Poiana Stampei îşi doreşte să fie recunoscută drept cea mai frumoasă comună din judeţ

În cadrul concursului „Cel mai frumos sat din comuna Poiana Stampei”, reprezentanţi ai administraţiei locale au fost prin cele 7 sate din componenţa comunei, Poiana Stampei (reşedinţă administrativă), Căsoi, Dornişoara, Pilugani, Tătaru, Teşna şi Prăleni, unde au fotografiat cele mai frumoase gospodării, grădini de flori, legume şi zarzavaturi, aranjamente florale.

Monitorizarea satelor a început din luna mai, când s-au cultivat terenurile, iar înainte de festivalul de la finele săptămânii trecute s-a realizat un film cu imaginile surprinse în sate. Filmul a fost vizionat pentru prima oară sâmbătă, la simpozionul desfăşurat în cadrul Festivalului „Flori de pe Dorna”.

Primari din alte localităţi, reprezentanţi ai mediului de afaceri din Bazinul Dornelor, jurnalişti şi membri ai ANTREC au votat cel mai frumos sat din comună, în urma votului fiind declarat câştigător chiar satul Poiana Stampei. Reprezentantul aşezării, Vlăduţ Popescu, a primit placa indicatoare a celui mai frumos sat, în cadrul spectacolului de a doua zi.

„Acest concurs are ca scop înfrumuseţarea tuturor satelor, pentru ca, în final, să devenim cea mai frumoasă comună din Bazinul Dornelor şi de ce nu, din judeţul Suceava. Intenţionăm să creăm o competiţie între gospodari, între cetăţeni, să-şi îngrijească mai bine gospodăriile, curăţenia să domine în comuna Poiana Stampei. Nu urmărim casele moderne, urmărim cum omul de rând îşi administrează propria gospodărie, curăţenia, florile din grădină. Festivalul "Flori de pe Dorna" urmăreşte înflorirea comunei Poiana Stampei, să fie o comună în care florile să nu lipsească din nici o curte, din nici o grădină. În mandatul trecut am fost viceprimar şi am avut un profesor foarte bun, în persoana d-lui Elisei Todaşcă, fostul primar, actualmente viceprimar, care de fiecare dată a încercat să mă implice în organizarea festivalurilor. Acesta este rezultatul muncii lui. Mulţumim celor care îşi îngrijesc casa şi grădina, pentru ca satul să fie cel mai frumos. Acest premiu va fi oferit în fiecare an. Anul acesta, plăcuţele vor sta la intrările dinspre Bistriţa şi Vatra Dornei ale satului Poiana Stampei. Anul viitor se va arbitra din nou şi vom hotărî dacă plăcuţele rămân în acest sat sau le mutăm în altă localitate. Menţionez că satele Teşna şi Tătaru ţin aproape, fiind la un punct distanţă faţă de primul loc”, a spus primarul Viluţ Mezdrea.

Toate casele intrate în concurs au fost nominalizate, proprietarii lor primind câte o diplomă, felicitări din partea administraţiei locale şi aplauze din partea sătenilor.


SURSA: CraiNou.ro

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei