Accident rutier în lanţ în Pasul Tihuţa, din cauza poleiului

Un bărbat a fost rănit grav, iar trei autoturisme au fost avariate într-un accident produs duminică noaptea, din cauza poleiului, în Pasul Tihuţa din judeţul Bistriţa-Năsăud, străbătut de DN 17, informează Agerpres.

Un şofer de 32 de ani din Galaţi a derapat şi a ajuns cu maşina în şanţul din dreapta direcţiei de mers, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum acoperit cu polei.

La câteva momente după accident, un şofer de 31 de ani din Botoşani a oprit în zonă pentru a-i acorda celuilalt conducător auto primul ajutor, însă autoturismul său a fost colizionat din spate de o a treia maşină, condusă de un bărbat din judeţul Neamţ.

În urma impactului, şoferul celei de-a treia maşini, în vârstă de 29 ani, a fost rănit grav.

Avariile produse celor trei maşini au fost estimate de către poliţişti la 40.000 lei, cercetările în acest caz fiind continuate de către Poliţia Rutieră.


Porniti Plugul Feti-Frumosi 2010 Vatra Dornei - VIDEO



O zi la SMURD Vatra Dornei - VIDEO

Zi de foc pentru echipajul SMURD Vatra Dornei. În numai o zi, echipajul a fost solicitat sa intervina la 5 evenimente în care au fost implicate 7 persoane.

Pentru un barbat de 67 de ani care a trecut printr-un stop cardio-respirator a fost nevoie de interventia elicopterului SMURD.




A fost transportat cu elicopterul la Iaşi după ce a căzut pe stradă

Bărbatul în vârstă de 67 de ani este din Vatra Dornei şi a fost găsit ieri inconştient, pe strada Unirii din municipiu.

Un echipaj SMURD a ajuns de urgenţă la faţa locului şi a încercat să îl resusciteze pe bărbatul aflat în stop cardio-respirator. În acest timp a fost anunţat imediat Centrul de Telemedicină Iaşi.

Vasile D. a fost transportat de urgenţă la Spitalul Vatra Dornei timp în care a început să respire după ce reprezentanţii SMURD i-au administrat bărbatului trei şocuri electrice.

În jurul orei 15.00, echipajul SMURD Vatra Dornei a revenit la spital pentru a-l transporta pe pacient până la elicopter fiind ajutat şi de pompierii din localitate deoarece bărbatul era supraponderal.

Acesta a fost transportat de urgenţă cu elicopterul SMURD la Spitalul “Sfântul Spiridon” din Iaşi pentru mai multe investigaţii.


Sportivii de la CSI Vatra Dornei au încheiat anul în forţă

Pe final de an 2010 sportivii de la Clubul Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei au avut o comportare remarcabilă la Campionatele Naţionale ale României desfăşurate în localitatea Igls, din Austria. După ce la precedenta ediţie a naţionalelor a cucerit titlul de campion naţional de juniori, skeletonistul Dorin Velicu a continuat să progreseze în 2010, devenind vicecampion naţional de seniori. Mai mult, Fabian Purcea a venit al treilea în întrecerea de skeleton pentru tineret, iar Cosmin Atodiresei şi Ştefan Muşei au obţinut medaliile de argint în proba de sanie dublu.

De remarcat şi faptul că dorneanca Delia Ivaş, legitimată în prezent la CSU Braşov, a devenit campioană naţională la skeleton feminin, în concursul de senioare. “Aceste rezultate bune ne dau speranţe îndreptăţite pentru viitor. Urmează două luni de competiţii importante pentru noi, la care ne dorim să obţinem cât mai multe medalii”, a declarat Octavian Pungovschi, directorul CSI Vatra Dornei.

Eurosport, sponsor al Naţionalelor de sanie de la Cârlibaba

Campionatul Naţional de sanie pe pistă naturală va avea loc în acest an la Cârlibaba. Pentru prima dată în istorie competiţia va fi sponsorizată de postul de televiziune Eurosport, aşa că se aşteaptă ca întrecerea să se bucure de o mediatizare exemplară. „Iniţial, naţionalele de sanie pe pistă naturală erau programate să se dispute în luna martie, însă cei de la Eurosport au insistat ca întrecerea să aibă loc între 14 şi 17 februarie. Sunt aşteptaţi la Cârlibaba cei mai buni sportivi ai momentului şi de aceea concursul se aşteaptă a fi unul foarte puternic”, a precizat Octavian Pungovschi.


S-a oprit într-un stâlp, cu maşina furată de la cel cu care petrecea Revelionul

Un tânăr fără permis de conducere a fugit, în noaptea de Revelion, cu maşina unuia dintre cei cu care se afla la petrecerea dintre ani, după o cursă de aproximativ 20 de kilometri acesta oprindu-se într-un stâlp. Poliţia municipiului Vatra Dornei a intrat pe fir în noaptea de Revelion, la ora 1.30, când o patrulă aflată în serviciul de control al traficului a fost sesizată că, pe strada Calea Transilvaniei, un autoturism înmatriculat în judeţul Botoşani se află proptit într-un stâlp de iluminat public, stâlp care fusese doborât, fără ca şoferul să mai fie la faţa locului.

Lucrurile aveau să se lămurească abia a doua zi, când proprietarul maşinii, Ioan P., un bărbat din comuna Zvoriştea, s-a prezentat la Poliţia municipiului Vatra Dornei şi a declarat că în noaptea dintre ani maşina i-a fost condusă de Chirilă M., în vârstă de 20 de ani, tot din Zvoriştea.

După cercetări s-a stabilit că tânărul de 20 de ani se afla în comuna Ciocăneşti, în aceeaşi locuinţă cu proprietarul, iar la un moment dat a sustras cheile autoturismului acestuia, chei lăsate pe masă.

Tânărul a condus de la Ciocăneşti şi până la Vatra Dornei, unde, din cauza vitezei şi a lipsei de experienţă în condus, a scăpat volanul de sub control şi s-a izbit în stâlpul electric pe care l-a pus la pământ. Speriat de ce a făcut, tânărul de 20 de ani a fugit de la locul accidentului.


Şemineul dintr-o casă a luat foc

În prima zi a noului an, într-o casă din Cozăneşti a izbucnit un incendiu de la un şemineu. Potrivit Inspectoratului pentru situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava, după anunţarea prin serviciul 112, la ora 12.23, a izbucnirii unui incendiu la locuinţa lui Răzvan C., din satul Cozăneşti, comuna Dorna Arini, la faţa locului s-a deplasat Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei cu o autospecială.

La sosirea echipajului, ardea un perete al casei, pe interior, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie. Incendiul a fost lichidat la ora 13.35. A ars peretele casei pe o suprafaţă de 2 mp, degradându-se restul peretelui, pe o suprafaţă de aproximativ 4 mp.

Rezultatul primelor cercetări indică faptul că focul a izbucnit prin efect termic din cauza şemineului, amplasat necorespunzător faţă de materiale combustibile. Militarii au salvat restul locuinţei.


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei