Festivalul Naţional al Păstrăvului la Ciocăneşti

Ediţia de anul acesta a Festivalului Naţional al Păstrăvului a avut loc în perioada 13 – 15 august 2011, la Ciocăneşti, evenimentul fiind inclus în cadrul programului turistic „Pelerin în Bucovina”.

Valorificarea Bistriţei Aurii în scop turistic

În prima zi a festivalului, în odaia meşterilor populari din incinta Muzeului Naţional al Ouălor Încondeiate a fost organizat un simpozion în cadrul căruia au fost dezbătute teme precum „Bistriţa Aurie – izvor de apă curată, izvor de aur, casă a păstrăvului, lostriţei şi lipanului”, „Bistriţa Aurie - aşternut alunecos pentru călătoria cu plutele tradiţionale, dar mai ales în economia turismului”, „Păstrăvul – pasiune, ştiinţă, afacere, gastronomie”, „Tradiţia la ea acasă”, „Nisipurile aurifere”, „Istoria festivalurilor din Ciocăneşti”, „Turismul - o şansă reală, odă străbunilor”.

La discuţii au participat primarul comunei Ciocăneşti, Gheorghe Tomoiagă, preşedinta ANTREC Suceava, Niculina Vasiluţ, lector dr. Nicolae Crăciun, de la Facultatea de Biologie din Bucureşti, dr., directorul DSVSA Suceava, Petrea Dulgheru, care este şi crescător de păstrăv, preşedintele Forumului Montan din România, prof. dr. Radu Rey, preşedinta Federaţiei bucătarilor din România, dr. ing. Gabriela Berechet, socio-psihologul Dan Mitric, care este şi crescător de păstrăv, directoarea Muzeului de Etnografie din Vatra Dornei, Minorica Dranca.

La simpozion au fost dezbătute şi probleme legate de ecologizarea râului Bistriţa, păstrarea apelor curate, o condiţie esenţială pentru ca păstrăvul să se dezvolte în mod normal. În acest sens, s-a pus problema iniţierii unui program naţional de reconstrucţie ecologică a râurilor din Carpaţi pentru creşterea păstrăvului şi a lostriţei.

Pescari, dar şi specialişti în piscicultură au „furat” din sfaturile înţelepte ale celor care se pricep la păstrăv, purtându-se discuţii despre regele apelor de munte - păstrăvul, regina apelor de munte – lostriţa, şi “fiul lor”, cum a fost numit lipanul.

Sâmbătă seara, turiştii sosiţi în număr mare la Ciocăneşti au participat la slujbele de vecernie de la mănăstirile Sfânta Cruce Suhard, Sfântul Ştefan cel Mare Ciocăneşti, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Botoş.

„La Ciocăneşti este la fel ca pe Himalaya”

La Ciocăneşti a fost prezent şi omul de ştiinţă de renume mondial Ovidiu Bojor, academician şi fitoterapeut român, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, cel care a cercetat şi a pus la dispoziţia publicului medicamente „care vin din natură”.

Unul dintre marile proiecte ştiinţifice pe care le-a realizat Ovidiu Bojor îl reprezintă cartarea florei medicinale din Carpaţi, căreia i-a dedicat nu mai puţin de 25 de ani, metodologia elaborată în timpul acestei îndelungate operaţiuni fiind adoptată de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială şi recomandată ţărilor în curs de dezvoltare.

Ovidiu Bojor a condus patru expediţii ştiinţifice pentru explorarea florei medicinale din Himalaya. În 1985, a condus şi a sponsorizat prima expediţie româno-nepaleză în Himalaya şi a participat la mai multe misiuni exploratorii în Afganistan şi în Africa (Ruanda, Tanzania, Uganda, Burundi şi Botswana).

Activitatea ştiinţifică a lui Ovidiu Bojor s-a concretizat în peste 40 de brevete de invenţie, majoritatea aplicate în cercetare şi în producţie.

În cadrul întâlnirii de la Ciocăneşti, academicianul român afăcut o asemănare între meleagurile străbătute pe cele patru continente, concluzionând că „la Ciocăneşti se simte la fel ca pe Himalaya. Sunt aceiaşi oameni, oameni de munte, cu sufletul curat, cu fruntea sus, cu încrederea în viitor şi cu foarte multă credinţă, indiferent de religie”, a spus Ovidiu Bojor.

Parada portului, a călăreţilor şi a căruţelor

A doua zi a festivalului, duminică, 14 august, a început cu cea de-a doua etapă a concursului de pescuit păstrăv, iar de la ora 11:30 plutele au pornit din nou pe Bistriţa Aurie, de la Orata la Oiţa.

La ora 12,00, de la Muzeul Naţional al Ouălor până la scena de pe stadionul din Ciocăneşti a avut loc parada portului popular. Buciumaşii şi trâmbiţaşii, călăreţii, căruţele gospodarilor ciocăneşteni, membrii formaţiilor folclorice din comună îmbrăcaţi în straie populare şi tinerii care au adus mascota festivalului (un păstrăv confecţionat din nuiele) şi cobza mare de păstrăv afumat au fost întâmpinaţi de sutele de persoane (turişti şi localnici) cu aplauze şi cu mult respect.

Ediţia a VIII-a a Festivalului Naţional al Păstrăvului a fost deschisă oficial de primarul comunei Ciocăneşti, Gheorghe Tomoiagă, împreună cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava Daniel Cadariu şi deputatul Dumitru Pardău.

“Am făcut pauză un an cu festivalul. Am lăsat să crească păstrăvii şi de aceea curiozitatea mare a fost să vedem cât de mari au fost păstrăvii pe care i-au prins pescarii sâmbătă seara şi duminică dimineaţa. Şi avem veşti bune. Avem oaspeţi din mai multe ţări europene, dar şi din America, care s-au obişnuit să fie prezenţi pe 15 august la Ciocăneşti, la hramul satului. Festivalul Păstrăvului coincide cu această sărbătoare a Ciocăneştiului, a Bucovinei, a crescătorilor de păstrăv, a iubitorilor de natură, de apă curată, de aer curat şi de tot ceea ce ne face sufletul curat”, a spus primarul Gheorghe Tomoiagă.

Vicepreşedinte Daniel Cadariu s-a referit la modul cum primarul Gheorghe Tomoiagă a făcut cunoscut Ciocăneştiul în ţară şi străinătate, declarând că „prin perseverenţa domniei sale, prin talentul de a pune alături oameni care să promoveze zona a reuşit acest lucru. Perseverenţa unui om, perseverenţa unei echipe poate promova o zonă şi, de ce nu, poate promova tradiţia dintr-o anumită zonă”, a spus Cadariu.

Festivalul Păstrăvului din acest an a fost organizat prin implicarea unor oameni din suflet ai Bucovinei.

„Acum zece zile, festivalul de la Ciocăneşti era o incertitudine. M-am luptat împreună cu domnul Tomoiagă pentru a găsi sprijin la Consiliul Judeţean, pentru ca, într-o perioadă în care banii sunt din ce în ce mai puţini, să facem ceea ce am făcut la ediţiile anterioare. Festivalul Păstrăvului de anul acesta s-a organizat numai în patru zile şi jumătate. În zona Dornelor nu avem decât munţii, Bistriţa, aerul curat şi văzduhul. Dacă la Suceava, capitala judeţului, există Cetatea, la Rădăuţi există Putna, la Humor există mănăstirile Humor şi Voroneţ, noi aici suntem alături de Bistriţa şi de munţi. Trebuie să o promovăm, trebuie să promovăm zona pentru ca turiştii care ajung aici să poată să stea în condiţii naturale, să consume produse ecologice adevărate. Bistriţa este cel mai frumos râu din ţară”, ne-a spus dr. Petrea Dulgheru, unul dintre organizatori.

Turiştii prezenţi duminică la Ciocăneşti au putut participa la river rafting împreună cu membrii serviciului Salvamont Vatra Dornei, au vizitat expoziţia de gastronomie vegetariană şi au asistat la un recital cu muzică religioasă.

Muzica creştină, ortodoxă şi catolică, ofrandă Sfintei Maria

Duminică, muzica creştină a fost o ofrandă adusă Sfintei Maria. Au evoluat pe scenă în aplauze şi în pioşenia sufletească corespunzătoare unui asemenea eveniment corul Parohiei Botoş şi grupul vocal de la Clubul Copiilor din Fălticeni, condus de învăţătoarea Maria Tanasă.

Preotul Ciprian Marius Pop, din Cluj-Napoca, „un mare artist al României, călăuzit în viaţă de Dumnezeu şi dragostea pentru muzica populară”, a transmis prin cântec ofranda de suflet pentru Sfânta Maria, iar corul „Ecclesia” al Parohiei Dorna Candrenilor, „un cor de excelenţă, o mlădiţă de Madrigal, un cor mai puţin obişnuit pe meleagurile moldovene”, a prezentat un spectacol aplaudat îndelung de cei prezenţi.

Seara, în prezenţa sutelor de spectatori a avut loc primirea lui Bogdan Vodă şi a plăieşilor cu făclii.

11 cupluri sărbătorite la împlinirea a 50 de ani de căsnicie

Luni, după Sfânta Liturghie la hramul bisericii Adormirea Maicii Domnului din Ciocăneşti, pe stadionul din localitate a început un program deschis pentru toate generaţiile. Cei prezenţi au aplaudat cele 11 cupluri de gospodari care au sărbătorit 50 de ani de căsnicie şi care au primit şi binecuvântarea preoţilor.

„Să îi admirăm pe acei oameni care s-au înţeles cu bună voinţă timp de jumătate de secol”, a fost îndemnul primarului Gheorghe Tomoiagă.

Cel mai mare borş de peşte

Ca şi la ediţiile anterioare, Olguţa Mihalciuc a fost bucătarul-şef pentru prepararea celui mai mare borş de peşte, pentru care a folosit peste 50 de kilograme de peşte, zarzavat, orez, peste 250 de litri de apă, borş de putină. A fiert mai întâi păstrăvul, legumele, borşul de putină, verzăturile, care la Ciocăneşti se numesc păpuşi, pentru că se fac în legături.

Alexandru Ursescu, baci responsabil la una dintre stânele din Suhard, a preparat în stâna tradiţională amplasată lângă scenă caş proaspăt. „Am pus laptele, îi dăm cheagul, după o perioadă de 30 de minute se prinde şi de la 30 de minute începem să-l agităm pentru a-l strânge. Operaţiunea se numeşte închegatul laptelui şi se face într-un ciubăr de lemn. Caşul cel mai bun se face în vase de lemn. Numai urda se face în ceaun pentru că se pune la foc. Dintr-o sută de litri de lapte vor ieşi zece kilograme de caş”, ne-a spus Alexandru Ursescu.

Tot el a făcut şi miel jintuit. „Se pune mielul la fiert cu apă. După ce fierbe carnea de miel se adaugă cartofii şi tocmagii de casă, pentru că sunt cei mai buni pentru carnea de miel cu jintuit. După ce sunt fierte toate acestea se adaugă jintuitul şi se lasă la fiert 15 – 20 de minute, după care se pun condimentele, sare, piper, zarzavaturi tăiate mărunt, care dau şi gust şi aspect. Se poate mânca cu mămăligă sau cu pâine de casă”, a fost reţeta de miel jintuit spusă de Alexandru Ursescu.

Vasile Şcheu s-a ocupat de mămăligă. „Nu mai este cu diametru de doi metri, este una de criză, după reţeta tradiţională, apă, sare şi un sac de făină de porumb. Dacă este nevoie mai facem o mămăligă, dar sperăm să ajungă”, ne-a spus Vasile Şcheu.

Şi pentru că borşul de peşte a fost oferit gratuit la peste 1.000 de persoane, nu a lipsit îmbulzeala pentru a prinde o farfurie din delicioasa mâncare, iar unii, chiar dacă acestea nu erau de unică folosinţă, au plecat cu farfuriile acasă pentru a le păstra ca amintire.


Concursuri culinare

Dacă duminică proprietarii de pensiuni şi reprezentanţii ANTREC s-au întrecut la gătit bucate de post, dulceţuri şi siropuri, luni concursul de artă culinară a constat în pregătirea mâncărurilor care au ca bază păstrăvul.

Noutatea în materie de pregătit bucate din păstrăv a avut-o doamna Dafina de la Casa Dafina şi Ioan Turda, din Săpânţa, Maramureş, care au pregătit păstrăv în jintuit.

„Reţeta este simplă, un păstrăv montan împănat cu slăninuţă afumată şi cu cimbrişor de câmp prăjit puţin pe grătar. Păstrăvul este din albia râului Bistriţa, l-am pescuit duminică la concursul de pescuit, slana este din Maramureş, iar cimbrişorul de pe un câmp, l-am cules dimineaţa în drum spre mănăstire”, ne-a spus Ioan Turda.

De la doamna Dafina am aflat că fierbem jintuitul în ceaun, punem mărar, păstrăvul, după care se fierbe în jintuit.

Tot o noutate a fost şi păstrăvul prezentat de reprezentanţii ANTREC Bucovina. Ei au pregătit saramură de păstrăv, dar păstrăvul a fost fiert după ce a fost învelit în frunză de potbal.

Din Vatra Dornei, pensiunea Poiana Izvoarelor a pregătit cele mai arătoase bucate, cum ar fi plăcintă din păstrăv, păstrăv somonizat, chifteluţe din păstrăv, saramură de păstrăv, sarmale din păstrăv, păstrăv umplut cu nucă, orez şi ciuperci.


Doi copii infectaţi cu Salmonella, după ce au băut apă dintr-un pârâu

Doi copii, o fată de 10 ani şi un băiat de 12 ani, din localitatea Panaci, au ajuns la spital după ce au băut apă dintr-un pârâu care traversează localitatea şi s-au îmbolnăvit. Apa pe care au înghiţit-o copiii era contaminată cu Salmonella, o bacterie ce provoacă diaree, dureri abdominale, greaţă, vărsături, febră, dureri musculare şi frisoane.


Minorii s-au jucat în pârâu şi au băut din apa curgătoare în cursul săptămânii trecute, iar la scurt timp au început să se simtă rău. Ei au fost duşi la Spitalul Vatra Dornei, la secţia de Contagioase, unde, în urma investigaţiilor, medicii au constatat că este vorba de o formă mai uşoară de boală, care nu necesită internare, ci doar tratament la domiciliu.

Minorilor li s-au recoltat probe pentru a se stabili cauza infecţiei, iar analizele de laborator, finalizate ieri, au arătat că este vorba de Salmonella.




Se aşteaptă un număr mare de turişti pe Rarău

Sfârşitul de săptămână însorit şi sărbătoarea religioasă de luni, hram al unei mănăstiri de pe munte, îi îndreptăţesc pe salvamontiştii suceveni să creadă că un număr foarte mare de turişti vor alege ca destinaţie în aceste zile masivul Rarău. Fenomenul se repetă în fiecare an, dar din nefericire nu toţi excursioniştii sunt paşnici şi liniştiţi şi nu toţi respectă dorinţa pelerinilor de a se reculege la mănăstire.

”În anii precedenţi au fost grupuri care au consumat alcool peste măsură şi au deranjat cu urlete şi muzica dată la maxim, au lăsat în urma lor grămezi de deşeuri. Recomandăm insistent turiştilor ce vor veni pe munte să renunţe la alcool în drumeţie şi să încerce să conştientizeze că nu sunt singuri pe munte, că pe acolo circulă şi oameni care doresc linişte şi relaxare şi care merită respect. Nu este singurul motiv al acestui apel, vorbim şi de faptul că astfel de turbulenţi au fost implicaţi în accidente, uneori tragice, cauzate de faptul că s-au căţărat liber pe stânci fără minimă pricepere, s-au luat la bătaie ori s-au răsturnat cu maşinile. Un pic de decenţă şi prudenţă ar face ca mica vacanţă montană a tuturor să fie una reuşită”, ne-a spus şeful Serviciului Public Salvamont al judeţului Suceava, Voicu Raia.

Salvamontiştii mai recomandă studierea de către turişti a prognozei meteo pentru durata drumeţiei, pentru a nu se planifica trasee de creastă în perioadele cu vreme rea.

Totodată, excursioniştii ar trebui să abordeze cât mai matinal traseele alese, să anunţe salvamontiştii despre deplasarea grupurilor mari sau începătorilor în ale muntelui, să aibă asupra lor cel puţin doi litri de apă de persoană şi să nu înlocuiască apa cu bere sau alte băuturi alcoolice.

Trasee de munte

În privinţa accesului auto în munţii din judeţ, acesta este posibil, pentru Rarău, cu autovehicule 4x4 pe drumul Izvorul Alb şi integral cu orice autovehicul prin Pojorâta şi Chiril.

Pe Giumalău se poate ajunge cu maşina doar pe primii cinci km pe traseul Rusca – Cabană, restul drumului se poate parcurge pe jos. În Călimani accesul auto este posibil pânî la şantier, la doi km după Gura Haitei.

„Există probleme şi pentru accesul pietonal în unele zone. Pentru masivul Calimani, atentionăm că marcajele turistice sunt deteriorate în proportie de 30%, iar pe anumite portiuni potecile sunt inchise de vegetaţie ( ienupar si jneapan). Pentru cei ce vor să parcurgă drumul între Rarău şi Giumalău precizez că sunt închise traseele Valea Seacă – Poiana Sihăstriei, marcat cu triunghi galben, Rusca – cab. Giumalău – Valea Putnei, marcat cu bandă galbenă, şi Vatra Dornei – Obcina Mică, marcat cu bandă albastră. Pentru traseul Gura Haitei- 12 Apostoli recomandăm traseul tematic, care are punctul de plecare la un km în amonte de vechiul traseu, unde este şi punctul de plecare al traseului marcat cu cruce albastră, Gura Haitei - Pietrele Roşii. Porţiunea finală a traseului tematic coincide cu cea a vechiului traseu, marcat cu punct albastru. Recomandăm acest traseu întrucât la intrarea vechiului traseu se află o carieră în funcţiune, care poate periclita siguranţa turistilor, iar marcajele sunt puţine şi deteriorate până la intrarea în pădure. Nu rercomandăm nici vechiul traseu marcat cu cruce roşie, spre Vf. Pietrosul prin Poiana Izvoarele, întrucât pe pe drumul forestier se exploatează material lemnos şi accesul este foarte dificil, mai ales dacă plouă, din cauza noroiului”, a mai precizat Raia.



Bărbat găsit mort într-o drezină CFR

Un bărbat a fost găsit mort într-o drezină CFR, macabra descoperire fiind făcută în noaptea de miercuri spre joi, la jumătate de oră după miezul nopţii, în zona gării din Vatra Dornei.

Ieri dimineaţă, ofiţerii anchetatori de la Serviciul Judeţean al Poliţiei Transporturi Suceava au reuşit să stabilească identitatea victimei, fiind vorba de un localnic, Ion Cârneală, în vârstă de 49 de ani, cadavrul fiind identificat de un nepot al acestuia.

Deşi la o primă vedere poliţiştii au avut suspiciuni privind acest deces, bărbatul fiind parţial dezbrăcat şi găsit într-o poziţie nefirească, pe cadavru nu s-au descoperit urme vizibile de violenţă.


Din declaraţiile adunate de poliţie rezultă că bărbatul obişnuia să consume alcool şi să hoinărească pe străzile din localitate. Totuşi, pentru o concluzie certă privind decesul, se aşteaptă rezultatele necropsiei cadavrului.


Alcool etilic, transportat în PET-uri cu etichete de alcool tehnic şi soluţie antimucegai

Un transport cu sute de PET-uri a câte cinci litri în care, potrivit etichetelor, se află alcool tehnic şi soluţie antimucegai, a fost tras pe dreapta de poliţie, oamenii legii având bănuiala că au interceptat de fapt un transport ilegal de alcool etilic.

Autoutilitara în care se aflau cele 537 de PET-uri a fost oprită în trafic, miercuri, în jurul orei 18:15, pe DN 17, pe raza municipiului Vatra Dornei.

La volan se afla un anume Gabriel H., în vârstă de 33 de ani, din judeţul Maramureş, care este angajat al unei societăţi comerciale din Baia Mare. Acesta a prezentat o factură potrivit căreia marfa a fost cumpărată de o firmă din judeţul Bacău.


„În cauză s-a solicitat sprijinul Direcţiei Judeţene a Vămilor Suceava, pentru prelevarea de probe în vederea stabilirii conţinutului, întrucât există suspiciunea că acesta nu corespunde cu produsul înscris prin etichetare, care a trimis un reprezentant și a ridicat probe din substanțele depistate”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, precizându-se că în cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea de infracţiuni asimilate celor de contrabandă.


Ministerul Finanţelor a cerut blocarea conturilor primariei Vatra Dornei

Patru primării de oraşe din judeţul Suceava vor avea conturile blocate începând de astăzi, la cererea Ministerului Finanţelor Publice. Este vorba despre primăriile din Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei şi Siret, care nu şi-au plătit ratele şi dobânzile aferente creditului contractat pentru implementarea proiectului „Suceava – Utilităţi şi mediu la standarde europene”.

Blocarea conturilor s-a făcut după ce Direcţia Generală de Trezorerie a trimis Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava înscrisuri care au calitatea de titluri executorii pentru primăriile din cele patru oraşe, care nu şi-au plătit ratele la credit scadente în luna martie a acestui an.

În baza acestor înscrisuri, Finanţele sucevene au demarat procedura de executare silită pentru recuperarea sumelor datorate de cele patru primării, respectiv înfiinţarea de popriri asupra disponibilităţilor băneşti din conturile deschise la Trezorerie.

Cea mai mare datorie o înregistrează primăria din Gura Humorului, care nu a plătit o sumă de 2,414 milioane de lei (24,14 miliarde de lei vechi), reprezentând rate restante şi dobânzi şi penalităţi. De asemenea, primăria din Vatra Dornei va fi executată silit pentru o datorie de 1,972 de milioane de lei, în timp ce primăria din Câmpulung Moldovenesc are de plătit o sumă de 1,96 de milioane de lei. Cea mai mică datorie o are primăria din Siret, cu o sumă de aproape 485.000 de lei.

Guvernul a alocat fonduri pentru acoperirea datoriilor pe care le au cele patru primării

Primăriile din Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei şi Siret au totuşi o şansă să plătească aceste datorii fără a li se diminua sumele pe care le au în momentul de faţă în bugetele locale. Asta după ce Guvernul României a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care alocă o sumă totală de 20,4 milioane de lei, pentru şase primării din judeţ, printre care şi cele patru executate silit, suma fiind destinată pentru achitarea restanţelor şi rambursarea ratelor scadente la împrumutul extern contractat pentru realizarea proiectului „Suceava – utilităţi şi mediu la standarde europene”.


Astfel, din suma alocată de Guvern, Gura Humorului primeşte 4,93 milioane de lei, Suceava – 2,49 milioane de lei, Rădăuţi – 3,3 milioane de lei, Câmpulung Moldovenesc – 4,65 milioane de lei, Vatra Dornei – 4,03 milioane de lei şi Siret – 990.000 de lei. Sumele acoperă atât restanţele pe care le au primăriile din Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei şi Siret, dar şi plata ratelor pe care toate cele şase primării le au de achitat în luna septembrie a acestui an.


DN 17, capcană pentru şoferi, în Poiana Stampei

DN 17, în Poiana Stampei, la limita cu judeţul Bistriţa-Năsăud, este un adevărat punct negru pe harta accidentelor rutiere care se produc în judeţul Suceava. De la începutul anului, pe cei câţiva kilometri de drum care străbat această comună s-au petrecut şapte accidente cu victime, trei dintre ele chiar în această săptămână.

Cifrele statistice şi comparaţiile cu anul precedent arată în mod clar că pe acest sector de drum numărul accidentelor este în creştere. Dacă în acest an la Poiana Stampei s-au petrecut deja şapte accidente, în 2010, în aceeaşi perioadă, au fost doar trei evenimente rutiere. De asemenea, în acest an s-au înregistrat cinci răniţi grav, faţă de doar unul anul trecut şi 12 răniţi uşor, cu zece în plus faţă de aceeaşi perioadă din 2010. Aşadar accidente în număr mult mai mare, un aspect pozitiv fiind însă că nici unul nu a fost mortal.

Trei accidente cu cinci răniţi, în două zile

Capcanele acestui drum în cazul şoferilor care nu sunt prudenţi au ajuns în actualitate mai mult ca niciodată după ce în două zile, marţi şi miercuri, la Poiana Stampei s-au produs trei accidente rutiere.

Marţi, pe 9 august, Poliţia Rutieră a înregistrat două evenimente rutiere.

Mai întâi în jurul orei 15.00, un şofer din Vatra Dornei a intrat în derapaj şi a lovit frontal o maşină care venea din sens opus, autovehicul condus de un bărbat cu domiciliul în SUA.

În urma impactului, bărbatul care conducea regulamentar şi femeia care îl însoţea au fost răniţi. În privinţa cauzei accidentului, Poliţia Rutieră precizează că şoferul care a intrat pe sens opus nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.

Al doilea accident din ziua de marţi s-a produs la 23.30. Un localnic din Poiana Stampei, beat la volan (0,99 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat) şi-a scăpat maşina de sub control pe un sector cu succesiune de curbe, lovind un autoturism din sens opus, condus de o femeie. Din nou, victimă a căzut şoferiţa care se deplasa regulamentar.

Un al treilea accident la Poiana Stampei, cu doi răniţi, s-a produs în dimineaţa zilei de miercuri, aproape de ora 5.00. Un şofer din Republica Moldova care, precizează poliţia, era obosit la volan şi circula cu viteză, şi-a scăpat maşina de sub control şi a intrat în gardul unei gospodării de la marginea şoselei. Urmare a impactului, doi pasageri din maşină au fost răniţi.

De ce este periculos DN 17, la Poiana Stampei

În ultimii doi ani, după ce a fost reabilitat, DN 17 (E 576), care face legătura între Suceava şi Ardeal, a devenit un drum pe care numărul de accidente grave a crescut treptat, depăşind chiar numărul de accidente petrecute pe DN 2 (E 85), şoseaua care intră în judeţ dinspre Iaşi şi îl străbate până la Siret.

Zona cu un grad de periculozitate ridicat este considerată cea de după Vatra Dornei, până la limita cu Bistriţa, adică în zonele Dorna Candrenilor şi Poiana Stampei, unde sunt multe sectoare de drum întinse, în aliniament, astfel că viteza de rulare creşte, iar şoferii nu mai sunt atât de prudenţi ca pe Mestecăniş, de exemplu.

„La Poiana Stampei avem un drum proaspăt reabilitat pe care suprafaţă de rulare a fost lărgită şi îmbunătăţită şi care alternează cu zonele de relief muntos caracterizate de succesiuni de curbe, dintre care multe deosebit de periculoase, de altfel semnalizate corespunzător”, a declarat inspectorul Mihai Gabinat, şeful Biroului Drumuri Naţionale din cadrul Serviciului de Poliţiei Rutieră Suceava.


El le-a recomandat şoferilor ca pe acest sector de drum să circule prudent şi cu viteză adaptată curbelor periculoase, avertizând totodată că, fiind o zonă muntoasă, carosabilul este de multe ori umed.

În 2010, în a doua parte a anului, pe DN 17, în Poiana Stampei s-au petrecut mai multe accidente mortale, cel mai grav, produs în septembrie, soldându-se cu trei morţi.


Festivalul Naţional al Păstrăvului, ediţia a VIII-a, la Ciocăneşti

În perioada 13 – 15 august, la Ciocăneşti va avea loc cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Naţional al Păstrăvului, manifestare inclusă în cadrul Proiectului Pelerin în Bucovina.

Festivalul este organizat de Primăria comunei Ciocăneşti, Consiliul Local, împreună cu ANTREC România – Filiala Suceava.

Sâmbătă, 13 august, în prima zi a festivalului, la ora 12:00, vor fi primiţi invitaţii, turiştii şi pescarii care se înscriu la Concursul de pescuit păstrăv pe apele Bistriţei Aurii – faza naţională. Grupurile de turişti vor fi îndrumate să viziteze comuna muzeu Ciocăneşti, Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate, bisericile de lemn din comună, Muzeul etnografic de la biserica satului Botoş.

La ora 17:00, organizatorii au pregătit un simpozion tematic, care se va desfăşura în odaia meşterilor populari din incinta Muzeului Naţional al Ouălor Încondeiate. Temele propuse pentru simpozion sunt „Bistriţa Aurie – izvor de apă curată, izvor de aur, casă a păstrăvului, lostriţei şi lipanului, aşternut alunecos pentru călătoria cu plutele tradiţionale, dar mai ales în economia turismului”; „Păstrăvul – pasiune, ştiinţă, afacere, gastronomie, tradiţia la ea acasă, nisipurile aurifere, istoria festivalurilor din Ciocăneşti, turismul, o şansă reală, odă străbunilor”; Concurs de pescuit păstrăv - manşa I. Tot în prima zi, turiştii pot participa la slujbele de Vecernii la mănăstirile Sfânta Cruce - Suhard, Sfântul Ştefan cel Mare - Ciocăneşti, Sfinţii Apostoli Pentru şi Pavel - Botoş.

Parada portului popular, concurs de gastronomie

Duminică, 14 august, între orele 7:30 – 10:30, este programat concursul de pescuit păstrăv – manşa a doua. Oaspeţii pot să participe la Sfânta Liturghie oficiată la bisericile şi mănăstirile din Ciocăneşti şi Botoş, dar pot vizita şi muzeele din comună, care vor fi deschise toată ziua.

La ora 11:30, va începe concursul cu plutele pe Bistriţa Aurie, etapa a II-a, de la Orata la Oiţa, urmat de river rafting – Clubul Eco Dorna. La ora 12:00, va începe parada portului popular (mascota festivalului, căruţa cu păstrăv – de la Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate, la Stadionul Ciocăneşti).

Oficialităţile locale vor da startul oficial al celei de-a VIII-a ediţii a Festivalului Naţional al Păstrăvului, după care va fi lansat puiet de păstrăv în apele Bistriţei Aurii – zona centrală a localităţii, în prezenţa dr. Petrea Dulgheru, şeful Direcţiei Sanitar Veterinare Suceava.

Pe parcursul zilei de duminică, în localitate va putea fi admirată expoziţia-concurs de gastronomie cu produse vegetariene bucovinene. De asemenea, turiştii vor putea asculta, dar şi un recital al preotului Marius Cristian Pop, alături de alţi artişti care vor interpreta muzică patriotică.

Tot duminică, vor fi desemnaţi câştigătorii concursului de pescuit şi gastronomie vegetariană. Seara, după slujba Prohodului Maicii Domnului oficiată la bisericile şi mănăstirile din Ciocăneşti şi Botoş, turiştii vor participa la un moment inedit al serii “Primirea lui Bogdan Vodă – plăieşii cu făclii”.

Invitaţi: Irina Loghin, Ansamblul “Brăduleţul”, Ansamblul “Bistriţa Aurie”

În cea de-a treia zi de festival, luni, 15 august, toată suflarea, turişti şi săteni, este chemată cu doba la Sărbătoarea Sfânta Maria Mare, când se sărbătoreşte hramul la Ciocăneşti.

În jurul amiezii, pe Stadionul Ciocăneşti vor avea loc concursurile “Cel mai mare păstrăv” şi “Cea mai mare mămăligă”, pe locul în care va fi amenajată o stână tradiţională. Cei mai vârstnici gospodari din Ciocăneşti, cu peste 50 de ani de căsnicie, vor fi sărbătoriţi şi onoraţi de oficialităţi, după care vor fi invitaţi să deguste bunătăţi preparate din păstrăv, după reţete tradiţionale. Va continua concursul “Plutele pe Bistriţa Aurie” – manşa a III-a, de la Oiţa, la Ciocăneşti.

Plutaşii vor fi cinstiţi direct din butoiul cu bere, după care toţi invitaţii şi localnicii sunt aşteptaţi la un spectacol extraordinar cu Irina Loghin, Ansamblul “Brăduleţul” Botoş şi Ansamblul “Bistriţa Aurie” Ciocăneşti.

“Ca în fiecare an, va fi aleasă şi premiată cea mai frumoasă gospodărie tradiţională din Ciocăneşti, cea mai frumoasă grădină de flori, cea mai frumoasă păstrăvărie, cel mai frumos costum popular. Seara se va încheia cu balul festivalului, tombola Păstrăvul de aur, se va alege regina balului, totul culminând cu un impresionant foc de artificii”, a spus primarul Gheorghe Tomoiagă. În zilele de 14 şi 15 august, se organizează şi Târgul Meşterilor Populari la Ciocăneşti. Festivalul va fi prezentat de Gheorghe Şoană, de la Radio Iaşi. Întreaga manifestare de la Ciocăneşti este susţinută de Consiliul Judeţean Suceava, Consiliul Local Ciocăneşti, ANTREC România, Ape Minerale Poiana Negri, Bergenbier – bere Noroc, crescătorii de păstrăv din Ciocăneşti, Romsilva, Păstrăvăria “Păstrăvul Auriu”.




Beat la volan, s-a izbit într-o maşină de pe contrasens

Un şofer aflat în stare avansată de ebrietate şi-a scăpat maşina de sub control şi s-a izbit într-o maşină condusă regulamentar de o şoferiţă, pe sensul opus. Accidentul s-a petrecut marţi noapte, în jurul orei 23.30, pe DN 17, în comuna Poiana Stampei.

Poliţia informează că Daniel D., în vârstă de 49 de ani, localnic din Poiana Stampei, aflat pe un sector de drum cu succesiune de curbe, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a lovit în lateral maşina condusă de Maria H., de 29 de ani, din municipiul Suceava.

În urma accidentului, vătămată corporal a fost doar şoferiţa, însă din fericire leziunile suferite de aceasta sunt minore.


Poliţiştii ajunşi la faţa locului l-au verificat cu etilotestul pe şoferul de 49 de ani, rezultând o concentraţie de 0,99 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.

El s-a ales cu dosar penal, iar in privinţa şoferiţei, aceasta avea alcoolemie 0.


Parintele Mihai Valica: "Asigurarea obligatorie a patrimoniului bisericesc si nu numai – un abuz si o jignire"

Prin prezenta, noi, membrii Consiliului Parohiei Ortodoxe „Sf. Treime” Vatra Dornei, judetul Suceava, intruniti plenar in sedinta extraordinara CONTESTAM Dispozitiile din Legea 280/2006 privind asigurarea obligatorie a locuintelor si ale Ordinului nr. 6/87 din 21 aprilie 2011 privind normele de aplicare a Legii nr. 260/2008.

MOTIVE:

In fapt, dispozitiile Legii nr. 260/2008 instituie obligativitatea incheierii unei asigurari a locuintelor, indiferent de detinatorul acesteia (persoana fizica sau juridica).

Dispozitiile art. 2 din Legea 114/1996 (Legea locuintei) definesc notiunea de locuinta si in continutul textului nu apare ca fiind locuinta si constructia biserica.

Fata de aceste prevederi, bisericilor (constructie stricto sensu) nu li se aplica dispozitiile Legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie si nici Ordinul 6/87 din 21 aprilie 2011 – Normele de aplicare a Legii 260/2008.

Cu toate lipsurile si scaparile Statutului Bisericii Ortodoxe Romane, art. 170 din HG 53/2008 prevede totusi, conform canoanelor Sf. Parinti, urmatoarele:

(1) Din punctul de vedere al destinatiei lui, patrimoniul bisericesc cuprinde bunuri sacre si bunuri comune.

(2) Bunurile sacre, respectiv cele care prin sfintire sau binecuvantare sunt destinate exclusiv si direct cultului, sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile. Proprietatea asupra bunurilor sacre este exclusiv bisericeasca, iar cedarea folosintei poate fi acordata pe un termen de pana la 3 ani, cu posibilitatea de reinnoire.

(3) Sunt bunuri sacre cele care prin sfintire sau binecuvantare sunt destinate cultului divin, precum: locasurile de cult (catedrale, biserici, paraclise, capele etc.), odoarele si vesmintele bisericesti, cartile de ritual, cimitirele etc.

(4) Sunt asimilate cu bunurile sacre si beneficiaza de acelasi regim juridic si: casa parohiala, (…).

Rezulta, fara putinta de tagada, faptul ca, in baza acestui text de lege, casa parohiala intra in categoria „bunuri sacre” conform prevederilor art. 170 alin. 4 din HG nr. 53/2008 – Statutul BOR.

Casa parohiala nu poate face obiectul Legii 260/2008 intrucat are categoria de folosinta „bun sacru” .

Dispozitiile prevazute de art. 1 din Legea 260/2008 prevad strict si limitativ asigurarea obligatorie a locuintelor. Mai mult, consideram ca este o blasfemie sa „asiguri” bunurile sfinte.

Traditia Bisericii noastre spune ca unde se intampla sa fie distruse unele Biserici sau case parohiale, de foc, cutremure, alunecari de teren, inundatii etc., inseamna ca Dumnezeu acolo doreste sa innoiasca ctitorii, sa transmita un mesaj sau sa ne faca o descoperire.

Cate icoane facatoare de minuni, moaste de sfinti si ruinele unor vechi bisericii au fost descoperite atunci cand au fost trecute prin incendii, alunecari de teren, forta apelor (vezi moastele de la Niculitel), cutremure etc.?

Desigur, ceea ce depinde de noi, de vigilenta, responsabilitatea, grija si preventia noastra impotriva unor eventuale distrugeri materiale apartinand Bisericii trebuie sa fie pe masura chemarii noastre ca slujitori ai lui Hristos si ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu (1 Cor. 4,1).

Desi am expus juridic si canonic o situatie fata de care Biserica nu are cum sa se conformeze, sa se „asigure”, sunt preoti care indeamna la asigurarea obligatorie a caselor credinciosilor, cu toate ca acestia nu stau nici langa ape, nici pe locuri alunecoase, nici pe nisipuri miscatoare sau vulcani (noroiosi ori in activitate), ci pe munte, langa stanci. Acesti preoti ne amintesc de preotul Constantin Burducea (ministrul Cultelor in perioada 6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946), care sfatuia credinciosii sa se inscrie la colectiv (colectivizarea fortata incepe in 1949) si sa se supuna stapanirii vremii, chiar daca era atee, de unde vine si zicala: ca popa Burducea, cand cu steaua, cand cu crucea.

A accepta legile care ne umilesc, ne scot din circuitul sacru si care ne pun in rand cu lucrurile lumesti, inseamna ca Biserica grabeste mondializarea lui Antihrist si inscrierea Bisericii lui Hristos pe lista celor care doresc colectivizarea fortata, secularizarea si escrocarea unor oameni saraci sub pretextul grijii parintesti simulate de unele societatii de asigurare, cu cooperarea maxima si plina de „dragoste civica” a unor politruci corupti, care inventeaza legi peste noapte pentru a ne pazi de pericole imaginate doar de ei si a ne face fericiti cu forta…!

Credem ca BOR ar trebui sa ia atitudine fata de acest abuz legislativ.

Unele legi nationale, dar si internationale, ne apara in astfel de cazuri si ne asigura ca, in situatia in care nu exista interes si vointa din partea uneia din parti, nu se poate incheia un asemenea contract. Deci un contract consensual se poate incheia numai prin acordul partilor si nu in mod obligatoriu.

Va anuntam pe aceasta cale ca, in acest context legislativ international si national, Parohia „Sf. Treime” va contesta legile aberante si jignitoare in cauza.

Fata de aceste aspecte, va rugam sa va precizati punctul de vedere si sa procedati in consecinta, prin inaintarea contestatiei noastre catre Mitropolia Moldovei si Bucovinei si eventual catre Patriarhia Romana, in vederea atacarii dispozitiilor din Legea 260/2008 si a normelor de aplicare a acesteia – Ordinul 6/87 din 21.04.2011.


In drept, invocam HG 53/2008 privind Statutul Bisericii Ortodoxe Romane si Legea cultelor nr. 489/2006, care statueaza in mod clar si exhaustiv faptul ca cultele sunt persoane juridice de drept privat si utilitate publica…) (art. 8, alin.1) si functioneaza prin legi speciale, in cazul de fata conform canoanelor Bisericii (drept privat), care nu ne obliga sa ne asiguram la puterea lumeasca patrimoniul sacru, deoarece acestea sunt direct in grija si paza dumnezeiasca.

Din incredintarea Consiliului si Comitetului Parohial al Parohiei „Sf. Treime” Vatra Dornei,

SURSA: CraiNou.ro

Dorna Vatra Dornei va fi inlocuita în Liga a IV-a de fotbal de Sporting II Arbore

Confruntată cu probleme financiare grave, gruparea Dorna Vatra Dornei a decis să cesioneze definitiv locul de pe tabloul Ligii a IV-a grupării Sporting II Arbore.

„Pentru că sunt lipsiţi de posibilităţi financiare, dornenii au fost părăsiţi de cei mai importanţi jucători în această vară. Întrucât cu tinerii rămaşi în lot s-a considerat că nu se poate face faţă în acest moment rigorilor Ligii a IV-a, oficialii clubului au decis să pornească la un nou drum din Liga a V-a şi în doi-trei ani să-şi formeze o echipă competitivă”, a declarat preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Suceava, Aurel Daicu.


Conform regulamentului Federaţiei Române de Fotbal, echipa Sporting II Arbore nu va avea drept de promovare în eşalonul superior pentru o perioadă de trei ani. Pe 14 august, în prima etapă a sezonului 2011-2012 Sporting II va întâlni în deplasare formaţia FC Marginea.


LOC DE MUNCA - Angajez economist cu experienta

Detalii Anunt: Angajez economist cu experienta in contabilitate si fiscalitate minim 5 ani, studii superioare absolvite, obligatoriu sa locuiasca in Bazinul Dornelor- firma estre in Vatra Dornei.

Telefon: 0721 293 157 sau 0757 335 537



Drumul Panaci - Bilbor, care leaga judetele Suceava şi Harghita, o prioritate pentru autorităţile din cele două judeţe

Lucrările de modernizare a drumului dintre Suceava şi Harghita prin pasul Bilbor au fost declarate o prioritate de autorităţile din cele două judeţe. Preşedinţii Consiliilor Judeţene din Suceava şi Harghita, Gheorghe Flutur, respectiv Borboly Csaba, s-au întâlnit în cursul zilei de ieri la graniţa dintre cele două judeţe, în pasul Bilbor, pentru a pune la punct un plan comun cu privire la modernizarea acestui drum.

Şeful administraţiei judeţene sucevene, Gheorghe Flutur, a arătat că lucrările de modernizare a drumului pe porţiunea din judeţul Suceava vor începe cel mai probabil săptămâna viitoare, investiţia urmând a se realiza prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. Flutur a arătat că o porţiune de 22 de kilometri, de la Vatra Dornei şi până la Panaci, a fost modernizată prin Programul Operaţional Regional.

Făcând referire la porţiunea de drum rămasă până la graniţa cu judeţul Harghita, Flutur a spus că investiţia va presupune modernizarea a încă opt kilometri de drum, valoarea fiind de circa şapte milioane de euro.

„Suceava este judeţul care începe seria de investiţii prin PNDI, şi vorbim de aproape 100 de milioane de euro pentru toate lucrările care se realizează prin acest program în judeţul Suceava. Anunţăm de aici, de la graniţa celor două judeţe, că vom începe drumul care face legătura din Suceava şi Harghita. Este singura legătură rutieră directă între cele două judeţe. Era nevoie de o asemenea investiţie pentru că noi eram doar cu numele judeţe învecinate, dar nu am avut niciodată un drum direct de legătură. Acum vedeţi că acest proiect se materializează. Şi vom începe de urgenţă modernizarea drumului care face legătura între Vatra Dornei şi Topliţa, prin pasul Bilbor”, a declarat Gheorghe Flutur.

„Sunt convins că acest drum va atrage investitori”

El a adăugat că investiţia presupune modernizarea drumului pe două tronsoane, fiecare de câte patru kilometri. Preşedintele CJ Suceava a arătat că modernizarea unui tronson va costa aproximativ două milioane de euro, în timp ce lucrările de construcţie a drumului care urcă muntele vor fi de cinci milioane de euro.

„Este o porţiune de patru kilometri, dar este cel mai greu drum din acest tronson. Am fost criticat de opoziţie, dar îi invit să vină aici pe traseu să vadă ce înseamnă o investiţie în zona de munte. Vor fi construite nouă serpentine, peste 650.000 de metri cubi de stâncă trebuie dinamitaţi şi mutaţi de aici, şi vor fi şi foarte multe lucrări de artă”, a spus Flutur.

EL a arătat că, odată cu finalizarea acestui drum, locuitorii bazinului Dornelor vor parcurge spre Bucureşti cu peste 100 de kilometri mai puţin şi, mai mult, vor putea fi dezvoltate relaţii economice între cele două judeţe.

Gheorghe Flutur a spus că zona Dornelor va putea fi pusă în valoare mai bine din punct de vedere economic şi turistic. „Sunt convins că acest drum va atrage investitori, inclusiv în domeniul turismului. Dar mai vorbim şi despre potenţialul uriaş al munţilor Călimani, despre potenţialul crescătorilor de animale şi despre izvoarele de apă minerală din această zonă”, a arătat preşedintele CJ Suceava.

Prezent la întâlnirea dintre şefii celor două judeţe, deputatul PD-L din colegiul Vatra Dornei, Dumitru Pardău, a spus că modernizarea acestui drum este un proiect aşteptat de toţi locuitorii din bazinul Dornelor, început încă din primul său mandat de parlamentar.

De precizat că proiectul de modernizare a drumului are la bază Legea nr. 391/2005, iniţiată de Dumitru Pardău, prin care Primăria Panaci a fost scutită de taxa de expropriere pentru terenul pe care se modernizează drumul.

„Concretizarea acestui proiect a avut loc datorită sprijinului primit din partea domnului Gheorghe Flutur atât în perioada cât a fost ministru al Agriculturii, cât şi acum, când este preşedinte al Consiliului Judeţean. Şi vrem să-i mulţumim atât eu, cât şi locuitorii din zona Dornelor. Acum realizăm o promisiune făcută cu câţiva ani în urmă şi de care vor beneficia atât agenţii economici, cât şi populaţia”, a declarat Dumitru Pardău.


Preşedintele CJ din Harghita: Modernizarea drumului este importantă din punct de vedere al turismului

La rândul său, preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a spus că modernizarea drumului va fi o prioritate şi pentru instituţia pe care o conduce, arătând că odată finalizată această cale rutieră vor putea fi dezvoltate o serie de proiecte comune, atât turistice, cât şi economice şi culturale. El a arătat că drumul dintre cele două judeţe este important în special din punct de vedere turistic, precizând că judeţele Suceava şi Harghita pot deveni o alternativă viabilă la Valea Prahovei.

„Tot ce nu s-a făcut în 20 de ani, timp în care mulţi politicieni au promis că vor face acest drum, reuşim acum să realizăm împreună”, a spus preşedintele CJ Harghita.

El a propus constituirea unor comisii comune, între specialiştii celor două administraţii judeţene, pentru dezvoltarea unor proiecte comune turistice, culturale şi economice.


Cum să-ţi scazi alcoolemia în sânge de la 2,20 la mie la 0,75

Fosta grefieră de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, Angelica Mariana Bulughiană (44 de ani), a fost trimisă în judecată pentru că, pe vremea când era angajata Ministerului Public, ar fi primit 3.500 de lei şi 4.000 de lei de la doi indivizi care erau cercetaţi după ce-au fost prinşi beţi la volan şi cărora le-a promis că îi poate scăpa de răspunderea penală.

Într-un comunicat remis ieri de către Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se arată că grefiera i-a minţit pe cei doi atunci când le-a spus că îi va scăpa de judecată.

Potrivit rechizitoriului, Adrian Florea a fost unul dintre indivizii care ar fi plătit pentru a scăpa de dosar penal, dându-i grefierei suma de 3.500 de lei.

A fost depistat, în după-amiaza zilei de 22 februarie 2009, sub influenţa băuturilor alcoolice la volanul unui autoturism. Avea o alcoolemie în sânge de 2,20 la mie (prima probă).

Prin intermediul unei cunoştinţe comune a luat legătura cu grefiera Bulughiană, iar aceasta i-a spus că îl poate ajuta să scape de „mahmureală”, singura condiţie fiind de a obţine o recalculare teoretică a alcoolemiei la Institutul de Medicină Legală din Iaşi, acolo unde, i-a spus inculpata, are o cunoştinţă.

Angelica Mariana Bulughiană l-a învăţat pe Adrian Florea şi ce să declare la poliţie, dându-i chiar un bileţel în care i-a scris ce să spună în faţa oamenilor legii: ce fel de alcool a băut, ce a mâncat, ce cantităţi şi în ce interval. Totul era atât de bine calculat, încât la aceea recalculare teoretică de la IML Iaşi, alcoolul din sânge să scadă miraculos sub limita legală.

Pentru a se ajunge la Iaşi, însă, trebuia ca anchetatorii să accepte cererea de recalculare a alcoolemiei, iar bărbatul să aducă doi martori care, chipurile, au fost cu el în ziua în care a fost prins băut la volan şi au văzut exact ce a mâncat şi băut Florea la data respectivă.

Cu martorii s-a rezolvat, însă la poliţie cererea lui Adrian Florea a fost respinsă.

La Parchetul de la Vatra Dornei, însă, lucrurile s-au rezolvat, procurorul de caz acceptând cererea de recalculare a alcoolemiei.

Rezultatul de la Iaşi i-a scăzut alcoolemia lui Adrian Florea de la 2,20 la 0,75 la mie, cât să se aleagă cu cel mult o amendă. Ca urmare, procurorul a dat soluţie în dosar: netrimitere în judecată.

Una peste alta, cel puţin din datele prezentate până acum, Angelica Mariana Bulughiană nu l-a minţit pe Florea şi chiar a reuşit să-i „rezolve” dosarul penal.

Ulterior, însă, după ce au intrat pe fir procurorii de la Suceava, dosarul a fost redeschis, iar, spre sfârşitul anului trecut, Adrian Florea a fost trimis în judecată.

A plătit 4.000 de lei, însă nu a scăpat de judecată

Aproximativ acelaşi scenariu şi în cazul lui Ovidiu Şipot, un alt şofer prins băut la volan care a apelat la serviciile grefierei pentru a nu mai ajunge la judecată.

În acest caz, însă, lucrurile nu au mai decurs aşa cum plănuia Angelica Mariana Bulughiană. În martie anul trecut, Ovidiu Şipot a fost chemat la Parchetul de la Vatra Dornei, spunându-i-se că cererea de recalculare i s-a respins, iar el va fi trimis în judecată.

Ulterior, bărbatul a făcut un autodenunt la Direcţia Generală Anticorupţie, povestind cum a dat 4.000 de lei să scape de dosarul penal.

Pe parcursul anchetei, Şipot a înregistrat-o pe reportofon pe mama grefierei Bulughiană care, sub pretextul unor reparaţii la instalaţia sanitară, l-a chemat şi i-a cerut să nu declare nimic împotriva fiicei ei, sumele de bani urmând a-i fi restituite.

Ce a declarat grefiera

Potrivit dosarului înaintat instanţei de judecată, Angelica Mariana Bulughiană, care iniţial s-a prelevat de dreptul de a nu face declaraţii, a recunoscut în cele din urmă acuzaţiile.

A recunoscut şi atât, fără a da mai multe declaraţii şi luând din câte se pare toată vina asupra sa.

Deşi au existat la început suspiciuni că în afacere ar fi fost implicaţi şi procurori, iar dosarul a trecut şi pe la DNA Suceava, procurorii anticorupţie l-au trimis înapoi la Parchetul Curţii de Apel, concluzionând că bănuielile de corupţie în rândul magistraţilor nu se confirmă.

În dosar au mai fost cercetaţi şi un poliţist, precum şi grefierul-şef de la Parchetul de la Vatra Dornei, acesta din urmă pentru trafic de influenţă, însă anchetatorii au considerat că nu au fost implicaţi în toată această poveste.

A rămas un singur vinovat, Angelica Mariana Bulughiană, care între timp şi-a dat demisia de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.


Soţul grefierei, doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare

Reţeta scăderii miraculoase a alcoolemiei din sânge a fost folosită şi de soţul inculpatei, Neculai Bulughiană.

Prins în 2007 băut la volan, respectivul a scăpat de instanţa de judecată.

Dosarul său însă a fost redeschis după trei ani de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care au infirmat prima soluţie şi l-au trimis în judecată pe Neculai Bulughiană.

În ianuarie 2011, soţul grefierei a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare.

În dosarul în care soţia sa a fost trimisă în judecată, Neculai Bulughiană a primit o amendă administrativă de 1.000 de lei.


Minbucovina Vatra Dornei este scoasă la vânzare bucată cu bucată

Societatea minieră Minbucovina SA Vatra Dornei a început să fie vândută bucată cu bucată. Hotărârea de dizolvare şi lichidare voluntară a firmei a fost declarată în anul 2008, în momentul de faţă activele fiind scoase la vânzare de lichidatorul Management Reorganizare Lichidare din Iaşi.

Potrivit ultimului anunţ de vânzare a activelor societăţii, următoarea licitaţie va avea loc în data de 19 august, valoarea de pornire a bunurilor mobile şi imobile ale societăţii fiind de 50% din valoarea evaluată, fără TVA. Valoarea totală a bunurilor mobile şi imobile scoase la licitaţie pe 19 august este de aproximativ 37,4 milioane de lei, adică 8,85 milioane de euro.

Lichidatorul societăţii Minbucovina Vatra Dornei scoate la vânzare toate activele, atât perimetrele miniere aflate în exploatare, cât şi cele închise. Potrivit anunţului de vânzare, cea mai mare valoare o au „Exploatarea şi valorificarea minereului polimetalic Mănăila şi Platforma Iacobeni”, preţul de pornire a licitaţiei fiind de 7,38 milioane de lei. De precizat că la Mănăila se extrage în momentul de faţă cupru şi zinc, fiind una dintre puţinele exploatări active ale societăţii miniere din Vatra Dornei.

Pe lână această exploatare, lichidatorul firmei din Vatra Dornei vinde mai multe foste perimetre şi exploatări miniere, printre care cele de la Dealul Negru, Leşul Ursului, Valea Putnei, precum şi un bloc cu opt garsoniere din comuna Iacobeni.

Contactat telefonic, unul dintre foştii directori ai SC Minbucovina SA, în perioada 2005 – 2008, actualul primar din Vatra Dornei, Ioan Moraru, a amintit că problemele financiare ale societăţii au început în anul 2005, atunci când Consiliul Concurenţei nu a notificat un ajutor de stat acordat societăţii miniere.


El a spus că printre activele scoase acum la vânzare se numără şi unele viabile pentru societatea minieră din Vatra Dornei, făcând referire în mod special la exploatarea minereurilor de cupru şi zinc de la Mănăila şi platforma din Iacobeni. „Atunci când am fost director, am încercat tot felul de variante pentru a scăpa de datorii. Cât am fost la conducerea firmei nu s-a vândut nimic, dar apoi datoriile au început să fie din ce în ce mai mari. Acum s-a ajuns în situaţia de a vinde şi activităţi viabile”, a spus Ioan Moraru.


Festivalul Naţional „Flori de pe Dorna”

În perioada 29-31 iulie, la Poiana Stampei s-a desfăşurat Festivalul Naţional „Flori de pe Dorna”, ediţia a IV-a, care a coincis cu a XII-a ediţie a Sărbătorii Comunei Poiana Stampei.

Aşa cum ne-a spus primarul Elisei Todaşcă, scopul acestui dublu eveniment în viaţa culturală a comunei este de promovare a primei localităţi de la intrarea în judeţul Suceava dinspre Bistriţa-Năsăud, a Bucovinei, şi a Bazinului Dornelor, păstrarea şi conservarea tradiţiilor populare şi punerea în valoare a celor două rezervaţii naturale, Tinovul Mare, "o tundră" de tip siberian, şi Turbăria, singura rezervaţie de turbă roşie din Europa.



“Este o continuare a manifestărilor derulate timp de 12 ani sub titlul <Întâlnire cu fiii satului>. Din 2009, Festivalul a devenit internaţional, având prezente formaţii de peste hotare. Anul acesta avem ca invitaţi de onoare Ansamblul din Cernăuţi, Ucraina şi Ansamblul din Jastrowie, Polonia. Mulţumesc tuturor celor care sunt prezenţi şi au venit de aproape sau de departe, pentru că această manifestare este şi o întâlnire a fiilor satului, mulţi dintre ei venind acasă din ţară sau străinătate să-şi petreacă concediul şi să se întâlnească la spectacolele organizate cu cei dragi”, ne-a spus primarul Elisei Todaşcă.

Pe perioada celor trei zile de manifestări au avut loc activităţi culturale (spectacole folclorice, parade ale portului popular, parada călăreţilor, expoziţii), concurs gastronomic, activităţi ştiinţifice, activităţi sportive şi turistice (cicloturism, turism ecvestru, river rafting).

Cele mai frumoase flori şi grădini

Vineri, în prima zi a festivalului, a avut loc jurizarea celor mai frumoase grădini cu flori, grădini cu legume şi a aranjamentelor florale din gospodăriile din comună. În concurs s-au înscris pentru evaluarea finală câteva zeci de gospodării, care au fost vizitate de un juriu format din reprezentanţi ai ANTREC Bucovina, ai administraţiei locale şi câştigătorii de anul trecut ai concursului.

Deşi a plouat, “înarmaţi” cu umbrele, membrii juriului au evaluat fiecare gospodărie urmărind diversitatea speciilor de flori existente, modul de aranjare, întreţinerea lor, armonizarea culorilor şi speciilor în aranjamentele florale.

În ceea ce priveşte cele mai frumoase grădini, criteriile de departajare au fost folosirea cât mai eficientă a terenului de lângă casă, numărul de specii cultivate şi modul de îngrijire a acestora.

Covor din flori naturale

După deschiderea oficială a Festivalului Naţional „Flori de pe Dorna”, care a avut loc sâmbătă, 30 iulie 2011, în parcul din apropierea Casei Muzeu, câţiva copii au realizat un covor de flori naturale. În faţa scenei, pe cetină de brad, copiii au creat diverse aranjamente florale cu flori din grădină, gherghine, busuioc nemţesc, trandafiri, crini, flori de climatus şi flori de câmp, cum ar fi maci, margarete, coada şoricelului, soc, sânzîiene, lumânărică.

Paralel cu activitatea copiilor, în Casa Muzeu s-a organizat o expoziţie permanentă cu plante medicinale culese din pădurile şi de pe pajiştile din Poiana Stampei.

Identificarea şi valorificarea patrimoniului local

La Roşia, într-un spaţiu aparţinând Direcţiei Silvice Suceava, a avut loc simpozionul cu tema „Identificarea şi valorificarea patrimoniului local” şi lansarea cărţilor “Consideraţii asupra arhitecturii din Bucovina – Specificul arhitecturii locuinţelor din comuna Poiana Stampei”, autor prof. Paraschiva Abutnăriţei, “Călătorie în spirit” şi “Seniorii veterani de război – titanii istoriei noastre”, ambele purtând semnătura scriitorului Ion Grigoroiu, din Ianca, jud. Brăila.

Cei prezenţi, localnici şi invitaţi din ţară, au putut vedea o prezentare a Parcului Naţional Călimani realizată de inginerul Cristian Ortoianu, de la Administraţia Parcului Naţional Călimani, şi o prezentare a Tinovului Mare, realizată de inginerul Dinu Popescu, de la Ocolul Silvic de Stat, care i-a însoţit pe cei prezenţi la Roşia, în rezervaţie, pentru a vedea “pe viu” ceea ce a fost prezentat. Aspecte privind identificarea şi valorificarea câtorva obiective turistice din patrimoniul local au fost prezentate de preşedinta ANTREC Bucovina, Niculina Vasiluţ, iar despre importanţa valorificării acestui patrimoniu local a vorbit Minorica Dranca, directoarea Muzeului Etnografic din Vatra Dornei şi consultant artistic la Centrul Cultural “Bucovina”.

Roua cerului, o comoară neprotejată suficient

În cadrul simpozionului, profesoara Dorina Paicu, de la Şcoala Poiana Stampei, împreună cu un grup de rangeri au prezentat un proiect despre rezervaţia de turbă roşie de la Poiana Stampei, proiect care a obţinut locul II în concursul de proiecte “Natura 2000” şi care a fost realizat în urma unei colaborări cu Direcţia Silvică Suceava, Administraţia Parcului Naţional Călimani şi Agenţia de Protecţia Mediului Suceava, Academia Română şi Fundaţia Speologică “Grup Speo” Bucovina.

“A fost un proiect PHARE, intitulat . În urma incursiunilor în siturile respective, spre marea mea dezamăgire, copiii şi chiar localnicii nu ştiau ce se întâmplă în rezervaţia Tinovu Mare, cea mai întinsă turbărie din ţară, de 700 de hectare, şi de o plantă carnivoră, roua cerului. Este o plantă de dimensiuni mici şi, din păcate, roua cerului se găseşte doar în fosta exploatare a turbăriei. Trebuie să tragem un semnal de alarmă pentru protejarea acestei plante, pentru că o mai găsim în foarte puţine locuri. O asemenea plantă este o comoară pe teritoriul localităţii şi este păcat că nu este pusă în valoare atât prin asigurarea protecţiei, cât şi prin realizarea unei poteci tematice”.

Concursuri sportive

Şi cei mai mici locuitori ai comunei au avut parte de concursuri cu premii, organizate de profesorii de educaţie fizică, administraţia locală, ANTREC Bucovina şi cu sprijinul unor sponsori locali. La „Crosului Florilor” s-au înscris zeci de elevi de la şcolile din comună, cei mai buni alergători fiind premiaţi, în cadru festiv, înainte de spectacolul folcloric de duminică.

La concursul de ciclism, desfăşurat pe un traseu de 5 kilometri, pe drumul pietruit care leagă Poiana Stampei de Dornişoara, peste 30 de biciclişti au pedalat pentru premiul cel mare, o bicicletă cursieră.

Pe râul Dorna s-a organizat o cursă de river rafting, de mare ajutor fiind ploaia căzută vineri seara. Traseul străbătut a fost de peste 6 km, iar cei care s-au înscris în concurs au avut parte de un traseu de vis, de la Chiperi la Andrieni.

După ce ziua au participat la meciuri de volei, fotbal, tenis, sâmbătă seara tinerii din comună s-au distrat şi au aplaudat prestaţia soliştilor de muzică uşoară.

Petre Horvat şi Silviu Ciuciumiş, cetăţeni de onoare ai comunei

Doi păstrători şi continuatori ai tradiţiilor populare din Poiana Stampei, Petre Horvat, directorului Şcolii Populare de Arte „Ion Irimescu”, din cadrul Centrului Cultural Bucovina, şi Silviu Ciuciumiş, român stabilit în Olanda, coregraf şi profesor de dans, care predă cursuri de dans în Olanda, Elveţia, Germania, Anglia, Finlanda, Norvegia, Belgia, Luxemburg, Spania, Israel, Italia şi Franţa, au primit din partea primarului Elisei Todaşcă titlul de Cetăţean de Onoare al comunei Poiana Stampei.

Ciuciumiş a fost mai mulţi ani profesor la Academia de Dans din Rotterdam şi a adus de-a lungul anilor peste 30 de grupuri folclorice din străinătate să înveţe dansuri populare la Poiana Stampei împreună cu Ansamblul “Poieniţa”. Aşa cum am aflat de la Petrică Chiforescu, directorul Casei de Cultură din Poiana Stampei, Silviu Ciuciumiş a fost primul coregraf al Ansamblului “Poieniţa”, în urmă cu zece ani.

„Maraton” folcloric

Ziua de duminică a început cu oficierea Sfintei Liturghii la biserica din Poiana Stampei. La ora 12.30, în centrul comunei a avut loc o paradă militară, urmată de parada portului popular, parada călăreţilor şi căruţelor. A urmat o slujbă religioasă oficiată la monumentul eroilor, în cadrul căreia au fost cinstiţi cei care s-au jertfit pentru identitatea noastră naţională.

După oficierea serviciului religios, Fanfara din Bistriţa-Năsăud a prezentat un program de cântece ostăşeşti, iar piloţii participanţi la mitingul aviatic de la Floreni au realizat o demonstraţie aviatică şi au aruncat din avioane flori. Tot în cadru festiv, patru cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie au primit flori şi “Diplomele de Fidelitate”.


Începând cu ora 14.00, pe scena din apropierea Casei Muzeu a avut loc un spectacol folcloric, în cadrul căruia au evoluat Fanfara din Bistriţa, Grupul vocal “Flori de pe Dorna”, ansamblurile folclorice „Poieniţa” – Poiana Stampei, „Plaiuri Someşene” din Feldru, judeţul Bistriţa-Năsăud, „Plaiurile Bârgăului” din Prundul Bârgăului, “Cetina Călimanilor” din Neagra Şarului, Ansamblul “Perla” din Cernăuţi, Ucraina, Ansamblul “Jastrowiacy” din Jastrowie, Polonia, soliştii vocali Ilioara Ştefănel, Suzana şi Daciana Vlad (Maramureş), Raluca Dobre (Brăila), Iustina Irimia (Botoşani), invitatul special al serii de duminică fiind solistul Călin Brăteanu.

După spectacolul folcloric, în jurul focului de tabără, bunici şi nepoţi, părinţi şi copii s-au prins în Hora Satului până aproape de miezul nopţii.

Organizatorii manifestărilor din acest an au fost Primăria şi Consiliul Local Poiana Stampei, ANTREC Bucovina, Asociaţia “Vechea Bucovină”, Asociaţia “Roua Cerului”, şcoala din Poiana Stampei, cu sprijinul sponsorilor locali şi din alte localităţi.


Rabie la un tauras din Poiana Stampei

Un caz de rabie la o bovină a fost diagnosticat la 1 august a.c. în localitatea suceveană Poiana Stampei. Acesta este al nouălea caz de rabie înregistrat în judeţul Suceava şi al doilea caz din localitatea Poiana Stampei, informează DSVSA Suceava. Direcţia Sanitar Veterinară atenţionează asupra pericolului reprezentat de rabie şi reaminteşte că orice caz de îmbolnăvire sau moarte a animalelor trebuie anunţat de urgenţă medicului veterinar, iar cadavrele animalelor nu trebuie manipulate, boala fiind transmisibilă de la animale la om.

Bovina diagnosticată cu rabie era în proprietatea lui Ilie Pilug. Animalul a prezentat semne clinice nervoase, iar proprietarul, ajutat de alte trei persoane, a sacrificat de necesitate tăuraşul respectiv, în exploataţia proprie. Apoi a fost anunţat medicul veterinar din localitate, care în urma celor relatate de proprietar a suspicionat rabia şi a trimis capul animalului pentru analize la laboratorul DSVSA Suceava, se precizează într-un comunicat al Direcţiei Sanitar Veterinare.

Animalele care au coabitat cu bovina bolnavă au fost izolate şi puse sub observaţie, iar persoanele care au venit în contact cu animalul trebuie vaccinate antirabic

În urma examenelor de specialitate, secţia de virusologie a LSVSA Suceava a stabilit diagnosticul de rabie pe probele prelevate de la tăuraşul în cauză. De asemenea, a fost efectuată o anchetă epidemiologică, stabilindu-se un program de măsuri care include izolarea şi punerea sub observaţie a a animalelor care au coabitat cu bovina respectivă.

Totodată, persoanele care au participat la contenţia şi sacrificarea bovinei au fost preluate de autorităţile sanitare pentru instituirea tratamentului profilactic antirabic.

Carcasa, organele, pielea şi ongloanele animalului au fost confiscate şi trimise spre incinerare la o unitate autorizată, mai informează DSVSA Suceava.

DSVSA: Orice caz de îmbolnăvire sau moarte a animalelor trebuie anunţat de urgenţă medicului veterinar, iar cadavrele animalelor nu trebuie manipulate


Având în vedere pericolul deosebit pe care îl constituie rabia, DSVSA Suceava atenţioneză crescătorii de animale că în situaţii similare în primul rând trebuie anunţat de urgenţă medicul veterinar despre orice caz de îmbolnavire sau moarte a animalelor, iar cadavrele animalelor nu trebuie manipulate, ci trebuie preluate de personalul unităţilor de ecarisare.


Miting aviatic, la un an de la reluarea zborurilor la Aerodromul Floreni

Piloţi, profesori de zbor şi elevi la şcoala de aviaţie s-au întâlnit în weekend la Floreni, pentru a marca un an de la deschiderea oficială a aerodromului. Timp de două zile, aproape 50 de piloţi din ţară dar şi din Ungaria, împreună cu câţiva paraşutişti au oferit un spectacol în aer, aplaudat de spectatorii prezenţi la sol, dar şi zboruri gratuite pentru publicul spectator.

Organizatorul principal al manifestărilor de pe aerodromul “Dintre brazi”, cum este denumit aerodromul de la Floreni, a fost Asociaţia Piloţilor şi Proprietarilor de Aeronave Ultrauşoare Motorizate (APPAUM), prin Dan Cobuz, comandantul Aerodromului Floreni şi instructor de aviaţie la şcoala de piloţi care funcţionează în această locaţie.

“Din ţară, cei mulţi participanţi sunt din Bucureşti, Iaşi, Braşov, Suceava, dar avem şi piloţi din Ungaria, care sunt alături de noi pentru a marca un an de la deschiderea aerodromului printr-un miting aviatic aniversar. Avem piloţi care evoluează individual sau în formaţie, pentru a oferi spectacol publicului spectator, şi avem câteva avioane pregătite, care execută zboruri de evaluare, de aclimatizare, de agrement cu cei care doresc din public”, ne-a declarat comandatul Aerodromului Floreni, Dan Cobuz.

Aerodrom internaţional şi şcoala de pilotaj

În cele două zile de spectacole aviatice condiţiile de zbor au fost bune, chiar dacă au mai căzut şi câteva picături de ploaie. „Vremea nu este rea, doar că avem vânt tare şi ceva scuturături pe sus. Dar se poate zbura cu senzaţii un pic mai puternice decât pe o vreme calmă, e ceea ce îşi doresc cei care vor adrenalină şi urcă într-un avion”, a spus Dan Cobuz.

Tot de la Dan Cobuz am aflat că în primul an de la redeschidere, aerodromul de la Floreni a devenit o poartă deschisă tuturor celor care au aparate de zbor şi doresc să ajungă în Bazinul Dornelor, la Floreni putându-şi lăsa avioanele sau pot face escală pentru alimentare. Aerodromul Floreni găzduieşte şi o şcoală de pilotaj, unde sunt înscrişi în prezent patru elevi (doi băieţi şi două fete) la motodeltaplan şi trei elevi (un băiat şi două fete) la avion.

“De asemenea, putem să ne mândrim că am început şi activitatea de turism aerian. În afară de activitatea de turism intern, cu avioanele diverşilor proprietari din ţară, în urmă cu două luni am avut avioane din Franţa care au aterizat la noi, au făcut o zi turul mănăstirilor din Bucovina, după care au plecat către Galaţi pentru a vedea şi Delta Dunării. La jumătatea lunii august avem din Germania o solicitare pentru a găzdui câteva zile cinci avioane de mici dimensiuni.

Pentru că avem un număr limitat de locuri pentru cazarea echipajelor care aterizează la noi, am oferit contacte la principalele pensiuni din zonă, dar sunt şi piloţi care au un caracter mai sportiv şi atunci aceştia preferă cazarea la cort sau rulotă. Noi avem spaţiu suficient şi condiţiile necesare pentru astfel de cazări”.

La Floreni se închiriază avioane piloţilor cu licenţă de zbor

Pe aerodromul din Floreni au fost prezenţi atât piloţi care au licenţă de zbor cât şi elevi. Unul dintre elevii la motodeltaplan este şi Iordan Airinei, din Vatra Dornei. Acesta ne-a spus că zborul cu motodeltaplanul este un sport foarte interesant, frumos, cu multă adrenalină. „Eu fiind mai în vârstă, invit şi tinerii să participe la cursurile de zbor. Am teoria terminată şi două ore jumătate de zbor, pentru că zborul cu motodeltaplanul depinde în primul rând de condiţiile meteo. Până la obţinerea licenţei mai avem de muncit cam şase luni, cursurile le facem în timpul liber, mai ales la sfârşitul săptămânii şi în concediu. Toată şcolarizarea la motodelta pentru a obţine licenţa costă cam 2.500 de euro, teorie şi practică, dar merită pe deplin efortul”, a spus Iordan Airinei.

Deşi nu are un avion propriu, Tiberiu Suriţchi, din Iaşi, zboară foarte des la Floreni. Tiberiu a început zborul cu planorul în cadrul Aeroclubului României în 2002, a avansat la avioane cu motor şi anul trecut a obţinut brevetul pentru avioane ultrauşoare. „Floreni este un loc extraordinar pentru zbor, dar un pic capricios în privinţa condiţiilor atmosferice, orice zbor aici este de neuitat. Sunt prea multe motive pentru care am ales acest sport. Este altceva, mai ales că de mic m-a atras aviaţia. Din păcate, nu am avionul meu personal, am venit şi am închiriat un avion. Nu este pentru prima oară când vin şi închiriez un avion la Floreni. Domnul Cobuz face o treaba minunată aici, oferind această alternativă, de a închiria avionul”, a declarat pilotul Tiberiu Suriţchi.

La numai 17 ani, două fete cunosc deja tainele zborului

Printre elevii şcolii de pilotaj am întâlnit şi două fete care la vârsta de 17 ani deja zboară cu avioane ultrauşoare. Mihaela Popescu este elevă la Liceul Militar din Câmpulung Moldovenesc. Îi place aviaţia şi drumul de la şcoală spre casă, la Poiana Stampei, trece pe lângă aerodromul de la Floreni. A văzut avioanele zburând şi şi-a propus să încerce să zboare. Este elevă a şcolii de motodeltaplan şi a venit sâmbătă şi duminică la Floreni pentru a ajuta la organizarea manifestărilor dedicate împlinirii unui an de activitate la aerodrom. Pentru Mihaela, zborul a devenit o pasiune şi îşi doreşte o carieră în aviaţia militară.

Raluca Cobuz, fiica cea mică a comandatului aerodromului, are 17 ani şi deja pilotează avioane ultrauşoare. A început şcoala pe avion, a terminat teoria şi are deja câteva ore de zbor, în care a învăţat cum să se menţină în aer, cum să ia virajele şi cum să lucrez cu bordul. Raluca a mărturisit că mai trebuie să mai lucreze un pic la decolări şi aterizări.

„Este dorinţa mea să zbor, avionul îmi este la suflet. Lumea de sus se vede foarte ordonată şi curată şi e altceva, e inedit, e ceva special. Pot spune că am urcat în avion să văd lumea altfel, îmi place senzaţia şi îmi plac aceste maşini ale aerului. Instructor este tatăl meu, dar nu vreau să mă opresc la avioane uşoare, aşa că voi merge mai departe cu un alt instructor licenţiat pentru aeronave”, ne-a spus Raluca.

Salturi cu paraşuta


La Floreni am întâlnit şi paraşutişti. Aceştia au efectuat salturi de la peste 1.000 de metri. Cristian Ministeriu a sărit de la 1.300 de metri şi ne-a spus că fiecare salt este o nouă senzaţie, deşi are peste 1.350 de salturi cu paraşuta. „Am căzut zece secunde, apoi am deschis paraşuta, totul pentru spectacol”. Cea mai mare înălţime de la care a sărit a fost 4.600 de metri, un salt în tandem la un spectacol aviatic în Cehia. Secretul pentru a reuşi în acest sport este să ai o sănătate foarte bună şi curaj.


ANUNT - Vand Apartament 2 camere in Vatra Dornei

Detalii Anunt: Vand apartament cu doua camere in Vatra Dornei, semidecomandat, racordat la centrala orasului, apometre, gigacalorimetru, gresie, faianta, mobilat, izolat termic exterior, renovat.

Pret: 32000 Euro Negociabil

Telefon: 0747 387 345

E-mail: porsega_teodor@yahoo.com


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei