Se afișează postările cu eticheta Sport. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sport. Afișați toate postările

Eveniment national, sambata, la Vatra Dornei



Sambata 27.08.2011, in organizarea Primariei municipiului Vatra Dornei, a Clubului Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei si a Federatiei Romane de Atletism, in municipiul Vatra Dornei va fi organizata cea de-a IV-a editie a Campionatului National de Alergare Montana, a III-a organizata in cel mai vestic oras al judetului nostru.

Organizatorul principal si sufletul acestei competitii, atletul sucevean Cristian Prasneac, multiplu medaliat la concursurile de alergare montana, atata in tara cat si in strainatate, ne-a declarat ca s-au inscris peste 150 participanti din toata tara, la 4 categorii de varsta: juniori, junioare, seniori si senioare. Din pacate din judetul Suceava nu va participa decat un singur atlet, Marius Hascioschi, sportiv legitimate la CSS Gura Humorului.

La aceasta competitie nationala vor participa multe nume sonore, precum Ancuta Bobocel, participanta la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale si Europene,si campionul en-titre la seniori Constantin Ifrim, legitimate la clubul Stinta Bacau. Si in probele juniorilor vor participa sportivi si sportive ce s-au afirmat in competitiile nationale si internationale. Astfel, la categoria junioare, va lua startul si dubla campioana Europeana, Denisa Dragomir.

Startul va fi dat la orele 10.00 din fata Primariei Vatra Dornei, urmand ca traseul sa se desfasoare mai apoi pe dealul Runc din localitate, sosirea fiind programata tot in fata Primariei.


“Multumesc pt ajutor colegilor din Primaria Vatra Dornei si sponsorilor. Sper ca va fi din nou un concurs reusit si ca vremea va tine cu participantii. La sfarsitul competitiei, selectionerul federal, profesorul Liviu Rosca, a anuntat selectarea primilor clasati pentru Campionatul Mondial din Albania, 11.09.2011 - Tirana.” ne-a declarat Cristian Prasneac, aflat in febra pregatirilor, cu doua zile inaintea unuia dintre cele mai mari evenimente sportive gazduite de judetul Suceava, Campionatul National de Alergare Montana.


Dorna Vatra Dornei va fi inlocuita în Liga a IV-a de fotbal de Sporting II Arbore

Confruntată cu probleme financiare grave, gruparea Dorna Vatra Dornei a decis să cesioneze definitiv locul de pe tabloul Ligii a IV-a grupării Sporting II Arbore.

„Pentru că sunt lipsiţi de posibilităţi financiare, dornenii au fost părăsiţi de cei mai importanţi jucători în această vară. Întrucât cu tinerii rămaşi în lot s-a considerat că nu se poate face faţă în acest moment rigorilor Ligii a IV-a, oficialii clubului au decis să pornească la un nou drum din Liga a V-a şi în doi-trei ani să-şi formeze o echipă competitivă”, a declarat preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Suceava, Aurel Daicu.


Conform regulamentului Federaţiei Române de Fotbal, echipa Sporting II Arbore nu va avea drept de promovare în eşalonul superior pentru o perioadă de trei ani. Pe 14 august, în prima etapă a sezonului 2011-2012 Sporting II va întâlni în deplasare formaţia FC Marginea.


Dorneanul Cristian Prâsneac a prins Campionatul Balcanic şi cel European

Atletul Clubului Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei, Cristian Prâsneac a reuşit să prindă un loc în lotul României de alergare montană, ceea ce îi permite să participe la Campionatul Balcanic şi cel European.

Atletul dornean a participat ieri la un Grand Prix de alergare montană, ce a avut loc la Muntele Mic şi a adunat cei mai buni sportivi din ţară. După un concurs destul de dificil, ce a avut ca principal scop formarea loturilor naţionale de juniori şi seniori, Cristian Prâsneac a terminat cursa pe locul patru, ultimul care asigură participarea la europene şi balcaniadă.

„Am fost puţin obosit după semimaratonul din Croaţia şi acest lucru s-a simţit în evoluţia mea din această cursă. Traseul a fost unul foarte dificil, cu o diferenţă de altitudine de 1.100 de metri, cu plecare de la 760 de metri şi sosire la 1.800 de metri în care pe parcursul celor 12 kilometri am avut doar urcare. Important este că am prins campionatul balcanic şi european, acolo unde sper să fac o figură frumoasă”, a declarat atletul Cristian Prâsneac.


Dorneanul va alerga pe data de 10 iunie, în Serbia, la Campionatul Balcanic şi pe 4 iulie, în Turcia, la Campionatul European de Alergare Montană. Până atunci, Prâsneac va participa sâmbătă şi duminică la finalele Campionatului Naţional Universitar de Atletism, acolo unde va alerga atât în proba de 5.000 de metri, cât şi cea de 10.000 de metri.


Bronz la Naţionalele de cros pentru CSM Vatra Dornei

Botoşaniul a găzduit la sfârşitul săptămânii trecute Campionatul Naţional de cros pentru copii şi juniori III, competiţie desfăşurată sub egida Federaţiei Române de Atletism. Concursul a adunat la start un număr de 700 de tineri sportivi, legitimaţi la peste 100 de cluburi de profil din România.

Printre participanţi s-au aflat atleţii de la CSM Vatra Dornei, pregătiţi de Cristian Prâsneac, care au reuşit o frumoasă performanţă, izbutind să cucerească medaliile de bronz cu echipa de băieţi, în proba de 1.500 de metri rezervată copiilor născuţi în anii 2000-2001. Cel mai tânăr participant la Naţionalele de la Botoşani a fost dorneanul Alexandru Prâsneac, care la doar cei 5 ani ai săi a reuşit să termine cursa de 1.200 de metri concurând cu sportivi care aveau dublul vârstei sale. „Acest rezultat reprezintă o performanţă însemnată pentru un club mic ca al nostru. Ţin să-i felicit pe sportivi pentru modul în care s-au prezentat la Campionatele Naţionale şi să mulţumesc Primăriei din Vatra Dornei, care ne sprijină constant în desfăşurarea activităţii”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.



Spectacol la Vatra Dornei

Instructorii de schi şi snowboard au transformat într-un adevărat show ediţia din acest an a Campionatului Naţional al Monitorilor de Schi din România.

Au trecut mulţi ani de când Vatra Dornei nu a mai avut pârtiile deschise în luna martie. De acest lucru au profitat cei care la începutul acestei săptămâni au luat parte la Campionatul Naţional al Monitorilor de Schi din România. Evenimentul poate fi considerat o adevărată reuşită, mai ales pentru faptul că nici unul dintre concurenţi nu a plecat dezamăgit de ceea ce a găsit în Bucovina. Rolul de gazdă a revenit în 2011 Şcolii de Schi Euroski din Vatra Dornei. Un rol care li s-a potrivit perfect!

Probele de schi alpin şi snowboarding s-au ţinut pe pârtia Parc, acolo unde s-au adunat câteva sute de curioşi. Încântaţi de evoluţia fiecărui instructor de schi, spectatorii au dat “sfoară prin ţară”, astfel că seara, când s-au ţinut schiul sincron şi demonstraţiile, asistenţa a fost una neaşteptat de numeroasă. Vinul fiert şi muzica au creat o atmosferă în care toată lumea s-a simţit ca la o adevărată petrecere pe pârtie. Instructorii din Cavnic - Maramureş au impresionat cu momentul prezentat în nocturnă, atunci când au coborât pârtia spectaculos, având cu ei şi un cărucior pentru bebeluş. Câştigători au fost declaraţi însă dornenii de la Euroski, care au beneficiat şi de un foc de artificii. “Le mulţumim tuturor celor care au venit la Vatra Dornei pentru acest eveniment. Ne bucurăm că nu au fost probleme şi toată lumea a fost mulţumită”, a spus Petru Grigoraş, director Euroski.

Pentru localnici, Campionatul Naţional al Monitorilor de Schi a fost prilej de reîntâlnire cu întrecerile de schi. “N-am mai avut de foarte mulţi ani o competiţie aşa de frumoasă. Zăpada a ţinut cu noi şi acest lucru ne bucură foarte mult. Ne gândim că anul viitor să organizăm o altă competiţie. Vrem să facem un concurs al teleferiştilor, la care să participe angajaţi ai societăţilor care fac transport pe cablu în România”, a declarat Virgil Dranca, administratorul teleschiurilor de pe pârtiile Parc din Vatra Dornei. Instructorii care au urcat pe podium s-au ales cu premii constând în produse electronice, accesorii pentru schi şi snowboard, haine şi cărţi din Colecţia Jurnalul Naţional. Foarte mulţi dintre participanţi au venit la Vatra Dornei mai mult pentru manşa a treia, aşa cum i-au spus petrecerii ce a avut loc în restaurantul hotelului Călimani.

Cel mai bun timp al concursului a fost obţinut de Ana Maria Predeleanu, care a beneficiat de schiuri pregătite de sora sa, Iulia Crăciun, componentă a lotului naţional de schi alpin. La masculin, Bogdan Gligor, din Arieşeni, a fost cel mai bun. În spatele succesului sau nu stau doar ceara şi schiurile pe care le-a folosit, ci şi cele două blonde cu care s-a afişat la Vatra Dornei. “M-am antrenat foarte mult pentru acest concurs. Îmi pare bine că mi-am păstrat titlul. Anul viitor vreau să revin în competiţiile de schi alpin. Sunt foarte hotărât. Vreau ca la vară să merg să mă antrenez în Chile sau Argentina”, mărturiseşte Gligor. Printre cei care au urcat pe podium la Vatra Dornei se numără Doina Narea, şefa instructorilor din ţara noastra, Iulian Crăciun (Predeal), Vali Dobre (Sinaia), Oana Poenar (Cavnic) sau Valentin Huda (Straja). În proporţie de 90%, ediţia de anul viitor a Campionatului Naţional al Monitorilor de Schi din România va avea loc la Straja. O decizie finală nu a fost luată încă, dar hunedorenii şi-au exprimat public intenţia de a organiza acest eveniment.

La sfârşitul acestei săptămâni, autorităţile locale din Vatra Dornei vor inaugura pârtia Veveriţa. Aceasta beneficiază de zăpadă artificială, nocturnă şi teleschi monopost. Preţul unei călătorii este de 4 lei.



Sportivi dorneni, campioni naţionali la sanie

Campionatele naţionale de sanie care au avut loc în Parâng acum câteva zile au confirmat dominaţia sportivilor dorneni în această probă olimpică. Într-o participare numeroasă, cu aproape 100 de sportivi de la zece cluburi de tradiţie din ţară, şcoală dorneană a ieşit din nou în evidenţă. La categoria copii, campion naţional a ieşit Leonard Cepoi, în timp ce locul trei i-a revenit unui alt sportiv din Vatra Dornei, Cosmin Rus. Un rezultat remarcabil a obţinut şi echipajul de dublu juniori, format din Cosmin Atodiresei şi Ştefan Muşei, care a urcat, de asemenea, pe prima treaptă a podiumului de premiere. Probele de simplu juniori, atât la masculin, cât şi la feminin, au adus alte medalii pentru sportivii de la CSS Vatra Dornei. Bronzul a revenit lui Ştefan Muşei, la masculin, în timp ce proba feminină a adus aceeaşi medalie pentru Ionela Sbîrcea.

Rezultate remarcabile şi în concursul cluburilor sportive

Concursul din Parâng a programat şi campionatul naţional al cluburilor sportive şcolare, acolo unde CSS Vatra Dornei a luat caimacul. La categoria copii, campion naţional a ieşit Leonard Cepoi, rezultatul obţinut de el propulsându-l şi pe locul trei la categoria cadeţi. La aceeaşi categorie, dar la fete, Clara Saucă a obţinut medalia de argint, în timp ce Sorina Paţa s-a clasat a doua în concursul cadetelor. În concursul de simplu al junioarelor Ionela Sbîrcea a ieşit campioană naţională, în timp ce proba masculină a adus late două medalii pentru CSS Vatra Dornei, un argint, prin Ştefan Muşei şi un bronz, prin Alexandru Bîia.

Proba de dublu juniori a fost dominată în totalitate de sportivii dorneni, care au ocupat toate cele trei poziţii ale podiumului. Campioni naţionali au ieşit Cosmin Atodiresei şi Ştefan Muşei, pe poziţia a doua au urcat Florin Onofrei şi Mitică Lupu, iar ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Vasile Ursuţ şi Alexandru Lupu.

La categoria sanie echipe, sportivii dorneni Cosmin Atodiresei, Ştefan Muşei, Ionela Sbîrcea şi Alexandru Bîia au ocupat locul doi.

Cele două concursuri au îmbogăţit zestrea CSS Vatra Dornei cu 23 de medalii, o performanţă remarcabilă.

Leonard Cepoi: „Vreau să fiu campion olimpic”

Leonard Cepoi, cel mai mic campion naţional din lotul deplasat de CSS Vatra Dornei, are gânduri măreţe. Chiar dacă a început sportul de performanţă de numai doi ani, Leonard Cepoi spune că a reuşit să se adapteze repede rigorilor acestui sport, chiar dacă a avut şi ceva emoţii la o competiţie de o asemenea anvergură.

„Vreau să fiu sportiv de performanţă, să ajung la Jocurile Olimpice din 2018 şi să devin campion olimpic la sanie, să fiu mai tare decât tata”, a spus noul campion naţional la categoria copii. Trebuie spus că Liviu Cepoi, tatăl lui Leonard Cepoi, a obţinut cea mai bună performanţă pentru un sănier român din toate timpurile, un loc patru la Jocurile Olimpice de la Albertville, din 1992.

Gheorghe Rusu, coordonatorul echipei dornene, a ţinut să remarce calităţile lui Leonard Cepoi, despre care crede că are toate şansele să ajungă un mare sportiv.

CSS Vatra Dornei, fără o bază de antrenament adecvată

Performanţele obţinute de sportivii dorneni sunt cu atât mai remarcabile cu cât condiţiile de pregătire nu sunt strălucite.

„Dezamăgirea mea este că nu avem o pârtie de sanie la Vatra Dornei. Zona oferă toate facilităţile pentru a performa în acest sport olimpic, potenţial uman avem din plin, dar mai lipseşte şi o bază de antrenament. În plus, săniile sunt depăşite, cele folosite pentru antrenamentele pe timp de vară fiind uzate când intrăm în sezonul rece. Am avut parte doar de promisiuni electorale pentru amenajarea unei pârtii de sanie, dar concret nu s-a realizat nimic”, a precizat Gheorghe Rusu, coordonatorul echipei CSS Vatra Dornei, dar şi vicepreşedinte al Federaţiei Române de Sanie din România. Acesta a ţinut să remarce munca sportivilor şi a celorlalţi antrenori din Vatra Dornei pentru obţinerea rezultatelor de la concursul din acest an, dar şi faptul că a beneficiat de sprijin financiar pentru deplasare din partea Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava.



Aproximativ 150 de participanţi, la Campionatul naţional al monitorilor de schi

Aproximativ 150 de participanţi, reprezentanţi a 16 staţiuni de schi din România, şi-au anunţat prezenţa la cea de-a XII-a ediţia a Campionatului naţional al monitorilor de schi, eveniment care începe astăzi, la Vatra Dornei.

Petrică Grigoraş, directorul şcolii oficiale de schi a staţiunii Vatra Dornei, „Euroski”, ne-a spus că participanţii vor sosi în cursul zilei de astăzi, iar tot astăzi vor avea loc şi antrenamentele oficiale, înscrierile în concurs, precum şi şedinţele tehnice, în care vor fi stabilite toate amănuntele întrecerilor.

Mâine, începând cu ora 10:00, pe pârtia Parc din municipiul Vatra Dornei se va da startul în proba de slalom uriaş, care va cuprinde un traseu de 18-25 de porţi (în funcţie de numărul de concurenţi) şi la care vor putea participa atât schiorii, cât şi practicanţii de snowboard.

Spre seară, în nocturnă, va avea loc a doua probă din concurs, tot pe pârtia Parc, cea sincron/demo schi pentru echipele participante.
Valoarea premiilor oferite de organizatori este de aproximativ 15.000 de lei.

Seara, toţi concurenţii vor avea parte şi de o cină festivă, ocazie cu care se va face şi premierea participanţilor.



Elevi dorneni pe podium, la Festivalul Naţional al Sporturilor de Iarnă de la Băişoara

Echipajul de schi de la Clubul Copiilor şi Elevilor Vatra Dornei a participat în perioada 17-20 februarie 2011, la Festivalul Naţional al Sporturilor de Iarnă „Serbările Zăpezii”, ediţia a X-a, la Băişoara, manifestare cultural-sportivă care se adresează tinerilor şi copiilor din palatele şi cluburile copiilor din întreaga ţară.

La competiţia, organizată de MECTS şi Palatul Copiilor Cluj-Napoca, au participat elevi din 14 judeţe.

În urma probelor impuse de schi, echipajul de la CCE Vatra Dornei, format din elevii Ioana Denisa Gontariu, Lucian Creţu, Ana Maria Iacoban şi Andrei Florin Tudosă, s-a clasat pe locul III, deloc de neglijat, având în vedere numărul de echipaje intrate în concurs.

Tot în acest sezon, între 25-29 ianuarie 2011, elevii Ana Maria Iacoban, Andrei Florin Tudosă, Adina Pogoreanu şi Ilie Iulian Luca au participat la cea de-a III-a ediţie Festivalul Naţional al Sporturilor de iarnă „Trofeul Gerar” desfăşurat la Întorsura Buzăului, unde au obţinut locul III.

Pe lângă probele specifice de schi, echipajul dornean a avut de pregătit şi un moment artistic şi jocuri de cabană.



CSI Vatra Dornei a luat spuma naţionalelor de sanie de la Cârlibaba

Timp de cinci zile, comuna Cârlibaba a fost, în premieră, gazda Campionatului Naţional de Sanie, aceasta fiind cea de-a doua ediţie organizată vreodată în România, după ce anul trecut acest concurs a avut loc la Vatra Dornei. În acest an din cauza lipsei unei surse de apă, Clubul Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei a ales ca locaţie comuna Cârlibaba, acolo unde există o apă curgătoare şi condiţii naturale excepţionale pentru construirea pârtiei naturale, pe un versant ascuns razelor soarelui. Timp de 25 de zile, oficialii de la CSI Vatra Dornei au muncit din greu alături de oamenii din comună, reuşind în final să amenajeze o pistă de concurs pe o lungime de 620 de metri, cu mantinele pe ambele părţi, aşa cum prevăd regulamentele internaţionale. Mai mult, după succesul organizării acestui campionat, gazdele de la primăria Cârlibaba au promis oficialilor Federaţiei Române de Bob şi Sanie că vor face toate eforturile pentru amenajarea unei piste conform normelor Federaţiei Internaţionale de Sanie, până în luna iunie, astfel încât la următor congres al forului internaţional să se ceară dreptul de organizare în sezonul următor, a unei etape de Cupă Mondială. Pista de concurs s-a dovedit foarte bine construită, astfel că în ciuda faptului că în competiţie au participat şi sportivi începători, nu au existat accidentări.

„M-a surprins total participarea entuziastă a locuitorilor din comună, mai ales ca au fost zile lucrătoare şi nu de weekend. Au fost peste trei sute de oameni care într-un spaţiu destul de strâmt au făcut o atmosferă ca la fotbal, ceea ce nu am prea văzut în Italia la etapa de cupă mondială. Condiţiile naturale sunt excepţionale, cu un versant foarte ascuns soarelui şi cu apă curgătoare pe întregul traseu. Vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale de Sanie, domnul Alfred Jud ne-a sunat în timpul competiţiilor şi a promis că se va deplasa personal în România pentru a se asigura că pista va fi omologabilă în timp util pentru etapa de cupă mondială pe care intenţionăm să o organizăm aici în sezonul viitor”, a declarat directorul CSI Vatra Dornei, Octavian Pungovschi. Acesta a mulţumit federaţiei internaţionale pentru că a pus la dispoziţia organizatorilor, opt sănii de concurs, inclusiv cea pentru dublu, cu care în urmă cu două săptămâni, sportivul dornean Bogdan Moroşan, de la CSI, împreună cu copilot Alex Vâlcan a reuşit un excepţional loc 6 la Campionatul European de juniori.

Dornenii au luat cinci din cele şapte titluri naţionale puse în joc

La această ediţie a naţionalelor de sanie au fost prezenţi sportivi din toată ţara, juniori şi seniori de la şapte cluburi, mai exact CSI Vatra Dornei, CSO Sinaia, CSŞ Topliţa, CSU Piteşti, CSŞ Sinaia, CSŞ Petroşani şi CS Muscelul Câmpulung. Sportivii dorneni au avut o comportare foarte bună în competiţie, reuşind să câştige nouă medalii, din care cinci titluri de campion al României din cele şapte puse la bătaie. În concursul individual, la juniori, Bogdan Moroşan a reuşit să câştige aurul, în timp ce colegele sale, Irina Moroşan şi Ştefania Coubis au terminat pe prima, respectiv a doua poziţie a podiumului la junioare. Tot la individual, dar la seniori, Adrian Filimon a câştigat medalia de aur, fiind urmat pe locul doi de colegul său, campionul de la juniori, Bogdan Moroşan. La feminin, medaliata cu aur de la junioare a făcut o cursă foarte bună şi s-a mai ales cu o medalie, de această dată de argint. Dornenii au câştigat aurul şi în competiţia de dublu la juniori, prin echipa formată din Bogdan Moroşan şi Marius Balan, cuplu ce s-a impus şi în concursul de dublu de la seniori, acolo unde argintul a revenit tot clubului CSI Vatra Dornei, prin Adrian Filimon şi Ştefania Coubis, formulă inedită pentru România cu un băiat şi o fată, prezentă şi la nivel mondial, folosită deoarece copilotul e indicat să fie mai mic şi mai uşor decât pilotul.

În concursul pe echipe, CSI Vatra Dornei a terminat pe locul trei, după CSO Sinaia şi CSŞŞ Topliţa. La începutul lunii viitoare, pe 6 martie, pe pista de la Cârlibaba va avea loc campionatul judeţean de sanie.



Succesul, moştenire de familie

Povestea biatlonistei Irina Potîngă, cea mai valoroasă componentă a delegaţiei care a reprezentat România la Mica Olimpiadă de iarnă de la Liberec (Cehia) - locul 4 la sprint pe 6 km şi poziţia a 6-a la individual pe 10 km - începe de când era în burta mamei.

Încă de la plecarea din ţară spre Cehia, la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), cele mai multe speranţe pentru o clasare pe podium se îndreptau spre biatlonista Irina Potîngă, nu întâmplător desemnată purtătoarea de drapel a delegaţiei noastre. Din păcate, tânăra sportivă a fost de două ori extrem de aproape de medalia de bronz, dar de fiecare dată a pierdut-o „la mustaţă". Înainte de proba favorită, cea de 6 km sprint, pe drumul spre pista de concurs Irina spunea că simte o durere enervantă de stomac, dar că nu vrea să o ia în seamă pentru că îşi doreşte să se claseze cât mai sus. Şi aşa a făcut. A „alergat" cât a putut de repede, a tras fără greşeală, dar alte trei concurente, două nemţoaice şi o norvegiancă, au fost mai bune decât ea în acea zi. Românca şi-a luat revanşa de moral în faţa celor trei în ultima confruntare. La ştafeta mixtă din care a făcut parte, Irina Potîngă le-a învins detaşat pe cele trei medaliate, dar victoria nu i-a adus mult doritul loc pe podium ci doar a ajutat echipa României, să încheie mai sus în clasament, pe locul 12.

Pe schiuri, înainte să vorbească

Chiar dacă nu a cucerit nici o medalie, faptul că o româncă a ajuns să se lupte de la egal la egal cu sportive din ţări cu tradiţie în sporturile de iarnă a atras atenţia specialiştilor. Mulţi s-au întrebat cine este această Irina Potîngă şi cum de a ajuns să ameninţe atât de tare podiumul Micii Olimpiade? Răspunsul l-am aflat chiar de la mama sportivei, Magdalena Potîngă, multiplă campioană naţională la schi fond şi biatlon, fostă componentă a echipei naţionale a României, cu care a ocupat locul 10 la Campionatele Mondiale de seniori de la Oslo, actualmente antrenoare de schi fond şi biatlon la Clubul Sportiv Şcolar Vatra Dornei. „Irina a crescut pe pârtie, printre sportivi, de la câteva luni", povesteşte mama biatlonistei. „De fapt, dacă mă gândesc bine, am făcut antrenamente cu copii cu ea în pântece până cu câteva zile înainte să se nască.

Apoi, imediat ce mi-am recăpătat forţele şi mi-am reluat activitatea la club, am luat-o cu mine. Mai întâi am purtat-o într-un ham, iar apoi, după ce a învăţat să se ţină pe picioare, am pus-o pe nişte schiuri micuţe. Eu îmi vedeam de treabă la antrenamentele copiilor, iar ea se plimba pe schiuri să nu mă încurce. Nici când a crescut mai mare nu am lăsat-o acasă, să se uite la televizor sau să stea la nesfârşit în faţa calculatorului ca mulţi alţi copii. Voiam să fie cu mine, în primul rând să respire aer curat. În nici un caz nu m-am gândit să o oblig să facă schi fond sau biatlon de performanţă. De altfel, la început, ea nici nu a vrut să facă antrenamente. Îi plăcea mai mult să mă imite pe mine, să le dea sfaturi elevilor mei. Prin clasa a IV-a am pus-o pentru prima dată la treabă. Făcea însă câteva ture, iar apoi se oprea. Fireşte că la concursuri mergea mai slab decât colegii ei de club şi nu se număra printre cei care primeau laude sau cele mai bune echipamente. Acest lucru a cam deranjat-o. M-a şi întrebat o dată dacă n-ar putea primi cel mai bun echipament, că doar era fata antrenoarei. I-am spus însă că trebuie să-l merite şi nu prea i-a convenit. Asta a început să o ambiţioneze."

Atrasă de glonţ

„Oricum, a fost greu de lucrat cu ea. Tot timpul ameninţa că se lasă, dar până la urmă tot venea la antrenamente. Când cluburile au fost dotate cu puşti cu aer comprimat şi a început să tragă, a fost altceva. Îi plăcea să stea în poligon şi a înregistrat primele rezultate bune. De aceea am lăsat-o să tragă cu glonţ mai repede, iar progresul a fost vizibil. În clasa a şasea a cucerit primul titlu naţional şi după ce a simţit gustul câştigului a început să lupte. Marele progres l-a înregistrat însă după ce a plecat să se pregătească la centrul olimpic, să facă două antrenamente pe zi cu alt antrenor. Atât eu, cât şi tatăl ei (n.r. - Adrian Potîngă, directorul CSS Vatra Dornei) continuăm însă să o susţinem din toate punctele de vedere pentru a ajunge cât mai sus. Nu o obligăm să facă sport, dar atâta vreme cât îşi va dori să facă performanţă vom avea grijă să nu-i lipsească nimic", a spus Magdalena Potîngă.

Deocamdată, Irina Potîngă este cel mai valoros produs al biatlonului românesc, la categoria ei de vârstă (16 ani), câştigând anul trecut toate titlurile naţionale atât la fond, cât şi la biatlon.



Campionatul naţional al monitorilor de schi, la Vatra Dornei

Cea de-a XII-a ediţie a Campionatului Naţional al monitorilor de schi din România va avea loc în acest an la Vatra Dornei, aproximativ 150 de participanţi de la toate staţiunile de schi din ţară fiind aşteptaţi să ia startul la evenimentul care se va desfăşura în perioada 28 februarie - 2 martie.

Organizatorii, Asociaţia Naţională a Şcolilor de Schi din România, Asociaţia Monitorilor de Schi şi Şcoala de schi din Vatra Dornei -„Euroski”, cu sprijinul Primăriei Vatra Dornei, au anunţat că vor fi două probe de concurs, una de slalom uriaş, care va cuprinde un traseu de 18-25 de porţi, şi o probă de sincron/demo schi pentru echipele participante, ambele urmând a se desfăşura pe pârtia Parc.

La proba de slalom uriaş, traseul va fi valabil şi pentru practicanţii de snowboard, iar proba de sincron se va desfăşura în nocturnă.

La concurs vor participa monitori de schi,/snowboard şi sporturi de alunecare pe zăpadă, posesori de licenţă de monitor sau monitori candidaţi (din partea unei şcoli de schi autorizate).

Lista participanţilor nu a fost definitivată, înscrierile având loc până pe data de 20 februarie a.c..

În programul manifestărilor, pe lângă antrenamente, şedinţe tehnice, concursurile propriu-zise, organizatorii au pregătit şi petreceri after-schi, dar şi o cină festivă cu ocazia premierii participanţilor.

„În aceste zile, punem la punct ultimele detalii ale acestui eveniment, pentru a arăta că Vatra Dornei este una dintre cele mai bune staţiuni de schi din România”, a declarat directorul şcolii Euroski, profesor doctor Petru Grigoraş.

Mai multe amănunte despre cea de-a XII ediţie a Campionatului Naţional al monitorilor de schi pe www.euroski.ro.


Sportivii de la CSI Vatra Dornei au încheiat anul în forţă

Pe final de an 2010 sportivii de la Clubul Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei au avut o comportare remarcabilă la Campionatele Naţionale ale României desfăşurate în localitatea Igls, din Austria. După ce la precedenta ediţie a naţionalelor a cucerit titlul de campion naţional de juniori, skeletonistul Dorin Velicu a continuat să progreseze în 2010, devenind vicecampion naţional de seniori. Mai mult, Fabian Purcea a venit al treilea în întrecerea de skeleton pentru tineret, iar Cosmin Atodiresei şi Ştefan Muşei au obţinut medaliile de argint în proba de sanie dublu.

De remarcat şi faptul că dorneanca Delia Ivaş, legitimată în prezent la CSU Braşov, a devenit campioană naţională la skeleton feminin, în concursul de senioare. “Aceste rezultate bune ne dau speranţe îndreptăţite pentru viitor. Urmează două luni de competiţii importante pentru noi, la care ne dorim să obţinem cât mai multe medalii”, a declarat Octavian Pungovschi, directorul CSI Vatra Dornei.

Eurosport, sponsor al Naţionalelor de sanie de la Cârlibaba

Campionatul Naţional de sanie pe pistă naturală va avea loc în acest an la Cârlibaba. Pentru prima dată în istorie competiţia va fi sponsorizată de postul de televiziune Eurosport, aşa că se aşteaptă ca întrecerea să se bucure de o mediatizare exemplară. „Iniţial, naţionalele de sanie pe pistă naturală erau programate să se dispute în luna martie, însă cei de la Eurosport au insistat ca întrecerea să aibă loc între 14 şi 17 februarie. Sunt aşteptaţi la Cârlibaba cei mai buni sportivi ai momentului şi de aceea concursul se aşteaptă a fi unul foarte puternic”, a precizat Octavian Pungovschi.


Petrica Hogiu, primul pe judet

Directia Judeteana pentru Sport si Tineret i-a desemnat marti pe cei mai buni sportivi ai judetului Suceava în anul 2010.

Pe primul loc s-a clasat schiorul Petrica Hogiu de la Clubul Sporturilor de Iarna Vatra Dornei.





Delia Ivaş nu vrea să rateze şi participarea la Campionatul Mondial

Chiar dacă a ratat la mustaţă participarea la Jocurile Olimpice de la Vancouver în proba de skeleton, dorneanca Delia Ivaş spune că anul 2010 a fost unul plin de realizări pentru ea. „Am obţinut locul întâi la Cupa Europei, un rezultat în premieră pentru România. Fiind încă junioară, am reuşit să mă clasez pe locul trei la campionatele Naţionale de starturi, obţinând şi un loc secund în la Cupa României. 2010 a însemnat un progres continuu pentru mine, reuşind să-mi îmbunătăţesc recordurile personale pe fiecare pârtie”, a declarat sportiva în vârstă de 22 de ani.

Anul 2010 a adus însă şi o schimbare importantă în cariera Deliei Ivaş. „Am ales să mă transfer de la CSI Vatra Dornei la CSU Braşov din două motive. La Braşov s-a pus bazele unui centru de excelenţă pentru sporturile de iarnă, aşa că cei de acolo au putut să-mi ofere condiţii de pregătire mult mai bune. În alegerea mea a contat şi faptul că sunt studentă în anul al III-lea la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Braşov”, a precizat sportiva originară din Vatra Dornei. Obiectivul principal al Deliei Ivaş pentru anul 2011 îl constituie participarea la Campionatul Mondial de juniori de la Park City, în SUA.


Tabere de schi pentru copii şi părinţi, la Vatra Dornei

Şcoala de schi oficială a staţiunii Vatra Dornei va organiza la începutul lui 2011 tabere de schi pentru copii şi părinţi, Euroski Family Camp, taberele fiind programate pentru perioadele 9 - 14 ianuarie, 23 - 28 ianuarie şi 13 - 18 februarie 2011.

Potrivit directorului şcolii de schi, profesor doctor Petru Grigoraş, Euroski Family Camp este un program adresat în principal copiilor cu vârste între 5 şi 7 ani şi cuprinde şcoală de schi (curs colectiv de iniţiere sau consolidare pe subgrupe omogene), concurs de schi cu acordare de diplome şi premii, iar cazarea şi masa sunt la un hotel 3 stele (camere duble), situat chiar la baza pârtiei de schi.

Cursanţii vor fi la şcoală, pe pârtie, câte patru ore pe zi, în grupuri de maxim zece persoane, vor avea parte de skipass pe durata programului de curs, acces la piscină încălzită, iar la final vor primi CD-uri cu cele mai frumoase momente petrecute în tabără.

Şcoala de schi Euroski Vatra Dornei este membru autorizat al Asociaţiei Naţionale a Şcolilor de Schi din România şi dispune de monitori autorizaţi şi licenţiaţi de Federaţia Română de Schi.

„Programul Euroski Family Camp are în vedere iniţierea copiilor în disciplina schi alpin, în cadrul unor activităţi specifice pe zăpadă concepute pe categorii de vârstă, nivel motric etc. În cadrul fiecărei zile de tabără, sunt programate lecţii de schi şi concursuri pe zăpadă, iar fiecare copil va beneficia de atenţie particulară. La finalul taberei se va organiza un concurs de schi, la care toţi copiii vor primii diplome de participare. Părinţii vor fi tot timpul pe pârtie în compania celor mici, fiind incluşi într-un program specific de iniţiere, respectiv consolidare în schiul alpin”, a explicat Petru Grigoraş, monitor categoria I şi profesor specialist schi alpin.

Tariful este de 895 de lei de persoană, iar copiii (5-7 ani) trebuie să fie însoţiţi de cel puţin un părinte ori tutore legal.

De asemenea, fiecare participat trebuie să prezinte o adeverinţă medicală cu menţiunea: apt tabără schi.

„Pentru cei mici e foarte important să fie iniţiaţi şi îndrumaţi în tainele schiului alpin de către specialişti în domeniu. Ştim cât de important este ca părinţii lor să le împărtăşească bucuria şi să se simtă minunat alături de ei pe pârtia de schi, tocmai de aceea am gândit acest gen de tabără. Euroski Family Camp este mai mult decât o tabără de schi, este o experienţă plăcută şi utilă pe care orice copil trebuie să o trăiască alături de familia sa”, a mai declarat Petru Grigoraş, precizând că mai multe informaţii se pot obţine pe pagina oficială a şcolii de schi de la Vatra Dornei, http://www.euroski.ro/.



Dorneanul Andrei Leanca, medaliat cu argint la Crosul Unirii

Atletul dornean Andrei Leanca a cucerit, sambata trecuta, medalia de argint, la editia cu numarul 42 a Crosului Unirii de la Alba Iulia. Elev al Liceul Teoretic “Ion Luca” din Vatra Dornei, acolo unde este îndrumat de profesorul Constantin Nichita, Andrei s-a remarcat la concursul din Ardeal, dupa ce s-a clasat pe locul secund la categoria de varsta juniori 3, foarte aproape de campionul en-titre, Dordea Alin, de la clubul sportiv Mica Roma Blaj.

“Sunt foarte mandru de elevul meu pentru ca a adus prestigiu liceului "Ion Luca" din Vatra Dornei la o competitie nationala. Speram ca acest rezultat sa fie un început pentru obtinerea altor rezultate meritoase“, a declarat profesorul Constantin Nichita, imediat dupa finalul cursei.

Dedicat Zilei Nationale a Romaniei si Marii Uniri, crosul de la Alba Iulia a reunit la start peste 1200 de sportivi, atat profesionisti, cat si amatori.


Vicecampion mondial la schi, plătit cu 100 de lei pe lună

Jaf pe bani publici şi umilinţă la Clubul Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei. Cam acestea sunt ingredientele pe care le suportă de luni de zile unul dintre cei mai promiţători schiori din România.

Este vorba de Petrică Hogiu, sportiv legitimat la CSI Vatra Dornei, şi care în luna ianuarie a acestui an a devenit vicecampion mondial în proba de 20 de kilometri pursuit contând pentru Campionatele Mondiale de juniori la schi fond. Deşi a obţinut acest rezultat de excepţie pentru sporturile de iarnă din România, devansând sportivi din ţări cu mare tradiţie în domeniu, gen Norvegia sau Rusia, Petrică Hogiu primeşte o indemnizaţie de mizerie. În cursul acestui an, sportivul a fost „recompensat” cu suma de 1.000 de lei, bani pe care i-a primit în cursul lunilor ianuarie şi februarie. Practic, în cele 10 luni ale acestui an, Hogiu a încasat, în medie, câte 100 de lei. Autorul acestei ruşini naţionale este Octavian Pungovschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei, care îşi bate joc efectiv de cel mai bun sportiv al clubului.

Informaţia a fost confirmată de Puiu Gaşpar, secretarul general al Federaţiei Române de Schi şi Biatlon. „Ştiu că între clubul de unde provine sportivul şi CSI Vatra Dornei era o înţelegere pentru achitarea unei indemnizaţii lunare de 1.000 de lei. Până acum, cei de la CSI Vatra Dornei nu şi-au respectat angajamentul, deşi fonduri au existat la acest club, chiar substanţiale. Un sportiv de valoarea lui Petrică Hogiu merită să primească tot ce are nevoie pentru a face performanţă. Ar fi păcat să se piardă pe drum cea mai mare speranţă a schiului din România”, a declarat Puiu Gaşpar.


Cine-l ţine în braţe pe Pungovschi ?

Situaţie paradoxală şi inexplicabilă la Clubul Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei, unde Octavian Pungovschi este menţinut în funcţia de director, deşi activitatea este la cota de avarie. Fostul vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, Liviu Cepoi, care a obţinut performante notabile în sportul de iarnă şi care locuieşte în Vatra Dornei, şi-a exprimat uimirea vizavi de mai multe aspecte ce ţin de Clubul Sporturilor de Iarnă.

„În primul rând, nu ştiu cum a ajuns acest personaj director al unui club atât de important. În 2005, când activam în conducerea ANS a existat propunerea ca Otcavian Pungovschi să ocupe funcţia de director al CSI Vatra Dornei. La o verificare sumară a cazierului juridic, angajaţii ANS au observat că acesta are o condamnare de trei ani cu suspendare pentru infracţiuni economice. Ori, nu puteam pune lupul paznic la oi, într-o funcţie care presupune şi calitatea de ordonator de credite. Spre stupefacţia mea, în cursul anului trecut, Octavian Pungovschi a devenit director la club, iar potrivit afirmaţiilor sale numirea sa a fost una politică, susţinere de care beneficiază şi în prezent şi este intangibil”, a declarat Liviu Cepoi.

Suspectă este şi tăcerea Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST) după controlul efectuat acum o lună la Clubul Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei. Surse din cadrul ANST au dezvăluit că s-au descoperit foarte multe nereguli în activitatea clubului, dar măsurile împotriva lui Octavian Pungovschi întârzie să apară deoarece un politician sucevean ar fi intervenit pentru ca totul să fie trecut sub tăcere.

Clădirea CJ Suceava, lăsată să se degradeze

Dacă în privinţa ANST se aşteaptă încă un rezultat şi ceva măsuri după auditul din septembrie, o altă instituţie, de această dată judeţeană, ar trebui să-şi îndrepte atenţia asupra Clubului Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei. Este vorba de Consiliul Judeţean Suceava, instituţie care are în proprietate clădirea în care CSI Vatra Dornei îşi desfăşoară activitatea. Deşi a beneficiat de fonduri serioase pentru întreţinerea sediului, conducerea CSI Vatra Dornei nu a făcut din asta o prioritate. Aşa se face că această clădire se degradează pe zi ce trece, fără ca nimeni să intervină pentru a pune lucrurile în ordine.

Tunurile de zăpadă vor pleca definitiv de la Vatra Dornei

O altă „afacere” marca Pungovschi este cea a tunurilor de zăpadă, despre care „Monitorul de Suceava” a mai scris. Cele trei tunuri de zăpadă aduse cu mari eforturi la Vatra Dornei în perioada când Liviu Cepoi se afla la conducerea ANS, au fost direcţionate către Cârlibaba, tot pe criterii politice, unde ar fi urmat să fie utilizate pentru o pârtie particulară. Pentru că Octavian Pungovschi nu a reuşit să le pună în funcţiune la Vatra Dornei în beneficiul sportivilor de la Clubul Sporturilor de Iarnă, conducerea ANST se pare că le-a găsit deja o altă destinaţie. Tunurile de zăpadă vor ajunge la Predeal, Braşov şi Râşnov, unde în 2013 va avea loc Festivalul Olimpic al Tineretului European. Pentru început cu titlul de „împrumut”, dar după logica evenimentelor din România, tunurile de zăpadă nu se vor mai întoarce niciodată la Vatra Dornei.

Având în vedere toate aceste antecedente ale lui Pungovschi, apre întrebarea firească: Cine îl ţine în braţe?


Vatra Dornei a găzduit şi anul acesta Campionatul Naţional de Alergare Montană

Staţiunea Vatra Dornei a fost aleasă pentru a doua oară consecutiv ca loc de desfăşurare a Campionatului Naţional de Alergare Montană. Ediţia 2010 a avut loc duminica 10.10.2010, startul primilor concurenţi fiind dat la 10:10, din faţa primăriei.

Şi pentru ca tabloul să fie complet, la startul Campionatului Naţional de Alergare Montană, organizat de către Federaţia Română de Atletism şi Primăria Vatra Dornei, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport Suceava şi Asociaţia Judeţeană de Atletism, s-au înscris 100 de atleţi, împărţiţi pe mai multe categorii, 40 în probele feminine şi 60 în cele destinate bărbaţilor, nu mai puţin de 27 de cluburi fiind reprezentate la naţionalele de anul acesta.

Traseul a fost amenajat împreună cu Serviciul Salvamont, după plecarea de pe strada Mihai Eminescu, din centrul oraşului, atleţii fiind nevoiţi să urce scările către dealul Runc, unde au fost amenajate mai multe bucle de dificultate ridicată.

Proba destinată junioarelor s-a întins pe un traseu a cărui lungime a avut 4 kilometri şi o diferenţă de nivel de 163 m. Juniorii şi senioarele au alergat pe distanţa de 8000 m, iar seniorii pe o distanţă de 12000 metri, ambele trasee având diferenţa de nivel de 194 m.

În proba destinată junioarelor s-a impus Denisa Ionela Dragomir, de la CS Câmpulung Muscel, locul trei revenindu-i atletei Iuliana Chelaru, de la LPS Suceava. La băieţi, cel mai bun a fost Petru Bogdan Boldi, de la CSŞ Mediaş, cea mai bună clasare suceveană fiind cea a lui Iustin Petru Mandiuc, care a ajuns al optulea. La senioare, cei opt kilometri au fost parcurşi, cel mai repede, de către Cristiana Alexandra Frumuz de la CSM Buzău, în 38:49.00, locurile următoare revenindu-le Lilianei Maria Danci, de la Caransebeş şi Simonei Maxim, de la CSU Galaţi.

La seniori, primul a ajuns Constantin Ifrim, de la CS Ştiinţa Bacău, urmat de Ionuţ Ghiţă de la CSM Buzău şi Gabriel Mineran de la CSU Galaţi.

Deşi sportivii clasaţi printre primii la Campionatele Naţionale sunt premiaţi şi de către cluburi, organizatorii au pus la bătaie un fond de premiere de peste 5000 de lei, ca urmare a sumelor alocate de către Consiliul Local, dar şi a sponsorizărilor primite de la agenţi economici din Vatra Dornei.

După ora 12.00, Primăria Vatra Dornei, CSM Dorna, Direcţia pentru Sport Suceava şi Asociaţia Judeţeană de Atletism au organizat şi cea de-a V-a ediţie a concursului de atletism, Cupa Dornelor, destinat copiilor şi juniorilor. Peste 150 de concurenţi au luat startul pe diferite categorii de vârstă, premiile substanţiale oferite de sponsori şi organizatori atrăgându-i şi de această dată.

„Ca şi anul trecut, am găsit condiţii excelente la Vatra Dornei şi le mulţumim gazdelor noastre pentru tot efortul depus”, a declarat, la sfârşitul competiţiei, secretarul general al Federaţiei Române de Atletism, Ion Buliga.

La rândul său, primarul municipiului Vatra Dornei, Ioan Moraru, s-a declarat onorat că Vatra Dornei este pentru a doua oară gazda Naţionalelor de Alergare Montană.

„Sper ca măcar de unii dintre cei pe care i-am văzut pe podiumul de premiere să auzim şi în competiţiile europene sau mondiale. Vom răspunde afirmativ de fiecare dată când vom fi solicitaţi şi sper că toată lumea s-a simţit excelent la Vatra Dornei. Vreau să remarc efortul şi implicarea lui Cristi Prâsneac (atlet şi antrenor la CSM Dorna – n.red) şi aşteptăm cu drag să-i revedem pe toţi sportivii la următoarea ediţie, tot la Vatra Dornei”, a mai completat primarul Moraru.


Noian de nereguli la Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei

Clubul Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei şi directorul acestei instituţii, Octavian Pungovschi, au intrat în colimatorul Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST). O echipă de control formată din trei persoane a descălecat marţi la Vatra Dornei şi îşi va încheia verificările astăzi. Concluziile preliminare nu sunt deloc favorabile lui Octavian Pungovschi, care transformase instituţia într-un soi de moşie personală, ridicată pe bază de cumetrii şi interese care de care mai străine cu sporturile care trebuiau promovate. De altfel, nici trecutul directorului Clubului Sporturilor de Iarnă nu era dintre cele care să-l recomande pentru a conduce o astfel de instituţie, dar probabil că susţinătorii săi politici au refuzat să se intereseze pe cine pun la conducere.

Un subiect mediatizat intens şi în „Monitorul de Suceava” şi pe care echipa de control a ANST îl verifică este cadoul pe care Octavian Pungovschi i l-a făcut primarului din Cârlibaba. Este vorba de tunurile de zăpadă care au fost atribuite în urmă cu câţiva ani Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei şi care au fost date fără acceptul nimănui primarului din Cârlibaba.

Alte posibile nereguli sunt în privinţa startului pentru bob şi skeleton înfiinţat în parcul municipiului Vatra Dornei. Investiţia s-a ridicat la peste 3 miliarde de lei vechi şi se pare că a fost făcută fără avizul ANST, precum şi fără aprobarea Primăriei Vatra Dornei. O altă investiţie, derulată prin proiectul „Sanie pe stradă”, s-a făcut pe un teren privat care i-ar aparţine unei rude a lui Pungovschi.

Medicamentele decontate de directorului Clubului Sporturilor de Iarnă pentru sportivi constituie un alt subiect al controlului, existând suspiciuni că oamenii nu prea au văzut cum arată aceste stimulente. De asemenea, Octavian Pungovschi este bănuit că a oprit ilegal bani din salariile unor angajaţi ai instituţiei, dar şi că a girat deplasări suspecte în străinătate. Reprezentanţii ANST mai verifică şi deconturile depuse pe instituţie, costurile de întreţinere şi reparaţie a maşinilor, precum şi casările suspect de rapide pentru materialele sportive din dotarea Clubului Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei.

Demn de reţinut este şi faptul că instituţia îşi desfăşoară activitatea într-o clădire aparţinând Consiliului Judeţean Suceava, pe care şefii Clubului Sporturilor de Iarnă au uitat s-o mai întreţină.


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei