Doi ani după gratii, pedeapsă pentru un şofer care a fost prins băut şi a recidivat în perioada de încercare

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de doi ani de închisoare cu executare, după ce, prins beat la volan, a primit o sentinţă cu suspendare, însă a recidivat, fiind prins în trafic deşi nu mai avea dreptul de a conduce, moment în care a refuzat să-i fie recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Acum două zile, după ce au primit mandatul de executare a pedepsei, poliţiştii din Vatra Dornei l-au ridicat pe inculpat, Ulise Moroşanu, introducându-l direct în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, de unde acesta va fi transferat la penitenciarul în care îşi va ispăşi pedeapsa.

În 2008, Judecătoria Vatra Dornei îl condamnase pe bărbat la şapte luni de închisoare pentru conducerea unui autovehicul cu o îmbibaţie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. La vremea respectivă, magistraţii deciseseră suspendarea condiţionată a pedepsei, cu un termen de încercare de doi ani şi şapte luni de zile.

În 2010, pe numele aceluiaşi individ a fost întocmit însă un nou dosar penal, pentru conducere fără permis şi refuzul de a se supune recoltării probelor biologice.


Sentinţa emisă de Judecătoria Vatra Dornei a fost de această dată mult mai dură. Doi ani de închisoare cu executare, pedeapsă aplicată pentru refuzul inculpatului de a se supune recoltării probelor biologice.




Incendiu de proporții la o gospodărie din Vatra Dornei

Azi dimineață, pompierii din Vatra Dornei au mobilizat două mașini de stingere a incendiilor pentru a pune capăt unor flăcări izbucnite la o gospodărie din municipiul Vatra Dornei.

La sosirea echipajelor, ardea violent acoperişul adăpostului de animale şi al magaziei de lemne, construcţie corp comun, existând pericolul de propagare la casa de locuit şi la o anexă.

Au ars acoperişul construcţiei corp comun, pe o suprafaţă de 60 mp, şi aproximativ o tonă de fân, degradându-se pereţii portanţi. În incendiu au pierit două capre, un porc şi 15 păsări de curte, însă din fericire nu au existat victime omenești.


Se pare că incendiul a izbucnit de la un scurt circuit la un fir împământat deteriorat.



SURSA: Newsme.ro

30 de case şi o pensiune din Vatra Dornei nu au apă potabilă de o lună de zile

Aproximativ 30 de case şi o pensiune din Vatra Dornei au rămas fără apă potabilă de o lună de zile, după ce conductele au îngheţat.

Purtătorul de cuvînt al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Adrian Popescu, a afirmat că DSP a demarat o anchetă în acest caz. Pe de altă parte, şefa Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Elena Oanea, a spus că în urma verificărilor efectuate de subordonaţii săi la operatorul regional de utilităţi, „ACET” S.A., s-a constatat că acesta nu se face vinovat de situaţia creată la Vatra Dornei.


Ea a spus că „ACET” a montat conductele de apă cu respectarea adîncimii de îngheţ, de un metru şi 10. Elena Oanea a adăugat că gerul de luna trecută a făcut ca pămîntul să îngheţe la adîncimi de un metru şi jumătate




CERERE LOC DE MUNCA - Tanara, caut loc de munca

Detalii Anunt: Tanara, 24 ani, sociabila, responsabila, de incredere, sunt in cautare de loc de munca. Am experienta in domeniul turism si alimentatie (barman-ospatar), dar si in ingrijire copii, menaj.


Nume: Loredana

Telefon: 0744 294 367


ANUNT - Vand apartament 4 camere decomandat

Detalii Anunt: Apartamentul este compus din 4 camere, decomandate, 2 bai, una cu dus si cealalta cu cada pe colt, centrala proprie pe lemne si incalzire, apa calda de la oras, este situat la soare, etaj 2, str Malinilor.


Pret: Discutabil la fata locului

Telefon: 0744 210 812


ANUNT AUTO - Vand VW PASSAT 2.0 TDI

Detalii Anunt: Masina este adusa de anul trecut din Germania, proprietar, stare foarte buna atat optic cat si tehnic, km reali (accept orice test), foarte multe optiuni, ex: DVD navigatie mare color cu harta Europei de vest, pilot automat, full electric, senzori lumini, senzori ploaie, pachet crom, jante aliaj, computer bord, comenzi volan, torpedou frigorific, incalzire in scaune, 4 geamuri electrice, oglinzi electrice si heliomate, inchidere centralizata, doua chei, motor 1986 cm3 de 140 cp, scaune electrice, suport pahare F+S, proiectoare ceata, semnalizari si in oglinzi, dublu climatronic, car kit Nokia, etc.


Pret: 8100 €

Telefon: 0742 487 294

E-mail: sanduchi1221@yahoo.it

Tânărul care a sechestrat şi lovit o femeie pentru o reclamaţie la poliţie, liber după 24 de ore de arest

Tânărul din comuna Iacobeni reţinut vineri după-amiază şi introdus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava sub acuzaţia că şi-a sechestrat şi lovit fosta concubină, după ce aceasta l-a reclamat la poliţie, s-a întors în libertate a doua zi, sâmbătă, după ce ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore emisă pe numele său a expirat.

Magistraţii au decis că faptele lui Nicolae Nichituş, în vârstă de 26 de ani, nu sunt atât de grave pentru a se impune arestarea preventivă, fiind suficientă emiterea unei interdicţii de a părăsi localitatea de domiciliu, concomitent cu obligaţia suspectului de a nu se apropia sau a avea vreun contact cu victima.

Reamintim că o femeie în vârstă de 34 de ani, din Iacobeni, a reclamatul că Nicolae Nichituş, fostul ei concubin, a constrâns-o să se urce în maşina lui, un Audi A6, ducând-o împotriva voinţei sale de la Vatra Dornei spre Iacobeni.

Pe drum, a relatat victima, fostul iubit a lovit-o în abdomen şi i-a cerut să-şi retragă urgent plângerile depuse la poliţie, două la număr, în care aceasta reclama că este ameninţată de Nichituş.Incidentul s-ar fi petrecut în cursul zilei de miercuri, 14 martie, victima sesizând poliţia a doua zi.

Tânărul de 26 de ani s-a ales cu dosar penal pentru infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, ameninţare şi loviri şi alte violenţe.


În vara anului trecut, acelaşi Nicolae Nichituş, zis „Nucu”, s-a ales cu dosar penal pentru incendierea maşinii Volkswagen aparţinând lui Bogdan Moroşan, tot din Iacobeni.

Ulterior, din anchetă a mai rezultat că „Nucu” avea o relaţie cu fosta soţie a păgubitului, cei doi fiind rivali în dragoste. Fosta soţie a lui Bogdan Moroşan este nimeni alta decât femeia sechestrată acum câteva zile de Nichituş.




Proiecte de aproape 50 de milioane de euro, aprobate pentru judeţul Suceava

Judeţul Suceava va primi în perioada următoare finanţări de aproape 50 de milioane de euro din fonduri europene, pentru punerea în practică a unor proiecte locale, a anunţat vineri preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur.

Flutur a menţionat că opt localităţi sucevene vor primi câte un milion de euro fiecare, din Fondul de Mediu, pentru construirea de staţii de epurare şi reţele de apă şi canalizare. Este vorba de localităţile Moara, Salcea, Adâncata, Şcheia, Liteni, Iacobeni, Şaru Dornei şi Poieni Solca. Potrivit lui Flutur, contractele de finanţare vor fi semnate miercurea viitoare la Suceava.

Şeful administraţiei judeţene a adăugat că alte 29 de localităţi sucevene vor primi 38 de milioane de euro pentru refacerea infrastructurii afectate de inundaţiile din 2010.

„Este urmarea demersului pe care l-am făcut eu la comisarul european pe agricultură pentru toate localităţile afectate de inundaţii. Primim aproape un milion de euro pe localitate pentru modernizarea a peste 160 de kilometri de drumuri, fonduri europene pe măsura 322 B”, a declarat Flutur, care a subliniat că fondurile vor ajunge la Suceava săptămâna viitoare.


Vor primi bani localităţile Moara, Adâncata, Drăguşeni, Bălăceana, Udeşti, Vereşti, Pojorîta, Crucea, Pîrteşti, Dărmăneşti, Stulpicani, Frătăuţii Noi, Slatina, Zvoriştea, Ostra, Hordniceni, Fîntînele, Comăneşti, Horodnic de Jos, Ciocăneşti, Suceviţa, Grăniceşti, Iaslovăţ, Şaru Dornei, Botoşana, Grămeşti, Satu Mare, Todireşti şi Frumosu.




ANUNT AUTO - Vand sau schimb VW CARAVELLE T5, 4MOTION

Detalii Anunt: Vand sau schimb (cu auto din gama VW, Audi, Skoda, dupa 2004), VW CARAVELLE T5, diesel, imatriculat RO 2010, multiple optiuni, detalii la telefon.


Pret: 14500 Euro

Telefon: 0740 482 839


ANUNT AUTO - Vand sau schimb auto

Detalii Anunt: Vand sau schimb Opel Vectra A, an 1993, stare buna de functionare, geamuri fata si trapa electrica, inmatriculata RO, consumabile schimbate, cutie manuala 5+1, servo frana si directie, motor 2.0 benzina, are ITP si asigurarea expirata. Masina se afla in Dorna Candrenilor, nu ofer diferenta.


Pret: 1300

Telefon: 0743 771 226


Sechestrată în maşină, lovită şi ameninţată de fostul concubin, după ce l-a reclamat la poliţie

Un tânăr din comuna Iacobeni a fost reţinut, ieri, pentru 24 de ore, el fiind acuzat că a sechestrat-o în maşină pe fosta sa concubină, a lovit-o şi a ameninţat-o cu moartea, cerându-i să-şi retragă o plângere depusă la poliţie, în care femeia îl acuza tot de ameninţare.

Victima, în vârstă de 34 de ani, a reclamat că Nicolae Nichituş, în vârstă de 26 de ani, localnic din Iacobeni, a constrâns-o să se urce în maşina lui, un Audi A6, ducând-o împotriva voinţei sale de la Vatra Dornei spre Iacobeni. Pe drum, a relatat victima, fostul iubit a lovit-o în abdomen şi i-a cerut să-şi retragă urgent plângerea depusă la poliţie. Incidentul s-ar fi petrecut în cursul zilei de miercuri, victima sesizând poliţia a doua zi.

După ce poliţiştii au intrat pe fir, femeia a fost examinată de un medic care i-a eliberat certificat medico-legal ce atestă că în urma agresiunii a suferit leziuni care necesită două zile de îngrijire medicale. Deşi agresiunea fizică în sine este minoră, anchetatorii de la Poliţia municipiului Vatra Dornei au luat în calcul celelalte aspecte grave, anume ameninţarea pentru o plângere depusă la poliţie şi mai ales sechestrarea.

În aceste condiţii, Nichituş s-a ales cu dosar penal pentru infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, ameninţare şi loviri şi alte violenţe. Ieri, la ora 14.00, suspectul a fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, în baza ordonanţei pentru 24 de ore.

Astăzi, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei urmează a stabili dacă agresorul va fi înaintat instanţei, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Incendierea în stil mafiot a maşinii fostului soţ al femeii

Nicolae Nichituş, zis „Nucu”, mai are în trecutul recent o faptă gravă, plecată tot de la problemele din dragoste. În iulie 2011, „Nucu” a fost identificat ca autor al incendierii în stil mafiot a maşinii unui consătean.


Autoturismul Volkswagen al lui Bogdan Moroşan a ars aproape în totalitate, în faţa blocului din Iacobeni în care acesta locuia. Mai mult, la vremea respectivă, flăcările s-au extins şi la patru magazii de lemne, care au fost şi ele distruse în mare măsură.

Ulterior, din anchetă a mai rezultat că „Nucu” avea o relaţie cu fosta soţie a păgubitului, cei doi fiind rivali în dragoste. Fosta soţie a lui Bogdan Moroşan este nimeni alta decât femeia sechestrată acum câteva zile de Nichituş.




Un service auto şi două maşini, distruse de un incendiu de proporţii

Un puternic incendiu a distrus în mare măsură un atelier auto din comuna Iacobeni, flăcările degradând numeroase bunuri din interior, inclusiv două maşini.

Incendiul a izbucnit ieri, în jurul orei 14.15, la atelierul cuprins de flăcări intervenind pompierii de la Detaşamentul Vatra Dornei cu două autospeciale şi lucrătorii Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă din localitate.

La sosirea pompierilor, ardea clădirea atelierului auto construită din lemn, pe o suprafaţă de 112 mp, existând pericolul de propagare la o magazie de depozitare şi două locuinţe aflate în imediata apropiere.

Focul a fost stins în totalitate în jurul orei 16.10, atelierul auto arzând în proporţie de 80%. De asemenea, s-au degradat în mare măsură cele două autoturisme, aparatură şi scule pentru reparaţii auto.


Conform anchetei preliminare a pompierilor focul a izbucnit prin efect termic, din cauza efectuării unor lucrări de sudură fără respectarea normelor la o astfel de operaţiune.




Un bărbat de 64 de ani, din Vatra Dornei, secționat de locomotiva trenului

Un bărbat, de 64 de ani, din municipiul Vatra Dornei a ales să-şi încheie socotelile cu viaţa, în această dimineaţă, pe linia de cale ferata din apropierea Garii Mici din localitate.

Potrivit informaţiilor oferite de Biroul de presă din cadrul ISU Suceava, dorneanul a decedat după ce locomotiva trenului Iaşi - Timişoara i-a secţionat membrele inferioare. Până la sosirea cadrelor medicale SMURD, bărbatul s-a stins din viaţă.

Potrivit declaraţiilor date de mecanicul locomotivei, victima a ales să se sinucidă întinzându-se pe calea ferată cu puţin timp înainte de a trece trenul prin acel loc.


Cazul a fost preluat de către poliţişti pentru continuarea cercetărilor şi stabilirea cu exactitate a motivelor pentru care omul a recurs la un asemenea gest.




SCANDAL ÎN USL: PSD Vatra Dornei a decis să participe pe liste separate în alegerile locale

Organizaţia PSD Vatra Dornei a decis să depună liste separate pentru funcţia de primar şi pentru Consiliul local din municipiu, în condiţiile în care PNL susţine candidatura actualului primar liberal, Ioan Moraru, social-democraţii considerând că acesta nu se mai bucură de susţinere populară.

Preşedintele PSD Vatra Dornei, Roman Boca, a anunţat, vineri, că Biroul executiv municipal al PSD Vatra Dornei a decis, joi seară, în unanimitate, ca organizaţia să participe pe liste separate la alegerile locale din iunie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Biroul executiv apreciază şi susţine USL, dar consideră că este nedrept să nu se impună, în afara protocolului semnat la nivel central, o candidatură unică ce împiedică dreptul organizaţiei PSD Vatra Dornei să-şi desemneze un candidat propriu la funcţia de primar şi listă separată de consilieri", a arătat Boca.

El a menţionat că prin impunerea unei candidaturi unice USL se creează culoar liber adversarilor politici, iar simpatizanţii şi membrii PSD sunt dezamăgiţi deoarece li s-a luat dreptul să-şi desemneze candidaţii.

"Simpatizanţii şi membrii noştri sunt dezamăgiţi deoarece li s-a luat acest drept elementar de a-şi desemna candidaţii într-un oraş care s-a prăbuşit din punct de vedere economic şi social, spulberându-se speranţa şi şansa unui trai decent", a mai declarat preşedintele PSD Vatra Dornei.

El a subliniat că toate negocierile care au fost purtate cu aliaţii din USL s-au bazat pe orgolii personale şi că fără o elementară cercetare sociologică s-a impus o candidatură fără susţinere populară, ceea ce nemulţumeşte în totalitate electoratul PSD.


Roman Boca a arătat că în aceste condiţii s-a hotărât susţinerea candidatului PSD la funcţia de primar al municipiului, Cezar Ioja, secretar zonal al PSD Suceava, dar şi listă separată de consilieri locali.




Fiul primarului din Ciocăneşti, urmărit penal pentru exploatarea ilegală a unei cariere de piatră

Administratorul unei societăţi din municipiul Vatra Dornei, fiul primarului din comuna Ciocăneşti, este urmărit penal într-un dosar care vizează efectuarea de exploatări ilegale la o carieră de piatră.

La propunerea poliţiei, procurorii au confirmat începerea urmăririi penale faţă de Nelu Tomoioagă, în vârstă de 30 de ani, din comuna Ciocăneşti, el fiind acuzat de infracţiunea de executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă, faptă prevăzută de articolul 57, aliniatul 2 din Legea 85/2003, Legea minelor şi pedepsită cu închisoare de la şase luni la doi ani.

Concret, administratorul ar fi dispus activităţi de exploatare minieră în cariera de piatră „Lelici”, aparţinând Consiliului Local al comunei Dorna Candrenilor, deşi nu mai deţinea permis sau licenţă de exploatare. Firma acestuia a avut concesionată cariera de piatră, în baza unei hotărâri din 28 octombrie 2005, însă activitatea de exploatare a început în luna octombrie 2008, fiind desfăşurată până în luna august 2010.


În această perioadă, precizează anchetatorii, societatea ar fi lucrat ilegal. Conform actualului primar din Dorna Candreni, Candrea Mafteiu, exploatarea s-ar fi făcut în baza unui act adiţional realizat la un contract deja reziliat, ceea ce contravine legii.




ANUNT - Vanzare spatiu multifunctional

Detalii Anunt: Vand un spatiu de 30 mp (compus din doua camere si un hol) situat pe str 22 Decembrie nr 1 (pe colt, jos la parter cu intrare direct din strada). Poate fi utilizat in regim de/nedecomandat, are trasa apa in interior - fara baie, stolarie completa din termopan alb.


Pret: 17.000 Euro, pret fix

Telefon: 0745 308 735


Catalin Nechifor, presedintele PSD Suceava, propune dezvoltarea unui domeniu schiabil în Călimani

Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a prezentat luni în cadrul unei conferinţe de presă, două dintre obiectivele sale pentru dezvoltarea turismului în judeţ. Nechifor, care candidează pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, a spus că dezvoltarea turismului ar fi posibilă prin promovarea unei investiţii de tip greenfield (investiţie pornită de la zero) pentru dezvoltarea unui domeniu schiabil, fie în masivul Călimani, fie în zona Vatra Dornei – Rodna.

„La Mălini, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc există câteva pârtii, câţiva kilometri de pârtie, însă foarte puţini, iar zăpada este doar câteva luni pe an. Mai mult, costurile de întreţinere sunt foarte mari. De ce să nu facem un domeniu important de la zero, într-o zonă în care are condiţii, şi în Călimani şi în zona Vatra Dornei spre Rodna, acolo unde există zăpadă suficientă 4 – 5 luni pe an. Şi acolo trebuie făcut un astfel de angajament politic şi administrativ”, a declarat Cătălin Nechifor.

El a arătat că pentru realizarea acestui proiect, statul, prin Consiliul Judeţean şi primării ar putea să promoveze un proiect european pentru atragerea de fonduri în vederea asigurării infrastructurii de drumuri, a instalaţiilor pentru transport cablu, iar restul investiţiilor s-ar putea realiza prin parteneriat-public privat, cu firme interesate să investească într-o staţiune precum cele din Austria, sau mai nou din Ucraina.

„Un alt element din strategia noastră pentru dezvoltarea turismului presupune promovarea de parteneriate public – private pentru dezvoltarea de facilităţi turistice suplimentare”, a spus liderul PSD Suceava.


El a mai spus că primăriile din zonele turistice din judeţ pot promova proiecte europene şi pot să atragă investitori pentru crearea unor noi facilităţi turistice. „Avem pensiuni, hoteluri, restaurante, obiective turistice, însă nu avem foarte multe elemente în care turistul să vină să cheltuiască mai mulţi bani decât cheltuieşte în momentul de faţă”, a mai declarat Cătălin Nechifor.



ANUNT - Vand apartament cu 3 camere

Detalii Anunt: Apartamentul este situat intr-o zona linistita din Vatra Dornei. Este echipat cu instalatie noua de incalzire, apometre, gigacalorimetru, soba teracota, termopane (5 camere), balcon 6 mp inchis, spatiu de depozitare in pod cu acces de pe casa scarii.


Pret: 38.000 Euro neg.

Telefon: 0230 375 325


Patru tineri, cercetaţi pentru că au incendiat o casă

Patru tineri, dintre care unul minor, au fost identificaţi de poliţie zilele trecute drept autorii unui incendieri intenţionate înregistrate în luna mai a anului trecut, când a ars din temelii locuinţa unui bărbat din municipiul Vatra Dornei, Marcu B..

Fapta s-a petrecut în noaptea de 2/3 mai 2011, iar poliţiştii au reuşit zilele trecute să afle numele incendiatorilor. De altfel, trei dintre suspecţi, Marian A., de 20 de ani, Daniel C., de 17 ani şi Zabar C., de 18 ani, toţi din Vatra Dornei, şi-au recunoscut fapta şi le-au povestit anchetatorilor cum au incendiat locuinţa respectivă cu ajutorul unor cârpe îmbibate cu ulei, cărora le-au dat foc şi pe care le-au aruncat pe imobilul respectiv, o baracă din lemn, compusă din două camere.

Cei trei suspecţi au declarat că au fost puşi să dea foc de un anume Nicolae M., în vârstă de 25 de ani. Acesta din urmă, susţin poliţiştii, se afla în relaţii de duşmănie cu cel căruia i-a fost incendiată locuinţa.


Din primele declaraţii, scandalul ar fi plecat de la împărţirea zonelor de cerşit pe raza oraşului staţiune. Pagubele incendiului de acum aproape zece luni au fost estimate la 5.000 de lei.




Octogenar mort în urma unui incendiu devastator

Un bătrân în vârstă de 86 de ani din municipiul Vatra Dornei şi-a pierdut viaţa vineri după-amiază după ce imobilul în care locuia a fost cuprins de un incendiu devastator.

Pompierii militari au fost chemaţi să intervină în jurul orei 16.20, iar după două ore focul era stins. Din păcate, Gheorghe H., bărbatul aflat în interior nu a mai putut fi salvat.

„Din primele cercetări rezultă că incendiul a izbucnit ca urmare a efectului termic produs de un aparat electric (reşou) amplasat necorespunzător faţă de materiale combustibile din încăpere", se arată într-un comunicat remis de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.


Imobilul în care octogenarul locuia aparţinea Primăriei Vatra Dornei. Incendiul nu s-a extins şi la celelalte locuinţe sociale datorită intervenţiei rapide a pompierilor.




VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei