Primarul Boncheș își dorește un utilaj de spart gheața, pentru a se evita pe viitor producerea de inundații

Primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș, a declarat presei, luni, că inundațiile care s-au produs la sfârșitul săptămânii trecute ar fi putut fi evitate dacă ar fi avut în dotare un utilaj pentru a sparge gheața.

Edilul șef a precizat că municipalitatea a dorit să achiziționeze un astfel de utilaj din fonduri europene, dar nu a putut face acest lucru pentru că nu s-au deblocat programele de finanțare pentru exercițiul bugetar 2014 — 2020.

Potrivit primarului, în unele țări există utilaje cu brațe lungi care sunt folosite de pe mal, pentru a sparge gheața din mijlocul apei, înainte să ajungă la grosimi de 50 — 60 de centimetri.




Totodată, primarul a spus că mulți proprietari ai gospodăriilor inundate în Vatra Dornei au încheiate polițe de asigurare obligatorii și, de aceea, a făcut apel la Prefectura Suceava să evalueze cât mai repede pagubele produse, pentru ca oamenii afectați să fie despăgubiți.

La sfârșitul săptămânii trecute, din cauza zăpoarelor formate pe râurile Dorna și Bistrița apele au ieșit din matcă și au inundat câteva zeci de case, anexe și curți din zonă.

CITEȘTE MAI MULTE PE: Agerpres.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !




Parlamentarii suceveni ai PSD îi transmit lui Flutur că susțin toate proiectele județului, indiferent de culoarea politică a primarilor

După ce președintele Consiliului Ju­dețean Suceava, Gheorghe Flutur, a cerut public tuturor parlamentarilor să susțină proiectele importante ale județului și să obțină la dezbaterea bugetului fondurile necesare pentru aceste proiecte, parlamentarii suceveni ai Partidului Social Democrat au transmis un comunicat de presă în care arată că „Așa cum am menționat în comunicatele de presă și în întâl­nirile directe cu ceilalți parlamentari suce­veni, prioritatea parlamentarilor social de­­­­mocrați rămâne realizarea / finalizarea obiectivelor fiecărei Unități administrativ-teritoriale din județ indiferent de culoarea politică a celor ce conduc aceste comunități”.





De asemenea, parlamentarii PSD afirmă că „am susținut și am reușit cuprinderea în bugetul actual al finanțării în mare măsură a unor obiective de importanță județeană precum pârtia de ski de la Câmpulung, șoseaua de centură a Sucevei (chiar dacă unii în mod de­magogic au promis finalizarea lor încă de anul trecut). Menționăm că județul Suceava a obținut și cea mai mare sumă pentru echilibra­rea bugetelor locale, fapt extrem de important pentru toate UAT-urile. Avem o certitudine și în cazul finanțării finalizarii Spitalului Municipal Fălticeni și a extinderii conductei de gaz până la Vatra Dornei. Astfel este de­mons­trat fap­tul că guvernul PSD realizează lucruri concrete pentru judetul Suceava spre deosebire de promisiunile neonorate ale fostului guvern tehnocrat”.

De asemenea, parlamentarii PSD îi comunică liderului PNL Suceava că „își exprimă dispoziția pentru o comunicare directă, firească (după cum a solicitat chiar dumnealui într-o convorbire cu liderul PSD Suceava, fapt nerespectat după cum rezultă din ultimele sale in­tervenții din presa locală)”, se arată în în­cheierea comunicatului emis de grupul parla­mentarilor PSD suceveni.

CITEȘTE MAI MULTE PE: ObiectivDeSuceava.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !




ANUNȚ: Vând BMW Seria 5, 520d 177 CP

Detalii Anunț: Vând BMW 520d 177 CP, Cutie Manuala. Autoturismul se afla intr-o stare perfecta optic / tehnic, interior curat si ingrijit , fara uzura, 217 000 km reali.




Dotări: Scaune electrice și incalzite, Faruri Bi-Xenon, Senzori parcare fata + spate, Senzori ploaie + lumini + presiune pneuri, Sistem de navigatie / magazie 6 CD / Aux, Comenzi volan, Trapa electrica, Dublu-climatronic, Pilot automat, Culoare Gri



VIN: WBANX31000C089954  ;  Tara de origine: Romania

Vezi detalii și AICI ! Nu se acceptă variante !

Preț: 11.300 Euro neg.

Telefon: 0741 309 052







ANUNȚ: Vând 4000 mp teren în Dorna Arini

Detalii Anunț: Vând 4000 mp teren în Dorna Arini, pentru construcții / pensiune, priveliște excelentă, liniște, deschidere la DN cu asfalt, rețea electrică, posibilități apă.


Preț: 7 Euro / mp (negociabil)

Telefon: 0741 692 461

E-mail: mihaicatargiu@yahoo.com







Vatra Dornei lovită de inundații ca urmare a încălzirii vremii ~ Vezi FOTO-VIDEO

Urmare a temperaturilor crescute şi a precipitaţiilor sub formă de ploaie din ultima perioadă, pe parcursul zilei de 4 februarie a.c. s-au înregistrat creşteri rapide ale debitelor în bazinele râurilor Dorna şi Bistriţa. Temperatura crescută a favorizat topirea zăpezilor de pe versanţi şi a gheţurilor din albii. Apa revărsată din albia râurilor a inundat 16 case, 33 de anexe şi 18 curţi, toate din municipiul Vatra Dornei. De asemenea, 4 turişti au fost evacuaţi de la o pensiune, care era în pericol să fie inundată.

Sursă Fotografii: Radio Dorna




Încă de la primele semne de creştere a debitelor, la nivelul Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei s-au pregătit tehnica şi mijloacele de intervenţie şi a fost crescută capacitatea operaţională prin chemarea la serviciu a militarilor aflaţi în tura liberă. Prin Dispeceratul comun ISU-SAJ au fost informaţi membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava şi toate primăriile din zona ameninţată cu privire la pericolul producerii de inundaţii, urmând ca preşedinţii comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă să asigure permanenţa la nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale. Echipaje ale lucrătorilor SGA, ale pompierilor militari şi ale poliţiştilor au monitorizat permanent zonele, operaţiune care, de altfel, este efectuată pe toată perioada sezonului rece.

La sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a fost activat Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, cu reprezentanţi ai pompierilor militari suceveni, Instituţiei Prefectului, SGA, Poliţiei şi Jandarmeriei.

În zona Vatra Dornei s-au deplasat subprefectul Ionuţ Creţuleac şi generalul de brigadă Ion Burlui, inspectorul şef al ISU Suceava. 30 de pompieri militari au intervenit cu 3 autospeciale şi 4 motopompe, pentru evacuarea apei şi pentru ridicarea unor diguri din saci de nisip, în zonele în care apa ameninţa gospodăriile. Au mai intervenit lucrători ai Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Vatra Dornei, cu primarul şi viceprimarul municipiului, precum şi primarul şi voluntari ai comunei Dorna Candrenilor, cu utilaje şi accesorii specifice. Echipajele structurilor implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă au rămas mobilizate în teren în sprijinul populaţiei şi pe timpul nopţii.

Din ordinul prefectului Constantin Harasim, duminică dimineaţă (5 februarie a.c.), echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava se va deplasa la Vatra Dornei pentru a interveni cu material exploziv asupra podului de gheaţă de pe râul Bistriţa.

SURSA: SVnews.ro

Situaţia este în continuă evoluţie şi vă vom ţine la curent cu alte informaţii de interes. În mediul online au apărut mai multe imagini și articole despre acest subiect. Puteți vedea mai jos câteva dintre acestea:

















Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !




Părintele Mihai Negrea de la Podul Coșnei, care avea grija de peste 100 de copii, s-a stins din viață - Reportaj Pro TV

Părintele Mihai Negrea, starețul Mănăstirii Podul Coșnei, iubit de o mare comunitate de creștini, s-a stins din viață, rapus de boală la 65 de ani. Părintele Negrea a fost tată până marţi seara pentru peste 100 de copii abandonaţi, orfani sau cu probleme de sănătate, proveniţi din familii cu o situaţie materială precară, care au primit o masă gratuită, ajutor la teme şi haine, rechizite la noul Centru Social pe care preotul l-a realizat lângă Vatra Dornei.

Părintele Mihai Negrea a fost hirotonit ca preot în anul 1974 şi de atunci a început activitatea filantropică, reabilitând şi construind biserici, case parohiale şi monumente istorice. Pentru activitatea sa, în anul 1984 a fost ridicat la rangul de econom stavrofor, iar în anul 2003, la finalizarea construcţiei bisericii din incinta Unităţii Militare de la Roşu (biserică construită în numai 40 de zile), a primit, de la patriarhul Teoctist, distincţia Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincţie oferită de Patriarhia Română.




Vestea tristă despre moartea părintelui a fost intens dezbătută în presa locală și națională și vă prezentăm în continuare reportajul realizat de Pro TV:

Cei care i-au fost aproape vor sa-i continue lucrarea, si cer ajutor pentru atatea suflete ramase acum fara sprijin. Inaltpreasfintitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor va desemna in curand un alt staret pentru Manastirea Podul Cosnei, care sa continue sa-i ghideze in viata pe copiii orfani.


Moartea parintelui Mihai Negrea, staretul de la manastirea Podul Cosnei, i-a indurerat pe cei 119 copii carora le oferea casa, masa si mai ales dragoste. Cei 14 copii care traiesc permanent sunt marcati de pierderea celui pe care-l numeau tata.

Lorena, orfana de mama, este de 2 ani aici, dupa ce a ramas fara alte rude. “Ne proteja, ne dadea sfaturi, exact ca un tata se purta. Nu facea diferenta intre noi, chiar daca noi eram diferiti, copiii mei, copiii lui tata, fetele lui tata. .. ce va fi, va fi, el o sa ne ajute de acol.”
Intr-un interviu dat inainte de Craciun, Parintele, vizibil suferind, cerea ajutor pentru copiii lui de suflet. Renovase o cladire cu 17 camere pentru orfani si astepta avizele pentru a-i putea caza aici. N-a mai apucat sa se bucure...

Si Remus plange impreuna cu cei 4 frati ai sai la capataiul parintelui. Toti cinci au fost trimisi de el la scoala si spera ca-si pot face un rost in viata, dupa ce parintii le-au murit si casa le-a ars. “E un sentiment foarte greu, exact ca tatal nostru, el a fost si tata si mama si bunica si frate si e greu sa treci prin momentele astea. Ajutorul care a fost de la el e ca ne-a crescut aici, ne-a dat o copilarie frumoasa si ne-a educat.”

Durerea pierderii acestui preot cu suflet urias o resimt si cei care nu l-au cunoscut decat prin prisma faptelor sale. Acest om, de pilda, a venit cu ajutoare tocmai din Bistrita. Intreaga comunitate este in doliu.

Vilut Mezdrea, primar Poiana Stampei: “Este un gol imens lasat de parinte prin plecarea lui la cele vesnice, este un gol imens pentru intreaga comunitate. Va dainui pentru ani si ani in istoricul din Poiana Stanpei ca a fost candva un exemplu pentru toti preotii din Romania si pentru noi oamenii de rand ca un simbol al dragostei si implinirii ca tata si mama.”




Vă invităm să citiți și un articol mai amplu despre cel care a fost părintele Mihai Negrea în Monitorul de Suceava.

Inmormantarea Parintelui Mihai Negrea va avea loc duminică. Transmitem și noi sincere condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut.

CITEȘTE MAI MULTE PE: StirileProTV.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !




ANUNȚ: SC TRANS SESE SRL angajează șoferi în echipaj sau la simplu

Detalii Anunț: SC TRANS SESE SRL angajează șoferi în echipaj sau la simplu.

- Se oferă salariu atractiv.
- Se lucrează la simplu sau la dublu (inclus soț și soție sau prieteni)
- Rute pe toată Europa.
- Condiție obligatorie de a se respecta programul de condus fără alte cerințe.
- Mașinile sunt echipate cu toate aparatele necesare pentru taxe de drum.
- Avem nevoie de personal cu răspundere și seriozitate.




Telefon: 0735 316 526




ANUNT : Damy Night Club Șaru Dornei angajează barman - ospătar

Detalii Anunț: Damy Night Club Șaru Dornei angajează barman - ospătar. Mai multe detalii puteți obține folosind următoarele date de contact:

Telefon: 0743 877 151








ANUNT: Societate caută sa închirieze spațiu comercial în Vatra Dornei

Detalii Anunț: Societatea comercială ADRIA SRL caută să închirieze spațiu comercial în Vatra Dornei. Suprafață dorită pentru a se închiria este de 100 - 200 mp.

Telefon: 0756 22 33 77

E-mail: secretariat@autoadria.ro







VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei