Spitalele din Vatra Dornei şi Câmpulung au fost preferate de medicii rezidenţi

Numai nouă din cele 31 de posturi disponibile în spitale din judeţul nostru au fost ocupate de medici promovaţi la concursul de rezidenţiat din sesiunea 23 noiembrie 2014. Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Suceava a informat, ieri, că medicii respectivi au fost confirmaţi ca rezidenţi pe posturile respective, prin ordin al Ministerului Sănătăţii, iar de la 1 ianuarie 2015 şi-au început stagiul de pregătire, după ce au încheiat contracte cu unităţile sanitare care au scos posturile la concurs.

„Au rămas neocupate 22 posturi în specialităţile medicină de familie – solicitate de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava, neonatologie, medicină de laborator, epidemiologie şi igienă, specialităţi deja deficitare la nivel de judeţ” a mai precizat DSP.



Aceasta este o situaţie care se repetă an de an: toate spitalele sucevene se confruntă cu deficit de personal la anumite specialităţi de medicină, de aceea scot posturi, în fiecare an, la concursul de rezidenţiat, în speranţa că vor fi şi solicitate de absolvenţii de medicină promovaţi. Dar puţine dintre ele sunt preferate. Şi chiar dacă unii medici optează pentru ele, au existat situaţii în care, până la urmă, nu s-au prezentat la postul ales.

Anul acesta au fost 31 de posturi disponibile pentru concursul de rezidenţiat organizat de Ministerul Sănătăţii, dintre care 12 la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, specialitatea medicina de familie, dar nu au fost candidaţi pentru ele. Cinci erau libere la staţia de la Suceava, celelalte la substaţiile din Câmpulung, Gura Humorului, Fălticeni, Vatra Dornei, Broşteni, Solca, Siret.

Cel mai norocos spital este cel din Vatra Dornei, unde s-au ocupat cinci din cele şapte posturi scoase la rezidenţiat, specializările preferate fiind medicină internă, ortopedie-traumatologie, boli infecţioase, ORL şi farmacie clinică. N-au fost rezidenţi pentru specializările neonatologie şi medicină de laborator. S-au mai ocupat un post la Spitalul Municipal Fălticeni, în specialitatea pediatrie, trei posturi la Spitalul din Câmpulung – pneumologie, chirurgie generală şi medicină internă.

Spitalul Municipal Rădăuţi avea disponibile două posturi în specialitatea medicina de urgenţă şi unul în specialitatea epidemiologie, la Câmpulung mai erau libere două posturi pentru medicina de urgenţă, iar trei posturi erau disponibile la DSP, în specialităţile epidemiologie, igienă şi medicină de laborator.

La concursul de rezidenţiat din noiembrie 2014, reamintim, s-au înscris 5659 de candidaţi din toată ţara pe 3909 locuri şi posturi. La DSP Suceava au fost depuse, iniţial, 26 de dosare.





SURSA: CraiNou.ro


Doua persoane ranite, dupa ce s-au rasturnat cu autoutilitara in Dorna Candrenilor

Două persoane din județul Mureș au fost rănite într-un accident petrecut pe raza localității Dorna Candrenilor, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-un șanț.

Evenimentul rutier a avut loc marți dimineață, în jurul orei 03.30, când șoferul unei autoutilitare, un bărbat în vârstă de 28 de ani, din cauza vitezei excesive, pe un sector de drum în succesiune de curbe, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers.

Autoutilitara condusă de bărbatul din Mureș s-a izbit de un copac, după care s-a răsturnat în şanţul din partea stângă a drumului.

În urma impactului, atât șoferul, cât și un tânăr de 19 ani, tot din Mureș, pasager în autoturism, au fost răniți ușor. Polițiștii l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, se precizează în buletinul de presă transmis de IPJ Suceava.







Trimiși în judecată, după ce i-au furat banii unui pensionar, pe stradă

Doi tineri din municipiul Vatra Dornei au fost trimişi în judecată, fiind acuzaţi că i-au furat banii unui pensionar pe o stradă din localitate. Cei doi inculpaţi, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, sunt Marian Levay şi Florin Bidaşcu.

Fapta, se arată în rechizitoriu, s-a petrecut pe 13 octombrie 2014, în jurul orei 23.00.



Cei doi inculpaţi se aflau pe strada Unirii, din municipiul Vatra Dornei, când au observat-o pe partea vătămată, un pensionar care se afla în stare de ebrietate şi se deplasa cu greutate.

Întrucât bănuiau că persoana vătămată a luat pensia, cei doi inculpați, mai susţin procurorii, s-au pus de acord să-i fure banii, fapt pentru care l-au urmărit pe pensionar, l-au ajuns din urmă într-o zonă mai puţin luminată, iar aici, profitând de starea de ebrietate şi de neatenţia acestuia, i-au sustras din buzunarul de la spate suma de 600 lei, bani pe care ulterior i-au împărţit.

„Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Vatra Dornei”, se arată într-un comunicat al Parchetului.







Spectacolul de teatru „Omul care a văzut moartea”, se joaca la Vatra Dornei

Casa de Cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei, Trupa de Teatru „Dan Alecsandrescu” din Roman şi Sala de Evenimente Lordinu organizează, la data de 20 februarie 2015, la ora 18.00, spectacolul de teatru „Omul care a văzut moartea”, de Victor Eftimiu.

Întrucât sala de spectacole a Casei de cultură „Platon Pardău” se află în renovare, evenimentul va fi găzduit la Sala de Evenimente Lordinu. Biletele sunt pus în vânzare la Casa de Cultură, zilnic, între orele 08.00 - 16.00, cu preţul de 10 lei / persoană.

În distribuţie: Radu Vătavu (Alexandru Filimon), Mariana Levărdă (Raluca Filimon), Ioana Cojocărescu (Alice Filimon), Gheorghiţă Iancu (Domnul Leon), Cristian Foghel (Jorj), Daniela Peţenchi (Frosa). Regia artistică: Radu Vătavu

„Senzaţional ! Planuri electorale date peste cap într-un oraş de provincie ! Din cauza vieţii grele, un cetăţean a încercat să se sinucidă. În ultima clipă, este scos din apă. Salvatorul lui este declarat Omul Zilei. Oraşul îl vrea primar, familia este dezbinată. Politica va învinge dragostea ? Deznodământ tulburător ! Informaţii noi arată că povestea a fost doar o farsă. Un impostor a înscenat totul în detaliu. Cine este până la urmă Omul care a văzut moartea şi a bulversat viaţa unui oraş ?"








Substaţia de Ambulanţă de la Vatra Dornei îşi pierde actualul sediu

Substaţia de Ambulanţă de la Vatra Dornei, cu şase autosanitare în dotare şi 25 angajaţi, îşi pierde sediul pe care îl ocupă de ani de zile. Spaţiul în care funcţionează Ambulanţa aparţine spitalului din localitate, care acum îl vrea înapoi pentru a deschide acolo un ambulatoriu de specialitate integrat.

Primăria Vatra Dornei a găsit deja o altă locaţie în care să-şi desfăşoare activitatea substaţia de Ambulanţă, respectiv un corp din clădirea policlinicii TBC, de pe strada Mihai Eminescu nr. 12. Noul sediu repartizat de administraţia locală este însă impropriu desfăşurării unei activităţi de urgenţă, iar Ambulanţa nu se poate muta în viitoarea locaţie decât dacă spaţiul va fi complet reamenajat.



Directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava, doctorul Daniel Martiniuc, a declarat ieri că a găsit înţelegere la conducerea spitalului, care a fost de acord să amâne eliberarea spaţiului până când lucrările de reabilitare vor fi gata, însă investiţia nu poate demara în lipsa banilor. Singura cale pentru obţinerea fondurilor necesare este Ministerul Sănătăţii, care a fost înştiinţat în acest sens, însă rămâne de văzut în ce măsură se va reuşi alocarea de fonduri.

270.000 lei, pentru amenajarea viitoarei locaţii

Într-un memoriu pe care l-a transmis autorităţilor sanitare de la Bucureşti, directorul Martiniuc a explicat că are nevoie în acest an de 270.000 de lei pentru a renova spaţiul pus la dispoziţie de Primăria Vatra Dornei şi în care substaţia de Ambulanţă ar urma să se mute.

„Locaţia care ne-a fost dată în folosinţă de Primăria municipiului Vatra Dornei necesită reparaţii capitale. Pentru încălzirea spaţiilor şi asigurarea apei calde menajere este nevoie de o refacere integrală a instalaţiei termice. În plus, pentru asigurarea condiţiilor de igienă şi confort se impun recompartimentări ale spaţiului, reparaţii, finisaje interioare şi exterioare ale clădirii”, a spus şeful SAJ Suceava.

Substaţia de Ambulanţă Vatra Dornei deserveşte un număr de 36.537 locuitori şi o suprafaţă de 2.049 km pătraţi. Aici lucrează un medic, nouă asistenţi medicali, trei dispeceri şi 12 ambulanţieri.







VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei