„Reţea” de traficanţi de droguri în libertate

Traficanţi de droguri Vatra Dornei: Dragos Andrei Pilug, Mirel Alexandru Mezdrea, Samuel Andronic, Robert Fulop, Ana Maria Tacea
0
După ce patru dintre tinerii prinşi în flagrant cu cannabis, în Vatra Dornei, la începutul acestui an, care şi-au recunoscut, de-a lungul procesului, faptele (au încercat să vândă „iarbă” unui informator al DIICOT Suceava), au primit condamnări cu suspendare, al cincilea a continuat procesul, declarându-se nevinovat şi vrând, în consecinţă, să fie achitat.

Andrei P., de 20 de ani, din Vatra Dornei, nu a avut parte de acest tratament, fiind condamnat, ieri, de Tribunalul Suceava, la 2 ani cu suspendare (termen de încercare 5 ani).

Ceilalţi patru inculpaţi au primit, reamintim, pedepse sub doi ani de închisoare, cu suspendare. Astfel, Samuel A., de 21 de ani, din Vatra Dornei, Mirel Alexandru M., de 20 de ani, din Şaru Dornei, şi Robert F., de 19 ani, din Vatra Dornei, au fost condamnaţi la câte un an şi opt luni de închisoare cu suspendare, în timp ce Ana Maria T., de 22 de ani, din Vatra Dornei, a primit un an şi patru luni cu suspendare.

Cei patru au fost obligaţi la plata unor sume cuprinse între 1.200 - 1.600 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Potrivit procurorilor, „reţeaua” a fost „destructurată” la începutul anului 2011, după ce Mirel Alexandru M. s-a întors din Spania, cu 200 de grame de canabis, în 30 de pacheţele. Acesta a luat legătura cu Samuel A., care l-a contactat pe Robert F., promiţându-i acestuia din urmă un comision consistent dacă va găsi un client.

Robert F. l-ar fi băgat în afacere şi pe Dragos P., iar acesta a fost cel care a găsit şi clientul, un anume „Vali”, care era dispus să plătească 1.000 de euro pe marfă. Acel „Vali” era informator.


Pe 16.02.2011, în jurul prânzului, pe strada Dornelor din municipiul Vatra Dornei, informatorul, trimis de ofiţerii Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Suceava, îşi făcea treaba pentru care a fost şi plătit, conform uzanţelor poliţiei judiciare, iar flagrantul a fost făcut. Restul e dosar prea umflat pentru o astfel de... reţea.

SURSA: Neswme.ro

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei