Vanzare Casa / Vila Vatra Dornei

Se vinde casa / vila cu 8 camere, mobilata, centrala pe lemne, 1000 m pamant, data in folosinta in 2008, 4 bai, bucatarie ultramoderna complet echipata, beci, internet + telefon + cablu. Exista posibilitatea de a o transforma in pensiune( 6 dormitoare + 2 livinguri + bucatarie + 4 bai).

Pret: 250.000 Euro

Nume: Postelnicu Tinel

Telefon: 0744 396 435



DORNA VATRA DORNEI - FC MARGINEA 1 - 1

Pe un teren moale şi cu puţini spectatori în tribună Dorna Vatra Dornei nu a reuşit decât un rezultat de egalitate pe teren propriu în compania formaţiei FC Marginea. Deşi oaspeţii şi-au marcat un autogol în minutul 10 dornenii nu au putut ţine de avantaj şi cu 5 minute înainte de sfârşitul primei reprize Bereghean egalează. În a doua repriză s-a jucat pe contre dar nici o echipă nu a reuşit să mai marcheze chiar dacă în ultimul minut de joc gazdele au beneficiat şi de un penalty, numai că Nemeş l-a ratat cu succes.

Dorna Vatra Dornei: Mierla, Paraschiv, Szekely, Iacobat, Baicu, Nemes, Vizitiu, Chelariu, Hriscu, Lupu şi Ioja. A mai jucat Groza.

FC Marginea: Carcu, Melniciuc, Tatar, Munteanu, Craciun, Munteanu, Magopat, Rebenciuc, Podariu, Cardei şi Casoinic.

Mai jos secventa video cu lovitura de la 11 m ratata de Nemes in ultimul minut de joc:






Radarele invizibile au intrat de azi în funcţiune

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava au anunţat că, începând din această după-amiază, cele 10 radare nedetectabile au intrat în funcţiune.

"Este vorba de 10 radare nedetectabile, 8 dintre ele repartizate Poliţiei municipale şi anume, la Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuţi, Gura Humorului, Fălticeni şi la Biroul Drumuri Naţionale. Celelalte două sunt rămase pe municipiul Suceava ", a explicat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Noile aparate măsoară viteza de deplasare a autovehiculelor prin separarea sensurilor de mers, însă cel mai important aspect este acela că aparatele înregistrează imagini audio fără a emite unde radar.

Potrivit poliţiştilor, noile aparate radar pot fi surprinse de către detectoarele radar însă modul de funcţionare a acestora nu dă răgaz şoferului de a încetini.



Băut la volan, a rănit grav un minor, după care a fugit în pădure

Un bărbat din comuna Poiana Stampei este cercetat penal pentru mai multe infracţiuni, după ce s-a urcat băut la volan, a provocat un grav accident rutier, a cărui victimă a fost un minor, şi a fugit în pădure, fiind găsit de poliţişti după aproape o oră şi jumătate de căutări.

S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza comunei Dorna Candrenilor. Mihăiţă Ivan, în vârstă de 40 de ani, se afla la volanul unui autoturism, iar în maşină se mai afla fratele acestuia şi un adolescent în vârstă de 17 ani, Marius V., tot din Poiana Stampei.

La un moment dat, pe DJ 174 A, şoferul, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra volanului într-o curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în gardul de lemn situat pe partea stângă a drumului.

În urma impactului, o scândură din gard a pătruns prin parbrizul autovehiculului şi a ieşit prin lunetă, lovindu-l puternic în cap pe minorul de 17 ani.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului i-au mai găsit acolo doar pe fratele şoferului vinovat şi adolescentul rănit, care era pe scaunul din dreapta, într-o baltă de sânge şi în stare de inconştienţă.

Victima a fost transportată de urgenţă la Spitalul Municipal Vatra Dornei, fiind diagnosticată cu fractură deschisă ochi parietal drept, traumatism cranio-cerebral acut deschis, plagă contuză fronto-parietală cu decalare de scalp, necesitând pentru vindecare între 30 şi 40 de zile de îngrijiri medicale.

Mihăiţă Ivan a dispărut de la faţa locului, imediat după accident, mai multe echipaje de poliţie plecând în căutarea acestuia.

Bărbatul, se arată într-un comunicat de presă al poliţiei, a fost găsit, ulterior, în pădure, în locul numit „Bâtca”, la circa un kilometru de locul producerii accidentului.

Testat cu etilotestul, Mihăiţă Ivan a fost găsit cu o alcoolemie de 0,82 la mie alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate şi probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Şoferul va fi cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice a unui autoturism pe drumurile publice şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.



Tinerii pleaca din Vatra Dornei !

Motiv de îngrijorare sunt nu numai tinerii care refuză să se întoarcă în Dorna după terminarea studiilor, ci şi cei care au trecut de 30 sau chiar 40 de ani, şi care au început să plece din oraş. Cîteva familii au plecat, iar alţii sunt pe punctul de plecare. Oricum, toţi se întreabă cum am reuşit să „punem pe butuci” acest oraş, care cu ceva decenii în urmă era extrem de animat şi ceva mai vesel? Trecem peste problema lipsei locurilor de muncă, pentru că cei care pleacă n-o fac din această cauză. Atmosfera din oraş e marea problemă. Mai zilele trecute, o doamnă aflată în trecere, înainte de a pleca din oraş ne-a spus: „M-am plimbat seara puţin, iar totul era atît de sumbru şi de pustiu încît mi-era teamă să nu fiu atacată pe stradă. Am renunţat şi m-am dus repede la hotel”. Cam aşa stau lucrurile din perspectiva unora care indiferent că sunt veniţi în interes de serviciu, sau veniţi la relaxare, pleacă cu un gust amar dintr-un pretins oraş turistic. Revenind la tinerii care doreau totuşi să se întoarcă pentru a-şi face un viitor aici, mulţi ne-au spus că şi-au amînat venirea pentru vremurile în care se va schimba ceva în bine, sau mai bine zis, în momentul în care în Dorna „o să se întîmple ceva”. Cei care s-au întors acasă, par hotărîţi să nu-şi mai amîne plecarea, iar printre principalele argumente sunt cele legate de viitorul copiilor lor. Nu o singură dată auzim replici de genul: „M-am săturat să-mi văd copilul mergînd la şcoală prin praf şi prin noroi, să-l văd cum se joacă printre maidanezii şi gunoiul din jurul blocurilor, pentru că nu există suficiente locuri de joacă, să nu poată practica un sport pentru că nu există nici măcar o singură bază sportivă în tot oraşul, să nu-l pot duce la un film sau la o piesă de teatru, sau cînd vine vorba de şcoală, să nu ştiu la ce şcoală să-l duc ca să am garanţia că am făcut o alegere bună? Mai bine plecăm şi noi, decît să plece doar copiii noştri” ...

ARTICOL COMPLET: Monitorul de Dorna


Se redeschide sezonul de rafting in Vatra Dornei

Esti satul de veveritele din Parcul din Vatra Dornei si nu te mai incanta cu nimic izvoarele de apa minerala? Atunci afla ca la Vatra Dornei este un loc ideal pentru rafting in Romania. Bistrita ofera trasee superbe, iar daca in zilele precedente unei excursii a plouat, e clar ca te vei distra de minune.

Majoritatea firmelor care iti ofera ture de rafting te vor taxa cu preturi care se invart in jurul a 50 de lei de persoana. In costul acesta este asigurat si echipamentul si prezenta unui instructor in barca. Traseele de pe Bistrita sunt cat de mari vrea turistul… te poti lasa in voia raului si 80 de kilometri si 12.

Mare parte din cei care fac rafting prefera sa se lupte cu vartejurile si cataractele pe un traseu scurt si dur, care parcurge doar 2 kilometri. La Vatra Dornei poti combina raftingul cu escalada, alpinismul, trekkingul sau cu parapanta. Dornenii sunt mereu gazde bune si abia asteapta sa aiba cui ii pune in fata o strachina de ciorba acra dreasa cu bors, un pastrav fript pe jar si asternut pe pat de cetina, langa o branza de burduf cu mamaliga. Nu te intrece cu paharul: la Vatra Dornei gasesti afinata groasa si dulceaga, facuta cu fructe culese din apropiere si un vin dulce, galbui si parfumat ca un fagure de miere, dar toate iti taie picioarele de la genunchi.

Pana la ora actuala, in Romania nu este recunoscuta meseria de instructor de rafting, nu exista cursuri de specializare pentru asa ceva. Daca alegi o firma sa faci rafting, vezi ca personalul care te duce prin valtori sa aiba macar un atestat de instructor sportiv sau de scafandru.

Echipamentul de neopren pe care il vei imbraca ar trebui si el sa fi fost spalat dupa ce l-a folosit altcineva inaintea ta. Nu in ultimul rand, strange tare chingile vestei de salvare care ar trebui sa aiba protectie pentru spate si gat. Iar cel mai important lucru, nu incerca de unul singur sa te avanti pe apa.

ARTICOL COMPLET: Carcabot.Ro


Şofer prins în trafic beat şi fără înmatriculare

Un tânăr în vârstă de 26 de ani s-a ales cu dosar penal pentru comiterea a două infracţiuni după ce a fost prins beat, la volanul unei maşini cu numere de înmatriculare expirate. Şoferul a fost depistat miercuri seară, în jurul orei 21.00, când un echipaj rutier de la Poliţia municipiului Vatra Dornei, aflat în misiune de supraveghere şi control al traficului, a tras pe dreapta pentru control, pe strada Roşu, un autoturism cu numere de circulaţie provizorii. Efectuând obişnuitele verificări în baza de date, oamenii legii aveau să descopere că numerele maşinii erau expirate încă de pe date de 23 februarie a.c. Şoferul, Gheorghe U., în vârstă de 26 de ani, din Coşna, care, precizează poliţia, prezenta halenă alcoolică, a fost verificat cu etilotestul, rezultatul fiind 0,78 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.

Pe lângă întocmirea dosarului penal, poliţiştii au luat şi măsura de a indisponibiliza autoturismul.



Hotspot pentru internet gratuit in Vatra Dornei

Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI) a anuntat instalarea in urmatoarea perioada a 10 hotspoturi in judetul Suceava, dintre care, unul dintre acestea, va fi situat in Vatra Dornei in zona Blocului ANL Podul Verde. Celelalte zone de acces gratuit din judet sunt situate in Suceava (3), Falticeni (1), Campulung (1), Gura Humorului (1), Liteni (1), Frasin (1) si Siret (1). Acestea se alatura altor sapte astfel de puncte instalate anul trecut in judet, in Salcea, Radauti, Liteni, Frasin si Falticeni.



Bancnote false descoperite in Vatra Dornei

   Pe 5 aprilie poliţiştii din municipiului Vatra Dornei au depistat pe raza municipiului Vatra Dornei pe Ioan M. de 43 ani din comuna Lunca Ilvei, judeţul Bistriţa Năsăud, care a plasat la un magazin alimentar o bancnotă falsificată din cupiura de 100 lei şi a încercat ulterior să mai plaseze încă o bancnotă din acest tip. Cauza a fost preluată de către lucrătorii B.C.C.O. Suceava.
  „Cu ocazia cercetărilor efectuate, s-a stabilit că Ioan M. mai avea asupra sa 6 (şase) bancnote din cupiura de 100 de lei contrafăcute, toate având aceeaşi serie”, a declarat inspectorul Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava.

Poliţiştii au dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de falsificare de monedă sau de alte valori. Suspectul Ioan M. a fost reţinut, pentru 24 de ore, în noaptea de 5 spre 6 aprilie, iar după expirarea ordonanţei de reţinere Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei a înlocuit măsura cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

„În continuarea cercetărilor efectuate s-a stabilit că bancnotele contrafăcute puse în circulaţie de suspect au fost falsificate pe o imprimantă color de Ciprian S. din comuna Lunca Ilvei, judeţul Bistriţa Năsăud, în luna martie 2010”, a mai spus Gabriel Panţiru.

Din bancnotele falsificate, şapte din cupiura de 100 lei i-au fost date suspectului Ioan M. pentru a fi plasate în diferite locuri de pe raza municipiului Vatra Dornei, judeţul Suceava. Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul lui Ciprian S. au mai fost găsite cinci bancnote contrafăcute din cupiura de 100 de lei având aceiaşi serie şi trei bancnote din cupiura de 50 lei, cu aceiaşi serie.

Faţă de Ciprian S. s-a dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore pentru săvârșirea infracţiunii de falsificare de monedă sau alte valori, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale şi identificării tuturor participanţilor.



Proiecte pe bani europeni la Vatra Dornei !?

In imaginatia sefilor de la Turism, Moldova va fi pol national balnear si de agrement !

Partii de schi, centre balneare si dezvoltarea infrastructurii de agrement sunt doar cateva dintre planurile sefilor de la Turism pentru Moldova pentru urmatorii ani. Dupa 20 de ani de piata libera, industria de turism din regiunea de nord-est a tarii ar putea beneficia de investitii de sute de milioane de euro, care sa permita o crestere a calitatii serviciilor, precum si o imbunatatire a ofertei pentru turisti.

Sute de milioane de euro au fost impartiti pe hartie judetelor din Moldo­va in ultimele luni, cele mai semni­ficative sume indreptandu-se catre domeniul turismului. Iasiul, Suceava, dar si Botosaniul sau Neamtul vor primi bani pentru modernizarea si dezvol­tarea acestui sector. Multe dintre pla­nurile prezentate de oficialii din Minis­terul Turismului sau din cel al Mediului sunt adevarate utopii, chiar daca sunt anuntate termene ferme de finalizare a lucrarilor, precum si calcule precise cu privire la beneficiile investitiilor.

In judetul Suceava va fi reabilitat Cazinoul Bailor din statiunea Vatra Dor­nei, iar salina din Cacica va fi ame­najata. Se va investi si in zonele de schi din localitatile Campulung Moldo­ve­nesc, Malini si Sucevita, iar deasemenea in Vatra Dornei, in zona Lunca Dornelor va fi amenajat un complex de agrement. Vor incepe si lucrarile de reab­ilitare a Cetatii de Scaun, monu­ment-emblema pentru judetul Suceava. De altfel, nu demult, ministrul Dez­voltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, si prese­din­tele Consiliului Jude­tean Suceava, Gheorghe Flutur, au semnat contractul de finantare a pro­iectului de reabilitare a Cetatii de Scaun, care are o valoare de 52 de milioane de lei. Proiectul presupune interventii de restaurare, consolidari, refacerea si ame­najarea cailor de acces, lucrari pentru asigurarea iluminatului exterior si interior, interventii pentru amenajarea zonei de protectie, precum si reame­najarea si constructia utilitatilor anexe.

Proiectul a fost promovat prin Pro­gramul Operational Regional de catre Consiliul Judetean in colaborare cu Primaria Suceava, iar 11 milioane de euro din valoarea totala reprezinta o cota de finantare nerambursabila.

Gheorghe Flutur este convins ca monumentul poate deveni kilometrul zero al turis­mului din aceasta zona a tarii. „Este cea mai mare cetate extra­carpatica ridicata de voievozi romani si are o istorie foarte incarcata. Cred ca acesta este un mo­ment extrem de important, o pagina de istorie”, a spus Flutur.

ARTICOL COMPLET: Financiarul.COM


Vanzare casa Vatra Dornei

Vand casa parter si etaj + dependinte (beci, grajd, magazie), 1800 mp situata in Comuna Ciocanesti - Bucovina, jud. Suceava, zona Vatra Dornei.

Nume: ALEX CALIANU
Telefon: : 0723 360 378
E-mail: marilex_international@yahoo.com


Zidul unei clădiri din Vatra Dornei s-a prabusit

Zidul exterior al unui imobil propus pentru demolare din Vatra Dornei s-a prăbuşit vineri după amiază. Deşi în imobil locuiesc 8 persoane, niciuna nu a fost rănită!
Trei familii defavorizate care însumează 8 persoane, locuiesc în clădirea al cărui zid s-a prăbuşit astăzi. Primarul a anunţat astăzi că municipalitatea achiziţionase deja un imobil în care să fie mutate aceste familii, însă datorită incidentului poliţiştii comunitari vor păzi bunurile familiilor până la mutarea lor.





Lumina Sfanta de la Ierusalim va ajunge si la Vatra Dornei

Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi distribuită parohiilor din judeţ şi delegaţiilor din Botoşani, Iaşi, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Constanţa şi Cernăuţi direct de pe aeroportul „Ştefan cel Mare” din Suceava. Preotul care face parte din delegaţia care pleacă la Ierusalim, Cătălin Axinte, ne-a declarat că s-a stabilit să se procedeze astfel pentru a se evita blocajele rutiere din oraş, aşa cum s-a întâmplat anul trecut, când Lumina s-a distribuit la biserica Sfânta Înviere din centrul municipiului Suceava.

Potrivit preotului Axinte, el şi preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, vor fi aşteptaţi la aeroport de ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu preoţii consilieri, cei cinci protopopi din judeţ şi delegaţiile preoţilor din marile oraşe. Chiar în faţa aeroportului, soborul de preoţi condus de ÎPS Pimen va oficia un Te Deum. La ceremonia din faţa aerogării, de primire a Luminii de la Sfântul Mormânt, au acces doar preoţii, care vor lua Focul Sfânt în felinare speciale şi îl vor duce în parohiile lor, de unde îl vor împărţi credincioşilor la miezul nopţii, în cadrul slujbei de Înviere.

De la aeroport maşinile preoţilor vor pleca spre parohii pe cinci trasee- spre Vatra Dornei- Bistriţa, Rădăuţi- Siret-Cernăuţi, Iaşi, Botoşani şi Neamţ. Operativitatea transportului va fi asigurată de echipaje ale poliţiei. În noaptea de Înviere, ÎPS Pimen va oficia slujba religioasă la Mănăstirea Sfântul Ioan, din municipiul Suceava.



Vanzare apartament 2 camere Vatra Dornei

Vand apartament 2 camere, strada Unirii, orientare sudica, etaj 3, garaj.

Pret: 34.000 EURO Negociabil

Date de contact: Tel. 0752 285 907


Mirel Magop din Vatra Dornei face turul tarii pe jos

Mirel Magop (40 de ani) a pornit din Vatra Dornei, judeţul Suceava, pe 21 aprilie 2009 şi a bifat deja 174 dintre oraşele României.

A plecat la drum cu 1.200 de lei, un cort şi câteva haine pentru vreme imprevizibilă. Între timp, cortul i-a fost furat, la fel şi aparatul de fotografiat şi, cum bănuţii s-au terminat şi ei de mult, suceveanul lucrează pe unde apucă pentru un bol de mâncare şi câţiva lei. Totul pentru că este fascinat de ţara în care s-a născut.

“Sunt nebun pentru că iubesc ţara asta şi vreau să o văd şi să o cunosc pe toată”, spune Magop. El mai are acum de parcurs 78 de oraşe, după ce în iarna aceasta a călătorit şi la temperaturi de -18 grade Celsius.

CITESTE ARTICOL COMPLET: Libertatea.ro


Cătălin Bucsai din Vatra Dornei este "duhovnicul inimii şi al minţii"

Studiază teologia pentru a deveni preot şi se pregăteşte să aprofundeze psihologia. Îşi doreşte să ajungă preot-psiholog într-un penitenciar.

A dat la Facultatea de Teologie la Universitatea Ovidius Constanţa din singurătate şi dragoste pentru Dumnezeu. A fost singura soluţie găsită la acel moment după mâhnirea sufletească. „Am fost un copil care nu a avut nicio tangenţă cu spiritul familiei. Am făcut totul pe cont propriu şi la buna apreciere a celor care au fost lângă mine. Nu au fost mulţi, dar au fost buni“, mărturiseşte studentul.

Nu-şi aduce aminte cine l-a adus prima dată în casa Domnului. Dar pentru el, preotul trebuie să aibă anumite calităţi. „Văd în preot modelul vechi pe care-l ştiu bunicii noştri, omul cel mai învăţat, cel mai vertical, cu o conduită demnă, cel mai bun orator“, adaugă tânărul. Facultatea nu i-a răspuns nevoilor primare, doar l-a ghidat. „Totuşi, nu pot spune că este o împlinire. Mă aşteptam la mai puţină superficialitate, să-mi inspire trăirile, să le disece“, spune Cătălin.

Pentru prima dată când a intrat în altarul bisericii a fost în anul întâi de facultate, de Paşte. Îmbrăcat în ipodiacon, tânărul teolog a participat la slujbă alături de doi preoţi din Vatra Dornei, locul natal. „Preotul paroh Mihai Valică şi al doilea preot, Marius Magherca, mi-au permis să particip la slujbă. Au fost cele mai emoţionante clipe, care mi-au întărit dorinţa de a deveni preot“, povesteşte Cătălin.

„Îmi doresc să fiu preot acolo unde pot contribui activ. Aş vrea să studiez şi psihologia, să îmbin ambele domenii. Ar fi un atu cu care aş putea face minuni. Aş putea, de exemplu, să fiu preot în penitenciar“, spune Cătălin. Pentru el, teologia este un cocteil al tuturor caracterelor şi speră să le descopere pe cât mai multe pentru a ajuta omul.



Rezultatele etapei a 12-A din Seria a IV-A, LIGA A V-A

• Călimani Şaru Dornei – Călimanelul Panaci 0-3
• Bistriţa Aurie Cârlibaba – Suhardul Ciocaneşti 1-2
• Arinul Dorna Arini – Vânătorul Dorna Candrenilor 0-0
• Larix Dornişoara – Turbo Forest Poiana Ştampei 0-6
• CSM Rarăul Câmpulung – Bistriţa Broşteni 2-1
• Forestierul Frumosu – CS II Gura Humorului 1-8

CLASAMENT




Dorna Vatra Dornei - Minerul Iacobeni 3-4

Meci cu cântec la Vatra Dornei, între Dorna din localitate şi Minerul Iacobeni. Aflaţi în mare criză de puncte, oaspeţii s-au impus la final cu scorul de 4-3, prin golurile marcate de Alexandru (2), Istrate şi Tiron. Pentru Dorna au punctat Lup, Nemeş şi Szekely.

CLASAMENT:



Turişti mai puţini decât anul trecut, la începutul lui 2010

In luna ianuarie 2010, în judeţul Suceava, indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune a fost de 14,4% pe total structuri de primire turistică, faţă de 15,9% în luna decembrie 2009 şi 20,3% în luna ianuarie 2009

Pe zone turistice, după numărul total de sosiri, cei mai mulţi turişti s-au cazat în zona municipiului Suceava, 33,7%, urmată de zona staţiunii balneare Vatra Dornei cu 29,9%, zona ”alte localităţi şi trasee turistice” cu 21,1% şi staţiunile din zona montană cu 15,3%.
Din totalul sosirilor în structurile de primire turistică 95,6% reprezintă sosiri turişti români şi 4,4% sosiri turişti străini.
Pe ţări de provenienţă, cei mai mulţi turişti străini cazaţi în luna ianuarie 2009 au fost din: Republica Moldova - 36,9%, Italia - 8,7%, Germania- 7,3%), Franţa - 7,2%, Ucraina - 5,3%, Austria - 3,6%.
În luna ianuarie 2010, în judeţul Suceava, indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune a fost de 14,4% pe total structuri de primire turistică, faţă de 15,9% în luna decembrie 2009 şi 20,3% în luna ianuarie 2009.
Cel mai înalt nivel al indicelui de utilizare, 25,7%, s-a înregistrat în vilele turistice cu categoria de clasificare de 4 stele, urmat de hotelurile cu categoria de clasificare de 1 stea - 24,4%, hotelurile cu categoria de clasificare de două stele - 23,6%, vilele turistice cu categoria de clasificare de două stele - 20,2%, pensiuni turistice cu categoria de clasificare de cinci stele - 20,0%.
Cel mai mic indice de utilizare netă a locurilor de cazare s-a înregistrat la cabane turistice cu categoria de clasificare de două stele - 1,3%.
Pe zone turistice, cel mai înalt nivel al indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare, s-a înregistrat în structurile de primire turistică din staţiunea balneară Vatra Dornei, 19,5% pe total structuri.



La Ciocanesti, ouale de Pasti nu se ciocnesc ! ... Se incondeiaza !

Cosuri intregi s-au umplut in acest week-end cu oua incondeiate, dintre care era anevoie sa-l alegi pe cel mai aratos. Si cam la fel de greu sa-l platesti, pentru ca preturile s-au apropiat binisor de o mie de lei...
La Ciocanesti culorile au prins forme imbracaind oua de toate marimile: de la cele liliputane pana la cele de strut, mari cat un cap de copil. Mesterii le-au incondeiat dupa traditie ori cu tehnici noi, mai indraznete si cu mai putine reguli.



VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei