Flutur a pierdut şefia Consiliului Judeţean ! - Vezi si cine a iesit primar in Suceava !

Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, conduce detaşat lupta pentru şefia Consiliului Judeţean Suceava.

Potrivit numărătorii efectuate de reprezentanţii PSD Suceava în 342 de secţii de votare din cele 538 din judeţ, Cătălin Nechifor a fost votat de 88.520 de persoane, în timp ce pentru Gheorghe Flutur au optat 76.252 de suceveni.

Statistic vorbind, diferenţa de 12.268 de voturi în favoarea lui Cătălin Nechifor este imposibil de recuperat, după ce s-au numărat 64% din voturile exprimate în judeţ.

Statisticile arată că Nechifor l-a învins pe Flutur cu peste 3.500 de voturi în municipiul Suceava şi cu circa 2.000 de voturi în Gura Humorului şi Vatra Dornei.

Pentru funcţia de primar al municipiului resedinta de judet, alegerile au fost câştigate de candidatul PDL, Ion Lungu, care a reuşit să obţină al treilea mandat consecutiv la conducerea Primăriei Suceava.

Potrivit rezultatelor finale ale numărătorii paralele a voturilor, Ion Lungu a fost votat de 22.118 de persoane în timp ce Ştefan Alexandru Băişanu a reuşit să obţină 20.921 de voturi. Diferenţa dintre cei doi candidaţi este de 1.197 de voturi.





Rezultate Alegeri Locale 2012 Vatra Dornei si comunele limitrofe




In urma numararii tuturor voturilor exprimate la Vatra Dornei, candidatul PDL, ILIE BONCHES, a castigat Primaria Municipiului Vatra Dornei.

In comunele limitrofe municipiului Vatra Dornei, situatia sta astfel:

Panaci – Vasile Cozan (USL)


Şaru Dornei - Ioan Cătălin Iordache (PDL)


Coșna – Gavril Pardău (USL)


Poiana Ștampei - Viluţ Mezdrea (USL)


Iacobeni - Angelica Fădor (PDL)


Dorna Candrenilor - Mafteiu Pardau (PDL)


Cârlibaba - Gabriel Danciu (PDL)


Ciocăneşti - Radu Ciocan (PDL)


Crucea - Dorin Rusu (USL)


Dorna Arini – Ioan Moraru (USL)

Astfel, in Bazinul Dornelor primariile s-au impartit intre PDL si USL - PDL a obtinut 5 mandate de primar, iar USL, 4 mandate.

In privinta rezultatelor pentru functia de presedinte al consiliului judetean, exista unele zvonuri cum ca acesta ar fi fost castigat de catre Gheorghe Flutur.

Vom reveni cu noutati si cu clasamentele actualizate imediat ce avem informatii noi ... ramaneti pe VatraDorneiLive.ro !

Ce parere aveti de candidatii declarati castigatori ? Asteptam comentariile dumneavoastra pe marginea rezultatelor ! 



56,39% dintre suceveni s-au prezentat pe 10 Iunie 2012 la urne

Peste jumătate dintre alegătorii suceveni s-au prezentat duminică la urne pentru a-şi alege preşedintele Consiliului Judeţean, primarii, consilierii locali şi judeţeni. Potrivit ultimei raportări a Biroului Electoral Judeţean Suceava, la ora 21:00, atunci când s-au închis secţiile de votare, 56,39% dintre suceveni s-au prezentat la urne.

Dacă la raportarea de la ora 17:00 judeţul Suceava se afla pe locul al şaselea pe ţară din punctul de vedere al prezenţei la vot, la închiderea urnelor Suceava a „căzut” până pe locul al 26-lea. Cu toate acestea, judeţul Suceava a depăşit media la nivel naţional, care a fost de 56,39%. Cei mai conştiincioşi alegători din judeţ au fost cei din mediul rural, 59,89% dintre aceştia prezentându-se la urne pentru a-şi exprima opţiunea electorală. Prezenţa în mediul urban a fost de 53,28%.

De remarcat faptul că la alegerile locale de anul acesta numărul sucevenilor care s-a prezentat la vot a fost mai mare decât cel din urmă cu patru ani. Astfel, dacă în 2008 prezenţa la primul tur de scrutin a fost de 52,49%, anul acesta procentul a fost depăşit cu aproape 4%.





Suceava, în topul judeţelor în care s-a votat cel mai intens. Vezi câţi suceveni au mers la urne până la ora 17.00!

Aproape 44% dintre alegătorii cu drept de vot din judeţul Suceava şi-au exprimat opţiune până la orele 17.00.

Statistica oferită de Biroul Electoral Judeţean Suceava arată că rata de participare la alegerile locale din acest an era de 43,91%, în comparaţie cu anul 2008, când la aceeaşi oră se înregistra o prezenţă de 39,09%.

Cei mai harnici la vot au fost alegătorii din mediul rural, care s-au prezentat în proporţie de 47,58% la urne, în timp ce în mediul urban prezenţa la vot a fost de 39,06%.

Cu procentul de prezenţă înregistrat la ora 17.00 Suceava se situa pe locul 6 la nivel naţional.






Vezi câţi suceveni au votat până la ora 14.00

Sucevenii par să-şi fi recăpătat simţul civic şi au depăşit prezenţa naţională la vot la ora 14.00.

Potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Judeţean, în primele şapte ore ale scrutinului electoral s-au prezentat la urne 28,33% dintre alegători.

Procentul este peste cel înregistrat la nivel naţional, de 27,69%.

Comparativ cu alegerile locale din iunie 2008, numărul sucevenilor care au ales să-şi exprime intenţia de vot a crescut cu câteva procente.

În urmă cu patru ani se înregistra o prezenţă la urne de 23,96%, cu 4,37% mai mică faţă de acum.

Prezenţa la vot era mai consistentă în mediul rural, unde votaseră 30,20% dintre alegătorii cu drept de vot, în timp ce în mediul urban procentul era de 26,06%.





VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei