Se caută cea mai frumoasă suceveancă

Shopping City Suceava şi agenţia Just Models vor organiza în curând un concurs de miss, în urma căruia va fi aleasă cea mai frumoasă suceveancă.

Până atunci, la sfârşitul săptămânii viitoare, vor fi organizate preselecţii în mai multe localităţi ale judeţului, pentru alegerea fetelor care vor participa la concursul intitulat “Miss Bucovina”, cu premii în valoare de 3.000 de euro.

Sâmbătă, 16 aprilie a.c., se vor organiza preselecţii la Vatra Dornei - Club Katharsis, ora 10:00, la Câmpulung Moldovenesc – hotel Zimbru, ora 15:00, şi la Gura Humorului – Best Western, ora 18:00.

A doua zi, duminică, se vor alege cele mai frumoase fete din zona Fălticeni –restaurant El Paso, ora 10:00, şi Rădăuţi – restaurant Carisma, ora 14:00.

Duminică seară, începând cu ora 18:00, se va organiza o preselecţie şi la Suceava, la centrul comercial Shopping City (City Gallery).




Lucrări de patru milioane de euro la Primăria Vatra Dornei, câştigate de o firmă înfiinţată cu câteva luni în urmă

Vatra Dornei continuă să rămână un univers fascinant când vine vorba de banii publici. Lucrări de patru milioane de euro au fost atribuite printr-o licitaţie care a avut loc în urmă cu o lună de zile unei firme care s-a înfiinţat cu doar câteva luni în urmă. Mai grav este că mai marii Primăriei Vatra Dornei nici măcar nu au prins în bugetul pe anul în curs, aşa cum scrie legea, banii necesari pentru aceste investiţii. Ioan Moraru, edilul-şef al staţiunii de interes naţional Vatra Dornei, spune, în schimb, că totul este legal, şi l-a oferit ca exemplu pe Gheorghe Flutur şi activitatea acestuia din Consiliul Judeţean Suceava pentru a-şi justifica propriile nereguli.

Lucrări pe bani care nu există

În cursul lunii februarie 2011, Primăria Vatra Dornei a organizat o licitaţie cu titlul „proiectarea, modernizarea, repararea şi întreţinerea drumurilor şi străzilor”. Valoarea proiectului este de 186 de miliarde de lei vechi, inclusiv TVA, şi ar urma să se întindă pentru o perioadă de patru ani. Obiectiv lăudabil, numai că prin bugetul Primăriei Vatra Dornei bate vântul.

Licitaţia a devenit motiv de scandal în ultima şedinţă de Consiliu Local din Vatra Dornei, iar cel care a semnalat problema este viceprimarul Mircea Rusu. Acesta a menţionat că totul este un abuz cu acte-n regulă, şi a argumentat prin încălcarea a două legi. Prima dintre acestea este Legea 215/2001 a Administraţiei Publice Locale, care prevede la secţiunea lucrări publice următorul lucru: „Lucrările de construcţie şi reparaţii de interes public finanţate din bugetele comunelor, oraşelor sau judeţelor, se execută doar pe baza unor documentaţii tehnico-economice, avizate sau aprobate de Consiliul Local”. Ori, în acest caz nu s-a întâmplat acest lucru.


Un alt aspect, mai grav decât primul, este stipulat de Legea 273/2006 a Finanţelor Publice, referitor la aprobarea proiectelor de investiţii locale. Conform acestui act normativ, pot fi cuprinse în programul de investiţii publice numai obiectivele pentru care sunt asigurate integral surse de finanţare. Ori, în şedinţa de Consiliu Local din 24 februarie 2011, când s-a votat bugetul pe anul în curs, nu s-a făcut referire la sumele necesare pentru lucrările de reparaţii stradale. Mai mult, licitaţia se desfăşurase deja de două săptămâni, pe 10 februarie 2011.

Câştigătoare, firma unui controversat om de afaceri din Prahova

La licitaţia din 10 februarie au participat trei firme. SC Asfalt Super SRL Prahova a licitat un preţ de 3.048 de lei/mp, fără TVA, SC Argecom SA Piteşti a venit cu o ofertă de 5.745 de lei/mp, fără TVA, iar Calcarul Pojorâta cu 10.726 de lei/mp, tot fără TVA. În final, a fost declarată câştigătoare firma prahoveană, controlată de omul de afaceri Gheorghe Şulţ, deşi diferenţele dintre cele trei oferte sunt foarte mari.

Interesant este că societatea este înfiinţată de doar câteva luni, iar la capitolul experienţă ar trebui să existe un mare semn de întrebare. Iar în ceea ce-l priveşte pe Gheorghe Şulţ, o simplă căutare pe internet arată că firmele acestuia au mai executat lucrări şi în alte zone ale ţării, dar de o calitate îndoielnică, ceea ce a provocat mari nemulţumiri în rândul administraţiilor locale.

Primarul Ioan Moraru a declarat că nu vede nici o problemă în desemnarea drept câştigătoare a unei firme înfiinţată recent. „Legea nu prevede nimic pe această temă, aşa că putea fi înfiinţată şi cu două zile înainte, important e să respecte procedura şi legislaţia. În plus, celelalte firme participante nu au contestat licitaţia, aşa încât eu cred că totul s-a derulat corect”, a spus edilul din Vatra Dornei.

Primarul Moraru: „E o chestiune identică cu cea încercată de Gheorghe Flutur la CJ Suceava”

Primarul Ioan Moraru nu vede nici o încălcare a legii nici în privinţa organizării licitaţiei fără ca sumele destinate lucrărilor să fie prinse în bugetul pe anul în curs. „Dacă vreţi, e o chestiune aproape identică cu cea încercată de domnul Flutur la Consiliul Judeţean Suceava. Am demarat procedurile pentru obţinerea unui credit furnizor, ceea ce înseamnă că vom executa lucrări în 2011 şi 2012 şi le vom plăti după doi ani. Pentru a obţine acest credit furnizor la bancă trebuie să aduci ceva concret, nu doar propuneri. Dacă nu ni se va aproba de către bancă acest credit nu-i nici o problemă, şi asta pentru că tot ce a ţinut de licitaţie am organizat cu oamenii noştri din primărie şi nu au fost cheltuieli suplimentare”, a menţionat primarul din Vatra Dornei.

Ioan Moraru recunoaşte că acordarea unui credit furnizor depinde şi de o serie de garanţii pe care le acordă Guvernul României, dar se arată extrem de optimist în obţinerea acestor privilegii, motivat de faptul că „Vatra Dornei este un brand naţional”. Mai mult, primarul şi-a motivat graba de a organiza această licitaţie prin aceea că anul trecut „nu am reuşit să turnăm nici o lopată de asfalt în Vatra Dornei, şi nu vrem să treacă şi vara asta în acelaşi fel”.

Ioan Moraru a mai ţinut să puncteze că lucrările de 186 de miliarde de lei vechi pentru repararea şi întreţinerea străzilor nu sunt ceva nou, ci doar continuarea unui proiect mai vechi, al cărui studiu de fezabilitate a fost aprobat de Consiliul Local Vatra Dornei în 2005 şi care a mai avut două etape de lucrări, în 2007 şi 2008.


Primarul comunei Poiana Stampei, Elisei Todaşcă, l-a cunoscut pe Filaret Moţco, românul ucis în Afganistan

Trupul neînsufleţit al lui Filaret Moţco (43 de ani), românul ucis săptămâna trecută în Afganistan, va fi repatriat, cel mai probabil, în cursul zilei de mâine. Diplomatul român va fi înhumat în cimitirul din localitatea natală, Izvoarele Sucevei, judeţul Suceava.

Printre cei care l-au cunoscut pe Filaret Moţco se numără şi primarul comunei Poiana Stampei, Elisei Todaşcă.

"Eram maistru forestier la Sectorul Coşna şi aveam la lucru foarte mulţi muncitori harnici din Izvoarele Sucevei, printre care era şi Ion Moţco, tatăl lui Filaret, împreună cu fraţii mai mari ai acestuia, Niculai şi Ioan. În timpul vacanţelor Filaret venea în pădure, la tatăl şi fraţii lui, pentru a-i ajuta la muncă, reuşind astfel să-şi facă singur bănuţi pentru continuarea studiilor. Văzându-i dorinţa pentru studiu şi învăţătură, familia l-a ajutat foarte mult, pentru a ajunge "om cu carte" şi să scape de sărăcie şi munca grea de la pădure, prin ploi şi frig, zăpadă şi ger", a povestit primarul Todaşcă.

Filaret Moţco va fi declarat, postmortem, cetăţean de onoare al comunei natale. "Este un om care ne-a reprezentat cu cinste pe unde a mers. Datoria noastră este să facem măcar puţin în memoria sa", a declarat primarul Mihail Mechno.

Potrivit Biroului de presă al Centrului de Informare al ONU la Bucureşti, repatrierea trupului neînsufleţit al diplomatului Filaret Moţco va fi făcută de ONU care a făcut deja demersurile necesare în acest scop şi se ocupă de eliberarea de acte şi paşaport mortuar, în cooperare cu Ambasada României din Pakistan.


Deoarece cortegiul funerar va trebui să treacă pe drumul dintre Pojorâta şi Izvoarele Sucevei, care arată în anumite zone mai rău ca după bombardamente, autorităţile judeţene au trimis ieri drumarii să refacă drumul.
"Au trimis utilaje şi muncitori care se ocupă de drumul principal, iar cei de la Direcţia Silvică se ocupă de drumul comunal care face legătura cu casa lui Filaret Moţco. Este de muncă destul de mult, dar sperăm că până în ziua în care va fi adus acasă sicriul drumul să fie cât de cât practicabil", a declarat primarul din Izvoarele Sucevei, Mihail Mechno.

SURSA: EVZ.ro

Paste in Bucovina 2011 - Sucevenii vor avea şi anul acesta Lumina Sfântă de la Ierusalim

Sucevenii care vor participa la slujba de Înviere de anul acesta vor avea parte de Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim. Pentru al treilea an consecutiv, Lumina Sfântă va fi adusă la Biserica „Sfânta Înviere” din centrul Sucevei, de unde va fi împărţită la toate lăcaşele de cult din judeţ.

Aducerea Sfintei Lumini în Bucovina face parte din proiectul „Paştele în Bucovina” organizat de Consiliul Judeţean Suceava, care va avea loc în perioada 17 – 26 aprilie. Proiectul va debuta în Duminica Floriilor, când, la ora 13:00, va avea loc deschiderea Târgului de Paşte şi a expoziţiei de gastronomie cu produse de post „Gustă din Bucovina!”. Cele două evenimente se vor desfăşura în faţa Palatului Administrativ din Suceava.

Tot în Duminica Floriilor sucevenii vor putea participa, de la ora 19:00, la recitalul pe care Grigore Leşe îl va susţine la Catedrala Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” din Suceava. Recitalul va fi urmat de un spectacol de muzică religioasă şi jocuri de laser care va fi organizat în parcul din faţa Consiliului Judeţean Suceava.

Turiştii care vor vizita judeţul Suceava în perioada 18 – 22 aprilie a.c. vor putea asista la pictarea oului uriaş din apropierea Muzeului Satului Bucovinean.

Tot în această perioadă se va putea practica turismul de familie în gospodăriile ţărăneşti din judeţul Suceava, turiştii având posibilitatea să participe la activităţile specifice din perioada de dinaintea Paştelui, respectiv curăţenia de Paşte, activităţi agricole de primăvară, gătit şi încondeiat ouă.

În biserica din Salina Cacica va fi organizată „Învierea din Adâncuri”

Potrivit programului, luni, 18 aprilie a.c., va începe şi proiectul „Drumul ouălor încondeiate”. Turiştii vor avea la dispoziţie patru rute distincte, iar în fiecare dintre localităţile implicate în acest proiect vor putea fi vizitate ateliere de încondeiat ouă, muzee şi case memoriale. Şi tot începând de luni, 18 aprilie, turiştii se vor putea plimba cu trăsura din parcul central al Sucevei şi până la Cetatea de Scaun.

Târguri de Paşte, cu expoziţii de ouă încondeiate, vor fi deschise şi în Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Poiana Stampei. De asemenea, marţi, 19 aprilie a.c., la Muzeul Bucovinei va fi vernisată expoziţia fotografică „Alma Redlinger – retrospectivă”, eveniment organizat pentru a marca Paştele evreiesc.

În noaptea de Înviere, turiştii vor putea participa la slujbele ce se vor oficia în toate bisericile ortodoxe şi catolice din judeţ, cu precizarea că la biserica din Salina Cacica va fi organizată „Învierea din adâncuri”.

În prima zi de Paşte, în parcul din faţa Palatului Administrativ din Suceava va fi organizat un concert de toacă, de la ora 13:00, iar în Mănăstirea Humorului va avea loc, de la ora 17:00, un concurs de ciocnit ouă şi hora gospodarilor.

În cursul zilei de luni, 25 aprilie, în centrul oraşului Gura Humorului va avea loc gala celor mai frumoase coşuri pascale.


Proiectul „Paştele în Bucovina” se va încheia marţi, 26 aprilie a.c., cu „hora satului”, care va avea loc de la ora 16:00, în localitatea Mănăstirea Humorului.

Nu în ultimul rând, trebuie spus că în perioada 18 – 26 aprilie se va desfăşura acţiunea „Plantează copacul tău în Bucovina”, turiştii având posibilitatea să planteze un copac în zonele special amenajate din Putna, Suceviţa, Moldoviţa, Vatra Moldoviţei, Voroneţ şi Mănăstirea Humorului.


Energie verde pentru comuna Poiana Stampei

În urma unor îndelungi discuţii şi consultări cu specialişti din domeniul energiei electrice, s-au pus bazele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Energia Eoliană Montană Măgura Ilvei, asociaţie din care face parte şi comuna Poiana Stampei. Asociaţia are ca scop principal implementarea unor tehnologii ca surse de energie electrică prietenoase cu mediul înconjurător.

Duminică, 3 aprilie, Primăria Măgura Ilvei a găzduit lansarea Proiectului „Energie verde pentru satele româneşti” acţiune la care au luat parte prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Cristian Florian, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Liviu Rusu preşedintele asociaţiei, Augustin Danilă, cât şi reprezentanţi ai comunelor care au pus bazele asociaţiei amintite mai sus, printre care şi comuna Poiana Stampei din judeţul Suceava, reprezentată de primarul Elisei Todaşcă şi viceprimarul Viluţ Mezdrea.


„Astăzi, când putem observa, prin mijloacele media, dezastrele ecologice din Japonia cu un impact deosebit asupra întregii planete, necesitatea dezvoltării şi implementării unor tehnologii de producere a energiei electrice regenerabile se dovedeşte a fi imperios necesară. Aceasta a fost problema de bază care a dus la înfiinţarea acestei asociaţii formată din 11 membri fondatori, comune din judeţul Bistriţa-Năsăud dar şi din judeţul Suceava, respectiv comuna Poiana Stampei”, a declarat ing. Viluţ Mezdrea viceprimarul comunei Poiana Stampei.

„Energie Verde pentru satele româneşti”

Proiectul a fost iniţiat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Energia Eoliană Montană Măgura Ilvei şi are ca beneficiari toate comunităţile rurale din România, unităţile de învăţământ, instituţiile publice, unităţile de cult, etc.

Proiectul „Energie Verde pentru satele Româneşti” vine în sprijinul satului românesc prin programe care vizează obţinerea de energie curată prin tehnici moderne şi ecologice, în mediul rural existând locaţii multiple cu potenţial eolian, solar sau hidrologic, acestea urmând a fi identificate pentru a dezvolta proiecte.

Conform viceprimarului Viluţ Mezdrea, comuna Poiana Stampei, datorită condiţiilor, geografice, hidrografice şi climatice, corespunde întru totul în ceea ce priveşte implementarea unor astfel de proiecte de infrastructură energetică, fapt ce poate crea un beneficiu enorm pentru comunitate.
„Sperăm într-o implicare a unui număr cât mai mare a comunelor din judeţul Suceava prin aderarea la această asociaţie şi în sprijinul şi implicarea Consiliului Judeţean Suceava”, ne-a spus Viluţ Mezdrea.


Bronz la Naţionalele de cros pentru CSM Vatra Dornei

Botoşaniul a găzduit la sfârşitul săptămânii trecute Campionatul Naţional de cros pentru copii şi juniori III, competiţie desfăşurată sub egida Federaţiei Române de Atletism. Concursul a adunat la start un număr de 700 de tineri sportivi, legitimaţi la peste 100 de cluburi de profil din România.

Printre participanţi s-au aflat atleţii de la CSM Vatra Dornei, pregătiţi de Cristian Prâsneac, care au reuşit o frumoasă performanţă, izbutind să cucerească medaliile de bronz cu echipa de băieţi, în proba de 1.500 de metri rezervată copiilor născuţi în anii 2000-2001. Cel mai tânăr participant la Naţionalele de la Botoşani a fost dorneanul Alexandru Prâsneac, care la doar cei 5 ani ai săi a reuşit să termine cursa de 1.200 de metri concurând cu sportivi care aveau dublul vârstei sale. „Acest rezultat reprezintă o performanţă însemnată pentru un club mic ca al nostru. Ţin să-i felicit pe sportivi pentru modul în care s-au prezentat la Campionatele Naţionale şi să mulţumesc Primăriei din Vatra Dornei, care ne sprijină constant în desfăşurarea activităţii”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.



Peste şase milioane de arbori vor fi plantaţi anul acesta de Direcţia Silvică Suceava

Aproape 1.800 de hectare de terenuri din judeţul Suceava vor fi împădurite anul acesta de Direcţia Silvică (DS) Suceava, care, de săptămâna aceasta, demarează din plin programul de împăduriri din cadrul Lunii Pădurii.

Astfel, pentru primăvara anului 2011, numai în fondul forestier de stat vor fi executate lucrări de regenerare a pădurilor pe o suprafaţă de cel puţin 1.450 de hectare, din care 950 de hectare prin împăduriri integrale şi 500 de hectare prin regenerări naturale. În plus, pe lângă lucrările de regenerare a pădurii pe aceste suprafeţe noi, vor mai fi executate lucrări de completare pe o suprafaţă de 196 de hectare, precum şi de refacere a plantaţiilor calamitate, pe o suprafaţă de nouă hectare.


Peste 6 milioane de puieţi de arbori, necesari anul acesta

Pentru lucrările de împădurire de anul acesta sunt necesari peste 6 milioane de puieţi de arbori, cea mai mare parte a acestora fiind produşi în pepinierele proprii ale Direcţiei Silvice Suceava.

În plus, pentru împădurirea terenurilor degradate din judeţ, în comune precum Arbore, Ciprian Porumbescu, Drăgoieşti etc., prin Programul de îmbunătăţire a calităţii mediului, DS Suceava va asigura 157.000 de puieţi, din care 135.000 molizi şi 22.000 de puieţi de pin silvestru.
“Deficitul de puieţi din anumite specii va fi asigurat de la alte direcţii silvice din ţară, în vreme ce pepinierele din Suceava vor livra puieţi din anumite specii către alte direcţii silvice”, a precizat Dorin Strugariu, şeful biroului de regenerare a pădurilor, din cadrul Direcţiei Silvice Suceava.

Astfel, vor ajunge să fie plantaţi la Suceava 46.000 de puieţi de brad din Maramureş, 125.000 de brazi din Covasna, 33.000 de puieţi de stejar de la Iaşi, 14.000 de goruni tot de la Iaşi, 19.000 de puieţi de cătină de la Prahova, vreo 6.000 de plopi de la Galaţi şi 1.000 de sălcii de la Neamţ. În acelaşi timp, Direcţia Silvică Suceava va sprijini cu puieţi alte direcţii silvice din ţară, furnizând 47.000 de puieţi de larice în Maramureş şi Harghita, 10.000 de frasini la Iaşi, 2.000 de tei la Covasna şi 1.000 de tei la Bistriţa.

În prezent, există chiar un excedent de puieţi din anumite specii, încât Direcţia Silvică Suceava pune la dispoziţia celor care vor să cumpere, să-şi împădurească terenurile, 90.000 de puieţi de frasin, 77.000 de puieţi de molid şi 17.000 de puieţi de plop.

Împăduriri pe 316 hectare de terenuri private

Pe lângă împăduririle din fondul forestier de stat, Direcţia Silvică Suceava se va ocupa şi de împădurirea a 316 hectare din fondul forestier privat, administrat de Regia Naţională a Pădurilor prin contractele încheiate cu proprietarii acestora.

Cele mai mari suprafeţe private de teren care urmează să fie împădurite sunt 195 de hectare administrate cu contract de Ocolul Silvic Vatra Dornei, 41 de hectare administrate de O.S. Iacobeni, 30 de hectare administrate ce O.S. Broşteni, 19 ha administrate de O.S. Cârlibaba, 17 hectare administrate de O.S. Pojorâta şi 14 hectare administrate de O.S. Dorna Candrenilor.


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei