Beat şi fără permis, la volanul unei maşini furate

0
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a fost prins de poliţie beat şi fără permis la volanul unei autoutilitare pe care tocmai o furase din incinta unei societăţi la care a lucrat o scurtă perioadă de timp. El a fost depistat în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2.30.

La acea oră, un echipaj mixt din cadrul poliţiei locale, aflat în serviciu de patrulare pe strada Dornelor, a observat o autoutilitară care circula cu farurile stinse, mai mult, şoferul evitând în ultimul moment coliziunea cu un autoturism parcat.

S-a plecat imediat în urmărirea maşinii suspecte, şoferul autoutilitarei trăgând pe dreapta. La volanul maşinii se afla un tânăr în vizibilă stare de ebrietate, ulterior stabilindu-se că este vorba de Andrei Gheorghică, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Vatra Dornei, care nu are permis de conducere. El a fost verificat pe loc cu etilotestul, acesta indicând o valoare de 0,99 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, echivalentul unei stări avansate de ebrietate. Acesta a fost condus imediat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat două probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

Continuând cercetările, poliţiştii din Vatra Dornei au stabilit că autoutilitara a fost furată din incinta depozitului unei societăţi locale, acolo unde tânărul în vârstă de 20 de ani a lucrat timp de circa o lună de zile.

Şoferul de 20 de ani va fi cercetat pentru comiterea a trei infracţiuni: furt, conducerea unui autovehicul fără permis şi conducerea unui autovehicul cu o îmbibaţie de peste 0,80 grame alcool per litru în sânge.


Având în vedere toate aceste aspecte, poliţiştii au decis, ieri, să-l reţină pe şofer. Introdus în arest pe baza ordonanţei pentru 24 de ore, Andrei Gheorghică urma să fie audiat de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, pentru a se stabili dacă se impune prezentarea acestuia în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă.


Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei