamponare, iar unul dintre conducătorii auto se află sub influenţa alcoolului.
Municipiul Vatra Dornei a găzduit pentru a opta oară o etapă a Campionatului Național de alergare montană pentru seniori și juniori I. Traseul de 12 kilometri a fost unul dificil, cu startul din parcarea telescaunului și finișul la capătul telefericului, la cota de 1300 de metri. Printre cei 50 de atleți au luat startul și trei sportivi de la Clubul Sportiv Municipal „Dorna” Vatra Dornei, la seniori, Andrei Leancă, iar Alexandru Miron și Gabriel Bulandra la juniori I. Aflat pentru prima dată în competiția seniorilor, Andrei Leancă a reușit să se impună cu timpul de o oră, 13 minute și o secundă, la doar 48 de secunde de al doilea clasat, Marcel Laza, de la CSU Galați, pe locul trei ajungând Cristian Bălan, de la CSM Cluj-Napoca, la două minute și 20 de secunde. Traseul s-a dovedit unul dificil pentru unii dintre seniori, trei dintre ei abandonând pe parcursul competiției.
Simona Candrea, tânăra în vârstă de 26 de ani, din Vatra Dornei, care a murit la sfârşitul săptămânii trecute, într-o pădure de lângă Cluj, după ce maşina off-road în care se afla s-a răsturnat de o pantă abruptă, a fost îngropată lângă mormântul fratelui ei, Marius, care s-a stins în urmă cu cinci ani, la vârsta de 20 de ani, tot în urma unui accident, şi tot la Cluj.
Prieteni și foști colegi de facultate, cei doi participaseră la nunta din Vatra Dornei a unui alt fost coleg de facultate. Și ceea ce începuse minunat s-a întrerupt dramatic pe drumul de întoarcere la Coldău, acolo unde șoferul a ajuns pe contrasens și s-a înfipt cu Land Rover-ul într-un parapet care s-a dovedit a fi armă mortală.
Scenariul conturat de poliţişti arată că Simona a fost proiectată din mașină și s-a lovit de pietre. Şi prietenul ei, Abdul, a fost aruncat din maşina de teren, însă a scăpat nevătămat.
Vineri, la ora 15.30, pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Vatra Dornei, un localnic de 39 de ani, ce conducea un autoturism, ajuns la trecerea de pietoni, a oprit pentru a acorda prioritate la două tinere de 21 și 22 de ani, angajate regulamentar în traversarea străzii.
Agresorii s-au ales cu dosare penale pentru comiterea infractiunilor de "tulburare a ordinii si linistii publice", "lovire sau alte violente" si "amenintare", cei doi fiind pusi sub control judiciar.
Bine ai venit pe VatraDorneiLive.ro! Centralizăm noutățile care apar în zona Vatra Dornei sau au legătură cu aceasta și vi le prezentăm într-un cadru cât mai organizat. Mulțumim că ne urmăriți!