Un bărbat din Panaci a ajuns la spital după ce s-a prăbușit peste el un acoperiș

Joi după amiază, pe la ora 14:50, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin 112 de către o femeie din comuna Panaci, despre faptul că peste soțul ei a căzut un acoperiș.


La fața locului s-a stabilit faptul că bărbatul din satul Coverca, comuna Panaci, în timp ce încerca să demonteze o sobă care se afla într-o anexă a gospodăriei și care arsese parțial în cursul lunii august, a fost surprins de căderea mai multor grinzi desprinse din tavan. Acesta a reușit să se elibereze de sub grinzi, deplasându-se până în cealaltă încăpere a anexei, strigând după ajutor. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD care i-a acordat primul ajutor. La sosirea echipajului, bărbatul era conștient dar acuza dureri în zona toracică și lombară.


Omul rănit a fost transportat la Spitalul municipal Vatra Dornei în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate și ulterior, s-a dispus transferul la Spitalul Județean Suceava, pentru acordarea tratamentului de specialitate, ocazie cu care i s-a stabilit următorul diagnostic: ,,politraumatism prin strivire, în observație fracturi costale, în observație fractură coloană lombară, în observație pneumo – torax”.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.


Rata de infectare Covid-19 în Vatra Dornei a ajuns la 3,8 cazuri la mia de persoane

Prefectura Suceava a publicat, în data de 6 noiembrie, lista localităților sucevene cu cea mai mare rată de infectare Covid-19.

Potrivit sursei citate, incidența cazurilor de Covid-19 la nivelul județului este de 2 la mia de locuitori fără focare de Covid-19, iar cu focare incidența ajunge la 2,11 la mie.

Totodată, la nivelul județului sunt 14 localități în zona roșie, adică cu o incidență de peste 3,0 la mia de locuitori fără a fi luate în calcul focarele.


Printre localitățile din zona roșie se numără și municipiul Suceava (3,47 la mie), dar și municipiile Câmpulung Moldovenesc (3,35), Rădăuți (3,65) și Vatra Dornei (3,80).

Pentru localitățile din zona Dornelor, situația este următoarea:

VATRA DORNEI - 3,8 ‰

BROȘTENI - 1,89 ‰

CIOCĂNEȘTI - 2 ‰

CÂRLIBABA - 1,53 ‰

COȘNA - 2,72 ‰

CRUCEA - 1,51 ‰

DORNA ARINI - 3,04 ‰

DORNA CANDRENILOR - 1,59 ‰

IACOBENI - 1,49 ‰

PANACI - 1,34 ‰

POIANA STAMPEI - 0,43 ‰

ȘARU DORNEI - 2,87 ‰



Ce se mai vinde online: Aer proaspăt de munte cu ”aromă” de Vatra Dornei 😲

Pe internet găseşti orice de vânzare, astfel că s-a ajuns ca şi aerul „curat” să fie vândut.

Magazinul online Emag are chiar şi o promoţie la recipientul de aer curat din Transilvania, vândut de către firma Apuseni Mountains Research Co. Astfel, tubul de 5 litri de aer se vinde cu 63,75 lei, faţă de preţul iniţial de 77,35 lei. La descrierea produsului nu se oferă prea multe amănunte, ci doar că ar fi bun în diverse sporturi, fiind probabil totuşi vorba de un spray cu aerosoli. Însă acest lucru nu este prezentat explicit, lăsând loc de interpretări.


Recenziile la produs nu au întârziat să apară. „Este foarte bun! Poţi să alegi mai mute arome: Sovata, Borsec, Cheile Bicazului, Vatra Dornei. Practic poţi călători oriunde după prima inhalare…”, a scris un client al Emag.

SURSA: BZB.ro


Finanțele sucevene anunță noi facilități fiscale pentru contribuabili

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a transmis că în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 181/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, contribuabilii beneficiază de noi facilități fiscale.

În acest sens, Finanțele Sucevene au transmis că în baza acestei ordonanțe, termenul de plată a impozitelor şi taxelor scadente după data declarării stării de urgență se prorogă până la 25 decembrie 2020. Mai mult, în această perioadă nu se calculează dobânzi și penalități de întârziere şi se suspendă procedurile de executare silită prin poprire.


În ceea ce privește rambursarea TVA cu control ulterior, termenul a fost prorogat până la 25 ianuarie 2021. Potrivit Finanțelor sucevene, o altă facilitate este scutirea de la plata impozitului specific unor activități și pentru perioada rămasă până la sfârșitul anului 2020. Potrivit aceleiași surse, prin ordonanță se mai stabilește faptul că sunt cheltuieli deductibile începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ contravaloarea testelor medicale efectuate cu scopul depistării și prevenirii răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 pe perioada instituirii stării de urgență sau de alertă, potrivit legii.


În același timp se instituie o procedură alternativă simplificată de eșalonare a datoriilor potrivit căreia contribuabilii vor putea accesa, în anumite condiții cumulative, eșalonare la plată pentru cel mult 12 luni pentru obligațiile fiscale principale și accesorii a căror scadență/termen de plată s-a împlinit după data la care a fost declanșată starea de urgență și până la data eliberării certificatului de atestare fiscală. Cererea se va depune la organul fiscal de administrare până pe 15 decembrie 2020 inclusiv, sub sancțiunea decăderii. Această procedură urmează a fi aprobată prin ordin al președintelui ANAF.

Nu în ultimul rând, în ordonanță se mai prevede și faptul că solicitarea de restructurare a obligațiilor bugetare așa cum este prevăzută la art. 5 din OG nr. 6/2019 se poate depune până la data de 30 iunie 2021, sub sancțiunea decăderii.

Cursuri gratuite pentru tinere mame din judeţ care nu au reuşit să se integreze în câmpul muncii

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează o nouă serie de cursuri gratuite de antreprenoriat şi competenţe digitale pentru mamele cu vârsta maximă de 29 de ani, care se află în concediu de maternitate sau au terminat concediul şi nu au un loc de muncă.

Potrivit USV, cursurile încep în ultima săptămână a lunii noiembrie a.c., se desfăşoară online şi au o durată de 3 luni. Pentru o bună desfăşurare a activităţilor, este recomandată conectarea de pe un calculator personal/laptop.

„Mamele care aleg cursurile de instruire antreprenorială vor dobândi abilităţi şi cunoştinţe de bază (juridice, financiare, de marketing, operaţiuni, reţea) necesare dezvoltării ideilor de afaceri, lansării de startupuri şi comercializării produselor/ serviciilor” se arată în comunicatul universităţii sucevene.


Potrivit sursei citate, cursurile de IT se axează preponderent pe comerţ electronic şi web design. Subiectele care urmează să fie predate vor dezvolta cele mai solicitate abilităţi digitale pe piaţă în acest moment, la un nivel care nu necesită o experienţă anterioară extinsă în domeniul IT.

Cursurile sunt susţinute de lectori, angajaţi ai USV, afiliaţi la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor şi la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, toţi cu experienţă în predare şi colaborare cu adulţii.

USV precizează că oferă şi servicii gratuite de îngrijire a copilului în perioada desfăşurării cursurilor pentru mămicile din municipiul Suceava.

Toate absolventele primesc diplome şi sunt incluse într-o bază de date a USV, pentru a beneficia de alte oportunităţi de instruire şi participare la proiecte care susţin comunitatea locală.

Înscrierile se fac prin completarea unui formular pe site-ul proiectului: www.mommypreneurs.eu.


De la debutul proiectului şi până în prezent, aproape 100 de mămici au absolvit cursurile Mommypreneurs, devenind primele ambasadoare Mommypreneurs din România.

La evenimentele organizate pentru decernarea diplomelor, unele mămici au spus că aceste cursuri le-au ajutat să iasă din rutina zilnică a creşterii copilului, să depăşească momentele de tristeţe sau chiar depresie care pot să apară în timpul concediului de maternitate. Ele s-au împrietenit şi au creat deja o comunitate locală.

Acest proiect este finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, prin Granturile Spaţiului Economic European (SEE) şi Norvegiene. Proiectul a început în ianuarie 2019 şi va fi implementat, timp de 24 de luni, de opt parteneri din şapte state europene: Cipru, Italia, Lituania, Polonia, Portugalia, România şi Spania.

SURSA: CraiNou.ro
VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei