SUMAL, sistemul care identifică tăierile ilegale de arbori, va intra în funcțiune la sfârșitul lunii ianuarie

Sistemul SUMAL va deveni funcţional la sfârşitul lunii, pe 31 ianuarie, a declarat, luni seara, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna.


Vine SUMAL-ul, vine un program informativ la care s-a lucrat foarte mult anul trecut, care este în ultima etapă de testare şi de dezvoltare. Am fost săptămâna trecută, luni, acolo am început anul, practic, la STS, pentru a vedea stadiul dezvoltărilor. Astăzi am avut iarăşi câteva discuţii şi miercuri dimineaţa o să avem o nouă întâlnire cu domnul general, la STS, pentru a vedea stadiul în care se află programul. Faţă de acum 2-3 săptămâni veştile sunt bune. Funcţionalitatea sistemului a crescut foarte mult, se consolidează, este în testare zi de zi – se testează de către ocoalele private, de agenţii economici – şi la sfârşitul lunii, pe 31 ianuarie, sistemul este gata. Vor fi încărcate datele în sistem”, a susţinut ministrul.

La finalul anului trecut, Tanczos Barna a declarat că Sistemul SUMAL va deveni principala armă a României în lupta cu tăierile ilegale de pădure, acesta fiind unul dintre cele mai complexe şi eficiente astfel de sisteme din lume.


Șeful de la Mediu a mai subliniat că a fost prevăzută în programul de guvernare înfiinţarea unui departament în interiorul actualelor organe de cercetare penală, unde procurorii vor fi specializaţi pe infracţiuni de mediu în general şi în special pe problema forestieră.

Citește articolul complet pe ObiectivDeSuceava.ro!

Un bărbat aflat în stare de ebrietate ce stătea întins pe stradă, a fost accidentat mortal la Ciocănești

La 11.01.2021, ora 19.46, în timp ce conducea autoturismul pe DN 18 din comuna Ciocănești, un bărbat de 30 de ani din Borșa, județul Maramureș, a surprins și acroșat un localnic de 58 de ani, în timp ce era întins pe partea carosabilă a DN 18, acesta fiind în stare de ebrietate.


Din accident a rezultat rănirea bărbatului de 58 de ani, care a fost transportat cu ambulanța la spitalul din Vatra Dornei pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pietonul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza leziunilor suferite, dar i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 


Ulterior, ca urmare a leziunilor suferite în urma accidentului, bărbatul de 58 de ani a decedat.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Incendiu la o gospodărie din municipiul Vatra Dornei din cauza unui coș de fum neizolat corespunzător (FOTO/VIDEO)

Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit sâmbătă seara cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la o gospodărie din municipiul Vatra Dornei.


La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la o construcție în care se afla centrala termică, cu pericol de propagare la clădirile învecinate.

Incendiul a fost lichidat după mai bine de trei ore. În urma incendiului au ars acoperișul construcției pe o suprafață de 50 mp, tavanul pe 16 mp și ușa (din PVC) de la intrare. De asemenea, s-au degradat perereții încăperii pe aproximativ 40 mp.

 

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.


“Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit și restul anexelor din gospodărie”, a precizat Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava.


Un dornean care conducea sub influența alcoolului s-a ales cu dosar penal în urma unei sesizări la 112

La 04.01.2021, ora 15.55, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin SNUAU 112, despre faptul că un autoturism se deplasează sinuos în trafic.


Cu ocazia deplasării la fața locului, autoturismul a fost identificat de polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier, pe raza municipiului Vatra Dornei, pe strada Sondei, iar conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 42 ani, din mun. Vatra Dornei. 

Întrucât sus-numitul emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,76 mg/l, alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.


S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducerea sub influența alcoolului”.

SURSA: IPJ Suceava

Vaccinarea anti COVID-19 a început și la Vatra Dornei! Primele 70 de persoane au fost vaccinate ieri

Direcția de Sănătate Publică Suceava a primit, duminică, de la Centrul Regional de Depozitare – CRD/Spitalul Militar Iași un număr de 290 flacoane de vaccin împotriva COVID-19, reprezentând 1.450 de doze, a informat, luni, Prefectura Suceava.


Cele 1.450 doze de vaccin au fost distribuite de DSP Suceava pentru faza I de vaccinare la centrele de vaccinare din spitalele din județ, astfel: Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava - 650 doze, Spitalul Municipal Rădăuți - 200 doze, Spitalul Orășenesc Câmpulung Moldovenesc - 200 doze, Spitalul Municipal Vatra Dornei - 100 doze, Spitalul Orășenesc Gura Humorului - 100 doze, Spitalul Municipal Fălticeni - 100 doze, Spitalul Boli Cronice Siret - 100 doze.

În prima zi de vaccinare anti Covid-19 din acest an, respectiv 4 ianuarie, s-au vaccinat 475 de suceveni, a informat purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă, care a precizat că este vorba despre faza I de vaccinare.

Astfel, cele mai multe vaccinări au fost efectuate la SJU Suceava – 195, urmând Spitalele din Fălticeni și Vatra Dornei – câte 70, Spitalul din Câmpulung Moldovenesc – 55, Spitalul din Siret – 45, Spitalul din Gura humorului – 25 și Spitalul din Rădăuți – 15.


Potrivit sursei citate, o singură reacție adversă minoră a fost înregistrată la o persoană vaccinata la Siret.

Prefectura Suceava reamintește că vaccinarea împotriva Covid-19 este gratuită, voluntară și necondiționată. Informații oficiale despre vaccinare se găsesc pe platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 - Rovaccinare: www.vaccinare-covid.gov.ro.


O tânără soție a reclamat că a fost bătută de partenerul de viață în timp ce se deplasau cu autoturismul spre Vatra Dornei

La 03.01.2021, la ora 14.20, Poliția Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin plângere de către Elena C., de 20 ani, din comuna Ciocănești, cu privire la faptul că soțul acesteia Andrei C. „a lovit-o”.

Apelanta este căsătorită cu Andrei C., în vârstă de 23 ani, și au împreună un copil minor în vârstă de 1 an.


În ziua de 03.01.2021, în jurul orei 14.00, în timp ce cei doi soți se deplasau cu autoturismul proprietate personală de la domiciliu spre municipiul Vatra Dornei, pe fondul unor discuții contradictorii, s-au înjurat și lovit reciproc.

Elena C. nu a suferit leziuni corporale și nu a necesitat îngrijiri medicale, în urma agresiunii sesizate prin plângere, depusă direct la sediul Politiei Municipiului Vatra Dornei.


În urma completării formularului de evaluare a riscului a rezultat faptul că nu se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”.

SURSA: IPJ Suceava

Vatra Dornei intră de la miezul nopții în scenariul galben de incidență COVID-19

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a hotărât ca municipiul Vatra Dornei să intre în scenariul galben începând cu data de 01.01.2020, ora 00:00, incidența cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile fiind de 2,96 la mia de locuitori. Dat fiind că incidența este foarte aproape de 3, rămâne de văzut dacă ne vom menține în scenariul galben sau vom trece iar în scenariul roșu cât de curând.


Vă redăm textul cuprins în hotărârea CJSU nr. 113 din data de 31.12.2020:

Se dispun începând cu data de 01.01.2021, ora 00.00, pentru municipiul Vatra Dornei și începând cu data de 02.01.2021, ora 00.00, pentru comunele Coșna, Iacobeni și Stroiești, pentru o perioadă de 14 zile, unități administrativ-teritoriale prevăzute în Anexa nr. l la prezenta hotărâre (unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este între 1,5 și 3/1000 de locuitori) următoarele măsuri:

a) În aplicarea prevederilor art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

b) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00 – 23:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri;

c) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 Ia H.G. nr. 1065/2020, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00-23:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri;

d) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;

e) În aplicarea prevederilor art. 10 pct. 2 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020 activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 06:00 - 23:00.


Anexa nr. l la Hotărârea CJSU Suceava nr. 113 din data de 31.12.2020

SURSA: CJSU Suceava

Dorneanca Marilena Cuciurean va participa la ediția a doua a emisiunii Survivor România difuzată la Kanal D

Ajuns la cel de-al doilea sezon, „Survivor Romania”, cel mai intens reality show al momentului, se pregătește sa-și trimită în „arenă” luptătorii, în jungla din Republica Dominicană. 12 Faimoși și 12 Războinici se vor lupta într-o competiție ce forțează toate limitele. Rezistența fizică și psihică, pregătirea sportivă, abilitatea de a se integra în echipă, puterea de adaptare la condiții dintre cele mai neprielnice, departe de confortul de acasă și de cei dragi, toate acestea îi vor duce pe concurenți cât mai departe în competiție.

Încă necunoscuți publicului larg, curajoși și hotărâți în demersul lor, cei 12 Războinici au profesii, povești de viață și preocupări foarte diferite, dar pe toți îi conduce dorința de a demonstra că sunt niște luptători și că merită să se afle la Survivor România sezonul 2.


Dorneanca Marilena Cuciurean va face parte din echipa ”Războinicilor”, are vârsta de 25 de ani, este multiplă campioană la sanie bob, sport pe care l-a practicat timp de șase ani. În prezent este instructor fitness și deține propria ei sala de sport la Vatra Dornei, locul unde îi învață și pe alții cum să se disciplineze și să obțină rezultate.

M-am înscris la Survivor România pentru că sunt o fire competitivă, plină de energie, îmi plac provocările și adrenalină. Cred în abilitățile mele și în capacitatea de a duce orice provocare până la capăt!”, a declarat aceasta.


Tânăra dorneancă și-a anunțat participarea la emisiune și pe facebook: ”Dragii mei prieteni, ÎN CURÂND voi participa la cea mai tare aventură și experiență din viața mea “SURVIVOR ROMÂNIA “! O sa am nevoie de susținerea și sprijinul vostru!





VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei