S-a răsturnat cu tractorul pe un drum forestier

Un bărbat a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu un tractor pe un drum forestier. În cursul zilei de vineri, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin ”112” despre faptul că pe drumul forestier Vultur, închis circulației publice, spre mina Ulmi de pe raza comunei Dorna Arini a avut loc un accident soldat cu victime omenești.


În urma cercetărilor efectuate polițiștii au stabilit că Ş. Savin, de 58 ani, din Dorna Arini, în timp ce conducea tractorul, fără cabină de protecție și fără număr de înmatriculare, pe drumul forestier dinspre vârful Vultur către mina Ulmi, a pierdut controlul vehiculului, s-a lovit frontal de marginea drumului forestier și s-a răsturnat fiind prins sub utilaj.

În urma accidentului conducătorului auto a fost rănit, fiind preluat de ambulanță și transportat la Spitalul municipal Vatra Dornei unde a fost diagnosticat cu: ”traumatism cranio cerebral deschis, plagă contuză, traumatism antebraț drept, traumatism complex mână stângă”. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




UPC lanseaza in Vatra Dornei noi servicii digitale, inclusiv cel mai rapid Internet din oras (P)

UPC România, una dintre cele mai mari companii de telecomunicaţii de pe piaţa locală, lansează în Vatra Dornei noi servicii digitale. Dupã ce în anul 2011 UPC a lansat televiziunea digitală la Vatra Dornei, compania oferã noi servicii clienților sãi din acest oraş – cel mai rapid serviciu de Internet din Vatra Dornei – Fiber Power 120 Mbps - şi telefonie.

“Pentru noi, serviciile digitale sunt nişte instrumente de orientare într-o lume din ce în ce mai complexă. Prin intermediul lor descoperim lumea dintr-o nouă perspectivă, explorăm universul şi aflăm lucruri care ne ajută să evoluăm ca oameni şi ca profesionişti. Lansarea de noi servicii în Vatra Dornei este încă o dovadă că suntem consecvenţi cu viziunea noastră de a conecta cât mai mulţi oameni cu universul digital UPC”, a declarat Ariana Bădin, Director Comunicare Marketing & PR, UPC România.


Acum, serviciile oferite de UPC în Vatra Dornei includ, pe lângă abonamente de televiziune digitală, acces la Internet de mare viteză şi servicii de telefonie. Toate acestea sunt disponibile atât în pachete de două cât şi în pachete de trei servicii. Pentru a avea acces la servicii de Internet şi telefonie, clienţii trebuie să aleagă şi un abonament de televiziune UPC.

Clienţii UPC din Vatra Dornei se pot bucura acum de cel mai rapid serviciu de Internet din oraşul lor. Cu Fiber Power de la UPC, clienţii pot naviga pe web cu viteze de conectare de până la 120 Mbps. Astfel, locuitorii din Vatra Dornei pot alege o experienţă incredibilã de navigare pe web – conţinut afişat instantaneu, vizionare de programe prin live streaming şi conectarea mai multor dispozitive prin Wi-Fi. Detalii despre abonamentele Fiber Power puteţi găsi aici.

O altă noutate pe care UPC o anunţă astăzi este disponibilitatea serviciilor de telefonie digitală, ce pot fi achiziţionate fie în combinaţie cu serviciile de televiziune, fie cu cele de Internet şi televiziune, sau în cadrul unei oferte complete 3Play. UPC le ofera clienţilor de telefonie sute de minute pentru a suna oriunde îşi doresc.

Cu televiziunea digitală de la UPC, clienţii se bucură o grilă variată de programe TV – 128. UPC oferă cel mai mare număr de canale documentare de pe piaţă (22), precum şi cel mai mare număr de canale HD prin cablu - 21. Detalii despre oferta de televiziune digitală UPC (pachete, număr canale, preţuri) puteţi găsi aici.


Pentru a se putea abona la noile servicii UPC, clienţii din Vatra Dornei pot accesa pagina www.upc.ro, pot consulta oferta curentă de abonare la serviciile companiei, sau sunt invitaţi în magazinul UPC din Vatra Dornei (Strada 22 Decembrie nr. 17), unde vor fi sprijiniţi de unul din consilierii UPC în alegerea pachetului de servicii care li se potriveşte.


Şi-a înjunghiat soţia în vârstă de 17 ani, apoi s-a tăiat singur pe piept, în Gara Vatra Dornei

În noaptea de miercuri spre joi, un bărbat de 22 de ani şi-a înjunghiat în spate soţia în vârstă de 17 ani care îl părăsise în urmă cu câteva zile, apoi s-a tăiat cu un cuţit pe piept, totul petrecându-se în Gara Vatra Dornei Băi.


Polițiștii care anchetează cazul au stabilit faptul că, duminică, 11 august, ca urmare a bătăilor repetate primite de la soţul său, Ionuţ L., de 22 ani, din comuna Pojorâta, victima, L.I., de 17 ani, din Gura Humorului, a părăsit locuința comună din oraşul Gura Humorului şi a plecat la Vatra Dornei, unde locuiesc părinţii ei.

Miercuri, în jurul orei 00.10, victima a fost sunată de soț pentru a se întâlni în Gara Vatra Dornei, iar în jurul orei 00.50, după ce s-au întâlnit, Ionuţ L. a scos un cuțit, cu care şi-a înjunghiat soţia în spate, după care şi-a provocat leziuni de autovătămare la nivelul pieptului.

Întrucât prezenta tăieturi, suspectul a fost transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde a fost internat cu diagnosticul: „plagă prin tăiere cu un cuţit în regiunea pectorală dreaptă, auto-agresiune, rămâne internat”.

Tânăra de 17 ani a fost preluată cu ambulanţa de pe peronul gării şi internată la aceeași unitate medicală cu diagnosticul: „plagă înjunghiată’’, urmând a fi transferată la Spitalul Judeţean Suceava.

„În funcţie de rezultatul examinării medico-legale a victimei se va efectua încadrarea juridică a faptei”, se precizează în comunicatul poliţiei.




O nouă ediţie a Festivalului „Cântecul Cetinii” la Dorna Arini

Comuna Dorna Arini va găzdui, în perioada 17-18 august, o nouă ediţie a Festivalului „Cântecul Cetinii”. Aşa cum am aflat de la primarul Ioan Moraru, festivalul este cel mai longeviv eveniment de acest gen din zona Dornelor, programul este unul destul de variat, ziua de sâmbătă fiind dedicată muzicii uşoare, iar cea de duminică folclorului.


Sâmbătă, de la ora 19.00, partea de antren şi momente vesele va fi asigurată de trupa Spitalul 9, recitalurile serii fiind semnate de Freddy şi Tara, cunoscută şi din colaborarea cu DJ-ul Liviu Hodor. Seara va fi completată de talentele locale, printre care se numără Ana Maria Bârgăoanu şi Cosmina Ţâcşa şi de o discotecă în aer liber.

Duminică, de la ora 14.00, pe scena amplasată pe terenul de sport al şcolii din localitate vor evolua Ansamblurile “Brăduleţul” din Dorna Arini, “Dorna Dorului” din Vatra Dornei, “Balada” din Bistriţa, “Vatra” din Botoşani, “Străjerii Bucovinei” din Pojorâta, “Arcanul” al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, dar şi “Arcuşul” din Sărata Galbenă – Republica Moldova, comună cu care Dorna Arini este înfrăţită.


“Nu vor lipsi nici soliştii de renume, astfel că la ediţia de anul acesta ne vor încânta Adriana Bucevschi, Alexandru Brădăţan şi Angelica Flutur, invitatul special fiind cunoscutul interpret din Republica Moldova Ion Paladi. Sper să avem vreme bună, că de restul ne ocupăm noi”, ne-a declarat primarul Ioan Moraru.



O nouă structură pentru atragerea fondurilor europene a fost constituită la iniţiativa senatorului Bereanu

La Vatra Dornei s-a constituit în cursul zilei de ieri o nouă structură asociativă pentru atragerea fondurilor europene. Constituirea comitetului de iniţiativă pentru înfiinţarea noii structuri s-a făcut la iniţiativa senatorului PSD Neculai Bereanu, la şedinţa de la Vatra Dornei fiind prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, deputatul PNL Dumitru Pardău, 37 de primari şi reprezentanţi ai primăriilor din judeţul Suceava, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale şi ai mediului de afaceri. Senatorul Neculai Bereanu a precizat că întâlnirea de la Vatra Dornei a fost organizată pentru a informa administraţiile publice locale şi reprezentanţii mediului de afaceri despre posibilitatea de a atrage fonduri europene în exerciţiul bugetar 2014 – 2020.


Noua structură ar urma să se intituleze „Pactul Teritorial Pentru Investiţii Teritoriale Integrate Suceava”, iar membrii acestei asociaţii urmează că participe activ atât la definirea strategiei teritoriale, cât şi la alocarea ulterioară a fondurilor pentru dezvoltare şi la selecţia proiectelor semnificative pentru dezvoltarea zonei. Şedinţa de la Vatra Dornei a fost organizată de o firmă de consultanţă implicată în promovarea dezvoltării regionale şi teritoriale precum şi în identificarea soluţiilor pentru realizarea unei strategii de dezvoltare locală şi teritorială axată pe o abordare integrată care implică investiţii în cadrul mai multor axe prioritate din unul sau mai multe programe operaţionale.

În cadrul discuţiilor, reprezentanţii firmei de consultanţă au precizat că noua structură va putea să beneficieze de fonduri nerambursabile în mod direct, pe care le va gestiona în conformitate cu strategia şi bugetele pe care şi le stabileşte. De asemenea, senatorul Neculai Bereanu a ţinut să precizeze că la noua structură asociativă pot să adere şi Grupurile de Acţiune Locală din judeţul Suceava, iar de viitoarele finanţări europene gestionate de partenerii în cadrul „Pactului Teritorial Pentru Investiţii Teritoriale Integrate Suceava” vor putea beneficia şi oraşele şi municipiile.

„Este necesar să avem o strategie comună pentru dezvoltarea zonei de munte a judeţului şi sunt convins că apoi vom avea posibilitatea să putem promova proiecte pentru obţinerea fondurilor necesare dezvoltării economice a localităţilor şi a zonei”, a spus Bereanu.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a salutat iniţiativa înfiinţării acestei asocieri, care poate să contribuie la atragerea fondurilor europene. Nechifor a arătat că una dintre preocupările majore ale administraţiilor publice locale trebuie să fie promovarea de proiecte şi iniţiative prin care să se creeze locuri de muncă noi.




VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei