EARTH HOUR - Ora Pământului se sărbătorește și la Vatra Dornei

În Vatra Dornei, inițiativa a fost luată de către Serviciul Salvamont, în frunte cu Petrică Ariciuc, care organizează în această seară începând cu orele 20:30 un tur al stațiunii Vatra Dornei.
54 de orașe din România au anunțat deja participarea la evenimentul global Ora Pământului (Earth Hour), prin stingerea simbolica a luminilor și evenimente dedicate. WWF-România încurajează indivizi și organizații, companii, instituții publice și centre culturale din toată țara să stingă lumina timp de o oră, astăzi, 19 martie, la ora locală 20:30.

De pe site-ul oficial al evenimentului, Ora-Pamantului.ro, aflăm că: „Anul acesta mesajul și îndemnul nostru pentru comunitatea Earth Hour din România este, în continuare, „Dăruiește naturii din energia ta”. Îi invităm pe români să stingă luminile în case și să iasă la o tură cu bicicleta, o alergare scurtă sau o simplă plimbare simbolică prin oraș, împreună cu prietenii, vecinii, familia, colegii. În loc să consumăm energie acasă, putem alege să dăruim propria energie, în aer liber. La nivel de orașe, provocăm autoritățile și asociațiile locale să organizeze, pe parcursul lunii martie, acțiuni de mediu care să culmineze pe 19 martie cu o tură de biciclete, pe un traseu prestabilit, unde să se adune toți cetățenii preocupați de poluare și de aglomerarea din orașe.”



În Vatra Dornei, inițiativa a fost luată de către Serviciul Salvamont, în frunte cu Petrică Ariciuc, care organizează în această seară începând cu orele 20:30 un tur al stațiunii Vatra Dornei tinându-se cont de recomandările făcute de organizatori și anume:

- Echipament obligatoriu: Lanternă / Lumânare

- Mijloace de deplasare acceptate: Bicicletă, Cărucior, Role, Cal, Trasură, Troler, ...

- NU SUNT ACCEPTATE MIJLOACE DE TRANSPORT MOTORIZATE SAU PROPULSATE ELECTRIC

Locul de intâlnire este sediul Salvamont Vatra Dornei din incinta Casei de Cultură. Detalii se găsesc și pe pagina de facebook a evenimentului: VEZI AICI



Mai jos puteți urmări clipul oficial Earth Hour 2016:


Detalii despre campania națională sunt disponibile pe www.ora-pamantului.ro, iar pentru a afla noutăţi despre campania internaţională accesaţi www.earthhour.org.






Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei