ANUNT - Inchiriere apartament 2 camere Vatra Dornei

Detalii Anunt: Ofer spre inchiriere apartament 2 camere, utilat si mobilat, racordat la incalzire, situat in zona Unirii. Imobilul este liber. Cer si ofer seriozitate!

Pret: 140 euro

Nume: Danila Andreea

Telefon: 0741 213 761

E-mail: danilaandreea17@yahoo.com


Ultimul weekend al Serbarilor Zapezii 2011: Zăpadă şi multă distracţie

După ce, timp de trei săptămâni, în fiecare weekend, la baza pârtiei Parc din oraşul staţiune Vatra Dornei au fost organizate manifestări cultural distractive, concursuri sportive şi concerte de muzică, ieri, ediţia 2011 a Serbărilor Zăpezii a ajuns la final, încheierea fiind făcută de spectacolul Ansamblului „Ciprian Porumbescu”.

Turişti din întreaga ţară au profitat de vremea perfectă pentru practicarea sporturilor de iarnă, mai ales că vineri seara şi sâmbătă a nins. Ca şi în weekendurile precedente, toate spaţiile de cazare din staţiune dar şi din împrejurimi, cum ar fi cele din comunele Poiana Negri, Dorna Arini, au fost ocupate în totalitate. Chiar dacă sâmbătă vântul a spulberat zăpada în vârful celor două pârtii din Vatra Dornei, schiorii au rămas să practice sportul preferat până la ore târzii.

  

Valentine’s Day, sărbătorit în avans la Vatra Dornei

Sâmbătă seară, pârtia Parc din Vatra Dornei a fost plină de tineri veniţi să sărbătorească în avans Ziua Îndrăgostiţilor, mai ales că organizatorii, Primăria şi Consiliul Local, cu sprijinul unor sponsori, au invitat trupe pe gustul tinerilor.

Stillborn a reuşit la Vatra Dornei un spectacol live, cu piese rock alternativ, cum ar fi „Într-un vis”, „Rătăcire”, „Vreau să cred”, „De ce”, „Un nou început”, „Suflet furat”. „Am avut un an 2010 excepţional, cu multe concerte, festivaluri, un concurs câştigat, două albume lansate şi multe aprecieri. Anul acesta am început la Vatra Dornei cu acest turneu naţional de promovare a EP-ului <Într-un vis>. Vom fi aproape în toată ţara”, a spus solista Aura Pohoaţă, originară din Fălticeni.

Spectacol “De drag şi de inimioară”

Trupa etno Datina a realizat la Vatra Dornei un spectacol “De drag şi de inimioară”, premergător Zilei Îndrăgostiţilor. Andreea Cristea, alături de colegul ei din trupa Datina, Marius China, au interpretat melodii care au avut un feedback foarte bun, “special dedicate publicului”, cum ar fi “Iubire de o vară”, „Floarea dragostei”, „Dragostea e păcătoasă”, “Dragostea-i tare nebuna”, dar şi colaje cu cele mai cunoscute melodii etno ale trupei de pe albumele „Astăzi vreau să uit de supărare” şi „Lângă voi”. „Hora Românească” a fost melodia care a încălzit atmosfera, mulţi din cei aflaţi la baza pârtiei Parc încingând o horă pentru a „învinge” temperatura care a scăzut sub minus zece grade.

Îndemn la iubire prin versuri profunde şi sentimentale

Spectacolul susţinut de Nico a fost dedicat celor care au venit la Vatra Dornei pentru a sărbători Valentine’s Day, solista declarând că spectatorii reprezintă motivul existenţei sale, bucuria, lumina şi speranţa. Nico a urcat pe scenă cu ceva emoţii, pentru că la “Premiile Muzicale Radio România Actualităţi” albumul “Love Mail” se afla în competiţie pentru cel mai bun album pop, iar Nico este nominalizată la secţiunea Cea mai bună interpretă.

În cele 45 de minute de spectacol Nico a demonstrat publicului că nu se desparte de prima dragoste, R&B, dar a abordat şi genuri muzicale cum ar fi dance, hip-hop sau muzica de club, care i-au adus succes, melodii cum ar fi “Ai să te întorci la mine”, “Te vreau din nou” sau “Vreau să te iubesc” fiind cântate de solistă şi de numerosul public prezent la spectacol. La cererea acestuia, solista a revenit pe scenă cu melodiile „Voi supravieţui” şi „Dulce amăruie”.

„Vreau o ţară ca afară”

După ce au aprins anul trecut “Artificii pe tavan” şi au vrut “O ţară ca afară”, băieţii de la Vunk au revenit la Vatra Dornei după opt ani, pentru a vărsa “Lacrimi de coniac”, numele noului lor single extras de pe albumul “Ca pe vremuri”. Vunk, care se află pe piaţa muzicală de 12 ani, a cântat sâmbătă seara şi melodii ce i-au făcut celebri, printre care şi „Prăjitura cu jeleu”, „Regele şoselelor”, care la Dorna este „Regele pârtiilor”, „Lângă inima mea, vine inima ta”, „Prima noapte” şi multe altele, spectacolul fiind pregătit în amănunt cu multe ore înainte.

Concertul susţinut de băieţii de la Vunk a avut un efect fermecător asupra publicului, pentru că versurile şi melodiilor semnate Vunk au reuşit să îl binedispună, să readucă zâmbetul pe buzele celor prezenţi la spectacol, iar fanii nu au „scăpat” nici un cuvinţel din cântecele semnate Vunk.

„Vreau o ţară ca afară” este piesă cu mesaj social, care se doreşte a fi startul unei campanii media şi sociale foarte puternice. „Este dorinţa pe care, acum mai mult ca oricând, şi-o pune în gând fiecare dintre cei 22 de milioane de români. Iar noi chiar credem că este posibil să avem o astfel de ţară, dacă şi noi românii am fi, am gândi şi am acţiona ca cei de-afară”, a declarat solistul trupei, Cornel Ilie. La piesa "Artificii pe tavan" chiar au ieşit artificii din chitara lui Cornel Ilie, formaţia pregătind special artificii şi la sfârşitul concertului, după o piesă optimistă, „Noi o scoatem la capăt”.

Seara a continuat cu Zu Party, un program pregătit special pentru cei aflaţi în preajma pârtiei Parc de Radio ZU, amfitrionii petrecerii în aer liber fiind DJ AlexUnder Base şi MC Adi Mihăilă şi un splendid foc de artificii lansate de la baza pârtiei Parc.

Duminică, în ultima zi a serbărilor, au evoluat, de la ora 14,00, Fanfara Municipiului Vatra Dornei, Ansamblul ,,Poieniţa” din Poiana Stampei, Ansamblul „Brăduleţul” din Dorna Arini, Pamfil Roată şi Ansamblul “Bistriţa Aurie” din Ciocăneşti, grupul etno Datina, Ansamblul “Străjerii Bucovinei” şi Marius Zgâianu, finalul Serbărilor Zăpezii 2011 a aparţinut evoluţiei Ansamblului ,,Ciprian Porumbescu”.



Şoferiţă băută la volan, cu luminile stinse, în noapte

O tânără în vârstă de 22 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce, în toiul nopţii, a fost prinsă băută la volan, circulând cu luminile stinse pe raza municipiului Vatra Dornei.

De altfel, faptul că maşina la volanul căreia se afla tânăra cu pricina circula cu farurile stinse a atras atenţia unui echipaj al Poliţiei Rutiere, care a oprit autoturismul pe strada Mihai Eminescu din localitate.



Nico si Vunk vor concerta in acest weekend la “Serbarile Zapezii” Vatra Dornei

Din nou distractie în acest weekend la Vatra Dornei. Consiliul Judetean Suceava, Primaria si Consiliul Local al municipiului continua în zilele de 12 si 13 februarie manifestarile incluse în cadrul Serbarilor Zapezii. Organizatorii au pregatit turistilor un program variat, cu multe surprize, concursuri cu premii si spectacole. Pe scena de la poalele partiei Parc vor urca solisti si formatii de muzica usoara, populara si rock.

Sâmbata, 12 februarie, programul include spectacole sustinute de Stillborn, Datina, Nico si Vunk. Seara se va încheia cu un gradios foc de artificii si un concert Zu Party. Duminica, începand cu ora 14.00, vor evolua formatii folclorice cum ar fi Fanfara, Ansamblul ,,Poienita”, din comuna Poiana Stampei , Ansamblul ,,Braduletu”, din Dorna Arini, interpretul de muzica populara Pamfil Roata si Ansamblul “Bistrita Aurie” din Ciocanesti. În aceeasi dupa-amiaza, vor mai concerta ansamblul Datina, Ansamblul “Strajerii Bucovinei”, cunoscutul interpret de muzica populara din Bucovina, Marius Zgâianu si Ansamblul Artistic Profesionist “Ciprian Porumbescu” din Suceava.

Serbarile Zapezii la Vatra Dornei au debutat la sfarsitul lunii ianuarie si se vor încheia în acest weekend.



Radio ZU Party in Vatra Dornei - 12 Februarie 2011

Sambata, ZU Party iese din club si porneste distractia pe zapada. Pe 12 februarie, petreci cu Adi Mihaila si DJ AlexUnder Base pe partia din Vatra Dornei.




SURSA: RadioZU.ro


Festivalul Ouălor Încondeiate Ciocanesti - 4 - 6 Martie 2011

Potrivit precizărilor primarului comunei Ciocăneşti, Gheorghe Tomoiagă, o nouă ediţie a Festivalului naţional al ouălor încondeiate va avea loc în perioada 4-6 martie. Festivalul este organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava şi al Centrului Cultural Bucovina.

Programul manifestării a fost deja definitivat şi va începe, în ziua de 4 martie la Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate cu un simpozion dedicat oului încondeiat, tradiţiei plutăritului pe Valea Bistriţei Aurii, precum şi originalităţii instrumentelor muzicale vechi (fluierul, buciumul, tulnicul, cornul, cobza şi trâmbiţa). Simpozionul va fi urmat de o întâlnire culturală sub genericul „Cartea bucovineană, moştenire pentru urmaşi”. Ziua de 5 martie va fi dedicată costumelor populare tradiţionale, expoziţiei de ouă încondeiate şi concursului de încondeiere, care vor avea loc la Casa de Cultură din Ciocăneşti, concursului gastronomic şi Balului Festivalului. În a treia zi expoziţia cu vânzare de ouă încondeiate va putea fi vizitată în continuare, iar Sfânta Liturghie va fi oficiată în bisericile din Ciocăneşti şi Botoş, precum şi la mănăstirile din zonă.



STILLBORN la Serbarile Zapezii Vatra Dornei

Sambata, 12 ianuarie 2011, ora 19:00, Stillborn va sustine un concert la Vatra Dornei in cadrul Festivalului Serbarile Zapezii.

Concertul face parte din turneul national de promovare a noului EP, intitulat Intr-un vis, care se va intinde pe tot parcursul anului si va cuprinde orasele Bucuresti, Galati, Buzau, Iasi, Vatra Dornei, Cluj, Targu Mures, Sibiu, Constanta, Timisoara, plus alte cateva locatii.

Primele date confirmate:

Serbarile Zapezii – Vatra Dornei, 12 februarie
Grill Pub – Bucuresti, Regie, 4 martie
Cafeneaua Artistilor – Buzau, 5 martie
Zodiar Club – Galati, 2 aprilie

In luna decembrie 2010, Stillborn a lansat cel de-al doilea EP, intitulat Intr-un vis, primit foarte bine atat de public, cat si de presa de specialitate, material discografic ce poate fi ascultat si descarcat gratuit de pe site-ul oficial www.stillbornband.ro.

Stillborn sunt castigatorii marelui premiu al concursului Maximum Rock – Suport pentru Underground 2010.

Stillborn include cu succes doua atribute contrastante: rock alternativ si voce feminina, oferind publicului aparitii live spectaculoase si profesioniste. Trupa isi propune sa ramana o prezenta constanta pe scena rock din Romania in urmatorii ani.

Formatia Stillborn ii are in componenta pe Aura Pohoata – voce, Mihai Danciulescu – chitara, Alex Botezatu – chitara, Robert Munean – bass si Catalin Gurau – tobe.



Clubul de turism durabil “Carpaţi” s-a inaugurat la Saru Dornei

Institutul de învăţământ, cercetare şi consultanţă în turism “IPI Bucovina” a anunţat că a inaugurat la finalul săptămânii trecute, la Şaru Dornei, Clubul de turism durabil “Carpaţi”, o secţie a sa specializată exclusiv pe promovarea tendinţei ecologice în practicile turistice din structurile de cazare. Potrivit directorului Ioan Iţco, în club s-au înscris deocamdată 17 pensiuni din zona Dornelor, dar se doreşte extinderea activităţii, în timp, spre orice agent economic doritor din Carpaţi.

Directorul Iţco a mai precizat că nu se plătesc taxe de înscriere, ci membrii clubului trebuie să fie deţinători ai unui atestat care dovedeşte că practică turismul ecologic sau arta culinară ecologică tradiţională. Cei ce nu au un astfel de atestat îl pot obţine în urma unor cursuri organizate periodic tot de IPI Bucovina.

“Clubul urmăreşte să încurajeze proprietarii de pensiuni să folosească bucătăria tradiţională ecologică, ingrediente naturale, să ofere turiştilor distracţii în natură, plimbări tradiţionale cu caii, mai puţin chestiuni motorizate, să le ofere băi cu plante medicinale şi alte beneficii ale unei vieţi sănătoase, despre care omul nostru de la munte ştie multe şi poate împărtăşi turistului. Noi le oferim consultanţă şi promovare celor care doresc să ofere astfel de servicii de bună calitate şi oamenii sunt interesaţi”, ne-a spus prof. Ioan Iţco.



Peste 3.000 de turişti au petrecut in weekendul trecut la Serbarile Zapezii Vatra Dornei

La Vatra Dornei a început sâmbătă, 5 februarie, un nou weekend de distracţie, în cadrul Serbărilor Zăpezii, ediţia 2011. Faţă de săptămâna trecută, numărul spectatorilor, dar şi al iubitorilor sporturilor de iarnă a fost mult mai mare, cele 3.000 de locuri de cazare omologate fiind ocupate în totalitate. Cei care nu au găsit un loc de cazare la Vatra Dornei au stat la pensiunile din localităţile învecinate.

Pe pârtia Parc s-a schiat sâmbătă până după miezul nopţii, mulţi dintre cei aflaţi pe pârtie având de aşteptat minute bune pentru a urca cu teleschiul.

Spectacole

Seria spectacolelor de sâmbătă a fost deschisă de formaţia rock Nord – Est a Clubului Copiilor din Vatra Dornei, după care a urcat pe scenă suceveanca Andreea Maria Vârlan, cunoscută publicului sub numele de scenă Mari. Mari a venit cu plăcere în “oraşul de suflet”, Vatra Dornei, pentru că, aşa cum a spus solista, aici a copilărit, s-a îndrăgostit prima oară şi are mulţi prieteni. Ea a oferit un spectacol cu piese pop – dance cu influenţe R&B cântate în română, engleză, spaniolă, dar şi câteva balade de dragoste, dintre care s-a remarcat “Imaginea ta”, o melodie dedicată îndrăgostiţilor, la care spectatorii au aprins brichetele sau au luminat ecranele telefoanelor mobile şi au interpretat melodia alături de Mari.

 
  
Fetele de la Heaven au susţinut un recital cu piese mai noi sau mai vechi, cea mai apreciată de public fiind muzica de club. Dornenii s-au dovedit că ştiu foarte bine melodia “Sexy Girl”, care se bucură de mare succes în ţări precum Malta, Cipru şi Turcia, unde fetele sunt solicitate frecvent să susţină concerte. Adina, Roxana şi Aliana au primit aplauze pentru piesele “Kiss me”, “Drumul spre tine”, “În doi”, “Îţi vei aminti”, “Sentimente”, “Ce ascunzi în ochii tăi”.

“La Vatra Dornei se cântă foarte bine”

Flavius Buzilă şi colegii din formaţia Hara au oferit o surpriză plăcută fanilor prezenţi la Vatra Dornei cu un concert live de zile mari. Flavius a declarat că “la Vatra Dornei se cântă foarte bine”, invitând spectatorii să intre pe Facebook pentru a vedea spectacolul şi a-l comenta. A fost un spectacol interactiv în care a fost antrenat şi publicul spectator pentru a interpreta alături de Hara melodii foarte cunoscute, cum ar fi “Drumurile noastre”, “Căsuţa noastră”, “Trandafir de la Moldova”, pentru a dansa “Hora ursarilor” sau pentru a învăţa melodii mai noi. La insistenţele publicului, trupa a revenit pe scenă, în final, Flavius Buzilă declarând că “rămânem o trupă plină de optimism”, motiv pentru care a interpretat o piesă “optimistă”- “Nu avem nici un viitor”.

 

Pentru un spectacol reuşit la Vatra Dornei, ProConsul a muncit foarte mult, pregătindu-şi evoluţia scenică în cel mai mic detaliu încă din după-amiaza zilei de sâmbătă, când au instalat echipamentul propriu de sunet şi instrumentele muzicale. Se pare că efortul a meritat şi munca lor a dat rezultate, melodiile interpretate aducându-le aplauze îndelungate. Concertul a avut ca mesaj general dragostea, dar a inclus şi ultima lor melodie, “Să spargem gheaţa”, o piesă cu un mesaj optimist, compusă de Keo, în colaborare cu Bogdan Marin (Bodo).
Aşa cum am aflat de la Bodo, solistul trupei, ProConsul “a mers într-un singur sens…către succes. Se poate spune că pentru noi nu a existat decât un … (titlul ultimului album), care se va materializa în 2011 într-un turneu de 100 de spectacole în 33 de judeţe”.

Concursuri de tăiat buşteni

După spectacolul celor de la Hara, pe scenă au urcat cei mai vajnici băieţi din Bazinul Dornelor şi din judeţele Maramureş şi Bistriţa-Năsăud, pentru a se întrece în finala de tăiat buşteni. Concursul fierăstraielor - o competiţie contra-cronometru de tăiat buşteni, nu a avut nevoie de arbitru, pentru că în etapa următoare se califica echipajul care termina de tăiat primul “o felie de lemn”. Tinerii care au participat la acest concurs şi-au arătat măiestria în a tăia cu joagărele imenşii buşteni, aduşi special din vârful muntelui de Serviciul Salvamont, pentru competiţia care testează forţa, spiritul de echipă, dar şi priceperea bărbaţilor. Câştigătorii au fost doi tineri din localitatea Maieru, judeţul Bistriţa-Năsăud, care au primit premii consistente oferite de Cotnari.

 

Ziua de sâmbătă a inclus şi un moment special dedicat lui Michael Jackson, în care spectatorii din faţa scenei au exersat paşii de dans ai cunoscutului cântăreţ american.

Duminică, 6 februarie, iubitorii de folclor au ascultat, cu începere de la ora 14,00, Fanfara municipiului Vatra Dornei, după care au evoluat Ansamblul Folcloric Zahareşti, Ansamblul Naţional Secuiesc Harghita-Miercurea Ciuc, Viorica Macovei, Ansamblul „Dorna Dorului” şi Daniela Condurache.



PROCONSUL in concert la Vatra Dornei - VIDEO






HARA in concert la Vatra Dornei - VIDEO








JOB - Angajare Pictor Portretist

Detalii Anunt: Cautam pictor portretist pentru colaborare. Avantaje deosebite. Remuneratia va fi in functie de cantitatea si de calitatea lucrarilor.

Firma: Artgeorgie's

Telefon: 0730 022 415 sau 0332 440 565



ANUNT - Cautare inchiriere apartament 2 camere in Vatra Dornei

Detalii Anunt: Caut sa inchiriez apartament 2 camere mobilat si cu incalzire 24 de ore/zi in Vatra Dornei pe termen lung. Astept oferte pana cel tarziu la sfarsitul lunii februarie.

Nume: Iulian

Telefon: 0740 135 818



ANUNT - Vand Teren Intravilan Vatra Dornei

Detalii Anunt: Vand teren intravilan, in str. Argestru, in suprafata de 3750 mp, iesire la strada 28 mp, utilitati, posibilitate de constructie.

Pret: Negociabil

Nume: Deac Eugenia

Telefon: 0740 458 411



ANUNT - Vand teren Vatra Dornei - Panaci

Detalii Anunt: Vand teren, zona Vatra Dornei, comuna Panaci, aproape de sosea, drum acces, curent si apa, zona pitoreasca, brazi, perfect pentru casa de vacanta / pensiune. 3 terenuri de 19000 mp, 17000 mp si 9000 mp.

Pret: 2.5 Eur / mp Negociabil

Nume: Andrei D.

Telefon: 0740 068 250



La Vatra Dornei, incepe al doilea weekend de Serbări ale Zăpezii

La Vatra Dornei începe sâmbătă, 5 februarie, o nouă “rundă” de distracţie, în cadrul Serbărilor Zăpezii, ediţia 2011. Pe cele două pârtii din oraşul staţiune încă se schiază, patinoarul este funcţional, iar pe scena special amenajată la baza pârtiei Parc vor fi organizate sâmbătă şi duminică spectacole de muzică uşoară şi populară. Pentru a-i proteja pe participanţi de frigul care se lasă asupra nopţii, organizatorii au programat spectacolul de sâmbătă de la ora 18.30. Aşadar, începând cu această oră, pe scenă vor urca Mari, Nord – Est, Hara (live band), Heaven şi ProConsul.

Duminică, 6 februarie, iubitorii de folclor vor putea asculta, cu începere de la ora 14,00, Fanfara municipiului Vatra Dornei, după care vor evolua Ansamblul Folcloric Zahareşti, Ansamblul Naţional Secuiesc Harghita-Miercurea Ciuc, Viorica Macovei, Ansamblul „Dorna Dorului” şi Daniela Condurache.

Autorităţile locale dau asigurări că cei care vor veni la Vatra Dornei şi se vor caza aici nu vor suferi de frig pentru că agenţii din turism au pregătit condiţii bune de şedere şi de petrecere a weekendului, astfel încât să nu-şi dezamăgească oaspeţii. Mai mult decât atât, cei care au sisteme proprii de încălzire a pensiunilor au posibilitate să asigure un confort sporit. Referitor la furnizarea căldurii în sistem centralizat, primarul Ioan Moraru a declarat „că sunt câteva probleme cu încălzirea în zona centrală, dar niciodată autorităţile nu-şi vor permite să-şi bată joc de turişti, mai ales acum, când Vatra Dornei organizează aceste serbări”.



Connect-R are vărsat de vânt si nu mai ajunge la Serbarile Zapezii

Artistul s-a îmbolnăvit de una dintre bolile specifice copilăriei, așa că acum este obligat să stea captiv în propria casă până când se va vindeca complet. Connect-R este nevoit să își amâne planurile pentru acest weekend, printre care se număra un concert la Vatra Dornei, unde au loc ”Serbările Zăpezii 2011”.

Deși concertul său era unul dintre cele mai așteptate, publicul se va putea distra pe pârtia de schi alături de formațiile Hara, Heaven și Proconsul. ”Serbările Zăpezii” continuă până pe 13 februarie, timp în care vor urca pe scena amenajată la baza pârtiei cele mai îndrăgite trupe, iar iubitorii folclorului pot încinge hore pe muzica diferitelor ansambluri populare din zonă.

SURSA: Story.ro


SALVATI CAZINOUL VATRA DORNEI !!!

Vizitat de împaraţi și personalități de seama precum: Franz Joseph, Franz Ferdinand, Octavian Goga și Mihai Eminescu, cazinoul a fost pe vremuri bijuteria Bucovinei. Monumentul cu o istorie de peste un secol a ajuns o ruină din cauza nepăsării, orgoliului și lacomiei celor care decid.

Construit din chetă publică la care a contribuit însuşi împăratul Franz Joseph, Cazinoul din Vatra Dornei nu mai are bani să rămână în picioare. A fost ridicat la sfârşitul secolului XIX, în special pentru lumea bună a Vienei, care venea la băi la Vatra Dornei şi avea nevoie de distracţie. Făceau cură de ape minerale, băi cu acid carbonic, împachetări cu nămol, apoi jucau poker, barbut sau ruletă. Ca să se simtă ca acasă, li se aducea şi fanfara din Viena. Chiar şi arhitectura aducea cu cea a Cazinoului din Baden – Austria (o atracţie turistică şi în ziua de azi). Acum însă, Cazinoul din Vatra Dornei este doar o ruină monument istoric. Statul nu dă un ban pentru pentru salvarea lui, pentru că imobilul a fost retrocedat Bisericii. Iar investitorii interesaţi se lovesc de refuzul Bisericii de a redeschide înfloritorul cazinou, pe motiv de imoralitate.

Profesorul Adrian Iveanu este unul dintre cei mai buni cunoscători ai istoriei clădirii. Spune că „părintele” bijuteriei a fost primarul de atunci al Dornei,Vasile Deac, care a iniţiat proiectul. S-a împuşcat, după câţiva ani, de supărare, pentru că a fost acuzat că a furat din banii primăriei. Erau alte vremuri ... Terenul a fost proprietate comunală şi era acoperit de păduri, care au fost defrişate. O parte din bani au fost strânşi prin chetă, o parte au fost împrumutaţi printr-o bancă vieneză. Impozitele pe jocurile de noroc erau folosite în interesul comunităţii. În 1898, cazinoul a fost parţial inaugurat, în prezenţa arhitectului Brandt. În interior erau trei policandre de cristal de Murano, la început cu lumânări, apoi cu becuri.

Veneau clienţi din Viena, Berlin, Budapesta, dar şi evrei sau italieni. După ce s-a făcut calea ferată, erau luaţi cu birja, din gară. Cei care îşi pierdeau averea mergeau pe podul Franz Joseph, de pe Dorna, se aruncau în râu sau îşi zburau creierii cu pistolul. Pentru norocoşii câştigători ai unor mari sume de bani, se spune că fusese construit un tunel secret, prin care ieşeau pentru a fi protejaţi de eventuale jafuri.

Printre cei care au trecut pragul cazinoului din Vatra Dornei în perioada sa de glorie au fost împăratul Franz Joseph, arhiducele Franz Ferdinand, cu puţină vreme înainte de asasinarea sa, dar şi personalităţi precum Lucian Blaga, Nicolae Iorga, Corneliu Zelea Codreanu, generalul Argeşeanu, Nichifor Crainic, A.C. Cuza, scriitorul Ion Luca, Ion şi Maria Antonescu. Chiar şi câţiva generali şi mareşali ruşi au jucat la cazinou, după 23 august 1944, în drumul lor spre Berlin. Lista continuă cu Emil Bodnăraş, Eugen Jebeleanu, Mihai Beniuc, Zaharia Stancu, Gheorghiu-Dej sau Chivu Stoica.

Un cazinou „cu specific românesc”?

După Primul Război Mondial, terenul pe care se ridicase cazinoul a intrat în reconstituirea Fondului Bisericesc, în contul reparaţiilor de război pe care Austria a fost nevoită să le plătească României. Cazinoul a devenit, sub comunişti, club muncitoresc şi centru al staţiunii balneare. Aici se ţineau şedinţe de partid sau întâniri sindicale, dar şi campionate naţionale de şah.

Clădirea aparţine acum Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, respectiv Fundaţiei „Fondul Bisericesc al Bucovinei”. Preotul Mihai Valică, cel care slujeşte la Catedrala din Vatra Dornei, este revoltat de nepăsarea autorităţilor, care nu vor să sprijine refacerea cazinoului reintrat în patrimoniul bisericii. El susţine că nici o clipă nu s-au jucat jocuri de noroc în cazinou. „Aici erau o sală de teatru , o bibliotecă, un restaurant, o cofetărie, spaţii de utilitate publică. Veneau evrei, armeni, ruşi. Bucovina este un model de administrare a valorilor bisericeşti.

Cazinoul a fost ridicat în 1896, prin fonduri bisericeşti, într-un parteneriat Viena-Vatra Dornei, cu rol turistic, pentru valorificarea partimoniului cultural şi religios, dar şi pentru a avea un cazinou cu specific românesc. Biserica a contribuit cu materiale, bani, dar şi cu terenul. Alţi bani au venit de la Viena, printr-un fond de investiţii. Valoarea totală a clădirii, în banii de acum, ar fi fost de aproape 100 de milioane de euro. Când au venit comuniştii, au naţionalizat şi cazinoul. De fapt, aici nu a fost cazinou. Se juca doar tarot. Biserica nu putea accepta compromisul cu cazinoul şi a pus condiţia să nu se joace jocuri de noroc şi nici să se transforme clădirea într-un loc de turism sexual”.

Ceauşescu şi-l pregătea pentru revelionul 1990

„Din mândreţea de clădire care era odată, am primit înapoi o ruină”, se plânge preotul. „Clasa muncitoare a vrut să o transforme într-o cantină pentru oamenii muncii şi pentru cei care sunt în primele rânduri ale luptei de clasă. Cele mai mari distrugeri au fost, însă, după Revoluţie. Au stricat valori de partimoniu. Biserica vrea să fie bogată pentru credincioşi. Timp de 17 ani, după 1989, deşi au primit fonduri pentru reabilitarea clădirii, autorităţile locale nu au făcut nimic. S-au cheltuit miliarde pentru tablă şi subzidire. De trei ani, de când am primit înapoi cazinoul, nu am primit nici un ban. Statul era obligat să aducă în starea iniţială sau măcar să dea banii pentru refacere”.

Ioan Corneţchi, care a fost primar la Vatra Dornei în perioada 1986-1990, ne-a declarat că Ceauşescu aprobase refacerea cazinoului, în 1987. Se spunea că voia să petreacă aici revelionul din 1989-1990. Nu a putut veni şi toată lumea a înţeles de ce... „Am fost la Dăscălescu şi mi-a aprobat pe loc documentaţia, îşi aminteşte Corneţchi. În trei ani trebuia să fie totul gata. Am refăcut structura de rezistenţă cu elevi şi militari. Dacă mai trăia Ceauşescu, îl terminam. După Revoluţie s-a furat tot. Candelabre, marmură de Carrara, cristaluri, căzi de cupru, toate au dispărut fără urmă. În trei luni de zile nu a mai rămas nimic”.


Hai să arătăm că ne pasă și nu acceptăm o asemenea atitudine! Fiecare poate să ajute cu ceva: aderare, idei și informatii ... Doar împreună putem mișca ceva ! Devin-o sustinatorul cauzei de mai jos !!!




CITESTE SI: Cazinoul Vatra Dornei in paragina - Reportaj TVR

                   Imagini vechi din Vatra Dornei

                   Cazinoul Vatra Dornei fosta bijuterie a protipendadei vieneze


Încălzirea în Vatra Dornei, o bătaie de joc generalizată

Să locuieşti în Vatra Dornei ori să fii turist în această staţiune este o adevărată aventură. Dacă localnicii pot rezolva oarecum problema, turiştii ar fi bine să-şi pună în bagaj o pătură în plus pentru a nu îngheţa de frig în camerele de hotel. În timp de oamenii dârdâie de frig, iar operatorii de turism înjură printre dinţi, primarul Ioan Moraru nu-şi bate capul prea tare.

„Centrala oraşului este suprasolicitată şi nu poate face faţă, mai ales la temperaturi de sub -15 grade Celsius”, a mărturisit nonşalant edilul din Vatra Dornei. Şi cum în ultimele patru-cinci zile în „staţiunea de interes naţional” Vatra Dornei s-au înregistrat constant, pe timp de noapte, temperaturi de aproximativ -20 de grade Celsius, în locuinţe, hoteluri şi pensiuni a fost o mică mare problemă.

Soluţia de avarie a însemnat calorifere electrice, radiatoare sau boilere, adică bani în plus pentru a suplini lipsa căldurii şi a apei calde furnizate în sistem centralizat.

Trimişi de primar după rumeguş

Zona Aleea Dornelor este una dintre cele mai afectate de temperaturile scăzute din ultimele zile. Oamenii spun că au încercat să afle răspunsuri vizavi de furnizarea căldurii şi a apei calde direct de la primarul Ioan Moraru, cu ocazia unei întâlniri pe care acesta a avut-o cu asociaţiile de proprietari.

„Primarul ne-a spus să mergem noi după rumeguş. Nu e hoţie pe faţă ce se întâmplă la noi?”, s-a întrebat Dumitru Simota, un localnic din Vatra Dornei. Bărbatul a mărturisit că pentru a se încălzi foloseşte un calorifer electric, dar asta îl costă suplimentar peste două milioane de lei vechi lunar.

Localnicii spun că anul trecut situaţia a fost sub control, dar în această iarnă au ajuns să fie umiliţi şi să stea în case în care caloriferele sunt doar amorţite, iar apa caldă e, de fapt, călâie.

„Plătim frigul”

Nemulţumirile vizavi de activitatea primarului sunt la fiecare uşă. Viorica Rădăcină, o femeie în vârstă de 73 de ani, a precizat că soţul ei este bolnav şi nu-şi permite să arunce bani pentru a pune în priză un calorifer sau un radiator, astfel încât a trecut la sistemul folosit pe vremea regimului comunist: câteva haine în plus.

„Primarul nu s-a îngrijit să aducă rumeguş şi de asta nu avem căldură şi apă caldă. Gigacalorimetrul înregistrează tot şi noi plătim frigul, pentru că facturile ne vin ca şi cum am avea căldură. Este inuman ce se ni se întâmplă”, a precizat Viorica Rădăcină.

Camere de hotel cu radiatoare sau calorifere

Situaţia nu este mai roz nici pentru operatorii de turism, care sunt obligaţi să găsească surse alternative pentru a ridica temperatura din camere la un nivel suportabil. Complexul Bradul-Călimani, cu o capacitate de cazare de peste 600 de locuri, este direct afectat de această funcţionare ineficientă a centralei pe rumeguş. Pentru a nu-şi congela clienţii, administratorii complexului folosesc butelii cu propan, ceea ce înseamnă costuri suplimentare de circa 100 de milioane de lei vechi pentru fiecare weekend. Şi celelalte spaţii de cazare existente în Vatra Dornei au aceeaşi problemă. În lipsa unor alte surse de încălzire, proprietarii hotelurilor şi pensiunilor sunt nevoiţi să le ofere clienţilor radiatoare sau calorifere electrice. Costurile sunt enorme, dar pentru a nu fugări turiştii, operatorii din domeniul hotelier înghit totul şi se roagă ca soarele să apară într-o zi şi pe uliţa lor.

Alimentarea cu rumeguş se face de pe o zi pe alta

Chiar dacă are în spate o masă critică de oameni nemulţumiţi, primarul Ioan Moraru nu-şi face prea multe griji. Detaşat, edilul din Vatra Dornei a explicat că nu există stoc de rumeguş.

„Ne aprovizionăm de pe azi pe mâine, iar necesarul zilnic este de 550 mc de rumeguş pe zi, iar până la finalul sezonului rece estimăm că vom avea nevoie de circa 150.000 mc de rumeguş, aici fiind inclusă şi luna septembrie a acestui an. Nu-mi fac probleme că vor apărea probleme în aprovizionarea cu rumeguş, pentru că am încheiat contracte ferme cu agenţii economici”, a declarat Ioan Moraru.

Acesta a recunoscut că există probleme cu asigurarea parametrilor optimi la anumite puncte termice din oraş, dar a menţionat că este vorba doar de două situaţii, mai exact „la capătul reţelei de termoficare”. Soluţii prea multe pentru redresarea situaţiei nu se întrezăresc în viitorul apropiat, aşa încât dornenii şi turiştii care merg în această staţiune trebuie să se înarmeze cu răbdare, cojoace şi bani în plus.



Autorităţile din Vatra Dornei cumpără flori de 105.000 de euro

Criza economică nu a afectat autorităţile din Vatra Dornei. Potrivit unui anunţ, publicat pe site-ul e-licitatie.ro, municipiul Vatra Dornei a încheiat cu SC Comtantib un acord-cadru în valoare de 352.000 de lei, fără TVA (circa 105.000 de euro, inclusiv TVA), pentru furnizarea de plante şi întreţinere material floricol şi arbuşti.

Contractul a fost atribuit la data de 11 ianuarie, iar dintre cele două oferte primite, autorităţile au decis câştigătoare oferta celor de la SC Comtantib. Autorităţile din Vatra Dornei cumpără 12.000 de fire de lalele, 20.000 de fire de flori sezon I, 176.000 de fire de flori sezon II, 4.000 de fire de flori curgătoare, 600 de fire de trandafir, 1.000 de flori perene, 500 de bucăţi de arbuşti Buxus Sempervierens (?), precum şi 500 de kilograme de îngrăşăminte.



VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei