Rabie la un tauras din Poiana Stampei

Un caz de rabie la o bovină a fost diagnosticat la 1 august a.c. în localitatea suceveană Poiana Stampei. Acesta este al nouălea caz de rabie înregistrat în judeţul Suceava şi al doilea caz din localitatea Poiana Stampei, informează DSVSA Suceava. Direcţia Sanitar Veterinară atenţionează asupra pericolului reprezentat de rabie şi reaminteşte că orice caz de îmbolnăvire sau moarte a animalelor trebuie anunţat de urgenţă medicului veterinar, iar cadavrele animalelor nu trebuie manipulate, boala fiind transmisibilă de la animale la om.

Bovina diagnosticată cu rabie era în proprietatea lui Ilie Pilug. Animalul a prezentat semne clinice nervoase, iar proprietarul, ajutat de alte trei persoane, a sacrificat de necesitate tăuraşul respectiv, în exploataţia proprie. Apoi a fost anunţat medicul veterinar din localitate, care în urma celor relatate de proprietar a suspicionat rabia şi a trimis capul animalului pentru analize la laboratorul DSVSA Suceava, se precizează într-un comunicat al Direcţiei Sanitar Veterinare.

Animalele care au coabitat cu bovina bolnavă au fost izolate şi puse sub observaţie, iar persoanele care au venit în contact cu animalul trebuie vaccinate antirabic

În urma examenelor de specialitate, secţia de virusologie a LSVSA Suceava a stabilit diagnosticul de rabie pe probele prelevate de la tăuraşul în cauză. De asemenea, a fost efectuată o anchetă epidemiologică, stabilindu-se un program de măsuri care include izolarea şi punerea sub observaţie a a animalelor care au coabitat cu bovina respectivă.

Totodată, persoanele care au participat la contenţia şi sacrificarea bovinei au fost preluate de autorităţile sanitare pentru instituirea tratamentului profilactic antirabic.

Carcasa, organele, pielea şi ongloanele animalului au fost confiscate şi trimise spre incinerare la o unitate autorizată, mai informează DSVSA Suceava.

DSVSA: Orice caz de îmbolnăvire sau moarte a animalelor trebuie anunţat de urgenţă medicului veterinar, iar cadavrele animalelor nu trebuie manipulate


Având în vedere pericolul deosebit pe care îl constituie rabia, DSVSA Suceava atenţioneză crescătorii de animale că în situaţii similare în primul rând trebuie anunţat de urgenţă medicul veterinar despre orice caz de îmbolnavire sau moarte a animalelor, iar cadavrele animalelor nu trebuie manipulate, ci trebuie preluate de personalul unităţilor de ecarisare.


Miting aviatic, la un an de la reluarea zborurilor la Aerodromul Floreni

Piloţi, profesori de zbor şi elevi la şcoala de aviaţie s-au întâlnit în weekend la Floreni, pentru a marca un an de la deschiderea oficială a aerodromului. Timp de două zile, aproape 50 de piloţi din ţară dar şi din Ungaria, împreună cu câţiva paraşutişti au oferit un spectacol în aer, aplaudat de spectatorii prezenţi la sol, dar şi zboruri gratuite pentru publicul spectator.

Organizatorul principal al manifestărilor de pe aerodromul “Dintre brazi”, cum este denumit aerodromul de la Floreni, a fost Asociaţia Piloţilor şi Proprietarilor de Aeronave Ultrauşoare Motorizate (APPAUM), prin Dan Cobuz, comandantul Aerodromului Floreni şi instructor de aviaţie la şcoala de piloţi care funcţionează în această locaţie.

“Din ţară, cei mulţi participanţi sunt din Bucureşti, Iaşi, Braşov, Suceava, dar avem şi piloţi din Ungaria, care sunt alături de noi pentru a marca un an de la deschiderea aerodromului printr-un miting aviatic aniversar. Avem piloţi care evoluează individual sau în formaţie, pentru a oferi spectacol publicului spectator, şi avem câteva avioane pregătite, care execută zboruri de evaluare, de aclimatizare, de agrement cu cei care doresc din public”, ne-a declarat comandatul Aerodromului Floreni, Dan Cobuz.

Aerodrom internaţional şi şcoala de pilotaj

În cele două zile de spectacole aviatice condiţiile de zbor au fost bune, chiar dacă au mai căzut şi câteva picături de ploaie. „Vremea nu este rea, doar că avem vânt tare şi ceva scuturături pe sus. Dar se poate zbura cu senzaţii un pic mai puternice decât pe o vreme calmă, e ceea ce îşi doresc cei care vor adrenalină şi urcă într-un avion”, a spus Dan Cobuz.

Tot de la Dan Cobuz am aflat că în primul an de la redeschidere, aerodromul de la Floreni a devenit o poartă deschisă tuturor celor care au aparate de zbor şi doresc să ajungă în Bazinul Dornelor, la Floreni putându-şi lăsa avioanele sau pot face escală pentru alimentare. Aerodromul Floreni găzduieşte şi o şcoală de pilotaj, unde sunt înscrişi în prezent patru elevi (doi băieţi şi două fete) la motodeltaplan şi trei elevi (un băiat şi două fete) la avion.

“De asemenea, putem să ne mândrim că am început şi activitatea de turism aerian. În afară de activitatea de turism intern, cu avioanele diverşilor proprietari din ţară, în urmă cu două luni am avut avioane din Franţa care au aterizat la noi, au făcut o zi turul mănăstirilor din Bucovina, după care au plecat către Galaţi pentru a vedea şi Delta Dunării. La jumătatea lunii august avem din Germania o solicitare pentru a găzdui câteva zile cinci avioane de mici dimensiuni.

Pentru că avem un număr limitat de locuri pentru cazarea echipajelor care aterizează la noi, am oferit contacte la principalele pensiuni din zonă, dar sunt şi piloţi care au un caracter mai sportiv şi atunci aceştia preferă cazarea la cort sau rulotă. Noi avem spaţiu suficient şi condiţiile necesare pentru astfel de cazări”.

La Floreni se închiriază avioane piloţilor cu licenţă de zbor

Pe aerodromul din Floreni au fost prezenţi atât piloţi care au licenţă de zbor cât şi elevi. Unul dintre elevii la motodeltaplan este şi Iordan Airinei, din Vatra Dornei. Acesta ne-a spus că zborul cu motodeltaplanul este un sport foarte interesant, frumos, cu multă adrenalină. „Eu fiind mai în vârstă, invit şi tinerii să participe la cursurile de zbor. Am teoria terminată şi două ore jumătate de zbor, pentru că zborul cu motodeltaplanul depinde în primul rând de condiţiile meteo. Până la obţinerea licenţei mai avem de muncit cam şase luni, cursurile le facem în timpul liber, mai ales la sfârşitul săptămânii şi în concediu. Toată şcolarizarea la motodelta pentru a obţine licenţa costă cam 2.500 de euro, teorie şi practică, dar merită pe deplin efortul”, a spus Iordan Airinei.

Deşi nu are un avion propriu, Tiberiu Suriţchi, din Iaşi, zboară foarte des la Floreni. Tiberiu a început zborul cu planorul în cadrul Aeroclubului României în 2002, a avansat la avioane cu motor şi anul trecut a obţinut brevetul pentru avioane ultrauşoare. „Floreni este un loc extraordinar pentru zbor, dar un pic capricios în privinţa condiţiilor atmosferice, orice zbor aici este de neuitat. Sunt prea multe motive pentru care am ales acest sport. Este altceva, mai ales că de mic m-a atras aviaţia. Din păcate, nu am avionul meu personal, am venit şi am închiriat un avion. Nu este pentru prima oară când vin şi închiriez un avion la Floreni. Domnul Cobuz face o treaba minunată aici, oferind această alternativă, de a închiria avionul”, a declarat pilotul Tiberiu Suriţchi.

La numai 17 ani, două fete cunosc deja tainele zborului

Printre elevii şcolii de pilotaj am întâlnit şi două fete care la vârsta de 17 ani deja zboară cu avioane ultrauşoare. Mihaela Popescu este elevă la Liceul Militar din Câmpulung Moldovenesc. Îi place aviaţia şi drumul de la şcoală spre casă, la Poiana Stampei, trece pe lângă aerodromul de la Floreni. A văzut avioanele zburând şi şi-a propus să încerce să zboare. Este elevă a şcolii de motodeltaplan şi a venit sâmbătă şi duminică la Floreni pentru a ajuta la organizarea manifestărilor dedicate împlinirii unui an de activitate la aerodrom. Pentru Mihaela, zborul a devenit o pasiune şi îşi doreşte o carieră în aviaţia militară.

Raluca Cobuz, fiica cea mică a comandatului aerodromului, are 17 ani şi deja pilotează avioane ultrauşoare. A început şcoala pe avion, a terminat teoria şi are deja câteva ore de zbor, în care a învăţat cum să se menţină în aer, cum să ia virajele şi cum să lucrez cu bordul. Raluca a mărturisit că mai trebuie să mai lucreze un pic la decolări şi aterizări.

„Este dorinţa mea să zbor, avionul îmi este la suflet. Lumea de sus se vede foarte ordonată şi curată şi e altceva, e inedit, e ceva special. Pot spune că am urcat în avion să văd lumea altfel, îmi place senzaţia şi îmi plac aceste maşini ale aerului. Instructor este tatăl meu, dar nu vreau să mă opresc la avioane uşoare, aşa că voi merge mai departe cu un alt instructor licenţiat pentru aeronave”, ne-a spus Raluca.

Salturi cu paraşuta


La Floreni am întâlnit şi paraşutişti. Aceştia au efectuat salturi de la peste 1.000 de metri. Cristian Ministeriu a sărit de la 1.300 de metri şi ne-a spus că fiecare salt este o nouă senzaţie, deşi are peste 1.350 de salturi cu paraşuta. „Am căzut zece secunde, apoi am deschis paraşuta, totul pentru spectacol”. Cea mai mare înălţime de la care a sărit a fost 4.600 de metri, un salt în tandem la un spectacol aviatic în Cehia. Secretul pentru a reuşi în acest sport este să ai o sănătate foarte bună şi curaj.


ANUNT - Vand Apartament 2 camere in Vatra Dornei

Detalii Anunt: Vand apartament cu doua camere in Vatra Dornei, semidecomandat, racordat la centrala orasului, apometre, gigacalorimetru, gresie, faianta, mobilat, izolat termic exterior, renovat.

Pret: 32000 Euro Negociabil

Telefon: 0747 387 345

E-mail: porsega_teodor@yahoo.com


Trimisă în judecată, pentru că a încercat să-şi omoare soţul

O tânără în vârstă de 32 de ani a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, după ce a încercat să-şi omoare soţul şi l-a înjunghiat.

Ileana Deliman, din comuna Iacobeni, a fost dată pe mâna judecătorilor pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat.

Fapta s-a petrecut pe 16 iunie, în jurul orei 2:00. Potrivit anchetatorilor, în acea noapte, cei doi soţi se aflau într-un bar de pe raza comunei Iacobeni şi s-au luat la ceartă pe fondul consumului de băuturi alcoolice.

În timp ce mergeau spre casă, Ioan Deliman, în vârstă de 31 de ani, şi-a lovit soţia.

Ajunşi la domiciliu, cei doi soţi au continuat să se certe, femeia ameninţându-şi soţul că va pleca de acasă, împreună cu cei trei copii minori. Scandalul a continuat, iar la un moment dat femeia a pus mâna pe un cuţit de bucătărie şi şi-a înjunghiat soţul în burtă, după care a părăsit locuinţa cu doi dintre copii, plecând la fratele ei, care locuieşte în apropiere.


Ileana Deliman s-a întors dimineaţă acasă şi împreună cu soţul ei au hotărât să muşamalizeze fapta.

Bărbatul a ajuns la spital, însă a declarat că s-a tăiat singur, în încercarea de a-şi pune capăt zilelor. Ulterior, însă, după ce-a fost transferat de la Spitalul Municipal Vatra Dornei la Spitalul Judeţean Suceava, bărbatul a recunoscut că a fost înjunghiat de soţie.


Ministerul Sănătăţii alocă fonduri pentru modernizarea spitalului din Vatra Dornei

Ministerul Sănătăţii a aprobat alocarea a 950.000 de lei pentru modernizarea a două spitale din judeţul Suceava. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, care a spus că Spitalul Municipal Vatra Dornei va primi 700.000 de lei, iar cel din Câmpulung Moldovenesc va beneficia de o finanţare de 250.000 de lei.

Flutur a precizat că banii vor fi folosiţi pentru continuarea lucrărilor de modernizare începute la cele două spitale în ultimii ani. El a mai spus că unităţile spitaliceşti din judeţul Suceava au beneficiat de fonduri importante din partea Guvernului şi a Ministerului Sănătăţii.

Şeful administraţiei judeţene a amintit de investiţiile care se realizează la Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava, respectiv modernizarea blocului operator şi dotarea cu echipamente de specialitate moderne.




Sărbătoarea Comunei Poiana Stampei şi Festivalul “Flori de pe Dorna”

În perioada 29-31 iulie 2011, la Poiana Stampei va avea loc ediţia a XII-a a Sărbătorii Comunei Poiana Stampei şi cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Naţional „Flori de pe Dorna”.

Mâine, va avea loc primirea şi cazarea turiştilor şi invitaţilor şi jurizarea celor mai frumoase grădini şi gospodării din comună.

Deschiderea oficială a Festivalului Naţional „Flori de pe Dorna” va avea loc sâmbătă, 30 iulie, în parcul din apropierea Casei Muzeu. Pe lângă activităţile deja cunoscute, cum ar fi crearea unui covor din flori naturale sau aruncarea de către copii a coroniţelor de flori pe râul Dorna, începând cu ora 10, vor avea loc concursuri sportive (atletism, cicloturism, volei, fotbal). La ora 11, va fi vernisată o expoziţie gastronomică şi se va da startul concursului de gătit în aer liber (miel jintuit, balmoş), concurs care se va desfăşura la o stână turistică amenajată aproape de centrul comunei.

La ora 12, în sala de festivităţi a primăriei va avea loc simpozionul cu tema “Identificarea şi valorificarea patrimoniului local”, la care participă reprezentanţi ai primăriei şi Consiliului Local, ai ANTREC România, agenţi economici din Bazinul Dornelor, oameni de cultură care îşi au rădăcinile în această comună.

Amatorii de river rafting sunt aşteptaţi la ora 15, la râul Dorna (pe drumul ce duce spre Dornişoara), pentru câteva ore de senzaţii tari, ambarcaţiunile fiind puse la dispoziţie de organizatori. De la ora 20, în parcul Primăriei va avea loc un spectacol de muzică uşoară, invitată fiind Raluca Bobe.

Paradă militară, parada portului popular, a călăreţilor şi a căruţelor

Manifestările de duminică, 31 iulie, încep cu slujba religioasă oficiată la biserica din Poiana Stampei de preoţii din comună, cu participarea măicuţelor de la Mănăstirea Piatra Fântânele. La ora 12, în centrul comunei va avea loc o paradă militară, urmată de parada portului popular, parada călăreţilor şi a căruţelor.

La ora 12.30 este programată o slujbă religioasă la monumentul eroilor, în cadrul căreia vor fi cinstiţi eroii locali care s-au jertfit pentru apărarea ţării. Tot în cadru festiv, cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie le vor fi înmânate “Diplomele de Fidelitate”. Începând cu ora 14, pe scena din apropierea Casei Muzeu va avea loc un spectacol folcloric, în cadrul căruia îşi dau concursul Grupul vocal “Flori de pe Dorna”, ansamblurile folclorice „Poieniţa” – Poiana Stampei, „Plaiuri Someşene” din Feldru, judeţul Bistriţa-Năsăud, „Plaiurile Bârgăului” din Prundul Bârgăului, “Cetina Călimanilor” din Neagra Şarului, Ansamblul “Perla” din Cernăuţi, Ucraina, Ansamblul “Jastrowiacy” din Jastrowie, Polonia, soliştii vocali Ilioara Ştefănel, Suzana şi Daciana Vlad (Maramureş), Raluca Dobre (Brăila), Iustina Irimia (Botoşani). Invitat special al serii de duminică este solistul Călin Brăteanu.


De la ora 21, tineri şi bătrâni sunt aşteptaţi să se prindă în Hora Satului, care va avea loc în jurul focului de tabără.

Organizatorii manifestărilor din acest an sunt Primăria şi Consiliul Local Poiana Stampei, ANTREC Bucovina, Asociaţia “Vechea Bucovină” şi Asociaţia “Roua Cerului”.


Ţigări de contrabandă în grajd, în aragaz şi într-una din camerele casei unei bătrâne

Nu mai puţin de 2.200 de pachete de ţigări cu timbru ucrainean au fost găsite în casa unei bătrâne din satul Ortoaia, marfa ilicită fiind găsită într-una dintre camere, dar şi în grajd, şi chiar în aragaz.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, la începutul acestei săptămâni s-au făcut trei percheziţii domiciliare, două la Vatra Dornei şi una la Ortoaia, comuna Dorna Arini.

La această din urmă locaţie, vizată a fost gospodăria Elisabetei Ţ., în vârstă de 69 de ani.

Din cele 2.200 de pachete de ţigări găsite în gospodăria femeii, 2.000 erau ambalate în folie de plastic, într-o cameră, 50 au fost găsite ascunse într-un aragaz, iar 150 în grajd.

Anchetatorii au stabilit că ţigările au fost depozitate în gospodăria femeii, în noaptea de 24/25 iulie, de către fiul acesteia, Iulian Ţ., în vârstă de 42 de ani, din municipiul Vatra Dornei.

Acesta din urmă a declarat la audieri că ţigările i-au fost aduse direct la domiciliul mamei sale de către un cetăţean cu un autoturism înmatriculat în Republica Moldova.


„Valoarea prejudiciului este de 25.166 de lei”, se arată într-un comunicat al poliţiei, precizându-se că în cauză s-a întocmit dosar penal pentru contrabandă cu ţigări.

Iulian Ţ. a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ieri procurorii au luat faţă de acesta măsura interzicerii de a părăsi localitatea de domiciliu.


Tineri belgieni şi români, în tabăra de vară de la Crucea

Mai mulţi tineri belgieni şi români participă, în perioada 16 – 29 iulie, la tabăra de vară de la Crucea, ediţia I, intitulată „Learn to play” .

De organizarea taberei s-au ocupat 13 tineri din Belgia (Zoersel) şi 13 tineri din localitatea Crucea. Scopul taberei, după cum ne-a spus Crina Bumbu, reprezentanta Asociaţiei de prietenie Crucea – Zoersel, a fost acela de a „bucura aproape o sută de copii din Crucea, timp de două săptămâni, antrenându-i în diverse activităţi creative, educaţionale, distractive, în vedere formării şi integrării lor în societate”.

„Copiii din Crucea au fost împărţiţi în trei grupe, pe vârste, până la 8 ani, 8 - 12 ani şi 12 - 14 ani. Împreună cu tinerii belgieni, copiii au participat la diverse activităţi sportive şi de agrement, cum ar fi: concurs de biciclete, concurs de orientare turistică, seară de magie, teatru de păpuşi, jocuri distractive, seri de dans, excursii la Vatra Dornei, Munţii Rarău şi Lacul Roşu, prin Cheile Bicazului”, ne-a povestit Crina Bumbu.


Tabăra se va încheia joi seară, în jurul unui foc... de tabără, când copiii şi tinerii din Crucea vor prezenta, special pentru oaspeţii din Belgia, un program artistic. „Tinerii belgieni, având experienţa lor în a conlucra cu copiii pe teme distractive, de joacă, au spus că întâlnirea cu copiii de la Crucea a fost foarte interesantă”, a completat reprezentanta Asociaţiei de prietenie Crucea – Zoersel. Proiectul acestei tabere este susţinut şi finanţat de Uniunea Europeană.


Miting aviatic la Aerodromul Floreni - 30-31 Iulie 2011

Aerodromul FLORENI se pregateste de aniversarea unui an de la deschiderea oficiala. Celor ce ne-au calcat pragul pistei sau a turnului de control (dar nu numai lor...) le propunem sa fie alaturi de noi, in conditiile urmatoare :

PROGRAMUL:
- Sambata 30 iulie (evolutii de zbor cu publicul)
- Duminica 31 iulie (aniversarea in cadru oficial, urmata de zbor demonstrativ si cu publicul)
- Participare libera, cu aeronava sau fara
- Evolutii de zbor individual, fara program, respectand procedurile de aerodrom
- Sambata seara, foc de tabara cu spectacol
GRATUITATI :
- Cazare in spatiile proprii (numai pentru personalul aeronavigant)
a. TWR Floreni : 2 camere x 5 paturi single, cu baie comuna............ 10
b. Cabana : 2 camere cu pat dublu , baie proprie...................​.... 4
2 camere cu pat dublu , baie comuna....................​. 4
1 apartament cu 2 paturi duble, baie proprie........... 4
- Spatiu de campare pe aerodrom, cu acces la bucatarie, baie si dusuri
- Transport auto aerodrom-Vf.Ousor pentru parapantisti
- Parcare pentru aeronave (asiguram 4 locuri cu ancore betonate, 3 cu ancore mobile)
- Mic dejun sambata si duminica , masa de pranz si cina sambata (numai pentru
personalul aeronavigant)
- Combustibil pentru zbor (benzina auto PETROM) pentru toate aeronavele
- Spatiu pentru standuri (daca aveti de oferit produse sau servicii de interes aeronautic)

CONTRA-COST :
- cazare la pensiunile din zona (recomandate de noi, cu site pentru rezervari) :
a. Bella Vista.....................​..... www.labellavista.ro​
b. Poiana....................​........... www.pensiuneapoiana​.ro
c. Vila Class.....................​...... www.vilaclass.ro
d. Poiana Izvoarelor.................... www.pensiuneapoiana​izvoarelor.ro
- Serviciu de catering pe aerodrom

Deoarece ne asteptam la participare numeroasa si sezonul atrage multi turisti in zona, va recomandam sa efectuati rezervarile din timp !


  


VA ASTEPTAM CU DRAG !



Telefon: 0740 580 793

E-mail: aerodromfloreni@yahoo.com

A parat-o la politie pentru ca nu s-au inteles la bani

După ce a fost chiar el vinovat de producerea unui incident rutier, un mopedist de 27 de ani din comuna Dorna Arini s-a dus glonţ la poliţie şi s-a prezentat drept victimă pentru a scoate ceva bani de la o şoferiţă de 24 de ani.

Totul s-a întâmplat pe parcursul după-amiezii de duminică, pe strada Unirii din municipiul Vatra Dornei când, conform datelor puse la dispoziţie de Biroul de presă al IPJ Suceava, conducătorul mopedului a efectuat o manevră de întoarcere fără să se asigure şi a frânat brusc pentru a evita impactul cu un autoturism care se deplasa din sens invers, moment în care s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil.

După incident, între conducătorul mopedului şi cel al autoturismului a existat în prealabil o înţelegere, dar, după ce conducătorul auto a plecat, mopedistul s-a prezentat la poliţie pentru a sesiza accidentul, întrucât ar fi dorit să fie despăgubit.

În urma investigaţiilor efectuate, pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost identificat şi conducătorul auto fiind vorba despre o tânără de 24 ani, din oraşul Lugoj, judeţul Timiş, care s-a prezentat la sediul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, unde a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.


Conform IPJ Suceava, cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul şi a vinovăţiei celor implicaţi.


Un proiect european de două milioane de euro a fost finalizat la Dorna Candrenilor - VIDEO

Primul proiect european realizat în judeţul Suceava prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, măsura modernizare a satelor româneşti, a fost finalizat în comuna Dorna Candrenilor. Proiectul, cu o valoare de două milioane de euro, a presupus modernizarea a trei drumuri comunale pe o distanţă de 3,05 kilometri şi construcţia unei staţii de epurare şi a unei reţele de canalizare.

În cursul zilei de ieri a avut loc inaugurarea ultimei investiţii din cadrul proiectului, staţia de epurare, eveniment la care au participat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, primarul din Dorna Candrenilor, Mafteiu Candrea, deputatul Dumitru Pardău, primarul Sucevei, Ion Lungu, precum şi şefii unor instituţii deconcentrate. Pamblica inaugurală a fost tăiată de şeful administraţiei judeţene, de primarul din Dorna Candrenilor, Mafteiu Candrea, şi de directorul SC Calcarul SA, Nicolae Troaşe.

„Obiectivul pe care îl inaugurăm acum este extrem de important pentru comuna Dorna Candrenilor, având în vedere că aproximativ 120 de locuinţe se pot branşa la noul sistem de canalizare”, a spus primarul din Dorna Candrenilor. El a arătat că primăria a asigurat din fonduri proprii branşamentele şi căminele de racordare pentru fiecare locuinţă care se racordează la conducta de canalizare. Mafteiu Candrea a precizat că în cursul anului viitor vor fi alocate fonduri de la bugetul local pentru construcţia unei alte conducte de canalizare, care ar urma să deservească 100 de locuinţe.

Prezent la inaugurarea staţiei de epurare, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că această investiţie reprezintă finalizarea celei de-a doua etape de modernizare a comunei Dorna Candrenilor.

„Comuna Dorna Candrenilor are acum drumuri modernizate pe fonduri europene, atât pe SAPARD, cât şi prin programul de modernizare a satului românesc, are canalizare şi staţie de epurare şi cred că este un exemplu pentru multe localităţi ale judeţului Suceava. Cred că este prima comună care şi-a finalizat un proiect pe bani europeni după intrarea României în UE. Avem şi alte localităţi pe care le aşteptăm acum să finalizeze proiectele. Eu vreau să-i felicit, să felicit şi constructorii pentru că s-au ţinut de cuvânt, şi este important ca locuitorii să beneficieze de aceste investiţii”, a spus Flutur. El a adăugat că odată cu realizarea acestor investiţii, Dorna Candrenilor poate deveni o comună turistică de grad zero.

Flutur: La finalul primului meu mandat, mai mult de jumătate dintre localităţile judeţului vor beneficia de fonduri importante

Pe de altă parte, Flutur a subliniat că Suceava este unul dintre judeţele care beneficiază de cele mai multe proiecte de modernizare a satelor, precizând că peste 40 de comune sucevene beneficiază de proiecte cu o valoare de 2 – 2,5 milioane de euro.

Gheorghe Flutur a precizat că în perioada următoare, alte 20 de comune vor beneficia de fonduri europene pentru refacerea infrastructurii care a fost afectată de inundaţiile din anul 2010. El a mai spus că în scurt timp vor începe şi investiţiile de modernizare a unor drumuri judeţene prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii.


„Vreau să precizez că multe comune au şi alte tipuri de proiecte guvernamentale. În acest fel, eu cred că la sfârşitul primul meu mandat mai mult de jumătate dintre localităţile judeţului Suceava vor beneficia de fonduri europene şi guvernamentale consistente. Şi vreau să precizez că nu am ţinut seama nici de culoarea politică a primarilor, pentru că sunt multe comune care au primari din partidele aflate în opoziţie”, a declarat Gheorghe Flutur.




DN 17, din nou cu gropi, după coşmarul de ani de zile al modernizării

Inclus într-un program de modernizare ce s-a întins pe o perioadă de zece ani, din care şase ani de muncă efectivă, cu investiţii enorme, de 203 milioane de euro, DN 17, şoseaua care leagă Suceava de Ardeal, dă deja semne vizibile de degradare, confirmând informaţiile de acum doi-trei ani, legate de calitatea proastă a lucrărilor. Gropi vizibile şi deranjante au apărut pe mai multe porţiuni ale şoselei, iar scepticii sunt convinşi că acesta este doar începutul degradării şoselei.


Începute din 2004, lucrările de modernizare ale DN 17 (E 576) au fost împărţite pe trei sectoare, fiind efectuate de mai multe firme. În total s-au reabilitat 139 de kilometri de şosea, în majoritate lucrările fiind finalizate în 2009 şi în 2010.

După ce timp de aproape şase ani şoferii au trăit coşmarul parcurgerii unui drum plin de semafoare şi zone în care se lucra, după iarna lui 2010-2011 aceştia au observat cu stupoare cum calitatea drumului se deteriorează. Deocamdată pe porţiuni mici, însă suficient cât să producă îngrijorare, având în vedere că vorbim de o şosea care abia a fost supusă, cel puţin pe hârtie, unui amplu proces de modernizare.

Unde se găsesc gropi pe DN 17 şi cine trebuie să le refacă

Cea mai delicată situaţie în momentul de faţă pare a fi în Iacobeni, acolo unde şoseaua este degradată pe mai multe porţiuni, iar gropile cuprind câte un întreg sens de mers. De asemenea, gropi au apărut şi pe porţiuni ale DN 17 din Pojorâta şi Argestru, precum şi la intrarea în Roşu, după Vatra Dornei.

Situaţia este cunoscută şi de autorităţi. Florin Anechiti, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc, ne-a explicat că în cazul porţiunii DN 17 Câmpulung Moldovenesc – Iacobeni, grecii de la Mochlos SA, care au lucrat la modernizarea drumului, nu au făcut încă recepţia finală a lucrărilor, aceasta fiind programată la finele anului. Pentru a putea face recepţia, aceştia ar trebui să remedieze toate sectoarele afectate acum de gropi. Când, însă, şi dacă o vor face, rămâne de văzut.

În privinţa porţiunilor afectate de după Iacobeni, până la limita judeţului cu Bistriţa-Năsăud, aici grecii de la Aktor au terminat lucrările la finele lui 2008, astfel că garanţia de doi ani a lucrării a expirat.


Şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc a dat asigurări că pe aceste porţiuni ieşite din garanţie se va interveni în cel mai scurt timp pentru refacerea zonelor cu gropi.

ARTICOL COMPLET: MonitorulSV.ro

ANUNT - Teren de vanzare Vatra Dornei / Neagra Sarului / Gura Haitii

Particular, vand teren intravilan, suprafata de 10.000 de Mp, la 12 km de statiunea turistica Vatra Dornei, pe drumul catre Parcul National Calimani, zona Neagra Sarului! Terenul dispune de apa curenta trasa prin proiect Sapard, direct din munti, 5-6 stalpi proprii de curent pe teren + drum de acces propriu GRATUIT direct din strada principala!

Terenul se afla la aproximativ 150 de metri de strada principala, in acelasi timp fiind ferit de trafic datorita asezarii la aproximativ 50 de m inaltime fata de restul zonei, avand grad zero de inundatie! Terenul are forma aproximativa de patrat, deschidere mare, cu peisaj catre cei mai important munti ai Bucovinei – Vf.Pietrosul Rodnei, M-tii Calimani, 12 Apostoli, etc. - Terenul este perfect drept, pretabil constructie, fiind intravilan fara probleme pentru proiect casa de vacanta, pensiune, hotel etc. Apa curenta, stalpii de curent si drumul de acces scutesc cumparatorul de alte costuri suplimentare ! (Se acorda fonduri nerambursabile pentru aceasta zona). Pt. alte detalii si poze din toate unghiurile va astept la adresa de email sau telefon.

PRET: 5 EURO / mp Negociabil

DATE CONTACT: Rosu Victor           Tel: 0747 679 160
                                              Email: vyktor_kiss@yahoo.com



PUBLICITATE - Proceduri Gratuite De Tratament

Incepand cu 1 iulie 2011 persoanele asigurate CAS pot beneficia de o cura gratuita de tratament in cadrul Bazei de odihna si tratament recuperator Dorna Arini.
  

Servicii (proceduri) in cadrul bazei de tratament: electroterapie, ultrasunete, unde scurte, bai de plante naturale, magnetoterapie, impachetari cu namol de Techirghiol, kinetoterapie, masaje medicale si de relaxare, sauna uscata si umeda si procedurile de inalta clasa Hidroterapie In Ozon si Diatermie.

Serviciile si tehnicile specifice se adreseaza afectiunilor din: ortopedie, reumatologie, cardiologie, neurologie, recuperare fizica, boli metabolice, medicina sportiva, dermatologie etc.

Rezultate asteptate:
-recuperare dupa accidentari sau dupa operatii chirurgicale;
-artrite usoare, artroze incipiente inclusiv spondiloza cervicala sau lombara, entorse de grad mic, traumatisme articulare, elongatii si rupturi partiale de ligamente;
-mentinerea tonusului normal si a mobilitatii articulare;
-tratamentul obezitatii, reglarea dezechilibrelor metabolice;
-tratamentul afectiunilor degenerative, limfatice, vasculare si al sechelelor din diverse cauze

Complexul Dorna Arini este o locatie linistita, imprejurimile oferindu-va o priveliste placuta , relaxanta ceea ce va permite o reincarcare energetica intr-o atmosfera plina de spiritualitate.

Documente necesare: Bilet de trimitere de la medicul de familie, adeverinta salariat sau cupon de pensie.


Relatii la telefon: 0230 576 045, 0747 303 839 - Receptie complex


E-mail: office@turismmedical.ro

Festivalul Naţional de Interpretare Vocal Instrumentală a Muzicii Uşoare pentru Copii şi Tineret „Muzritm”

Timp de două zile, Parcul Central din Vatra Dornei a fost animat de glasuri de copii şi tineri, dar nu orice fel de glasuri, ci ale unor tinere talente, care au participat, pe 15 şi 16 iulie, la cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare Vocal Instrumentală a Muzicii Uşoare pentru Copii şi Tineret.

Organizatorul manifestării a fost Clubul Copiilor şi Elevilor Vatra Dornei, în baza unui proiect susţinut de Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava şi Primăria Municipiului Vatra Dornei.

La ediţia din acest an au participat formaţii de muzică uşoară de la palate şi cluburi ale copiilor din Braşov, Carei, Satu Mare, Moineşti, Tecuci, Arad, Rădăuţi, Bârlad, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei şi de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava. Concursul s-a desfăşurat pe categorii de vârstă, respectiv 7-11 ani, 11-15 ani şi 15-19 ani.

La buna desfăşurare a festivalului şi-au dat concursul partenerii Fly Music Suceava şi Rekord Sound Suceava, alături de Aqua Carpatica şi Dorna Turism (Complex hotelier Bradu-Călimani).

Juriu de prestigiu şi concurenţi bine pregătiţi

Juriul, al cărui preşedinte a fost, şi în acest an, conf. univ. dr. Eugenia Maria Paşca, de la Universitatea de Arte George Enescu Iaşi, a avut o misiune grea, dat fiind că tinerii s-au prezentat pe scenă ca la un adevărat spectacol de gală. Muzica bună şi atmosfera din parcul staţiunii Vatra Dornei au atras un număr mare de spectatori, mulţi dintre ei turişti veniţi la odihnă şi tratament.

Din juriu au mai făcut parte asist. univ. dr. Daniel Dragomirescu şi asist. univ. drd. Florin Fodor, de la Universitatea de Arte George Enescu Iaşi, prof. Ilie Aurelian Zugrav, de la Colegiul Naţional „Ciprian Porumbescu” Suceava şi prof. Vasile Moroşan, director al Clubului Copiilor şi Elevilor Vatra Dornei.

După o evoluţie de excepţie a concurenţilor, juriul a deliberat, astfel că locul I, la categoria de vârstă 7-11 ani, la secţiunea instrumental, a revenit Trio vocal „Inedit” de la Palatul Copiilor Satu Mare, iar la categoria de vârstă 15- 19 ani locul I i-a fost acordat lui Prentel Norbert - chitară, de la Palatul Copiilor Arad. La secţiunea solist vocal pop, categoria de vârstă 7- 11 ani, locul I i-a revenit lui Valentin Dranca, din Vatra Dornei, iar la secţiunea solist vocal pop-rock, categoria de vârstă 15-19 ani, locul I i-a fost acordat Cristinei Chiselenco, de la Clubul Copiilor Rădăuţi, Filiala Siret, şi Andreei Plaiu, de la Clubul Copiilor Gura Humorului.

La secţiunea vocal instrumental formaţii pop-rock, la categoria de vârstă 15-19 ani, locul I a fost acordat unui număr de trei formaţii, respectiv „Puls”, de la Clubul Copiilor Spiru Haret Bârlad, „Inedit” de laPalatul Copiilor Satu Mare şi „Sound”, de laPalatul Copiilor Braşov. Alte patru formaţii au fost apreciate de juriu ca fiind foarte bune, astfel că s-au situat pe locul I „Plan B”, de la Clubul Copiilor Moineşti şi „Nord – Est”, din Vatra Dornei, la secţiunea formaţii vocal instrumentală pop, şi „Charisma”, de la Palatul Copiilor Arad, şi „Pillbox”, de la Clubul Copiilor Tecuci, la secţiunea formaţii vocal - instrumentale rock.

Directorul Clubului Copiilor din Vatra Dornei, Vasile Moroşan, a spus că, de la un an la altul, la acest festival se înscriu formaţii şi solişti bine pregătiţi care dau calitate manifestării şi care demonstrează că tinerii sunt preocupaţi de muzica uşoară, cei mai mulţi concurenţi înscrişi la această ediţie fiind la categoria de vârstă 15-19 ani.


„Festivalul Naţional de Interpretare Vocal Instrumentală a Muzicii Uşoare Pentru Copii şi Tineret „Muzritm” este singura manifestare de acest gen unde soliştii vocali şi instrumentişti sunt acompaniaţi live, de către formaţii instrumentale”, a precizat prof. Vasile Moroşan

În weekendul ce urmează, tot la Vatra Dornei va fi organizat Festivalul Naţional al Ansamblurilor Folclorice ale copiilor ”Dorna, plai de joc şi cântec”.


Au căzut cu maşina într-o râpă de 15 metri

Trei tineri din municipiul Bucureşti care mergeau la o nuntă la Iacobeni au trecut prin clipe de groază, sâmbătă dimineaţă, pe raza comunei Dorna Arini, după ce maşina în care se aflau, marca Crysler, a căzut într-o râpă situată la o diferenţă de nivel de circa 15 metri.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, accidentul a avut loc în jurul orei 8:00, pe DN 17 B.
Din cauza oboselii, Vasile L., în vârstă de 27 de ani, tânărul care se afla la volan, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a aterizat cu maşina în râpă.

În autoturism se mai aflau şi două tinere, tot din Bucureşti, Elena C., de 27 de ani, şi o adolescentă în vârstă de 15 ani.

În cădere, Crysler-ul a acroşat şi câţiva arbori şi s-a răsturnat, fiind găsit cu roţile-n sus, sprijinit pe plafon.


Deşi martorii accidentului nu le mai dădeau şanse celor din maşina căzută în pădure, la 112 fiind anunţate trei victime încarcerate între fiarele contorsionate, cei trei tineri, şoferul şi cele două pasagere, au scăpat doar cu câteva vânătăi şi zgârieturi.

La faţa locului au intervenit efective ale Detaşamentului de pompieri Vatra Dornei.


Beat şi fără permis, la volanul unei maşini furate

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a fost prins de poliţie beat şi fără permis la volanul unei autoutilitare pe care tocmai o furase din incinta unei societăţi la care a lucrat o scurtă perioadă de timp. El a fost depistat în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2.30.

La acea oră, un echipaj mixt din cadrul poliţiei locale, aflat în serviciu de patrulare pe strada Dornelor, a observat o autoutilitară care circula cu farurile stinse, mai mult, şoferul evitând în ultimul moment coliziunea cu un autoturism parcat.

S-a plecat imediat în urmărirea maşinii suspecte, şoferul autoutilitarei trăgând pe dreapta. La volanul maşinii se afla un tânăr în vizibilă stare de ebrietate, ulterior stabilindu-se că este vorba de Andrei Gheorghică, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Vatra Dornei, care nu are permis de conducere. El a fost verificat pe loc cu etilotestul, acesta indicând o valoare de 0,99 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, echivalentul unei stări avansate de ebrietate. Acesta a fost condus imediat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat două probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

Continuând cercetările, poliţiştii din Vatra Dornei au stabilit că autoutilitara a fost furată din incinta depozitului unei societăţi locale, acolo unde tânărul în vârstă de 20 de ani a lucrat timp de circa o lună de zile.

Şoferul de 20 de ani va fi cercetat pentru comiterea a trei infracţiuni: furt, conducerea unui autovehicul fără permis şi conducerea unui autovehicul cu o îmbibaţie de peste 0,80 grame alcool per litru în sânge.


Având în vedere toate aceste aspecte, poliţiştii au decis, ieri, să-l reţină pe şofer. Introdus în arest pe baza ordonanţei pentru 24 de ore, Andrei Gheorghică urma să fie audiat de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, pentru a se stabili dacă se impune prezentarea acestuia în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă.


Primăria Vatra Dornei, datoare vândută către E.ON

Ziua şi problema la Primăria din Vatra Dornei. După ce ieri am sesizat că administraţia publică locală din această localitate a primit o amendă de 80.000 de lei din partea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice în urma unei licitaţii cu cântec, mai nou şi cei de la E.ON le-au pus gând rău autorităţilor din Vatra Dornei.
Ca urmare a datoriilor acumulate în ultima perioadă, reprezentanţii E.ON Energie România au trimis mai multe atenţionări pe adresa Primăriei Vatra Dornei. La mijloc este vorba de o restanţă de aproape 490.000 de lei, datorie acumulată din 2005 şi până astăzi.

„Primăria Vatra Dornei înregistrează datorii restante de aproximativ 490.000 lei faţă de E.ON Energie România, urmare a neachitării contravalorii energiei electrice consumate la centrala termică din municipiu. Compania noastră este deschisă la dialog cu Primăria Vatra Dornei în vederea recuperării acestor datorii”, au arătat reprezentanţii E.ON.

Primarul Ioan Moraru recunoaşte existenţa acestei datorii, dar spune că a ajuns la o înţelegere cu furnizorul de energie electrică, chiar dacă reeşalonarea nu a fost încă parafată de structurile de conducere ale E.ON România.

„Avem o înţelegere prin care am plătit deja 50.000 de lei, luna viitoare vom mai achita 150.000 de lei, iar până la finele anului să ajungem cu plăţile la zi. Este o datorie care s-a acumulat în timp şi pe care nu am reuşit s-o stingem”, a explicat Moraru.

Edilul din Vatra Dornei spune că pentru a achita aceste restanţe către E.ON va tăia din alte cheltuieli de funcţionare. Variantele luate în considerare sunt raţionalizarea furnizării energiei electrice pentru iluminatul public, reducerea numărului de oameni de la cantina de ajutor social sau economii de la cheltuielile administrative.

 
E.ON ia în calcul sistarea alimentării cu energie electrică

Ioan Moraru a găsit şi vinovaţii pentru această situaţie: „Consiliul Local nu a acceptat mărirea preţului gigacaloriei, iar pierderile sunt imense şi se reflectă şi în restanţele pentru energia electrică”.

În ciuda celor 490.000 de lei cu care este datoare instituţia pe care o conduce, primarul din Vatra Dornei debordează de optimism. „Categoric nu se va ajunge la debranşarea centralei termice de la reţeaua de alimentare cu energie electrică. Acestea sunt doar zvonuri alarmiste răspândite de domnul deputat Pardău”, a menţionat Moraru.

Nu acelaşi optimism răzbate şi din partea furnizorului, care ia în calcul toate variantele posibile pentru recuperarea datoriilor.

„E.ON Energie România îşi exprimă încrederea că Primăria Vatra Dornei va identifica în cel mai scurt timp o soluţie viabilă privind plata datoriilor restante, în conformitate cu obligaţiile contractuale asumate, pentru evitarea măsurii extreme de sistare a furnizării serviciilor de furnizare a energiei electrice către acest consumator”, au arătat cei de la E.ON.

O eventuală debranşare a centralei termice a oraşului de la reţeaua de alimentare cu energie electrică ar avea efecte serioase, mai ales asupra turismului din zonă, majoritatea pensiunilor şi hotelurilor fiind racordate la sistemul centralizat de alimentare cu apă caldă, fără a mai pune la calcul perioada rece, când din aceeaşi sursă se furnizează şi energia termică pentru întregul oraş.




ANUNT - Vanzare Casa Vatra Dornei

Detalii Anunt: Vand casa in Vatra Dornei, langa parcul orasului. 3 camere, 2 bai, bucatarie, 150 mp curte. Recent renovata.

Pret: 75.000 Euro Neg.

Telefon: 0749 935 500

E-mail: prindii_daniel@yahoo.com



Primăria din Vatra Dornei, amendată cu 80.000 de lei

Neregulile semnalate acum câteva luni de „Monitorul de Suceava” la o licitaţie organizată de Primăria Vatra Dornei, ilegalităţi confirmate ulterior şi de Prefectura Suceava, au fost întărite şi de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP).

Reprezentanţii acestei instituţii au ajuns la concluzia că atribuirea unor lucrări de patru milioane de euro, inclusiv TVA, pentru proiectarea, modernizarea, repararea şi întreţinerea drumurilor şi străzilor s-a făcut fără respectarea tuturor cerinţelor legale.

„Întrucât ofertantul SC Asfalt Super SRL nu a îndeplinit criteriile de calificare referitoare la standardele de asigurare a calităţii şi standardelor de protecţie a mediului (ISO 9001/2001, ISO 14001), oferta depusă de acesta era inacceptabilă”, se arată în raportul de control întocmit de reprezentanţii ANRMAP.

Ca urmare a acestei încălcări, declararea drept câştigătoare a firmei SC Asfalt Super SRL s-a făcut în mod incorect. Pentru această încălcare a legii, „autoritatea contractantă a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 80.000 de lei”.

Reprezentanţii ANRMAP au mai descoperit şi o altă neregulă. Mai exact, Primăria Vatra Dornei a publicat anunţul de atribuire după expirarea termenului de 48 de ore de la finalizarea procedurii, aspect pentru care s-a considerat că suficient este un avertisment.

Ioan Moraru: „Este o amendă care nu anulează licitaţia”

Contactat telefonic, Ioan Moraru, primarul din Vatra Dornei, nu a fost prea mişcat de concluziile celor de la ANRMAP şi nici de sancţiunile aplicate instituţiei pe care o conduce.

„Este o amendă care nu anulează licitaţia. Concluziile celor de la ANRMAP nu au nimic în comun cu capetele de acuzare ale Prefecturii Suceava pe care eu nici nu le-am văzut decât în presă. Licitaţia nu va fi reluată, iar câştigătoare rămâne firma Asfalt Super”, a declarat Ioan Moraru.

Primarul a admis că până la clarificarea problemelor legate de această licitaţie a suspendat efectele contractului cadru, dar totul se va derula conform planului stabilit pentru următorii patru ani. Mai mult, Moraru a ţinut să precizeze că dacă licitaţia ar fi fost câştigată de una din celelalte două firme participante, Primăria Vatra Dornei pierdea între 7,5-10 milioane de lei.

În privinţa amenzii de 80.000 de lei, Ioan Moraru a menţionat că a atacat-o în instanţă şi speră să aibă câştig de cauză.

„Dacă amenda rămâne în picioare, vom stabili dacă o plătesc membrii comisiei de licitaţie sau dacă este suportată din bugetul primăriei, caz în care vom căuta sponsori pentru a o putea achita”, a adăugat edilul din Vatra Dornei.

Licitaţia câştigată, banii nu-s

În cursul lunii februarie 2011, Primăria Vatra Dornei a organizat o licitaţie cu titlul „Proiectarea, modernizarea, repararea şi întreţinerea drumurilor şi străzilor”. Valoarea proiectului este de 186 de miliarde de lei vechi, inclusiv TVA, şi ar urma să se întindă pentru o perioadă de patru ani. Bunele intenţii nu au acoperire însă în bugetul Primăriei Vatra Dornei, prin care suflă vântul.

În plus, licitaţia a fost organizată cu încălcarea prevederilor Legii 215/2001 a Administraţiei Publice Locale. La secţiunea lucrări publice, această lege prevede următorul aspect: „Lucrările de construcţie şi reparaţii de interes public finanţate din bugetele comunelor, oraşelor sau judeţelor, se execută doar pe baza unor documentaţii tehnico-economice, avizate sau aprobate de Consiliul Local”. Ori, în acest caz nu s-a întâmplat acest lucru.

Un alt act normativ încălcat este Legea 273/2006 a Finanţelor Publice, referitor la aprobarea proiectelor de investiţii locale. Conform acestui act normativ, pot fi cuprinse în programul de investiţii publice numai obiectivele pentru care sunt asigurate integral surse de finanţare. Ori, în şedinţa de Consiliu Local din 24 februarie 2011, când s-a votat bugetul pe anul în curs, nu s-a făcut referire la sumele necesare pentru lucrările de reparaţii stradale. Mai mult, licitaţia se desfăşurase deja de două săptămâni, pe 10 februarie 2011.

Firma câştigătoare, înfiinţată cu trei zile înaintea licitaţiei

La licitaţia din 10 februarie au participat trei firme. SC Asfalt Super SRL Prahova a licitat un preţ de 3.048 de lei/mp, fără TVA, SC Argecom SA Piteşti a venit cu o ofertă de 5.745 de lei/mp, fără TVA, iar Calcarul Pojorâta cu 10.726 de lei/mp, tot fără TVA. În final, a fost declarată câştigătoare firma prahoveană, controlată de omul de afaceri Gheorghe Şulţ.


Interesant este că societatea câştigătoare a fost înfiinţată cu doar trei zile înaintea licitaţiei.

Iar în ceea ce-l priveşte pe Gheorghe Şulţ, o simplă căutare pe internet arată că firmele acestuia au mai executat lucrări şi în alte zone ale ţării, dar de o calitate îndoielnică, ceea ce a provocat mari nemulţumiri în rândul administraţiilor locale.


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei