Un bărbat din Vatra Dornei a fost lăsat fără o maşină scoasă la vânzare de o femeie necunoscută care l-a contactat şi i-a spus că vrea să-i cumpere autoturismul, iar apoi, sub pretextul că face o probă, a fugit.
Furtul a fost sesizat poliţiei marţi seară, în jurul orei 21.30. Marcel U., în vârstă de 41 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a relatat că la domiciliul său s-a prezentat o femeie care s-a arătat interesată de achiziţionarea unui VW Bora scos la vânzare, la un preţ fix de 2.500 de euro.
Conform declaraţiilor bărbatului de 41 de ani, iniţial femeia s-a urcat la volan pentru a proba maşina pe străzile din Vatra Dornei, proprietarul însoţind-o în autoturism, pe scaunul din dreapta.
Necunoscuta s-a declarat mulţumită de maşină şi de preţ, iar cei doi se pregăteau deja să facă actele de vânzare-cumpărare. La un moment dat, femeia i-a spus bărbatului că mai doreşte să facă o tură cu autoturismul, până când el pregăteşte întocmirea actelor.
Femeia s-a urcat la volan şi nu s-a mai întors, după aproximativ 40 de minute păgubitul luând o altă maşină şi pornind în urmărirea ei. Când şi-a dat seama că a pierdut urma maşinii, Marcel U. a pus mâna pe telefon şi a sunat la 112.
Documentele maşinii se aflau în interiorul acesteia. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru infracţiunea de furt.
Bine ai venit pe VatraDorneiLive.ro! Centralizăm noutățile care apar în zona Vatra Dornei sau au legătură cu aceasta și vi le prezentăm într-un cadru cât mai organizat. Mulțumim că ne urmăriți!
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu