Fata de 15 ani, din comuna Saru Dornei, salvata de la viol de un consatean ce trecea intamplator prin zona

O fată de 15 ani din localitatea Şaru Dornei, judeţul Suceava, a fost, marţi seară, victima unei tentative de viol, pe când se întorcea de la un magazin sătesc de unde îşi cumpărase un pachet cu biscuiţi.

Incidentul a avut loc, potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, insp.princ. Gabriel Panţiru, în jurul orelor 20:30, în timp ce minora se deplasa pe drumul de acces către locuinţa părinţilor, moment în care a fost acostată de o persoană de sex masculin necunoscută care, sub pretextul că se interesează de un cetățean din localitate, a intrat în discuție cu ea.

Fata nu s-a gândit nici un moment la ce urma să se întâmple, dar în timpul discuţiilor, “autorul i-a pus o mână la gură, iar cu cealaltă a trântit-o la pământ în tufișul de pe marginea drumului amenințând-o pe fată să nu scoată nici un cuvânt, în caz contrar o va tăia cu un cuțit”.

Salvarea minorei a venit din partea unui consătean care trecea întâmplător prin zonă conducând un ATV, care a observat ce se întâmplă și a încercat să intervină, moment în care autorul s-a ridicat și a luat-o la fugă prin liziera aflată în imediata apropiere. Consăteanul a încercat să-l ajungă pe bărbatul necunoscut fugind după el prin pădurice, dar i-a pierdut urma.

“Din declarațiile fetei cât și a martorului ocular, a rezultat faptul că autorul nu este cunoscut ca fiind o persoană din localitatea Șaru Dornei, iar cercetările sunt continuate pentru identificarea acestuia”, a mai adăugat Gabriel Panţiru.





DORNA XFEST 2012 - 3, 4, 5 August 2012 - Vatra Dornei



Festival outdoor – Sporturi extreme & Muzica Live


3, 4, 5 – August 2012 – Vatra Dornei

Organizatori: ANSMR filiala Salvamont Vatra Dornei.


Dorna X Fest, se doreste a fi o manifestare cultural sportiva, cu scopul de a promova in randul tinerilor iubitori de munte si nu numai, diverse activitati outdoor desfasurate in Bazinul Dornelor, oferind turistilor o serie de competitii, de concerte live si cursuri specifice domeniului promovat.

Elementele principale ale acestui eveniment sunt reprezentate de competitia nationala de mountain bike proba de Downhill, Concurs de Enduro (moto), amenajarea unui parc cu specific de aventură.

Toate aceste elemente vor fi incununate de o serie de petreceri in aer liber. De asemenea, pe platoul de la capătul telescaunului, se vor vinde diverse bucate traditionale din Bucovina, promovand astfel bucataria locala si conceptul Slow Food.

Competitie Downhill (MTB)

Competiţia de Downhill, unică în Bucovina prin caracterul său întregeşte oferta turistică a staţiunii Vatra Dornei fiind un puternic punct de plecare pentru atragerea în zonă a turiştilor pasionaţi de turismul activ.

În ediţia I din anul 2006 s-a înregistrat un număr record de participanţi, pentru un tip de concurs care abia castiga teren in tara – 110, iar în ediţia din 2009 au participat 120. Datorită bunei organizări precum şi a traseului fără pericole deosebite, cele 6 ediţii s-au derulat fără accidente sau alte incidente majore.

Concursul va avea urmatoarele categorii:

Full:
1) Juniori ( < 18 ani)
2) Elite ( 19-30 ani)
3) Masters ( 30 > ani)
4) Fete (orice varsta)

HT:
1) Juniori ( < 18 ani)
2) Elite ( 19-30 ani)

Competitie enduro (Moto)

In acest an, in cadrul evenimentului, am inclus si o competie pentru motociclete offroad (proba de Enduro), ce se va desfasura tot in zona telescaunului, oferind un spectacol deosebit pentru turistii prezenti.

Concursul va fi de tip “Open”, pentru toate categoriile de piloti (profi, hobby, incepatori), oferindu-se 3 premii, pentru cei mai buni rideri clasati. Acest concurs doreste a fi preambulul amenajarii unor trasee mai dificile care vor putea fi incluse ulterior in calendarul competitional si o invitatie la offroad in Bucovina pentru pasionatii de enduro si pilotii amatori.

Cursa va fi una tip 3h enduro (traseu circuit cu CP-uri) cu start in bloc, tip Le Mans. Fisa de inscriere si regulamentul particular sunt disponibile pe www.euroski.ro. Inscrierile se trimit la enduroxfest@yahoo.ro

La competitiile de MTB Downhill si 3h Enduro, pot participa rideri de la varsta de 15 ani, numai cu acordul parental (declaratie notariala) si actul de identitate.

Cazare:

Pentru cazarea participantilor se va amenja o zona de campare pentru cei care doresc sa stea cu cortul, iar ceilalti pot dormi la una dintre cabanele si pensiunile din zona.

In cadrul zonei de campare se vor instala toalete ecologice si cosuri de gunoi, pentru evita un eventual impact negativ al evenimentului, asupra mediului inconjurator.







Festivalul “Muzritm”, la Vatra Dornei

Parcul central din Vatra Dornei a răsunat şi în acest an de muzica şi de glasurile copiilor participanţi la festivalurile organizate de Clubul Copiilor din localitate. După trei zile de folclor, timp în care s-a desfăşurat Festivalul naţional de folclor „Dorna, plai de joc şi cântec”, în zilele de 21 şi 22 iulie, la Vatra Dornei se desfăşoară cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului naţional de interpretare vocal-instrumentală a muzicii uşoare pentru copii şi tineret “Muzritm”.

Directorul Clubului Copiilor din localitate, profesor Vasile Moroşan, spune că anul acesta va fi un număr record de participanţi din întreaga ţară, iar soliştii vor fi acompaniaţi de trupe de muzică uşoară.

La festival vor participa formaţii de la Palatul Copiilor din Braşov, Palatul Copiilor Satu Mare, Palatul Copiilor Arad, cluburile copiilor din Carei, Moineşti, Tecuci, Rădăuţi, Bârlad, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului şi Vatra Dornei.
În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, „Muzritm” se va desfăşura la Casa de Cultură “Platon Pardău”.


Organizatorii evenimentului sunt Clubul Copiilor şi Elevilor din Vatra Dornei, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Inspectoratul Judeţean Suceava, Consiliul Judeţean şi Primăria Vatra Dornei.




Culegători de fructe de pădure ziua, hoţi după lăsarea întunericului

Doi minori de etnie romă, unul în vârstă de 14 ani şi unul de 15 ani, au comis mai multe furturi în municipiul Vatra Dornei, după ce au ajuns în zonă într-un grup de culegători de bureţi şi de fructe de pădure.

Minorii au fost probaţi în comiterea a trei fapte de furt după ce Poliţia municipiului Vatra Dornei a organizat joi o razie în trei locaţii unde sunt găzduiţi culegătorii, recuperând şi parte din bunurile sustrase.

Unul dintre minori, cel de 14 ani, domiciliat în Vicovu de Sus, a fost găsit de poliţie în cadrul raziei efectuate, în timp ce celălalt, cu domiciliul în comuna Bucecea, judeţul Botoşani, era deja plecat din zonă.

Unul dintre furturile comise de minori are un prejudiciu mare, pe lângă paguba în sine autorii provocând şi distrugeri. Autorii au pătruns într-o casă în construcţie, de unde au furat întreaga ţeavă de cupru de la instalaţia de căldură, valoarea pagubei fiind estimată la 7.000 de lei.


Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava „cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând ca cei doi să fie supuşi şi expertizei neuro-psihiatrice pentru stabilirea discernământului”.




Festivalul naţional al ansamblurilor folclorice ale copiilor “Dorna, plai de joc şi cântec”

La Vatra Dornei se desfăşoară, în perioada 18-20 iulie, ediţia a V-a a Festivalului naţional al ansamblurilor folclorice ale copiilor “Dorna, plai de joc şi cântec”. Deschiderea oficială a festivalului, la care au participat conducătorii de grup, câte o pereche de dansatori în costum popular şi membrii juriului a avut loc miercuri, 18 iulie, în Sala Oglinzilor de la Primăria Vatra Dornei.



După cuvântul de bun venit din partea gazdelor şi a organizatorilor, Clubul Copiilor şi Elevilor din Vatra Dornei şi Primăria Vatra Dornei, pe traseul str. M. Eminescu – str. Luceafărului – aleea principală parc, s-a desfăşurat parada portului popular, urmată de evoluţia pe scena din parcul staţiunii a ansamblurilor participante.

Primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheş, a declarat: „Sunt încântat să văd o formaţie care împlineşte astăzi 35 de ani de activitate. Este vorba de Ansamblul Folcloric al Clubului Copiilor Vatra Dornei, formaţie care a reuşit să aducă în această perlă a Bucovinei, care este Vatra Dornei, copii din foarte multe judeţe ale ţării. Eu am să vă acord tot sprijinul pentru ca la următoarele ediţii să avem câte o formaţie din toate judeţele ţării. Vreau să invit toţi dornenii să ni se alăture la acest festival, pentru că sunt tradiţii şi obiceiuri populare care trebuie păstrate şi transmise mai departe”.

Cinci zile de manifestări dedicate copiilor

Ideea acestui festival îi aparţine lui Vasile Moroşan, directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei. În urmă cu cinci ani, acesta a marcat, prin prima ediţie a Festivalului naţional de folclor al copiilor „Dorna, plai de joc şi cântec”, 30 de ani de activitate a Ansamblului Folcloric condus de profesorul Gavril Moroşan.

Vasile Moroşan a declarat, la deschiderea festivalului: „Astăzi dăm startul Festivalului "Dorna, plai de joc şi cântec", dar în acelaşi timp dăm startul mai multor manifestări educative dedicate copiilor. Este vorba despre Târgul Copiilor Meşteşugari, care a debutat joi, 19 iulie, şi se va desfăşura timp de două zile, iar sâmbătă şi duminică se va desfăşura pe această scenă a XVII-a ediţie a Festivalului naţional de muzică uşoară "Muzritm". Mulţumesc tuturor copiilor, profesorilor care au făcut efortul de a veni la Vatra Dornei. Suntem bucuroşi că sunt alături de noi la cea de-a 35-a aniversare a Ansamblului "Balada Dornelor". Dedicat memoriei prof. Gavril Moroşan, festivalul are ca scop promovarea folclorului în rândul tinerilor, dar şi diversificarea experienţei participanţilor în ceea ce priveşte modalităţile de punere în valoare şi de transmitere a folclorului”.

La festival participă ansambluri folclorice din judeţele Suceava, Arad, Botoşani, Bacău, Braşov, Maramureş, Olt şi Tulcea. Pe scena din parcul municipal vor evolua Fanfara Palatului Copiilor din Botoşani şi Ansamblurile “Plaiurile Dornelor” şi “Balada Dornelor” din Vatra Dornei, “Mugurelul” din judeţul Maramureş, “Plai Bucovinean” din Dorna Candrenilor, “Crai Nou” din Braşov, “Mugurelul” din Botoşani, “Zarandul” din Arad, “Dor” din Tulcea, “Rarăul” din Câmpulung Moldovenesc, “Brâuleţul” din judeţul Olt, ”Poieniţa” din Poiana Stampei, “Ciobănaşul” din Rădăuţi, “Nadiia Zamku” din Siret.

Dorinţă şi sacrificiu, calităţi pentru a obţine Marele Premiu

De la preşedintele juriului, prof. univ. dr. Doru Albu, prorectorul Universităţii de Arte “George Enescu” din Iaşi, am aflat că, printre calităţile pe care trebuie să le îndeplinească un participant la festival pentru a putea câştiga Marele Premiu, se numără în primul rând dorinţă şi apoi sacrificiu, “pentru că sunt în spatele spectacolelor, al reprezentărilor, sute şi chiar mii de ore de muncă, atât ale copiilor, cât şi ale îndrumătorilor. Depinde şi de moment, mai ales la dansuri, dacă totul decurge normal. Important este că fiecare câştigă în acest concurs. Ei se detaşează foarte bine unii de alţii, sunt unii care ies din acea masă şi sunt sigur că nu ne va fi greu să acordăm Marele Premiu. Apoi sunt un număr suficient de premii cu ajutorul cărora vom aprecia solişti instrumentişti, solişti vocali, dansatori, tradiţii, obiceiuri. Trebuie să încurajăm aceşti tineri, pentru că, dacă nu suntem înfipţi bine în rădăcinile trecutului, nu vom avea viitor. Este foarte bine că organizatorii au invitat şi un grup de aromâni. Trebuie invitate şi alte etnii pentru că este bine să le cunoaştem tradiţiile, obiceiurile, e bine ca ei, chiar dacă sunt români, să îşi păstreze obiceiurile etniei”, a precizat Doru Albu.

Prof. univ. dr. Doru Albu este pentru a treia oară preşedintele juriului la Festivalul “Dorna, plai de joc şi cântec”. Acesta a fost preşedintele juriului la prima ediţie, a treia şi la cea de-a cincea ediţie, o ediţie jubiliară. Spectacolul-concurs a continuat şi joi pe scena din parcul staţiunii, urmând ca astăzi, 20 iulie, să aibă loc o paradă a portului popular pe traseul Casa de Cultură – Primărie – str. Luceafărului – alee principală parc), urmată de decernarea premiilor şi spectacolul de gală care se va desfăşura tot în parc.


Manifestarea de la Vatra Dornei este cuprinsă în calendarul activităţilor extraşcolare ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi este susţinută financiar de Ministerul Educaţiei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Primăria Vatra Dornei, Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural Bucovina şi sponsori.




Dorneanul Cristian Prâsneac aleargă la semimaratonul Marvejols-Mende

Atletul Clubului Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei, Cristian Prâsneac va lua duminică, pentru a patra oară, startul în semimaratonul Marvejols-Mende, competiţie de tradiţie în Franţa şi Europa ce a ajuns la a 40-a ediţie.

După trei luni de pauză din cauza unor probleme în zona lombară, Cristian Prâsneac s-a reapucat de antrenamente acum două luni, semimaratonul din Franţa fiind prima sa cursă după mai bine de cinci luni.

Competiţia va avea la start nu mai puţin de 15.000 de atleţi, între care se vor afla şi sportivi valoroşi din Kenia, Etiopia, Uganda, Maroc, Ucraina, Belarus, Algeria, Germania, Belgia, Burundi, Canada, Camerun, Africa de Sud, Rusia, Cehia sau Namibia, primii 50 fiind răsplătiţi la final cu cecuri în bani, în funcţie de timpul scos după parcurgerea celor 22,4 kilometri.

Semimaratonul dintre localităţile franceze Marvejols şi Mende porneşte de la o altitudine de 600 m deasupra nivelului mării, ajungând pe la jumătatea traseului la 1.300 m, iar sosirea se va face la o altitudine de 715 m.

„Am început pregătirea în urmă cu două luni, după un accident în zona lombară ce m-a ţinut trei luni pe margine şi de aceea sunt foarte curios în ce zonă a pregătirii mă aflu, deoarece pentru mine abia de acum încep majoritatea concursurilor. La acest semimaraton va fi o cursă dificilă, mai ales că vor fi la start 15.000 de atleţi, aceasta fiind a doua competiţie din Franţa ca număr de participanţi”, a declarat atletul clubului CSM Dorna Vatra Dornei, Cristian Prâsneac.




Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava

ANUNT - Vand 2 parcele teren intravilan 12km de Vatra Dornei, spre Parcul National

Detalii Anunt: Vand 2 parcele teren intravilan de 3000 si 5000 mp fiecare, semiinpadurit, situat intr-o zona deosebit de pitoreasca, la 12km de Vatra Dornei, spre Parcul National Muntii Calimani, cu 35 respectiv 45 metri deschidere la soseaua nationala, toate facilitatile, ideal pentru constructii case de locuit, cabane, case de odihna, pensiuni turistice cu fonduri europene.

Pret: 6.5 Euro / mp neg.

Telefon: 0725 448 388



ANUNT - Vand apartament 4 camere,decomandat

Detalii Anunt: Vand apartament, zona Unirii, 4 camere, decomandat, 2 holuri, 2 bai, balcon inchis, 73 mp, etaj 3, magazie, loc de parcare.

Pret: 45 000 Euro negociabil

Nume: Veronica

Telefon: 0742 128 611



O femeie a fugit cu o maşină scoasă la vânzare, în timp ce făcea probe

Un bărbat din Vatra Dornei a fost lăsat fără o maşină scoasă la vânzare de o femeie necunoscută care l-a contactat şi i-a spus că vrea să-i cumpere autoturismul, iar apoi, sub pretextul că face o probă, a fugit.

Furtul a fost sesizat poliţiei marţi seară, în jurul orei 21.30. Marcel U., în vârstă de 41 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a relatat că la domiciliul său s-a prezentat o femeie care s-a arătat interesată de achiziţionarea unui VW Bora scos la vânzare, la un preţ fix de 2.500 de euro.

Conform declaraţiilor bărbatului de 41 de ani, iniţial femeia s-a urcat la volan pentru a proba maşina pe străzile din Vatra Dornei, proprietarul însoţind-o în autoturism, pe scaunul din dreapta.

Necunoscuta s-a declarat mulţumită de maşină şi de preţ, iar cei doi se pregăteau deja să facă actele de vânzare-cumpărare. La un moment dat, femeia i-a spus bărbatului că mai doreşte să facă o tură cu autoturismul, până când el pregăteşte întocmirea actelor.

Femeia s-a urcat la volan şi nu s-a mai întors, după aproximativ 40 de minute păgubitul luând o altă maşină şi pornind în urmărirea ei. Când şi-a dat seama că a pierdut urma maşinii, Marcel U. a pus mâna pe telefon şi a sunat la 112.

Documentele maşinii se aflau în interiorul acesteia. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru infracţiunea de furt.





Investiţia la partia de sanie din Vatra Dornei demarată fără vreo autorizaţie şi fără surse de finanţare

România a devenit ţara tuturor posibilităţilor. Recent, Federaţia Română de Bob şi Sanie s-a angajat să găzduiască o etapă de Cupa Europei, în martie 2013, şi Campionatul Mondial de Juniori din 2014 la sanie de stradă. Competiţiile ar urma să se deruleze la Vatra Dornei şi ar fi o premieră pentru România.

Partea hazlie abia urmează. Pârtia pe care urmează a avea loc aceste concursuri nici măcar nu există, deşi termenul până la prima competiţie este de numai opt luni.

În stilul hei-rup-ist tipic românesc, în parcul central din Vatra Dornei, pe o suprafaţă de opt hectare, au demarat acum câteva săptămâni o serie de lucrări la ceea ce se vrea viitoarea pârtie de sanie de stradă. Nimeni nu ştie însă cum au început lucrările în lipsa unei autorizaţii emise de Primăria Vatra Dornei. La fel de bizară este şi lipsa surselor de finanţate pentru acest obiectiv. Declaraţiile celor implicaţi în acest proiect sunt fie contradictorii, fie nu au legătură cu realitatea.

Pentru pârtia de sanie de stradă de la Vatra Dornei nu este alocat nici un leu

Singurul lucru cert în toată povestea este că se vrea ceva. Cu ce şi în ce condiţii sunt probleme la care mai mult se ridică din umeri în locul unor explicaţii coerente.
Florin Ţicu, secretarul general al Federaţiei Române de Bob şi Sanie, a recunoscut franc ieri că în acest moment nu este alocat nici un leu pentru investiţia de la Vatra Dornei. Chiar şi aşa, optimismul lui Ţicu este debordant: „Sursele de finanţare vor fi Agenţia Naţională pentru Sport şi Tineret şi Consiliul Judeţean Suceava. E drept că la ANST nu sunt prinşi bani în buget pentru această investiţie, dar am primit promisiuni că la rectificativ se vor aloca fonduri. În ceea ce priveşte autorităţile de la Suceava, săptămâna trecută am avut discuţii cu preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Nechifor, care ne-a asigurat că vom primi tot sprijinul”, a declarat Florin Ţicu.

De partea cealaltă, Cătălin Nechifor recunoaşte că a avut o discuţie cu cei de la Bucureşti, dar a nuanţat lucrurile. „Nu mi-au spus că e vorba de o finanţare, ci de o colaborare. Le-am cerut o serie de documente oficiale cu privire la ce doresc să facă la Vatra Dornei, dar până acum nu am primit nimic”, a arătat Nechifor.

Suma estimată pentru investiţie: 70.000 de euro

Lipsa resurselor financiare pentru a duce la bun sfârşit această investiţie a fost confirmată şi de Octavian Pungovschi, preşedintele Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei. Acesta a ţinut să arate că cheltuielile nu vor fi foarte mari, iar investiţia va avea o valoare de circa 70.000 de euro, „cu tot cu dotări”.

„Suntem în mare grabă şi urmează să primim bani de la Minister şi de la Consiliul Judeţean Suceava. Este posibil ca o parte din bani să vină şi din sponsorizări”, a plusat Pungovschi lista posibililor „investitori”.

Bani nu sunt, dar lucrările au demarat. Fără nici o autorizaţie.

Paradoxal, deşi toată lumea recunoaşte că prin conturi bate vântul, la Vatra Dornei se lucrează. Pe dealul din zona parcului central s-au făcut defrişări, buldozerul a muşcat din pământ pentru a face loc viitoarei pârtii de sanie de stradă.

În ceea ce priveşte autorizaţia de construcţie, trei oameni diferiţi au avut puncte de vedere diferite, semn că acolo ceva nu este în regulă.

Ilie Boncheş, primarul din Vatra Dornei, a declarat că nu ştie exact ce se petrece pe locul viitoarei pârtii, dar va verifica peste câteva zile. „Eu ştiu că există o autorizaţie emisă în urmă cu câţiva ani, în baza căreia s-au început acum lucrările”, a mărturisit Boncheş.

Secretarul general al Federaţiei Române de Bob şi Sanie a ridicat din umeri la această întrebare, în timp ce preşedintele Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei a venit cu o versiune care sfidează realitatea.

„Nu există autorizaţie de construcţie de la primărie, pentru că nu am început nici o lucrare”, a declarat Octavian Pungovschi. Fotografiile spun însă cu totul şi cu totul altceva.

Cu ce autorizaţie a fost păcălit primarul din Vatra Dornei

Autorizaţia de care vorbeşte primarul Ilie Boncheş este de fapt un acord încheiat în cursul anului 2006 între conducerea de atunci a Primăriei Vatra Dornei şi Agenţia Naţională pentru Sport. La vremea respectivă, cele două instituţii au ajuns la un acord privind construcţia unei pârtii de bob-sanie, dar, atenţie, pentru sporturile olimpice, nu pentru cele care s-ar putea să devină olimpice.

Potrivit protocolului, Primăria Vatra Dornei transmitea dreptul de administrare către Agenţia Naţională pentru Sport, respectiv Clubul Sporturilor de Iarnă, pentru o suprafaţă de 8,4 hectare. Numai că, o clauză din acord spunea că lucrările trebuie începute în termen de trei ani şi finalizate în maxim cinci ani de la semnare, în caz contrar terenul urmând să revină în administrarea Primăriei Vatra Dornei. Ori, din 31 octombrie 2006 şi până acum au trecut aproape şase ani, iar lucrările nu numai că nu s-au finalizat, dar abia sunt demarate. În aceste condiţii, apare întrebarea legitimă cum s-au făcut defrişările şi lucrările din parcul central din Vatra Dornei pe un teren public.

Şase sportivi legitimaţi la nivel naţional în sportul de sanie de stradă

Şi utilitatea acestei investiţii poate fi pusă sub semnul întrebării, având în vedere numărul celor care practică sania de stradă. Deşi se află în structurile de conducere ale Federaţiei Române de Bob şi Sanie, Florin Ţicu nu a dorit să spună cifra exactă a sportivilor legitimaţi. Dacă nu este la curent, îi împrospătăm noi memoria: este vorba de şase sportivi legitimaţi. În schimb, Ţicu a adus argumente de ordin emoţional.

„Aceste baze pe care le înfiinţăm vor duce la creşterea numărului de sportivi. Toate cluburile au fost mobilizate să practice acest sport, care peste câţiva ani va deveni disciplină olimpică. Noi suntem la începuturi şi contează că avem sprijinul Federaţiei Internaţionale de Bob şi Sanie, ai cărei reprezentanţi ne-au spus că la Vatra Dornei sunt condiţii perfecte pentru sporturile de mare anvergură. Şi până la urmă şi dumneavoastră, ca ziarist, ar trebui să sprijiniţi organizarea unor competiţii internaţionale în judeţul unde locuiţi”, a declarat Florin Ţicu.

O pârtie similară există la Cârlibaba

La doar 30 de km de Vatra Dornei, la Cârlibaba, există deja finalizată în proporţie de aproximativ 80% o pârtie de sanie de stradă, pârtie care a găzduit şi o etapă de campionat.


Întrebat de ce nu a sprijinit finalizarea acestei investiţii de la Cârlibaba, secretarul general al Federaţiei Române de Bob şi Sanie a răspuns: „Nu există locuri de cazare pentru o competiţie de nivel european sau mondial”.

Absolut corect, dar întrebarea este de ce Octavian Pungovschi, preşedintele Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei, a susţinut şi promovat construcţia unei pârtii la Cârlibaba şi nu a făcut demersurile necesare pentru ca investiţia să fie realizată la Vatra Dornei.




ANUNT AUTO - Vand Seat Toledo

Detalii Anunt: Vand Seat Toledo stare foarte buna, unic proprietar, itp la zi, asigurare, 4 usi, 90000 de km la bord, inmatriculat, cd audio.

Pret: 6000 Euro neg.

Telefon: 0754 788 827



ANUNT AUTO - Vand VW Golf 4

Detalii Anunt: Vand VW Golf 4, stare foarte buna, anul 2001, revizie la zi, itp, asigurare, 4 usi, unic proprietar, inmatriculat.

Pret: 4500 Euro neg.

Telefon: 0754 788 827



ANUNT - Vand 20000 mp teren

Detalii Anunt: Vand 20000 m2 teren intravilan in comuna Saru Dornei, cu izvor propriu de apa plata. Terenul este plat, cu acces foarte bun, stalp de curent electric pe teren, peisaj superb.

Pret: 1 Euro / mp

Telefon: 0740 411 542



ANUNT - Inchiriez spatiu comercial, in centrul orasului

Detalii Anunt: Inchiriez spatiu comercial, 300m, in centrul orasului. Spatiul este in str. Luceafarului nr.1, Vatra Dornei

Pret: 1000 Euro

Nume: Mahalau Lia

Telefon: 0744 319 260



ANUNT - Vand Casa + Teren

Detalii Anunt: Vand Teren intravilan cu casa si anexe (aprox. 8000mp) cu front stradal de 15m la drum principal, situate pe DN17B (valea Bistritei) in Sat Cojoci, Com. Crucea. Este o zona centrala, foarte frumoasa. Se poate vinde si separat casa sau pamantul, sau alte variante. Pretul se negociaza la fata locului.


Pret: 70.000 Euro

Telefon: 0034605296258 sau 0740984618


ANUNT - Vand apartament Malinilor

Detalii Anunt: Vand apartament cu doua camere, semidecomandat pe str. Malinilor, 51 mp. Accept schimb cu un apartament cu 2 camere decomandat.

Pret: Negociabil

Nume: Alexandru B.

Telefon: 0230 375 490 sau 0744 323 244



Vatra Dornei, destinaţie de vacanţă

Primăria Vatra Dornei a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, prin Direcţia de Turism, Cultură, Sport şi Salvamont, un Infotour, având ca scop promovarea zonei Ţara Dornelor. Activităţile s-au desfăşurat pe patru componente, turism cultural, turism balnear, turism activ şi agroturism.

În prima jumătate a zilei de vineri, organizatorii au oferit participanţilor posibilitatea de a vizita oraşul, bazele de tratament, cele 12 expoziţii permanente din cadrul Muzeului Etnografic şi interioarele tradiţionale care ilustrează viaţa casnică a ţăranilor bucovineni şi Muzeul de Ştiinţele Naturii şi Cinegetică, unde au fost prezentate bogăţia florei şi faunei din zona dorneană.

Din această săptămână,turiştii sunt invitaţi gratuit la via ferrata pe râul Dorna

Din această săptămână, turiştii sunt invitaţi gratuit la via ferrata pe râul Dorna. Aşa cum am aflat de la Petrică Ariciuc, şeful Serviciului Salvamont, via ferrata înseamnă traversarea râului Dorna pe două cabluri paralele în plan vertical, pe o distanţă de 62 de metri, suspendaţi deasupra râului Dorna.

„Este o senzaţie plină de adrenalină, pentru că la mijloc corzile încep să se clatine destul de tare, iar cei care vor să practice acest sport mai pot fi "ajutaţi" şi de colegii care zgâlţâie destul de tare de coarda superioară. Când sunt copii pot merge trei, este distractiv, facem concursuri, iar când sunt adulţi pot traversa concomitent două persoane”.

Varietate mare de opţiuni pentru turişti

În Ţara Dornelor, turiştii pot alege dintr-o varietate mare de opţiuni: cicloturism, escaladă – alpinism, nordic walking, paintball, schi, ATV, river – rafting, tiroliană.

Sâmbătă s-a făcut river rafting pe o distanţă de peste patru kilometri.

„Am făcut un traseu de patru kilometri, asta înseamnă mai puţin de jumătate din traseul clasic de 11 km. Atunci când apa este mare, gradul de dificultate este între 2,5 – 3, în zona Toance. Acum avem un grad de dificultate de maxim 1, acum oricine poate merge pe apă fără a exista un pericol, ne-am mai oprit puţin şi în bolovani. Se poate face body-rafting (plutire în torent datorită flotabilităţii echipamentului) cu ajutorul vestei de salvare. Este un peisaj deosebit, o zonă foarte frumoasă. Pentru cei care vor să meargă mai mult se poate pleca chiar din Vatra Dornei, cu condiţia să fie apă destulă. Până aici sunt 45 de kilometri, în zona Cheilor Zugreni trebuie luată barca în mână şi ocolit pe mal, pentru că este un baraj. Turiştii pot să afle despre rafting pe râul Bistriţa de pe internet sau, dacă sunt în Vatra Dornei, sunt puncte de informare turistică. Însă orice structură de primire turistică funcţionează ca punct de informare, pentru că are tot interesul ca turistul ajuns în pensiune să mai stea o zi două pentru un rafting, o plimbare cu barca, o plimbare cu calul pe munte, bicicletă, drumeţie montană, tratament balnear. Şi atunci durata sejurului să nu mai fie de două nopţi, să fie de patru, cinci. Sunt mai multe firme care fac rafting pe râul Bistriţa. Capacitatea maximă de transport pe apă, dacă se unesc cele trei bărci, ar fi de 60 de persoane, iar numărul minim recomandat este de şase”, a spus Petrică Ariciuc.

Salvamontiştii au adus la Vatra Dornei un nou mod de distracţie, paintball-ul
La capătul traseului telescaunului, tinerii şi vârstnicii şi-au pus în valoare inteligenţa şi capacitatea de concentrare şi au concurat de la egal la egal în atacul unei anumite zone sau al unui punct fixat pe unul din copacii de pe terenul în care s-a desfăşurat întrecerea de paintball.

Aşa cum am aflat de la organizatorii întrecerii, acest sport întăreşte spiritul de echipă, iar practicanţii se pot elibera de stres.

Turism ecvestru

Turiştii sunt invitaţi alături de instructorii profesionişti să înveţe arta călăriei în manej şi în afara acestuia, cu cai foarte bine antrenaţi şi echipament de protecţie adecvat. Apoi, însoţiţi de localnici sau instructori, pot face excursii călare pe trasee scurte, cu o durată între una şi trei ore, cu grad redus de dificultate, în cea mai mare parte cu calul la pas.

Pentru călăreţii cu un pic de experienţă şi dorinţă de a descoperi ceva nou şi care au deprins deja mersul corect la pas şi la trap se organizează excursii călare pe trasee montane de o zi în Rezervaţia geologică “12 Apostoli” sau Călimanul Cerbului, dar şi în alte locuri deosebite din munţii Călimani.


Pentru călăreţii cu ceva experienţă, rezistenţă şi mult spirit de aventură, organizatorii au pregătite excursii ecvestre de două-şase zile, cu grad mediu şi ridicat de dificultate, cu cazare la cort, cabană sau pensiune cu mâncare la ceaun sau grătar.

Tiroliană pe Platoul Runc

Participanţii la Infotour, la care s-au adăugat turiştii aflaţi în zonă au avut ocazia să încerce tiroliana într-un spaţiu special amenajat pe Platoul Runc.
Salvamontiştii i-au invitat “pe cei mai tari de inimă”să savureze o porție de adrenalină la maxim, astfel încât cel mai tânăr practicant a fost un puşti de 14 ani, cei mai vârstnici apropiindu-se de 70 de ani.

Înălţimea de la care s-au făcut săriturile a fost de 15 metri, coborându-se pe corzi 85 de metri până la trei metri deasupra nivelului solului, cei care au sărit fiind frânaţi de o coardă, astfel încât oprirea să se facă în siguranţă.

Mâncare specifică stânei

Şi cum efortul necesită şi o alimentaţie sănătoasă, participanţii la Infotour au făcut o oprire la stână, unde au avut ocazia să deguste din preparatele specifice stânei, brânză şi miel la ceaun.

Ultimul popas din cadrul Infotourului a fost la Pensiunea agroturistică Poiana, unde participanţii au avut parte de bucate tradiţionale, dar şi de un păstrăv la grătar crescut chiar din păstrăvăria proprie a administratorului, Dănuţ Candrea.

Cristi Săsărman, coordonator tehnic al proiectului, a declarat: „Proiectul Promovarea produsului turistic Ţara Dornelor este cu finanţare europeană şi presupune promovarea a tot ceea ce poate oferi zona noastră. Proiectul se derulează pe parcursul a 18 luni şi se încheie în luna ianuarie 2013. Până în prezent au fost realizate un studiu de marketing, 5.000 de ghiduri turistice, bilingve, trei filme de prezentare pentru turismul balnear, turismul cultural şi turismul activ în limbile româna, franceză, engleză, germană, 15.000 de flaiere, pe cele trei tipuri de turism, un portal de promovare a Ţării Dornelor, un stand modular cu care participăm la târguri de turism regionale, naţionale şi internaţionale”.




Cătălin Nechifor vrea domeniu schiabil în Călimani şi încă un avion pe ruta Suceava-Bucureşti

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că şi-ar dori ca la Pojorîta să fie amenajat un „Safari Park”, care să se adreseze, în principal, familiilor cu copii. El a făcut afirmaţia la „Conacul Domnesc” din Şcheia, în timpul unei întîlniri a managerilor din turism.

În opinia sa, proiectul nu ar costa mult şi ar putea fi realizat pe terenul fostei unităţi militare din Păltinoasa, aflat în patrimoniul CJ. Preşedintele Nechifor le-a solicitat participanţilor să vină cu propuneri legate de acest subiect.

El a spus că mai are în vedere şi iniţierea unui proiect privind înfiinţarea unui domeniu schiabil în Călimani, dat fiind faptul că acolo zăpada se menţine 4-5 luni pe an.

Pe de altă parte, Cătălin Nechifor i-a solicitat lui Cristian Bărhălescu, secretar de stat în Ministerul Turismului, prezent şi el la întîlnire, să ceară „Tarom” să introducă încă o cursă pe relaţia cu Bucureştiul. În prezent, un singur avion pe zi zboară dus-întors pe ruta Suceava-Bucureşti.






Reținut după ce a început să tragă ilegal cu arma de vânătoare

Poliția din Dorna Arini a fost sesizată după ce o persoană necunoscută trăgea cu o armă.

În urma primelor verificări s-au constatat următoarele: în jurul orei 07.30, H.Ioan, de 49 ani, din comuna Dorna Arini, aflându-se pe păşunea împădurită proprietatea sa, a executat mai multe focuri cu o armă de vânătoare în plan vertical.

Acesta este deţinător legal de armă de vânătoare, posedând trei arme de vânătoare. Armele de vânătoare au fost ridicate de la domiciliul susnumitului în vederea continuării cercetărilor.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „folosire fără drept a unei armei letale”, în vederea clarificării cauzei sub toate aspectele şi dispunerii de soluţie procedurală legală.





Maşină răsturnată şi incendiată intenţionat la Iacobeni

Un autoturism Dacia Solenza a fost incendiat în dimineaţa zilei de duminică la marginea drumului naţional care străbate comuna Iacobeni. Pompierii au fost alertaţi de izbucnirea focului la ora 5.30, la sosirea acestora la faţa locului maşina fiind răsturnată în afara drumului şi arzând ca o torţă.

Conform anchetei poliţiei, maşina îi aparţine lui Ion P., din Vatra Dornei, şoferul fiind implicat cu câteva ore înainte într-un uşor accident şi abandonând autoturismul la faţa locului.

Maşina a fost distrusă în proporţie de 90%.

Proprietarul maşinii a refuzat deocamdată să depună plângere la poliţie pentru infracţiunea de distrugere prin incendiere.





VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei