Vatra Dornei este inclusa si in acest an in traseul Turului Ciclist al României

Conform calendarului prezentat de Federaţia Română de Ciclism, cea de-a 50-a ediţie a Turului va ajunge pe raza judeţului Suceava pe 2 iulie, odată cu etapa a doua, programată să se desfăşoare pe ruta Dej – Bistriţa – Vatra Dornei, pe o distanţă totală de 143 de kilometri. O zi mai târziu, caravana cicliştilor va porni din Vatra Dornei, va trece prin municipiul Suceava, unde cel mai probabil va fi instalat un punct de sprint intermediar, şi se va opri la Botoşani, după 152 de kilometri.


Ediţia din acest an a Turului Ciclist al României a fost decalată cu o lună, urmând a se desfăşura în perioada 30 iunie – 6 iulie şi nu la începutul lunii iunie cum era prevăzut iniţial. Motivul? Criza financiară. “Am fost nevoiţi să decalăm cu o lună competiţia din motive obiective, strict organizatorice, legate de criza financiară. După cum bine ştiţi, bugetele au fost decalate cu trei luni, iar primăriile au aprobat bugetele recent şi noi nu am ştiut pe cine ne putem baza”, a precizat Eduard Novak, proaspăt preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism.

Calendarul celei de-a 50-a ediţii a Turului Ciclist al României:

Prolog (30 iunie):
Contratimp echipe – Marghita (16 kilometri)

Etapa întâi (1 iulie):
Marghita – Zalău – Cluj-Napoca (156 de kilometri)

Etapa a II-a (2 iulie):
Dej – Bistriţa – Vatra Dornei (143 de kilometri)

Etapa a III-a (3 iulie):
Vatra Dornei – Suceava – Botoşani (152 de kilometri)

Etapa a IV-a (4 iulie):
Botoşani – Roman – Bacău (156 de kilometri)

Etapa a V-a (5 iulie):
Bacău – Tecuci – Galaţi (185 de kilometri)

Etapa a VI-a (6 iulie):
Buzău – Urziceni – Bucureşti (152 de kilometri)


La cea de-a 50-a ediţie din Micla Buclă sunt aşteptaţi să participe circa 100 de ciclişti din România, Ucraina, Serbia, Germania şi Olanda, bugetul competiţiei fiind estimat la 500.000 de euro, în vreme ce valoare totală a premiilor care vor fi oferite participanţilor se ridică la 25.000 de euro.



Tineri din 7 ţări europene au participat la o acţiune de plantare de arbori în Vatra Dornei

La finele săptămânii trecute, tineri din şapte ţări europene (Portugalia, Marea Britanie, Letonia, Slovacia, Polonia, Turcia şi România), participanţi în cadrul proiectului “Forest Is Our Ally” organziat de Asociaţia STEP – Surf the Earth Project, au dat startul campaniei de împăduriri în Vatra Dornei.


Proiectul s-a desfasurat în cadrul programului ”Tineret în Acţiune” finanţat de Comisia Europeană pentru Educaţie şi Cultură în perioada 5-13 aprilie şi a avut ca temă ”Rolul pădurii în schimbările climatice şi încălzirea globală”. Scopul proiectului a fost ca tinerii să înţeleagă ecosistemul forestier şi prezentarea beneficiilor sociale, economice şi eco-protective ale pădurii.


Cea mai importantă activitate din cadrul proiectului a fost acţiunea de împădurire cu puieţi de molid a unei suprafeţe de 0,5 ha, afectată de doborâturile de vânt din 2007, realizată cu sprijinul personalului de la Ocolul Silvic Dorna, care s-a ocupat nu doar de partea logistică, ci şi de oferirea unor informatii interesante despre pădurile din Bucovina.

Tinerii europeni au fost impresionaţi de ceea ce au găsit în Vatra Dornei, de peisajul natural, specificul zonei şi în special de amabilitatea şi ospitalitatea localnicilor, promiţând să se întoarcă cu drag pe meleagurile bucovinene.



Tânăr în stare gravă la spital, după o bătaie la discotecă

Un tânăr în vârstă de 30 de ani a fost adus ieri dimineață în stare gravă la Spitalul Judeţean Suceava, după o bătaie la discotecă. Victima, Marius Dascălu, din comuna Şaru Dornei, a suferit un traumatism cranio-cerebral grav, fiind supusă de urgenţă unei intervenţii chirurgicale, medicii apreciind că viaţa i-a fost pusă în pericol.


Din primele date furnizate de poliţie, tânărul a fost victima unei agresiuni petrecute în jurul orei 4:30, la o discotecă de pe raza localităţii Neagra Şarului.

În agresiune ar fi fost implicaţi victima şi fratele acesteia, Cristian Dascălu, de 26 de ani, şi alţi patru tineri din localitate, Vasile Bordei, Marius Andron, Petrişor Ţarcă şi Alexandru Iordache.

Victima, susţin poliţiştii, ar fi fost lovită cu un scaun în cap. Cercetările sunt continuate de judiciariştii Poliţiei Vatra Dornei, în funcţie de concluziile medicilor şi de evoluţia stării de sănătate a victimei urmând să fie făcută încadrarea juridică a faptei.


Anchetatorii încearcă să afle împrejurările în care s-a petrecut agresiunea, fiind luată în calcul şi o eventuală tentativă de omor.



Un bărbat beat din Vatra Dornei a accidentat un copil în vârstă de 7 ani

Un bărbat din Vatra Dornei, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a ales cu dosar penal după ce a accidentat un minor în vârstă de 7 ani. Accidentul a avut loc vineri seara, pe strada Pinului, din Vatra Dornei. La volanul maşinii se afla C. Ionel, de 34 ani, care în timp ce conducea autoturismul, a efectuat viraj la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi l-a acroşat pe minorul G.I. de 7 ani.


În urma accidentului a rezultat rănirea minorului, care necesită 40-45 zile îngrijiri medicale pentru vindecare. Şoferul vinovat de producerea accidentului s-a rănit uşor fiind diagnosticat cu ,,plagă contuză pleoapă superioară dreapta”.

Având în vedere că şoferul emana miros de alcool s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest rezultând o concentraţie de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice.

Poliţiştii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere, iar autoturismul condus îi aparţine concubinei sale P.Alina, de 32 ani, din oraşul Năsăud, judeţul Bistriţa Năsăud. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală față de P. Alina sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „încredinţare unui autovehicul unei persoane care se află sub influenţa băuturilor alcoolice” iar conducătorului auto i s-a adus la cunoştinţă că urmează a fi cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „ vătămare corporală din culpă” „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere ”, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.




TIR cu mere răsturnat în Pasul Tihuţa, in apropiere de Poiana Stampei - FOTO

A scăpat cu viaţă ca prin urechile acului după ce s-a răsturnat cu TIR-ul în timp ce cobora Pasul Tihuţa spre Suceava! Este vorba despre un bărbat de 42 de ani din Iaşi care se întorcea din Polonia cu TIR-ul încărcat cu mere.

Din cauza vitezei şi a ploii torenţiale şoferul a pierdul controlul autotrenului care a intrat în balans şi s-a răsturnat într-o curbă deosebit de periculoasă din Pasul Tihuţa. Cabina s-a transformat într-un morman de fiare, la fel ca şi remorca maşinii. Tone întregi de mere s-au răsturnat pe câmp.


Mai bine de o oră şi jumătate poliţiştii şi pompierii din Vatra Dornei dar şi localnicii din Poiana Ştampei au căutat o a doua victimă printre sutele de cutii cu mere, după ce şoferul care a fost grav rănit a spus că nu era singur în cabină. Din cauza impactului extrem de violent şoferul a fost proiectat în afara TIR-ului şi era confuz.

În cele din urmă patronul firmei la care era angajat acesta a ajuns la faţa locului şi le-a spus oamenilor legii că acesta era singur în TIR şi că nu mai are sens să caute alte victime.

La faţa locului au ajuns poliţiştii şi autospecialele de descarcerare şi SMURD-ul din Vatra Dornei, şoferul fiind transportat la spitalul din Suceava în stare gravă. TIR-ul scăpat de sub control a rupt şi un stâlp de electricitate, o parte din comuna Poiana Ştampei rămânând şi fără energie electrică.





VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei