Accident grav, cu trei răniţi, din cauza vitezei neadaptate la carosabilul umed

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 20.00, pe DN 17, pe raza comunei Coşna, două dintre victime având leziuni serioase.
Doi adulţi şi un copil, membri ai aceleiaşi familii, au ajuns la spital, duminică seară, după ce maşina cu care se deplasau a intrat în derapaj şi a lovit violent un parapet de protecţie, care a fost la un pas de a ceda. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 20.00, pe DN 17, pe raza comunei Coşna, două dintre victime având leziuni serioase.

Ion C., un bărbat în vârstă de 62 de ani, din municipiul Bistriţa, conducea un autoturism Ford, alături de el în maşină fiind încă patru membri ai familiei sale.



Din ancheta poliţiei rezultă că accidentul s-a petrecut după un vârf de pantă, pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum, ploaie și carosabil umed. Autoturismul a derapat şi a intrat direct în parapetul de protecţie al drumului. Maşina a fost serios avariată, la fel şi parapetul. Echipajul de Descarcerare al Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei a constatat că din cei cinci pasageri din maşină, trei au leziuni. Este vorba de cei care se aflau în partea dreaptă a maşinii.

Soţia conducătorului auto, Florea C., în vârstă de 63 de ani, nora acestuia, Claudia C., de 39 de ani, şi copilul ei în vârstă de 8 ani au fost transportaţi la spital. Din primele investigaţii medicale a rezultat că cele două femei au leziuni grave, în timp ce minorul a scăpat cu răni uşoare.

Şoferul a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. El a fost condus ulterior la Spitalul Municipal Vatra Dornei, pentru recoltarea de probe biologice.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei