Proiect privind dezvoltarea infrastructurii de vizitare din Parcul National Calimani, derulat la Vatra Dornei (VIDEO)

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, împreună cu Administraţia Parcului Naţional Călimani au prezentat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, care a avut loc în municipiul Vatra Dornei, perspectivele asupra proiectului Dezvoltarea infrastructurii de vizitare şi constientizarea comunităţilor locale din Parcul Naţional Călimani, proiect al cărui contract de finanţare a fost semnat la începutul lunii octombrie 2010.

Prezent la întâlnire în calitate de director al Administraţiei Parcului Naţional Călimani, Basarab Bîrlădeanu a realizat un mic istoric al Parcului Călimani, amintind faptul că încă din anii 70 au existat preocupări privind declararea Parcului Naţional Călimani: “Printr-o decizie a comitetului executiv al Consiliului Judeţean iniţial s-a declarat Rezervaţie Geologică 12 Apostoli. În anul 1971 Comitetul executiv al CJ Suceava a declarat pentru prima dată Parcul Naţional Călimani cu o suprafaţă de 15.300 de hectare”, a afirmat şeful parcului.

Basarab Bîrlădeanu a explicat că toate aceste acţiuni nu au avut finalitate şi că de-abia în anul 1990 printr-un ordin al Ministerului Agriculturii Pădurilor şi Protecţiei Mediului s-a pus problema înfiinţării Parcului Naţional. Din păcate, nici această acţiune nu a avut finalitate, iar abia în anul 2000, prin legea 5 privind Amenajarea Teritoriului a fost declarat Parcul Naţional Călimani. „Din anul 2009 prin hotărârea de Guvern 229 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, am devenit persoană juridică, iar de atunci suntem preocupaţi de administrarea eficientă a ariei protejate Parcul Naţional Călimani”, a completat directorul Administraţiei Parcului Naţional Călimani.

Echipa care lucrează în cadrul proiectului este formată din 14 persoane care administrează o suprafaţă de 24.556 de hectare pe suprafaţa a patru judeţe (Suceava, Bistriţa, Mureş, Harghita).

Proiectul a fost aprobat la nivelul Regiunii 1 Nord – Est, pe Axa Prioritară 4 „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecţia Naturii”, Programul Operaţional Sectorial de Mediu şi are o valoare totală de 3.807.966 lei, din care valoarea eligibilă este de 3.134.958 lei (finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională şi bugetul de stat), perioada de implementare fiind 01.10.2010-01.12.2012.

Conform responsabilului pe relaţii cu comunităţile al Administraţiei Parcului Naţional Călimani, Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva, Cristinel Ortoanu, principalul obiectiv al proiectului constă în îmbunătăţirea stării de conservare a biodiversităţii Parcului Naţional Călimani în scopul reducerii impactului negativ asupra speciilor şi habitatelor prin crearea unor condiţii optime de vizitare şi informare. „Pe lângă acest obiectiv, importante sunt asigurarea infrastructurii de vizitare, dar orientată spre protecţia speciilor şi a habitatelor de interes comunitar şi naţional, creşterea gradului de informare în rândul comunităţilor locale, creşterea gradului de responsabilitate ecologică a comunităţilor locale pe perioada derulării proiectului şi creşterea gradului de implicare a factorilor interesaţi din cadrul comunităţilor aferente în procesul de creştere a gradului de siguranţă a stării de conservare pe perioada derulării proiectului”, a menţionat Cristinel Ortoanu.

Acesta a mai precizat că se urmăreşte construirea unui centru de vizitare şi a două puncte de informare, unul la Panaci, în satul Păltiniş, iar altul la Poiana Ştampei, în zona Căsoi, fiecare cu o suprafaţă de 30 de metri pătraţi. Concret, centrul de vizitare va fi amplasat în satul Dăneşti din comuna Şaru Dornei, pe o suprafaţă de 3300 metri pătraţi, acolo unde va fi amplasată o construcţie de 1100 metri pătraţi care va cuprinde: o recepţie, un spaţiu expoziţional modular, amenajarea unui interior de casă specifică zonei şi utilarea ei cu obiecte folosite în trecut, o zonă de minerit, o zonă de prezentări audio-video, o zonă în care vor fi prezentate activităţi tradiţionale din jurul parcului, o zonă de promovare, iar lângă clădire va fi amenajat un turn din lemn din care vizitatorii vor putea observa zone interesante din spaţiul Parcului Naţional Călimani. Clădirea va mai avea o sală de conferinţe, un dormitor destinat voluntarilor cu care cei implicaţi în proiect vor avea colaborări, un spaţiu multifuncţional care va fi folosit în special pentru expunerea de lucrări, dar şi pentru orele de educaţie ecologică care se vor desfăşura în cadrul Parcului, un birou al responsabililui de centru şi o minibibliotecă.

„La cele două puncte de informare va fi amenajat câte un spaţiu pentru vizitatori în care vor găsi panouri cu informaţii generale despre parc, un touch screen din care vor afla informaţii despre parc, dar şi despre obiectivele din zona localităţii unde se află”, a completat responsabilului pe relaţii cu comunităţile.


Turiştii care vor vizita Parcul Naţional Călimani vor avea parte de un ghid, care va avea grijă ca grupul să respecte regulile de igienă şi ecologizare în zonă.


UPDATE: Firma care a câştigat repararea străzilor din Vatra Dornei, înfiinţată cu 2 zile înaintea licitaţiei

O comisie constituită prin ordin al prefectului de Suceava, Sorin Popescu, a constatat că licitaţia pentru modernizarea şi repararea drumurilor din municipiul Vatra Dornei a fost ilegală, iar firma care a câştigat licitaţia se înfiinţase cu două zile înainte de a participa la această selecţie.

Potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Suceava, prefectul judeţului, Sorin Popescu, a dispus constituirea unei comisii care să verifice respectarea prevederilor legale privind licitaţia organizată la Primăria municipiului Vatra Dornei în cursul lunii februarie, pentru proiectarea, modernizarea, repararea şi întreţinerea drumurilor şi străzilor din oraş.

În urma analizării documentaţiei care a stat la baza procedurii de atribuire a ofertei câştigătoare au fost constatate mai multe nereguli, cea mai gravă fiind că demersul organizării procedurii de achiziţie publică prin licitaţie deschisă nu a avut susţinerea Consiliului Local, iar primarul nu a fost împuternicit prin hotărârea CL să reprezinte interesele unităţii administrativ-teritoriale în vederea finanţării şi realizării acestui proiect de interes public local.

Comisia a mai constatat că documentaţia tehnico-economică aflată la baza organizării procedurii de achiziţie publică prin licitaţie publică nu are avizul sau aprobarea Consiliului Local, iar în acordul-cadru de lucrări nu sunt prevăzute obligaţiile pe care operatorul economic şi le-a asumat prin propunerea tehnică, preţul unitar pe care operatorul economic l-a prevăzut în propunerea financiară şi pe baza căruia se va determina preţul fiecărui contract atribuit ulterior.

Totodată, verificările au relevat că firma care a câştigat licitaţia, SC Asfalt Super SRL Blejoi Prahova, a fost înfiinţată cu două zile înainte de a depune oferta de participare şi are acelaşi unic administrator cu SC Condorii Sult SRL Ploieşti, firmă care nu a putut participa la licitaţie din cauza datoriilor faţă de bugetul asigurărilor sociale şi de stat, dar asigură susţinerea economică şi financiară a SC Asfalt Super SRL Blejoi Prahova, care are ca obiect de activitate principală lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.

Comisia de control a stabilit că Primăria nu a estimat valoarea contractului acord-cadru pe baza calculării şi însumării tuturor sumelor plătibile pentru îndeplinirea contractului respectiv, fără taxa pe valoarea adăugată, şi nici nu a solicitat operatorului economic care participă la procedura de achiziţie publică, cât şi persoanei juridice care o susţine, să facă dovada situaţiei sale economice şi financiare.

Mai mult, aceste cercetări au arătat că Primăria Vatra Dornei a utilizat în mod abuziv sau impropriu acordurile-cadru, astfel încât să împiedice, să restrângă sau să distorsioneze concurenţa.

În urma constatărilor comisiei de verificare, prefectul Sorin Popescu a transmis concluziile Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, Camerei Judeţene de Conturi Suceava, Inspectoratului de Concurenţă Suceava, Primăriei municipiului Vatra Dornei şi Consiliul Local Vatra Dornei, care să dispună măsuri atât pentru anularea licitaţiei publice şi implicit a acordului cadrul încheiat, cât şi pentru determinarea posibilelor implicaţii de natură contravenţională sau penală.



Primarul municipiului Vatra Dornei, Ion Moraru, a declarat corespondentului MEDIAFAX că este surprins de rezultatele controlului dispus de prefect, mai ales că echipa care a verificat documentaţia nu a constatat nicio neregulă pe durata controlului.

"Tot ce a stat la baza licitaţiei a fost corect", a spus primarul.

El a arătat că aşteaptă ca punctul de vedere al comisiei să îi fie transmis oficial, ci nu prin presă, după care va acţiona în consecinţă.

Moraru a subliniat că mai multe aspecte din concluziile prezentate în comunicatul Prefecturii nu sunt susţinute, exemplificând cu indicatorii tehnico-economici care fuseseră aprobaţi de CL Vatra Dornei încă din 2007.


Şase luni de închisoare cu suspendare, după ce, beat la volan, a călcat un copil pe trotuar

Condamnările date de instanţele de judecată din judeţ împotriva şoferilor care omoară oameni nu încetează să surprindă neplăcut. Şoferi băuţi care au accidentat mortal pietoni care se deplasau regulamentar au scăpat doar cu pedepse de doi-trei ani de închisoare cu suspendare, prevederile Codului Penal, blânde cu acest tip de infracţiune, fiind invocate cel mai adesea. O ultimă decizie a judecătorilor le întrece însă pe toate: un şofer beat turtă, care a trecut peste un copil pe trotuar, a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare.

23 iulie 2010. Strada Foresta din municipiul Vatra Dornei, la ieşirea din staţiune spre Dorna Arini.

Anton David, un copil în vârstă de 14 ani, mergea cu o bicicletă, pe trotuar, în apropiere de locuinţa familiei sale. Conform anchetei agenţilor de la Biroul Rutier al Poliţiei municipiului Vatra Dornei, Marius George Pâslariu, în vârstă de 26 de ani, şi el localnic, circula cu viteză excesivă la volanul unui autoturism Ford Mondeo, pe direcţia Vatra Dornei - Dorna Arini. Intrat într-o curbă deosebit de periculoasă, acesta a scăpat maşina de sub control, spre stânga, iar tragedia nu a mai putut fi evitată. Şoferul a intrat pe sensul opus de mers, apoi a urcat pe trotuar şi l-a lovit în plin pe copilul de 14 ani. Maşina a trecut cu roţile peste corpul minorului, oprindu-se după ce s-a izbit violent de un stâlp din beton.

Ca o ironie a sorţii, din impact, copilul a fost târât până în curtea cimitirului din apropiere. Personalul medical ajuns la faţa locului nu a mai putut face nimic. Cu leziuni grave la cap şi cu corpul zdrobit, acesta a murit în scurt timp.


Şoferul a stat în spital, apoi în arest preventiv

Şoferul a fost rănit în urma impactului, ajungând la spital. Rezultatele probelor biologice de sânge au arătat de ce şoferul nu şi-a mai putut controla maşina. Proba ajunsă la poliţiştii anchetatori a arătat o concentraţie de 2,25 grame per litru alcool în sânge.

Tânărul şofer a stat în spital mai bine de două săptămâni, la Suceava şi apoi la Iaşi. Cum au considerat că au în faţă un caz de ucidere din culpă extrem de grav, fără circumstanţe atenuante, având în vedere starea avansată de ebrietate a şoferului, poliţiştii din Vatra Dornei l-au arestat pe acesta, pe 9 august 2010, la ieşirea din spital, pe baza ordonanţei de reţinere pentru 24 de ore.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei l-au prezentat apoi instanţei locale, cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii din Vatra Dornei au acceptat atunci propunerea, astfel că inculpatul a stat în arest preventiv de pe 13 august şi până pe 10 septembrie 2010. În total aşadar, aproape o lună de arest preventiv.

Condamnat la şase luni cu suspendare şi la plata spitalizării

Pentru familia victimei, lovitura avea să vină din partea aceleiaşi Judecătorii Vatra Dornei, pe data de 10 martie 2011. Pentru ucidere din culpă în formă agravantă pe fond de consum de alcool, Marius George Pâslariu a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare. Conform aceleiaşi decizii, inculpatul a fost obligat să-şi plătească spitalizarea, având de achitat Spitalului Judeţean Suceava suma de 657,78 lei şi Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi suma de 1.123,18 lei. De asemenea, inculpatul a mai fost pus să plătească 550 de lei cheltuieli de judecată.

Cât despre pretenţiile civile ale părinţilor copilului de 14 ani, instanţa a decis disjungerea cauzei, aceasta judecându-se separat.

Procurorii au făcut recurs

Nemulţumit de decizia instanţei de a-l condamna la şase luni de închisoare cu suspendare, procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, care a instrumentat dosarul, a făcut recurs, care se va judeca la Curtea de Apel Suceava.


Răniţi din cauza unei şoferiţe care nu a acordat prioritate

Doi tineri au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau, condusă regulamentar, a ajuns într-un stâlp, accidentul petrecându-se din cauza unei şoferiţe care nu a acordat prioritate. Accidentul s-a produs duminică, în jurul orei 16.30, pe strada Calea Transilvaniei, în municipiul Vatra Dornei.

Din ancheta poliţiei rezultă că Rodica Holobîcă, o femeie în vârstă de 38 de ani, localnică din Vatra Dornei, aflată la volanul unei maşini VW, a ieşit de pe o stradă secundară pe Calea Transilvaniei fără să se asigure, ţâşnind în faţa unui alt VW, condus de un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Cluj-Napoca. Încercând să evite impactul, acesta din urmă a tras puternic de volan, izbind un stâlp de iluminat public.

În urma impactului, doi pasageri din maşina care circula regulamentar, şi ei din Cluj, aflaţi pe bancheta din spate, au ajuns la spital. Un tânăr de 24 de ani a fost rănit uşor, în timp ce o tânără de 20 de ani are leziuni mai serioase, o fractură la degetele unei mâini.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri, după care li s-au recoltat şi probe biologice de sânge.



Un autocar cu elevi, la un pas de a se prăbuşi de la 50 de metri înălţime

Un autocar în care se aflau aproximativ 30 de elevi, români şi spanioli, însoţiţi de cadre didactice, a fost la un pas de a se răsturna de la aproximativ 50 de metri înălţime, în afara localităţii Iacobeni, un parapete metalic salvându-le viaţa şoferului şi pasagerilor.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, incidentul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 12:00, pe DN 17.

Vasile G., în vârstă de 55 de ani, din municipiul Bacău, era la volanul autocarului care venea de la Bistriţa şi în care se aflau elevi români şi spanioli, care au fost împreună într-o excursie organizată de cadrele didactice. Aproape de Iacobeni, informează poliţia, ningea abundent, iar din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum, în succesiune de curbe, şi a vizibilităţii extrem de reduse, într-o curbă la stânga, şoferul a acroşat cu partea laterală dreapta a autocarului zidul de protecţie a versantului din dreapta, după care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus şi a intrat în coliziune cu parapetul metalic de protecţie a drumului din partea stângă.

Au fost câteva secunde de coşmar pentru zecile de suflete din autocar. După parapetul în care s-a oprit autocarul era o diferenţă de nivel de aproximativ 50 de metri, incidentul rutier fiind cât pe ce să se transforme într-o tragedie. „Din accident a rezultat avarierea autocarului, distrugerea parapetului metalic de protecţie a drumului şi vătămarea corporală uşoară a unei pasagere în vârstă de 17 ani, din municipiul Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud”, precizează poliţia. Cadrele didactice şi elevii au fost duşi la o pensiune din apropiere, de unde, câteva ore mai târziu, au fost preluaţi de un alt autocar şi duşi la destinaţie.


A doborât parapetul şi s-a oprit cu maşina în şanţ

Tot sâmbătă, în jurul prânzului, a avut loc un alt accident rutier, în zona Dornelor. De data aceasta pe DN 17 B, în satul Ortoaia, comuna Dorna Arini. Sînziana A., în vârstă de 23 de ani, din comuna Sadova, se afla la volanul unui autoturism şi, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile de drum, carosabil umed, maşina a derapat, şoferiţa a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat in coliziune cu parapetul de protecţie din beton, oprindu-se în şanţul din dreapta drumului.
Din fericire, tânăra conducătoare auto s-a ales doar cu câteva leziuni uşoare, neimpunându-se internarea în spital.


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei