Ședința Ordinară a Consiliului Local Vatra Dornei din 20.11.2020 - Comunicat PSD Vatra Dornei

Vă prezentăm comunicatul organizației locale PSD Vatra Dornei privitor la desfășurarea ședinței ordinare a Consiliului Local Vatra Dornei din data de 20.11.2020:


ℹ️ Vineri, 20.11.2020, a avut loc în Sala Oglinzilor, ședința ordinară a Consiliului Local al municipiului Vatra Dornei. Ordinea de zi propusă a cuprins un număr de 21 de proiecte de hotărâre din care au fost aprobate 20, unul fiind retras (nr. 7), pentru că sunt necesare unele modificări ale documentației.

👉 Ordinea de zi poate fi consultată aici: https://bit.ly/2IKB0xl

✅ - Cele mai multe discuții au fost la punctele 1 și 2 care au vizat desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local în cadrul Consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ din municipiul Vatra Dornei cât și reprezentanții Comisiilor pentru Evaluarea Calității în Educație. Din păcate ni s-a furnizat încă o mostră de aroganță din partea alianței PNL-PMP care după ce și-au împărțit ”frățește” comisiile în ședința trecută, acum au procedat cam la fel și cu aceste desemnări, fără a se ține prea mult cont de reprezentativitatea dată în consiliul local de votul dornenilor.

De asemenea, inclusiv la Spitalul Vatra Dornei au trebuit desemnați doi membri în cadrul consiliului de administrație și bineînțeles că s-a considerat că cele două locuri sunt potrivite doar pentru liberali. E păcat că se procedează așa, fără a se ține cont prea mult de competențe, dar dacă domniile lor consideră că așa este corect...!

❗️ Chiar dacă au apărut aceste discuții și nemulțumiri, cei 5 consilieri reprezentanți ai PSD Vatra Dornei au votat favorabil toate proiectele de pe ordinea de zi considerând că interesul comunității primează și nu disputele politice. Ne-am arătat mereu dorința de colaborare pentru binele comunității dornene și chiar dacă până acum nu a fost considerat important lucrul acesta, sperăm în continuare la o abordare mai constructivă din partea ”puterii”. 

✅ - Un alt lucru important de precizat este încetarea mandatului de consilier local al d-lui Petru Ariciuc care își va continua activitatea în cadrul primăriei ca director al departmentului de Turism și Salvamont. Din păcate cele două funcții sunt incompatibile (director în primărie și consilier local) și din acest motiv a trebuit să intervină demisia din Consiliul Local, locul său fiind preluat în următoarea ședință de către doamna profesoară Mihaiela Marinca.

❗️ Cu toate acestea, PETRU ARICIUC va rămâne în continuare același om implicat pentru Dorna, pentru turismul dornean, va participa în continuare la ședințele de consiliu atât din postura administrativă pe care i-o oferă funcția de șef de departament în cadrul primăriei, cât și din cea politică ca lider al organizației PSD Vatra Dornei.

✅ - În finalul ședinței consilierii locali PSD au ridicat unele probleme ale orașului care au fost sesizate de către cetățeni:

- CLAUDIU COZIANU a semnalat că sunt unele probleme cu căldura în zona Aleea Dornelor dar și pe alte străzi;

- ADRIAN ȚARCĂ a semnalat lipsa coșurilor de gunoi de pe strada Unirii dar și de pe alte străzi precum și existența unor probleme cu iluminatul public, în sensul că sunt foarte multe becuri arse. De asemenea a solicitat modernizarea și actualizarea informațiilor de pe site-ul primăriei, fiind secțiuni care sunt nemodificate de ani de zile.

- ADRIAN DRANCA a atras atenția că varianta ocolitoare a localității (strada Foresta / Chilia / Bistriței) are probleme de execuție a lucrărilor de reabilitare, cea mai mare fiind lipsa înclinației asfaltului spre canalele de captare a apei pluviale, consecințele acestui lucru fiind vizibile după fiecare ploaie, când strada se umple de apă.

Cu drag de Dorna,
Consilierii locali PSD


📝 Comunicat PSD Vatra Dornei - Ședința Ordinară a Consiliului Local Vatra Dornei din 20.11.2020 ℹ️ Vineri, 20.11.2020,...

Publicată de PSD Vatra Dornei pe Vineri, 20 noiembrie 2020

ANAT şi Primăriile staţiunilor montane propun un set de măsuri de siguranţă sanitară pentru turişti

Comisia de Turism Intern şi Incoming a Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) a purtat, recent, mai multe discuţii cu reprezentanţii primăriilor staţiunilor montane, cu privire la stadiul elaborării unui plan de măsuri de siguranţă sanitară a turiştilor în staţiunile de schi din România, în contextul pandemiei de COVID-19, conform unui comunicat de presă.

Dumitru Luca, preşedintele ANAT, a declarat: "În anul 2020 România a fost destinaţia preferată a românilor pentru petrecerea vacanţei, în contextul pandemiei de COVID-19. Lipsa unui set de măsuri de siguranţă pentru turiştii străini care intră în ţară, închiderea restaurantelor sau centrelor spa au anulat şansa poziţionării ţării noastre ca destinaţie turistică sigură. Dorim să nu se mai întâmple acelaşi lucru la deschiderea sezonului de iarnă. Turismul, dacă este practicat în siguranţă, înseamnă atât sănătate fizică, cât şi mentală. Pe de altă parte, orice activitate în aer liber ajută la întărirea imunităţii."

Sursa Foto: WebcamRomania.ro

ANAT împreună cu autorităţile locale care administrează staţiunile montane vin astfel în întâmpinarea autorităţilor centrale cu propuneri de securitate sanitară a staţiunilor montane, pentru a continua promovarea acestor destinaţii în agenţiile de turism, ca o strategie de a încuraja turiştii să meargă în staţiuni, notează sursa citată.

Lucian Boronea, prim vicepreşedinte ANAT, a declarat: "Este necesar ca turiştii să se simtă în siguranţă iar factorii de decizie trebuie să elaboreze şi să implementeze un set de măsuri care să ofere încredere turiştilor. Putem lua exemplul măsurilor luate în staţiunile de schi din Franţa, care îşi aşteaptă cu încredere turiştii."

Până în prezent, ANAT a avut întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor locale pentru staţiuni precum Vatra Dornei, Predeal, Sinaia, Azuga, Poiana Braşov, Cavnic şi Lupeni.

Potrivit lui Valeriu Claudiu Ştefan, vicepreşedinte ANAT, preşedinte al Comisiei revânzători / intermediari din cadrul ANAT şi iniţiatorul acestor discuţii cu autorităţile locale, s-a propus stabilirea unei noi întâlniri între reprezentanţii ANAT şi primăriile staţiunilor, la sfârşitul lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie, în vederea promovării unui document final cu măsuri de siguranţă, care vor fi comunicate turiştilor înainte de deschiderea oficială a sezonului.


Românii vor beneficia în continuare de vouchere de vacanţă

Conform comunicatului, în pofida zvonurilor propagate în ultima vreme, românii vor beneficia în continuare de voucherele de vacanţă. "Felicităm iniţiativa Guvernului de continuare a programului voucherelor, chiar dacă acesta se aplică deocamdată doar pentru un an, în contextul în care bugetul naţional este limitat. Sperăm ca de anul viitor să putem prelungi mai mult - multianual - acordarea următoarelor vouchere. Ne-am dori foarte mult să putem vorbi, pe viitor, de proiecte multianuale, pe minim 5 ani, care ar oferi o predictibilitate mare industriei turismului", declară Lucian Boronea, prim vicepreşedinte ANAT şi preşedinte al Comisiei de turism intern şi incoming a ANAT.

Potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice, în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2020 au fost emise vouchere de vacanţă în valoare de 258 de milioane de euro.


Despăgubiri uriașe solicitate de familia bărbatului decedat după intervenția jandarmilor în parcul din Vatra Dornei

Dosarul în care se va analiza moartea lui Ioan Csapai, bărbatul care a murit în parcul din Vatra Dornei după intervenția brutală a unui echipaj de jandarmi, va fi judecat de magistrații de la Tribunalul Militar Iași.

În afara aspectelor penale reținute de procurorii militari, care au și dispus trimiterea în judecată a sergentului major Ana Maria Florescu, judecătorii vor trebui să analizeze și solicitările formulate de familia celui decedat. 


Prin intermediul avocatului Ioan Marocico, membrii familiei au depus cererea de daune. În total, cele 9 părți civile solicită despăgubiri morale de 550.000 de euro. Cei doi copii ai lui Ioan Csapai cer câte 100.000 de euro, în timp ce frații acestuia au solicitat câte 50.000 de euro. În plus, s-au depus documente și o solicitare pentru acordarea de daune materiale în valoare de 35.000 de lei pentru cheltuielile de înmormântare.

”Considerăm că pagubele morale și materiale sunt perfect justificate. Familia a suferit o traumă majoră în urma evenimentelor din data de 19 iulie 2019, iar aceste daune morale sunt o palidă consolare față de urmările pe care le știm cu toții”, a arătat Ioan Marocico, avocatul familiei lui Ioan Csapai.


Cererea pentru obligarea acordării de despăgubiri o privește pe inculpata din dosar, Ana Maria Florescu, dar în solidar au fost solicitate aceste despăgubiri și Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava, acolo unde femeia jandarm era angajată la data producerii intervenției mortale.


Vineri la ora 11.00 va avea loc ședința ordinară a Consiliului Local al municipiului Vatra Dornei

Vineri, 20 noiembrie 2020, începând cu ora 11.00, va avea loc Ședința ordinară a Consiliului Local al municipiului Vatra Dornei. Vă prezentăm proiectele care sunt cuprinse în ordinea de zi a ședinței:


1. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local în cadrul Consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ din municipiul Vatra Dornei;

2. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local în cadrul Comisiilor pentru Evaluarea Calității în Educație ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Vatra Dornei;

3. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție bugetară pentru trimestrul II și III al anului 2020; 

4. Proiect de hotărâre privind aprobarea scutirii de la plata impozitului pe clădiri în anul 2021 și a terenului aferent, pentru Secoban Maria, erou al Revoluției din Decembrie 1989;

5. Proiect de hotărâre privind aprobarea unui ajutor de urgență pentru Halip Cornelia, pentru efectuarea unei intervenții chirurgicale la ochi;

6. Proiect de hotărâre privind acordul Consiliului local, în vederea ocupării temporare din fondul forestier național a suprafeței de 0,2090 ha de teren cu vegetație forestieră, proprietatea publică a Municipiului Vatra Dornei, cu defrișare, în vederea realizării obiectivului “Înființare rețea de aducțiune apă-Dorna Candrenilor-Secu-Vatra Dornei”, de către SC MASPEX ROMANIA SRL;

7. Proiect de hotărâre privind acordul Consiliului local, în vederea ocupării temporare din fondul forestier național a suprafeței de 0,727 ha de teren cu vegetație forestieră, proprietatea publică a Municipiului Vatra Dornei, cu defrișare, în vederea realizării obiectivului “Înființare rețea de aducțiune apă-Dorna Candrenilor-Secu-Vatra Dornei”, de către SC MASPEX ROMANIA SRL; 

8. Proiect de hotărâre privind aprobarea numărului de burse şcolare, tipul și cuantumul burselor școlare, de care pot beneficia elevii din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Vatra Dornei;


9. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de deszăpezire pentru perioada 15 noiembrie 2020 – 15 aprilie 2021; 

10. Proiect de hotărâre privind trecerea unui imobil din domeniul public în domeniul privat al municipiului Vatra Dornei; 

11. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării prin licitație publică deschisă a terenului în suprafață de 34 de mp teren situat în Str. Lucian Blaga, f.n., proprietatea municipiului Vatra Dornei;

12. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind repartizarea, închirierea și administrarea a locuințelor din fondul locativ, aflate în proprietatea privata a municipiului Vatra Dornei și a Criteriilor de ierarhizare în repartizarea locuințelor sociale, precum și desemnarea consilierilor locali care vor face parte din Comisia de Analiză a Cererilor și de Repartizare a Locuințelor;

13. Proiect de hotărâre privind aprobarea RAPORTULUI DE INFORMARE ŞI CONSULTARE A PUBLICULUI, privind avizarea documentației Plan Urbanistic Zonal „INTOCMIRE PUZ PENTRU CONSTRUIRE COMPLEX COMERCIAL” amplasament str. 22 Decembrie, nr. 22C, CF.39077, 35197, 39032, 39107, mun. Vatra Dornei;

14. Proiect de hotărâre privind aprobarea RAPORTULUI DE INFORMARE ŞI CONSULTARE A PUBLICULUI privind avizarea documentației Plan Urbanistic Zonal „INTOCMIRE PUZ CONSTRUIRE LOCUINȚE PENTRU TINERI DESTINATE ÎNCHIRIERII – MUNICIPIUL VATRA DORNEI, JUD. SUCEAVA amplasament str. Unirii, nr. fn, CF.39207, mun. Vatra Dornei;

15. Proiect de hotărâre privind aprobarea RAPORTULUI DE INFORMARE ŞI CONSULTARE A PUBLICULUI, privind avizarea documentației Plan Urbanistic Zonal “PUD – SPATIU PENTRU LOCUIRE – VERANDĂ” amplasament str. 22 Decembrie, nr. 20, CF 38774, mun. Vatra Dornei, Jud. Suceava;

16. Proiect de hotărâre privind aprobarea unui ajutor de urgență pentru Voloșciuc Floarea, pentru efectuarea unei interventii chirurgicale la ochi;


17. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificarii bugetului local de venituri şi cheltuieli al municipiului Vatra Dornei pentru anul 2020, bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii și a Programului anual de investiţii pentru anul 2020;

18. Proiect de hotărâre privind aprobarea tarifelor pentru serviciile medicale cu plată prestate de către Spitalul Municipal Vatra Dornei în 2019;

19. Proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier local al domnului Ariciuc Petru Bogdan și vacantarea locului de consilier local;

20. Proiect de hotărâre privind aprobarea Acordului de parteneriat între Federația Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic și Municipiul Vatra Dornei, în vederea colaborării pentru Reabilitarea, modernizarea și dotarea sinagogii din Vatra Dornei;

21. Proiect de hotărâre privind transmiterea în folosință gratuită, pe durata execuției investiției, a unui teren aparținând proprietății private a municipiului Vatra Dornei, în suprafață de 1.353 mp, situat în strada Unirii FN, județul Suceava, către Agenția Națională pentru Locuințe, în vederea construirii de locuințe pentru tineri, destinate închirierii.

DSP Suceava nu mai are bani pentru teste COVID

Direcția de Sănătate Publică Suceava a rămas iar fără teste, după ce a depășit bugetul de achiziții alocat. Este pentru a doua oară când se înregistrează o astfel de situație, după ce în luna iulie s-a ajuns la un blocaj asemănător.


Testarea persoanelor cu simptome de COVID a fost oprită, cel puțin până la finalul acestei săptămâni, de Direcția de Sănătate Publică Suceava. S-a ajuns în această situație după ce instituția a rămas fără reactivi și kit-uri de testare pentru Covid-19.

Purtătorul de cuvânt al instituției, Gabriela Băncilă, a anunțat că DSP a depășit plafonul alocat pentru achiziții directe și a fost nevoită să facă licitație. Procedurile se vor încheia miercuri, iar contractul urmează să fie semnat zilele următoare.

Până la reluarea activității probele pentru testarea PCR vor fi trimise la laboratoarele de biologie moleculară de la Spitalul Municipal Vatra Dornei, dar și la o firmă particulară.


Reprezentanții DSP Suceava spun că blocajul este cauzat de legislația referitoare la achizițiile publice în domeniul medical. Mai exact, plafoanele alocate de Ministerul Sănătății sunt insuficiente, iar când numărul testelor este mai mare se ajunge la situații de acest fel.

A murit pe terasa barului unde băuse pentru ultima dată

Un bărbat de 59 de ani din Șaru Dornei și-a găsit sfârșitul pe terasa unui bar unde băuse ultima vodcă din viața sa. Incidentul s-a petrecut vineri, iar decesul a fost observat de femeia care vindea la bar și care a crezut, inițial, că bărbatul adormise cu capul pe masă. Când a vrut să-l trezească și-a dat seama că, de fapt, omul își dăduse ultima suflare.

medicina legala vatra dornei

Bărbatul care a decedat a trecut la primele ore pe la barul respectiv și a consumat 200 ml de vodcă, iar apoi a părăsit locul. Barul a fost închis apoi pentru câteva ore, nu însă și terasa. Când administratorul barului s-a întors și-a găsit consăteanul așezat pe un scaun, cu capul sprijinit pe brațul stâng întins pe masă. S-a apropiat de acesta și l-a strigat crezând că doarme, moment în care a observat faptul că acesta nu mai respira.


În data de 14.11.2020 a fost efectuată necropsia cadavrului în cadrul C.M.L. Câmpulung-Moldovenesc, iar cauza decesului a fost stabilită ca fiind: ”asfixie mecanică prin obstrucția căilor respiratorii superioare cu bol alimentar”.

Mai multe detalii: MonitorulSV.ro și StiriDinBucovina.ro

A murit după ce s-a răsturnat cu TAF-ul cu care plecase după lemne

Un bărbat în vârstă de 73 de ani din satul Ortoaia, comuna Dorna Arini, și-a găsit sfârșitul joi, după ce tractorul articulat forestier cu care se deplasa în pădure după lemne s-a răsturnat.

Accident TAF

Incidentul mortal s-a petrecut în jurul orei 10.00, iar septuagenarul plecase la pădure însoțit de un bărbat din aceeași comună. În timp ce se deplasau spre locul numit ”Piciorul lung”, pe un drum forestier accidentat și în pantă, bărbatul de 73 de ani nu a mai putut controla tractorul forestier, iar acesta a alunecat pe versant și apoi s-a răsturnat.


Bărbatul care îl însoțea pe septuagenar a reușit să sară din TAF și astfel și-a salvat viața. În schimb, pentru cel care conducea tractorul drumul de joi din pădure s-a dovedit ultimul din viață, leziunile suferite în cădere dovedindu-se fatale.

Din cauza terenului accidentat, s-a apelat la ajutorul reprezentanților Serviciului Salvamont Vatra Dornei pentru recuperarea cadavrului.

Acțiune în derulare În urma răsturnării unui utilaj forestier în Munții Bistriței, echipa Salvamont Suceava, împreună cu...

Publicată de Salvamont Suceava pe Joi, 12 noiembrie 2020

Un bărbat de 58 de ani a murit într-un hotel din Vatra Dornei

Miercuri dimineață, la ora 10:28, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin 112 de medicul din cadrul Serviciului de Ambulanță despre faptul că, P.R., un bărbat de 58 ani, din Prundu Bârgăului, jud. Bistrița Năsăud, a decedat într-o cameră a hotelului Bradul.


Polițiștii au aflat că miercuri dimineață, în jurul orei 09:00, un bărbat a mers la o cameră din hotelul Bradul să-l viziteze pe bărbatul din Prundu Bîrgăului. Când a ajuns la camera acestuia și a bătut la ușă să i se deschidă, acesta i-a spus că nu se poate deplasa la ușă să deschidă întrucât se simte foarte rău. Cu o cartelă de acces a fost descuiată ușa camerei și a fost chemat doctorul hotelului pentru a-l consulta pe bărbatul de 58 de ani.

Medicul hotelului a constatat faptul că starea de sănătate a numitului P. R. era gravă, fapt pentru care a solicitat intervenția ambulanței, echipajul medical stabilind că acesta trebuia transportat la spital, însă au cerut intervenția pompierilor deoarece greutatea corporală a acestuia era foarte mare.


Până la intervenția pompierilor, lui P. R. i s-a făcut rău și a leșinat și deși medicii de la ambulanță au încercat să-i acorde primul ajutor, acesta nu a mai răspuns la procedurile de resuscitare, fiind declarat decesul. Bărbatul era cunoscut cu afecțiuni cardiace și era diagnosticat cu obezitate morbidă.

Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Vatra Dornei, și a fost anunțat SML Suceava, în vederea efectuării autopsiei medico-legale.

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei