Pastorala ÎPS Pimen, la Învierea Domnului 2015

† P I M E N,

DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din
de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie,

har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.

IUBIŢI CREDINCIOŞI,

Prăznuim omorârea morții prin moartea pe cruce și învierea din mormânt a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Înviind Iisus, „toate s-au umplut de lumină și cerul, și pământul, și cele dedesubt”, după cum glăsuiesc cântările de la praznicul Învierii, „sărbătoarea sărbătorilor”. Lumina Învierii este lumina Celui Care este lumină (Ioan 1, 5), Celui Care este „Lumina lumii” (Ioan 8, 12).

Dumnezeiescul fapt al Învierii a fost adeverit de Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos „înfățișându-Se pe Sine viu timp de patruzeci de zile, până în ziua în care S-a înălțat la cer” (Faptele Apostolilor 1, 2-3); S-a înfățișat femeilor mironosițe venite la mormânt ca să ungă cu miresme Prea Sfântul Său Trup (Luca 24, 1); S-a arătat Apostolilor începând chiar din seara zilei Învierii (Ioan 20, 19-20). „În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de frați…” (I Corinteni 15, 6), încredințându-i pe toți, chiar și pe Toma (Ioan 20, 26-29) de adevărul Învierii Sale din morți.

Învierea Mântuitorului este un fapt înscris în istoria vremii, fapt care se primește și se înțelege prin credință (Ioan 20, 29). Credința este darul lui Dumnezeu dat fiecăruia dintre noi. Prin credință înțelegem toate cele făcute de Dumnezeu (Evrei 11, 1- 40). „Fără credință nu este cu putință să fim plăcuți lui Dumnezeu, căci, cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este și că Se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evrei 11, 6). Credința trebuie să fie însoțită de inima curată: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Credința, darul lui Dumnezeu, trebuie s-o unim cu faptele bune, faptele de milostenie, ca să fie vie, lucrătoare: „Credința fără fapte este moartă” (Iacov 2, 17).

Dumnezeiescul fapt al Învierii îl simțim, îl trăim în chip tainic și negrăit în adâncul inimilor noastre, așa cum l-au simțit și trăit toate generațiile de creștini de-a lungul celor 2000 de ani.

Dumnezeiescul fapt al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos este piatra de temelie a religiei, a credinței și trăirii noastre creștine, este piatra de temelie a propovăduirii Sfinților Apostoli, după cum scrie Sfântul Apostol Pavel: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră” (I Corinteni 15, 14).

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este piatra de temelie a credinței și trăirii miilor de mărturisitori și mucenici din primele veacuri ale creștinismului, începând cu Sfântul Arhidiacon Ștefan, până în zilele noastre, în timpul regimului comunist ateu, și va continua până la sfârșitul veacurilor. Mucenicia face parte din legea trăirii noastre creștine, după cum scrie Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filipeni: „Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El” (Filipeni 1, 29).

DREPTMĂRITORI CREȘTINI,

Prin Învierea Sa din morți, Hristos ne-a încredințat că și noi vom învia cu trupul la obșteasca înviere (Ioan 6, 40). Având această încredințare din partea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, înțelegem că viața noastră pământească nu se termină la marginea mormântului, ci ea continuă cu sufletul, care este nemuritor, în Împărăția lui Dumnezeu. Acolo vom fi rânduiți în ceata cea de-a dreapta sau a celei de-a stânga, în rai sau în iad, potrivit cu faptele pe care le-am săvârșit în viața noastră pământească (Matei 16, 27; 25, 31-46). De aceea, trebuie să ne îngrijim, cât trăim pe acest pământ, pentru un sfârșit creștinesc, ca să putem da răspuns bun la înfricoșătoarea judecată a lui Dumnezeu. Pentru aceasta trebuie să ne străduim să nu ne lăsăm prinși în lațurile păcatului care bate la poarta inimii noastre sub forma gândului. Să ne silim să ne îndreptăm pașii cât mai des la scaunul de spovedanie pentru a lua iertarea păcatelor și dezlegarea pentru a ne împărtăși cu Prea Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să nu îndrăznim să ne împărtășim cu dumnezeieștile Taine fără spovedanie și dezlegare de la preotul duhovnic, căci, în acest caz, ne împărtășim spre osândă veșnică. Mulți întreabă astăzi cum este mai bine să se împărtășească, mai des sau mai rar? Sfântul Ioan Damaschin le răspunde: „… Acei ce au cuget curat și dezlegare de la duhovnic, unii ca aceia de-a pururea să se apropie. Iar, de nu sunt așa, atunci niciodată să nu se împărtășească”. Aceeași povață o dă și Sfântul Ioan Gură de Aur și toți Sfinții Părinți, purtători de Dumnezeu, ai Sfintei noastre Biserici dreptmăritoare.

Ne bucurăm de faptul că astăzi, tot mai multe mame vin cu copiii la Împărtășanie. Ele sunt datoare să facă aceasta și după ce copiii lor merg la grădiniță și apoi la școală. Adevărata mamă, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, nu este cea care doar naște copii, ci cea care îi și educă și îi crește în duhul învățăturii și moralei dreptei credințe creștine.

Vedem că astăzi elevii în școală, pe lângă cunoștințele folositoare lor și societății, primesc și învățături nesănătoase pentru viața lor, la vârsta lor necoaptă, învățături cu titlul Educația pentru sănătate, educație care în realitate promovează, încurajează păcatul desfrânării, lucru care nu se întâmplă în școala niciunei altei religii necreștine. Ca urmare a acestei situații, părinții elevilor, profesorii care predau religia, preoții și fiecare dintre noi trebuie să arătăm copiilor gravitatea acestei educații. Suntem datori să ne rugăm și mai mult și cu toată inima pentru luminarea minții celor care împărtășesc școlarilor cunoștințele necesare pentru formarea lor sufletească, pentru demnitatea lor civică.

Închei cuvântul meu pastoral cu povățuirile Sfântului Apostol Pavel date credincioșilor din Efes: „Fiți dar următori ai lui Dumnezeu… și umblați întru iubire, precum și Hristos ne-a iubit pe noi… Iar desfrâu și orice necurăție și lăcomie de avere… nici să se pomenească între voi, cum se cuvine sfinților (creștinilor –n.n.). Nici vorbe de rușine, nici vorbe nebunești, nici glume care nu se cuvin, ci, mai degrabă, mulțumire. Căci aceasta s-o știți bine, că niciun desfrânat sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deșarte…, umblați ca fii ai luminii, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. Drept aceea, nu fiți fără de minte, ci înțelegeți care este voia Domnului. Să nu vă îmbătați de vin, în care este pierzare, ci vă umpleți de Duhul. Vorbiți între voi în psalmi și în laude și în cântări duhovnicești, lăudând și cântând Domnului în inimile voastre, mulțumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (și) Tatăl” (5, 1-6; 8, 16-20).

Rog pe Bunul Dumnezeu să vă dăruiască pace și bucuria mântuirii în aceste sfinte zile de prăznuire a Învierii Domnului.


În ziua luminată a Sfintelor Paşti, vă întâmpin cu salutul pascal

HRISTOS A ÎNVIAT!

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,

† P I M E N

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

Dată în reşedinţa Noastră arhiepiscopală din Suceava la sărbătoarea Învierii Domnului,
anul mântuirii 2015.

O nouă campanie de sterilizare a patrupedelor, cu sau fără stăpâni, în municipiul Vatra Dornei

Campania se va desfășura în zilele de 17 și 18 aprilie, în incinta Stadionului Municipal Vatra Dornei, fiind susținută în întregime de Romania Animal Rescue, prin intermediul sponsorilor din străinătate.

Potrivit reprezentanților organizației implicate, Romania Animal Rescue, vor fi sterilizați 50 de câini și pisici, după înscrierea în prealabil la numărul de telefon 0744602699 sau la Hotelul Carol din Vatra Dornei.

"Vă așteptăm cu prietenii patrupezi să profitați de această campanie gratuită și de profesionalismul echipei de medici", a transmis Roxana Pasat, coordonatoarea programului de sterilizări.

Ea a ținut să specifice faptul că legile intrate în vigoare la 1 ianuarie 2015 prevăd amenzi de până la 10.000 de lei posesorilor de câini de rasă comună, fără microcip, nesterilizați și neînregistrați în Registrul de evidență a câinilor cu stăpân.

SURSĂ ARTICOL: NewsBucovina.ro







Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge si in acest an in judetul Suceava, deci si la Vatra Dornei

Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge şi în acest an în judeţul Suceava, sâmbătă seară, cu un avion până la Bacău, de unde va fi preluată de maşini, în condiţiile în care aeroportul din Suceava este în modernizare, au anunțat autoritățile locale.

Consiliul Judeţean Suceava a transmis, joi, un comunicat, în care arată că şi în acest an Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge la Suceava în seara de Înviere, urmând să fie distribuită către biserici şi mănăstiri din faţa Bisericii "Sfântul Ilie" din Fălticeni pentru zona limitrofă şi zonele Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, iar de la Biserica "Sfântul Gheorghe" din cadrul Mănăstirii "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava" pentru zona limitrofă şi zonele Rădăuţi şi Siret.



CJ Suceava arată că va reveni cu precizări suplimentare privind ora la care Lumina Harică va ajunge în judeţul Suceava în funcţie de programul de zbor şi sosirea aeronavei de la Ierusalim pe Aeroportul Internaţional Otopeni.

Din 2009 până în 2013, Lumina Sfântă a fost adusă în Bucovina cu avionul de la Ierusalim pe Aeroportul Suceava, de unde era preluată de preoţi şi călugări din judeţul Suceava şi judeţele limitrofe, dar şi de reprezentanţi ai Mitropoliei Cernăuţilor din Ucraina, fiind împărţită apoi credincioşilor la slujba de Înviere.

Ca urmare a lucrărilor de modernizare a aeroportului Suceava, anul trecut, pentru aducerea Luminii Sfinte s-a recurs la transportul acesteia până pe Aeroportul Bacău de unde a fost preluată cu maşini şi adusă în Bucovina cu antemergator al Poliţiei.

SURSĂ ARTICOL: ZiarulDeIasi.ro






A furat o maşină, s-a plimbat cu ea şi apoi a abandonat-o

Un bărbat din Vatra Dornei a reclamat la poliţie marţi dimineaţă faptul că din parcarea din fața blocului în care locuiește, de pe str. Mălinilor, i-a fost sustras autoturismul proprietate personala. Bărbatul a declarat că sâmbătă, în jurul orei 16:00 a parcat autoturismul în fața blocului de pe str. Mălinilor, cu toate portierele asigurate.

Marţi dimineață, persoana vătămată a observat că autoturismul nu se mai află în locul unde a fost parcat înainte, identificându-l la două străzi distanță, pe str. Sondei, la circa 200 de metri de locul inițial.Din interiorul autoturismului nu au fost sustrase bunuri.


În continuarea cercetărilor, polițiștii Biroului Investigaţii Criminale Vatra Dornei au identificat autorul furtului autoturismului ca fiind un tânăr de 24 de ani, din localitate, care a recunoscut fapta comisă.

Din cercetări, polițiștii au mai stabilit și faptul că tânărul a condus autoturismul pe raza municipiului Vatra Dornei, fără a poseda permis de conducere.În cauză s-a dispus măsura reținerii tânărului pentru o perioadă de 24 de ore, pentru comiterea infracțiunilor de "furt în scop de folosință" și "conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, urmând ca joi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei cu propunere de arestare preventivă. „Cel în cauză a fost introdus în arestul IPJ Suceava”, se precizează în comunicatul poliţiei.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Şase tineri din Vatra Dornei, trimişi în judecată pentru șantaj

Şase tineri din Vatra Dornei au fost trimişi în judecată pentru şantaj, întrucât au ameninţat cu bătaia mai mulţi elevi ai unui liceu din Vatra Dornei pentru a le da diferite sume de bani, informează Mediafax.

Astfel, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Narcis Cornel Bogdan şi Zabăr Căldărariu, precum şi, în stare de libertate, a lui Victor Pop, Alexandru Andrei Baicu, Lucian Ilie şi Maria Magdalena Cervenca, pentru şantaj, potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.



În rechizitoriu se arată că, în 16 martie 2015, ştiind că elevii de la Grupul Şcolar "Vasile Deac" din municipiul Vatra Dornei au luat bursele, Bogdan, Căldărariu şi Pop, împreună cu Baicu şi cu un minor de 13 ani care nu răspunde penal, au constrâns un elev să le dea 3 lei, ameninţându-l cu bătaia, iar apoi, în acelaşi mod, au obligat un alt elev să le dea 5 lei, iar pe altul să le dea 10 lei.

De asemenea, Căldărariu, împreună cu Maria Magdalena Cervenca şi băiatul de 13 ani, a obligat un alt elev să le dea 2 lei, iar fata şi copilul l-au şi lovit pe acesta.

Prin acelaşi mod, alţi patru elevi au dat în total 27 de lei.

Ulterior, în 17 martie, Narcis Cornel Bogdan s-a întâlnit cu un elev pe o stradă din municipiul Vatra Dornei, iar prin ameninţarea cu bătaia l-a constrâns să îi dea un telefon mobil, replică a unui iPhone 5S.

Dosarul va fi judecat de Judecătoria Vatra Dornei.

SURSĂ ARTICOL: RomaniaLibera.ro






Un inginer de la mina Crucea, este noul director al Companiei Naţionale a Uraniului

Compania Naţională a Uraniului (CNU) este condusă, după Ioan Moraru, tot de un sucevean. Ieri a fost numit director, prin decizia Consiliului de Administraţie al companiei, Adrian Posa, inginer la Sucursala Suceava a CNU.

Inginerul Posa a lucrat la mina Crucea de la absolvirea Institutului de Mine Petroșani, în 1989. În ultimii ani a fost responsabil de securitatea muncii, radioactivitate și mediu. Are 50 de ani, este căsătorit și tatăl a doi copii. Provine din familie de mineri, tatăl său a fost directorul fostului Institut de Prospecţiuni și Explorări Geologice din Câmpulung, apoi, până la pensionare, director tehnic la mina de uraniu de la Crucea. Adrian Posa nu a fost, potrivit afirmaţiilor sale, niciodată membru al unui partid politic.

”Preiau o situaţie destul de grea și lucrăm ca să dăm oamenilor de muncă. Am rezolvat primele probleme și în perioada următoare vreau să merg la Crucea, să le prezint oamenilor exact realitatea. Trebuie să asigurăm finanţarea activităţii și să vedem ce facem mai departe”, ne-a declarat, ieri, directorul Posa.



Deocamdată, licenţa de exploatare pentru Botușana - Crucea a fost prelungită pentru încă 4 ani, la fel ca și cea pentru Grinţieș, în judeţul Neamţ, perimetru aflat deocamdată în conservare. Posa ne-a declarat că este ”prea devreme” pentru a spune dacă zăcământul din judeţul Neamţ va intra în exploatare în următorii 4 ani, dar apreciază că la Crucea se va lucra până în 2020. ”Mina de la Crucea are 35 de ani de activitate și rezerva este spre epuizare. Probabil că se va exploata până spre 2020. Despre Grinţieș este prea devreme să spun ceva concret”, a afirmat Adrian Posa.
Mai Multe Detalii: MonitorulSV.ro






ANUNT : Cumpar lemn de foc

Detalii Anunț: Doresc sa cumpar 10-20 mc lemn de fag/mesteacan sau 20-30 mc lemn de brad pentru foc, preferabil uscat, transportat in localitatea Iacobeni.

Nume: Virgiliu

Telefon: 0744 857 587

E-mail: fadorvirgiliu@yahoo.com





Profesor de la Liceul "Ion Luca", dat afară cu poliţia din sala de curs

Scandal de amploare la sala de sport a Liceului Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei, unde s-au aruncat cuvinte grele şi a fost nevoie de intervenţia poliţiştilor pentru calmarea spiritelor.

Constantin Nechita, profesor de sport la această unitate de învăţământ, reclamă că a fost scos din sala de sport cu poliţia chemată la faţa locului chiar de către directorul liceului, Paul Bereholschi.

Se întâmpla în după-amiaza zilei de luni, 30 martie, în timp ce Constantin Nechita pregătea o elevă de clasa a XII-a de la Liceul Teoretic „Ion Luca” pentru examenul din vara acestui an.

„Se întâmpla în afara orelor de curs, iar la un moment dat a apărut în sală conducătorul secţiei de tenis de masă a Clubului Sportiv Municipal Vatra Dornei împreună cu mai mulţi copii şi părinţi. În acel moment mi-a cerut să părăsesc sala pentru că este închiriată pentru antrenamentul copiilor de la CSM Vatra Dornei. Am refuzat, iar în sală a apărut şi directorul liceului, care a sunat la Poliţiei. Mi s-a cerut să părăsesc sala pentru că în caz contrar voi fi scos cu forţa. Pentru a evita o scenă penibilă, am preferat să plec de unul singur. Una peste alta, mă simt umilit în şcoala pentru care am muncit o viaţă”, a arătat Constantin Nechita.



Profesorul de sport spune că este hărţuit de ceva timp, iar toate încercările sale de a rezolva pe cale diplomatică diferendul s-au soldat cu eşecuri pe linie. Nechita mai spune că interesele şcolii sunt puse pe plan secund şi primează mai mult alte interese.

Şeful Poliţiei Vatra Dornei, comisarul-şef Dorel Aiacoboae, a confirmat incidentul de acum o săptămână şi a precizat că profesorul Constantin Nechita a fost sancţionat pentru adresarea de cuvinte jignitoare.

Cazul este departe de a-şi găsi o rezolvare, şi asta pentru că profesorul de sport a depus ulterior o plângere la poliţie prin care reclamă neregulile de la şcoală şi faptul că îi este obstrucţionată activitatea didactică.

Director Liceu „Ion Luca”: „Este un program care trebuie respectat, iar în acest fel se evită orice dispută”

Directorul Liceului Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei, Paul Bereholschi, a precizat că sală de sport este în proprietatea primăriei, dar de mai mult timp se află în administrarea unităţii de învăţământ pe care o conduce.

„La solicitarea secţiei de tenis de masă a Clubului Sportiv Municipal Vatra Dornei am întocmit un orar foarte clar prin care, în afara orelor de curs, să poată avea loc antrenamente pentru cei care practică tenisul de masă. Programul a fost afişat încă de la începutul anului şcolar, iar domnul profesor Nechita îl cunoştea. Din păcate, dumnealui nu respectă acel orar, iar motivul principal este invidia pentru că altcineva are o activitate de succes, cu priză la mulţi copii. Mai mult, domnul Marcu (n.a. - conducătorul secţiei de tenis de masă) ne ajută mult cu activitatea la acea sală de sport”, a arătat Paul Bereholschi.

Directorul Liceului Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei consideră că sunt suficiente ore libere în care Constantin Nechita îşi poate desfăşura activitatea, dar principala problemă este că niciodată nu a solicitat să utilizeze sala pentru pregătiri suplimentare cu elevii.

„Situaţia este foarte simplă. Este un program care trebuie respectat, iar în acest fel se evită orice dispută. Se pare că domnul Nechita nu doreşte să respecte orarul, dar în schimb îl hărţuieşte permanent pe domnul de la tenis de masă. Nu am crezut că o să se dea o asemenea amploare acestui incident”, a concluzionat Paul Bereholschi.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Telefon furat de o elevă dintr-o sală de clasă

Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată joi, la ora 10.10, despre faptul că dintr-o sală de clasă a unei unități de învățământ din localitate a fost sustras un telefon mobil aparținând unei eleve.

În urma măsurilor întreprinse de polițiști s-a reușit identificarea autoarei ca fiind o minoră de 17 ani, din comuna Şaru Dornei, elevă a aceleiași unități de învățământ. Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, după ce a sustras telefonul, minora și-a contactat un prieten, un bărbat de 39 ani, din municipiul Vatra Dornei, căruia i l-a înmânat și l-a rugat să-i găsească un client pentru vânzare.

În urma audierii bărbatului, acesta a predat telefonul mobil, fără cartela SIM și husa de protecție, pe care a declarat că le-a aruncat.„În cauză s-a întocmit dosar penal față de minoră, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat și față de bărbat pentru comiterea infracțiunii de tăinuire, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro








Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate 2015 are loc la Ciocanești în Duminica Floriilor

Comuna suceveană Ciocănești, desemnată „Satul cultural al României 2014” va găzdui, duminică, 5 Aprilie 2015, la Casa de Cultură „Florin Gheucă”, cea de-a XII-a ediție a „Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate”.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural “Bucovina” prin Direcția Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale, Primăria și Consiliul Local Ciocănești.

Iniţiat în urmă cu zece ani, cu scopul de a menţine şi de a promova unul dintre cele mai răspândite şi cunoscute meşteşuguri din Bucovina, ce se păstrează cu sfințenie în acest spațiu , fiind transmis din generație în generație, Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate a ajuns să se confunde cu numele localităţii în care se desfăşoară, Comuna Muzeu Ciocăneşti.

Evenimentul îşi doreşte să promoveze segmente ale culturii tradiţionale, precum: meşteşugurile, elemente ale patrimoniului imaterial specifice Bucovinei, literatura de specialitate, turismul cultural se arată într-un comunicat de presă transmis de Centrul Cultural Bucovina.



Potrivit sursei citate, programul festivalului este foarte variat şi va cuprinde în afara tradiţionalelor concursuri de ouă încondeiate şi de încondeiat ouă, expoziţii concurs, lansări de carte, expoziţii gastronomice, concursuri de interpretare muzicală, o serie de activităţi cu caracter informativ, precum şi spectacole ce promovează folclorul specific.

Manifestarea se va încheia cu un concert extraordinar intitulat „Hristos a Înviat” la care își dau concursul : Dorel Vișan, Mariana Anghel, Ionuț Fulea, Grupul Cameral Instrumental Cantore și Grupul Vocal Anghelos se mai precizează în comunicat.

SURSĂ ARTICOL: NewsBucovina.ro






Consilierul local dornean Roman Boca găsit în incompatibilitate de ANI

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către consilierul local din Vatra Dornei Roman Boca, ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, încălcând, astfel, mai multe articole ale Legii nr. 161/2003.

Acesta este acuzat că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 februarie 2009 – 2 martie 2010, întrucât, pe durata mandatului de consilier local, SC Dorna Medical SRL (societate comercială în cadrul căreia soția acestuia deține funcția de administrator și calitatea de asociat unic) a avut relații comerciale cu Primăria municipiului Vatra Dornei, în baza cărora a emis trei facturi fiscale către primărie, în valoare totală de 320,5 lei, încălcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003.



Potrivit articolului menţionat, „Consilierii locali [...] care au funcția de [...] administrator [...] precum și calitatea de [...] asociat la societățile comerciale cu capital privat [...] nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse [...] cu autoritățile administrației publice locale din care face parte [...]. Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local".

„Persoana [...] față de care s-a constatat [...] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică [...] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului".

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Un profesor de sport si-a pierdut viata dupa ce s-a rasturnat cu masina in raul Bistrita - VIDEO

Un profesor de sport si-a pierdut viata intr-un grav accident rutier, pe raza satului Lungeni, orasul Brosteni. Barbatul, in varsta de 29 de ani, s-a rasturnat cu masina in raul Bistrita.

Eugen Balau a plecat de acasa, din satul Cotargasi, duminica seara, la volanul unui VW si se indrepta spre localitatea Brosteni, de unde vroia sa cumpere o pizza. La un moment dat, intr-o curba la dreapta, din cauza vitezei, masina a derapat, a intrat intr-un parapet, de unde a ricosat in doi copaci iar apoi s-a dus in gol. Autoturismul a cazut de la o diferenta de nivel de aproximativ zece metri in raul Bistrita. Fiind o zona mai putin circulata, masina nu a fost observata pana a doua zi dimineata.



Luni dimineata, un sofer care a trecut prin zona a vazut autoturismul rasturnat in apa si a sunat la 112. La fata locului au ajuns militarii Detasamentului de Pompieri Vatra Dornei cu o autospeciala pentru descarcerare si o ambulanta SMURD. Acestia au fost ajutati de jandarmi, politisti si lucratori ai Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta Brosteni pentru a scoate autovehiculul din apa. Pompierii si-au dat seama ca in interiorul masinii se afla o persoana incarcerata. Ei au asigurat autoturismul si au scos victima dintre fiarele contorsionate.

Din pacate, tanarul de 29 de ani era mort. Masina avariata a fost scoasa din albie cu ajutorul unei autoplatforme forestiere cu brat.

Eugen Balau era profesor de sport la Liceul Tehnologic "Nicolai Nanu" din Brosteni.








Noi căderi de pietre pe DN 17, în zona critică de la Iacobeni

Noi căderi de pietre s-au înregistrat, joi noapte, pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, la intrarea în Iacobeni dinspre Vatra Dornei. Problema a fost semnalată prin numărul de urgenţe 112 de un şofer, puţin după ora 23.00. Din fericire, nu au fost probleme majore, fiind vorba de doar câteva pietre, care au fost îndepărtate imediat.

Situaţia a revenit la normal în jurul orei 23.20, fără a fi necesară întreruperea circulaţiei. Totuşi, acest nou incident nu are cum să nu producă îngrijorare, în condiţiile în care în aceeaşi zonă, la începutul lunii martie, s-au înregistrat căderi masive de pe versant.



Pe 3 martie, DN 17 a fost blocat timp de mai multe ore, după ce o mare cantitate de piatră a căzut pe carosabil. Atunci, de pe versant au căzut bucăţi de piatră foarte mari, de patru-cinci tone. În total, aproximativ 250 de tone de pământ şi piatră s-au prăvălit pe carosabil. Din fericire, la momentul alunecărilor pe carosabil nu se afla nici un autovehicul, astfel că a fost evitată o tragedie.

În aceeaşi zonă au mai fost probleme şi acum câţiva ani, lucrările de apărare a şoselei dovedindu-se sumare şi ineficiente, în raport cu complexitatea problemei.

Sectorul de drum se află în administrarea Secţiei de Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc, subordonată Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Administratorul public al Primăriei Vatra Dornei, Mircea Rusu, găsit în conflict de interese de ANI

Mircea Rusu, administratorul public al Primăriei Vatra Dornei, este acuzat că, în calitate de consilier local a participat la adoptarea hotărârii prin care Primăria Vatra Dornei a închiriat o centrală termică şi un încărcător frontal de la firma administrată de fiul său.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa conflictului de interese de natură administrativă şi penală în cazul lui Filaret – Mircea Rusu, administratorul public al Primăriei Vatra Dornei.

ANI a reţinut în sarcina lui Mircea Filaret Rusu că în perioada în care a fost consilier local al municipiului Vatra Dornei a luat parte la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Vatra Dornei, în urma căreia s-a decis încheierea contractului de închiriere a centralei termice şi a unui încărcător frontal în vederea furnizării agentului termic pentru locuitorii din Strada Schitului de la SC REGNAFOR SA, societate în cadrul căreia Filaret – Mircea Rusu a deţinut calitatea de administrator de la înfiinţare, până la data de 16 septembrie 2008, iar fiul acestuia deţine calitatea de administrator începând cu data de 1 septembrie 2008.



Micea Rusu a încălcat, astfel, dispoziţiile art.46, alin (1) din Legea. 215/2001, art. 75, lit. a) şi art. 77 din legea 393/2004, potrivit cărora nu pot lua parte la deliberarea şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local, aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusive, consilierii judeţeni şi consliierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în pro-blema supusă dezbaterii.




SURSĂ ARTICOL: ObiectivDeSuceava.ro



Incendiu de proporţii la un atelier de tâmplărie din Dorna Arini

Militarii detaşamentului de pompieri Vatra Dornei au intervenit în noaptea de miercuri spre joi cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din comuna Dorna Arini. Incendiu a fost anunţat în jurul orei 3:00 şi a fost stins după mai bine de cinci ore. La sosirea pompierilor ardea clădirea atelierului, precum şi acoperişul şi mansarda centralei termice, existând pericolul de propagare la alte clădiri şi bunuri ale societăţii comerciale administratoare.

Clădirea atelierului de tâmplărie a ars pe o suprafaţă de aproximativ 450 de metri pătraţi. De asemenea, au mai ars acoperişul şi mansarda centralei termice pe o suprafaţă de 50 de metri pătraţi, scule şi utilaje de tâmplărie. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit, produs de motoare electrice lăsate sub tensiune.

Acesta a precizat că nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii au salvat mai multe bunuri ale societăţii, trei uscătorii lemn, o hală pentru depozitare, produse finite din lemn, două autoturisme, o remorcă transport buşteni, un motostivuitor, o volă, un ifron şi circa 350 de metri pătraţi de cherestea.

SURSĂ ARTICOL: SVnews.ro







Paula Seling va sustine un concert caritabil în Joia Mare la Poiana Stampei

Considerată una dintre cele mai bune voci ale României, dar şi una dintre cele mai frumoase artiste, Paula Seling, va susţine un concert caritabil în Joia Mare, 09 Aprilie 2015, în comuna suceveană Poiana Stampei.

Sursă Foto: TVmania.ro
Pe 9 aprilie, începînd cu ora 16.00, Paula Seling va fi invitatul special al unui concert pascal ce va avea loc la Casa de Cultură din Poiana Stampei. Concertul este organizat de Primăria şi de Parohia din Poiana Stampei şi are ca scop strângerea de fonduri pentru reconstrucţia bisericii din comună.

Pe 18 februarie biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Poiana Stampei a fost puternic afectată de un incendiu violent.

Biserica din Poiana Stampei a fost construită între anii 1883-1885, cu aprobarea Imperială a lui Francisc Iosif I şi este inclusă pe lista monumentelor istorice.

Detalii despre incendiul bisericii din Poiana Stampei gasiti AICI !








Executarea silită a exploatării de cupru de la Iacobeni va ajunge în faţa procurorilor

Executarea silită a ultimei exploatări de cupru din judeţul Suceava, cea de la Iacobeni, va ajunge în faţa procurorilor. Conducerea uzinei de prelucrare a cuprului Iacobeni, deţinută de compania Sinarom Mining Group SRL, a anunţat în cursul zilei de ieri că intenţionează să formuleze o plângere penală cu privire la modul în care s-a încercat executarea acestei exploatări de către un executor judecătoresc, în numele companiei New Mineral Procesing SRL Bucureşti.

Reamintim faptul că, în cursul zilei de luni, activitatea uzinei de prelucrare a cuprului a fost blocată după ce un grup de persoane a intrat în fabrică şi le-a spus muncitorilor că uzina va fi executată silit. Fără a mai sta mult pe gânduri, echipa executorului judecătoresc a început să taie banda transportoare care alimenta o moară, cablurile de alimentare ale unui filtru absolut necesar în procesul de producţie, a scos din funcţiune cel puţin 20 de motoare şi a smuls cablurile de la tabloul electric, astfel încât uzina nu mai poate fi pornită. Imediat după ce au fost făcute toate aceste distrugeri, juristul firmei Sinarom Mining Group a acuzat faptul că executarea silită este ilegală, ea făcându-se în baza unor acte false. Existând riscul unei revolte a celor peste 100 de angajaţi ai uzinei de prelucrare a cuprului, care îşi vedeau ameninţate locurile de muncă, forţele de ordine prezente la faţa locului i-au invitat pe reprezentanţii celor două părţi la discuţii.



În cursul zilei de ieri, directorul uzinei de prelucrare a cuprului de la Iacobeni, Dumitru Iacoban, ne-a declarat că dacă iniţial executorul judecătoresc nu a vrut să renunţe la continuarea executării, în cele din urmă a acceptat argumentul că acest proces urma să se facă în baza unor documente false. „Se pare că executorul judecătoresc şi-a dat seama că înscrisurile aduse în prezenţa poliţiei şi în baza cărora trebuia să se facă executarea s-au dovedit a fi false. Ei (compania New Mineral Procesing SRL Bucureşti – n.r.) au prezentat documente false şi urmează ca justiţia să-şi spună cuvântul. În aceste condiţii am fost informaţi că s-a suspendat executarea silită şi urmează să primim şi justificarea acestei decizii”, a spus Dumitru Iacoban, care a amintit că şi în cursul anului trecut firma bucureşteană a încercat să execute silit uzina de la Iacobeni.

El a precizat că este decis să facă o plângere penală pentru modul în care s-a procedat la executarea silită, în condiţiile în care echipa executorului judecătoresc a distrus componente esenţiale pentru funcţionarea uzinei de prelucrare a cuprului. „Ne va lua o lună să le repunem în funcţiune, iar pierderile pe care le vom înregistra sunt imense”, a subliniat Dumitru Iacoban.

Pagubele rezultate din lipsa producţiei vor depăşi 500.000 de euro

El a arătat că echipa executorului a distrus cablurile care alimentau un filtru automat care are o valoare de 600.000 de euro, care este extrem de important în producţie şi care în momentul de faţă este neutilizabil. Directorul uzinei de prelucrare a cuprului a estimat că numai pagubele rezultate din lipsa producţiei pe o perioadă de o lună se ridică la peste 500.000 de euro. „Pagubele vor fi foarte mari, pentru că fiecare zi fără producţie aduce pierderi, pentru că extracţia cuprului este o activitate extrem de scumpă. Iar orice zi de staţionare ne adânceşte mai tare în datorii”, a declarat Dumitru Iacoban. Singura veste bună dată de directorul uzinei este aceea că nici unul dintre cei peste 100 de angajaţi nu va fi trimis acasă pe perioada în care se vor efectua lucrările de repunere în funcţiune a fabricii. Dumitru Iacoban ne-a declarat că toţi angajaţii îşi vor continua activitatea la diverse lucrări de revizii ale utilajelor.

Mai reamintim faptul că, tot luni, unul dintre reprezentanţii firmei care a solicitat executarea, SC New Mineral Procesing SRL Bucureşti, George Neacşu, a declarat că execuţia se face pentru o datorie de 2,8 milioane de dolari a companiei Sinarom Mining Group SRL. De partea cealaltă, juristul firmei care deţine exploatarea de cupru de la Iacobeni a susţinut că executarea este ilegală, amintind că firma bucureşteană invocă o convenţie „care a existat între noi şi ei, prin care noi ne obligam să cumpărăm de la ei o cantitate de pirită auriferă şi giram contractul cu bunurile firmei, pirită pe care ei ar fi urmat să o cumpere de la Remin Baia Mare. Pirita nu s-a mai cumpărat şi avem documente în acest sens, iar ei au făcut o anexă falsă, prin care noi l-am fi mandatat pe un asociat de la New Mineral Procesing, Vasile Sorin, să ne reprezinte. Or Vasile Sorin nu a fost niciodată mandatat de noi. Au mai încercat o dată anul trecut să ne blocheze şi instanţa ne-a dat câştig de cauză. Acum au venit din nou şi fac această acţiune profund ilegală”.

Tot în cursul zilei de ieri, primarul comunei Iacobeni, Angelica Fădor, a declarat că în situaţia în care exploatarea de cupru s-ar închide ar fi afectată întreaga comună. „Tot timpul am susţinut necesitatea investiţiilor. Dacă rămânem şi fără cele 108 locuri de muncă, acest lucru ar echivala cu probleme sociale extrem de grave. I-am susţinut cât s-a putut din punct de vedere legal în aşa fel încât activitatea să nu se închidă, iar acum este păcat că cel puţin pentru o perioadă activitatea va fi blocată”, a spus Angelica Fădor. Ea a arătat că 90% din angajaţii uzinei de prelucrare a cuprului sunt din Iacobeni, iar dacă aceştia rămân fără locuri de muncă va fi afectată toată comunitatea locală.







Mineritul sucevean, executat pentru o datorie cât o şpagă rezonabilă: 1,4 milioane de euro

Exploatarea resurselor subterane în judeţul Suceava a rămas o umbră din ceea ce a fost acum câţiva ani. Uraniul de la Crucea, prin Compania Naţională a Uraniului, al cărei şef a fost şi unul dintre foştii directori ai MinBucovina, Ioan Moraru, îl mai exploatează (încă) statul român, însă cuprul şi manganul ajung integral în China. Cuprul, prin cumpărarea, de către o firmă chineză, a uzinei de preparare de la Iacobeni şi a depozitului de la Mănăila, iar manganul, după ce este exploatat de firma unui alt fost director al MinBucovina, Gheorghe Iordache. Foştii mineri sunt şomeri, majoritatea minelor sunt închise, iar cei care au fost directori când mineritul a intrat în comă sunt bine.

Din 32 de active ale MinBucovina, interes a fost doar pentru şase



Mineritul în judeţul Suceava, industrie de bază până prin anul 2008, a urmat aceeaşi traiectorie descendentă ca toate companiile care au aparţinut statului. Surprinzător este nu faptul că în zece ani, între 1998-2008, această activitate a intrat în declin până aproape de prăbuşire, ci că a fost nerentabilă doar cât a fost prestată pentru statul român.

MinBucovina, cu exploatările miniere Leşu Ursului, Fundu Moldovei, Dorna Iacobeni, sectoarele CTC Frasin şi baza de aprovizionare şi desfacere Frasin, a apărut în septembrie 2002, prin desprinderea sucursalei Vatra Dornei de Remin Baia Mare. În 2005, avea circa 1.300 de angajaţi. În trei ani, în iunie 2008, Tribunalul Suceava a pronunţat hotărârea de insolvenţă. Cel care a executat compania care îi aparţinea a fost însuşi statul, din cauza unei datorii de circa 1,4 milioane de euro (50 de miliarde de lei vechi). Suma reprezintă un ajutor de stat primit de companie, pe care Consiliul Concurenţei a decis că trebuie returnat în decembrie 2007. Acest lucru nu a fost posibil, aşa că AGA şi Consiliul de Administraţie au hotărât ca MinBucovina, condusă de fostul director al Companiei Naţionale a Uraniului, Ioan Moraru, să intre în lichidare voluntară în februarie 2008.

În 2008-2009 statul a investit bani în construcţia uzinei de prelucrare a cuprului de la Iacobeni pentru ca eventual această activitate să meargă mai departe. Valoarea iniţială a proiectului a fost de circa 4 milioane de euro, dar la final, în 2009, când a fost dată în folosinţă, costurile au fost de 5,43 de milioane euro.

MinBucovina a intrat în subordinea AVAS, care a organizat licitaţia pentru desemnarea unui lichidator. Dintre cei nouă lichidatori care s-au prezentat, a câştigat Management Reorganizare Lichidare Iaşi, reprezentată de Corneliu Mititelu. După inventarierea activelor în mai 2008, în şedinţa din luna iunie, în faţa judecătorului sindic de la Tribunalul Suceava a fost cerută schimbarea din lichidarea voluntară hotărâtă iniţial, în procedură simplă de insolvenţă (faliment) deoarece datoriile societăţii erau mult mai mari decât capitalul social. Cererea a fost aprobată de tribunal prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, iar la 1 iulie 2008 MinBucovina a intrat în faliment. Activitatea de producţie a fost oprită, iar cei aproximativ 245 de angajaţi urmau să plece acasă, cu preaviz în termen de 15 zile.

O lună mai târziu, revine la conducerea companiei inginerul Gheorghe Iordache, pensionat în 2005. ”M-am întors la solicitarea celor care administrau atunci MinBucovina. Am reuşit să păstrez cei circa 245 de angajaţi, pornind Uzina de Preparare a Cuprului de la Iacobeni”, ne-a declarat Gheorghe Iordache.

Uzina de la Iacobeni a fost construită în 2008-2009. Costurile iniţiale au fost evaluate la 4,07 milioane de euro, dar la final investiţia statului a fost de 5,43 de milioane de euro, după cum a precizat unul dintre foştii directori de la Iacobeni, Radu Ciocan. Concentratul de cupru rezultat din prelucrare era exportat, iar minereul de mangan ajungea la Mittal Steel Galaţi. Concomitent cu această activitate de producţie, MRL Iaşi, conform Legii insolvenţei, a evaluat cele 32 de active ale MinBucovina, pe care le-a şi scos la licitaţie. Licitaţiile au început în iulie 2009, dar din cele 32 de active au fost vândute doar şase, printre care cariera de cupru Mănăila şi platforma Iacobeni. Acestea două au fost cumpărate în august 2011, cu 3,63 de milioane de euro (fără TVA), de o firmă cu acţionariat integral chinez, SC SINB International Grup SRL Bucureşti. Conform contractului, pentru exploatarea şi valorificarea minereului polimetalic de la Mănăila şi Platforma Iacobeni chinezii au plătit 7,38 de milioane de lei (fără TVA) şi încă 7,98 de milioane lei (fără TVA) pentru achiziţia de bunuri mobile.

Prin licenţa de exploatare de la ANRM Bucureşti, firma se obligă să extragă, să prelucreze şi să valorifice zăcământul de cupru de la Mănăila, până la epuizarea rezervei. Predarea efectivă a celor 7 hectare de munte cu zăcăminte de cupru şi a uzinei de la Iacobeni s-a făcut începând cu data de 1 noiembrie 2011, iar două săptămâni mai târziu la firma chineză au fost transferaţi oficial şi 50 de salariaţi.

Zăcămintele ”sărace” pentru români, tentante pentru străini

Persoana mandatată de chinezi să liciteze a fost, conform procesului verbal de adjudecare încheiat în data de 19 septembrie 2011, Liviu Dorin Bamburic, un controversat om de afaceri din Constanţa, ajuns în atenţia opiniei publice după ce în ianuarie 2008 a fost victima unei tentative de asasinat la comandă. Deşi a fost ciuruit de gloanţe, cu un Makarov, Bamburic a supravieţuit miraculos şi a rămas în afaceri. Pentru cea de la Iacobeni, comisionul pentru care a încheiat o convenţie cu chinezii a fost de 650.000 de dolari. Potrivit convenţiei încheiate în 2011 cu SINB America Internaţional Group SRL (actualmente Sinarom Mining Group SRL), în schimbul celor 650.000 de dolari Liviu Bamburic trebuia să reprezinte SINB America Internaţional Group SRL la licitaţia de achiziţionare a activului, să-l adjudece, să obţină contractul de concesiune pentru terenul pe care se află amplasat zăcământul Mănăila, să obţină licenţa (permisul de exploatare) şi autorizaţia de mediu.

Fie Bamburic nu şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile asumate prin contract şi chinezii nu l-au mai plătit, fie l-au plătit, dar fără chitanţă, cert este că omul de afaceri a deschis o acţiune în instanţă în septembrie anul trecut, la Tribunalul Constanţa, împotriva societăţii SINB America Internaţional Group SRL, ce a avut ca obiect „pretenţii”. În noiembrie 2014, Tribunalul i-a respins cererea pe motiv că nu a achitat taxa de timbru. Liviu Bamburic a încercat să obţină 650.000 de dolari de la firma chineză şi prin înscrierea ca potenţial creditor, când SINB America Internaţional Group SRL a intrat în insolvenţă, însă administratorul judiciar desemnat de Tribunalul Bucureşti a apreciat că nu se califică pentru a fi prezent pe lista creditorilor.

Un alt proces dintre chinezi şi Bamburic este pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei şi la un moment dat, în mai anul trecut, afaceristul constănţean reuşise să obţină pentru scurt timp şi sechestrarea unui utilaj de la uzina din Iacobeni. Întâmplător, pe durata sechestrului utilajul a fost depozitat de Bamburic pe un teren care aparţine fostului director de la MinBucovina, Gheorghe Iordache. Întrebat despre natura relaţiilor cu cel care a fost mandatat să cumpere uzina de la Iacobeni, Iordache ne-a declarat că l-a cunoscut cu ocazia licitaţiei organizate la AVAS şi că nu au nici un fel de legătură. ”Utilajul a fost păstrat la mine foarte frumos, eu i-am ajutat pe cei de la Iacobeni. N-am nici o legătură cu Bamburic”, a spus Iordache.

Activitatea în industria minieră i-a fost de folos inginerului Iordache. În august 2012 şi-a deschis o afacere în domeniul exploatărilor neferoase. Mai exact, mangan, pe care îl exploatează şi îl vinde, conform propriilor afirmaţii, la un combinat metalurgic din Slovacia şi în China.

Iordache este printre puţinii români care exploatează resursele naturale din subsol. În rest, de minereurile „sărace”, nerentabile pentru statul român, se interesează doar companiile străine, care investesc milioane de euro pentru prospecţiuni sau pentru a ajunge la hărţile cu perimetrele investigate de fostele institute de cercetări şi prospecţiuni miniere. Unele dintre aceste hărţi, cu caracter de secret de stat, au rămas ani buni la institute. Altele au fost sustrase şi au ajuns în mâini străine.

Hărţi cu resurse strategice, vândute la nivel înalt

Arhiva de documente secrete de la fosta Întreprindere de Prospecţiuni şi Explorări Geologice din Câmpulung Moldovenesc a fost predată Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale în vara anului trecut. Cel care a avut-o în grijă, ing. Florinel Florea, ne-a declarat că predarea documentelor cu diverse grade de secretizare, de la secret de stat de importanţă deosebită, până la secret de serviciu, din anul 1956 până la zi, s-a făcut conform legii, sub supravegherea SRI.

CITEȘTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE MonitorulSV.ro






Caminul de Batrani ”Linistea Bunicilor” isi prezinta oferta de asistenta sociala (P)

„Linistea Bunicilor” este un camin de batrani, unde varstnicii se trateaza de singuratate, nicidecum un azil de batrani dupa vechea si gresita perceptie. Caminul se afla la 16 Km de Vatra Dornei, in Neagra Sarului, comuna Saru Dornei intr-un cadru natural de vis, la intrarea in Parcul National Calimani, cu o capacitate totala de cazare de 30 locuri, in camere de cate 2 persoane, dotate cu TV, telefon, internet, baie proprie cu cabina dus, balcon.

Meniul zilnic este prestabilit, iar in cazul unor regimuri sau restrictii alimentare meniurile se adapteaza si se personalizeaza.

Rezidentii pot participa la diferite activitati sportive, jocuri de societate, pot face sauna si jacuzzi, intretinere fizica la sala de fitness sau drumetii montane si deplasari la manastirile din zona.


Personalul este specializat pentru ingrijirea batranilor cu nevoi speciale.

Pretul este negociabil incepand cu 1400 RON / Luna, in functie de starea de sanatate a rezidentului.






DATE DE CONTACT

Telefon: 0743671231

E-mail: linisteabunicilor@yahoo.com



Adresă Completă: Sarisor, nr 49A, Saru Dornei, Suceava

Nume Persoana de Contact: Alina Iuliana Radulescu






ANUNT : Vând apartament cu 3 camere în Vatra Dornei

Detalii Anunț: Vand apartament cu 3 camere, 64 mp, baie, bucatarie, balcon inchis, etaj 3, la soare, situat intr-o zona pitoreasca si linistita din Vatra Dornei, in apropiere se afla parcul statiunii balneare, scoala, gradinita, piata, magazine, partia de schii. Este bine intretinut, calduros, cu instalatie de incalzire proprie, se poate rebransa usor si la incalzirea centralizata a orasului, apometre, gresie, faianta, bloc din caramida, acoperit. Pret 595 E/mp. neg.

Preț: 38000 euro, neg.

Nume: Vasile

Telefon: 0726100675

E-mail: esivasile@yahoo.com





VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei