Bărbat reţinut pentru o tentativă de omor în Gara Vatra Dornei Băi

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus ieri punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea în arest a unui bărbat din comuna Dorna Candrenilor, care a înjunghiat un bătrân în Gara Vatra Dornei Băi.

Inculpatul, Ion Nacu, a fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, iar aseară urma să fie înaintat şi în faţa instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de omor. Agresiunea s-a petrecut pe 28 septembrie, însă iniţial fapta nu a fost încadrată la tentativă de omor.




Din ancheta coordonată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava rezultă că în seara zilei de 28 septembrie, în jurul orei 21.15, Ion Nacu a avut un conflict cu un bărbat de 83 de ani, din comuna Curteşti, judeţul Botoşani, şi l-a înjunghiat în zona hemitoracelui drept. Arma agresiunii a fost un cuţit cu lungimea de 31 de centimetri, având lama de 19,5 centimetri.

Bătrânul a suferit leziuni care au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale.

Anchetatorii au ajuns la concluzia că modul în care a acţionat agresorul denotă intenţia de a-i suprima viaţa victimei. În aceste condiţii, fapta a fost încadrată la tentativă de omor.

„Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Agenția Zonei Montane, Vatra Dornei, organizează concurs de recrutare pentru 2 posturi de consilier superior


Agenția Zonei Montane, Vatra Dornei, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante, după cum urmează:

2 posturi consilier superior, Biroul de Strategii, Politici şi Programe de Dezvoltare Durabilă a Zonei Montane.




Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 9 ani.


Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 05 decembrie 2016, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.


Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Vezi AICI anunțul organizării concursului și mai multe detalii.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Agenției Zonei Montane, din Vatra Dornei, str. Runc nr. 23, județul Suceava, telefon 0230/375.036.





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Nereguli grave la Primăria Vatra Dornei, semnalate de un om de afaceri dornean

Unul dintre cei mai importanți investitori dorneni a fost invitatul lui Mihai Cioată în cadrul emisiunii ”Ofurile Dornenilor” difuzată la postul local Orion TV. Este vorba despre domnul Roman Boca, managerul Dorna Medical Vatra Dornei, care a semnalat mai multe probleme de care s-a lovit în ultima perioadă ca urmare a unor interacțiuni pe care le-a avut cu Primăria Vatra Dornei. Neregulile semnalate sunt destul de grave și vă invităm să urmăriți, mai jos, interviul integral:









Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Atenționare meteo de intensificări susţinute ale vântului şi ninsori în zona de munte a jud. Suceava

Începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, 29 octombrie şi până în seara zilei de luni, 31 octombrie, la munte vor fi intervale de timp în care va ninge, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 60...70 km/h, viscolind şi spulberând ninsoarea.

Mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali rafalele vor depăşi temporar 80 km/h şi se va depune strat nou de zăpadă.

Notă: Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, unde rafalele vor atinge 50...60 km/h, iar duminică şi luni (30 şi 31 octombrie), îndeosebi în Maramureş, Transilvania şi Moldova trecător se vor semnala precipitaţii mixte.

În funcție de evoluția meteorologică, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.






Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Un bărbat a murit după ce a "petrecut" cu spirt medicinal în gara din Vatra Dornei Băi

Un bărbat în vârstă de 49 de ani din municipiul Vatra Dornei a murit în sala de aşteptare a gării Vatra Dornei Băi, după ce a petrecut acolo o noapte întreagă şi a băut spirt medicinal.

Totul s-a petrecut în cursul zilei de miercuri, 26 octombrie, când bărbatului în vârstă de 49 de ani i s-a făcut rău şi a început să vomite, după câteva momente căzând de pe banca pe care îşi petrecuse noaptea.




Angajaţi ai gării au povestit oamenilor legii că Mircea V. era în stare avansată de ebrietate în cursul nopţii de 25 spre 26 octombrie, iar după ce a terminat băuturile alcoolice, se pare că şi-a procurat o sticlă cu lichid albastru în care se bănuieşte că era spirt medicinal. După ce a terminat de băut, bărbatul a adormit în sala de aşteptare a gării, iar în dimineaţa următoare, când s-a trezit, i s-a făcut rău.

Un angajat al gării CFR Vatra Dornei Băi a sunat la 112 şi a solicitat ajutor specializat. Un echipaj SMURD s-a prezentat la locul respectiv, acordându-i asistenţă medicală bărbatului, după care l-au transportat către spitalul din localitate, doar că inima bărbatului nu a mai rezistat şi în drum spre unitatea spitalicească din Vatra Dornei a decedat.

Poliţiştii au deschis o anchetă şi aşteaptă rezultatele necropsiei pentru a stabili cu exactitate care au fost cauzele decesului bărbatului în vârstă de 49 de ani.

CITEȘTE MAI MULTE PE: ObiectivDeSuceava.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Un autotren încărcat cu porumb s-a răsturnat în Pasul Mestecăniș

Un autotren încărcat cu 25 de tone de porumb s-a răsturnat pe DN 17, în Pasul Mestecăniș, șoferul ajungând la spital cu traumatisme la piciorul stâng. Potrivit ISU Suceava, accidentul a avut loc joi după amiază, la fața locului deplasându-se modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei. Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată, după ce s-a răsturnat o mare parte din încărcătură, aproximativ 15 tone, s-a împrăștiat pe şosea.


Alături de pompieri au intervenit lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Pojorâta şi ai Secţiei Drumuri Naţionale, precum şi poliţişti.




„Salvatorii au luat măsurile specifice de siguranţă, au balizat zona, au limitat scurgerile de lubrifianţi cu nisip şi au deconectat bornele de la bateriile de acumulatori.

Şoferul, în vârstă de 46 de ani, a suferit diferite traumatisme la piciorul stâng şi a fost transportat de ambulanţa SMURD B2 la Centrul de Primire Urgenţe al spitalului din Vatra Dornei”, a spus Alin Găleată.

Încărcătura de boabe de porumb împrăştiată pe carosabil a fost îndepărtată cu ajutorul a două utilaje, iar autovehiculul a fost repus pe roţi şi dus în cea mai apropiată parcare.

Pe timpul intervenţiei, timp de 6 ore, circulaţia rutieră s-a desfăşurat, alternativ, pe un singur sens de mers.

CITEȘTE MAI MULTE PE: SVnews.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Comedia "CUM SE FACE" se joacă pe scena casei de cultură dornene

Dornenii sunt invitați marti, 8 noiembrie 2016, la Casa de Cultura "Platon Pardau" Vatra Dornei pentru a vedea o super comedie inspirata din viata reala ce iti prezinta lumea plina de farmec a culiselor unui spectacol de teatru.


Cand 5 actori buni se aduna, iese o comedie pe cinste! Octavian Strunila, cunoscut publicului pentru piesele de teatru, filmele si serialele TV in care a avut roluri remarcabile, va aduce pe scena Casei de Cultura "Platon Pardău" Vatra Dornei, marti, 8 noimebrie 2016, de la ora 17.00, piesa de teatru “Cum Se Face”.




Spectacolul – scris si regizat de Octavian Strunila - este o super-comedie de bun gust despre viața oamenilor de teatru. Acest spectacol aduce întotdeauna bucurie în sufletele spectatorilor și reușește să pună mari semne de întrebare vis-a-vis de cariera pe care ne-o alegem în viată.

În distribuție, pe langă Octavian Strunilă, îi regăsim pe Anca Dumitra - cunoscuta de public si ca Gianina din "Las Fierbinti, Paul Ipate, Delia Nartea și Alexandru Conovaru.

Durata spectacolului este de 1h și 20’, iar biletele s-au pus in vanzare la casa de cultura, de luni pana vineri, intre orele 08.00-16.00.

Preț bilet: doar 30 lei pentru adulti și 20 lei pentru elevi si studenti. Mai multe informatii la tel. 0734228926 sau pe pagina de facebook a evenimentului AICI !





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Organizația Județeană a PSD Suceava și-a definitivat listele de candidați pentru alegerile parlamentare

Organizația Județeană a PSD Suceava și-a definitivat listele de candidați pentru funcțiile de senator și deputat în Parlamentul României.

Candidaturile pentru aceste funcții au fost selectate în Biroul Permanent și în Comitetul Executiv al Organizației Județene a PSD, respectând principiile stabilite atât la nivel central, cât și județean: principiul reîmprospătării clasei politice, principiul probității morale, principiul probității intelectuale, principiul reprezentării seniorilor, doamnelor, tinerilor, dar și principiul competitivității, eficienței, al rezultatelor obținute precum și cel al reprezentării tuturor zonelor județului. Listele de candidați au fost avizate și validate la nivel central de Comitetul Executiv Național al PSD în data de 25 octombrie.

Pentru Senat s-au desemnat următorii candidați (coloana stângă din fotografie):




1. Ioan Stan,

2. Virginel Iordache,

3. Ovidiu-Liviu Donțu,

4. Mihaela Marinca,

5. Niculai Bosancu,

6. Radu-Gheorghe Munteanu.


Pentru Camera Deputaților s-au desemnat următorii candidați (coloana dreaptă din fotografie și mijloc jos):

1. Eugen Bejinariu,

2. Maricela Cobuz,

3. Cătălin Ioan Nechifor,

4. Alexandru Rădulescu,

5. Emanuel-Iuliu Havrici,

6. Ioan Pavăl,

7. Gheorghe Șoldan,

8. Gheorghe Apetrii,

9. Oana-Elena Pintilei,

10. Florin Lungu,

11. Alina-Ioana Popa,

12. Petru Crăciun,

13. Mihai Reman.

SURSA: Organizația Județeană a PSD Suceava





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Autoturism incendiat intenționat la Vatra Dornei

Foto: Arhivă
Militarii Detasamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit, cu doua autospeciale cu apa si spuma si o ambulanta SMURD, pentru localizarea si lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism aflat în proprietatea unei femei, R.D., din localitate.

La sosirea echipajelor, autoturismul ardea violent si exista pericolul de propagare la o casa de locuit, aflata la o distanta de doar doi metri. Au ars roata din partea stanga-spate, interiorul portbagajului si partea stanga a compartimentului motor. S-au degradat ornamente si elemente de caroserie.




Cauza probabila de izbucnire a flacarilor a fost folosirea intentionata a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Nu s-au inregistrat victime, iar pompierii au salvat restul autoturismului si casa de locuit din apropiere.

Politstii fac cercetari pentru identificarea autorilor.






Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Polițiștii suceveni atenționează cu privire la persoanele care vă calcă pragul casei

În perioada 17 – 22 octombrie 2016, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfăşurat activităţi de prevenire şi informare, atât în mediul urban cât şi rural, grupul ţintă fiind persoane vârstnice vulnerabile la infracţiunile de furt prin împrietenire. În primele 9 luni ale anului, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au fost sesizate 72 de furturi prin împrietenire.

Poliţiştii din cadrul posturilor de poliţie şi poliţiştii de proximitate din mediul urban au realizat situaţii privind zonele în care locuiesc persoane vulnerabile, activităţile preventive fiind derulate din casă în casă în vederea informării şi responsabilizării persoanelor vârstnice şi creşterii gradului de siguranţă a acestora.




De asemenea, activităţile au fost desfăşurate şi în spaţiile publice, în parcuri şi pieţe, în aceste cazuri informarea efectuându-se prin înmânarea de materiale preventive (scrisori, pliante, broşuri). Peste 1000 de astfel de materiale au fost distribuite de poliţişti în mun. Suceava, mun. Clung. Moldovenesc şi Vatra Dornei.

Inedită a fost şi iniţierea acţiunii ”nepotul isteţ”, peste 100 de tineri cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani din cadrul Şcolilor generale nr. 3 şi 9, dar şi din cadrul Colegiului Naţional ,,Petru Rareş” Suceava , dobândind în urma activităţilor interactive şi instructajelor primite, rolul de formator în familie. Aceştia şi-au asumat un rol activ în diseminarea în familiile lor şi în societate în general, a recomandărilor preventive şi a măsurilor de siguranţă personală şi patrimonială.

Poliţiştii atrag atenţia încă o dată cu privire la persoanele care au acces la locuinţă sau sunt primite în locuinţă. Nu permiteţi intrarea în curţi sau locuinţe a persoanelor necunoscute sau care invocă diverse motive. Nu dezvăluiţi persoanelor cunoscute ocazional locaţiile în care păstraţi sau deţineţi lucruri de valoare sau sume de bani. Nu depozitaţi în locuinţă sume mari de bani.

CITEȘTE MAI MULTE PE: Newsme.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Dorneanul care a scris cel mai lung poem în pușcărie se întoarce după gratii

La data de 20 octombrie 2016, la ora 23.15, o patrulă din cadrul Poliției Câmpulung Moldovenesc l-a prins pe Florin – Nicolae Geanopol, de 52 de ani, din municipiul Vatra Dornei, în gara de pe raza localității de domiciliu. Acesta era dat în urmărire după ce pe numele său Judecătoria Alba – Iulia a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, prin care a fost condamnat la cinci ani și 13 zile de închisoare. Geanopol a fost escortat și încarcerat în Penitenciarul Botoșani.

Pe baza poveștii de viață a lui Florin Geanopol se poate face un film ce ar avea un real succes până și peste Ocean.

Dorneanul a devenit relativ cunoscut pentru că în timp ce s-a aflat în închisoare, în perioada 1996 – decembrie 2012, a compus cel mai lung poem din lu­me. In anul 1996, Florin Geanopol a fost condamnat la 20 de ani închisoare pentru că a comis o dublă crimă chiar în Vatra Dornei. Bărbatul și-a înjunghiat mortal un amic, precum și pe concubina acestuia. Chiar dacă a susținut tot timpul că a fost în legitimă apărare, nu a putut demonstra acest lucru, astfel că judecătorii l-au tri­mis după gratii pentru 20 de ani, fiind acuzat de „omor deosebit de grav”.




Din momentul în care a fost încarce­rat și până în decembrie 2012, când a fost eliberat condiționat, Florin Geanopol a scris zilnic versuri. Timp de 16 ani, dor­neanul a reușit să scrie un poem intitulat „Scrisoarea umanității”, ce are 1.500 de pagini și 27.000 de strofe, cântărind nu mai puțin de șase kilograme.

Acesta lucra zilnic cam 10 ore la poem, însă făcea mai multe pauze în care deseori desena. Florin Geanopol a explicat că manuscrisul pe care l-a compus în închisoare îi este dedicat lui Mihai Eminescu, poet ce l-a inspirat. In versurile din poem, bărbatul prezintă mai multe momente ce l-au marcat, precum și detalii despre apropiați de-ai săi.

„Am scris câteva strofe și despre fiica mea și tatăl meu, dar și despre moartea lui Michael Jackson. Am făcut referire și la corupția din jus­tiție. Nu îmi fac ciorne înainte, ci totul vine de la sine”, poves­tea Florin Gea­nopol, din Peni­ten­ciarul Iași.

Incă din acea perioadă, suce­veanul a făcut unele de­mer­suri la conducerea închi­sorii ieșene, do­rind să-și omo­logheze lucra­rea drept „cea mai lungă poezie din lume”. Cei de la Guiness World Re­cords i-au promis lui Gea­no­pol că vor trimite o echipă la Vatra Dornei pentru a-i omologa poezia.

In perioada în care a stat închis, individul a încercat să doboare un alt record mondial. Când se afla încarcerat la Peni­tenciarul Botoșani, ca semn de protest pentru că nu a fost lăsat de conducere să participe la înmormântarea tatălui său, Florin Geanopol și-a bătut un cui în cap, cu care a stat așa timp de nouă luni, recordul mondial fiind de șapte luni.

Pe lângă cele două închisori din Mol­dova, Geanopol a „frecventat” și Peniten­ciarul Rahova. După eliberare, suceveanul a dat în judecată statul român pentru condițiile insalubre de la închisoarea Rahova, iar cei de la CEDO i-au dat dreptate, obligând statul român să-i plătească despăgubiri în valoare de 3.000 de euro.

După eliberare a devenit vânzător de sucuri și bere prin trenuri

După ce a fost lăsat în libertate la finele anului 2012, Florin Geanopol s-a apucat de vândut sucuri, apă și bere prin trenurile ce se deplasează pe ruta Iași – Timișoara. Perioada petrecută după gratii nu l-a făcut pe sucevean să se teamă prea mult de justiție. Astfel, de când este în libertate el s-a pricopsit cu două dosare penale, unul pentru ultraj și celălalt pentru furt calificat.

Pe rolul Curții de Apel Cluj, Florin Geanopol are un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ultraj. El este acuzat că l-ar fi amenințat pe magistratul Ioan Georgiu, de la Judecătoria Gherla, pentru că acesta i-ar fi refuzat o cerere de eliberare condiționată. Următorul termen în acest caz este pe 19 ianuarie 2016.

In vara anului trecut, dorneanul a fost arestat preventiv pentru că a furat bagajul unui călător aflat într-un tren ce circula pe relația Iași – Timișoara. Pentru această faptă, Florin Geanopol a fost trimis în judecată pentru furt, dosarul aflându-se pe rolul Judecătoriei Alba–Iulia.

Fapta a fost comisă la data de 8 iunie 2015, în jurul orei 07.00, când agenții Postului de Poliție Transport Feroviar Alba-Iulia au primit un apel prin 112 din partea Alinei G., care se afla în trenul Interregio Iași – Timișoara și care reclama faptul că i-a fost furată valiza. In gara din Alba-Iulia, polițiștii au reușit să-l prindă pe Florin Geanopol, asupra căruia a fost găsită valiza sustrasă. Astfel, dorneanul s-a ales cu un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, el a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost arestat preventiv pentru 18 zile, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Intre timp, el a fost eliberat, împotriva sa fiind luată măsura controlului judiciar, având interdicția de a părăsi teritoriul României.

CITEȘTE MAI MULTE PE: ObiectivDeSuceava.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Dornean trimis în judecată pentru un credit nereturnat de peste 500.000 de euro

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au anunţat finalizarea anchetei şi trimiterea în judecată a unui om de afaceri din Vatra Dornei, acuzat că a comis infracţiunea de înşelăciune, cu un prejudiciu de peste 500.000 de euro, constând într-un credit nereturnat unei bănci. Inculpatul, Gheorghe Claudiu Paţa, a fost trimis în judecată în calitate de administrator al unei firme de imobiliare din Vatra Dornei, în numele căreia a accesat creditul pentru un proiect de amenajare de locuinţe.

Procurorii au explicat că administratorul a încheiat un contract de credit în valoare de 2.256.000 de lei, pe o perioadă de cinci ani, pentru finanţarea unui proiect imobiliar care a constat în achiziţia a patru imobile din municipiul Vatra Dornei şi efectuarea de lucrări de modernizare, renovare, amenajare şi viabilizare.




Ulterior, arată procurorii, inculpatul a solicitat schimbarea parţială a destinaţiei creditului, prin înlocuirea unuia din cele patru imobile cu un alt imobil spaţiu comercial, o pensiune, tot din Vatra Dornei. Scopul său real, arată anchetatorii, a fost de a deturna achitarea creditului, prin prezentarea faptului mincinos că între societatea administrată de el şi o altă societate s-a desfăşurat o activitate economică reală. Cu alte cuvinte, inculpatul a încercat să scape de credit printr-un fals.

„Prin această faptă a fost creat unităţii bancare un prejudiciu în sumă de 2.429.867,3 lei, constând din credit restant, dobânzi şi comisioane restante. În cauză nu s-au aplicat măsuri asigurătorii, sumele care au fost reţinute ca prejudiciu fiind garantate mobiliar şi imobiliar în favoarea instituţiei bancare creditoare”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Procesul în care va fi judecat Gheorghe Claudiu Paţa va începe la Judecătoria Vatra Dornei.

Inculpatul se bucură de prezumţia de nevinovăţie, până la o decizie definitivă a instanţelor de judecată.

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Deja sunt probleme cu încălzirea în Vatra Dornei ... Vezi cum se administrează eficient o centrală similară din Întorsura Buzăului !

Nici nu a venit bine frigul că deja binecunoscutele probleme cu ”vestita” centrală dorneană au început să apară. Mai mulți dorneni ne-au semnalat acest lucru și unii dintre ei s-au plâns și în mediul online despre acest subiect (vezi în partea de jos), deci problema chiar este reală.

Din păcate suntem aproape în punctul în care iarna iar îi va lua prin surprindere pe cei din administrația dorneană, cu toate că în campanie s-au făcut promisiuni peste promisiuni, ba chiar s-a cumpărat tocătură de mulți bani încă din luna mai, după cum am relatat AICI, dar, din păcate, se prefigurează din nou o iarnă foarte ”palpitantă” pentru cei racordați la sistemul centralizat de termoficare, în primărie chiar discutându-se ”pe la colțuri” despre problemele inevitabile care sunt așteptate să apară.




Pentru a vă demonstra că o astfel de centrală se poate administra și eficient dacă există competențele necesare, vă prezentăm o știre recentă din Întorsura Buzăului unde, în 2004, s-a construit o centrală similară pe rumeguș prin același program finanţat de guvernul danez şi cel român. În condițiile în care în acea zonă putem spune că este polul frigului din România, cu temperaturi frecvente de -30 grade, iată că niște autorități competente care chiar se gândesc la confortul locuitorilor și le pasă de cei care i-au pus în funcție, au identificat mai din timp soluții de succes.

Pe când oare vom avea și la Vatra Dornei astfel de soluții de succes la problemele comunității și autorități competente ??? Vă invităm să citiți mai jos articolul în cauză:

Centrala termică din oraşul Întorsura Buzăului îşi va produce necesarul de combustibil pentru iarnă

Centrala termică din oraşul Întorsura Buzăului, care alimentează blocurile şi mai multe instituţii publice, îşi va produce necesarul de combustibil pentru iarnă, fiind dotată cu o staţie proprie de producere a biomasei. Primarul Leca Băncilă a declarat că aproape jumătate din cantitatea de combustibil necesară pentru sezonul de iarnă este asigurată, iar restul va fi produsă pe parcurs. Potrivit acestuia, Primăria a achiziţionat toate utilajele necesare, inclusiv un tocător pentru obţinerea biomasei din deşeuri de lemn.

"S-au făcut reparaţii la centrală, la blocuri (...) Avem un stoc de biomasă în depozit, avem şi lemne (...) şi toate utilajele necesare (...) Nu vom avea probleme cu căldura în această iarnă", a declarat primarul Leca Băncilă. El a mai spus că gigacaloria va costa în jur de 240 de lei la Întorsura Buzăului, însă Primăria va subvenţiona 25% din valoarea acesteia, prin urmare populaţia va plăti în jur de 170 de lei pe gigacalorie. Intenţia autorităţilor locale este de a extinde reţeaua termică a oraşului cu aproximativ doi kilometri pentru a fi racordate şi alte instituţii publice.

Centrala termică pe rumeguş de la Întorsura Buzăului a fost construită în anul 2004, printr-un program finanţat de guvernul danez şi cel român, care au mai sprijinit instalarea unor centrale similare în localităţile Gheorgheni, Huedin, Vatra Dornei şi Vlăhiţa. Centrala asigură apă caldă şi căldură blocurilor şi instituţiilor publice din zona centrală.

Decizia construirii unei staţii proprii de producere a biomasei a fost luată pe fondul creşterii preţului acestui combustibil, dar şi pentru eficientizarea activităţii. Leca Băncilă a menţionat că, la vremea punerii în funcţiune a centralei, rumeguşul se găsea "pe toate drumurile", gaterele nu mai ştiau cum să scape de el şi îl dădeau gratis, dar între timp au apărut mai multe centrale pe biomasă, precum şi firme care produc panouri PAL din aceste deşeuri, prin urmare este tot mai greu de procurat. La Întorsura Buzăului, supranumită şi Mica Siberie, iarna ţine aproape şase luni pe an. Oficial, cea mai scăzută temperatură înregistrată în ultima jumătate de secol în această localitate a fost de minus 35,8 grade Celsius în 8 februarie 2005. Anul trecut, pe 8 ianuarie, la Întorsura Buzăului s-au înregistrat minus 34,6 grade Celsius.

SURSĂ ARTICOL: Administratie.ro
Discuții din mediul online pe acest subiect:






Deci care este stimați cititori concluzia ? De ce trebuie mereu să fim în urmă cu aproape tot ? De ce nu putem să fim noi exemplu pentru alții ? ... Vă așteptăm părerile mai jos și pe Facebook !





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Incendiu la o locuinta din Dorna Arini ... Proprietarul a suferit arsuri

Incendiu la o locuinta din comuna Dorna Arini, duminica seara. Militarii Detasamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit cu doua autospeciale cu apa si spuma si o ambulanta SMURD, pentru localizarea si lichidarea incendiului. La sosirea echipajelor, ardeau obiecte de mobilier din interiorul bucatariei, existand pericolul de propagare la intreaga locuinta.

Incendiul a fost lichidat dupa aproximativ o ora si au ars o canapea, un dulap, o masa, tablouri si un covor. Echipajul pompierilor paramedici SMURD a acordat primul ajutor medical proprietarului, care a suferit arsuri de gradele I si II la nivelul fetei, in incercarea de a stinge singur focul, inainte de sosirea salvatorilor. Ulterior, acesta a fost transportat la Centrul de Primire Urgente al Spitalului din Vatra Dornei, pentru tratament de specialitate.

Cauza probabila de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de o tigara uitata nestinsa pe marginea din lemn a patului (fumatul in locuri nepermise).






Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


IPS Meletie, Mitropolitul Cernăuțiului și Bucovinei de Nord, va fi prezent în Parohia Păltiniș pe 12 noiembrie

Am fost informați de către preotul paroh din Păltiniș, Petru Balabașciuc, că pe data de 12 noiembrie 2016 (sâmbătă), de hramul Bisericii din Drăgoiasa, Înaltpreasfințitul Mitropolit Meletie, al Cernauțiului și Bucovinei de Nord, va sluji Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Păltiniș, sat Drăgoiasa.

Se mai precizează că la slujbă vor mai participa, deasemenea, mai mulți preoți protopopi din Ucraina și peste 30 de preoți din România.

Astfel, toți cei interesați sunt invitați să participe la această slujbă deosebită.





15 posturi disponibile la Detașamentul de Pompieri Vatra Dornei ... vezi condițiile de înscriere la concurs

In scopul completarii deficitului de personal, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta "Bucovina" scoate la concurs, prin incadrare directa din sursa externa, 18 posturi de subofiter operativ principal, astfel:trei posturi la Detasamentul de Pompieri Radauti si 15 posturi la Detasamentul de Pompieri Vatra Dornei.

Inscrierile pentru concurs se vor face la sediul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta "Bucovina" al judetului Suceava, situat in municipiul Suceava, strada Universitatii nr.14, in perioada 17 octombrie, ora 8:00 - 24 octombrie, ora 16:00.




Informatii complete privind modalitatile de inscriere si participare la concurs, conditii de recrutare, probe de selectie si criterii de departajare, precum si tematica si bibliografia necesare sustinerii concursului pentru post pot fi obtinute de pe pagina de internet a Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta "Bucovina" al judetului Suceava, sectiunea Domenii de Activitate/Concurs Recrutare Sursa Externa: www.pompierisv.ro/sursa%20externa.pdf, fiind totodata afisate la avizierul de la sediul inspectoratului.






Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Cei șase violatori de la Cârlibaba au fost trimiși în judecată

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților Alexandru – Adrian Cardoș,de 23 de ani, din Simleul Silvaniei, județul Sălaj, Ludovic – Radu Varga, de 29 ani, din comuna Ileanda, județul Sălaj, Sergiu – Florin Pop, de 24 de ani, Marian Petre, de 29 de ani, Petre Florin, de 34 de ani, toți trei din comuna Remeți, județul Maramureș și Alin – Mihai Atudoroaie, de 35 de ani, din comuna Drăgușeni, județul Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de viol. De asemenea, inculpații Alexandru – Adrian Cardoș, Ludovic – Radu Varga, Sergiu – Florin Pop și Marian Petre au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de „lovire sau alte vio­lențe”, iar inculpatul Alexandru – Adrian Cardoș și pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”.

În noaptea de 18 spre 19 septembrie 2016, între orele 01.00 – 04.00 inculpații Alexandru – Adrian Cardoș, Ludovic – Radu Varga, Sergiu – Florin Pop, Marian Petre, Florin Petre și Alin – Mihai Atudoroaie au urmărit-o pe persoana vătămată Gabriela B., de 29 de ani, într-o magazie din lemn din apropierea colibei unde aceasta locuia temporar, situată în satul Sesuri, de pe raza comunei Cârlibaba, unde au lovit-o în mod repetat cu pumnii, cu două curele și cu un băț din lemn și au constrâns-o astfel să întrețină raporturi sexuale normale cu fiecare dintre ei, producându-i astfel le­ziuni care au necesitat un număr de 4 – 5 zile de în­grijiri medicale pentru vindecare, leziuni care „s-ar fi putut produce în cadrul unui viol”, conform concluziilor raportului de constatare medico – legală din 20 septembrie 2016, întocmit de Cabinetul de Medicină Legală Câmpulung Moldovenesc.




Tot în noaptea respectivă, între orele 00.00 – 01.00, inculpații Alexandru – Adrian Cardoș, Lu­dovic – Radu Varga, Sergiu – Florin Pop și Marian Petre s-au deplasat la coliba unde locuia temporar persoana vătămată Gheorghe B., de 40 de ani, situată în satul Sesuri de pe raza comunei Cârlibaba, iar odată ajunși acolo l-au lovit în mod repetat pe acesta cu pumnii, cu picioarele și cu o brichetă în cap, producându-i leziuni care au necesitat un număr de 6 – 8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, leziuni care „s-au putut produce prin lovire cu mijloace contondente (pumn, picior)”, conform concluziilor raportului de constatare medico – le­gală din 20 septembrie 2016 întocmit de Cabi­netul de Medicină Legală Câmpulung Moldovenesc.

În aceeași noapte de 18 spre 19 septembrie 2016, în intervalul de timp în care s-a consumat infracțiunea de viol asupra Gabrielei B., inculpatul Alexandru – Adrian Cardoș a sustras din acea ma­gazie și un telefon mobil marca „NOKIA” 6303C, care-i aparține lui Gheorghe B., dar care îi fusese lăsat de acesta martorului ocular Grațian – Marius Rezmiveș, în seara zilei precedente.

Inculpații Alexandru – Adrian Cardoș, Sergiu – Florin Pop, Marian Petre, Petre și Alin – Mihai Atu­doroaie au recunoscut săvârșirea faptelor, în timp ce inculpatul Ludovic – Radu Varga nu a re­cu­noscut săvârșirea infracțiunii de „viol” a cărei victimă a fost persoana vătămată Gabriela B., susținând existența consimțământului victimei la întreținerea de raporturi sexuale cu el. Prin rechizitoriul sus-menționat s-a dispus și clasarea cauzei în ceea ce privește infracțiunea de „furt calificat” pentru care s-au făcut cercetări ca urmare a schimbării încadrării juridice dispuse prin Ordonanța organelor de poliție judiciară, față de inculpații Alexandru – Adrian Cardoș, Ludovic – Radu Varga, Sergiu – Florin Pop și Marian Petre, referitor la sustragerea sumei de 500 de lei din buzunarul drept al pantalonilor persoanei vătămate Gheorghe B..

Clasarea s-a dispus întrucât nu există probe că inculpații au săvârșit această infracțiune, în condițiile în care din cercetările făcute în dosar nu a rezultat cu certitudine faptul că persoana vătămată Gheorghe B. ar fi avut asupra lui suma de 500 de lei reclamată că i-ar fi fost furată în noaptea de 18 spre 19 septembrie 2016, dubiu care le profită inculpaților în temeiul principiului de drept „in dubio pro reo”.

Dosarul a fost înaintat spre soluționare Judecă­toriei Vatra Dornei. Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

CITEȘTE MAI MULTE PE: ObiectivDeSuceava.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Concursul național „Cel mai bun pădurar” a avut loc la Vatra Dornei

Cristian Hrehorciuc, reprezentant al Direcției Silvice Suceava, a obținut premiul întâi al concursului “Cel mai bun pădurar”, ediţia 2016, organizat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, în orașul Vatra Dornei.

Pe locul secund s-a clasat Cătălin Chirilă, reprezentant al Direcției Silvice Galați, iar locul al treilea a fost obținut de Adrian Sârghie, reprezentant al Direcției Silvice Neamț.




La competiția din acest an au participat 45 de concurenți, câștigătorii fazelor pe cele 41 de Direcții Silvice, un reprezentant al Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice și trei colegi din Republica Moldova.

Silvicultorii au susținut, timp de trei zile, în perioada 12 – 14 octombrie, probele scrise și probe practice, precum cea de introducere a datelor în aplicația SUMAL, care monitorizează traseul masei lemnoase, de cubare și sortare în teren, în Ocolul Silvic Dorna Candrenilor, cea de recunoaștere a speciilor forestiere, a speciilor de vânat și a dăunătorilor, dar și rezolvarea unei situații practice privind paza și integritatea fondului forestier.

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Listele candidaților suceveni ai PNL pentru alegerile parlamentare

Organizația Județeană Suceava a PNL a definitivat lista de candidați la alegerile din 11 decembrie a.c. pentru Senat și Camera Deputaților. Liderul organizației, Gheorghe Flutur, a prezentat, ieri, în conferință de presă, numele celor pe care partidul său îi prezintă sucevenilor pentru a le obține votul pentru Parlament.

Pentru un mandat de deputat candidează, în ordine, actualul deputat Ioan Balan, primarul de Iacobeni, Angelica Fădor, realizatorul TV Bogdan Gheorghiu, omul de afaceri Dumitru Mihalescul, deputatul Radu Surugiu, consilierul local Ovidiu Doroftei, Gabriel Moroșan, Vasile Chiruță, Viorel Haiura, Valeruț Țăranu Hofman, Liviu Andreescu, Irina Munteanu și Alex Salup.




La Senat lista este deschisă de Dan Cadariu, urmat de senatorul Steliana Miron, universitarul Radu Pentiuc, Tudor Titianu, Mugurel Bocancea și consilierul local Cristian Crețu. Președintele Organizației Municipale Suceava a PNL, Ion Lungu, apreciază ca eligibile primele cinci locuri la Camera Deputaților și primele două locuri la Senat.

Întrebat în legătură cu absența de pe liste a unor membri cu notorietate în Suceava, precum profesorul universitar Sanda-Maria Ardeleanu sau medicul psihiatru Alexandru Paziuc, Flutur a răspuns că în PNL „sunt criterii interne și există instituția votului”, cu precizarea că listele în forma lor finală au fost votate în unanimitate de partid. Ion Lungu, președintele OM Suceava, din care face parte deputatul Sanda-Maria Ardeleanu, a afirmat că are ”un regret” că aceasta nu mai este pe listă și că ar fi susținut-o, dar ”doamna deputat n-a participat la aceste întâlniri la care s-au stabilit listele de candidați”. ”Nu am ce să-i reproșez doamnei deputat, aș fi susținut-o, dar din motive profesionale doamna Ardeleanu nu a participat la aceste întâlniri. Personal, am un regret că nu este pe listă”, a spus Lungu.

În ceea ce privește candidatul PNL pentru zona de munte, Gheorghe Flutur a declarat că balanța a înclinat în favoarea primarului de Iacobeni, Angelica Fădor, în fața doctorului Paziuc. Anunțul acestuia din urmă, că va candida ca independent, ”l-a autoexclus din PNL”.

Liderul PNL a fost solicitat să dea explicații și despre alți doi candidați de la care liberalii se așteaptă să le aducă foarte multe voturi de la electoratul sucevean, deputatul Radu Surugiu, ”împrumutat” de la organizația din județul Neamț, și senatorul Steliana Miron, venită în PNL de la PPDD. ”Radu Surugiu este un tânăr venit din vechiul PNL”, care ”a avut 4 ani perioadă de aclimatizare cu județul Suceava” și care ”s-a ținut de sarcini”, iar ”doamna senator Miron și-a însușit programul PNL” și ”va merge în echipă cu noi”, a argumentat Gheorghe Flutur prezența celor doi pe locuri eligibile la Camera Deputaților și Senat.

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Rezultatele probei scrise pentru concursul de ocupare a funcțiilor de directori pentru școlile din zona Dornelor

Ieri, 12 octombrie, a început concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și de director adjunct din unitățile de învățământ de stat. Din municipiul Vatra Dornei și comunele învecinate și-au depus dosarele de candidatură un număr de 22 de persoane care au îndeplinit condițiile cerute și anume:

  • a) au absolvit cu diplomă de licență/absolvire studii universitare, respectiv, în cazul concursului de ocupare a funcției de director în grădinițe sau de director adjunct din unități de învățământ, studii universitare pedagogice/de institutori ori au absolvit cu diplomă de licență/absolvire studii universitare;
  • b) sunt membre ale corpului național de experți în management educațional, conform prevederilor art. 246 alin. (3) și art. 257 alin. (1) din Legea educației naționale nr.1/2011 cu modificările și completările ulterioare;
  • c) sunt titulare în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată, au cel puțin gradul didactic II sau titlul științific de doctor în domeniul în care își desfășoară activitatea;
  • d) dovedesc calități profesionale, manageriale și morale, reflectate prin calificativele "Foarte bine" primite în ultimii 4 ani școlari lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/ funcții de specialitate specifice Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, indiferent de perioada în care și-au desfășurat activitatea;
  • e) nu au fost sancționate disciplinar în ultimii 4 ani școlari anteriori anului desfășurării concursului, lucrați efectiv la catedră, în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice în Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, indiferent de perioada în care și-au desfășurat activitatea;
  • f) nu au fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învățământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;
  • g) sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției, conform prevederilor art. 234 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare;
  • h) nu au avut statutul de „lucrător al Securității” sau „colaborator al Securității”.


Dosarele candidaților s-au putut depune electronic în perioada 13 septembrie – 2 octombrie 2016, iar concursul se desfășoară în două etape:

  • Proba scrisă, care a avut loc în data de 12 octombrie 2016.
  • Probele de interviu și evaluare a curriculum-ului vitae se vor desfășura în perioada 17 octombrie - 17 noiembrie 2016 în locațiile stabilite de inspectoratul școlar.


Astăzi s-au afișat rezultatele probei scrise unde profesorii dorneni s-au descurcat destul de bine, din totalul de 22 înscriși fiind admiși un număr de 18 participanți, în timp ce 3 dintre ei nu au obținut minim nota 7 și au fost respinși, iar unul nu s-a prezentat la probă. În top 5, după notele obținute la proba scrisă, se află următorii profesori:

ARVINTE OFELIA MARIOARA 9,5 COȘNA
PÎRVU VALENTINA 9,375 DORNA CANDRENILOR
DINCĂ SORIN 9,125 IACOBENI
USATIUC SIMONA IULIA 9 VATRA DORNEI
BEREHOLSCHI PAUL 8,875 VATRA DORNEI

Mai jos puteți vedea rezultatele înregistrate de toți cei 22 de participanți, prezentate pentru fiecare școală la care s-au înscris candidați, mai întâi pentru cele din municipiul Vatra Dornei, iar apoi pentru fiecare comună, în ordine alfabetică.


În perioada următoare va începe etapa a doua a interviului, iar cei interesați pot vedea AICI graficul de desfășurare a probelor de analiză curriculum vitae și interviu.






Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei