Se afișează postările cu eticheta Turism Vatra Dornei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Turism Vatra Dornei. Afișați toate postările

Catalin Nechifor, presedintele PSD Suceava, propune dezvoltarea unui domeniu schiabil în Călimani

Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a prezentat luni în cadrul unei conferinţe de presă, două dintre obiectivele sale pentru dezvoltarea turismului în judeţ. Nechifor, care candidează pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, a spus că dezvoltarea turismului ar fi posibilă prin promovarea unei investiţii de tip greenfield (investiţie pornită de la zero) pentru dezvoltarea unui domeniu schiabil, fie în masivul Călimani, fie în zona Vatra Dornei – Rodna.

„La Mălini, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc există câteva pârtii, câţiva kilometri de pârtie, însă foarte puţini, iar zăpada este doar câteva luni pe an. Mai mult, costurile de întreţinere sunt foarte mari. De ce să nu facem un domeniu important de la zero, într-o zonă în care are condiţii, şi în Călimani şi în zona Vatra Dornei spre Rodna, acolo unde există zăpadă suficientă 4 – 5 luni pe an. Şi acolo trebuie făcut un astfel de angajament politic şi administrativ”, a declarat Cătălin Nechifor.

El a arătat că pentru realizarea acestui proiect, statul, prin Consiliul Judeţean şi primării ar putea să promoveze un proiect european pentru atragerea de fonduri în vederea asigurării infrastructurii de drumuri, a instalaţiilor pentru transport cablu, iar restul investiţiilor s-ar putea realiza prin parteneriat-public privat, cu firme interesate să investească într-o staţiune precum cele din Austria, sau mai nou din Ucraina.

„Un alt element din strategia noastră pentru dezvoltarea turismului presupune promovarea de parteneriate public – private pentru dezvoltarea de facilităţi turistice suplimentare”, a spus liderul PSD Suceava.


El a mai spus că primăriile din zonele turistice din judeţ pot promova proiecte europene şi pot să atragă investitori pentru crearea unor noi facilităţi turistice. „Avem pensiuni, hoteluri, restaurante, obiective turistice, însă nu avem foarte multe elemente în care turistul să vină să cheltuiască mai mulţi bani decât cheltuieşte în momentul de faţă”, a mai declarat Cătălin Nechifor.



Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate, la Ciocăneşti, ediţia a IX-a

În comuna - muzeu Ciocăneşti va avea loc, în acest weekend, 24, 25, 26 februarie, Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate, ediţia a IX-a, activitate tradiţională la care sunt aşteptaţi artişti încondeietori de ouă din toată ţara, precum şi interpreţi la instrumente muzicale vechi (trâmbiţă, bucium, tulnic şi corn), sub genericul „Chemarea străbunilor”. Sâmbătă, la ora 11:00, va fi adusă în centrul comunei, alături de „Oul uriaş”, şi cea mai mare „Coşarcă de Paşti”.

Simpozionul „Tradiţii de Paşte în România şi în lume”

Din programul celor trei zile, amintim Simpozionul „Tradiţii de Paşte în România şi în lume”, programat, vineri, 24 februarie, la ora 16:00, la Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate Ciocăneşti. Printre temele abordate în cadrul simpozionului: „Paştele la creştini”, „Paştele la români”, „Paştele în Bucovina”, „Lăsatul secului”, „Postul mare”, „Semnificaţia oului în Vechiul şi Noul Testament”, „Oul de Paşte în zilele noastre”, „Meşteşuguri apropiate uitate: ţesutul, cusutul, prelucrarea lemnului, prelucrarea metalelor, turismul în diversitate” etc.

Tot vineri va fi lansat „Ghidul celor mai frumoase sate din România” şi se va vorbi despre Ciocăneşti - „unul dintre cele mai frumoase sate din România, unicat în ţară şi în lume datorită celor trei forme de exprimare ale motivelor naţionale: oul încondeiat, costumul popular şi casele cu motive naţionale”. „Ghidul iubitorului de folclor” este o altă lucrare care va fi lansată vineri, la Ciocăneşti, în care turiştii vor putea descoperi instrumentele populare tradiţionale: fluieraşul, cobza, vioara, trâmbiţa, buciumul, tulnicul şi cornul, despre istoria limbii române bucovinene şi despre tinere talente ale folclorului tradiţional.

Parada portului popular

În cea de-a doua zi de festival, sâmbătă, 25 februarie, programul începe la ora 7:00, cu „Chematu-n sat cu trâmbiţa şi doba: Bună dimineaţa gospodari”. Între orele 9:00 şi 10:30, încondeietorii îşi vor pregăti strandurile pentru concurs.
La ora 11:00, în centrul comunei Ciocăneşti va avea loc tradiţionala paradă a portului popular, paradă din care nu vor lipsi „Coşarca de Paşti”, „Oul uriaş”, trâmbiţaşii, buciumaşii, tulnicarii şi fluieraşii. Cu alai şi voie bună, se va deschide, oficial, cea de-a IX-a ediţie a festivalului, precedată de o slujbă de sfinţire şi binecuvântare a coşărcii şi a expoziţiei.

Concursul de ouă încondeiate şi încondeiat de ouă

Între orele 12:30 şi 14:30 va avea loc concursul de ouă încondeiate şi încondeiat de ouă, urmat de concursul de gastronomie cu preparate tradiţionale de post şi de lăsatul secului, ce se va desfăşura la Grădiniţa Ciocăneşti. Tot sâmbătă, la ora 15:00, va debuta a IV-a ediţia a concursului „Glasul trâmbiţei, tulnicului, fluieraşului şi cornului în Ciocăneşti – Bucovina”, urmat, la ora 17:00, de festivitatea de premiere.

Nu vor lipsi, la ora 18:30, spectacolul de muzică religioasă, cu Corul „Eclessia” al Parohiei Dorna Candrenilor, urmat de spectacolul folcloric de tinere talente: Andreea Chisăliţă, Laura Niculiţă, Daiana Ivaşcu, Ana Maria Chiloti, Elisabeta Olexiuc, Camelia Lucescu. Seara se va încheia cu un „mare bal”, la care sunt invitaţi Adriana Bucevschi şi formaţia Promuzic Suceava.

„Comori de suflet românesc”

Duminică, 26 februarie, la ora 10:00, se va redeschide expoziţia cu vânzare de ouă încondeiate şi artizanat. La ora 13:00 va începe Festivalul – concurs judeţean de folclor „Comori de suflet românesc”, ediţia a X-a. Vor participa formaţii din Şaru Dornei, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, Cârlibaba, Ciocăneşti şi Broşteni. Invitaţi speciali: Adriana Bucevschi, Panfil Roată, Ansamblul folcloric „Poieniţa” al Casei de Cultură din Sângiorz Băi – Bistriţa-Năsăud.


Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate, ediţia a IX-a, este organizat de Consiliul Local şi Primăria Ciocăneşti, Consiliul Judeţean Suceava şi ANTREC România – Filiala Suceava.




Primăria Vatra Dornei vrea să inceapa lucrarile de amenajare pentru Complexul de Agrement Lunca Dornelor

Primăria Vatra Dornei vrea să contracteze lucrări de amenajare pentru complexul de agrement "Lunca Dornelor", proiectul fiind estimat la 25,5 milioane lei, fără TVA, potrivit unui anunţ de intenţie publicat pe site-ul guvernamental de licitaţii publice.

Mai multe detalii se pot vedea in textul anuntului de intentie, prezentat in continuare:

SECTIUNEA I: AUTORITATEA CONTRACTANTA

I.1) DENUMIRE, ADRESA SI PUNCT(E) DE CONTACT: Municipiul Vatra Dornei

Adresa postala: Vatra Dornei, judetul Suceava, strada Mihai Eminescu, Nr. 17 , Localitatea: Vatra Dornei , Cod postal: 725700 , Romania , Punct(e) de contact: Primaria Vatra Dornei , Tel. +40 230375229 , In atentia: Cristian SESERMAN , Email: primaria@vatra-dornei.ro , Fax: +40 230375170 , Adresa internet (URL): www.vatra-dornei.ro , Adresa profilului cumparatorului: www.e-licitatie.ro

I.2) TIPUL AUTORITATII CONTRACTANTE SI ACTIVITATEA PRINCIPALA (ACTIVITATILE PRINCIPALE): Autoritate regionala sau locala

Activitate (activitati): Servicii generale ale administratiilor publice

AUTORITATEA CONTRACTANTA ACTIONEAZA IN NUMELE ALTOR AUTORITATI CONTRACTANTE: Nu

SECTIUNEA II: OBIECTUL CONTRACTULUI (LUCRARI)

II.1) DENUMIREA DATA CONTRACTULUI DE CATRE AUTORITATEA CONTRACTANTA
Contract de lucrari: COMPLEX DE AGREMENT LUNCA DORNELOR

II.2) TIPUL DE CONTRACT SI LOCUL EXECUTARII LUCRARILOR: Lucrari
Locul principal sau locul de executare a lucrarilor: Vatra Dornei
Codul NUTS: RO215 - Suceava

II.3) PREZENTUL ANUNT IMPLICA INCHEIEREA UNUI ACORD-CADRU: Nu

II.4) DESCRIEREA SUCCINTA A NATURII SI DOMENIULUI LUCRARILOR
Obiectele de investitie sunt urmatoarele: 1-Cladire Complex de Agrement;2–Terenuri de sport;3–Vestiare terenuri de sport, inclusiv spatii tehnice si administrative;4–Amenajari exterioare; 5–Parcare autoturisme si autocare.
Valoarea estimata fara TVA: 25,516,820.55 RON

II.5) CLASIFICARE CPV (VOCABULARUL COMUN PRIVIND ACHIZITIILE PUBLICE)
45212100-7 - Lucrari de constructii de complexe pentru petrecerea timpului liber (Rev.2)

II.6) DATA PREVAZUTA PENTRU INCEPEREA PROCEDURILOR DE ATRIBUIRE SI DURATA CONTRACTULUI
Data prevazuta pentru inceperea procedurilor de adjudecare: 01.03.2012
Durata: 23 luni incepand de la data adjudecarii contractului

II.7) CONTRACTUL INTRA SUB INCIDENTA ACORDULUI PRIVIND CONTRACTELE DE ACHIZITII PUBLICE: Da

II.8) INFORMATII SUPLIMENTARE
Suprafata totala a spatiului cu functiunea de aqua-park este de 1.514 mp, dintre care 580,70 mp este suprafata apei.
Restul incaperii este amenajat cu alei interioare, zone cu sezlonguri (de relaxare), zone pentru distractie, zona de hidromasaj cu vedere panoramica, alte spatii de relaxare, etc.

SECTIUNEA III: INFORMATII JURIDICE, ECONOMICE, FINANCIARE SI TEHNICE

III.1) CONDITII REFERITOARE LA CONTRACT
III.1.1) Principalele conditii financiare si modalitati de plata si/sau trimitere la dispozitiile relevante

III.2) CONDITII DE PARTICIPARE
III.2.1) Contracte rezervate: Nu

SECTIUNEA IV: INFORMATII SUPLIMENTARE

IV.1) CONTRACTUL SE INSCRIE INTR-UN PROIECT/PROGRAM FINANTAT DIN FONDURI COMUNITARE: Da
Trimitere (trimiteri) la proiect(e) si/sau program(e): POR2007-2013,Axa prioritara-5-Dezvoltarea durabila si promovarea turismului.Domeniul de interventie 5.2–Crearea,dezvoltarea,modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale si cresterii calitatii serviciilor turistice

IV.2) ALTE INFORMATII
Procedura de atribuire: LICITATIE PUBLICA DESCHISA.
Criteriu de atribuire: CEA MAI AVANTAJOASA OFERTA ECONOMICA; Factori de evaluare: OFERTA FINANCIARA 60%, DURATA DE EXECUTIE 20%; PERIOADA DE GARANTIE A LUCRARILOR: 20%
Cerinte de calificare: Declaratie privind eligibilitatea;Declaratie privind neincadrarea in prevederile art.181 din OUG. 34/2006; Declaratie pe propria raspundere privind neincadrarea in situatiile prevazute la art.69^1 din OUG nr. 34/2006; Certificat de participare la licitatie cu oferta independenta, conf. OAP 314/2010;Certificate constatoare privind indeplinirea obligatiilor exigibile de plata a impozitelor si taxelor catre stat, inclusiv cele locale; Declaratie pe proprie raspundere privind calitatea de participant la procedura; Certificat Constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Camera de Comert si Industrie Nationala sau teritoriala; Declaratie pe proprie raspundere care cuprinde informatii generale despre ofertant precum si cifra medie de afaceri pe ultimii 3 ani; Lista principalelor lucrari în ultimii 5 ani; Ofertantul va depune cel putin o recomandare din partea clientilor pentru obiectul supus achizitiei; Certificare conform standardelor de referinta :SR EN ISO 9001 sau echivalente;


IV.3) INFORMATII PRIVIND CADRUL DE REGLEMENTARE GENERAL
Site-uri Internet guvernamentale de unde se pot obtine informatii privind:
Legislatia fiscala: www.mfinante.ro
Legislatia în domeniul protectiei mediului: www.anpm.ro
Protectia muncii si conditii de munca: www.securitatea-muncii.ro ; www.protectiamuncii.ro

IV.4) DATA EXPEDIERII PREZENTULUI ANUNT
17.02.2012 08:21



Concerte incendiare în ultimul weekend al Serbărilor Zăpezii Vatra Dornei 2012

Turiştii şi iubitorii sporturilor de iarnă sunt aşteptaţi şi în acest sfârşit de săptămână la Vatra Dornei, unde se desfăşoară ultimul weekend din seria celor trei dedicate Serbărilor Zăpezii, ediţia 2012.

Timp de trei zile vor avea loc concursuri sportive, manifestări cultural-artistice, spectacole în aer liber şi focuri de artificii. Astăzi, începând cu ora 19, pe scena de la baza pârtiei Parc vor urca trupa locală de rock Nord-Est şi formaţia Rekord.

În spectacolul de mâine, primul care va urca pe scenă va fi DJ-ul Michael Star, urmat de Alexandra Ungureanu & Crush. Înainte de focul de artificii care va încheia serile de muzică disco, pop, rock, house din cadrul Serbărilor Zăpezii, ediţia 2012, va avea loc un concert live marca CRBL, al cărui hit “K-boom” a răsunat în fiecare săptămână la baza pârtiei dar şi pe buzele celor veniţi acolo să se distreze.

Duminică, 12 februarie, începând cu ora 15.00, vor evolua Ansamblul „Dorna Dorului”, Ansamblul „Balada” din Bistriţa, soliştii vocali Claudia Martinică şi Călin Brăteanu. Invitat de onoare la spectacolul de duminică este Cristian Pomohaci, admirat şi iubit de publicul dornean.

Schiorii se pot bucura la Vatra Dornei de zăpadă şi de cea mai lungă pârtie de schi din judeţ. Pârtia Dealul Negru are o lungime de 3.200 de metri şi este dotată cu telescaun. Tot în Vatra Dornei se află alte două pârtii, Parc şi Veveriţa. Pârtia Parc are o lungime de 1.000 de metri, are un teleschi şi un babyschi, în timp ce pârtia Veveriţa are o lungime de 820 de metri şi este dotată cu teleschi şi nocturnă.

Şi pentru că se apropie Ziua Îndrăgostiţilor, organizatorii Serbărilor Zăpezii, Primăria şi Consiliul Local Vatra Dornei, vor prelungi manifestările sportive şi artistice până după această zi. Aşadar, îndrăgostiţii pot petrece un weekend prelungit la Vatra Dornei.





Satul Teşna, comuna Poiana Stampei, a devenit pentru o zi centrul sporturilor de iarnă din România

Pe pârtia din satul Teşna, comuna Poiana Stampei, a avut loc a IV-a ediţie a manifestărilor cultural – sportive „Iarna în Poieniţă”, care a reunit întreceri sportive de slalom uriaş, schi alpin, snowboard şi săniuş. Manifestarea, organizată de Primăria Poiana Stampei, Şcoala Generală Poiana Stampei, Asociaţia „Roua cerului”, Asociaţia sportivă „Turboforest” şi Casa de Cultură din localitate, a atras sute de localnici, turişti şi locuitori ai comunelor învecinate.

Minipârtia din Poiana Stampei are aproape 300 de metri lungime, gradul de dificultate în prima porţiune este mai mic, apoi panta este de 30% şi dispune de instalaţie de iluminare pe timp de noapte. A fost amenjată de un pasionat al sporturilor de iarnă, Teodor Vasiluţ, pentru familie, dar şi pentru cei care vin să petreacă un sfârşit de săptămână la Poiana Stampei şi vor să schieze sau să se dea cu sania, accesul fiind gratuit.

Teodor Vasiluţ, cel care s-a ocupat de organizarea tehnică a „Iarnei în Poieniţă”, este un pensionar din Poiana Stampei care timp de 20 de ani a fost salvamontist şi a participat la concursuri de schi pe toate pârtiile din ţară organizate la nivel de Serviciu Salvamont.

Mulţi dintre copiii înscrişi în concurs au o bună pregătire fizică pentru schi. Din cauza drumului lung până la şcoală, de câţiva kilometri, o parte dintre elevii din comună vin iarna la şcoală pe schiuri atât din plăcere, dar şi datorită faptului că ajung mai repede şi sunt mai odihniţi decât dacă ar merge pe jos.

Concurs pe categorii de vârstă

Cel care a deschis concursul de schi alpin de la Poiana Stampei a fost Gavril Todaşcă, fost vicecampion naţional la schi alpin în 1988, după care s-a dat startul la concursul de schi alpin şi de viteză, desfăşurat în două manşe, pentru o departajare mai bună. Întrecerea s-a desfăşurat la fete şi la băieţi, pe categorii de vârstă, “pitici”, de la 3 la 6 ani, 7 – 8 ani, 9 – 10 ani, 11 – 12 ani, 13 – 14 ani, 15 – 16 ani, 17 – 18 ani şi peste 18 ani, veterani.

Marius Todaşcă are 6 ani, schiază de iarna trecută, de când i-a adus Moş Crăciun schiuri. Nu a mai fost la un concurs de schi, dar sâmbătă a venit cu fratele său, Marian, de 7 ani, să câştige. Cătălin Ovidiu Ivan are 13 ani, schiază de trei ani şi învăţat singur să schieze. A venit la concurs pentru că îi place mult să schieze. Cosmin Chiforescu are 12 ani şi schiază fără beţe, pentru că îl incomodează, cu toate că, aşa cum ne-a spus, poate l-ar avantaja la start, când ar putea să-şi facă “vânt”, dar i-ar înceti trecerea printre porţi “de frică să nu le dea jos chiar cu beţele”. Ionuţ Pilug, are 13 ani, şi a învăţat să schieze cu profesorii de educaţie fizică Georgel Cătălin Borcan, Dorina Frăţiloiu, în timpul orelor de sport de la şcoală. Boca Petrişor are 9 ani, schiază de doi ani, fiind învăţat tot de profesoara Dorina Frăţiloiu. Marilena Georgescu are 11 ani, la prima lecţie de schi a fost îndrumată de o colegă, pe un deal mai mic, unde a învăţat să-şi ţină echilibrul, apoi au urmat alte dealuri de pe lângă casă.


După concursurile de schi au urmat cele de snowboard, bob-sanie, la care au participat şi cei mai mici copii.
Ca la orice concurs care se respectă, au existat arbitri, cronometre, observatori, fanioane, penalizări pentru cei care nu au „nimerit” porţile, au trecut de linia de start înainte de fluierul arbitrului sau nu au nimerit sosirea.

Festivitatea de premiere i-a adunat la linia de start pe majoritatea concurenţilor. Cei mai buni sportivi, cel mai tânăr şi cel mai vârstnic participant, schiorul cu cele mai multe căzături, dar şi organizatorii au urcat pe podiumul de premiere. Toţi participanţii au primit diplomă, iar din partea viceprimarului Viluţ Mezdrea, dulciuri.

Partea tehnică a concursurilor a fost asigurată de prof. Dorina Frăţiloiu, salvamontistul Teodor Vasiluţ, prof. Vasile Chiforescu şi Marin Vasiluţ.

Gogoşi, ceai fierbinte, vin fiert şi ciolan cu fasole

Pe parcursul zilei, cei prezenţi au putut face gratuit plimbări cu sănii trase de cai împodobiţi cu zurgălăi.
În timpul pauzelor dintre probe, copiii au primit ceai fierbinte şi gogoşi. Şi adulţii s-au înfruptat din cele câteva sute de gogoşi preparate cu o zi înainte de octogenara Iustina Vasiluţ şi s-au încălzit cu vin fiert cu scorţişoară şi ţuică fiartă, oferite din belşug şi gratuit de organizatori.

Cei mai buni bucătari din sat, coordonaţi de viceprimarul Viluţ Mezdrea, au pregătit pentru prânz într-un imens cazan, fasole cu ciolan, cârnaţi şi murături. S-au folosit peste 20 de kilograme de fasole boabe albe şi cam tot atâtea kilograme de carne şi cârnaţ de casă. La felul doi, servit după festivitatea de premiere, bucătarii au pregătit un ceaun cu balmoş.

De la Petrică Chiforescu, directorul Casei de Cultură Poiana Stampei am aflat că, în satul Teşna, de patru ani de zile familia Vasiluţ organizează “Iarna în Poieniţă”. În prima fază era un festival concurs sportiv şi cultural “Roua Cerului”, după care a fost rebotezat “Iarna în Poieniţă”.

La lăsarea întunericului, elevii care au ocupat cea mai înaltă treaptă a podiumului, împreună cu cei mai buni schiori ai comunei, au coborât pe pârtie cu făclii aprinse, nu înainte de a face şi o demonstraţie de schi în nocturnă.




Al doilea weekend de Serbarile Zapezii la Vatra Dornei

Sfârşitul de săptămână a fost numai bun pentru practicarea sporturilor de iarnă, iar cei care au vrut să se bucure din plin de zăpadă, au ajuns în zona de munte a judeţului, la Vatra Dornei. Aici a avut loc al doilea weekend din seria celor trei dedicate Serbărilor Zăpezii, iar pârtiile Veveriţa, Parc şi Dealul Negru au fost numai bune pentru cei care schiază. La fel patinoarul din Parcul central şi pista de snow-tubing, care au constituit alte puncte de atracţie.

„Trei fete cucuiete” au deschis spectacolele de vineri şi sâmbătă

Theodora Manolache, Sabina Atodiresei şi Roxana Cucoş sunt trei adolescente din Iaşi, „trei fete cucuiete cu studii de specialitate” – (cum au fost dezmierdate de prezentatorul Serbărilor Zăpezii, Doru Bighiu, înainte de urcarea pe scenă), care formează trupa Elle. Piesele de rezistenţă ale trupei în spectacolele de vineri şi sâmbătă au fost colajul de muzică rusească, momentul ţigănesc, şi „Hora moldovenească”.

Theodora Manolache a interpretat pentru publicul dornean şi melodii cum ar fi „Musica E” din repertoriul italian, “Parce que tu pars” din repertoriul Larei Fabian, “Je Me Souviens” din repertoriul francez sau “Poveste”, o melodie cu care s-a remarcat în rândul tinerilor din Iaşi.

Datina, rechemată pe scenă de publicul dornean

Cunoscută dornenilor de la celelalte ediţii ale Serbărilor Zăpezii şi de la Zilele Municipiului, trupa Datina a fost primită cu aplauze şi de această dată, fiind nevoită să revină pe scenă la insistenţele publicului.

Marius Chină şi Andreea Cristea au interpretat pe lângă melodiile mai vechi, deja cunoscute, şi câteva piese mai noi, la care publicul a învăţat repede refrenele, cei doi făcând cunoscut celor prezenţi că doresc să reîmprospăteze stilul etno, prin lansarea unei campanii care are ca scop salvarea acestui stil muzical.

Ultimul care a urcat pe scenă vineri a fost Michael Star, cunoscut sucevenilor încă din 1996.

Anya şi cele două dansatoare au încălzit atmosfera

Prima trupă care a urcat sâmbătă pe scenă a fost Elle, iar după primul concurs al serii, Marius Chină şi Andreea Cristea au încălzit la propriu atmosfera prin muzica etno şi numărul mare al celor care au dansat în faţa scenei.

Anya, fosta solistă a grupului Hi-Q în perioada 2008 - 2010, a urcat pe scenă împreună cu cele două dansatoare, cu emoţie şi cu dorinţa de a-i încânta pe toţi cei prezenţi. Tânăra solistă a reuşit la Vatra Dornei un concert excepţional, declarându-se foarte încântată că este înconjurată de prieteni şi apreciată de publicul împreună cu care a cântat “Beautiful World”. Jocul de lumini, muzica de club, dansatoarele şi atmosfera de basm de la baza pârtiei Parc au încălzit inimile celor prezenţi.

Timp de 45 de minute, cei peste 5.000 de spectatori au cântat cu Anya melodii cum ar fi “Fool Me”, “Your Voice”, “Desire”, “Energy”, “Voice In My Head”, “Move You”, “Crazy” şi au dansat, spectacolul oferit fiind un cadou pentru cei care apreciază asemenea melodii.

“E cea mai tare petrecere în aer liber, oamenii au creat o atmosferă incendiară şi asta este un lucru foarte bun”, au fost cuvintele cu care a caracterizat Anya concertul său de la Vatra Dornei. Întrebată dacă va încerca o coborâre pe schiuri pe o pârtie din Vatra Dornei, Anya a spus că „în afară de patinaj, nu am încercat alte sporturi de iarnă de teamă să nu păţesc ceva. Cu sania sunt OK, dar cu schiurile nu prea pot să-mi păstrez echilibrul”.

Taxi s-a întâlnit cu fanii la Vatra Dornei

După ce a concertat prin toată ţara, trupa Taxi s-a întâlnit cu fanii din Vatra Dornei într-un concert live 100%, cu piese mai vechi sau mai noi. Aşa cum se anunţa dinainte, show-ul celor de la trupa Taxi a fost pe măsura aşteptărilor. Dornenii şi turiştii care au ales să înfrunte ninsoarea şi temperaturile scăzute şi au dorit să se distreze sâmbătă seara la baza pârtiei Parc au plecat cu siguranţă satisfăcuţi de recitalul lui Dan Teodorescu şi al colegilor săi de trupă. Aceştia au cântat piese şi de pe albumul intitulat “Cele două cuvinte”, dar şi de pe celelalte albume mai vechi. Spectacolul a fost în binecunoscutul „stil Taxi”, cu muzică şi versuri ironice, cu accente sociale, semnate Dan Teodorescu.

După un intro orchestral, melodia cu care Taxi a deschis concertul la Vatra Dornei a fost “Criogenia salvează România", o invitaţie făcută de Dan Teodorescu spectatorilor să „ne băgăm cu toţii/ În nişte frigidere mari/ Să ne congelăm/ Pentru vreo sută de ani/ Şi să-i aşteptăm/ Liniştiţi p-americani”.

După „Nu mai eşti” şi “Mi-e dor şi doare”, a urmat „cea mai tristă melodie din repertoriul nostru. Îmi pare rău că vă întristăm, dar este o poveste tristă inspirată dintr-o întâmplare dramatică, un prieten bun de-al nostru trăieşte o dramă, o tragedie, pe scurt, îşi iubeşte nevasta”, a spus Dan Teodorescu, înainte de a interpreta melodia “Îmi iubesc nevasta”.

Mulţumind spectatorilor că stau în frig pentru a fi alături de Taxi, Dan Teodorescu le-a solicitat dornenilor să-i cheme şi la vară, când este cald şi când vor veni cu cele mai frumoase tricouri, iar pentru a-i încălzi le-a cântat „Stelele care cad”. Solistul de la Taxi i-a considerat pe bărbaţii cu vârste între 40 şi 60 de ani adolescenţi şi, “pentru că sunteţi destui adolescenţi aici, vă dedic o piesa "Un sfârşit e un început”.

Chiar dacă pe scenă au fost montate două tunuri de căldură şi o aerotermă pentru ca Dan Teodorescu să nu inspire aerul rece care îi putea altera vocea, unul dintre miile de spectatori i-a dăruit mănuşile pentru ca solistului să nu-i îngheţe mâinile pe microfon.

Melodii mai noi, mai vechi, triste, vesele şi pentru orice vârstă au făcut ca seara de sâmbătă să fie una memorabilă.
La cererea publicului, Taxi a interpretat şi “Cele două cuvinte”, o piesă “cu poveste”, care a fost cântată împreună cu spectatorii.

Atmosfera de la acest ultim concert al serii a fost cu totul altfel prin comunicarea dintre cei de pe scenă şi cei din faţa scenei, Dan Teodorescu (voce, chitară), Vicky Albu (voce), Darius Neagu (tobe), Kerezsi Csongor (chitară bas), Cantemir Neacşu (chitară solo), Mugurel Coman (clape), găsind în spectatori adevăraţi prieteni.

Concursuri sportive cu premii

În cadrul spectacolului de sâmbătă seara, au fost premiaţi cei mai buni schiori de la concursurile organizate pe pârtia Veveriţa. Concursurile de schi s-au desfăşurat pe diferite categorii de vârstă, gradul de dificultate crescând direct proporţional cu vârsta. Ca şi săptămâna trecută, au fost premiaţi peste 30 de schiori, ocupanţii locului I primind 60 de lei, cei ai locului II, 40 de lei, iar cei de pe locul III, 20 de lei. Au fost acordate şi trei premii speciale pentru cei mai mici schiori, dar şi premii de consolare.

Un alt concurs care a avut „priză” la public a fost cel „de cântat”. Cinci copii talentaţi au urcat pe scenă pentru a interpreta melodii populare, disco sau house, cei mai buni fiind răsplătiţi cu premii în bani. Seara s-a încheiat cu un frumos foc de artificii.

Duminică, o zi pentru iubitorii folclorului

Ieri, începând cu ora 15.00, pe scena de la baza pârtiei Parc au evoluat Ansamblul Stroieşti, Pamfil Roată, Ansamblul „Plaiurile Dornelor”, Marius Zgâianu şi Ansamblul „Florile Bucovinei”.


Evenimentul organizat de Primăria şi Consiliul Local Vatra Dornei prin Proiectul „Promovarea produsului turistic în Ţara Dornelor”, finanţat prin Programului Operaţional Regional (POR) 2007-2013, va continua săptămâna viitoare, capetele de afiş fiind Balada din Bistriţa, CRBL, Rekord şi Crush & Alexandra Ungureanu.




Al doilea weekend de Serbările Zăpezii, la Vatra Dornei - MODIFICARE PROGRAM

PROGRAM WEEKEND 03-05 FEB.
Serbările Zăpezii Vatra Dornei 2012, continuă şi în weekendul următor, vremea excelentă pentru schiat urmând a fi completată cu o serie de concursuri şi concerte care vor avea drept cap de afiş formaţia Taxi.

Serbările încep de mâine, când pe scena de la baza pârtiei Parc vor urca Elle, Datina şi DJ-ul Michael Star.

Sâmbătă vor evolua din nou Elle şi Datina, alături de Anya şi de formaţia Taxi. Între prestaţiile muzicale ale artiştilor se vor organiza şi concursuri, în care va fi angrenat publicul spectator.

Ziua a treia, duminică, este destinată muzicii populare, pe scenă urmând să evolueze Ansamblul Stroieşti, Pamfil Roată, Ansamblul „Plaiul Dornelor”, Marius Zgâianu şi Ansamblul „Florile Bucovinei”.

La fel ca şi weekendul trecut, punctul forte al serbărilor va fi însă zăpada, din belşug pe toate cele trei pârtii din municipiul staţiune. Cei care vor alege să petreacă sfârşitul săptămânii la Vatra Dornei pot schia, aici existând condiţii de practicare a acestui sport atât pentru începători cât şi pentru avansaţi, se vor putea da cu sania, vor putea patina, de asemenea pentru copii fiind amenajate şi mai multe parcuri de distracţii.

Ordinea va fi asigurată în principal de jandarmii montani din Vatra Dornei, cei care au fost prezenţi masiv la finele săptămânii trecute, atât pe pârtii cât şi în apropierea acestora.


Săptămâna trecută, în primul weekend al serbărilor, prezenţa turiştilor a fost una mulţumitoare, multe dintre hotelurile din localitate fiind ocupate la capacitate maximă.




Pericol crescut de avalanşe în Munţii Calimani şi Rodnei

Zonele înalte din Munţii Rodnei şi Călimani au devenit un real pericol pentru turişti, riscul producerii unor avalanşe fiind crescut, potrivit avertizării remise miercuri de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Bistriţa-Năsăud.

"Jandarmii montani din Rodna avertizează turiştii că există pericol crescut de producere a avalanşelor în zona Vârfului Roşu şi Curăţel. Pericolul este cotat la gradul IV, risc crescut existând în zona Vârfului Roşu. Turiştilor le este recomandat să nu se aventureze pe creste în această perioadă, având în vedere faptul că stratul de zăpadă are o grosime de 80 - 100 centimetri, pe creste stratul viscolit putând ajunge până la doi metri înălţime", se arată în comunicatul jandarmilor.

Şi jandarmii montani din Munţii Călimani i-au avertizat pe cei care intenţionează să îşi petreacă timpul liber la munte că în zonă temperaturile au coborât miercuri dimineaţă până la minus 19 grade Celsius, aşadar trebuie să fie echipaţi corespunzător.


În plus, există pericol de avalanşe în Vârful Bistricioru din Munţii Călimani, unde zăpada atinge aproape doi metri înălţime.




La Vatra Dornei au început Serbările Zăpezii 2012

Dornenii şi turiştii care ajung zona Dornelor sunt invitaţi şi anul acesta să participe în fiecare weekend, până pe 12 februarie, la Serbările Zăpezii din staţiunea Vatra Dornei. Pentru ca distracţia să fie asigurată, ei vor avea parte de muzică pentru toate gusturile, de la muzică uşoară, la muzică rock şi populară, dar şi foarte multe concursuri specifice iernii.

Primul weekend a atras mii de spectatori şi iubitori ai sporturilor de iarnă

Startul distracţiei a fost dat vineri, 27 ianuarie, la ora 19,00 când au urcat pe scenă cei doi membri ai trupei sucevene Intensiv. După prima piesă introductivă, publicul a fost invitat mai aproape de scenă, pentru ca, mai apoi, melodiile de club printre care s-au numărat “Until the sun will rise”, “Love” sau “Amintirea noastră”, să încălzească atmosfera. După trupa Intensiv, pe scenă a urcat un alt sucevean, Dj Savy, care a oferit o oră de muzică de progressive trance, tech trance, uplifting trance.

„Muzică din suflet” cu Odyssey

Spectacolul de sâmbătă a fost deschis, la fel ca şi cel de vineri, de sucevenii de la Intensiv, după care pe scenă a urcat una din cele mai cunoscute trupe din Suceava, dacă nu chiar cea mai cunoscută, Odyssey, care a prezentat un spectacol cu “muzică din suflet”, piesele folk - rock încântând publicul prezent. Formaţia Odyssey a luat fiinţă în 1996, la iniţiativa lui Cristian Rangu şi a lui Laurenţiu Paicu, cu ocazia participării la festivalul de muzică folk “Chitara de Argint” de la Reghin, de atunci, grupul trecând prin mai multe schimbări de componenţă şi stil.

Cristi Rangu - voce, chitară, Relu Calcea – chitară, Ciprian Bârsă – bass şi Lucian Andraşcu – tobe au reuşit să creeze o atmosferă incendiară în rândul iubitorilor de rock. Publicul a fredonat mai toate piesele cântate, fie că au fost melodiile proprii ale trupei, de pe albumele „Piatra de hotar” şi “Povestitorul” sau au fost preluări de la formaţii româneşti şi străine. Melodiile lansate în anii ‘70 – ‘80 de Phoenix au avut un real succes, publicul aplaudând încă de la prima notă muzicală auzită.

DJ Rynno şi Sylvia au încălzit atmosfera

DJ Rynno şi Sylvia sunt deja cunoscuţi dornenilor pentru show-ul incendiar de la Serbările Zăpezii de acum doi ani, astfel că doar simplul anunţ al prezentatorului Doru Bighiu privind urcarea celor doi pe scenă a stârnit aplauze îndelungate.

Sylvia a cântat sâmbătă seara, la Vatra Dornei, alături de Dj Rynno şi de cele două dansatoare, Didi şi Coco, hituri mai noi sau piese mai vechi, remixate, cum ar fi "Feel", "Save Me", "Fantasy Of Love", „Feel In Love” sau mai noul “Work it“ alături de piese inspirate din repertoriul popular şi una din cel ţigănesc. Cei doi artişti au dedicat melodiile interpretate tuturor celor prezenţi la Vatra Dornei. Au fost şi piese dedicate pentru ţuica fiartă şi pentru vinul fiert care se găseau din belşug la intrarea în Parcul staţiunii dinspre pârtie, dar şi pentru solistul dornean Michael Star.

O revenire după trei ani

După DJ Rynno şi Sylvia, pe scenă au urcat membrii trupei Impact. Impact a luat fiinţă în anul 1998, fiind formată din Rareş Timiş şi Cristina Haios. De-a lungul timpului, cei doi au încercat să surprindă prin muzică, prezenţă şi spontaneitate, ţinând pasul cu modelele internaţionale şi adaptându-se întotdeauna la noi schimbări şi provocări. După trei ani de pauză, trupa Impact a revenit oficial în industria muzicală tot într-o formulă de doi: Cristina şi Mayer.

Pe lângă melodiile proprii de pe albumul "Back To Music", album care a marcat revenirea formaţiei în zona muzicii de club, trupa Impact a cântat şi câteva cover-uri din repertoriul internaţional. Pentru a înfrunta gerul, Mayer le-a spus spectatorilor că „Impact este soarele şi îi va încălzi în această seară”, motiv pentru care Cristina, Mayer şi cele două dansatoare şi-au pus ochelari de soare. Cei doi au interpretat piese în limba română şi în limba engleză, piese cum ar fi "Love or I die”, “Today”, “Like A Child” sau “Believer” , încălzind la propriu publicul dornic de dans, peste 4.000 de spectatori cântând împreună cu artiştii.

Concursuri cu premii

Tot în cadrul spectacolului de sâmbătă seara au fost premiaţi cei mai buni schiori de la concursurile organizate sâmbătă pe pârtia „Veveriţa”. Concursurile de schi s-au desfăşurat pe diferite categorii de vârstă, gradul de dificultate crescând direct proporţional cu vârsta. Au fost premiaţi 30 de schiori, ocupanţii locului I primind 60 de lei, cei ai locului II, 40 de lei, iar cei de pe locul III, 20 de lei. Au fost acordate şi două premii speciale pentru cei mai mici schiori, Petra Grigoraş la fete şi George Forfotă la băieţi, dar şi premii de consolare constând în cartele telefonice.

Un alt concurs care a avut „priză” la public a fost cel „de cântat”. Copii talentaţi din Vatra Dornei, dar şi din alte localităţi din judeţ sau din ţară au urcat pe scenă pentru a interpreta melodii populare, disco sau hause, cei mai buni fiind răsplătiţi cu premii în bani sau consolaţi, cu cartele pentru telefonul mobil.
Seara s-a încheiat cu un frumos foc de artificii.

O zi dedicată folclorului

Duminică, 29 ianuarie, începând cu ora 15,00 pe scena de la baza pârtiei Parc au evoluat Ansamblul „Cetina Călimaniului” Şaru Dornei, Ansamblul Folcloric “Dorna Dorului”, Adriana Bucevschi, şi Nicoleta Hafiuc.


Evenimentul organizat de Primăria şi Consiliul Local Vatra Dornei prin Proiectul „Promovarea produsului turistic în Ţara Dornelor” finanţat prin Programului Operaţional Regional (POR) 2007-2013, va continua până pe 12 februarie, capetele de afiş pentru al doilea weekend fiind DJ Savy, Datina, Taxi, trupa Elle, Balada din Bistriţa şi Pamfil Roată. În al treilea weekend, pe scena din Vatra Dornei vor urca, alături de CRBL, Rekord şi Crush & Alexandra Ungureanu.




Serbarile Zapezii Vatra Dornei 2012 ~ 27 Ianuarie - 12 Februarie 2012 ~ PROGRAM COMPLET MANIFESTARI


Serbările Zăpezii 2012 Vatra Dornei debuteaza pe 27 ianuarie şi se vor derula pe parcursul a trei week-end-uri consecutive pana pe 12 Februarie 2012.

Manifestările vor cuprinde concursuri de schi dotate cu premii, focuri de artificii şi mai multe concerte desfasurate in fiecare vineri, sambata si duminica.

Serbările Zăpezii, susţinute prin „Promovarea produsului turistic în Ţara Dornelor”

Primarul municipiului Vatra Dornei, Ioan Moraru, a declarat: „Ne-a fost greu să stabilim perioada de desfăşurare, pentru că a fost o iarnă destul de apatică până după Bobotează. O parte din banii pentru manifestările din aceste trei weekenduri sunt asiguraţi prin Proiectul "Promovarea produsului turistic în Ţara Dornelor", finanţat prin Programului Operaţional Regional (POR) 2007-2013. Alături de această finanţare vor veni şi alţi sponsori, printr-un aport financiar la desfăşurarea concursurilor din această perioadă. Intenţionăm să prelungim al treilea weekend până pe data de 14 februarie, chiar dacă este o zi de marţi, să sărbătorim Ziua îndrăgostiţilor. După aceste serbări vor urma alte concursuri, care nu sunt organizate de primărie, dar pe care noi le sprijinim sub diferite forme. Perioada Serbărilor se suprapune cu vacanţa studenţească, dacă vom avea şi o temperatură bună şi zăpadă naturală pe lângă cea artificială, astfel încât toate cele trei pârtii să fie practicabile, atunci Serbările Zăpezii de la Vatra Dornei vor fi reuşite din toate punctele de vedere”.

In cele ce urmeaza va prezentam programul complet al manifestarilor. Mentionam ca in cadrul acestuia mai pot aparea unele mici modificari.








UPDATE 27.01.2012: Pe data de 11.02.2012, in loc de Play&Win va concerta CRBL !


UPDATE 02.02.2012: Usoara modificare program Weekend 2 - Vineri va performa si DJ Michael Star, Sambata va concerta si ANYA, Duminica vor completa programul Ansamblele Stroiesti si Florile Bucovinei si Marius Zgaianu


UPDATE 09.02.2012: Usoara modificare program Weekend 3 - Sambata vor concerta DJ Michael Star, Crush & Alexandra Ungureanu si CRBL, iar Duminica vor completa programul Ansamblul Balada din Bistrita si Cristian Pomohaci

Vom reveni cu alte detalii sau modificari in cazul in care vor aparea !

Va dorim distractie placuta !




Festivalul National al Oualor Incondeiate, Ciocanesti 4 - 6 Martie 2012

Pe 4-6 martie va avea loc a 6-a editie a Festivalului National al Oualor Incondeiate de la Ciocanesti (Suceava), ce se desfasoara in fiecare an in luna martie, inainte de inceputul postului Pastelui.

Locuitorii din Ciocanesti au o traditie lunga in incondeierea oualor, transmisa din generatie in generatie, pictind modele populare aflate pe hainele de sarbatoare, acestea regasindu-se si pe casele lor deja celebre. De mestesugul oualor incondeiate se pot bucura atit turistii care pot cumpara aceste oua, cat si indragostitii si cautatorii de traditii.

Puteti intalni mesteri populari si incondeietori din toate centrele romanesti cu traditie care se vor intrece in concursuri de oua incondeiate, spectacole de muzica sau de fanfara populara, precum si parade de costume populare. De asemenea, in comuna muzeu Ciocanesti exista cel mai vestit Muzeul National al Oualor incondeiate.




SURSA: 2rism.ro

Trasee montane închise pe Rarău şi Giumalău

Serviciul Public Salvamont al județului Suceava ne-a informat că stratul de zăpadă este de circa 50 - 60 cm în Călimani și 40 - 50 cm în masivele Giumalău, Rarău, Suhard şi Bistriței şi este posibil să devină mai consistent în următoarele zile. Zăpada poate ajunge la 1,5 m, predominant pe jgheaburi sau la limita gol alpin – pădure, unde a viscolit

Problemele de deplasare se se întâmpină în zona de trecere la golul alpin, unde există acumulări mai mari de zăpadă viscolită, sau în zona de creastă, unde turiştii sunt expuşi rafalelor de vânt şi a valurilor de ceaţă. „Recomandăm turiştilor care vor să urce pe traseele montane ca în prima zi să abordeze un traseu mai uşor spre cabane, iar în zilele următoare, dacă și condiţiile meteo sunt favorabile, să abordeze trasee montane mai dificile, înfuncţie de pregătirea lor şi a echipamentului din dotare.

Trebuie să se țină cont și de faptul că timpul de parcurs al unui traseu se poate dubla, faţă de timpul de parcurs în timpul verii. Nu recomandăm traseele de creastă, în condiţii de vizibilitate redusă şi vânt puternic, deoarece o parte din marcaje sunt acoperite de zăpadă. Este bine ca în cazul abordăriiunui traseu mai dificil, cineva din grup să fi făcut acel traseu vara, pentru o orientare mai bună în teren, sau pentru o retragere în condiţii de siguranţă în cazul în care vremea este nefavorabilă.

Se impune ținuta de iarnă ( ghete 3 sezoane, mănuşi, căciulă, polar, hanorac de vânt, parazăpezi, suprapantalon), cu colțari şi piolet în Călimani. Turiștii trebuie să se informaze prealabil despre traseu și să îl abordeze cât mai matinal. Se impune și evitarea consumului de alcool în timpul drumeției”, ne-a spus șeful servciului, Voicu Raia.

Aceeași sursă a explicat că accesul auto pe Rarău este posibil pe ruta Izvorul Alb - Cabana Rarău cu mașini cu tracțiune integrală echipate de iarnă. Drumul Pojorâta - Rarău este accesibil în aceleși condiții, dar ar putea fi temporar închis în caz de viscol, din cauza nămeților care se formează în astfel de situații. Drumul Chiril – Cabana Rarau este deschis până la Mănastirea Rarău, după care produce mari probleme, mai ales dacă ninge, din cauza inclinării acestuia spre aval, care favorizează derapajele. In masivul Giumalău, accesul auto este posibil pe Pârâul Rusca – Cabana Giumalau numai pe 4 - 5 km.

Sunt declarate închise în perimetrul Rarău - Giumalău traseele Valea Seacă – Poiana Sihăstriei (marcaj triunghi galben), Rusca – Cabana Giumalau – Valea Putnei (marcaj banda galbenă), Vatra Dornei – Obcina Mică (marcaj banda albastră) și Poliţa Caprelor – Cabana Giumalău (marcaj cruce roție).

În masivul Călimani este declarat traseu închis Drumul Maria Tereza, între şaua Negoiu şi Poiana Izvoarele, din cauza pericolului de avalanşă. Accesul auto este posibil până la șantier. În masiv, spun salvamontiștii, marcajele sunt deteriorate iar multe poteci sunt închise de vegetație. Pentru că lipsesc refugiile, traseele din Călimani sunt recomandate numai celor experimentați și necesită echipament de bivuac.

În masivul Suhard, probleme sunt de la vârful Omu, pe o distanţă de circa 2 km. spre vârful Fărăoane, întrucât poteca este închisă de vegetaţie și marcajele sunt vechi, deteriorate. Nici în acest masiv nu sunt refugii iar parcurgerea traseelor, recomandată doar celor experimentați, necesită echipament de bivuac.


Salvamontiștii suceveni ne-au mai precizat că pârtiile de schi din județ vor fi funcționale dacă temperaturile vor permite aplicarea unui strat suplimentar de zăpadă cu ajutorul tunurilor, în stațiunile Vatra Dornei și Gura Humorului. „Pentru a contacta salvamontiștii, turiștii pot apela oricând numărul 112, pentru cazurile ce implică acţiunea comună a mai multor servivcii de urgenţă și 0salvamont – pentru cazurile ce implică acţiunea salvatorilor montani”, a mai precizat Voicu Raia.




World Snow Day 2012 vine la Vatra Dornei weekend-ul acesta !


Din dorinţa de a atrage cât mai mulţi copii către sporturile de iarnă, Federaţia Internaţională de Schi organizează duminică, 22 decembrie, Ziua Mondială a Zăpezii, ocazie cu care la Vatra Dornei vor avea loc o serie de concursuri.


World Snow Day reprezinta şansa de a explora, de a te bucura şi de a experimenta zăpada. Evenimentul celebrează tot ce înseamnă zăpadă şi aduce laolaltă industria mondială a sporturilor de iarnă pentru a promova zăpada şi activităţile recreative pe care le oferă. Ziua Mondială a Zăpezii trebuie sărbă­torită atât de cei care deja schiază, cât şi de cei care nu au avut acest noroc până acum.

În Bucovina, gazda evenimentului este Şcoala de Schi Euroski Vatra Dornei. Toate activităţile se vor desfăşura pe pârtia Veveriţa, cea mai bună din staţiune, acolo unde există teleschi, instalaţie de zăpadă artificială şi nocturnă. Festivalul va începe încă de sâmbătă seară, atunci când la Cabana Schiorilor, cunoscută de multă lume datorită excelentului vin fiert ce se prepară acolo, va avea loc World Snow Day Party.

Duminică, toţi cei care vor să se bucure de frumuseţea zăpezii şi a sporturilor de iarnă vor beneficia de echipament gratuit. Instructorii de la Euroski vor acorda lecţii de schi gratuite la orele 10:00, 12:00 şi 15:00, în vreme ce turiştii care vor să urce pentru prima oară pe o placă de snowboarding o pot face de la orele 11:00 şi 16:00.


Transportul pe cablu va fi gratuit, astfel că toţi cei care iubesc sporturile de iarnă trebuie să profite de acest lucru. Ziua Mondială a Zăpezii se va încheia cu o demonstraţie în nocturnă oferită de către Şcoala de Schi Euroski Vatra Dornei.




Pârtiile de schi omologate din Vatra Dornei si Carlibaba vor fi promovate la nivel naţional

Pârtiile de schi omologate din judeţul Suceava vor fi promovate anul acesta prin intermediul proiectului naţional de informare turistică „i-Tour Schi”, susţinut de Ciuc Premium.

Este vorba despre pârtii de schi din Gura Humorului, Vatra Dornei şi Cârlibaba, care vor fi promovate în cadrul celui mai amplu proiect de informare turistică dedicat sporturilor de iarnă, „i-Tour Schi”, realizat de Ciuc Premium şi Groove Hour, în parteneriat cu Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din România şi Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din judeţul Braşov.

Informaţii legate de pârtii omologate din judeţul Suceava vor apărea într-un format nou, alături de alte domenii schiabile, pentru a se oferi informaţii cât mai complexe cu privire la domeniile schiabile din Moldova. Proiectul “i-Tour Schi” oferă pasionaţilor de sporturi de iarnă din toată ţara posibilitatea de a experimenta cât mai multe pârtii de schi şi snowboard, asigurând turiştilor informaţii complete despre domeniile schiabile din 14 judeţe.


În cadrul proiectului au fost realizate şase materiale de promovare, care au fost deja distribuite la 254 de hoteluri, pensiuni, vile şi centre infoturistice din peste 40 de localităţi din ţară.




Petrica Ariciuc, șeful Salvamont Vatra Dornei, premiat la nivel naţional

Petrică Ariciuc, şeful Serviciului Salvamont Vatra Dornei, a fost premiat în weekend la nivel naţional. Decernarea premiilor oferite de Asociaţia Scriitorilor şi Jurnaliştilor de Turism din Româna a avut loc în localitatea vâlceană Horezu. Deşi a fost invitat să participe la acest eveniment, Ariciuc nu a putut ajunge, şi asta pentru că la Vatra Dornei a nins şi a fost nevoit să pregătească pârtiile pentru turişti.

Premiul obţinut este cu atât mai meritoriu cu cât din totalul distincţiilor doar două au ajuns în zona Moldovei. Un premiu a fost acordat unui complex turistic din localitatea Panciu, iar cel de-al doilea, intitulat „Salvatorii”, a ajuns la Vatra Dornei.

Juriul a considerat că munca depusă de Petrică Ariciuc, constând în promovarea turismului în zona Moldovei, relaţiile cu reprezentanţii hotelurilor şi pensiunilor, acţiunile de marcare a traseelor turistice, dar şi organizarea unor competiţii şi manifestări în Vatra Dornei şi împrejurimi, întruneşte condiţiile necesare pentru a fi premiată.

Contactat telefonic, şeful Serviciului Salvamont Vatra Dornei a declarat că nu se aştepta să-i fie acordat acest premiu: „A fost o surpriză totală pentru mine. Premiul ne obligă, pe mine şi pe colegii mei, să ţinem ştacheta cât mai sus, aşa cum i-am obişnuit pe toţi cei cu care am colaborat. Vreau să le mulţumesc în mod deosebit celor 15 colegi ai mei, fără de care acest premiu nu putea fi obţinut. Au făcut o muncă extraordinară şi s-au implicat de fiecare dată când a fost nevoie de ei. Am fost mereu o echipă, iar acest premiu îl împart cu ei”.





HOTEL DORNA, unul dintre cele mai moderne hoteluri din judeţ a fost deschis la Vatra Dornei

În Vatra Dornei a fost deschis unul dintre cele mai moderne hoteluri din judeţul Suceava, singura unitate turistică de patru stele din acest municipiu. Este vorba despre hotelul Dorna, fostul hotel Alpin, care în cursul acestui an a trecut printr-un amplu proces de modernizare.


Omul de afaceri Stelian Chiforescu, proprietarul hotelului, ne-a declarat că la începutul acestui an la hotelul situat la baza pârtiei de schi Parc a fost demarat un proiect de modernizare finanţat cu fonduri europene. Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la 4,975 de milioane de lei (49,75 de miliarde de lei vechi), din care 2,19 milioane de lei fonduri europene şi 2,78 de milioane de lei fonduri asigurate de firma omului de afaceri dornean, SC Meridian Turism SA.

Potrivit spuselor lui Stelian Chiforescu, hotelul Dorna are în momentul de faţă 40 de camere, dublu faţă de cele existente înainte de modernizare. De asemenea, în urma investiţiilor din acest an au fost modernizate centrul SPA, restaurantul, precum şi cele 20 de camere deja existente. În ceea ce priveşte restaurantul, după realizarea proiectului au fost dublate numărul de locuri şi, în acelaşi timp, a fost înlocuită aparatura de la bucătărie. Aşa se face că în prezent restaurantul hotelului Dorna are o capacitate de 140 de locuri.

Stelian Chiforescu a subliniat că pe lângă valoarea iniţială a proiectului, în hotelul Dorna a mai fost investită o sumă de aproximativ un milion de euro, pentru amenajarea unei baze de tratament balnear. Chiforescu a precizat că baza de tratament ar urma să fie deschisă în vara acestui an.

„Investiţia am făcut-o în ideea că la cele 20 de camere existente până la modernizare nu puteam să primim grupuri mari, asta în condiţiile în care sunt foarte multe firme care vor să organizeze traininguri şi au nevoie de anumite condiţii. De acum înainte vom putea primi şi astfel de grupuri sau echipe de fotbal, handbal sau alte sporturi care vin în cantonamente”, a spus Stelian Chiforescu.

Preţuri competitive pentru condiţii de patru stele

Aşa cum spuneam, după modernizare, hotelul dispune de 40 de camere spaţioase, dotate modern, respectiv camere de tip Standard sau Deluxe, şi apartamente Deluxe şi Suite Superior. Dintre cele 40 de camere, patru sunt de trei stele (duble Standard), alte 26 de camere sunt de patru stele (duble Deluxe). La acestea se mai adaugă nouă apartamente Deluxe şi un apartament Suite Superior, format dintr-un living şi două dormitoare.

Stelian Chiforescu a declarat că preţurile pentru toate aceste camere şi apartamente sunt modice, plecând de la 170 de lei/noapte pentru o cameră de trei stele. Pentru o cameră Deluxe, de patru stele, preţul pentru o noapte este de 180 de lei, în timp ce un apartament Deluxe costă 200 de lei/noapte. Pentru apartamentul Suite Superior se va plăti un preţ de 400 de lei/noapte. Omul de afaceri dornean a subliniat că preţurile în extrasezon vor fi mai mici decât cele anunţate în momentul de faţă.

De subliniat faptul că în preţurile prezentate este inclus micul dejun, precum şi accesul la Centrul SPA, care conţine o sală de fitness modernă, o piscină încălzită, o saună umedă şi o saună uscată. Contra cost vor fi doar masajul şi solarul.


În ceea ce priveşte dotările din camere şi apartamente, în fiecare dintre acestea sunt televizoare plasmă, telefon internaţional, aer condiţional, minibar, seif electronic şi internet prin cablu. De asemenea, în băile camerelor şi apartamentelor au fost montate căzi sau duşuri cu hidromasaj.

Stelian Chiforescu a declarat: „Este singurul hotel de patru stele din Vatra Dornei. Cred că nu aveam în Vatra Dornei un hotel de patru stele, clasificare care să fie reală. Acum există un astfel de hotel. Hotelul este refăcut şi modernizat în totalitate şi vreau să subliniez că vom practica preţuri modice. Politica noastră este să nu practicăm preţuri de patru stele. Faţă de preţurile care se practică în momentul de faţă pe piaţă, preţurile noastre sunt mult mai jos”, a declarat Stelian Chiforescu. De altfel, el a precizat că pentru perioada Revelionului au fost rezervate toate camerele hotelului Dorna.

Chiforescu: Viitorul pentru Vatra Dornei este turismul balnear

Nu în ultimul rând, Stelian Chiforescu a subliniat că din punctul său de vedere turismul balnear va fi principala activitate care va putea să atragă un număr mare de turişti în municipiul Vatra Dornei. El a precizat că şi din acest motiv hotelul Dorna va dispune de o bază modernă de tratament balnear, care va fi deschisă la mijlocul acestui an şi care va avea o capacitate de 100 de locuri. „Eu cred în viitorul balneologiei din Vatra Dornei. Acesta este singurul domeniu în care turismul din Vatra Dornei poate să meargă mai departe. În rest nu cred în nimic”, a spus Stelian Chiforescu.


Omul de afaceri a adăugat că baza de tratament balnear a hotelului Dorna va fi dotată pentru tratamente complete, toate echipamentele fiind noi. „Toată investiţia făcută acum este pentru tratament balnear. Scopul acestui hotel va fi de tratament balnear. Şi vreau să mă adresez în primul rând clasei medii a românilor şi străinilor. Iar în acest sens, de la sfârşitul acestui an vom încerca să contactăm sindicate din mai multe ţări europene pentru a stabili o colaborare”, a arătat Stelian Chiforescu.




Revelion si Carnaval la Castelul Dracula din Pasul Tihuta - VIDEO

In Pasul Tihuta, zeci de romani si straini au petrecut alaturi de Contele Dracula. Gazda si-a parasit cripta pentru a ciocni un pahar cu vin rosu si a dansat alaturi de invitati pana dimineata in inima castelului sau.

Oaspetii castelului au continuat distractia si cu un bal mascat. Si cum locul isi are semnificatia lui, turistii au intalnit-o si pe mireasa contelui Dracula.










SURSA: A1.ro

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei