Căldura la Vatra Dornei stă într-un milion de lei de la MAI

Administraţia judeţeană din Suceava a solicitat Ministerului Administraţiei şi Internelor bani pentru a asigura funcţionarea sistemului de termoficare din municipiul staţiune Vatra Dornei în iarna care vine.

Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, joi, că banii solicitaţi, respectiv un milion de lei, ar urma să asigure plata transportului materiei prime necesare centralei pe rumeguş din oraş. Flutur s-a întâlnit, joi, la Palatul Administrativ, cu reprezentanţii Asociaţiei Forestierilor din judeţul Suceava.

Aceştia s-au arătat dispuşi să livreze în continuare gratuit rumeguş pentru centrala termică din Vatra Dornei, dar solicită plata transportului încărcăturii, în condiţiile în care municipalitatea dorneană a înregistrat datorii mari şi vechi la acest capitol. În prezent, centrala termică din Vatra Dornei dispune de un sfert din necesarul de 40.000 de metri cubi de rumeguş pentru ieşirea din iarna 2010 - 2011. Centrala deserveşte apartamente, agenţi economici, hoteluri şi instituţii.


ANUNT - Locuri de munca Vatra Dornei

Titlu Anunt: Caut urgent agenti dealeri in telecomunicatii

Detalii Anunt: Caut agenti/dealeri cu sau fara experienta in telecomunicatii, castiguri nelimitate intr-o campanie americana de mare succes. Rog CV pe e-mail.
Nume: Eugen Tepes

Telefon: 0749 725 580 sau 0761 591 800

E-mail: eugentepes@yahoo.com

ANUNT - Cumparare teren Saru Dornei

Titlu Anunt: Cumpar Teren

Detalii Anunt: Cumpar teren in Saru Dornei (Neagra Sarului), la sosea, cu utilitati, in suprafata de 2000 - 3000 mp.

Pret: 2,5 € / mp

Nume: Stegariu Gabriel

Telefon: 0748 852 082

E-mail: gaboiul@email.eo

ANUNT - Vanzare teren Vatra Dornei

Titlu Anunt: Vand teren

Detalii Anunt: Vand teren , str.Petreni ,1436 mp , utilitati ( apa , canal , lumina ) la distanta de 40m.
Variante: schimb cu apartament.

Pret: Negociabil

Nume: Alexandru Cristi

Telefon: 0743 176 868

E-mail: alexandrulorena@yahoo.com

ANUNT - Vrei sa lucrezi in strainatate ?

Detalii Anunt: Recrutam personal pentru Germania si Austria in agricultura, fabrici, constructii, ingrijit spatii verzi. Limba germana nu este obligatorie.

Companie: Arbeits Vermittlungs Dienstleistungs Gesellschaft

Telefon: 0724 487 681, 0786 740 005, 0754 613 750, 0753 119 885 intre 09-16 h

E-mail: locuridemuncagermania@yahoo.com

Contributia lui Gheorghe Flutur, la punerea pe butuci a statiunii Vatra Dornei

De când la Gura Humorului, localitatea natală a vicepreşedintelui PDL, Gheorghe Flutur, s-a amenajat o pârtie de schi şi snowboard şi un telescaun modern - prea modern chiar, dacă ţinem cont că personalul nu ştie să lucreze cu telefericul Leitner care a costat câteva milioane de euro - la Vatra Dornei, staţiune considerată cândva "Perla Bucovinei", au început să se înmulţească problemele.

Asta în ciuda faptului că localitatea situată în Depresiunea Dornelor este situată la o altitudine net superioară. În plus, Complexul Bradul - Călimani dispune de cea mai modernă bază de tratament balneo-climaterică din ţară, turiştii având la dispoziţie mult mai multe variante pentru petrecerea vacanţelor.

Cel care lucrează sistematic la punerea pe butuci a staţiunii Vatra Dornei este tocmai preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur. Una dintre cele mai josnice mişcări ale democrat-liberalului este legată de tunurile de zăpadă artificială care au fost aduse la Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei - club finanţat de la bugetul de stat şi controlat de partidul de guvernământ - pe vremea când dorneanul Liviu Cepoi s-a aflat preţ de câteva luni în fruntea sportului românesc în perioada în care Călin Popescu Tăriceanu era premier.

Acestea nu au funcţionat niciodată, astfel că Flutur imaginându-şi în mod eronat că tunurile de zăpadă artificială funcţionează la fel de simplu ca un calorifer, doar prin introducerea ştecherului în priză i-a cerut lui Octavian Pungovschi, preşedinte CSI Vatra Dornei, să trimită instalaţiile la Cârlibaba. Cum ordinul nu se discută, ci se execută, tunurile au ajuns acolo unde a cerut Baronul de Suceava. Numai că nici la Cârlibaba nu au funcţionat, deoarece comuna suceveană, spre deosebire de Vatra Dornei, nu beneficiază nici măcar de iluminat public. Despre o sursă permanentă de apă nici nu poate fi vorba! La Cârlibaba, funcţia de primar este ocupată de pedelistul Gabi Danci, fost brigadier în Ocolul Silvic pe vremea când Gheorghe Flutur era şef.

Între CSI Vatra Dornei şi Primăria Cârlibaba nu a existat nici un contract scris pentru folosirea tunurilor de zăpadă. Cele două părţi s-au înţeles verbal pentru ca sportivii de la clubul dornean să beneficieze de transport pe cablu gratuit în schimbul "donaţiei" puse la cale de Gheorghe Flutur. Această "afacere de judeţ" a ajuns şi la urechea Doinei Melinte. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport şi Tineret a ordonat o anchetă la clubul condus de Octavian Pungovschi. Acestuia i se mai impută că a făcut o investiţie de 300.000 lei fără acordul ANST. O altă investiţie, derulată prin proiectul "Sanie pe stradă", s-a făcut pe un teren privat care i-ar aparţine unei rude a lui Pungovschi. Potrivit ziarului Monitorul de Suceava, lista acuzaţiilor este mult mai lungă.

"Medicamentele decontate de directorului Clubului Sporturilor de Iarnă pentru sportivi constituie un alt subiect al controlului, existând suspiciuni că oamenii nu prea au văzut cum arată aceste stimulente. De asemenea, Octavian Pungovschi este bănuit că a oprit ilegal bani din salariile unor angajaţi ai instituţiei, dar şi că a girat deplasări suspecte în străinătate. Reprezentanţii ANST mai verifică şi deconturile depuse pe instituţie, costurile de întreţinere şi reparaţie a maşinilor, precum şi casările suspect de rapide pentru materialele sportive din dotarea Clubului Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei", scrie publicaţia suceveană.

Un alt motiv pentru care Gheorghe Flutur nu are la suflet staţiunea dorneană este legat de primarul Ioan Moraru, membru PNL. Viceprimarul Mircea Rusu, de la PDL, vrea să-i ia locul la următoarele alegeri locale. Cei doi sunt la cuţite şi se ceartă la fiecare şedinţă a Consiliului Local. În mijlocul acestui război surd, localnicilor li se pregăteşte un referendum prin care sunt întrebaţi dacă doresc ca municipiul Vatra Dornei să treacă din judeţul Suceava în Bistriţa-Năsăud. Supăraţi din pricina piedicilor lui Gheorghe Flutur, dornenii se gândesc tot mai serios să treacă graniţa, în Ardeal.


Circa 1.000 de euro, şpaga pentru „recalcularea” unei alcoolemii la Vatra Dornei

Ancheta în cazul presupuselor dosare măsluite de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei şi al acuzaţiilor de corupţie ce planează asupra unor funcţionari din cadrul acestei instituţii este departe de a fi finalizată, însă surse judiciare ne-au mărturisit că anchetatorii au deja mai multe declaraţii ale unor indivizi care recunosc că au dat şpagă pentru a nu fi daţi pe mâna judecătorilor.

Banii, circa 1.000 de euro pentru fiecare dosar măsluit, ajungeau, din informaţiile pe care le deţinem, la grefiera Parchetului de la Vatra Dornei, Angelica Mariana Bulughiană (43 de ani).

Anchetatorii, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, susţin că nu au încă date dacă banii intrau şi în buzunarul procurorului care instrumenta dosarele cu pricina, caz în care competenţa ar fi declinată Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Coincidenţă sau nu, însă, în toate acele dosare apare numele unui singur procuror, Gheorghe Rusu, actualmente pensionar, care ani la rând, până în 2009, a fost prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.

Toate dosarele vizează infracţiuni la regimul rutier, în principal conducere a unui autoturism pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală.

Indivizi prinşi beţi turtă la volan, cu alcoolemii ce depăşeau cu mult limita legală, au scăpat de răspunderea penală.

Sunt exemple de învinuiţi care aveau alcoolemii de peste doi la mie (n.r. - limita dintre contravenţie şi infracţiune este de 0,80 la mie) şi, cu toate astea, potrivit ordonanţei procurorului, au scăpat de răspunderea penală.

O “recalculare” minune şi alcoolemia scădea sub limita legală, transformându-se din infracţiune în contravenţie.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava au cerut de la unitatea de Parchet de la Vatra Dornei o situaţie cu dosarele cu alcoolemii înregistrate în ultimii şase ani.

Anchetatorii, ne-au mărturisit surse judiciare, vor să vadă câte dintre dosarele trimise de poliţie la Parchet cu propunere de trimitere în judecată au fost soluţionate cu scoaterea de sub urmărirea penală a învinuiţilor.

Au trecut patru luni de la percheziţia din casa grefierei

Au trecut mai bine de patru luni de când procurori şi ofiţeri anticorupţie au percheziţionat locuinţa grefierei-dactilograf de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, Angelica Mariana Bulughiană (n.r. – la începutul lunii mai a.c.) şi ancheta înaintează în ritm de melc.

Funcţionara bănuită că ar avea legătură directă cu presupusele fapte de corupţie de la Parchetul din Vatra Dornei s-a internat prin spitale, ajungând şi pe la Psihiatria din Câmpulung Moldovenesc, acuzând stresul provocat de întreg acest scandal.

Surse judiciare spun, însă, că grefiera trage de timp, încercând să caute o portiţă de scăpare.

Faptul că ancheta bate parcă pasul pe loc, iar anchetatorii au remis, doar la insistenţele mass-media, un comunicat sec, de câteva rânduri, despre acest caz, nu face decât să stârnească nemulţumiri printre unii oameni ai legii, care consideră că dacă nu era vorba de un funcţionar al Parchetului şi de acuzaţii grave de corupţie ce planează asupra unui procuror, atunci suspecţii ar fi fost de mult arestaţi preventiv.


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei