O nouă sesiune de reatestare a salvatorilor montani a avut loc la Vatra Dornei

Stațiunea Vatra Dornei, a găzduit sâmbătă 7 noiembrie, o nouă sesiune de reatestare a salvatorilor montani. La aceasta sesiune au participat salvamontiști din cadrul a trei servicii salvamont : Suceava, Bistrița Năsăud și Vatra Dornei.


Exercițiul tactic a durat mai bine de 5 ore și s-a desfășurat pe versantul nordic al vârfului Runc. Salvatorii montani au trebuit să intervină în localizarea, găsirea, acordarea primului ajutor și transportul a 3 victime. Una din victime a necesita transport cu targa UT 2000 în teren accidentat. Scenariul, zona de intervenție, complexitatea și gravitatea accidentelor nu a fost cunoscută în prealabil de salvamontiști, aceștia trebuind să gestioneze în timp real resursele umane și materiale pentru intervenție. Pentru localizarea celei de a treia victime, s-a folosit echipajul canin al Serviciului Salvamont Suceava.

Reatestarea salvatorilor montani are loc periodic o data la trei ani, având va scop testarea fizică și teoretică a salvamontiștilor, dar și capacitatea de răspuns, intervenție și transport a serviciilor salvamont.

Mai multe imagini puteți vedea în postările de mai jos:

🇹🇩Salvamont oricând și oriunde în slujba dumneavoastră! ----------- 🏞️Stațiunea Vatra Dornei, a găzduit azi 7...

Publicată de SALVAMONT VATRA DORNEI pe Sâmbătă, 7 noiembrie 2020



Situația infectărilor COVID-19 pentru data de 09.11.2020. ❗❗❗ Vatra Dornei, una dintre cele mai afectate localități din județ!

Distribuția cazurilor Covid-19 în cele 114 unități administrativ-teritoriale din județul Suceava arată că doar 7 au mai rămas fără niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție. 11 dintre acestea au câte un caz în evoluție, 35 au sub cinci cazuri în evoluție, 28 au sub zece cazuri în evoluție, iar 33 au peste zece cazuri în evoluție.

Conform Prefecturii Suceava, în județ sunt 1705 cazuri de infecție Covid-19 în evoluție și, din păcate, Vatra Dornei cu 71 de cazuri, adică o incidență de 4,28 cazuri la mia de locuitori, este una dintre cele mai afectate localități din județ, fiind depășită doar de comunele Dornești și Ipotești. Așadar, este extrem de important să fim cât mai vigilenți pentru că dacă se ajunge la o rată mai mare de 6, se pot lua măsuri restrictive mult mai dure, de genul carantinării localității și nu credem că-și dorește cineva să se ajungă acolo!

Vă prezentăm mai jos atât situația infectărilor pentru localitățile din zona Dornelor cât și harta / tabelul cu datele tuturor localităților din județ:

Infectări Covid Vatra Dornei, Brosteni, Ciocanesti, Carlibaba, Crucea, Cosna, Dorna Arini, Dorna Candrenilor, Iacobeni, Panaci, Poiana Stampei, Saru Dornei






Candidații din județul Suceava pentru alegerile parlamentare. Vezi listele pe fiecare partid!

13 formațiuni politice și doi candidați independenți s-au înscris în alegerile parlamentare din județul Suceava. Aceștia se vor lupta, pe 6 decembrie 2020, pentru cele 10 mandate de deputați și patru mandate de senator arondate județului nostru.

Campania electorală pentru alegerile parlamentare a început vineri, 6 noiembrie și, în acest sens, vă prezentăm lista completă a partidelor și a tuturor candidaților care s-au înscris la alegerile parlamentare din județul Suceava.



Partidul Social Democrat

Camera Deputaților: Eugen Bejinariu, Mirela Elena Adomnicăi, Vlad Popescu, Gheorghe Șoldan, Larisa Blănari, Tiberius Brădățan, Mihaela Adelina Paiu, Doinița Cocriș, Constantin Alin Mateiciuc, Stelian Simeria, Aleodor Claudiu Saviuc, Romeo Gheorghe Galan și Ilie Cătălin Fediuc.

Senat:Ioan Stan, Cristian Șologon, Gabriela Mihai, Gabriel Costache, Cristian Macsim, Cezar Ioja.


Partidul Național Liberal

Camera Deputaților: Ioan Balan, Angelica Fădor, Bogdan Gheorghiu, Dumitru Mihalescul, Viorel Seredenciuc, Gelu Puiu, Ovidiu Paul Hrițcu, Alexandru Salup, Florentina Manuela Scripcariu, Ameida Vițega, Cornelia Olimpia Luca, Marius Rîpan, Cristinel Crețu.

Senat:Constantin Daniel Cadariu, Cătălina Culipei, Radu Pentiuc, Tudor Plăcintă, Leonard Cristian Mocrei, Niculai Barbă.


Partidul Mișcarea Populară

Camera Deputaților: Marian Andronache, Anca Mihaela Gâtlan, Sorin Andrei, Camelia Alina Cojocariu, Lucian Mihai Nanu, Robert Vasile Ciocan, Cristian Apetrei, Toader Viorel Ciobîcă, Dan Vasile Cristurean, Corneliu Bogdan Onciu, Sorin Robu, Viorel Handragel, Sorin Coca.

Senat: Doru Lefter, Cristian Sidor, Bogdan Nicolau, Cristina Gabriela Constantinescu, Ilie Cristian Timoficiuc, Ioan Larion.


Alianța USR PLUS

Camera Deputaților: Radu Tudor Ciornei, Lorena Buburuzan, Adrian Radu Rey, Mircea Călin Vacariuc, Vasile Boca, Augustin Aurel Grigoraș, Viorel Zbranca, Gavril Moldovicean, Maricel Vlăduț Hazi, Ioan Marinel Țaran, Alexandra Ecaterina Bucevschi, Iulian Palahniuc, Constantin Lucuțar.

Senat: Gheorghiță Mîndruță, Nicolae Daniel Popescu, Adrian Ștefan Clopotari, Mariana Gheorghiță, Gheorghe Sologiuc, Claudia Geanina Călin.


Partidul Pro România

Camera Deputaților: Cătălin Ioan Nechifor, Emanuel Havrici, Luminița Chihai, Teodor Sârghe, Dorel Vasile Deneș, Cătălin Ioan Vasiliu, Andreea Maria Onișoru, Vasile Gheliuc, Adrian Anița, Silviu Cătălin Berețchi, Gabriel Grădinariu, Dinu Cristian Hapenciuc, Iulian Istrătescu.

Senat: Octavian Ilisoi, Corneliu Nicolae Ciornei, Lazăr Petru Nemțoi, Lăcrămioara Straton, Mihaela Siminiceanu, Florin Ciocan.


Partidul Puterii Umaniste (social-liberal)

Camera Deputaților: Alexandru Băișanu, Andra Maftei, Crenguța-Lăcrămioara Oprea, Aurel Mihalescu, Ioan Gelu Tomescu, Ovidiu Ștefan Slusariuc, Pavel Moldovan, Daniel Pavel, Ovidiu Dragoș Grosariu, Cristian Gheorghe Popinciuc, Lențuca Guz, Sergiu Ioan Tabarcea, Ionuț, Daniel Geosu.

Senat: Dumitru Daniel Ionașcu, Nicoleta Valentina Zamfir, Ioan Grădinariu, Iulian Dumitru Raicu, Gheorghe Jucan, Elena Cătălina Simioniuc.


Alianța pentru Unirea Românilor

Camera Deputaților: Lucian Florin Pușcașu, Dorel Gheorghe Acatrinei, Mircea Siretean, Ionel Cristinel Puha, Iulian Iustin Melinte, Constantin Ilie Maloș, Vasile Zaharia, Marius Amariei, Elena Angelica Hrab, Florin Murariu, Mircia Daniliuc, Cătălin Daniel Sandu, Adrian Tcaciuc.

Senat: Mircea Dăneasă, Adriana Hîncu, Simion Ioan Savencu, Dorin Zaharie Patraucean, Mugurel Sorin Balabașciuc, Cătălin Ionel Luca.


Uniunea Democrată a Maghiarilor din România

Camera Deputaților: Zoltán Fodor, László Bardocz, Béla Both, Ákos Bogos, Gellért Barta, Csongor László, Norbert Kopan, Ildikó-Matild Pelger, István-Jenő Bándi, Zsombor Márton, Rozalia Moldovan, Gyöngyi Wilhelem, András-Ede Szabo.

Senat: Lóránt Izsák-Székely, Csaba-Levente Lőrincz, Hajnal Gál, Orsolya-Anna Orosz, Mihail Fazakas, Levente Csifó.


Partidul Verde

Camera Deputaților: Dan Acibotăriță, Claudiu Dimitrie Hauca, Violeta Paiu, Dumitru Ihnatiuc, Radu Florin Sahlean, Ana Dants-Tașcan.

Senat: Vasilica Diana Berne, Viorel Hauca, Ionel Liviu Chiraș. 


Partidul Alianța Renașterea Națională

Camera Deputaților: Vasile Avram Ursaciuc, Daniel Cernișov, Gheorghe Florin Vatamaniuc, Iuliana Andreea Manaz, Ovidiu Ursaciuc, Lăcrămioara Ștefan, Anișoara Gavriluță, Damaris-Lidia Nistiriuc, Lidia Breabăn, Magdalena Hrițcan, Andrei Claudiu Macovei.

Senat: Costică Nichitean, Otilia Onuțe, Lorin Breabăn, Adrian Ursaciuc, Valentin Cezar Cotleț.


Partidul Ecologist Român

Camera Deputaților: Dorel Vulpoiu, Alexandru Marian Moroșan, Marius Valdy Irimia, Gelu Cătălin Ursu, Jaclin Daiana Huțan, Alina Emilia Stoica, Oana Constantina Boroianu, Emanuela Alina Mititel, Ionuț Sorin Coneac, Ciprian Orhei, Aurica Mancaș, Adina Bejinariu, Daniel Stoica.

Senat: Ovidiu Iulian Sandu, Mihaela Lupu, Ana Carmen Irimia, Constantin Bunduc, Ramona Anton, Constantin Eugen Acatrinei.


Partidul Noua România

Camera Deputaților: Ingrith-Laurine Al-Freijat.

Senat: Ștefan Ipsalat.


Partidul Socialist Român

Camera Deputaților: Petre Popescu, Alena Adina Rusu


Pentru alegerile din județul Suceava pentru Camera Deputaților s-au înscris și doi candidați independenți, Costică Romică Ichim și Ștefan-Costin Zamfir-Ignat.

Un bărbat din Panaci a ajuns la spital după ce s-a prăbușit peste el un acoperiș

Joi după amiază, pe la ora 14:50, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin 112 de către o femeie din comuna Panaci, despre faptul că peste soțul ei a căzut un acoperiș.


La fața locului s-a stabilit faptul că bărbatul din satul Coverca, comuna Panaci, în timp ce încerca să demonteze o sobă care se afla într-o anexă a gospodăriei și care arsese parțial în cursul lunii august, a fost surprins de căderea mai multor grinzi desprinse din tavan. Acesta a reușit să se elibereze de sub grinzi, deplasându-se până în cealaltă încăpere a anexei, strigând după ajutor. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD care i-a acordat primul ajutor. La sosirea echipajului, bărbatul era conștient dar acuza dureri în zona toracică și lombară.


Omul rănit a fost transportat la Spitalul municipal Vatra Dornei în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate și ulterior, s-a dispus transferul la Spitalul Județean Suceava, pentru acordarea tratamentului de specialitate, ocazie cu care i s-a stabilit următorul diagnostic: ,,politraumatism prin strivire, în observație fracturi costale, în observație fractură coloană lombară, în observație pneumo – torax”.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.


Rata de infectare Covid-19 în Vatra Dornei a ajuns la 3,8 cazuri la mia de persoane

Prefectura Suceava a publicat, în data de 6 noiembrie, lista localităților sucevene cu cea mai mare rată de infectare Covid-19.

Potrivit sursei citate, incidența cazurilor de Covid-19 la nivelul județului este de 2 la mia de locuitori fără focare de Covid-19, iar cu focare incidența ajunge la 2,11 la mie.

Totodată, la nivelul județului sunt 14 localități în zona roșie, adică cu o incidență de peste 3,0 la mia de locuitori fără a fi luate în calcul focarele.


Printre localitățile din zona roșie se numără și municipiul Suceava (3,47 la mie), dar și municipiile Câmpulung Moldovenesc (3,35), Rădăuți (3,65) și Vatra Dornei (3,80).

Pentru localitățile din zona Dornelor, situația este următoarea:

VATRA DORNEI - 3,8 ‰

BROȘTENI - 1,89 ‰

CIOCĂNEȘTI - 2 ‰

CÂRLIBABA - 1,53 ‰

COȘNA - 2,72 ‰

CRUCEA - 1,51 ‰

DORNA ARINI - 3,04 ‰

DORNA CANDRENILOR - 1,59 ‰

IACOBENI - 1,49 ‰

PANACI - 1,34 ‰

POIANA STAMPEI - 0,43 ‰

ȘARU DORNEI - 2,87 ‰



VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei