Rezultate excelente pentru sania românească pe pistă naturală realizate de dorneni

Lotul României de sanie pe pistă naturală, formată din sportivi legitimaţi la Clubul Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei, a reuşit cele mai bune rezultate din istoria celor şapte ani de participare la Cupa Mondială a ţării noastre.

Reuşita a venit în prima etapă din acest sezon, programată între 20 şi 22 decembrie, la Novouralsk, în Rusia. În întrecerea feminină, Anişoara Hutopilă s-a clasat pe locul 11, trecându-şi în cont şi 36 de puncte la general. În proba băieţilor, Adrian Filimon a venit pe locul 17, adjudecându-şi şi 24 de puncte la general. La dublu, Bogdan Moroşan şi Gabriel Candrea au ocupat, după două manşe, locul şapte.


În proba pe echipe, românii au ocupat locul cinci, proba însumând timpii de la o coborâre feminin, una masculin şi una de dublu! Delegaţia României a fost condusă de către Delia Ivaş, antrenoarea lotului naţional de sanie pe pistă naturală. „Am avut un drum lung până în Rusia, dar am reuşit să ne adaptăm rapid, astfel încât ne bucură mult reuşita noastră, mai ales că ne dă speranţe pentru o bună evoluţie în acest sezon. Pe 1 ianuarie vom pleca în Italia, la Seiser Alm, acolo unde pe 4 şi 5 va avea loc cea de-a doua etapă”, ne-a declarat Delia Ivaş.

Etapă de Cupă Mondială la Vatra Dornei pe 17-19 februarie 2014!

Între 17 şi 19 februarie 2014, Vatra Dornei va găzdui cea de-a şaptea etapă, finală, a Cupei Mondiale de seniori, iar de pe 21 pe 23 februarie, pârtia „Bucovina” (construită între pârtiile de ski “Veveriţa” şi “Parc”) va fi gazda celei mai importante competiţii sportve organizate vreodată în judeţ: ediţia a noua a Campionatului Mondial de Juniori.

După cum am aflat de la prof. Octavian Pungovschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei, la competiţie sunt aşteptaţi peste 100 de sportivi, reprezentând 8-10 naţiuni “Ne propunem anul acesta rezultate, nu doar participări. Îmi pun mari speranţe în Anişoara Hutopilă, obiectivul pentru Campionatele Mondiale de Juniori, pentru ea şi pentru echipă, fiind o clasare în primii 6” ne-a mărturisit la rândul său, profesorul dornean.

Foto: (de la stânga la dreapta): Delia Ivaş, Adrian Filimon, Gabriel Candrea, Bogdan Moroşan, Anişoara Hutopilă




Razie a Poliţiei Vatra Dornei

Joi, Poliţia municipiului Vatra Dornei a desfăşurat o razie pentru asigurarea climatului de ordine și liniște publică.


Poliţiştii dorneni au aplicat 21 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 3.940 lei, au identificat un infractor şi au confiscat bunuri în valoare de 310 lei.

Infractorul prins în urma raziei este Vasile P., de 28 ani, localnic, autorul unui furt dintr-o maşină din Vatra Dornei. Bunul sustras, respectiv o antenă pentru staţie auto, în valoare de 200 lei, a fost recuperat şi predat părţii vătămate.

„Cercetările continuă faţă de Vasile P. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, se precizează în comunicatul poliţiei.




Festivalul National de Datini şi Obiceiuri de Iarnă "Porniţi plugul, Feţi Frumosi !" 2013


Municipiul Vatra Dornei, situat în Nordul României, la confluenţa râurilor Dorna şi Bistriţa, reprezintă una din cele mai pitoresti zone folclorice în care locuitorii satelor îşi împlinesc în mod armonios viaţa şi munca, împreună cu cântecul, jocul şi obiceiurile populare.


În dorinţa permanentizării valorii datinilor, portului popular, a păstrării obiceiurilor de iarnă, atât din Bucovina, cât şi din celelalte colţuri ale ţării, Primăria Municipiului Vatra Dornei împreună cu Fundaţia Culturală „Dorna Dorului” şi Casa de Cultură „Platon Pardău” organizează în acest an a XVII a ediţie a Festivalului Naţional de Datini şi Obiceiuri de Iarnă „Porniţi Plugul, Feţi Frumoşi!”, ce se va desfăşura în data de 29 decembrie 2013.

La festival participă ansambluri artistice reprezentative de datini şi obiceiuri populare de iarnă, grupuri de colindători, urători, formaţii de căiuţi, cu jocul caprei, jocul ursului, jocul cerbului, dansul măştilor, steaua, sorcova şi alte obiceiuri tradiţionale de iarnă.

Cea de-a XVII a ediţie va debuta anul acesta duminică, 29 decembrie 2013, de la ora 11.00, pe strada Mihai Eminescu, cu Parada Portului Popular. Grupurile de colindători participante vor fi din judeţele Suceava, Iaşi, Botoşani, Bistriţa, Maramures.

Mai multe detalii despre eveniment puteti gasi AICI !



Accident rutier, azi-dimineață, la intrarea în Vatra Dornei

Un accident de circulaţie a avut loc în această dimineaţă pe raza localităţii Argestru. Un autoturism şi un autocar supraetajat s-au ciocnit la ora 07:48, la intrarea în Municipiul Vatra Dornei, pe DN 17. În autocar se aflau 74 de persoane.


Din accident a rezultat o singură victimă, încarcerată, Veronica Ş de 42 ani. Nicio persoană din autocar nu a necesitat îngrijiri medicale.

Pompierii dorneni au luat măsurile de siguranţă specifice, au balizat zona, au verificat eventualele scurgeri de lichide inflamabile şi au deconectat bornele de la bateriile de acumulatori. Concomitent, au creat accesul rapid la victimă, i-au ataşat gulerul cervical pentru imobilizare, astfel încât victima să nu sufere alte leziuni. După ce femeia a fost extrasă din autoturism, a fost predată lucrătorilor de pe ambulanţă, care au transportat-o la spital pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.




O dorneanca de 28 de ani, spulberata de o masina sub ochii fiicei ei. "Soferul nici nu s-a uitat" - VIDEO

Moartea unei tinere mame de 28 de ani, in urma unui tragic accident rutier petrecut in Portugalia, a indoliat o comunitate din Vatra Dornei impresionata de drama. Familia ei, foarte modesta, nici macar nu are bani sa-i aduca trupul neinsufletit acasa pentru inmormantarea crestineasca.


Tragedia s-a petrecut cand femeia se intorcea cu fetita ei de la biserica. Lovite in plin de o masina, mama si copila au ajuns la spital, iar femeia a intrat in coma si, dupa cateva zile de chin, s-a stins.

Emanuela lucra de cativa ani in Portugalia, ca menajera, si locuia in orasul Benharras. Pe 8 decembrie, se intorcea de la biserica si, cand a dat sa traverseze strada, cu fetita in brate, o masina a venit in mare viteza si le-a lovit in plin. Soferul, spun martorii - nici macar nu s-a ostenit sa vada in ce stare sunt victimele.

"Omul asta, asa suflet a avut, era la zece metri de ele, fetita plangea, si nu s-a apropiat de ele. Nici nu s-a uitat. O mana in buzunar, cealalta pe telefon, si vorbea", povesteste nasul fetitei.

Fetita a suferit un hematom la cap si mai multe fracturi, dar mama ei a intrat in coma. "Am ajuns aici si mi-au zis medicii: puteti sa-i spuneti tatalui sa nu mai vina, ca nu mai e nici o sansa", povesteste sora femeii. Cand a auzit de nenorocire, tatal Emanuelei a luat avionul spre Portugalia, cu ultimii bani. A mai prins-o in viata pe fiica lui, doar pentru a-si lua un ultim ramas bun.

Toata comunitatea de romani a acelui orasel portughez a fost tulburata de tragedie ... "Se integrase deja in comunitate, era o femeie deosebita. avea copilasul asta de 3 ani. Noi acum incercam sa ajutam si spiritual si financiar, bineinteles", spune pastorul.

"Mereu era oprimista si spunea : maine va fi bine. Mereu zambea, era vesela. Nu avem posibilitatea de a o aduce in tara. Costurile sunt foarte mari, 10.000 de euro, si mai mult", mai spune sora Emanuelei.

Familia Ivan din Vatra Dornei are noua copii: Emanuela a fost a sasea. Mama este casnica, iar tatal lucreaza ca sofer la o firma de transport. In urma cu 15 ani, familia a mai pierdut un copil, ce purta tot numele Emanuel. Era bolnav de astm si a murit in ziua in care a implinit 7 ani. Acum - o noua lovitura ...

Daca familia nu va reusi sa stranga banii necesari, tanara va fi inmormantata departe de cei dragi, la aproape 4.000 de kilometri de Romania.


Daca doriti sa ajutati familia indoliata accesati link-ul urmator pentru mai multe detalii: HELP SEND EMANUELA IVAN HOME !!!




VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei